REVISTA PRESEI 03.03.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 3 martie 2016

ADEVARUL

Primii refugiaţi ajung joi, 3 martie, în România

O primă tranşă de 11 refugiaţi din cota obligatorie ajunge joi, 3 martie, la Galaţi. În total, în următorii doi ani în România vor sosi 6.205 refugiaţi. Naţionalităţile celor care sosesc joi din Grecia nu au fost dezvăluite de autorităţi. Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi va găzdui, din 3 martie, primii refugiaţi repartizaţi României conform cotelor obligatorii agreate la finalul anului trecut de liderii europeni, au declarat surse din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) sub anonimat. Cei 11 refugiaţi vor sosi pe 3 martie în Bucureşti, la bordul unei aeronave din Grecia, după care vor ajunge la Galaţi, acolo unde se află unul dintre cele şase centre regionale care vor gestiona cei peste 6.200 de refugiaţi care i-au fost alocaţi României prin cotele obligatorii de redistribuire adoptate la finalul lui 2015.

Criza bebeluşilor cu probleme digestive se acutizează

La o lună după ce primul copil infectat cu E.coli a ajuns în atenţia medicilor, criza micuţilor pare să nu mai ia sfârşit. Miercuri, o copilă de opt luni din Sfântu - Gheorghe a fost transferată cu suspiciune de sindrom hemolitic uremic în Capitală, demontând, astfel, ipoteza conform căreia micuţii s-ar fi îmbolnăvit de la brânza producătorului din Argeş. Iniţial, micuţa a fost dusă de părinţi la Spitalul din Covasna, unde a fost consultată de medicii. În urma analizelor, doctorii de aici au decis să o trimită direct la Bucureşti, în grija profesorului Monica Bălgrădean, şefa secţiei Nefrologie de la "Marie Curie".

Alegerea primarilor în două tururi: Premierul Cioloş merge pe sârmă

În disputa dintre PSD şi PNL privind schimbarea legii electorale, în care miza este revenirea la două tururi de scrutin, premierul Dacian Cioloş încearcă din răsputeri să arate că este imparţial. Nu vrea să se strice relaţia cu liberalii, dar nici nu-şi doreşte o moţiune de cenzură din partea PSD. În urmă cu aproape trei săptămâni, PNL anunţa că dă Guvernul în judecată - în instanţa de contencios administrativ - pe motiv că Dacian Cioloş a programat data alegerilor într-un singur tur de scrutin. Scopul liberalilor este să ridice excepţie de neconstituţionalitate, adică să trimită legea la CCR, unde, speră ei, va fi declarată neconstituţională. Numai că au trecut mai bine de două săptămâni şi Guvernul n-a răspuns, fapt ce a stârnit nemulţumirea liderilor PNL.

A doua abdicare a Regelui Mihai

Regele Mihai se retrage din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi cancer, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, a transmis Consiliul Regal. Casa regală va fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa Margareta. Maiestatea Sa Regele Mihai s-a despărţit pentru prima dată de poporul român în decembrie 1947, silit de comunişti. A doua oară ieri, silit de cancer Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai, în vârstă de 94 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer. "Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", a anunţat, din Elveţia, Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale.

Un primar gălăţean promite o lege pentru pensionarea consătenilor lui cu doi ani mai devreme

Vremea găleţilor din plastic şi a sacoşelor cu salam a trecut, aşa că este timpul pentru noi tipuri de pomeni electorale, mai "cu cârlig". Edilul comunei Schela, din judeţul Galaţi, crede că oamenii din sat ar avea dreptul la despăgubiri ca urmare a faptului că sunt permanent expuşi la emisiile nocive de la puţurile petroliere din imediata vecinătate a locuinţelor. Interesant este că o astfel de lege specială deja există şi îi vizează pe locuitorii aşezării bihorene Suplacu de Barcău. Maricel Petrea este primarul comunei gălăţene Schela din anul 2012 şi la origine a fost social-democrat, dar a "virat" la un moment dat la UNPR. El a mai ocupat scaunul de edil şi înainte de 2012, însă doar ca interimar, după ce primarul în exerciţiu, Iacov Bărceanu, a fost arestat şi apoi condamnat la închisoare pentru fraudă.

Averea uriaşa cu care Ion Tiriac a intrat in topul MILIARDARILOR lumii din 2016

Ion Tiriac este singurul roman care a intrat in ultimul top Forbes al miliardarilor lumii. Omul de afaceri din Romania si managerul Simonei Halep se afla pe locul 1694 in topul Forbes si are o avere estimata la 1.12 miliarde de dolari. Sursele principale din care Ion Tiriac si-a făcut averea, scrie Forbes, sunt asigurările si serviciile bancare. Ion Tiriac se lauda cu una dintre cele mai mari colecţii de maşini clasice, cu modele Jaguar, Bentley, Mercedes Benz si Rolls Royce. Printre marile staruri din tenis pe care le-a antrenat s-au numarat Becker, Graf si Ivanisevic. Bill Gates continua sa fie, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om din lume. Bill Gates, care s-a aflat pe aceasta pozitie de 17 ori in ultimii 22 de ani, este posesorul a 75 de miliarde de dolari.

Morgan Stanley: România ar fi a 15-a cea mai afectată ţară a Uniunii Europene în cazul în care acordul Schengen ar fi suspendat

România se află pe locul al 15-lea într-un top al impactului economic al suspendării Schengen, care clasifică 27 de state din UE, fără Marea Britanie, în funcţie de cât de puternic ar fi afectate comerţul intracomunitar, transporturile şi turismul de o întrerupere a circulaţiei libere. O suspendare a Schengen ar submina funcţionarea pieţei unice, impactul economic fiind cel mai puternic în Europa Centrală şi de Est, Ţările Baltice, precum şi în Benelux, potrivit unei note de cercetare a analiştilor Morgan Stanley, citată de cotidianul maghiar Portfolio. Cele mai puternice efecte negative vor fi resimţite de România pe filiera schimburilor comerciale şi traficului aerian, în timp ce dificultăţile înregistrate de turismul intracomunitar ar afecta mai puţin România decât alte state, ca urmare a ponderii reduse a acestui sector în PIB şi a numărului redus de turişti străini. Ungaria ar avea cel mai mult de pierdut în cazul reintroducerii controalelor la graniţe, din cauza integrării comerciale ridicate cu restul Uniunii Europene.

Premierul rus a elaborat un plan de combatere a crizei, dar nu are bani să-l implementeze

Rusia a elaborat un plan pentru combaterea crizei economice provocată de prăbuşirea preţului petrolului, dar nu are bani să îl implementeze. Declaraţia a fost făcută de premierul de la Moscova, Dmitri Medvedev. Premierul rus a precizat că planul are circa 120 de măsuri împărţite în două mari capitole, unul destinat sprijinirii populaţiei şi a sectoarelor economice afectate substanţial de criză (agricultura, sectorul auto, industria uşoară, construcţiile şi transporturile), iar celălalt cuprinde reformele structurale, inclusiv privatizări. Cât despre finanţarea măsurilor din planul de redresare economică, el a sugerat că încasările bugetare din primul semestru ar putea permite găsirea cel puţin parţială a resurselor financiare ce lipsesc în prezent. Conform unor evaluări efectuate de mass-media pe baza diferitelor versiuni ale planului care au circulat în ultima vreme, pentru aplicarea acestuia ar fi nevoie de circa 10 miliarde de euro.

Daimler Mercedes cumpără suprafeţe mari de teren la Sebeş

Grupul german Daimler, producător al autoturismului Mercedes, are în plan noi investiţii în România. Potrivit unor surse neoficiale, compania a achiziţionat suprafeţe mari de teren la Sebeş unde funcţionează din 2014 o fabrică de cutii de viteză şi va fi deschisă, în 2016, o altă investiţie importantă. Compania germană a achiziţionat mare parte din terenurile care se află în zona Star Transmission şi Star Assembly pe platforma industrială de la Sebeş. Cele două societăţi administrează două fabrici de cutii de viteze cu o valoare totală de 300 de milioane de euro. Prima, în valoare de 40 de milioane de euro, a fost inaugurată în ianuarie 2014, iar cea de-a doua cifrată la 240 de milioane de euro a fost finalizată la sfârşitul anului 2015, iar producţia efectivă va începe în primăvara anului 2016. Numărul angajaţilor care vor lucra din acest an pentru Daimler la Sebeş este de circa 1.000 de persoane.

Klaus Iohannis l-a delegat pe Dacian Cioloş pentru a participa la reuniunea UE-Turcia de pe 7 martie

Preşedintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloş pentru a participa, pe 7 martie, la Reuniunea liderilor din statele Uniunii Europene cu Turcia, precum şi la Reuniunea membrilor Consiliului European, evenimente ce vor avea loc la Bruxelles, a informat, miercuri, Preşedinţia. Iohannis precizează că delegarea s-a făcut în baza Constituţiei şi "conform principiului cooperării loiale dintre autorităţile statului, aşa cum acesta a fost interpretat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În cadrul Consiliului European din 18-19 februarie, liderii au convenit să organizeze o întâlnire specială cu Turcia. Punerea în aplicare rapidă şi integrală a planului de acţiune UE-Turcia continuă să fie o prioritate, cu scopul de a pune capăt fluxurilor de migraţie şi de a combate reţelele de traficanţi şi de persoane care introduc ilegal migranţi, precizează Consiliului European.

BANCHERUL

ING, la fel ca BCR, nu va fi afectata puternic de legea darii in plata

Reprezentanţii ING Bank, la fel ca cei ai Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, spun ca problema cu legea darii in plata nu este atât faptul ca le va afecta profitul, impactul preconizat nefiind substanţial, cat mai ales ca va determina băncile sa restricţioneze accesul la un credit ipotecar, in principal prin majorarea avansului, astfel ca mai putini tineri se vor califica pentru un nou credit ipotecar. Băncile care ar putea fi afectate mai puternic de legea darii in plata sunt cele cu credite in franci elveţieni, precum Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, OTP Bank sau Credit Europe Bank, din cauza devalorizării puternice a leului fata de franc, cu peste 80% din la izbucnirea crizei din 2008, in paralel cu diminuarea preţului locuinţelor.

Care este strategia ING Bank pentru acest an

ING Bank, cea care a lansat in Romania, încă din 2004, modelul self banking, banca fără ghişee, mizează acum, mai mult ca niciodată, pe digitalizare si canalele bancare electronice, după ce banca a început sa culeagă roadele acestei strategii din ultimii ani. Michal Szczurek, şeful ING Bank, a discutat cu Bancherul.ro despre proiectele băncii in următoarea perioada, atât in privinţa canalelor electronice si a plaţilor cu telefonul mobil, cat si a serviciilor tradiţionale precum creditarea IMM-urilor sau consultanta acordata clienţilor.

CURENTUL

DNA cere arestarea lui Cristian Rizea

DNA a anunţat că "în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului RIZEA CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - trafic de influenţă, - spălarea banilor, în formă continuată şi - influenţarea declaraţiilor. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpatului COLŢEA LUCIAN, cetăţean american, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Oprea e penibil: a venit la DNA cu bodyguarzi

Pentru a demonstra că viaţa îi e ameninţată şi că de asta şi-a cumpărat ilegal AUDI, jacuzzi şi două canapele, Gabriel Oprea a venit la DNA cu doi bodyguarzi. La ieşire, Oprea a declarat ""În anul 2015, în documente se poate verifica, instituţii abilitate ale statului au identificat ameninţări la adresa conducerii Ministerului de Interne din anul 2015, sunt documente în acest sens, s-a lucrat integrat, Ministerul de Interne, DIPI, SRI, Direcţia de Informaţii a Armatei. În acest context, DIPI a reînfiinţat o fostă unitate de pază a conducerii MAI, gen Acvila, au plecat de la zero, printre altele au achiziţionat o maşină, care este în acest dosar. Nu am cerut această maşină, se poate demonstra acest lucru, de altfel şi fostul şef al DIPI a recunoscut în cadrul declaraţiei că nu am cerut aşa ceva, nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecţie. Nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecţie. Sunt nevinovat şi îmi voi dovedi nevinovăţia".

EVENIMENTUL ZILEI

"Cristi-Ferrari", scos din cursa pentru Primăria Sectorului 5 de DNA

Procurorii DNA cer Camerei Deputaţilor să încuviinţeze reţinerea şi arestarea deputatului Cristian Rizea (PSD) pentru fapte de corupţie din 2009, când ar fi primit 300.000 de euro de la un om de afaceri pentru intervenţii în vederea obţinerii unui teren. Cristian Rizea a fost adus cu mandat, ieri, la sediul DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor martorilor. Prima acuzaţie se referă la banii pe care i-ar fi primit Rizea în 2009 de la omul de afaceri Lucian Colţea în schimbul unor intervenţii la RAAPPS şi la Primăria Chiajna pentru a grăbi retrocedarea unui teren pe care acesta îl avea în litigiu cu primăria. A doua acuzaţie este legată de faptul că Rizea (zis Cristi Ferrari) şi-a trecut întreaga sumă - primită în două tranşe - în declaraţia de avere din 2010 ca fiind "împrumut de la pers. fizică".

Guvernul indian a anunţat că vrea să recunoască romii ca fii ai săi!

Guvernul indian a anunţat că vrea să recunoască romii ca fiind fii ai Indiei! Momentul va intra cel mai probabil în istorie după ce un oficial al Guvernului din India a anunţat că se pregăteşte terenul pentru recunoaşterea comunităţii romilor din lumea întreagă ca parte a diasporei indiene, informează B1.ro. Sushma Swaraj, ministrul indian de Externe a precizat că cele aproximativ 20 de milioane de romi care se află în peste 30 de ţări sunt parte a diasporei indiene, informează India Times. "Voi sunteţi fiii Indiei, care aţi migrat şi aţi trăit în condiţii grele în ţări străine, în decursul veacurilor. În ciuda tuturor greutaţilor, v-aţi păstrat identitatea indiană. Marea comunitate de 20 de milioane de ţigani trăieşte în mai mult de 30 de ţări din Asia de Vest, Europa, America şi Australia şi toţi sunt urmaşi ai străbunilor noştri", a spus ministrul în cadrul unei întâlniri cu delegaţi romi din toată lumea.

Câţi alegători cu drept de vot suntem

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 2 martie este de 18.275.109, cu 3.107 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, pe 3 februarie. Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale. Potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.

JURNALUL NATIONAL

Adio calorifer: orăşenii se întorc la sobele cu lemne

La ritmul actual de debranşare al localităţilor de la sistemul centralizat de termoficare, acest serviciu va dispărea în următorii 10 ani. O spune preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, după ce anul trecut alte şase localităţi au ieşit din sistem, reducând astfel numărul celor care mai au acest serviciu la 64. Din cele 64 de localităţi din România în care consumatorii casnici beneficiază de sistem centralizat de încălzire, trei reuşesc să însumeze circa jumătate din numărul total de abonaţi la nivel naţional. Este vorba despre Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, oraşe care au un total de 660.000 de abonati la CET-uri, cifra ce reprezintă peste 50% din numărul total de 1,281 milioane de abonaţi la nivel naţional.

Evaluatorul ANRP care l-a cadorisit ilegal pe Horia Simu avea probleme cu legea

Cel mai recent dosar în care DNA a început urmărirea penală împotriva fostei şefe a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean, scoate la lumină un amănunt exploziv. Evaluatorul care a umflat cu peste 7,8 milioane de euro valoarea despăgubirilor pe care afaceristul Horia Simu le-a primit, pentru un teren din Constanţa, era deja trimis în judecată, într-un alt dosar de corupţie, la momentul în care presta servicii pentru stat. Alin Horaţiu Dima, expert evaluator pentru ANRP, în anul 2011, este învinuit, începând cu anul 2008, într-un dosar în care sunt judecaţi fostul primar al Municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, iar prejudiciul reţinut atunci se ridica la peste 114 milioane de euro. Dacă, în cazul evaluărilor făcute în beneficiul lui Horia Simu, Dima a supraevaluat valoarea terenului, în speţa din 2008, acelaşi evaluator a subevaluat valoarea altor terenuri.

Ce promitea Cristian Rizea în schimbul tăcerii unor martori, ca viitor primar la sectorul 5

Potrivit procurorilor anticorupţie, deputatul PSD Cristian Rizea le promitea unor martori din dosarul său, în schimbul tăcerii, spaţii comerciale, imediat ce ajunge primar de sector 5, în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei clinici. În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici, se arată în comunicatul DNA. Rizea mai este acuzat că, în urmă cu şapte ani, ar fi primit 300.000 de euro în schimbul unei intervenţii la RA-APPS şi Primăria Chiajna, în favoarea unui cetăţean american.

Preluarea supermarketurilor Billa de către Carrefour, verificată de Consiliul Concurenţei

Tranzacţia prin care grupul francez Carrefour a preluat supermarketurile operate în România sub marca Billa de către grupul german Rewe va fi analizată de către Consiliul Concurenţei, care a fost considerat, de către Comisia Europeană, ca fiind cea mai potrivită autoritate pentru a analiza dacă nu este afectată competiţia în acest caz, a anunţat, miercuri, autoritatea anti-monopol din România. În decembrie 2015, Carrefour, cel mai mare lanţ de retail din Europa, a anunţat că a încheiat o tranzacţie cu Rewe prin care preia 86 de magazine Billa din România. "Deşi tranzacţia a fost notificată iniţial Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei din România a fost considerată autoritatea cea mai potrivită pentru a realiza o analiză detaliată a pieţelor pe care Carrefour îşi consolidează poziţia în urma preluării magazinelor Billa", a precizat Consiliul Concurenţei, într-un comunicat.

NATIONAL

Lovitura de palat in CSAT!

Posibilitatea introducerii Procurorului General in componenta Consiliul Suprem de Apărare al Tarii a fost enunţată pentru prima data, in mod surprinzător, chiar de către preşedintele Klaus Iohannis. După care, recent, Parchetul General a făcut o propunere de modificare a Legii nr. 415/2002 privind organizarea si funcţionarea CSAT, in sensul includerii ca membru de drept al acestei instituţii si a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Faptul este decodat de către iniţiaţii domeniului de intelligence prin faptul ca, într-adevăr, se pregăteşte lovitura decisiva data actualei clase politice prin desecretizarea unor dosare care au zăcut vreme îndelungată in birourile procurorilor. Pe lângă asta, in programul legislativ al Guvernului pentru 2016, înaintat deja Parlamentului de către cabinetul Cioloş, figurează si insolita propunere ca, de acum înainte, şeful Direcţiei Generale de Informaţii al Armatei, membru cu drepturi depline al CSAT-ului, sa fie numit de către preşedintele tarii, nu de ministrul Apărării.

"Tase" Atanasiu aduce oastea pesedista sub flamura liberala

Conducerea PNL a decis sa-si "altoiască" filiala din Buzău cu "butaşi" pesedişti, pentru a o putea readuce la viaţă. Ţinând cont de singurii doi primari rămaşi la PNL de-a lungul si de-a latul judeţului, se poate spune ca liberalism si-a cam dat duhul pe plaiurile buzoiene. Data fiind gravitatea situaţiei, la fata locului a fost trimis Teodor Atanasiu - lider liberal de categorie grea, nebănuit de nimeni ca ar trata ceva sau pe cineva cu mânuşi. Ajuns la fata locului, in loc sa fluiere a paguba, Atanasiu a deschis larg porţile PNL-ului pentru pesediştii din tabăra Mocanu - aflaţi in conflict deschis cu liderii PSD Buzău.

"Deputatul puişor" demisionează din Parlament

Florin Popescu a demisionat din Parlament, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare in prima instanţa. Acuzat de "folosirea influentei pentru obţinerea de foloase necuvenite" (respectiv pentru primirea, in 2012, a 60 de tone de pui grill din partea patronului Avicola Crevedia in scopul distribuirii cârnii alegatorilor din Dâmboviţa in campania electorala pentru câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean), Florin Popescu a fost condamnat, vinerea trecuta, la doi ani de închisoare cu executare. "Am plecat azi din Parlament pentru ca in dosarul cu pui distribuiţi de Paste, nu de alegeri, am fost in prima instanţa condamnat. Este un gest de onoare, de bun-simt, de demnitate ca o data având o condamnare de orice natura sa plec, pentru ca nu doresc ca prin acţiunile mele imaginea Parlamentului sa fie afectata", si-a explicat Popescu, in plen, decizia de a demisiona.

Turcia refuza accesul navelor misiunii Nord-Atlantice in apele teritoriale

Navele NATO trimise in Marea Egee pentru a supraveghea reţelele de traficaţi de persoane intre Turcia si Grecia nu pot naviga in apele teritoriale turceşti din cauza lipsei de autorizaţii de la Ankara. In ciuda cererilor emise de comandamentul german al grupului maritim al NATO deplasat in Marea Egee, urmare a adoptării mandatului operaţiunii de către Alianţa, din care face parte si Turcia, "Ankara a refuzat" ca navele sa intre in apele sale teritoriale, a indicat pentru AFP o sursa diplomatica. "De la început ştiam ca turcii vor crea probleme pe marginea acestui subiect", a declarat o alta sursa diplomatica. "Acum, se poarta negocieri intre germani si turci", a adăugat sursa citata. Proiectul acestei misiuni de supraveghere frontaliera, o premiera pentru NATO, a fost prezentat, luna aceasta, de Angela Merkel si premierul turc Ahmet Davutoglu, la Ankara.

PUTEREA

România pierde 6,65 miliarde de lei, fonduri europene nerambursabile

Potrivit informaţiilor oficiale, la finalul anului trecut, când s-a închis Programul Operaţional Regional 2007-2013 (POR), gradul de absorbţie a fondurilor europene a fost de 62,99%. Valoarea totală a proiectelor cu risc de a nu fi încheiate era peste 11 miliarde de lei din care aproximativ 6.65 miliarde alocate prin FEDER, de la Comisia Europeană. Cea mai mare parte a acestor sume vor fi pierdute. Pentru un număr de 380 de proiecte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în acord cu Comisia Europeană, a acceptat prelungirea perioadei de implementare cu încă de şase luni (respectiv 30 iunie 2016). În aceste situaţii, costurile lucrărilor executate în intervalul 1 ianuarie 2016 - 30 iunie 2016 vor fi suportate integral din bugetele proprii ale beneficiarilor. În cazul în care nici până mijlocul anului proiectele nu vor fi încheiate, vor trebui returnaţi şi banii cheltuiţi din fonduri europene până la data de 31 decembrie 2015.

Turiştii din Emirate, interesaţi de vacanţe în România

Unul din cei mai mari touroperatori din Dubai a pus la cale un plan ambiţios: vrea să-i determine pe bogaţii arabi să vină în vacanţă în România! În acest sens, touroperatorul pregăteşte un plan de promovare a României în Emiratele Arabe Unite. Mai mult, odată stabilită ţara noastră ca "piaţă ţintă", compania le-a pregătit şi românilor pachete speciale de vacanţă la preţuri mai mici faţă de anul trecut. Amer Ali Mohamed, reprezentantul Al Majid Travel, a vorbit într-un interviu pentru ziarul PUTEREA despre toate aceste obiective şi despre sectorul turismului în prezent. Acesta se declară îndrăgostit de România şi spune că următorul său concediu îl va petrece în România. "Destinaţia este fantastică. Aveţi Bucureştiul, ca city-break, aveţi Oradea, Dunărea, Mamaia, aveţi de altfel şi litoral şi munte. Vom face pachete să vindem România ca destinaţie, să vină cei din Emirate în vacanţă aici. Aveţi o mulţime de lucruri ce merită vizitate, oamenii sunt foarte prietenoşi.

PUZ-ul îi revoltă pe bucureştenii din zonă. Turnurile din Floreasca, Gulliver în ţara piticilor

Prelungirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Calea Floreasca nr.159-165 prevede ridicarea a patru turnuri de 15-25 de etaje lângă Parcul Floreasca şi Hala Ford. Locuitorii din zonă spun însă că investiţia imobiliară ar face un mare deserviciu ariei din nordul Capitalei. Pe de o parte, ar fi dat peste cap regimul mediu de înălţime al clădirilor din zonă, care actualmente este unul redus, comparativ cu restul oraşului. Pe de altă parte, traficul în zonă este deja infernal, iar noile construcţii ar agrava situaţia şi mai mult. De asemenea, în cartier există o lipsă acută de locuri de parcare şi de spaţii verzi, iar noul proiect ar sufoca cartierul şi ar scădea calitatea vieţii locuitorilor săi. Proiectul privind prelungirea acestui PUZ se află în dezbatere publică până pe 3 martie, după care va fi supus aprobării CGMB pentru decizia finală, scrie B365.ro.

ROMANIA LIBERA

Politicienii controversaţi care conduc încă România

Numeroşi lideri politici cu probleme penale şi-au păstrat funcţiile şi influenţează deciziile din partide şi din Parlament, cu complicitatea colegilor şi cu ajutorul unor lacune legislative. O asemenea si­tu­aţie este posibilă pentru că legile în vigoare prevăd încetarea mandatelor parlamentarilor doar în caz de condamnare definitivă cu executare, iar senatorii şi deputaţii, de care depinde schimbarea regulilor, au evitat să extindă aria sancţiunilor. Formaţiuni precum PSD şi PNL au aprobat coduri interne de integritate, dar acestea au rămas doar nişte bune intenţii pe o hârtie. Cel mai recent exemplu: liderul social-democrat Liviu Dragnea a anunţat, ieri, că deputatul Marian Neacşu rămâne coordonatorul campaniei electorale a Partidului Social Democrat, în ciuda faptului că are o condamnare de şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

CNCD a decis: Dan Tăpălagă nu a discriminat când a scris despre mitingul Antenei 3

Articolul scris de jurnalistul Hotnews Dan Tăpălagă privind evacuarea şi protestul organizat de televiziunea Antena 3 nu reprezintă o faptă de discriminare, a decis, miercuri, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Pe de altă parte, cotidianul Kamikaze a fost atenţionat cu avertisment, pentru două texte pe aceeaşi temă. Plângerile au fost depuse de către Antena 3. Consiliul Director al CNCD a decis că articolul "Mulţumim, Antena 3", scris de Tăpălagă în 19 februarie, " nu constituie fapta de discriminare, nu încalcă dreptul la demnitate al persoanelor in cauza si se încadrează in limitele libertăţii de exprimare". Jurnalistul Dan Tăpălagă a scris despre mitingul organizat de Antena 3, după ce televiziunile din trustul Intact au fost notificate că sediul va fi confiscat de ANAF, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.

ZIARUL FINANCIAR

Şeful bancherilor ridică tonul: Să nu vă întrebaţi de ce băncile nu mai acordă credite sau cresc costurile

Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei României a Băncilor (ARB), un bancher extrem de ponderat, a ieşit ieri într-o declaraţie fără pre­cedent avertizând că urmează înăspri­rea condiţiilor de creditare şi majorarea costurilor odată cu aproba­rea legii privind darea în plată, iar cei care vor dori să ia credite în viitor trebuie să ştie ce a generat această situaţie. El a recunoscut pierderea de către bănci a "bătăliei populisto-mediatice" privind legea dării în plată. "Noi credem că bătălia mediatică, populistă este cumva pierdută de bănci. Nu cred că am reuşit să comunicăm foarte bine pe acest subiect. Este o vină pe care trebuie să ne-o asumăm. Cred că am picat într-o formă de lipsă de credibilitate şi de aceea mesajul nostru nu a penetrat. Ce mai putem face? Să ne facem datoria şi să avertizăm în legătură cu posibilul impact viitor", a declarat el.

ING, profit brut de 392 mil. lei în 2015 după ce a crescut creditarea cu o treime

Banca a mizat puternic şi pe creditarea IMM-urilor, segment care a crescut cu 77%. ING nu a menţionat la ce volum de credite s-a ajuns, doar că are 7.000 de clienţi IMM-uri, cu 36% peste nivelul din 2014. ING, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a raportat pentru anul 2015 un profit brut de 392 milioane de lei (echivalentul a 88 mil. euro), în creştere cu 22% faţă de anul precedent, evoluţie determinată în principal de câştigurile mai mari din dobânzi pe fondul creşterii creditării. ING Bank avea la finele anului 2015 un sold de credite acor­da­te clienţilor de 14,4 miliarde de lei (3,2 miliarde de euro), cu aproape o treime peste nive­lul de la finele anului 2014, potri­vit datelor pre­­zentate de bancă. Astfel, olandezii şi-au crescut cota de piaţă pe creditare la 6,3%, cu 1,5 puncte procen­tuale peste nivelul din de­cembrie 2014.

Puternicul şef al Renault: Atenţia este acum pe brandul Renault, dar asta nu înseamnă că abandonăm Dacia

Atenţia grupului Renault, proprietarul uzinei Dacia, cea mai mare companie din România, se concentrează pe brandul francez, pe extinderea în afara Europei, în special în India, pe creşterea producţiei la fabrica din Maroc, în timp ce Dacia "se consolidează" în aşteptarea viitoarelor modele. "Când lansezi noi modele ai o creştere a vânzărilor, iar când nu lansăm, vânzările se consolidează. Cele mai multe lansări pe care le avem acum sunt pentru Renault. Nu înseamnă că abandonăm Dacia, dar fiecare gamă are propriul ciclu de viaţă şi la un moment dat vom reveni cu noi modele în gama Dacia", a spus pentru ZF Carlos Ghosn, preşedintele Renault şi al Nissan. Dacia nu a prezentat niciun model nou în cadrul Salonului Auto de la Geneva, dar a venit în premieră cu un Logan MCV echipat cu noua transmisie robotizată Easy-R şi cu o nouă nuanţă pentru Duster.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb