Vulcanul Marapi din Indonezia a erupt duminică, cenuşa sa ridicându-se la o înălţime de 1.300 de metri de la vârf, la şase săptămâni după o altă erupţie, soldată cu victime, potrivit agenţiei geologice a ţării, transmite Reuters.
Vulcanul din provincia Sumatra de Vest a erupt duminică de cel puţin două ori până la ora 03.37 GMT, a spus agenţia, care a cerut evacuarea oamenilor pe o rază de 4,5 km de centrul erupţiei, existând posibilitatea unor scurgeri de lavă în râuri şi văi, menţionează sursa citată.
"În cazul în care va fi o ploaie de cenuşă, îndemnăm locuitorii să folosească şi măşti pentru a preveni bolile respiratorii", a spus agenţia, relatează reuters.
În decembrie, peste 20 de oameni au fost ucişi după ce Marapi, unul dintre cei mai activi vulcani din Sumatra, a erupt şi a aruncat nori gri de cenuşă la o înălţime de până la 3 km, precizează sursa.
Indonezia se află pe "Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu activitate seismică ridicată, aflată deasupra mai multor plăci tectonice, potrivit sursei citate.
Cenuşa vulcanică de la erupţia de duminică a acoperit casele din apropiere, vehiculele şi corturile de evacuare amenajate de agenţia locală pentru dezastre, au arătat imaginile Reuters, transmite sursa.
O serie de locuitori s-au deplasat la unităţile sanitare pentru controale respiratorii, relatează sursa precizată.