REVISTA PRESEI - 06.09.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 septembrie 2010

ADEVĂRUL

Politist băgat în comă de un interlop

Codruţ Oprea (24 de ani) a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un tânăr pe care îl anchetase în urmă cu câteva luni. George Daniel Uţă (21 de ani) a ajuns în vizorul poliţiei după ce, în luna aprilie, şi-a bătut cu bestialitate prietena, fiica unui şef de post din judeţul Dâmboviţa.

Moştenirea remaniatilor: taxe mai mari

Foştii miniştri Sebastian Vlădescu, de la Finanţe, şi Mihai Şeitan, de la Muncă, au lăsat după remaniere un nou proiect de Cod Fiscal care aduce şi mai multe taxe pentru români. Cei mai afectaţi de prevederile care ar urma să intre în vigoare de la începutul lui 2011 sunt românii care obţin venituri din activităţi independente. Ei vor plăti contribuţii duble. 

Haosul fiscal încinge Coaliţia

UDMR nu va accepta creşterea contribuţiilor sociale pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente, "nici acum, şi nici în perspectivă", a declarat vicepremierul Marko Bela (foto). Liderii UDMR au declarat că nu au fost informaţi de aceste modificări şi că vor ridica această problemă în şedinţa de astăzi a Coaliţiei.

Funcţionari şcoliţi pe bani grei ca să fie daţi afară

Patru agajaţi de la AJOFM Vrancea au făcut degeaba cursuri de formare profesională. După ce au luat lecţii despre cum să fie mai buni la locul de muncă în cadrul unor cursuri finanţate de Uniunea Europeană, aceştia au fost puşi pe lista de disponibilizări. Proiectul de formare profesională, în valoare de 640.000 de lei, este finanţat în cea mai mare parte de Uniunea Europeană, contribuţia AJOFM Vrancea find de 140.000 de lei şi vizează intruirea funcţionarilor instituţiei în domeniul sistemelor informatice.

Grecia riscă un război civil

Dacă vor continua, politicile de austeritate ale UE ar putea destrăma ordinea publică, avertizează un economist german. Hans-Werner Sinn, şeful prestigiosului Institut IFO din München, spune că  austeritatea nu va împiedica falimentul Greciei. "Această tragedie nu are nicio soluţie. Deflaţia şi depresiunea riscă să aducă ţara pe marginea războiului civil. E imposibil să reduci salariile şi preţurile cu 30% fără a avea proteste majore", a spus Hans-Werner Sinn, într-un discurs ţinut la Forumul Ambrosetti, o conferinţă economică internaţională care are loc în fiecare an, în septembrie,

Băncile, în faţa unor procese colective fără precedent

Clienţii nemulţumiţi ai băncilor din România, uniţi în grupurile de iniţiativă care s-au  format pe internet, sunt hotărâţi să deschidă primele acţiuni în instanţă în câteva zile. Reprezentanţii Volksbank au reacţionat la nemulţumirile grupurilor de iniţiativă şi s-au întâlnit vineri cu aceştia în Bucureşti, pentru a căuta soluţii şi pentru a evita instanţa.

Avocatul Piperea: Mă aştept să apară tot mai mulţi clienţi nemulţumiţi şi de la alte bănci

Avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă grupurile de clienţi nemulţumiţi ai Volksbank şi BCR, a declarat că, dacă nu se ajunge la o soluţie pe cale amiabilă cu reprezentanţii băncilor, va porni procese colective împotriva acestora. "Nu am participat la discuţiile de vineri cu reprezentanţii Volksbank pentru că nu am semnat încă un contract, îl vom semna mâine (n.r. - astăzi), dar am fost informat că întâlnirea mai bine nu ar fi avut loc.

Cum să ajungi bancher în Elveţia

A abandonat la timp pasiunea pentru aviaţie şi a intrat în elita bankingului mondial. Acum lucrează într-una din cele mai mari bănci din Europa. Alin Radu gestionează discreţionar portofolii de sute de mii de franci elveţieni pentru clienţii celei mai mari băncide private banking din Elveţia. Director la Julius Baer Bank (Geneva, Elveţia) Alin Radu se ocupă în cadrul diviziei Soluţii de investiţii - VIP&Special Mandates - de administrarea conturilor clienţilor din Spania şi America de Sud.

CAPITAL

Abrogarea, singura ieşire din haosul legislaţiei PFA

Controversata legislaţie privind contribuţiile sociale ale lucrătorilor independenţi va fi modificată. Experţii în taxe cred însă că soluţia corectă ar fi abrogarea acesteia şi redactarea altui act normativ.

Presiunea publică a forţat reprezentanţii Guvernului să cedeze şi să admită că Ordonanţa de urgenţă nr. 58 şi normele ei au unele hibe care trebuie îndreptate.

6 din 15, varianta salvatoare pentru guvernul Boc?

Aproape jumătate din cabinetul Boc s-a înnoit la sfârşitul săptămânii trecute. Va reuşi această mişcare să îmbunătăţească imaginea Guvernului şi să ajute la respingerea moţiunii de cenzură pregătite de opoziţie?. Cu excepţia lui Emil Boc, doar patru democrat-liberali (Vasile Blaga, Elena Udrea, Teodor Baconschi şi Daniel Funeriu) şi un independent susţinut de PDL (Cătălin Predoiu) au mai rămas din formula de guvernare născută în decembrie 2009.

De ce nu mai au băncile credit?

În ultimele zile, mii de clienţi nemulţumiţi au format grupuri pe internet, unde discută despre abuzurile băncilor şi pun la cale strategii pentru declanşarea unor procese colective. Băncile deja s-au speriat, dar nu pentru că le e frică de justiţie (un proces în România poate să dureze o viaţă de om), ci pentru că imaginea lor devine mai proastă decât a guvernanţilor. Ceea ce e mare lucru!

Cât cheltuieşte Fiscul pentru un leu colectat?

Decizie. Fiscul a ajuns la concluzia că e mai ieftin să şteargă restanţele mai mici decât să emită somaţii către datornici. În 2010, pentru a aduce 100 de lei la buget, birocraţii au cheltuit alţi doi lei în procesul de colectare.Conform datelor instituţiei, pentru fiecare milion de lei încasat, cheltuielile de colectare sunt de 11.288 de lei, la care se adaugă alte 10.057 de lei, cheltuielile de personal.

CURENTUL

Mihaela Rădulescu şi mintea odihnită

"I-am desenat fiului meu un şotron pe asfaltul din Monaco, am luat două pietre plate şi l-am învăţat regulile. Au venit lângă noi mai toţi copiii care erau prin zonă şi, după ce s-au uitat curioşi, au vrut şi ei să joace, nu mai văzuseră aşa ceva. Au trecut câteva zile şi nici ploaia şi nici vreo mână sau talpă de om n-au şters şotronul." Aşa îşi începe Mihaela Rădulescu compunerea din "Jurnalul naţional", intitulată "Next Level". Păpuşă, nu eşti singura româncă pe plaiuri monacale, aşa că nu poţi inventa chiar orice despre ţara unde ai emigrat (slavă Domnului!). Săptămânal, Tarom şi Blue Air au câte două curse directe Bucureşti - Nisa, ai căror pasageri vizitează cu siguranţă şi Monaco, aflat la vreo douăzeci de kilometri de aeroport. Oare ce zic oamenii ăştia la elucubraţiile tale?

Remanierea pune pe butuci moţiunea coaliţiei Grivco

Mult-aşteptata moţiune de cenzură populară în jurul căreia a renăscut defuncta coaliţie de la Grivco şi, implicit, "proiectul Johannis reloaded" a fost deturnată pentru moment de către remanierea strategică făcută de liderii PDL săptămâna trecută, care a luat pe nepregătite tandemul Ponta-Antonescu, aflat încă în faza de tatonare. Pe de altă parte, în aşteptarea lui "octombrie roşu", liderii PSD-ului au probleme serioase în strângerea semnăturilor necesare depunerii acesteia ca să fie un succes, şi nu un eşec, în contextul în care Ponta aşteaptă "trădători" din arcul coaliţiei de guvernare.

Meci nul, de Tia Şerbănescu

Ei, s-a făcut şi remanierea! A fost mai mult un schimb de prizonieri între cele două tabere din PDL. Iniţial premierul optase pentru o remaniere frugală, din trei tehnocraţi, dar dl Băsescu a intervenit obţinând demisia baronilor Videanu şi Berceanu şi schimbarea dlui Sandu. Scor final: trei la trei. Meci nul. Guvernul Boc V este, în consecinţă, eminamente politic şi aproape anonim: din cei 6 parlamentari PDL doar dna Boagiu şi dl Tabără sunt mai cunoscuţi întrucât au revenit la locurile unde au debutat cândva (Transporturi şi Agricultură) în timp ce despre noul ministru al economiei, dl Ariton, abia acum s-a aflat că a trecut prin justiţie cu câteva cisterne de benzină.

CURIERUL NAŢIONAL

Privatizarea, salvarea sistemului sanitar

Problemele tot mai grave din sistemul public de sănătate, determinate de lipsa banilor, arată că o reformare a acestuia este din ce în ce mai necesară. Acest sector are nevoie de investiţii masive, însă statul mai are foarte puţini bani, care sunt folosiţi şi ineficient. Ar mai rămâne o singură soluţie: privatizarea totală sau parţială. Eduard Dobre, Palmed: Există firme dispuse să preia spitale de stat. În Elveţia, Germania sau Austria s-a reuşit aşa ceva. Dan Zamonea, Roche Romania: O altă soluţie ar putea fi managementul spitalicesc privat pentru unităţile publice. Romgermed: Statul este un manager slab pregătit, aduce un plus extrem de mic la valoarea banului investit.

Consulta 99 a sigilat chioşcurile Rodipet din Botoşani

Licitaţia pentru încheierea contractului de asociere prin participaţiune va avea loc marţi. Alte cinci licitaţii sunt programate pentru 15 septembrie. Administratorul judiciar al Network Press Concept, Consulta 99, şi administratorul special, Vasile Uifălean, au reziliat deja contractul de asociere prin participaţiune încheiat cu societatea Pres Com SRL pentru toate chioşcurile situate în judeţul Botoşani, inclusiv sediul Rodipet, constatând că asociatul nu şi-a respectat clauzele contractuale, respectiv cei 60 euro/lună reprezentând chiria pentru fiecare chioşc, contravaloarea presei furnizate şi obligaţiile către bugetele locale.

Contabilii pot juca un rol important în combaterea crizei

Marin Toma, preşedinte CECCAR: Contabilii au atras atenţia cu ani înaintea declanşării crizei asupra unor dezechilibreCea de-a XVIII-a ediţie a Congresului profesiei contabililor din România, organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), a avut loc vineri şi sâmbătă, în prezenţa a aproximativ 1.500 de experţi contabili, care au dezbătut o serie de probleme cu care se confruntă profesia, precum şi rolul important pe care îl joacă aceasta în contextul economic actual. Cele două zile de comunicări s-au desfăşurat sub tema "Pentru o nouă cultură în profesia contabilă" şi au reunit, la Palatul Parlamentului, elita mondială a profesioniştilor contabili.

O nouă filosofie a măsurilor anticriză - Opinii Dan Matei Agathon

Mare remaniere mare în Guvernul României. Nu ştiu dacă era momentul. Nu ştiu dacă o echipă poate fi schimbată din drum, iar continuitatea unei anumite direcţii poate fi păstrată. Mi-e teamă doar să nu îi regretăm pe miniştrii care au plecat şi să păţim din nou ca de atâtea ori în istorie, ajungând să-i regretăm pe cei dinainte pe motiv că cei care au venit sunt mai prejos decât cei care au plecat.

Schimbarea miniştrilor nu schimbă, oricum, problema de fond a României, nici datele problemei. Suntem în continuare în criză (ce simplu ar fi dacă am putea scăpa de ea doar prin schimbarea unor funcţionari!), avem nevoie de măsuri de relansare economică şi de întărirea mediului privat pentru a vindeca o boală profundă şi de sistem despre care abia dacă ne mai amintim de unde şi când a început.

Câţi bani au făcut în 2009 companiile de publicitate

În ciuda declinului din această industrie, unele agenţii au înregistrat creşteri. 2009 a fost un an destul de dificil pentru piaţa locală de publicitate, companiile din acest domeniu înregistrând scăderi destul de importante. Potrivit rezultatelor financiare publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, o mare parte a agenţiilor au avut afaceri mai mici anul trecut, decât în 2009. În ciuda declinului din această industrie, unele agenţii au înregistrat creşteri. Astfel, agenţia Leo Burnett a avut anul trecut afaceri de 70,2 milioane lei, faţă de 60,2 milioane lei, anul precedent. De asemenea, cifra de afaceri a agenţiei de media Starcom MediaVest a avansat, de la 152,1 milioane lei, la 170,3 milioane lei.

Studiu: Cele mai ciudate taxe introduse în lume

Recesiunea ne-a adus tot felul de oferte care mai de care mai avantajoase, de la case ieftine la homar cu preţ de fast-food, dar în acelaşi timp lumea a fost lovită de un val de impozite şi taxe ridicole, scrie CNBC. De la bomboane la animale şi de la dansatoare la artificii, oficialii Guvernelor încearcă să mărească taxele pentru a lua cât mai mulţi bani de la populaţie.

Taxa pe chifla feliată- in Statul New York, un lider al impozitelor ciudate, Taxa pe bomboane- Mai multe state, inclusiv Illinois, Washington şi Colorado, au acum un impozit pe bomboane. Pentru a nu discrimina brioşa cu fructe sau pâinea cu nuci, autorităţile americane au adăugat că, dacă produsul are făină, nu este bomboană. Taxa pe bronz - Aceasta presupune impozitarea cu 10% a persoanelor care utilizează solarul. După ce aceasta a fost dur criticată, autorităţile au hotărât să renunţe la această taxă.

EVENIMENTUL ZILEI

Remaniere cu noduri pentru UNPR

Lăsaţi fără ministerul pe care Oprea l-a promis partidului la remaniere, UNPR-iştii se pregătesc să negocieze dur la moţiune. PDL vine cu "oferte" la Senat. Remanierea operată săptămâna trecută de premierul Emil Boc este înghiţită cu noduri în UNPR. Partidul a rămas cu ochii în soare în ciuda garanţiilor oferite constant de ministrul apărării, Gabriel Oprea, la ultimele întâlniri ale UNPR-iştilor, că vor "ieşi întăriţi" din remaniere. Concret, mesajul propagat în partid a fost mereu acelaşi: cu Traian Băsescu scut vor primi fie Ministerul Muncii, fie pe cel al Agriculturii.

Care sunt priorităţile noilor miniştri ai cabinetului Boc

Pe cei şase noi membri ai guvernului îi aşteaptă vremuri grele, deoarece problemele acute cu care se confruntă fiecare domeniu păstorit abia acum încep. Nici unul dintre cei şase noi miniştri ai guvernului Boc nu va avea viaţă uşoară în următoarea perioadă. Asta pentru că, din urmă, au rămas probleme mari nerezolvate, precum absorbţia fondurilor europene, adoptarea legilor salarizării şi pensiilor, restructurarea în companiile din subordine şi ducerea la bun sfârşit a acordului cu FMI.

FINANCIARUL

Guvernul vrea sa "îngroape" veniturile obţinute din activitati independente

Aproximativ 500.000 de contribuabili cu profesii liberale vor suporta dublarea contribuţiilor sociale. Şi tot vor sta la coada, lunar. Noul proiect privind modificarea Codului Fiscal nu face lumină în privinţa plăţii contribuţiilor so­ciale de către cei care câştigă venituri din activităţi indepen­dente. Cei care obţin astfel de venituri con­tinuă să se întrebe cum li se calculează vechimea în muncă. Sau care este mo­dalitatea de aplicare a prevederilor legale, după ordonanţa care se aplică de la 1 iulie sau după cea care ar putea intra în vigoare din 1 ianuarie.

Renault Industrie Roumanie: un angajat, afaceri de 3,3 mld. lei în doi ani

Reţeta de succes a companiilor româneşti cu cifre de afaceri de mili­arde de lei cu un singur angajat a fost aplicată şi de acţionarii francezi de la societatea Renault Industrie Roumanie (RIR), care au raportat pentru anul 2009 un profit de 7.806.851 de lei la o cifră de afaceri de 1,49 mld. lei. Acţionarul majoritar este fir­ma franceză Renault SAS din Franţa, iar com­pania are ca obiect de activitate "comerţul cu ridicata de piese şi acce­sorii pentru autovehicule".

Prima evaluare oficială a FP: 1,028-1,044 lei/acţiune

Azi are loc AGA pentru validarea noului administrator şi aprobarea dividendelor. KPMG, una dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă la nivel global, a anunţat prima evaluare oficială a activelor Fondului Proprietatea (FP). Potrivit datelor făcute publice vineri, valoarea activului net unitar al Fondului era de 1,0283 lei/acţiune la finele lunii august, cu 1,5% mai mică faţă de valoarea de 1,0442 lei/acţiune de la sfârşitul lunii mai, prima dată pentru care KPMG a fost angajată să furnizeze un calcul lunar al activului net. La nivelul de 1,0283 lei/acţiune, valoarea FP este de 14,64 miliarde de lei (3,4 miliarde de euro).

Deficitul bugetar a crescut cu aproape 2 mld. lei de la aplicarea măsurilor de austeritate fiscală

Majorarea taxelor şi impozitelor nu a redus decalajul dintre venituri şi cheltuieli. Rezultatele măsurilor adoptate de guvern nu s-au văzut în iulie, deoarece deficitul bugetului a  fost mai mare decât în luna pre­cedentă cu aproximativ 600 de milioane de lei. Faţă de anul trecut, defici­tul înregistrat în primele şapte luni a crescut cu 2,5 miliarde de lei. Ţările din re­giu­ne au la rândul lor probleme cu finanţarea cheltuielilor publice. În Bulgaria, defici­tul a ajuns la 750 de milioane de eu­ro după ce veniturile populaţiei au fost reduse.

FMI avertizează: Statul trebuie să-şi plătească datoriile către sectorul privat

Arieratele au ajuns la două miliarde de lei, aproape dublu faţă de ţinta stabilită în acord. FMI este foarte îngrijorat în privinţa problemei arieratelor sectorului public, care afectează şi sectorul privat şi revenirea economiei. Aces­te datorii ale statului au ajuns la finele lunii iunie la două miliarde de lei, aproape dublu faţă de ţinta stabilită în acordul cu FMI pentru jumătatea anului, de 1,09 mld. lei. Dacă această condiţie nu va fi îndeplinită, România riscă să nu primească următoarea tranşă din luna septembrie.

SIF Oltenia ia din nou o poziţie de forţă în faţa CNVM

Consiliul de Administraţie al SIF Olte­nia (SIF5) a refuzat să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor  pentru adopta­rea unei hotărâri cu privire la oportu­nitatea menţinerii în funcţie a doi dintre administratori, Dinel Staicu şi Carmen Ioana Popescu, după ce aceştia au fost inculpaţi într-un dosar penal, iar Staicu, chiar condamnat, în alt dosar, la patru ani de închisoare.

BVB bate tot la Bursa: 50% de la listare şi un nou maxim istoric

Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), compania care operează prin­cipala piaţă de acţiuni a României, au stabilit vineri un nou maxim istoric de la listarea pe propria piaţă, într-o zi în care celelalte acţiuni mari de pe piaţă au avut evoluţii slabe şi lichiditatea a fost foar­te redusă. Titlurile BVB au ur­cat până la un prţt maxim de 37,4 lei/ti­tlu, pentru ca la în­chidere să fie cotate la un preţ de 37,1 lei/ti­tlu. De la listarea lor la începutul lunii iunie, acţiunile Bursei au înregistrat o creştere de peste 51%.

GÂNDUL

Noul ministru de finanţe: execut şi firma nevestei, dacă are datorii

La Interviurile Gândul, proaspăt numit ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu promite că va întări disciplina Fiscală şi va executa firmele care nu-şi plătesc datoriile, chiar dacă ar fi vorba de firma soţiei. Ialomiţianu vorbeşte despre modificarea Codului Fiscal, împrumutul de la FMI sau relaţia sa cu presa

Dezvoltatorii vând sub costul de construcţie. Ce poţi lua dacă dai ca avans un Mercedes ML

Ca să nu întârzie cu rambursarea creditelor, unii dezvoltatorii acceptă să vândă locuinţele la un preţ mai mic decât costul de construcţie, cu speranţa că vor recupera pierderile când îşi revine piaţa. Unii dintre dezvoltatorii imobiliari sunt dispuşi să vândă cu până la 20% sub preţul de construcţie, pentru a-şi putea plăti ratele la bănci şi a demara noi proiecte. În urmă cu mai puţin de doi ani, majoritatea practicau adaosuri comerciale de peste 30%.

Volksbank, BCR, Bancpost, Raiffeisen şi Banca Transilvania, ameninţate de clienţi cu procese colective

În prima fază, avocaţii vor încerca să negocieze cu reprezentanţii instituţiilor de credit. Circa 600 de români intenţionează să dea în judecată băncile la care au credite, în cadrul unor procese colective, fiind nemulţumiţi de unele clauze considerate abuzive. "Luni voi semna contractul de asistenţă juridică pentru circa 300 de clienţi ai BCR. Totodată, lista clienţilor Volksbank cu care voi semna în curând a fost limitată de asemenea la aproximativ 300 de persoane, din cauză că s-ar depăşi anumite limite de gestionare administrativă a unui eventual proces", a declarat avocatul Gheorghe Piperea, citat de Mediafax.

JURNALUL NAŢIONAL

Demenţă fiscală portocalie

Dispreţul Cabinetului Boc faţă de actori, scriitori, cântăreţi, jurnalişti, inventatori şi alte categorii care înregistrează venituri din drepturi de autor pare a nu avea limite. Dacă acum două luni Cabinetul Boc majora impozitele plătite de persoanele cu venituri din activităţi independente, de la începutul anului viitor aceleaşi impozite vor fi din nou majorate.

Traian Băsescu cloceşte ruperea PDL

Oamenii lui Traian Băsescu din PDL, reuniţi în jurul Elenei Udrea, al "intelectualilor" şi al grupării baronilor afiliaţi, se pregătesc să se mute la un alt partid, "undeva prin primăvară", au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din conducerea democrat-liberalilor.

Ministru la Economie pentru Primăria Sibiu

Supus, invizibil şi uneori boxer. Aceasta este imaginea locală a noului şef al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), senatorul de Sibiu Ion Ariton. Ion Ariton este protectorul şi promotorul afaceriştilor cu petrol, fiind recunoscut faptul că ciobanii din Mărginimea Sibiului au renunţat la oi pentru lanţurile de benzinării şi hoteliere. Mai mult, apropierea excesivă de aceştia l-a făcut dependent de finanţele furnizate de petrolişti, iar astăzi nu mai este pentru nimeni un secret că PDL Sibiu este condus nu de preşedintele judeţean, Ariton, ci de Dumitru Domnariu, unul dintre oamenii de afaceri controversaţi ai Sibiului.

ROMÂNIA LIBERĂ

Diaconescu, acuzat şi de spălare de bani?

Senzaţional: N-a avut salariu lunar de 100.000 de euro, ci doar de 1.000 de euro! Dan Diaconescu, patronul OTV, riscă să fie acuzat de spălare de bani, alături de asociata sa Diana Voiculescu, susţin surse din cadrul Gărzii Financiare. Ar fi vorba despre faptul că cei doi şi-ar fi creditat firmele cu sume de ordinul milioanelor de euro, fără a se justifica prin acte financiar-contabile provenienţa banilor.

Cosa Nostra vânează subvenţii UE pentru eoliene

Afacerea fermelor de turbine eoliene promite profituri de sute de milioane de euro, cu atât mai mult cu cât sunt ca şi garantate de programele generoase ale Uniunii Europene de subvenţionare a energiei verzi. Nu e o surpriză faptul că în Sicilia au început să apară astfel de ferme în localităţi precum... Corleone. Nu numai la Cogealac se întâmplă lucruri îndoielnice în jurul fermelor de turbine eoliene, ci şi în Spania, Bulgaria şi Corsica, printre altele, scrie Sunday Telegraph. Dar nicăieri nu a devenit mai murdară o industrie care este menită să producă energie curată decât în Italia şi mai ales în Sicilia.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Răzbunarea remaniaţilor Vlădescu şi Şeitan

Un proiect de "modificare a schimbării" Codului Fiscal, lăsat moştenire de cei doi foşti miniştri, dublează la 35% CAS-urile pe activităţi independente. Visul angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), dar şi al consultanţilor fiscali e pe cale să devină realitate. Guvernul a redactat şi a pus pe şest în dezbatere publică proiectul unei noi modificări a Codului Fiscal. Acesta ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi aplică ideea mai veche a introducerii contribuţiilor de asigurări sociale în Cod, fiind creat un nou titlu - IX"1 - Contribuţii sociale obligatorii - special în acest sens.

Cavalerii apocalipsei fiscale, rău-platnici la Fisc!

Firmele la care sunt acţionari foştii miniştri Vlădescu şi Şeitan, artizanii Ordonanţei 58/2010, apar pe lista neagră a datornicilor către buget. Iniţiatorii actului normativ prin care veniturile din activităţi independente au fost supraimpozitate pentru a creşte veniturile bugetare sunt rău-platnici în raport cu bugetul de stat. Două firme la care sunt acţionari foştii miniştri ai finanţelor şi muncii - Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, cei mai aprigi susţinători ai creşterii taxe­lor şi lărgirii bazei de impozitare - nu şi-au plătit dările către buget şi sunt în executare silită.

Cum se va putea "economisi" din CAS-ul pe activităţi independente

Proiectul legii unitare a pensiilor, programată să intre în vigoare de la anul, prevede că nu se aplică CAS contribuţiilor la fonduri de pensii private facultative. Administratorii de pe piaţa fondurilor de pensii private facultative (pilonul III) au solicitat mai de mult modificarea legislaţiei în domeniu, astfel încât participanţii la fonduri care contribuie doar din venituri proprii, fără participarea angajatorului, să beneficieze şi de deductibilitatea fiscală a acestuia din urmă şi să poată, în acest fel, să-şi deducă anual din venitul impozabil contribuţii în sumă de până la 800 de euro. Acest lucru ar fi cu atât mai firesc în cazul participanţilor care câştigă doar venituri din activităţi profesionale nesalariale, cum ar fi PFA sau cei care încasează drepturi de autor.

ZIARUL FINANCIAR

Un nou guvern, un nou împrumut cu FMI. Negocierile vor începe în octombrie

Guvernul Boc remaniat se pregă­teş­te să înceapă luna viitoare ne­gocierile cu FMI pentru un nou îm­prumut prin care să fie asi­gurată inclusiv rostogolirea ra­telor din acordul actual de aproape 13 mld. euro care expiră în primăvara anului viitor. În 2011 România va avea de finanţat un deficit bu­getar de cel puţin 6 mld. euro dacă va reuşi să re­ducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, aceasta fiind cel mai probabil suma noului acord. Către FMI va avea de achitat peste 280 mil. euro, iar în 2012, când începe rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte la 1,8 mld. euro.

Acum şi în urmă cu 20 de ani: "The IMF program is on track, but the country is off track"

Guvernatorul Mugur Isărescu (foto) a deschis seminarul organizat sâmbătă pentru sărbătorirea a 130 de ani de la constituirea BNR cu o scurtă istorisire privind situaţia financiară şi politică a ţării din 1991, când se afla la începutul primului său mandat, care a sunat însă de o actualitate izbitoare. Isărescu a relatat cum a răspuns la acel moment, când România beneficia de asemenea de asistenţa FMI, iar guvernul Petre Roman tocmai fusese demis, la interpelarea lui Michel Camdessus, directorul general de atunci al Fondului, privind derularea acordului de împrumut. Programul cu FMI este în grafic, dar ţara a deraiat

Un investitor român şi altul străin sunt cu ochii pe Flanco

Un retailer român şi un grup internaţional de comerţ care are deja activităţi la nivel local şi-au manifestat inte­resul pentru a prelua reţeaua de magazine Flanco aflată în insolvenţă, potrivit unor surse din piaţă. Operatorul de magazine de electrocasnice, care deţine în prezent circa 70 de unităţi, a fost scos la vânzare recent de către băncile ING, UniCredit Ţiriac Bank şi BRD - prin­ci­pa­lii săi creditori.

Opinie-bombă despre Fondul Proprietatea: Este o instituţie fără sens pentru că despăgubirile pot fluctua la cotarea acţiunilor

Cu ce preţ se va tranzacţiona Fondul Proprietatea pe Bursă este cel mai fierbinte subiect al momentului pentru că de valoarea acţiunilor atârnă despăgubirile a zeci de mii de foşti proprietari. Un avocat emite pentru prima oară ipoteza că foştii proprietari vor putea acţiona statul în instanţă dacă valoarea acţiunilor pe Bursă va fi sub valoarea nominală de un leu. Această ipoteză subminează însuşi scopul pentru care a fost creat Fondul Proprietatea în condiţiile în care obligaţia statului român este în primul rând despă gubi rea foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist.

Popa, BNR: Marile grupuri bancare trebuie să fie mai atent supravegheate la ele acasă

Reglementarea băncilor tre­bu­ie să fie mai strâns corelată la nivel european, spune Cris­tian Popa, viceguvernatorul BNR responsabil de stabi­li­tatea financiară, pentru că supraveghetorii din ţările-gazdă, unde marile grupuri finan­cia­re sunt prezente prin subsidiare, au o pu­tere limitată de a acţiona asupra lor. Grupu­rile străine concentrează peste 80% din acti­ve­le bancare din România, în topul primilor ze­ce jucători din sistem fiind doar două bănci cu capital românesc - CEC Bank şi Banca Transilvania.

După cereale, a venit rândul cărnii să se scumpească. Investitorii au prins imediat mirosul posibilităţii de a face bani din speculaţii

După ce preţul cerealelor a fost dat peste cap de seceta din Rusia, apar temeri şi în ceea ce priveşte preţul cărnii, care a atins noi maxime pe fondul unei cereri în creştere din partea ţărilor emergente. Preţul cărnii a atins un record al ultimilor 20 de ani la nivel mondial, în condiţiile în care cererea pu­ter­nică venită din partea ţărilor emer­gente a coincis cu o scădere a producţiei în cazul unor exportatori tradiţionali precum Statele Unite şi Australia, scrie Finan­cial Times.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb