REVISTA PRESEI - 02.06.2012

Willy Homner
Revista Presei / 2 iunie 2012

ADEVARUL

De ce nu s-a întâlnit Victor Ponta cu premierul ungar Viktor Orban?

Premierul Victor Ponta nu s-a mai întâlnit cu omologul său ungar, Viktor Orban, deşi acum câteva zile Ponta a anunţat întâlnirea în care ar fi urmat să se discute subiectul înmormântării controversatului poet Jozsef Nyiro. În schimb, Orban, aflat în România pentru o reuniune internaţională, s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. "Era mult mai important astăzi să ajungem la o înţelegere privind declaraţia acestui meeting la nivel înalt, iar problemele dintre România şi Ungaria le voi discuta cu domnul Orban cu prima ocazie", a afirmat Ponta, după reuniunea Grupului "Prietenii Coeziunii", desfăşurată la Bucureşti.

Întâlnire Orban - Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit ieri, la Palatul Cotroceni, pe premierul Ungariei, Viktor Orban, prilej cu care şeful statului a subliniat că întâlnirea de la Bucureşti, numită "Prietenii Coeziunii", va genera o poziţie unitară la Consiliul European din 28 iunie. "Bănuiesc că a fost o întâlnire benefică pentru pregătirea Consiliului European, cu privire la buget", a spus Băsescu, în debutul întrevederii. La rândul său, premierul ungar a precizat că organizarea întrunirii a fost foarte bună, punctând că este important să se discute despre folosirea banilor europeni pe următorii ani. Preşedintele Băsescu a arătat că aspectul legat de coeziune a fost "cel mai atractiv" pentru ţara noastră. "A fost o iniţiativă bună şi subliniez, din nou, cred că această întâlnire va genera o poziţie unitară la Consiliu, toate guvernele vor avea o viziune", a conchis şeful statului.

Fenomenul plagiatului

Un preşedinte de ţară, trei miniştri şi un parlamentar au fost în timpul din urmă acuzaţi de plagiat, în Ungaria, Germania şi România. Unul a fost silit să renunţe la candidatură, iar patru să demisioneze. Fiind vorba de demnitari, cazurile au fost mediatizate. Dar fenomenul e mult mai răspândit, îndeosebi în mediile universitare din numeroase ţări, chiar dacă nu devine neapărat public. Rădăcinile lui sunt diferite. În România, fenomenul e legat de laxismul din universităţile particulare. Agentul favorizator este internetul. Consecinţele sunt dezastruoase, atât în plan profesional, cât şi în plan social şi, cum s-a văzut, politic. Şi nu numai pentru împricinaţi, ci şi pentru prestigiul elitei inte­lectuale.

Prelat de la Mitropolia Moldovei raportează premierului Ponta: "Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate!"

Unul dintre cei mai influenţi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române a făcut o declaraţie şocantă, din care reiese că este implicat, alături de alte feţe bisericeşti, în campania electorală a primarului USL de Iaşi, Gheorghe Nichita. Declaraţia îi aparţine preotului iconom stavrofor Florin Chirilă, şeful Corpului de Inspecţie şi Control din cadrul Centrului Eparhial Iaşi. A fost făcută ieri, 31 mai, în faţa primului ministru Victor Ponta, venit la Iaşi să inaugureze mall-ul ridicat ilegal în centrul Iaşiului de către omul de afaceri Iulian Dascălu. Primul ministru, Victor Ponta, împreună cu primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, au ajuns la un moment dat la Catedrala Mitropolitană, unde urmau să se întâlnească cu ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Şeful Conpet îl contrazice pe Ponta şi susţine că ministrul Economiei nu i-a cerut să îl demită pe tatăl Robertei Anastase

Directorul general al Conpet, Dorin Tudora, îl contrazice pe premierul Victor Ponta, şi susţine că ministrul Economiei nu i-a cerut "în mod direct" demiterea lui Corneliu Anastase, tatăl Robertei Anastase. "Contrar afirmaţiilor făcute aseară de primul ministru Victor Ponta, nu am avut nicio întâlnire cu ministrul Economiei, domnul Daniel Chiţoiu, în care acesta să-mi fi cerut în mod direct demiterea domnului Corneliu Anastase", a declarat Tudora, în comunicat. El a precizat că Anastase ocupă funcţia de şef al Departamentului de Management, Strategie şi Comunicare, nu de consilier, iar demiterea unui salariat cu funcţie de conducere pentru motive care nu ţin de persoana sa poate avea loc prin desfiinţarea postului, care nu poate fi operată fără concursul Consiliului de Administraţie. În caz contrar, compania şi directorul general se expun contestării în instanţă, potrivit sursei citate. Nimeni nu poate solicita demiterea angajatului din cauza salariului.

Monti, Hollande, Merkel şi Rajoy vor discuta la Roma despre criza din zona euro

Summitul între preşedintele Consiliului italian, Mario Monti, preşedintele francez, François Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, şi şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, va avea loc la 22 iunie la Roma. Anunţul a fost făcut vineri de guvernul italian, relevă AFP. Acest summit în format de patru, consacrat în special crizei din zona euro şi în cadrul căruia Mario Monti doreşte să aibă un rol de mediator între Paris şi Berlin, va fi organizat cu o săptămână înainte de summitul semestrial al UE prevăzut în perioada 28-29 iunie, notează Agerpres. Summitul va avea loc după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa şi după alegerile parlamentare anticipate din Grecia, de la 17 iunie.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu: "Proiectul Roşia Montană va demara până la sfârşitul anului"

"Sunt convins că acest proiect va demara până la sfârşitul anului. Decizia o vom lua împreună cu doamna ministru Rovana Plumb, care are autoritatea de a elibera avizul de mediu. Mineritul va continua în toată ţara, dar vrem ca resursele să fie exploatate eficient şi să nu le vindem pe bani puţini, să păgubim statul roman şi populaţia. Prezenţa mea aici este o garanţie că mineritul se va dezvolta în această zonă. Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să luam o decizie politică, atât în privinţa începutului mineritului la Roşia Montană cât şi la Cupru Min Abrud", a spus Daniel Chiţoiu. Ministrul a spus că decizia va fi luată doar după ce compania Roşia Montană Gold Corporation va garanta din toate punctele de vedere, inclusiv cel financiar, că investiţia este sigură.

Rata şomajului în zona euro a atins nivelul maxim record de 11%

Şomajul zonei euro a atins cel mai înalt nivel din istorie pe măsură ce adâncirea crizei datoriilor suverane şi politicile de austeritate au forţat multe companii, din Spania şi până în Italia, să reducă din numărul angajaţilor. Rata şomajului în cadrul uniunii monetare s-a menţinut, în aprilie la nivelul de 11%, atins în martie, a anunţat astăzi biroul de statistică al Uniunii Europene. Acesta reprezintă un nivel maxim record, dar corespunde cu aşteptările economiştilor intervievaţi de Bloomberg. Rata şomajului pentru luna martie a fost, de asemenea, revizuită în creştere, de la 10,9% la 11%. Companiile europene sunt sub presiune pentru a reduce din cheltuieli în vederea protejării încasărilor, pe măsură ce înrăutăţirea crizei fiscale scade nivelul exporturilor şi ale cheltuielilor de consum.

WSJ: Europa are timpul şi instrumentele necesare rezolvării problemelor euro

Mulţi sunt cei care tind să considere creşterea economică anemică drept o consecinţă a politicilor economice. Publicaţia "Wall Street Journal" scoate însă în evidenţă faptul că problema este dată chiar de politicile economice în sine. Este o problemă de politică economică, susţine publicaţia financiară, datorită modului în care ajustările sunt implementate în cadrul unui regim de rate de schimb fixe, precum zona euro. Într-un astfel de context dat de apartenenţa la un cadru monetar unic, restrictiv, ţările care prezintă deficite de cont curent persistente, precum Spania şi Italia, au nevoie de devalorizare internă - adică reducerea salariilor şi preţurilor în cadrul economiilor lor - pentru a corecta aceste dezechilibre. Prin asta ele se deosebesc de ţările care înregistrează surplusuri, precum Germania, care ar trebui să-şi reevalueze în sus preţurile şi salariile.

EVENIMENTUL ZILEI

Bătălia pentru Sectorul 6: Independentul Florescu (28%) s-a apropiat de primarul Poteraş (35%)

Rareş Mănescu, candidatul USL la primărie, nu atinge pragul psihologic de 20%, potrivit ultimelor sondaje de opinie. Divergenţele dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu privind insistenţa liderului liberal de a-l impune candidat la Primăria sectorului 6 din partea USL pe Rareş Mănescu, prietenul său de casă, mocnesc în continuare la nivel înalt. Mai mult, în filialele locale ale celor două partide, candidatul liberal, care a cheluit deja peste 2 milioane de dolari pe publicitatea electorală, conform monitorizărilor specialiştilor de media, nu se bucură de susţinere. Aripa social- democratului Adrian Mutu boicotează campania din interior. Practic, voluntarii PSD lipsesc de la evenimente în mod ostentativ. Nici în propriul partid, Rareş Mănescu nu se bucură de prea mare susţinere, el făcându-şi campanie prin sector cu oameni plătiţi, dintre asistaţii sociali.

Şeful Loteriei Române a demisionat.Dan Voiculescu se luptă pentru locul vacant

Gheorghe Benea a demisionat, joi, de la conducerea Loteriei. Dan Voiculescu încearcă şă-şi impună omul pe scaunul lăsat liber. Florin Georgescu vrea să-l blocheze. Fostul director al Loteriei Române, Gheorghe Benea, a confirmat pentru EVZ demisia sa: "Cred că e un act firesc în aceste circumstanţe. Demisia intră în vigoare de luni, 4 iunie". Sursele EVZ spun că, imediat după demisia lui Benea, la cabinetul lui Victor Ponta au început să apară propunerile de înlocuire. Cel mai insistent ar fi Dan Voiculescu, vicepreşedintele Senatului. El i-ar fi propus premierului să-l numească şef la Loterie pe fostul său consilier de la cabinetul parlamentar, Cristian Stănculescu. Acesta lucrează în momentul de faţă în cadrul companiei, unde se ocupă de marketing şi vânzări. Stănculescu a fost numit în această funcţie în martie 2008, de către Liliana Mincă, fosta şefă a companiei, impusă pe acest scaun tot de către Voiculescu.

Cinci ani pentru senatorul sforar din justiţie

Caracatiţa din justiţie a primit o lovitură serioasă după pedepsirea, într-un timp relativ scurt, a unui politician-combinator de top. Prima fază a procesului care a zguduit din temelii justiţia română s-a încheiat cu două condamnări cu executare şi două cu suspendare. Senatorul PSD Cătălin Voicu a primit 5 ani de închisoare cu executare, după ce a fost acuzat că a cerut bani pentru a obţine soluţii favorabile în justiţie. Fostul judecător suprem Florin Costiniu a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Soţul preşedintelui de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Viorica Costiniu, s-a pensionat imediat după ce a început urmărirea penală pe numele său, a schimbat roba de judecător cu cea de avocat şi încasează o pensie lunară de 16.000 de lei. Alături de Voicu şi Costiniu, alţi doi inculpaţi au fost condamnaţi în primă instanţă. Astfel, omul de afaceri Costel Căşuneanu s-a pricopsit cu patru ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Marius Locic riscă aceeaşi pedeapsă, dar cu executare.

Ponta nu vrea să fie încurcat de FMI în campania electorală

Premierul solicită organizarea parlamentarelor în octombrie, cu o lună mai devreme. Constituţia îi încurcă planurile. PSD vrea să devanseze alegerile parlamentare, din noiembrie în octombrie. PNL nu are nimic împotrivă. Singurul lucru care le stă în cale este Constituţia României, dar, prin negocieri, Victor Ponta speră să depăşească acest impediment. Premierul şi-a anunţat intenţia de a obţine un consens pe devansarea alegerilor, motivând că "e în interesul tuturor ca prin octombrie să avem alegeri, până să vină zăpada, iar noul guvern să aibă timp să-şi adopte, în luna noiembrie, bugetul". Potrivit unor surse din PSD, Ponta nu vrea ca viitoarea campanie electorală să fie precedată, sau să se suprapună cu negocierile cu FMI asupra Bugetului pe 2013.

Diplomaţia după ureche a lui Marga

Ministrul român de Externe a călcat din nou strâmb, propunând de capul lui expulzarea ambasadorului sirian. Dacă în SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia şi Bulgaria anunţul a venit ca o concluzie fermă şi ireversibilă a principalilor decidenţi în materia de politică externă, la Bucureşti şeful diplomaţiei româneşti a făcut doar o propunere de expulzare a ambasadorului sirian, însă fără niciun fel de consultare prealabilă cu Preşedinţia şi ignorând o serie de aspecte sensibile din relaţia bilaterală cu ţara arabă.

Asaltul Chinei în Pacificul de Vest

Marina militară chineză se dotează în ritm alert pentru a susţine lupta pentru influenţă în regiune a Beijingului. Statele Unite nu au ce căuta în apele Mării Chinei de Sud unde doar ţările riverane au dreptul să îşi urmărească interesele. Avertismentul, lansat acum câteva zile de adjunctul comandantului forţelor armate chineze, ilustrează foarte clar cursa pentru supremaţie şi influenţă în Pacificul de Vest între regimul de la Beijing şi administraţia de la Washington. Recentele manifestări de forţă ale Chinei în faţa Filipinelor, aliat al SUA, în disputa privind suveranitatea asupra recifului Scarborough, sunt doar ultimele evoluţii din această cursă pentru o poziţionare geostrategică cât mai solidă în Pacificul de Vest. "Noi suntem doar pionii. China de fapt testează Statele Unite", a recunoscut Roberto Romulo, fost ministru filipinez de Externe. Beijingul mai revendică şi două arhipelaguri din regiune - Paracel şi Spratly - pentru al căror control se luptă şi Vietnamul, Brunei sau Taiwan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb