REVISTA PRESEI - 02.04.2011

Willy Homner
Revista Presei / 2 aprilie 2011

ADEVĂRUL

Profesorii vor primi salarii mici, dar egale

Guvernul pregăteşte un act normativ care să răstoarne deciziile instanţelor de majorare a lefurilor pentru profesori. Daniel Funeriu respinge termenul de "plafonare" a veniturilor dascălilor şi spune că noua reglementare ar fi necesară pentru că sentinţele judecătoreşti ce majorează veniturile numai pentru unii dintre membrii corpului profesoral ar fi creat "inechitate în sistem". Într-un interviu pentru "Adevărul", Funeriu afirmă că noua lege se va referi exclusiv la salariile cadrelor didactice din acest an, astfel încât "pentru muncă egală, toate cadrele didactice să primească acelaşi salariu" şi îşi exprimă regretul că "România nu-şi poate permite mai mult". Ministrul acuză pe de altă parte "dublul limbaj" al liderilor sindicali, care ar fi fost de acord cu principiul echităţii la întîlnirea avută cu Funeriu, pentru a protesta apoi vehement în faţa publicului. Singura veste bună pe care ministrul Educaţiei o are pentru dascăli în acest an ar fi că, până la finele lui 2011, profesorii ar trebui să recupereze tot ce au pierdut din salarii la tăierile de venituri ale bugetarilor de anul trecut.

Averea incredibilă a sindicalistului Liviu Luca! Petrolistul şi-a tras lac personal ca să dea la peşte - Luca, lacu" şi conacu"

Un al doilea domeniu rezidenţialal sindicalistului Liviu Luca cuprinde patru case, o pădure şi un lac întins pe două hectare. Terenul pe care se întinde moşia lui Luca valora, la cumpărare, cinci euro metru pătrat. Două dintre casele construite sunt rezervate administratorului şi pentru protocol. La 30 de kilometri distanţă de Păuleşti, mai exact în localitatea prahoveană Vărbila, se ridică un al doilea domeniu "marca" Liviu Luca. Aici, pe o suprafaţă de aproximativ şase hectare, majoritatea împădurită, actualul preşedinte al CNSLR Frăţia şi-a construit patru case. În prima, ridicată direct în pădure, locuieşte administratorul "complexului imobiliar".

Dan Diaconescu rămâne fără partid

Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului. Curtea de Apel a admis recursul declarat împotriva deciziei din noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti care admisese înscrierea partidului. Contestaţia a fost formulată de Cojocaru Constantin, care îşi arogă paternitatea Partidului Poporului şi semnăturile strânse în perioada în care activa sub acelaşi stindard cu Dan Diaconescu.

Boc: Programul "Prima Casă" va începe în noua variantă după Sărbătorile de Paşte

Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că programul "Prima Casă", în care garanţia aferentă creditelor contractate pentru achiziţionarea unei locuinţe sunt împărţite între stat şi bancă, va începe după Sărbătorile de Paşte, informează Mediafax. Primul ministru a mai spus că în următoarele două săptămâni vor fi aprobate şi normele de aplicare. Şeful Guvernului s-a întâlnit, vineri, la sediul instituţiei, cu preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor, pentru o evaluare a ofertelor depuse de bănci după decizia Guvernului de a împărţi garanţia aferentă creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul "Prima Casă".

PNL a strâns peste şase milioane de lei din donaţii

Fostul primar al Bucureştiului Crin Halaicu a fost sponsorul cel mai generos al PNL în 2010, el oferind 140.000 de lei. Printre finanţatorii liberalilor se numără şi Alin Şimota, patronul clubului de fotbal Jiul Petroşani. PNL a beneficiat, în 2010, de venituri de 6.501.186 de lei din donaţii şi cotizaţii, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Fostul primar general al Capitalei, Crin Halaicu, a avut contribuţia cea mai consistentă, dintre persoanele fizice: 140.000 de lei. Halaicu a oferit 115.000 de lei sub formă de donaţie şi alţi 25.000 de lei drept cotizaţie la partid.

EXCLUSIV Surse: Românul ucis în Afganistan avea 43 de ani şi înainte a lucrat în cadrul unei misiuni OSCE în Tadjikistan

Un român, un norvegian şi un suedez se află printre victimele atacului asupra biroului ONU din oraşul afgan Mazar-i-Sharif, a anunţat o sursă neprecizată citată de Channel 4, în pagina electronică. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că românul ucis vineri în Afganistan se numeşte Filaret M şi avea 43 de ani. Acesta şi-a devotat întreaga viaţă ajutării semenilor. Înainte de a lucra pentru ONU, a fost angajatul OSCE în Tadjikistan. Familia sa, fraţii şi mama, se află în România. Armata norvegiană confirmă moartea unui ofiţer în atacul asupra sediului ONU din Mazar-I-Sharif. "Cu profundă durere vă informăm că, după toate probabilităţile, unul dintre ofiţerii noştri a fost ucis în atacul asupra biroului ONU din Mazar-I-Sharif., din Afganistan", a declarat generalul Morten Haga Lunde, din armata norvegiană.

Norul din Japonia nu este periculos

Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie susţin că norul radioactiv provenit din Japonia nu reprezintă un pericol pentru România. "Undele de radioactivitate sunt atât de mici încât nu sunt detectabile de aparate", a spus Ion Sandu, directorul ANM. El a mai declarat că nici în Europa norul venit din Japonia nu este poluant, pentru că specialiştii nu reclamă concentraţii mai mari decât normele sanitare. Monitorizările zilnice făcute de specialiştii români până acum sunt liniştitoare deoarece cantitatea de izotopi este de sute de ori mai mică decât cota de alarmă. "Autorităţile franceze, americane, germane spun în fiecare zi că radiaţiile sunt de mii de ori mai mici decât normele sanitare. Deci despre ce poluare vorbim?", a declarat Sandu. El a mai spus că ploile acide care au căzut în Bulgaria au fost din cauza unor substanţe chimice existente deja în atmosferă, şi nu din cauza norului din Japonia.

Povestea tragică a eroilor de la Fukushima

Muncitorii care încearcă să prevină un dezastru nuclear cred că vor muri în câteva săptămâni din cauza expunerii zilnice la radiaţii. Patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare de la Fukushima vor fi scoase din funcţiune şi vor fi acoperite cu beton. Mama unuia dintre ­muncitori, în vârstă de 32 de ani, a declarat că muncitorii care încearcă să răcească reactoarele de la Fukushima se aşteaptă să moară din cauza radiaţiilor în următoarele săptămâni. "Fiul meu şi colegii lui au discutat îndelung şi au decis că vor muri dacă este nevoie pentru a salva naţiunea japoneză. Mi-a spus că s-au împăcat cu ideea că vor muri în câteva săptămâni din cauza radiaţiilor, fie mai târziu din cauza cancerului", a declarat mama tânărului pentru "Fox News".

Implozie a regimului Muammar Gaddafi?

După trădarea ministrului de Externe Moussa - unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Gaddafi - alţi 12 oficiali libieni de rang înalt i-ar putea urma exemplul. Doi miniştri libieni, care au legături vechi cu Marea Britanie, se aflau, deja, în Tunisia, discutând termenii plecării lor cu ofiţeri britanici şi francezi de informaţii, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate citate de "The Daily Mail". S-ar pregăti pentru aceeaşi "mişcare" şi directorul serviciilor de informaţii şi ministrul pentru Europa. Un grup de şase sau şapte miniştri, diplomaţi şi oficiali a plecat, la bordul unor maşini, în Tunisia, de unde intenţionează să nu se mai întoarcă în ţară. Totodată, ministrul pentru Africa, Ali al-Treiki, a anunţat joi, la Cairo, că a întrerupt legăturile cu regimul libian. Concomitent, oficiali de la Londra verificau, joi seară, informaţii potrivit cărora Tarek Khalid Ibrahim, adjunctul misiunii Libiei în capitala britanică, se pregăteşte să dezerteze.

84,5 milioane dolari, cel mai mare salariu anual din SUA

Cel mai bine plătit salariat din Statele Unite în anul 2010 a fost şeful companiei Viacom, Philippe Dauman, care a încasat peste 80 de milioane de dolari. Conform unei analize a USA Today, Dauman a încasat peste 70 de milioane de dolari în acţiuni, aproximativ 11 milioane de dolari i-a primit ca bonus de performanţă, iar salariul de bază nu a depăşit 2,6 milioane de dolari. Conform acestui raport, suma încasată de Dauman este cu 150% mai mare decât cea din 2009 şi cu 11% peste pachetul încasat de către managerul aflat pe poziţia a doua a topului, Ray Irani, de la Occidental Petroleum. "Veniturile top managerilor americani se întorc rapid către nivelul atins înainte de recesiune. Pachetul mediu la nivel de CEO a crescut cu 27% în 2010, până la 9 milioane dolari", a anunţat USA Today.

EVENIMENTUL ZILEI

Atac brutal asupra misiunii ONU din Afganistan. Printre victime se află şi un român. Acesta ar fi fost decapitat de atacatori

Cel puţin 12 persoane au fost ucise într-un atac fără precedent asupra biroului ONU din oraşul afgan Mazar-i-Sharif. Printre victime s-ar afla şi un cetăţean român, a anunţat în seara aceasta Ministerul român de Externe (MAE). Surse oficiale au precizat pentru Agerpres că cetăţeanul român ar fi fost decapitat de atacatori. Informaţia nu a fost confirmată oficial. La baza atacului care a vizat sediul ONU a stat o manifestaţie de protest faţă de incendierea Coranului produsă recent în Statele Unite ale Americii.

Manifestaţie violentă

La baza atacului care a vizat sediul ONU a stat o manifestaţie de protest faţă de incendierea Coranului produsă recent în Statele Unite ale Americii. Cartea sfântă a musulmanilor a fost arsă de Terry Jones, un pastor din Florida, pe 20 martie, în faţa a doar 30 de credincioşi. A fost vorba despre un aşa-zis proces, în care Coranul a fost judecat, găsit "vinovat" şi "executat" de pastor. În Afganistan, scrie New York Times, trei molahi în frunte cu Mohammed Shah Adeli, nemulţumiţi de atacul asupra cărţii sfinte musulmane, au îndemnat mulţimea să iasă în stradă şi să răzbune gestul. Pentru că nu au găsit americani pe care să-şi verse furia, protestatarii au luat în vizor un alt simbol al intruziunii Occidentului în Afganistan - misiunea ONU, scrie publicaţia americană. Protestatari înarmaţi au atacat dispozitivul de pază şi au pătruns în interiorul clădirii organizaţiei internaţionale. Un purtător de cuvânt al administraţiei provinciei Balkh a explicat că, iniţial, protestatarii au fost paşnici şi nu se cunoaşte motivul pentru care aceştia au devenit brusc violenţi.

"Ochiul şi timpanul" din Justiţie, la mâna lui Predoiu

Politicieni şi magistraţi, deopotrivă, susţin că fostul serviciu secret din Justiţie a funcţionat ilegal ca o veritabilă poliţie politică şi aşteaptă de la actualul ministru să facă lumină în acest caz. La rândul său, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a explicat pentru EVZ, de ce nu s-a reuşit inventarierea arhivei SIPA în cei cinci ani care au trecut de la desfiinţarea sa şi cum intenţionează să rezolve problema anul acesta. Preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, Gyorgy Frunda, a declarat, pentru EVZ, că atât înfiinţarea Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) cât şi activitatea acestei structuri până la desfiinţare a fost ilegală. "Acest serviciu s-a înfiinţat printr-o Hotărâre de Guvern, iar activitatea lui nu a fost reglementată printr-un ordin intern aşa cum ar fi trebuit. Cum toată activitatea SIPA a fost nelegală, toate actele pe care le-au făcut acei ofiţeri de informaţii sunt nelegale, iar dacă există cazuri în care informaţii legate de viaţa privată a magistraţilor au fost folosite împotriva acestora, pentru a-i constrânge în vreun fel, acestea constituie infracţiuni", a explicat Frunda.

Putem hrăni toată Germania, dar abia producem pentru noi

România poate hrăni 80 de milioane de oameni, însă realitatea este cea a pârloagelor şi a producţiilor slabe. Prin iniţiativă, afacerile agricole ar exploda. Cornetu şi Mihăileşti sunt două localităţi aflate la maximum 30 km de Bucureşti, prima în judeţul Ilfov, a doua în Giurgiu. Cu aproape 6.000 de hectare de pământ agricol, ar trebui să fie privilegiate de apropierea de Capitală. Totuşi, oamenii de aici au învăţat să nu trăiască din agricultură. Cinci mii de hectare de pământ agricol. Cu atât figurează Mihăileştiul, potrivit datelor din Registrul Agricol. Cum Bucureştiul e la doi paşi, legumele nici n-ar apuca să se aşeze bine în lădiţe că ar ajunge pe tarabe, proaspete. Dacă ai fi un străin, cu gândul acesta ai poposi aici.

ASTA E REALITATEA LOR: Adevărul din spatele războiului Sebastian Ghiţă-Sorin Ovidiu Vîntu

Sorin Ovidiu Vîntu doreşte să păstreze controlul editorial asupra Realitatea TV - acesta este, pe scurt, motivul războiului cu Sebastian Ghiţă. Asta în timp ce managerul Asesoft ar urma să contribuie doar cu bani la buna funcţionare a Realitatea TV. Cam aceasta ar fi ideea principală a "negocierilor" pe care Vîntu şi Ghiţă le tot poartă, dezvăluie consultantul Dan Andronic. Primul episod s-a consumat prin concedierea cuplului Adi Ursu - Oana Stancu, mai declară Dan Andronic. Deşi, iniţial, Sebastian Ghiţă avea intenţia de a-l numi pe Ursu director editorial, acesta a căzut în dizgraţiile noului manager deoarece continua să răspundă la "sugestiile" lui SOV.

Covorul oltenesc, o afacere care se ţine cu patru războaie

O profesoară de biologie, pensionară, face covoare tradiţionale exact ca pe vremea bunicilor şi le vinde în toată Europa. Miroase ca la bunica la ţară. Un ciot arde mocnit în soba ţă rănească şi se străduieşte să ţină căldura în atelier. Pereţii sunt decoraţi cu farfurii de lut, modelate de mâinile meşteşugarilor din Horezu, Şişeşti sau Oboga, iar ici, colo apare câte o scoarţă, o carpetă românească cu modele care au poveşti de sute de ani. Pe două scăunele, Florenţa şi Florica interpretează la două harpe uriaşe. Coardele sunt din bumbac, le merg degetele cu foc, de parcă ar cânta o sârbă oltenească la acordeon, iar partiturile le au în minte. Nici una nu falsează. Dirijor e Antoaneta Nadu, o fostă profesoară de biologie care, în urmă cu aproximativ 10 ani, după ce a ieşit la pensie, şi-a deschis un atelier în care s-a ambiţionat să alcătuiască o orchestră a covoarelor olteneşti.

Comparaţie: de ce Oana Zăvoranu nu va ajunge niciodată o Kim Kardashian a românilor

Lansată în showbiz prin metoda clasică "filmuleţul porno scăpat pe internet", Kim a devenit în câţiva ani o divă cu o avere de sute de milioane de dolari. Explicaţia: americanii apreciază eforturile de reabilitare a imaginii. În România, în schimb, Oana Zăvoranu este programată să se afunde tot mai mult în scandaluri. Milioane pe bandă rulantă încasează vedetele americane după un scandal, aranjat sau nu, care le aduc, peste noapte, contracte de publicitate sau cu televiziuni. Conştiente că succesul nu e pentru toată viaţa, vedetele acceptă să-şi mute viaţa la televizor, ca la sfârşitul anului conturile să bubuie de dolari. Unii îşi dau seama că vedetismul la televiziune se plăteşte mai bine decât rolul principal într-un film de Oscar.

Germania nu crede în rezolvarea crizei din Libia pe cale militară

Ministrul german de Externe face apel la liderul libian, Muammar Gaddafi să înceteaze focul. Guido Westerwelle, aflat într-o vizită la Beijing, spune că situaţia din Libia nu poate fi rezolvată prin mijloace militare, relatează RFI. "În Libia poate exista numai o soluţie politică şi noi trebuie să punem în mişcare un proces politic", a declarat ministrul german, în urma unei întrevederi la Beijing cu omologul său chinez, Yang Jiechi. "Acest lucru ar trebui să înceapă cu un acord de încetare a focului respectat de Gaddafi, pentru a putea demara un proces de pace", a adăugat Westerwelle. Ministrul chinez a reamintit, la rândul său, că Germania şi China s-au abţinut de la votarea rezoluţiei 1973 în Consiliul de Securitate al ONU, la 17 martie, document ce a deschis calea atacurilor aeriene ale coaliţiei internaţionale.

Doctor din Libia: coaliţia internaţională a ucis civili

Şapte oameni au fost ucişi şi 25 răniţi în timpul unui raid al coaliţiei internaţionale în Libia, susţine medicul Suleiman Refardi, potrivit BBC. S-a întâmplat miercuri la Zawia el Argobe, la 15 kilometri de Brega. S-a întâmplat miercuri la Zawia el Argobe, la 15 kilometri de Brega. Bombardamentele au vizat un camion încarcat cu muniţie al forţelor pro-Gaddafi, însă în urma exploziei au fost distruse două case. Victimele sunt adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani.

NAŢIONAL

Cel mai modern proiect de infrastructură feroviară a Ministerului Transporturilor a fost distrus. Şobolanii au ros "caşcavalul" CFR!

Deşi construcţia încă se târâie tipic româneşte, proiectul de modernizare a tronsonului de cale ferată dintre Bucureşti şi Constanţa este, de departe, mândria investiţională a Ministerului Transporturilor. Şi, teoretic cel puţin, cu mult avansat faţă de autostrada vecină. Numai că, de câţiva ani buni, "sinucigaşii" care se încăpăţânează să se ducă la mare cu trenul continuă să facă ore bune pe drum. Iar vinovaţi de sabotarea a ditamai culoarul paneuropean de transport sunt nu doar constructorii sau finanţatorii, dar şi şobolanii care rod la greu "caşcavalul" de zeci de milioane de euro băgaţi de CFR în această lucrare. Paguba este cu atât mai importantă, cu cât cohortele de rozătoare preferă în special "trufandalele" reprezentate de modernele instalaţii electrodinamice CED.

Elena Udrea are rating peste Esca şi patroana Antenelor

Elena Udrea este cea mai puternică femeie din România, au decretat respondenţii unui sondaj efectuat în mediul on-line. Aceiaşi care au trimis-o pe Elena Băsescu la coada listei. Udrea a ajuns în fruntea ­topu­lui (format din 10 femei), votată fiind de 40% dintre participanţii la sondaj. Cu aproximativ 500 de voturi mai puţin, Camelia Voiculescu (163 voturi) a ajuns pe locul 2. La o diferenţă infimă (doar 3 voturi), Andreea Esca a obţinut ultimul loc pe podium. Un onorabil loc 5 a obţinut prima doamnă, Maria Băsescu (129 voturi). Fiicei sale, mezina Elena, în schimb, i-a revenit doar ultimul loc (corespunzător celor 59 de voturi primite).

Hala Matache, reamplasată

Hala Matache, monument istoric al Capitalei propus pentru declasare pentru construcţia Diametralei nord-sud, îşi păstrează statutul, în urma deciziei Comisiei Zonale a Monumentelor Bucureşti, şi va fi reamplasată, conform avizului dat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Astfel, Hala Matache va fi mutată înspre Gara de Nord, însă va rămâne în zona intersecţiei străzilor Berzei şi Popa Tatu.

Taberele rivale de la Interne se luptă pentru controlul asupra turnătorilor autorizaţi:

Bătaie pe informatori. Pentru că aşa este românul, chiar şi atunci când ajunge mare mahăr printre "gabori" şi pune întotdeauna căruţa înaintea boilor, se trezeşte pe urmă că mai mult îl costă să repare ce a stricat. Este o situaţie în care se găseşte, cel puţin momentan, şi ministrul de Interne. Acesta a pornit vertiginos la desfiinţarea DGIPI şi, după părerea mea, bine a făcut. Numai că, în febra datului la gioale, s-a uitat de un mic amănunt: ce se întâmplă cu aşa-numitele "surse autorizate informative". Adică "sifoanele" atât de utile pentru a unge rotiţele sistemului...

Mazăre vrea să-l târască pe Boc prin tribunale

Nemulţumit de noile alocări bugetare, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a pus gând rău Cabinetului Boc, ameninţându-l cu tribunalul. "Constanţa a primit 25% din datorie, în timp ce oraşele portocalii au luat 80%. Situaţia e foarte gravă", a declarat Radu Mazăre, precizând că va da Guvernul în judecată dacă nu-şi achită datoriile pentru plata căldurii. Totodată, edilul Constanţei a somat Ministerul Finanţelor să vireze primăriilor sumele de bani de care le-a văduvit atunci când a decis ca taxele şi impozitele agenţilor economici să meargă direct la Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb