Tancuri israeliene au ajuns marţi pentru prima dată în centrul oraşului Rafah din sudul Fâşiei Gaza, spun martori, relatează Reuters.
Blindatele au fost văzute în apropierea moscheii Al-Awda, un reper important în localitatea aflată la frontiera cu Egiptul.
Forţele armate israeliene au comunicat că îşi continuă operaţiunea în zona Rafah, fără a comenta despre înaintarea spre centrul oraşului. În cursul nopţii, au avut loc lovituri aeriene şi tiruri ale tancurilor, afirmă localnicii.
Ofensiva terestră a Israelului a atras condamnări din întreaga lume, în special după atacul de duminică în urma căruia şi-au pierdut viaţa cel puţin 45 de palestinieni dintr-o tabără de corturi incendiată. Peste jumătate dintre victime erau copii, femei şi bătrâni, menţionează Reuters. Ulterior, tirurile israeliene au mai ucis cel puţin încă 26 de oameni în Rafah, conform oficialilor din Fâşia Gaza condusă de Hamas.
Noaptea de luni a fost una din cele mai grele pentru civilii din Rafah, care au relatat despre mai multe bombardamente. Tancurile israeliene au avansat spre cartierele din vest şi au luat poziţii pe colina Zurub. Marţi, martorii au vorbit despre schimburi de focuri între militarii israelieni şi luptătorii conduşi de Hamas în zona respectivă.
Conform martorilor, se pare că forţele israeliene au adus vehicule blindate teleghidate; în acestea şi în jurul lor nu se vedea niciun semn al prezenţei militarilor. Un purtător de cuvânt al armatei nu a comentat imediat.
De trei săptămâni, de când Israelul a lansat asaltul de la Rafah, preluând controlul asupra punctului de trecere a frontierei cu Egiptul, tancurile au tatonat în jurul oraşului şi au pătruns în unele cartiere din est, însă nu au avansat cu toată forţa.
Localnicii din zona Tel Al-Sultan din Rafah, unde a avut loc atacul sângeros de duminică, au afirmat că acolo au loc în continuare bombardamente grele. "Obuzele cad peste tot în Tel Al-Sultan. Multe familii şi-au părăsit locuinţele din vestul Rafah sub tiruri, toată noaptea", a declarat agenţiei Reuters un localnic, într-o aplicaţie de dialog scris.
Pe plan internaţional, mai mulţi lideri au cerut implementarea ordinului Curţii Internaţionale de Justiţie, care a cerut Israelului să oprească ofensiva. De la începutul lui mai, circa un milion de civili s-au refugiat din calea ofensivei de la Rafah, conform datelor comunicate marţi de UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni.
Israelul nu a ţinut cont de decizia de vineri a Curţii, argumentând că aceasta îi permite anumite acţiuni militare.
Marţi, Spania, Irlanda şi Norvegia urmau să recunoască oficial statul palestinian, în ciuda reacţiei furioase a Israelului, tot mai izolat după şapte luni de conflict în Gaza. Cele trei ţări şi-au prezentat decizia ca o modalitate de accelerare a eforturilor în vederea unui armistiţiu între Israel şi Hamas.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2024, 20:01)
Fasia Gaza are o latime de 5-10 km. Inca nu a ui reusit sa traverseze o asemenea fasie in 7 luni.
Oare cu ce viteza inainteaza aceste tancuri?
Dacca faceau 1cm pe zi si tot treceau o data peste tot.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2024, 20:08)
Israelul a provocat si provaca in continuare crime de razboi si genocid in masa asupra populatiei civile. De acum incolo sa nu mai auzim de holocaust.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2024, 10:16)
Si hamas nu! Ei sunt porumbeii albi ai pacii!