• ADEVARUL
• Privilegii penale pentru judecătorii Curţii Constituţionale
Deputatul minorităţii sârbe, Slavoliub Adnagi, a avut o idee: să confere imunitate penală aproape totală membrilor Curţii Constituţionale. Proiectul a trecut prin cele două Camere ale Parlamentului ca rapidul prin haltă şi a ajuns, fără absolut nicio obiecţiune, înainte de votul final din Senat. Domnul sârbo-deputat a scris prin februarie un proiect de lege prin care judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu votul a două treimi dintre membrii Curţii, adică minimum şase din nouă. Din frenezia legiferării, deputatul nu a precizat ce ar trebui să facă, în momentul votului, judecătorul vizat de anchetă: poate vota sau se poate abţine?
• Inaugurarea stadionului Craiovei s-ar putea amâna pentru 18 noiembrie!
Planul Craiovei de a inaugura stadionul cu un meci de sărbătoare contra campioanei Cehiei e dat peste cap de procedurile birocratice. Recepţia arenei nu este gata, aşa că oficialii clubului trebuie să găsească o soluţie alternativa pentru a găzdui campioana Cehiei, Slavia Praga, echipa care a fost deja invitata pentru un meci amical in Romănia. Primarul Craiovei, Mihai Genoiu, a explicat pentru PRO TV: "Noi, ca primărie, nu am anunţat oficial o dată a inaugurării. Clubul poate să stabilească orice meci pe care să îl joace, dar la Severin sau pe Arena Naţională". In aceste condiţii, inaugurarea s-ar putea amâna pentru 18 noiembrie, la meciul cu Juventus Bucureşti. Coincidentă sau nu, această dată este chiar ziua de naştere a fostului primar din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.
• Fermierul care răscumpără pământ de la străini şi-l cultivă cu soiuri româneşti
Dumitru Avădănei, un fermier din judeţul Botoşani, cultivă şi promovează din anii '70 hibrizii româneşti la porumb. Acesta vinde seminţe în străinătate şi susţine financiar, din profitul obţinut, cercetarea agricolă românească. Dumitru Avădănei este unul dintre cei mai prosperi agricultori din judeţul Botoşani. Are în administrare peste 2.000 de hectare de teren pe care cultivă cereale. Recent, a devenit primul fermier din regiunea de nord-est a României care a răscumpărat terenuri aflate în proprietatea unor investitori din străinătate. În luna august, şi-a dublat practic suprafaţa disponibilă pentru agricultură, cumpărând 1.000 de hectare aflate în proprietatea unui danez.
• Cîţu: În 2018, PSD va reduce personalul cu 20%
Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut, la Adevărul Live, că Guvernul Tudose va trebui să disponibilizeze 20% din angajaţii sistemului bugetar, pentru a acoperi creşterile economice promise pentru 2018. Liberalul arată, pe cifre, că Executivul a tăiat de la investiţii, dar a majorat plafonul pentru ajutoare sociale, ceea ce va avea două efecte: va frâna dezvoltarea României şi va ţine captiv electoratul PSD.
• Vladimir Putin, îngrijorat că americanii colectează material genetic din Rusia
Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat luni îngrijorat de faptul că la nivelul întregii ţări se colectează material genetic de la populaţie, afirmând chiar că cei care recurg la aceste acţiuni o fac "în mod deliberat şi profesionist". O zi mai târziu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că serviciile speciale ruse au informaţii care arată că organizaţii neguvernamentale colectează material genetic de la populaţia din Rusia. "Ştiţi că material biologic se colectează din toată ţara, de la diferite grupuri etnice şi oameni care trăiesc în diferite regiuni geografice ale Federaţiei Ruse? Întrebarea este: de ce se face acest lucru? Se face în mod deliberat şi profesionist. Suntem un tip de obiectiv de mare interes ", a afirmat Putin în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului, fără să specifice cine s-ar putea afla în spatele acestor activităţi.
• Prima şcoală profesională din România care va pregăti sudori
Cu sprijin german, în România se va înfiinţa prima şcoală profesională în sistem de învăţământ dual care va pregăti specialişti în sudură. Practic, va fi un centru de excelenţă în sudură. Consiliul Judeţean Bihor a pus bazele primei şcoli profesionale în sistem de învăţământ dual din judeţul Bihor şi prima din ţară în specializarea sudură. Acesta se va înfiinţa în localitatea bihoreană Cadea. Şcoala de la Cadea va avea o a doua componentă, cea de formare profesională a adulţilor, reconversie profesională, de mare interes. Programele vor fi diferite, de trei-şase luni, în funcţie de specializare. Pe lângă şcoala de la Cadea, aflată lângă viitorul parc industrial Săcueni, se vor înfiinţa alte două şcoli profesionale în apropierea altor două parcuri industriale, din Aleşd şi Beiuş
• Dumitru Chiriţă, proaspăt numit la şefia ANRE, îşi face propriul cabinet
Una din primele decizii ale noului preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), deputatul PSD Dumitru Chiriţă, a fost să îşi înfiinţeze un cabinet propriu în cadrul autorităţii cu unele din cele mai mari salarii din România, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Acesta arată că în cadrul ANRE va fi constituit Cabinetul preşedintelui / vicepreşedinţilor, care va fi compus din şase posturi. "Se constituie Cabinetul preşedintelui/vicepreşedinţilor compus din şase posturi. Personalul Cabinetului este numit sau eliberat din funcţie de către preşedinte, la propunerea vicepreşedinţilor, după caz. Fostul şef al ANRE, Nicolae Havrileţ a încasat în anul 2015 un salariu de 525.850 de lei, adică, 9.700 de euro pe lună.
• BANCHERUL
• Decizii diferite in dosarele privind creditele in franci la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a României
"Înalta Curte de Casaţie si Justiţie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competentei sale", se arata in Constituţia României. Însă tocmai Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a României (ICCJ) a pronunţat in acest an doua decizii total diferite într-o speţa identica: contractele de credit in franci elveţieni (CHF) acordate de Raiffeisen Bank. Mai întâi, in luna martie, ICCJ a luat apărarea Raiffeisen Bank in procesul colectiv iniţiat de peste 50 de clienţi cu credite in franci elveţieni (CHF) reprezentaţi de cunoscutul avocat Gheorghe Piperea. Toate pretenţiile clienţilor băncii au fost respinse de ICCJ printr-o decizie definitiva. Şapte luni mai târziu, decizia ICCJ este diametral opusă faţă de prima: dă dreptate integral clientului băncii care a avut aceleaşi pretenţii: declararea ca fiind abuzive a celor două comisioane, a dobânzii revizuibile si a clauzei privind riscul valutar.
• COTIDIANUL
• Minciuni în văzul tuturor - Cornel Nistorescu
Mincinosul şi tupeistul Victor Ponta a brevetat reţeta şedinţelor de guvern în direct la TV. El a fost cel care a inventat flecăreala lăudăroasă din deschiderea şedinţelor de guvern transmise în direct pe micul ecran. Şi la care vorbea singur, raportînd cîteva succese pe care numai el le ştia şi pe care nu le verifica nimeni. Şmecheria cu veşti bune chiar a ţinut, guvernul Ponta izbutind un spectaculos "fă-te că munceşti". Adică un şir de proiecte gonflate şi de minciuni dulcege. Şedinţele Guvernului român au devenit astfel o formă grosolană de propagandă neruşinată. După Ponta şi Cioloş, a exersat şi Grindeanu (cu mai puţin succes) şi, mai nou, Tudose cel monosilabic. Toţi au practicat piesa de teatru numită "Şedinţa de guvern în direct".
• Maior şi Coldea, deconspiraţi de Adrian Sârbu
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat că, la audierea de miercuri Adrian Sârbu, patronul Mediafax, a relatat că fostul director al SRI, George Maior, i-a cerut în 2010 să-i dea sfaturi lui Sebastian Ghiţă cum să fie condus postul Realitatea TV. Patronul Mediafax a susţinut totodată, în faţa membrilor comisiei, că implicarea serviciilor a fost impulsionată de către decizia CSAT din 27 iulie 2010 prin care presa a fost definită ca vulnerabilitate la siguranţa naţională. Potrivit lui Sârbu, s-a încercat implicarea SRI în coordonarea editorială a instituţiilor media. Sârbu a menţionat că va prezenta Comisiei SRI, într-o audiere viitoare, probe în acest sens, respectiv "punctaje" care "veneau" către diferite persoane.
• Cum ar fi făcut doi ambasadori presiuni pentru Kovesi
Fostul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, a susţinut, miercuri, în cadrul audierii la Comisia SIPA, că ambasadorii SUA şi Olandei au făcut presiuni în 2012 pentru numirea Laurei Codruţei Kovesi "într-o funcţie de vârf" în Ministerul Public. Corlăţean a spus că, pe vremea când era ministru al Justiţiei, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent pentru numirea lui Kovesi, enumerând două cazuri în care pledoaria s-ar fi făcut foarte insistent: fostul ambasador american în România, Mark Gittenstein, şi fostul ambasador al Olandei, Matthijs van Bonzel. Titus Corlăţean a fost ministru al Justiţiei în primul guvern Ponta, în perioada mai-august 2012. Numirea lui Kovesi în funcţia procuror-şef al DNA s-a facut în mai 2013.
• CURENTUL
• Doi luptători declară război celor care batjocoresc drapelul naţional
Luptătorii Cristian Bobeică şi Cătălin Berenghi au schimbat câmpul de luptă din teren la instituţiile publice şi armele cu petiţiile. Cristian Bobeică are 41 de ani şi conduce în cadrul unei agenţii de securitate maritimă o echipă de intervenţie antrenată să lupte împotriva piraţilor somalezi care atacă nave comerciale în apele internaţionale. Bobeică a fost luptător DIAS în ministerul român de Interne. Cătălin Berenghi a fost luptător în Legiunea Străină şi a participat la 4 războaie, fiind Specialist genist (minaj, deminaj, manevrare explozibil) şi distrugător de lunetişti. Berenghi este cel care a salvat de pe munte grupul prins în avalanşa în care au murit Geta Dor Popescu şi Erik Gulacsi. Cei doi luptători deveniţi activişti civici, sunt nemulţumiţi de modul în care este arborat drapelul naţional pe unele instituţii.
• CURIERUL NATIONAL
• Afacerile româneşti pierd puncte în clasament
Suntem pe primul loc în lume din punct de vedere al libertăţii comerţului internaţional. Suntem pe locul 132 în lume, din 137 de ţări analizate, din punct de vedere al capacităţii de a reţine oamenii talentaţi în ţară. Regresul competitivităţii începe cu deteriorarea educaţiei şi a mediului de afaceri. "Beneficiem" de ambele. Din păcate, am intrat în faza pe afaceri. România a retrogradat 9 poziţii în ceea ce priveşte uşurinţa de a derula afaceri, conform ultimului raport global "Doing Business 2018" publicat de Banca Mondială. În prezent, ne situăm pe locul 45, faţă de ediţia precedentă când ne-am aflat pe locul 36, din cele 190 de ţări analizate. Rămânem pe primul loc în lume la libertatea comerţului internaţional, adică la uşurinţa de a importa în România şi de a exporta.
• BNS critică mecanismul de transfer al contribuţiilor sociale
Blocul Naţional Sindical (BNS) a luat act de propunerea de modificare a Codului Fiscal, înaintată spre dezbatere de către Ministerul Finanţelor Publice şi discutată în şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Norma tranzitorie prin care Guvernul obligă angajatorii să majoreze salariile, prin includerea în câştigul salarial brut a contribuţiilor achitate în prezent de angajator, nu există, ca urmare nu există nicio certitudine că salariile nete vor fi menţinute la nivelul anterior transferului.
• Japonia, interesată de metroul către Aeroportul Internaţional Henri Coandă
În perioada 30-31 octombrie 2017, Ministerul Transporturilor a fost gazda reprezentanţilor Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei (JICA). Tema misiunii Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei, la Bucureşti, a vizat stadiul implementării proiectului "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional - Henri Coandă", proiect cofinanţat prin Acordul de împrumut semnat la Tokyo, în data de 10 martie 2010 între România şi JICA.
• Studiu KeysFin: Industria metalurgică, Cenuşăreasa economiei
Dacă în anii 2000, metalurgia, de la aluminiul primar şi aliajele de aluminiu la laminatele finite pline din oţel la cald, ţevile din oţel, tablele şi benzile din oţel laminate la rece, sârmele zincate şi electrozi de sudură, marca creşteri de producţie de peste 10%, criza din intervalul 2009-2013 a dus la închiderea definitivă a multor combinate. Iar rezultatele se văd şi astăzi, spun analiştii de la KeysFin. În prezent, potrivit analizei KeysFin, metalurgia românească s-a concentrat în jurul zonelor cu potenţial economic, precum Bucureşti-Ilfov.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Proiectul care ar transforma sistemul sanitar într-unul care să aducă profit de miliarde de euro pe an!
"La 2 ani de la Colectiv, nu s-a schimbat nimic!" Am auzit în aceşti 2 ani vorbindu-se mult despre infecţii nosocomiale. Dacă s-ar pune pe hârtie tot ce s-a spus, cu siguranţă s-ar scrie o carte... Şi cu toate acestea... în afară de faptul că a crescut raportarea lor, după ce legislaţia a fost schimbată, mare lucru nu s-a schimbat. De ce? În primul rând pentru că infrastructura este aceeaşi... Nu poţi închide spitalele, arde pereţii... Nu poţi lăsa medicii pe drumuri până se rezolva problema de infrastructură, pentru că vor pleca... Dar e ceva ce am putea face cu siguranţă. Am putea face spitale noi. De la 0. De ce nu se face oare acel Spital Metropolitan despre care s-a tot vorbit? Spitalul Metropolitan, un proiect despre care dr Bogdan Andreescu vorbeşte de peste 7 ani, pe care l-a gândit, la care a lucrat şi care, un timp, mi s-a părut fezabil.
• Tăriceanu şi Dragnea, DISENSIUNI pe legile justiţiei
Tăriceanu şi Dragnea au păreri diferite în legătură cu modificările privind legile justiţiei. În timp ce şeful PSD îşi doreşte ca preşedintele să poată numi, ca şi până acum, procurorii şefi, preşedintele Senatului nu este de acord. "Proiectele legilor pe justiţie sunt în dezbatere acum. Eu rămân la ideea că procurorii şefi trebuie numiţi de către CSM. Preşedintele e om politic cu aspiraţii şi obiective personale, inclusiv electorale. Vreau să scoatem justiţia din factorul politic care este şi preşedintele", a declarat Tăriceanu la România TV. Liviu Dragnea declara că le-a sugerat membrilor comisiei parlamentare pe legile justiţiei să elimine prevederile legate de procedura de numire a procurorilor-şefi.
• Liderul iranian intenţionează să izoleze SUA de Orientul Mijlociu. PUTIN, elementul-cheie
Liderul Iranului a avut o întrevedere cu Vladimir Putin pentru o cooperare mai strânsă între Moscova şi Teheran cu scopul izolării Statelor Unite şi restabilirea păcii în Orientul Mijlociu. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, consideră că doar o cooperare solidă între Iran şi Rusia poate să soluţioneze pacea din Siria. "O soluţionare totală a crizei din Siria necesită o cooperare puternică între Iran şi Rusia. Cooperarea noastră poate izola America. Această cooperare va reface stabilitatea în regiune", a declarat Khamenei în cursul unei întrevederi cu Putin, aflat în vizită la Teheran. Atât Iranul cât şi Rusia susţin guvernul lui Bashar al-Assad şi luptă în Siria împotriva trupelor ISIS. Cele două state susţin organizarea de alegeri anticipate în Siria, însă cu participarea lui Assad.
• JURNALUL NATIONAL
• Tăriceanu: O parte din sindicate fac foarte multe declaraţii, unele îngrijorătoare
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că există o parte din sindicate care în momentul de faţă fac declaraţii îngrijorătoare, în schimb, în 2010, când salariile şi pensiile au fost efectiv tăiate, nu au scos niciun cuvânt. El a adăugat că preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a făcut declaraţiile din ultima vreme despre salarii pentru că a vrut să apară la televizor. Impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%, dar în acelaşi timp vor creşte taxele sociale, de la 16,5% la 35%, a declarat marţi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la ieşirea de la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit.
• Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpşunari în Olanda şi TIR-işti în Germania
Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, omul care l-a salvat, în 2012, pe Traian Băsescu, de rezultatul referendumului de demitere al acestuia din scaunul de la Cotroceni, a intrat puternic în afaceri, la Bistriţa. La sfârşitul anului trecut, Zegrean şi-a deschis o firmă de plasare a forţei de muncă, axată, în special, pe recrutare de personal pentru job-uri în străinătate, împreună cu soţia unui avocat, membru al PNL, filiala locală. Şi asta nu este tot în legătură cu activitatea de pensionar de lux desfăşurată de fostul şef al CCR. Augustin Zegrean este şi patron de casă de avocatură.
• Românii strâng 53 de euro lunar. La fel ca ungurii
Populaţia din România a prins gustul economisirii după criza financiară din 2008, dar în ultimele 12 luni s-a întrecut pe sine. Ritmul de creştere al economiilor şi investiţiilor din ultimul an a fost cel mai mare dintre toate cele şapte ţări din Europa Centrală şi de Est - Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Serbia şi Austria. Totuşi, mai avem mult de recuperat, având în vedere că reuşim să punem deoparte, în medie, numai 53 de euro lunar comparativ cu media zonei care este 91 de euro. România, Cehia şi Austria ocupă primele trei locuri într-un top al ţărilor unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri de la un an la altul, în privinţa banilor puşi deoparte. Cu o creştere de 15,2% faţă de anul trecut şi cu 35,9% faţă de 2012, românii ocupă primul loc.
• ROBOR ar putea creşte la 5% în următoarele şase luni
Specialiştii susţin că indicele ROBOR, cel în funcţie de care se calculează dobânzile la majoritatea creditelor în lei, ar putea ajunge la 5% în maxim şase luni. Asta dacă Guvernul PSD-ALDE continuă cu aceleaşi măsuri fiscal-bugetare. "Un ROBOR de 5% pe termen scurt nu e tocmai lipsit de sens. Pe de altă parte, în jurul valorii de 2%, cât este acum, se vede clar efortul BNR prin injecţii de lichiditate. Dacă ele nu s-ar face, probabil că s-ar ajunge mult mai repede către 5%", a declarat, pentru ZF, consultantul Rareş Nilaş. Acesta a mai precizat că vede ROBOR-ul la 5% "într-un orizont de maxim şase luni dacă politica bugetară, corelată cu cea fiscală, va merge în aceeaşi direcţie ca acum".
• Românii din diaspora pot obţine finanţare de până la 40.000 de euro pentru afaceri în ţară
Românii de peste hotare care doresc să îşi deschidă o afacere acasă pot să se înscrie în programul Diaspora StartUp, în cadrul căruia trei proiecte, selectate câştigătoare, pot beneficia de o finanţare nerambursabilă de până la 40.000 de euro, a informat Fundaţia CAESAR, prin intermediul unui comunicat de presă. Fundaţia CAESAR anunţă lansarea înscrierilor pentru trei proiecte 'Diaspora StartUp', finanţate din fonduri europene disponibile prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 'Locuri de muncă pentru toţi'. Fiecare proiect eligibil, selectat drept câştigător, va beneficia de o finanţare nerambursabilă de până la 40.000 de euro (co-finanţare zero).
• NATIONAL
• "Frăţia judecătorilor", pe mână cu "Clanul machidonilor"!
Deja "Republica procurorilor" se zguduie din temelii, un rol decisiv in demascarea acţiunilor halucinante după care operau unii magistraţi revenindu-i, desigur, "bietului" Mircea Negulescu "Portocală". Însă, Romănia este acum pe cale sa cadă într-o nouă capcana, demonizându-i "in corpore" pe procurori si ridicându-i in slavi pe judecători. Însă ar putea sări din lac in put, de fapt din "Republica procurorilor" in "Frăţia judecătorilor"! Pe zi ce trece ies la iveala amănunte şocante privind "portretul robot" al judecătorului Corneliu Ioan Bogdan Tudoran, si nu ne referim aici neapărat la încăpăţânarea de a judeca tot el un proces prin care sa stabilească de-abia acum, in civil, un pretins prejudiciu, deşi pe aceeaşi speţă a condamnat deja in penal la ani grei de închisoare mai mulţi inculpaţi, in frunte cu miliardarul Puiu Popoviciu.
• Vaca lui Vosganian dă cu copita in buget
N-au fost de ajuns ouăle care, luate de sub găină si aruncate direct in tigaie, nu produc salarii, impozite si alte absurdităţi care, noaptea, zdruncină visele lui Vosganian. Armeanul e consecvent si tenace, chiar dacă au ras si curcile de calculele lui. Teoretic, poate ca are dreptate, dar numai cât să întreţină atmosfera la vreo sindrofie de partid, când muzica ia o pauza de şpriţ. Exact cat sa alunece sarmaua mai uşor pe gât, intre doua bancuri cu găini si oua care ar putea umfla pipota bugetului.
• Romănii, ţepuiţi păna si de CEC
Cea mai veche banca românească s-a dedat si ea la practici capitaliste: îşi jupoaie clienţii pentru a mai face ea un ban in plus. CEC-ul care a beneficiat zeci de ani de încrederea totală a bunicilor si părinţilor noştri, redenumit CEC Bank in zilele noastre, a dat-o in bară: a încasat de la români comisioane ilegale de aproape un milion de euro, sub forma unui comision de retragere in numerar de pe cardurile de credit. Strict legal, povestea are un parcurs banal: operaţiunea in neregulă a fost sesizata de ANPC, care a si amendat CEC-ul si a impus returnarea sumelor către clienţii ţepuiţi.
• Bitcoin urca la 6500 de dolari!
Moneda virtuala doboară un nou record si ajunge la 6.552 dolari, după ce compania bursieră americană CME a anunţat că va lansa contracte futures pentru bitcoin. Ultima creştere spectaculoasă pentru bitcoin a fost pe 12 octombrie, când a trecut de 5000 de dolari, valorând de patru ori mai mult decât uncia de aur. In prezent, informează site-ul Coin Desk, valoarea totala a bitcoins aflate in circulaţie este de 109 miliarde de dolari. Prin contracte futures, vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere activul de la baza contractului la o data viitoare (scadentă), dar la un preţ stabilit in momentul încheierii tranzacţiei, dar pentru introducerea acestor contracte pentru bitcoin in acest trimestru, CME va avea nevoie de aprobare din partea autorităţilor.
• PUTEREA
• Dragoş Anastasiu: România poate retrăi momentele din 2009 - 2010
România poate retrăi momentele din 2009 - 2010, dacă nu facem ce trebuie, întrucât totul este ciclic şi vor veni momente mai grele, a declarat Dragoş Anastasiu, reprezentantul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), într-o conferinţă de presă. "Suntem pe finalul anului 2017 şi trăim, cumva, un paradox. În loc să facem o conferinţă de presă şi să sărbătorim cel mai bun din an punct de vedere economic al României după criză şi cea mai mică rată a şomajului de după Revoluţie, iată că noi vă vom transmite o profundă şi gravă îngrijorare. Suntem cu toţii convinşi că România nu şi-a atins potenţialul de creştere. Avem o creştere, anul acesta, de peste 6% şi, probabil, ne îndreptăm spre 7%. Suntem convinşi că putem avea 10% creştere în România dacă facem ce trebuie. Dar putem să retrăim momentele din 2009-2010, dacă nu facem ce trebuie", a spus Anastasiu.
• ROMANIA LIBERA
• Radu Pricop, ginerele lui Băsescu, a fost achitat
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, miercuri, achitarea avocatului Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii, informează Agerpres. În acelaşi dosar, Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual. Instanţa a dispus în cazul lui Sergiu Lucinschi un termen de supraveghere de 4 ani, el având obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
• Alina Mungiu-Pippidi: "Progresele în lupta cu corupţia, foarte mici"
Alina Mungiu-Pippidi a declarat că deşi lăudată pentru progresele ei, România nu este o poveste de succes a combaterii corupţiei. Aceasta a menţionat, într-un interviu acordat cotidianului Libertatea, că progresele făcute în ultimii zece ani sunt foarte mici, în ciuda arestărilor record de persoane influente. Alina Mungiu-Pippidi a criticat şi serviciile secrete şi pe fostul preşedinte, Traian Băsescu. Cât despre Klaus Iohannis, actualul şef al statului, a apreciat că este preocupat doar să obţină un al doilea mandat. "Corupţia este considerată, la noi, un instrument foarte eficace în lupta politică. Cel mai eficace, dat fiind că în materie de competenţe, de programe şi de oameni de calitate, partidele nu se prea pot întrece. Ce diferenţiază la ora actuală partidele este un singur lucru: unii sunt cu corupţia, iar ceilalţi sunt cu anticorupţia în gură".
• ZIARUL FINANCIAR
• Avertismentul disperat al marilor compani şi investitori din România la adresa guvernului PSD
Coaliţia pentru Dezvoltarea României, organizaţia care reuneşte cele mai mari companii şi cei mai puternici investitori din România, cere guvernului PSD nici mai mult, nici mai puţin decât: Opriţi terapia de şoc! Adică lăsaţi lucrurile, cel puţin din punct de vedere fiscal, aşa cum sunt şi nu schimbaţi din nou Codul fiscal, provocând alt haos. Pur şi simplu, companiile nu mai vor reduceri de taxe sau impozite, pentru ele şi pentru angajaţi (prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% salariaţii vor rămâne cu mai mulţi bani în mână), pentru simplul fapt că nu cred că aceste scăderi sunt sustenabile şi în consecinţă vor duce în final la un derapaj fiscal care nimeni nu ştie acum cum poate lovi în cursul valutar, în dobânzile la lei, în retragerea liniilor de finanţare externe şi în reducerea ratingului de ţară.
• Bursa românească mai are mai puţin de 1% şi scade sub media europeană
"Din nefericire, am pierdut un foarte bun moment şi anume evoluţia pieţelor internaţionale din ultimele luni. În timp ce noi stabileam un record negativ, două săptămâni la rând, Dow Jones şi DAX au atins noi maxime istorice."Piaţa de capital de la Bucureşti nu a reuşit în ultimele două luni să se racordeze la cele mai mari creşteri anuale înregistrate de pieţele europene, în condiţiile în care avansul din luna mai pe care îl înregistra indicele BET, referinţa bursei locale, s-a topit în câteva luni cu peste jumătate, ajungând la o creştere de 10,5% din ianuarie până în prezent.
• Telekom mizează pe venituri mai mari şi mai mulţi clienţi după lansarea ofertei cu net nelimitat
Mulţi clienţi nu au crezut că oferta este reală. Internetul nelimitat va transforma radical piaţa de telefonie mobilă din România, a declarat Ovidiu Ghiman, director comercial pe segmentul business al grupului. Grupul Telekom România estimează că oferta sa şoc compusă în principal din internet nelimitat 4G la abonamente, contracte fără o perioadă minimă pentru clienţii business şi separarea achiziţiei de telefoane de cea de servicii - vor avea un impact pozitiv asupra veniturilor şi a bazei de clienţi, schimbând astfel trendul negativ cu care operatorul se confruntă pe mai multe segmente de câţiva ani de zile, au declarat Ovidiu Ghiman şi Frantisek Mala, directorii comerciali ai grupului de comunicaţii fixe şi mobile, în cadrul unei conferinţe de presă.
1. * Vaca lui Vosganian dă cu copita in buget
(mesaj trimis de emil în data de 02.11.2017, 12:23)
Padurea are si uscaturi! Varujan Vosganian demonstreaza ca si printre armeni se gasesc tolomaci.
2. CEC Haiduc
(mesaj trimis de Adrian P. în data de 02.11.2017, 17:29)
CEC s-a dat repede pe brazda : pentru simpla blocare si deblocare a acestei sume din contul
meu curent in care primesc pensia si-a "tras"
nu mai putin de 50 de lei ,adica 25%! Asa ajunge
CEC banc la profiturile colosale cu care se lauda ,
nu prin cine stie cve finantari inteligente !
2.1. ERATA (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2017, 17:36)
Mesaj redactat defectuos ; ANAF a cerut bancii sa blocheze temporar suma de 200 lei din banii mei.
Scuze pentru regretabila eroare .