REVISTA PRESEI 07.11.2011
• ADEVARUL
• Grecia va avea un nou Guvern. Puterea şi opoziţia au ajuns la un acord pe ultima sută de metri
Premierul Papandreu (PASOK, socialiştii) şi liderul opoziţiei, Antonis Samaras (Noua Democraţie, dreapta conservatoare), au ajuns la un acord în privinţa guvernului de uniune naţională cerut de UE. Noul guvern ar urma să implementeze planul de salvare pus la punct de UE şi apoi ar urma să organizeze alegeri anticipate. Premierul Papandreu nu a demisionat încă, aşa cum solicita Samaras, dar a anunţat oricum că nu va conduce noul guvern. Cei doi se vor întâlni din nou, luni, pentru discuţii despre cum vor implementa planul UE. Duminică, UE a acordat un ultimatum de 24 de ore Greciei pentru a crea acest guvern e uniune naţională.
• Bruxelles-ul preia hăţurile politice de la Atena
Haosul politic de la Atena riscă să arunce în aer întreaga zonă euro. A fost o motivaţie suficient de puternică pentru Bruxelles să intervină şi în chestiunile interne ale statului elen. De la Palatul Maximos, reşedinţa şi biroul premierului elen, la Palatal Prezidenţial al liderului grec, Karolos Papoulias, sunt doar câţiva paşi. Negocierile politice şi jocurile de culise ale PASOK şi ale opoziţiei au pus la grea încercare răbdarea Bruxelles-ului, care ieri-seară a pus piciorul în prag. Într-o intervenţie fără precedent în chestiunile interne ale unui stat membru, UE a făcut presiuni asupra Atenei să formeze imediat un guvern de coaliţie naţională care să pună în aplicare măsurile de austeritate - condiţia esenţială ca Atena să primească asistenţa externă fără de care în decembrie funcţionarii statului nu-şi mai iau lefurile, iar pensionarii de la stat pensiile.
• Grupul de la Frankfurt
Reuters aminteşte că UE are de ceva vreme un nou "birou politic", un nucleu tare care ia deciziile importante în spaţiul comunitar, aşa-numitul "Grup de la Frankfurt". El este format din liderii Germaniei, Franţei, preşedintele Comisiei Europene şi al Consiliului European, preşedinţii Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional. Din grupul aleşilor, care s-a întrunit de mai multe ori în marja summitului G20 de la Cannes, atenţionând Grecia şi Italia, fac parte preşedintele Eurogrupului, Jean Claude Juncker şi comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare. Acţiunile nucleului dur al euro, în Grecia, poate şi în Italia, riscă să fie considerate de unii dintre comentatori drept o intervenţie în chestiunile interne ale statelor membre, un pas spre formarea Statelor Unite ale Europei, în care ţările renunţă parţial la suveranitate.
• Francezii, pândiţi de noi tăieri bugetare
Franţa se pregăteşte pentru al doilea pachet de măsuri de austeritate din ultimele două luni. Noile propuneri vor fi prezentate astăzi de Guvernul de la Paris, care recurge iar la tăieri în efortul de a-şi diminua deficitul bugetar şi de a-şi păstra ratingul de ţară "AAA" (cel mai bun posibil), care îi permite să se împrumute la dobânzi reduse. Preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat deja că va fi nevoit să aplice tăieri adiţionale în valoare de 6-8 miliarde de euro pentru a consolida finanţele statului. Mai mult, din cauza problemelor din cadrul zonei euro, prognoza oficială de creştere economică a Franţei pentru 2012 a fost revizuită în scădere de la 1,75% la 1%. Franţa s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar de la 5,7% din PIB în 2011 (adică 113 miliarde de euro) la 4,5% din PIB în 2012, iar în 2013 să atingă ţinta de 3% din PIB prevăzută în Tratatul de la Maastricht.
• Dolarul redevine refugiu pentru investitori
Moneda americană şi-a recâştigat poziţia în fruntea preferinţelor investitorilor, în contextul temerilor legate de situaţia Greciei şi de viitorul zonei euro. Speculaţiile privind ieşirea Greciei din zona euro şi destrămarea uniunii monetare i-au determinat pe investitori să se reorienteze către valute cu grad redus de risc. Dolarul a redevenit preferatul acestora, înregistrând în ultima săptămână aprecieri în raport cu mai multe valute. Dollar Index, care monitorizează cursul dolarului în raport cu monedele naţionale ale principalilor şase parteneri comerciali ai Statelor Unite ale Americii (euro, yenul japonez, lira sterlină, dolarul canadian, coroana suedeză şi francul elveţian) a crecut vineri cu 2,4%.
• Directorul FMI la Moscova, în căutare de bani
Directorul executiv al FMl, Christine Lagarde, a ajuns duminică seară la Moscova, unde va discuta cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu preşedintele Dmitri Medvedev, despre criza datoriilor de stat şi ajutorul financiar de care au nevoie statele cu probleme din zona euro. Aceasta este prima vizită a fostul ministru de Finanţe al Franţei în Rusia de la preluarea postului de director executiv al FMI.
Lagarde va încerca în următoarele două zile să convingă Moscova să contribuie la eforturile Uniunii Europene de a soluţiona criza datoriilor de stat. Kremlinul anunţă într-un comunicat numai că preşedintele Dmitri Medvedev va discuta cu Lagarde despre "problemele de actualitate ale economiei globale şi finanţelor, eforturilor internaţionale de a le stabiliza (...) cât şi noi măsuri de stabilizare a sistemului financiar global".
• Economist şef Goldman Sachs: Zona euro s-ar putea destrăma
Nevoia unei integrări fiscale în zona euro, condusă de Germania, este o ideea neatractivă pentru toate ţările care folosesc moneda unică, a declarat Jim O'Neill, preşedintele diviziei de administrarea a activelor la Goldman Sachs. Oficialul a cărui divizie gestionează active în valoare de peste 800 de miliarde de dolari, a declarat că ţări precum Portugalia, Irlanda, Finlanda şi Grecia ar putea alege mai degrabă să părăsească zona euro decât să opereze în temeiul unei trezorerii comune a zonei euro. Sâmbătă, cancelarul german Angela Merkel a avertizat că Europa s-ar putea confrunta cu o criză a datoriilor până în anul 2021, motiv pentru care toată lumea din Europa ar trebui să "facă un efort şi să-şi facă temele".
• De unde face UE rost de bani. Bruxelles-ul începe o nouă săptămână sub presiunea crizei euro
Bruxelles-ul începe o nouă săptămână cu dezbateri şi reuniuni legate de bani: cum se măreşte fondul de urgenţă pentru salvarea euro, cum va fi redusă datoria Greciei - sarcina miniştrilor de finanţe, bugetul UE - sarcina europarlamentarilor la fel ca şi ajutorul pentru miile de muncitori concediaţi din Irlanda, Austria sau Grecia. La mijlocul săptămânii, vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn va anunţa, cu cifre, marea durere a Europei - creşterea economică, în cadrul previziunilor de toamnă. Previziunile intermediare au anunţat deja o creştere economică în scădere.
• Giganţii petrolului se bat pe Marea Neagră românească
Resursele neexploatate de petrol ale României atrag ca un magnet marile companii ale lumii, care sunt gata să investească la noi miliarde de euro pentru a extrage ţiţei şi gaze. Este Marea Neagră rezervorul de petrol şi gaze al viitorului? Iată o dilemă unde granzii mondiali ai petrolului pariază sume considerabile. În condiţiile în care rezervele dovedite de petrol ale lumii ne mai ajung doar 50 de ani la producţia actuală, toată lumea se orientează spre zonele necercetate încă. Marea Neagră este una dintre ele şi, până acum, adâncimea ei nu a permis prospecţiuni foarte exacte. Însă echipamentele au evoluat, iar acum apele adânci sunt noua provocare.
• CAPITAL
• Cum se face evaziune fiscală la nivel înalt. Lecţia giganţilor americani
Câteva zeci bune de corporaţii americane nu au plătit nicio taxă federală în ultimii ani. Mai mult decât atât, unele dintre marile companii au beneficiat de diverse facilităţi fiscale, în pofida câştigurilor solide realizate, arată un raport realizat de organizaţia Cetăţeni pentru Justiţia Fiscală (Citizens for Tax Justice) şi Institutul pentru Impozitare şi Politici Economice, dat recent publicităţii. Studiul, numit "Corporaţiile plătitoare de taxe şi corporaţiile evazioniste, 2008-2010", analizează 280 de companii care fac parte din lista Fortune 500 cu cele mai mari companii din SUA. Toate cele 280 de corporaţii au avut profituri în fiecare din ultimii trei ani şi au furnizat, în rapoartele lor, suficiente informaţii privind profiturile înainte de impozitare în SUA şi impozitele federale.
• Câţi bani se fac din concerte şi festivaluri
Ultimii zece ani au schimbat radical industria muzicală. Melomanii nu mai cumpără albume, dacă le pot descărca de pe Internet, însă aleg să plătească sume importante de bani pentru a-şi vedea artiştii preferaţi în show-uri live. În ultimii zece ani vânzările de albume au scăzut cu 40%, ajungând la nivel global la 16 miliarde de dolari, în 2010. În acest timp, în Marea Britanie şi în Statele Unite s-au vândut bilete la festivaluri şi concerte în valoare de 2,4, respectiv 4,6 miliarde de dolari. În era digitală, "oamenii îşi doresc astfel de experienţe live şi sunt dispuşi să plătească bani frumoşi pentru asta", a declarat Nick George, un analist pe media la PricewaterhouseCoopers.
• Gazoductul Nord Stream va fi inaugurat marţi. Creşte dependenţa Occidentului de Rusia
Prima conductă din proiectul gazoductului Nord Stream, noua rută maritimă a gazelor naturale din Rusia către Europa via Marea Baltică, va fi inaugurată marţi în mod solemn la Lubmin, în Germania, pe măsura importanţei sale strategice, de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele rus Dmitri Medvedev, premierii francez şi olandez, François Fillon şi, respectiv, Mark Rutte, precum şi comisarul european pentru energie Günther Oettinger. Nord Stream, a cărui idee a fost lansată în 1997, include două conducte, fiecare dintre ele cu o lungime de 1.224 kilometri, dintre care a doua va fi construită până la sfârşitul anului 2012.. Gazoductul va atinge capacitatea de 55 de miliarde de metri cubi pe an.
• CURENTUL
• Preşedintele Băsescu va pleca în Turcia pentru semnarea parteneriatului strategic. Interviu cu ambasadorul Ömür Şölendil
Dinamica relaţiilor dintre România şi Turcia la Marea Neagră este una în continuă ascensiune atât în plan economic dar şi politico-militar. Tocmai din acest motiv am dorit să aflăm cât mai multe detalii despre această problematică chiar de la ambasadorul Turciei la Bucureşti, Excelenţa Sa, Ömür Şölendil. Acesta a dezvăluit că, până la finele acestui an, preşedintele Traian Băsescu va efectua o vizită în Turcia iar cele două diplomaţii lucrează la textul viitorul parteneriat strategic între cele două ţări. De asemenea, oficialul turc a vorbit despre securitate energetică la Marea Neagră şi despre viitorul proiectului Nabucco. Nu în ultimul rând, împreună cu ambasadorul turc Ömür Şölendil au discutat despre modalităţile prin care poate fi mărit volumul schimburilor comerciale între cele două state, Turcia fiind al cincilea partener economic al România.
• Referendum cu scandal la Constanţa
Prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, afirmă că există încălcări ale procedurilor la referendumul pe tema desfiinţării judeţului şi suspiciuni legate de intenţia de fraudare a rezultatului, liderii locali ai PDL reclamând şi ei că "maşina de fraudare electorală marca PSD-PNL s-a pus în mişcare". Prefectul Claudiu Palaz susţine că la sediul Prefecturii au fost înregistrate mai multe sesizări telefonice din partea preşedinţilor secţiilor de votare prin care se aduce la cunoştinţă faptul că buletinele de vot, autcolantele, precum şi alte materiale necesare desfăşurării referendumului au fost predate de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean fără a se întocmi procese-verbale care să ateste predarea-primirea acestora.
• Crin şi Ponta au din nou vise umede cu suspendarea lui Băsescu
În lipsă de proiecte politice viabile, cei doi revoluţionari roşii Ponta-Antonescu reîncălzesc ciorba care i-a unit - suspendarea preşedintelui. Nimic nou sub soare. Cei doi stângişti înfierează din nou cu mânie proletară aşa-zisa ingerinţă a preşedintelui Băsescu în justiţie. În timp ce Administraţia Prezidenţială primeşte scrisori de la CE care condamnă trucurile justiţiei în ceea ce priveşte licitaţiile publice, în special cele pe infrastructură, liderii USL văd prezentarea acestor puncte de vedere ale Bruxelles-ului, drept un motiv de suspendare a preşedintelui. Şeful PNL Crin Antonescu a declarat, ieri, că atacurile din ultima vreme ale lui Traian Băsescu la adresa justiţiei sunt inacceptabile, precizând că acestea sunt un temei pentru începerea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui.
• CURIERUL NATIONAL
• Summitul G20: Vorbe, nu decizii concrete
Zona euro a fost lăsată să se descurce singură în grava criză financiară în care se zbate. SUA şi marile ţări emergente s-au arătat, practic, reticente faţă de ideea de a acorda sprijin financiar zonei europene în derivă. În absenţa unor decizii concrete, apare justificată aprecierea majorităţii comentatorilor de presă prezenţi la Cannes potrivit căreia rezultatele summitului G20 sunt mai mult decât modeste. De fapt, după aprigele zile de la sfârşitul săptămânii trecute, mulţi îşi pun întrebarea care imagine a reţinut cel mai puternic atenţia de la summitul destinat să încununeze glorios eforturile preşedinţiei franceze din acest an a grupului celor 20 de ţări cele mai dezvoltate ale lumii pentru salvarea zonei euro?
• Oficial CE, despre absorbţia fondurilor UE: Autorităţile fac reguli mai multe decât e nevoie
Joanna Drake: Reprezentanţii IMM ar trebui să facă presiuni asupra autorităţilor, în vederea reducerii birocraţiei. În prezent, se negociază la nivelul CE, pentru ca în următorul exerciţiu fiscal să se asigure un acces la finanţare mai uşor şi fonduri mai mari. Autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, care sunt implicate în absorbţia fondurilor europene "fac reguli mai multe decât este nevoie", este de părere Joanna Drake, director pentru Promovarea competitivităţii IMM în cadrul Direcţiei Generale-Întreprinderi a Comisiei Europene (CE). Joanna Drake, director pentru Promovarea competitivităţii IMM în cadrul Direcţiei Generale - Întreprinderi şi Industrie a Comisiei Europene, s-a întâlnit, sâmbătă, la Târgu Mureş, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din regiune, care i-au solicitat sprijinul pentru găsirea unor instrumente care să reducă birocraţia de care se lovesc în accesarea fondurilor europene, informează Mediafax.
• Companiile au nevoie de Bursă pentru a fi împinse să performeze
Stere Farmache: Directorii societăţilor trebuie să stea sub presiunea acţionarilor. Mihai Tănăsescu: Bursa înseamnă să dai socoteală pentru ceea ce faci. Cea mai bună modalitate de îmbunătăţire a performanţelor companiilor româneşti este aşezarea managementului acestora sub presiunea acţionarilor, a fost una dintre concluziile conferinţei "România, încotro?", organizată la sfârşitul săptămânii trecute de Oxygen Servicii cu sprijinul Băncii Naţionale a României şi Asociaţiei Române a Băncilor. Stere Farmache, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a afirmat că proiectul de cooptare a managementului privat pentru societăţile de stat ar trebui articulat prin oferte publice care să aducă pe Bursă pachete de acţiuni la companiile respective.
• Mişu Negriţoiu: Creditele în lei se vor ieftini, nu şi cele în euro
Eu nu văd o legătură aşa directă că a dat BNR dobânda în jos cu dobânzile din piaţă, spune directorul ING. "Resursele sunt puse sub presiune, banii devin mai scumpi, nevoile de capital devin mai mari, băncile au nevoie de capitalizare". Creditele în lei ar trebui să se ieftinească, chiar dacă resursele în general devin tot mai scumpe, dar dobânzile la euro nu vor fi reduse, apreciază directorul ING Bank România, Mişu Negriţoiu, care se aşteaptă însă la o uşoară apreciere a leului pentru anul viitor, citează Mediafax.
• Petrecere exclusivistă la Roubini acasă
Roubini vede o cale de rezolvare a situaţiei din Europa, care este împotriva culturii financiare germane. Nouriel Roubini a dat o petrecere în apartamentul său, exclusiv pentru clienţii săi (majoritatea administratori de fonduri speculative) unde a petrecut mai mult de 30 de minute discutând despre problemele mari ale zilei: economia Statelor Unite, China şi bineînţeles marea criză din zona euro. Când vine vorba de Europa, sincer, a spus el, "punctul nostru de vedere este unul pesimist". Europa este o epavă, un tren care rulează în reluare" şi există un "risc semnificativ de despărţire a zonei euro". "Toată lumea ştie că austeritatea nu funcţionează şi, peste un an, probabil, când Grecia va fi lăsată să intre în faliment, Spania şi Italia trebuie să fie în regulă...". Altfel, "Italia şi Spania părăsesc Zona Euro şi toată lumea s-a prăjit", a adăugat Nouriel Roubini la petrecerea - seminar.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Siria 2011, războiul invizibil cu 3.000 de victime
Damascul spune că presa e responsabilă de declanşarea unui război invizibil împotriva Siriei. "Vedeţi ce vreţi, scrieţi ce vreţi, filmaţi ce vreţi". Aceasta a fost promisiunea şi, totodată, laitmotivul deplasării pe care au făcut-o timp de 7 zile în Siria, la cumpăna dintre lunile octombrie şi noiembrie, ziaristii EVZ. În proporţie de 90%, această promisiune a fost îndeplinită, diferenţa de zece procente find datorată mai mult nevoii de securitate personală decât lipsei de transparenţă manifestată de autorităţi. Primul lucru pe care-l realizezi despre Siria, imediat după plecare, este incredibila apropiere. Şi nu numai din punct de vedere uman, istoric şi religios, dar şi ca distanţă, de timp parcurs dintr-o capitală în cealaltă. Pregătit pentru deplasarea pe un alt continent, realizezi că nici nu ai plecat bine şi că te pregăteşti de aterizare. Ca să aveţi şi un reper apropiat de propria experienţă, drumul, cu puţin peste două ore, este de trei ori mai rapid decât o întoarcere, în condiţiile pe care le cunoaşteţi, de la Poiana Braşov la Bucureşti.
• Străinii consideră România cel mai frumos parc natural al Europei
Munţii şi pădurile ar putea impune ţara noastră pe harta turistică a Europei, în condiţiile în care spaţiul carpatic este văzut tot mai des ca fiind marele parc natural al Bătrânului Continent. Frumuseţea zonelor montane ale României, abia atinse de civilizaţie, pădurile şi văile largi, tradiţiile satelor româneşti încep să impună România treptat pe harta turistică a lumii. Presa străină începe să vadă spaţiul mioritic ca pe un echivalent al parcului naţional Yellowstone din Statele Unite, asta în condiţiile în care printre pinii din munţii noştri se plimbă jumătate din populaţia de urşi a Europei, iar pădurile noastre reprezintă o parte importantă din rezerva forestieră a Bătrânului Continent.
• JURNALUL NATIONAL
• Silvio Berlusconi a adormit de două ori în timp ce liderii lumii încercau să-i salveze ţara
Liderii lumii au fost îngoziţi când premierul italian Silvio Berlusconi a adormit în timp ce ei discutau despre cum să evite ca Italia să devină următoarea victimă a crizei din zona euro, scrie Daily Mail. În timpul discuţiilor de la Summitul G20 de la Cannes, Berlusconi a fost trezit de două ori de oficiali. Premierul a aţipit în timp ce Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, între alţii, îl îndemnau să facă mai mult pentru a-şi salva ţara de la faliment. Frustraţi de indecizia sa, ei l-au umilit, obligându-l să permită unor inspectori de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) să verifice datele economice ale Italiei, pentru a preveni să calce pe urmele Greciei.
• NATIONAL
• El e romanul care ar putea conduce lumea
Romanul de etnie maghiara Albert Laszlo Barabasi ar putea conduce intreaga lume prin puterea pe care i-o confera "teoria retelelor". S-a nascut in Carta, Harghita, la 30 mai 1967 si a absolvit Facultatea de Fizica din Bucuresti, dupa care a ajuns la Universitatea Northeastern din Boston, unde se ocupa de experimente ale teoriei graficelor. In 1999, a introdus "modelul Barabasi Albert", care explica dezvoltarea sistemelor de tip retea in mediul social, tehnologic, in natura, plecand de la studiul conexiunilor telefoanelor mobile si ale comunicarii intre membrii unei "comunitati online". Comportamentul uman - ce vrem in mod repetitiv si in ce imprejurari - sta la baza economiei de piata, iar Barabasi studiaza miscarile zilnice a milioane de consumatori, putand prezice incotro se indreapta nevoile lor, prezicere care are o acuratete de peste 93%.
• Videanu: Guvernul nu are suficient sange in instalatie
PDL nu are vlaga si s-a anchilozat, iar Guvernul nu are curajul necesar pentru a lua taurul reformelor de coarne, afirma convins Adriean Videanu. Fost ministru al Economiei, pedelistul Adriean Videanu isi avertizeaza colegii ramasi in Guvern ca ne paste "o vulnerabilitate majora, un blocaj financiar" daca nu se iau repede masurile necesare relansarii mediului de afaceri: "Trag un semnal de alarma (...) PDL e un partid un pic anchilozat, fara vlaga. Parerea mea e ca ar trebui sa explice ce face guvernul si ar trebui sa ceara guvernului mai mult curaj in ceea ce inseamna mediul economic. Marele pericol e un blocaj financiar".
• PUTEREA
• Reţeta UNPR: Dosar penal şi carnet de partid
Deşi nu a participat la alegerile din 2008, UNPR are 31 de parlamentari, racolaţi de la PSD şi PNL. Scopul: să ofere PDL "soldaţii" de care are nevoie pentru a-şi asigura majoritatea parlamentară. Opoziţia a acuzat în repetate rânduri că migratorii au fost "convinşi" să treacă în tabăra Puterii după ce li s-au fluturat pe dinainte dosarele penale sau afacerile cu statul. Puterea prezinta azi lista senatorilor UNPR care au avut probleme cu legea, dar şi contracte pe bani publici.
• Deficit bugetar cosmetizat
Deficitul în baza căruia Guvernul a fundamentat bugetul de stat pentru anul viitor este mult mai mic decât în realitate, doar cheltuielile cu dobânzile la datoria publică însumând 1,7% din PIB, a declarat directorul Grupului pentru Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea. "Un exemplu de cheltuieli în plus pentru 2012 ar fi programul de drumuri judeţene al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a fost făcut cu bani din afara bugetului. Acei bani vor fi în bugetul din 2012, deci în deficitul de atunci. Deficit care, după spusele guvernanţilor, va fi mai mic de 4,5%.
• Şeful BVB: România a dus lipsă de o piaţă de capital, în perioada de criză
Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, a afirmat, vineri, că în perioada de criză economică, România a dus lipsă de o piaţă de capital, aşa cum în mod contrar s-a întâmplat în Polonia. "Este clar pentru toată lumea că maniera în care piaţa financiară a navigat în această turbulenţă, acordul cu FMI a fost unul bine gândit. Problema este cum se prezervă această poziţie pe care piaţa financiară a dobândit-o şi cum se poate îmbunătăţi în viitor. În perioadă de criză, României i-a lipsit piaţa de capital. Un lucru opus s-a întâmplat în Polonia. O piaţă de capital consolidată a ajutat Polonia să treacă mai uşor prin criza economică.
• Se apropie lovitura israeliană
Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) privind dosarul nuclear iranian, care va fi dat publicităţii în această săptămâna, va dezvălui eforturile Teheranului de a construi un model computerizat de focos nuclear. În context, preşedintele israelian, Shimon Peres, a declarat că "un atac împotriva Iranului" din partea Israelului şi a altor ţări este "din ce în ce mai probabil". Totodată, un înalt oficial militar american a avertizat că Iranul a devenit cea mai mare ameninţare pentru Statele Unite şi Israel. Documentul, care conţine şi imagini prin satelit ale unei structuri metalice pentru testarea materialelor nucleare explozibile, se bazează pe informaţii furnizate de Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Israel. AIEA a coroborat informaţiile mai multor agenţii occidentale de spionaj de pe parcursul a şapte ani.
• ROMANIA LIBERA
• Clonele lui Necolaiciuc de la Îmbunătăţiri Funciare. Cum foloseşti la irigaţii foarfecele de tăiat pomi.
După modelul făcut celebru de fostul şef al CFR Mihai Necolaiciuc, directorii Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) au încheiat contracte de milioane de lei cu firme clientelare pentru achiziţii exagerat de scumpe sau inutile. Toţi cei cinci directori generali care s-au succedat în ultimii patru ani la conducerea ANIF, Nicolae Mărăcine (PNL), Constantin Iancu (PDL), Cornel Popa (PDL), Zoltan Incze (UDMR) şi Vilmos Lukacs (UDMR), au cheltuit milioane de lei din bani publici, achiziţionând la preţuri mult supraevaluate echipamente cel mai adesea de o calitate îndoielnică. Acest lucru reiese dintr-un raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii realizat pentru perioada 2008-2011.
• Cât va creşte economia în 2012 ?
Industria, serviciile şi agricultura vor asigura anul viitor ingridientele pentru o creştere economică modestă. Potenţialul de creştere al economiei româneşti este de 2-2,5% în 2012, iar industria, serviciile şi agricultura au rămas principalele motoare ale acestei creşteri, consideră directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu. "Cred că România este mai matură, inclusiv la nivel politici se conştientizează nişte procese, şi cred că a avut şi un oarecare noroc, eu îl numesc noroc, cu programul cu FMI în ultimii doi-trei ani şi are elementele de bază ale unei creşteri economice modestă, moderată. Cred în 2%, 2-2,5%", a spus Mişu Negriţoiu, potrivit Mediafax.
• Anul electoral 2012, influenţat de recensământul 2011
Aproape 30% dintre români consideră că organizarea recensământului a fost "inutilă" sau "destul de puţin utilă", conform unui sondaj IRES. Totuşi, rezultatele recensământului vor determina schimbări semnificative în anul electoral 2012: românii vor avea de ales cu câteva zeci de parlamentari şi câteva mii de consilieri judeţeni şi locali mai puţin. Potrivit datelor strânse de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în perioada 31 octombrie-1 noiembrie, doar 30% din români consideră "foarte utilă" realizarea unui nou recensământ al populaţiei şi al locuinţelor, iar 38% spun că acţiunea este "destul de utilă".
• SAPTAMANA FINANCIARA
• Topul salariilor oferite românilor care muncesc în străinătate
Medicii pot câştiga până la 15.000 de euro/lună, iar specialiştii din IT peste 5.600 de euro. "Săptămâna Financiară" vă prezintă topul veniturilor pe care românii le pot încasa lunar în străinătate. Clasamentul are la bază datele furnizate publicaţiei noastre de site-ul de recrutare Tjobs.ro şi este construit pornind de la cele peste 16.000 de oferte ale angajatorilor străini disponibile pentru lucrătorii din România. Din analiză se poate observa care sunt profesiile cu cele mai generoase remuneraţii, dar şi care sunt ţările în care se poate câştiga cel mai bine. Angajatorii străini îi plătesc cel mai bine pe profesioniştii români care activează în medicină, inginerie, IT, arhitectură, restaurant/catering, petrol şi gaze, transport, construcţii de maşini, logistică şi entertainment.
• Plătim mai mult deşi consumăm mai puţin
Românii au cheltuit în primul semestru al acestui an cu 15% mai mult pentru alimentele de bază, chiar dacă au consumat mai puţin decât anul trecut, explicaţia fiind creşterea preţurilor alimentelor din ultimul an, potrivit unui studiu al companiei GfK. Cele mai afectate de creşterea preţurilor în ultimele şase luni au fost alimentele de bază, valoarea cheltuită pentru această categorie de produse fiind cu 15% mai mare, în timp ce sumele alocate pentru produse alimentare neesenţiale au crescut cu 4%. Dintre produsele alimentare de bază, uleiul s-a scumpit cu până la 40%, în vreme ce volumul vânzărilor a scăzut cu aproape 2%. Pentru cafeaua măcinată şi prăjită, considerată de asemenea de către consumatori un produs esenţial, nivelul cheltuielilor a rămas relativ stabil. Cu toate acestea, consumul a scăzut cu până la 7%, la un număr de consumatori constant, potrivit GfK.
• Creditele de consum generoase îşi trăiesc ultimele zile
Împrumuturile de refinanţare şi cele luate prin Programul "Prima Casă" vor fi scutite de la noile limitări administrative impuse de BNR. Finanţările pentru consum, chiar şi cele garantate cu ipoteci, vor fi mai mici din cauza micşorării perioadei de rambursare la cel mult cinci ani, dar şi în urma cuantificării a trei tipuri de riscuri potenţiale. Calcularea sumelor maxime la creditele pentru locuinţe negarantate de stat s-ar putea aplica şi la creditele ipotecare, ceea ce înseamnă că şi valoarea maximă ar putea fi mai mică. Suplimentar, avansul minim la acestea va fi mai mare decât în prezent.
• ZIARUL FINANCIAR
• FMI pleacă azi de la Bucureşti, dar tema principală a României rămâne cum să recreeze locuri de muncă. În ultimii 3 ani au fost pierdute 600.000 de joburi
În patru ani, România nu a reuşit să "repare" efectele crizei cu banii de la FMI: din economie au dispărut 630.000 de joburi. Două acorduri cu FMI de la începutul crizei şi cea de-a zecea misiune de evaluare care se încheie astăzi arată că până acum România şi-a făcut toate temele, însă cel mai important indicator - numărul de salariaţi - nu arată că economia şi-ar fi revenit: peste 630.000 de salariaţi au ieşit din statistici în ultimii patru ani. Numărul de salariaţi a ajuns în august la aproape 4,2 milioane, fiind cu peste 630.000 mai mic faţă de statisticile de la începutul crizei.
• Guvernul Boc trebuie să mai dea afară 40.000 de funcţionari ca să ajungă la numărul de pe vremea guvernului Năstase
Politicienii se întreabă cum să construiască un buget cu un deficit cât mai redus în 2012, dar nu spun că cea mai la îndemână soluţie este restructurarea aparatului bugetar. La sfârşitul lunii iulie 2011 erau înregistraţi, conform Institutului de Statistică, 199.000 de funcţionari în administraţia publică şi apărare, cu 40.000 mai mult decât în decembrie 2004, anul când PDL a venit la putere împreună cu PNL. Cei 199.000 de funcţionari sunt inima sistemului birocratic, ei fiind în primul rând funcţionarii publici din ministere, agenţii guvernamentale şi aşa-numitele "deconcentrate", adică reprezentanţele ministerelor în judeţe. În total, Guvernul spune că există 1,23 milioane de bugetari, dar aici intră şi personalul din educaţie şi sănătate, adică personalul productiv şi nu funcţionăresc.
• Care sunt cele mai bune fonduri mutuale ca să investeşti pentru pensie. Ce spun randamentele la trei ani?
Investitorii precauţi şi cumpătaţi cu proprii bani au avut numai de câştigat în ultimii trei ani, spre deosebire de cei care au fost dispuşi să îşi rişte economiile în speranţa unor profituri ridicate şi care sunt acum pe pierdere. Topul celor mai performante fonduri mutuale în ultimii trei ani este condus de fondurile de obligaţiuni care au adus investitorilor randamente de circa 40% în perioada cuprinsă între septembrie 2008 şi septembrie 2011. Fondurile de obligaţiuni se adresează investitorilor cu un profil de risc redus, investind în instrumente care aduc un venit fix, aşa cum sunt titlurile de stat, obligaţiunile şi depozitele bancare. Fondul Certinvest Obligaţiuni, administrat de societatea Certinvest, este performerul ultimilor trei ani cu un randament de 40,7%, potrivit statisticilor emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). Pe locul secund urmează fondul BCR Obligaţiuni, administrat de Erste Asset Management, cu un randament de 37,7% în acelaşi interval. Ultimul loc pe podium este deţinut de BCR Monetar cu un randament de 37,4%.
• Nokia şi-a negociat dur plecarea de la Jucu: angajaţii primesc un smartphone şi 3 până la 8 salarii
Compania finlandeză Nokia a respins propunerile făcute de sindicate şi de autorităţile din judeţul Cluj de a le plăti angajaţilor care vor fi concediaţi odată cu închiderea fabricii de la Jucu 20 până la 30 de salarii compensatorii, pachetul de plăţi stabilit în urma negocierilor fiind mult mai mic, au anunţat atât compania, cât şi sindicatele. Din cei 2.200 de angajaţi, doar 1.830 vor avea acces la pachetul social negociat de sindicate cu reprezentanţii companiei. Nokia le va plăti românilor care vor fi daţi afară 3 salarii compensatorii - adică aproximativ 2.250 de lei (523 de euro), sumă la care se va adăuga şi un smartphone Nokia 500 produs la Jucu şi care va fi oferit gratuit.
• Probleme lăsate nerezolvate de summitul G20 trag economia lumii mai aproape de recesiune
Perspectiva unei recesiuni la nivel mondial a devenit mai reală ca oricând după ce liderii marilor economii ale lumii, reuniţi săptămâna trecută în Franţa, nu au reuşit să aducă planuri concrete pentru sprijinirea statelor cu probleme şi stimularea economiilor. Europenii nu au convins statele din afara zonei euro să participe la finanţarea fondului de bailout al uniunii monetare FESF, element critic în strategia Europei de luptă contra crizei, scrie The Wall Street Journal.