REVISTA PRESEI 08.11.2013

Willy Homner
Revista Presei / 8 noiembrie 2013

ADEVARUL

Jaf de zeci de milioane de euro la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţia din subordinea prim-ministrului responsabilă de retrocedări, a intrat în atenţia procurorilor. Curtea de Conturi a sesizat, joi, organele de urmărire penală, existând suspiciuni că zeci de persoane au fost despăgubite ilegal, cu largul concurs al unor funcţionari publici. Un audit al Curţii de Conturi făcut la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în această primăvară, atrage atenţia asupra "slăbiciunilor" sistemului, speculate de pretinşi moştenitori ai unor persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, după cedarea cadrilaterului la 7 septembrie 1940. Concluziile raportului de control, susţin surse din ANRP, conturează ideea existenţei unor adevărate reţele, care au revendicat şi obţinut ilegal proprietăţi, în judeţele Constanţa şi Tulcea, cu ajutorul unor funcţionari publici.

Grecia - România, la RTV: câţi bani va pierde postul lui Sebastian Ghiţă pentru a televiza un meci prea scump pentru TVR, Pro TV, Antena 1 şi Digi Sport

Naţionala României a fost abandonată de TVR, exact înaintea celui mai important meci al tricolorilor din ultimii ani. Postul public a găsit resurse financiare ca să arunce sute de mii de euro pentru emisiuni cu "zâne" şi pentru deplasări exotice ale aşa-ziselor vedete ale postului, însă a închis "robinetul" fix când a venit vorba de un eveniment sportiv de interes naţional! Contactat de "Adevărul", Mircea Şai, directorul de achiziţii de la Digi Sport, a explicat ce înseamnă să plăteşti 250.000 de euro pentru un meci al naţionalei, chiar şi unul de interes maxim. "O partidă precum Grecia - România poate genera venituri de maximum 130.000 de euro din publicitate, dacă e dată de Pro TV. Suma va scădea la vreo 70.000 - 80.000 de euro, dacă meciul e transmis de Antena 1. De aceea, noi am renunţat la ideea achiziţionării drepturilor, când am văzut că ar trebui să plătim 250.000 de euro", ne-a explicat Mircea Şai.

SONDAJ Victor Ponta ar câştiga alegerile prezidenţiale, dacă s-ar organiza un scrutin duminica viitoare

Dacă s-ar organiza alegeri prezidenţiale duminica viitoare, prim-ministrul Victor Ponta s-ar clasa pe primul loc, indiferent de contracandidaţi, potrivit unui sondaj realizat de CSCI, prezentat, joi, de RTV. Cercetarea sociologică arată că 32% dintre români l-ar vota pe Victor Ponta pentru funcţia supremă în stat. Pe locul secund, potrivit aceluiaşi studiu, s-ar clasa Crin Antonescu, cu 25% dintre voturi, iar pe a treia poziţie ar fi votat Mihai-Răzvan Ungureanu, de 22% dintre cetăţenii cu drept de vot. Alţi lideri politici care ar fi votaţi dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri ar fi şi Cătălin Predoiu, cu 16%, precum şi Elena Udrea, cu 15% dintre voturi. De asemenea, sondajul arată că şi în turul doi al unor alegeri prezidenţiale, câştigătorul ar fi actualul premier. Astfel, dacă în turul doi ar ajunge Victor Ponta şi Crin Antonescu, prim-ministrul actual al României ar obţine 58% dintre voturile românilor.

Arabia Saudită, la un pas de a deveni putere nucleară. Riadul a comandat deja bombe atomice de la pakistanezi

Deşi retorica oficială a Riadului condamnă programul nuclear al Iranului, se pare că saudiţii ar putea intra în posesia temutelor bombe atomice înaintea Teheranului. Arabia Saudită a investit masiv în programul nuclear al Pakistanului şi se pare că în urmă cu ceva vreme a comandat arsenal nuclear. Acesta ar fi acum pregătit şi aşteaptă să fie furnizat Arabiei Saudite, transmite BBC. Informaţiile sunt completate de declaraţiile făcute luna trecută de un fost director al serviciilor de informaţii saudite. Prezent la o conferinţă în Suedia, acesta a spus că "saudiţii nu vor aştepta o lună, au plătit deja bomba, vor merge în Pakistan şi-şi vor aduce de acolo ceea ce au nevoie". Încă din 2009, Regele Abdullah al Arabiei Saudite a avertizat că, dacă Iranul face demersuri pentru a deveni putere nucleară, atunci şi saudiţii vor face acelaşi lucru.

EXCLUSIV Raportul care poate opri exploatarea RMGC. Cercetătorii britanici au confirmat: Roşia Montană merită să fie conservată ca sit UNESCO

"Adevărul" a intrat în posesia documentului prin care arheologi britanici de la Universităţile Oxford şi Leicester confirmă autenticitatea raportului întocmit în 2010, la cererea Ministerului Culturii. Documentul arată că zona Roşia Montană are potenţial de a deveni sit UNESCO şi că ar trebui conservată. Specialiştii susţin că acest raport poate opri exploatarea de la Roşia Montană. În cadrul procesului în care mai multe ONG-uri au solicitat anularea certificatului de descărcare arheologică de la Roşia Montană (eliberat de Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba) a fost prezentat, la mijlocul lunii octombrie, un document care i-a luat prin surprindere pe avocaţii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Băsescu: Roşca-Stănescu să meargă unde a fost înalt prea sinucisul Năstase

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este un "mincinos prost" care ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a fost înalt "prea sinucisul Adrian Năstase". Preşedintele, vizibil iritat de acuzaţiile care i se aduc, a infirmat afirmaţiile lui Stănescu. "Am să vă arăt ce înseamnă un mincinos prost. A lansat aceste ordine de plată, care sunt nişte falsuri. Spune data în care s-a virat un milion de dolari în contul Alianţei < Dreptate şi Adevăr >. Trece şi contul, care corespunde contului, numai că e aşa de prost, încât nu duce falsul până la capăt şi lasă contul cu terminaţia ROL. Într-un cont de lei, că asta înseamnă lei, nu poţi să virezi niciodată dolari. Deci un fals incomplet. Şi la fel e pe toate cele aşa zise 7 milioane de dolari, toate se virează într-un cont de lei. Nici rudele din generaţiile anterioare ale lui srs n-ar putea să facă", a explicat Băsescu. Potrivit lui Băsescu, Stănescu ar trebui să aibă "decenţa" să se ducă singur "lângă înalt prea sinucisul Adrian Năstase".

Forumul Energii Curate: Exportul de energie, între câştig şi pierdere pentru producătorii din România

Realizarea interconexiunilor energetice ar putea fi un câştig pentru România dacă se construieşte cablul submarin pentru export în Turcia, dar ar putea avea un impact negativ în cazul în care ţara noastră ar fi inundată de energie ieftină de la celelalte state din jur. În timp ce Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, şi Nuclearelectrica susţin dezvoltarea interconectărilor cu statele vecine ca măsură de viitor pentru a stimula exportul de electricitate din România, oficialii Transelectrica avertizează că România ar putea fi inundată cu energie ieftină, ceea ce ar putea afecta producătorii locali. România trebuie să dezvolte producţia de energie electrică indiferent dacă în acest moment consumul nu acoperă producţia, a afirmat Constantin Niţă, la Forumul "România 2020: Politici sustenabile pentru energii curate hidro&nuclear", eveniment organizat de Adevărul Group.

CURENTUL

Conflict de interese pe moşia lui Ponta: preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, finanţează din bani publici firma fiului său

Mâna dreaptă de la PSD Gorj a premierului Victor Ponta, şeful Consiliul Judeţean şi vicepreşedintele PSD este Ion Călinoiu, cel căruia îi place să păstreze afacerile CJ în familie. În familia sa, evident. Mai precis, din banii publici strânşi la CJ, vistiernicul Călinoiu, a decis să-i bage în buzunare fiului săi, Mădălin Călinoiu, circa 800 de milioane de lei vechi, scrie presa locală din Gorj. Tatăl sponsorizează din bani publici un club sportiv iar acesta cumpără medicamente de la firma fiului lui Călinoiu. Mai simplu de atât nici nu se putea. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a confirmat recent că farmacia fiului său a livrat din 2009 până acum medicamente de peste 800 de milioane de lei vechi către clubul sportiv Energia. Asta în condiţiile în care Consiliul Judeţean este acţionar la club, unde virează anual 10 miliarde de lei vechi. Delaţiunea a fost făcută tot de un "băiat deştept" al zonei, preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, personaj cu care Călinoiu este la cuţite.

14% dintre români nu mai mănâncă pui din comerţ, după scandalul cărnii alterate

Aproximativ 14% dintre români nu mai cumpără sau nu mai consumă carne de pui din comerţ, după declanşarea scandalului legat de carnea de pui alterată descoperită în mai multe magazine, reiese dintr-un studiu IRES dat publicităţii joi. O treime dintre participanţii la studiu care au auzit de acest scandal recunosc că şi-au schimbat comportamentul de consum în privinţa cărnii de pui, spun realizatorii cercetării. Schimbarea se traduce, în cazul celor mai mulţi dintre respondenţi, în primul rând prin refuzul de a mai cumpăra sau de a mai consuma carne de pui din comerţ (43%) şi sporirea atenţiei la cumpărături (26%), se mai precizează într-un comunicat remis de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). Asta ar însemna, raportat la totalul respondenţilor, că aproximativ 14% dintre români nu mai cumpără sau nu mai consumă carne de pui din comerţ, după declanşarea scandalului cărnii alterate.

CURIERUL NATIONAL

Vânătorii de "băieţi deştepţi" de la Hidroelectrica, vânaţi de procurori

Remus Vulpescu, fost şef al OPSPI şi membru în CA al companiei, este cercetat pentru subminarea economiei naţionale după ce a decis intrarea în insolvenţă. Remus Borza, fost administrator judiciar şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere, este cercetat pentru conflict de interese. Ministrul Niţă, Virgil Ardelean şi Virgil Măgureanu au fost audiaţi ca martori în dosarul în care cadre din conducerea companiei sunt deja arestate pentru luare de mită. Oficialii care au decis în vara anului trecut deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica şi ulterior au gestionat această procedură, denunţând inclusiv contractele cu "băieţii deştepţi" care au încheiat contracte păguboase companiei, au ajuns, rând pe rând, din vânători vânat, făcând obiectul mai multor dosare penale instrumentate de procurori.

Bugetul pe 2014, construit pe un deficit de 14,5 miliarde lei

Proiectul bugetului general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe o prognoză de venituri de 201,9 miliarde lei şi un total al cheltuielilor estimate de 216,4 miliarde lei, rezultând un deficit de 14,5 miliarde de lei, informează Mediafax. Defalcat, bugetul de stat se bazează pe venituri de 100,8 miliarde lei, iar cheltuielile se vor ridica la 119,1 miliarde lei, din care 47,7 miliarde lei reprezintă cheltuieli de personal. Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost construit pe venituri de 51,8 miliarde de lei şi cheltuieli de 52 miliarde de lei. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 este de 2.298 lei. Bugetul este construit pe un deficit de 2,2% din PIB şi o creştere economică de 2,2%.

Energia ridică cele mai mari probleme de concurenţă

Consiliul Concurenţei: Avem câteva sectoare în care suntem mulţumiţi de modul în care funcţionează concurenţa. În retailul alimentar există unele probleme, însă se observă o îmbunătăţire a mediului concurenţial, iar telecomunicaţiile şi sectorul auto nu prezintă dificultăţi. Sectorul energiei ridică cele mai mari probleme legate de concurenţă, în contextul în care există multe companii de stat, iar segmentul este destul de reglementat, a declarat ieri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unui eveniment în care a prezentat concluziile raportului privind concurenţa în economia românească. Raportul analizează 20 de pieţe, punând însă un mai mare accent pe cinci domenii: auto, servicii bancare, retail alimentar, profesii liberale şi energie.

Bursa, cu profiturile în scădere şi cu gândurile la viitor

Profitul net al BVB a suferit un declin de 42% în primele nouă luni ale anului, la 5,46 mil. lei. Obiectivul instituţiei este saltul de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă. Eliminarea lucrurilor ciudate care nu ar fi trebuit să existe, copierea a ceea ce fac bine alţii şi introducerea unor lucruri atractive care nu se fac în altă parte sunt punctele avute în vedere de conducerea BVB pentru dezvoltarea pieţei. Dacă activitatea pe piaţa de acţiuni este cea dintâi pe Bursa de la Bucureşti, iar pe segmentul obligaţiunilor corporative am consemnat în ultimele cinci trimestre rulaje de aproape 700 milioane lei, Sobolewski spune că societatea pe care o conduce nu abdică nici de la ideea de a avea o piaţă a derivatelor; dimpotrivă, evoluţii recente arată că obiectivul de a dezvolta această piaţă folositoare şi necesară ar putea fi realizabil şi să nu fie o ficţiune aşa cum părea cu câteva luni înainte.

O bancă a înregistrat în primele nouă luni un profit de 51 mil. lei

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro). "Evoluţia pieţei bancare din România în trimestrul al treilea al acestui an nu a fost favorizată de condiţiile macroeconomice, cererea de creditare rămânând la un nivel scăzut. Totuşi, piaţa persoanelor fizice şi-a continuat evoluţia pozitivă, în special datorită programului Prima Casă", arată BRD într-un raport. Stocul de credite brute al BRD era, la 30 septembrie 2013, de 34,4 miliarde lei, în scădere cu 5,1% în comparaţie cu nivelul înregistrat la 30 septembrie 2012. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au crescut cu 1,4% faţă de 30 septembrie 2012 (comparativ cu o scădere de 2,3% la nivelul sistemului bancar). Această evoluţie pozitivă a fost susţinută în principal de creditele imobiliare, care au crescut cu 25,6% în ultimele 12 luni

EVENIMENTUL ZILEI

METODELE SECURITĂŢII. Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, demontată de Evenimentul zilei. Vîntu aruncă BOMBA, încercând să-şi salveze prietenul!

Senatorul liberal a prezentat cinci hârtii însăilate, fără elemente de identificare. Potrivit lui SRS, Vîntu a reuşit performanţa să transfere 7 milioane de dolari într-un cont deschis în lei, pentru finanţarea campaniei electorale a Alianţei DA (PNL şi PD) în 2004. După ce EVZ a demontat falsul, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că nu a transferat niciun ban şi că Roşca Stănescu a fost minţit, încercând astfel să-l salveze.

SE SCHIMBĂ ORDINEA MONDIALĂ: Deciziile chinezilor pe care lumea le aşteaptă de 35 de ani

Saptamana aceasta, China, a doua cea mai mare economie a lumii se pregăteşte de a treia plenară a Partidului Comunist. Summit-ul liderilor chinezi se aşteaptă să aducă ţării cele mai mari reforme din ultimii 35 de ani. China este unul dintre cei mai mari producători şi consumatori din lume pentru o gamă largă de produse. Numărul unu în top este industria oţelului şi a cărbunelui, potrivit Asociaţiei Mondiale a Cărbunelui, precum şi minereul de fier, conform U.S. Geological Survey. Asociaţa de dezvoltare a cuprului susţine că este al doilea cel mai mare producător de cupru din lume, după Chile. Mărfurile sunt o afacere importantă pentru cea mai mare populaţie a planetei, iar preţurile au crescut puternic în ultimii 10 ani, China stând la baza acestui "super-ciclu". Totuşi, adunarea Partidului Comunist ar putea schimba radical această imagine. Beijing încearcă să îndrepte economia spre consum pentru a pune creşterea pe o bază mai stabilă pe termen lung. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a promis reforme cuprinzătoare. Urbanizarea şi liberalizarea financiară vor fi cel mai probabil punctele pe care se va concentra.

JURNALUL NATIONAL

Fermier de Nana! Băsescu îşi vede visul cu ochii: devine fermier cu 350 hectare lângă Bucureşti. Fiica lui a dat 1,6 milioane de euro pe teren

Preşedintele Traian Băsescu declara astă-vară că vrea să îşi facă o livadă de 50 de hectare cu piersici, cireşi şi meri. Primul pas l-a făcut, se pare, prin achiziţionarea de către fiica sa a celor 350 de hectare de teren agricol. Tranzacţia s-a efectuat prin consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, care a confirmat afacerea. "N-am fost în timpul programului, am fost în timpul liber. Ioana a vrut să cumpere un teren şi m-a consiliat. L-am văzut, e foarte bun", a spus Adrian Rădulescu într-o intervenţie telefonică la Antena 3. El a mai adăugat că Ioana Băsescu a cumpărat terenul respectiv prin credit. Primarul comunei Nana, judeţul Călăraşi, Gheorghe Dobre, a confirmat şi el tranzacţia. Primarul Dobre a mai declarat că nici un membru al familiei prezidenţiale nu a fost prezent la încheierea afacerii care nu s-a făcut în comună, pentru simplul motiv că acolo nu există notar. Operaţiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în registrul agricol în data de 19 septembrie 2013 .

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În cea de-a opta zi a lunii noiembrie , creştin ortodocşii prăznuiesc Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Rafail şi al tuturor puterilor cereşti fără de trup. Sfinţii Părinţi sunt cei care au fixat o zi de cinstire a Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli. Despre această mărită sărbătoare, părintele arhimandrit Cleopa spunea într-una din predici că ziua de 8 noiembrie are o semnificaţie aparte: "(...) numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvârşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti".

Soluţia fiscală la care s-a ajuns este una echilibrată, consideră Isărescu

Soluţia în ceea ce priveşte măsurile fiscale la care s-a ajuns este una echilibrată, din punct de vedere al dozajului, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, informează agerpres.ro. "Şi în fiscalitate dozajul este important. Dozajul de diverse măsuri ca şi un anumit dozaj între a tăia de la cheltuieli sau a nu a accepta majorări la cheltuieli şi a majora impozitele, şi acest lucru este de discutat, dozajul mi se pare, dacă mă întrebaţi ca economist, mai important decât măsurile ca atare. Faţă de alte variante, şi acestea puteţi să le discutaţi cu cei de la Finanţe, pentru că ei au avut acolo mai multe variante, faţă de alte variante pe care le-am ascultat şi eu nu mi se pare dozajul cel mai prost cel la care s-a ajuns. Nu sunt decizii uşoare, însă. Acesta trebuie să înţelegeţi", a spus Isărescu întrebat dacă nu cumva măsurile luate pe partea de fiscalitate vor afecta negativ economia.

NATIONAL

Operatiunea ORNISS: Eliminati "cartitele" din sistem!

Structurile cunoscute ca facand parte din sistem trec printr-o operatiune de autocuratire fara precedent din 1989 incoace. Iar tsunami-ul de arestari caruia i-au cazut victime, in ultima vreme, tot mai multi politisti, magistrati, inalti functionari sau demnitari reprezinta doar varful iceberg-ului. In realitate, actiunea de eliminare a "cartitelor" si coruptilor din serviciile secrete, magistratura, MAI si alte ministere cu atributii in domeniul sigurantei nationale este una mult mai ampla. Ea se desfasoara fara obisnuitul tam-tam mediatic. Metoda prin care se incearca stoparea scurgerilor de informatii este cea a retragerii certificatelor ORNISS. Certificatul ORNISS este un aviz al structurilor de informatii ale Romaniei, fara de care nicio persoana nu poate ocupa o functie ce presupune accesul la informatii care pot fi considerate ca tinand de siguranta nationala.

Giovanni Becali vrea sa candideze independent la europarlamentare

Nemultumit de modul in care actualii politicieni reprezinta interesele Romaniei in strainatate, fostul impresar Giovanni Becali vrea sa-si incerce norocul la europarlamentarele din 2014. La inceputul lui 2013, Giovanni Becali isi exprima dorinta de a intra in politica, mentionand insa ca nu-l intereseaza nicio functie la nivel national, ci un madat de eurodeputat. "Voi deveni un politician de baza al Romaniei, care isi va reprezenta tara in mod civilizat. (...) Nu mai pot sa tac si sa privesc niste parlamentari europeni care se duc acolo si vorbesc prostii despre tara mea", declara fostul impresar la aceea vreme. Initial, Giovanni Becali parea tentat si de ideea de a se inscrie intr-un partid politic, insa, in prezent, se pare ca si-a schimbat optiunea. "Se gandeste foarte serios sa candideze independent pentru ca are incredere in sansele sale", ne-au declarat surse din anturajul fostului impresar.

PUTEREA

CAMPANIILE PUTEREA. Instituţiile guvernamentale, luate la puricat. Azi ICR

Scurta istorie a Institutului Cultural Român a fost mai degrabă furtunoasă decât prodigioasă. Înfiinţat mai degrabă ca o sinecură pentru scriitorii "gorbaciovişti" ai anilor '90, sub înaltul patronaj al Cotrocenilor, ICR răspunde şi azi aceloraşi comandamente, să dea mâncare oamenilor de cultură apropiaţi puterii de conjunctură şi să aibă grijă de pensionarii serviciilor. Din acest punct de vedere seamănă foarte mult cu ciupercăria de agenţii guvernamentale despre care nici directorii lor nu ştiu cu ce se ocupă. În principiu, ICR se speteşte cu activităţi de lobby cultural în folosul neamului, cu ceva lobby politic, mai trage cu urechea la ce mai zice lumea despre una-alta, pe scurt, o ţâră spionaj şi multă activitate de tăiat frunze la câine. Spre deosebire de agenţiile amintite mai sus, punctele de lucru ale ICR sunt în cele mai importante oraşe ale lumii, ca Roma, Paris sau Veneţia, aşa că nici shoppingul sau turismul nu pot fi scoase din ecuaţie.

IPP desfiinţează proiectul de descentralizare al lui Liviu Dragnea

Descentralizarea pentru care luptă vicepremierul Liviu Dragnea este o "judeţizare" cu viziune socialistă, susţin experţii Institutului de Politici Publice (IPP), într-o analiză concisă a proiectului. Institutul desfiinţează prin criticile sale proiectul descentralizării. Principiul subsidiarităţii este ignorat cu desăvârşire, mai subliniază IPP. Dacă proiectul este adoptat, orice discuţie despre crearea regiunilor va fi sortită eşecului, explică experţii, care adaugă că propunerea lui Dragnea "dă o recunoaştere oficială domniei politicului" şi dă "măsura eşecului clasei politice de a-şi asuma un proiect vizionar de reformă a administraţiei". "Criticăm proiectul de lege Dragnea care aşază Consiliul Judeţean în centrul dezvoltării locale. Agenda Dragnea, care nu exprimă o viziune de dezvoltare sustenabilă cu scenarii de îmbunătăţire a calităţii serviciilor publice, promovează o viziune socialistă, de uniformizare a nivelului de dezvoltare/de echilibrare a sărăciei în interiorul judeţelor, prin susţinerea ruralului de către un Consiliu Judeţean întărit în mod artificial", spune IPP.

ROMANIA LIBERA

Roşia Montană învrăjbeşte USL

Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit, ieri după-amiază pentru a identifica o soluţie de compromis în cazul Roşia Montană, după aproape două zile în care social-democraţii şi liberalii din comisia specială s-au blocat reciproc. Aseară, până la închiderea ediţiei, cei doi lideri ai USL nu identificaseră o formulă de raport al comisiei speciale pentru proiectul de la Roşia Montană, care să fie susţinută, urmând să continue discuţiile. În plus, la Guvern a ajuns, aseară, şi Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, dar nu a existat o confirmare oficială a unei discuţii pe tema Roşia Montană. Negocierea dintre liderii USL a survenit după două zile agitate în comisia pentru Roşia Montană, marcate de negocieri şi de certuri între PSD şi PNL.

Apă distilată în loc de interferon. Roche: Am avertizat autorităţile încă din septembrie. Zeci de mii de bolnavi ar putea rămâne fără tratament. Procurorii au deschis dosar penal

Zeci de cutii cu medicamente contrafăcute au fost descoperite în farmaciile din România. Cutiile conţineau seringi cu apă distilată şi glucoză în loc de interferon şi erau utilizate de bolnavii cu hepatită. Poliţia şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) au demarat o anchetă după ce în trei farmacii din ţară au fost găsite medicamente Pegasys contrafăcute. Medicamentele, produse de compania Roche, sunt utilizate în terapia dublă pentru bolnavii de hepatită. Compania producătoare susţine că a informat, încă din luna septembrie, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) că specialiştii din Germania au identificat pe piaţă medicamente Pegasys contrafăcute.

Băsescu: Eu sunt mediatorul în societatea românească, dar nu prea mi-a ieşit

"Prin Constituţie, sunt mediatorul constituţional în societatea românească în relaţiile societăţii cu instituţiile, în relaţiile între instituţii, dar trebuie să recunosc, trebuie să recunosc faptul că mie nu mi-a reuşit grozav", a spus şeful statului traian Băsescu, la Gala Mediatorilor 2013. De asemenea, Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că este foarte important faptul că s-a creat şi instituţia mediatorului, "acela care de multe ori poate suplini lipsa capacităţii de comunicare între oameni". Şi pentru că Băsescu este mediatorul societăţii româneşti, prin constituţie, a primit şi un premiu.

ZIARUL FINANCIAR

Bugetul statului pe 2014 s-a poticnit în veniturile din fondurile europene. Pe primele nouă luni din 2013 erau prevăzute venituri de 10 mld. lei de la UE, dar au fost atrase doar 5 mld. lei

Ministerul Finanţelor a publicat ieri un proiect incomplet privind bugetul pe 2014, care nu ia în calcul şi fondurile europene. Cea mai mare necunoscută din bugetul anului 2014 este situaţia fondurilor europene, care a dezamăgit şi în acest an, neputinţa atragerii banilor de la Bruxelles lovind direct în buget şi în economie şi forţând Finanţele să majoreze deficitul. Deşi în primele trei trimestre din an ar fi trebuit să ajungă la bugetul general consolidat 9,5 mld. lei, potrivit programării bugetare, nu a fost atrasă decât jumătate din această sumă, respectiv 5 mld. lei. Iar când a fost anunţată majorarea deficitului bugetar, la 2,5% din PIB, a fost invocată necesitatea de a cheltui mai mulţi bani cu programele derulate din fonduri europene nerambursabile. Bugetul pentru 2014 a fost fundamentat pe o creştere economică de 2,2%, iar deficitul bugetar a fost stabilit la 2,2% din PIB, potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanţelor.

Isărescu vroia tăieri de cheltuieli, n-a fost consultat pe taxe

Mugur Isărescu afirmă că ar fi fost adeptul controlului cheltuielilor administrative şi sociale şi nu a fost consultat pe creşterea impozitelor, dar înţelege decizia Guvernului, mai ales că este vorba de o coaliţie, sperând că producătorii vor asuma costuri. "Guvernul poate să stabilească taxe şi impozite pentru că este apanajul său, oferit de Constituţie şi asta în orice stat din lume (...) ăsta e comentariul instituţiei. Dar să vă spun şi un comentariu personal, ca economist pot să-mi permit. Într-adevăr, în România acum, poate mai mult decât orice este bine să stimulăm munca pe toate căile şi să ţinem sub control cheltuielile administrative şi cheltuielile sociale. Dar asta în condiţiile de echilibru social şi politic. Cel care are responsabilitatea este şeful guvernului. Decizia politică ce rol are? Nu vedeţi ce proces complicat? Se ia în cadrul unei coaliţii. Şi eu am condus un guvern de coaliţie şi ştiu cât de greu să ... ", a spus guvernatorul BNR, întrebat dacă a fost de acord cu măsurile anunţate de Guvern sau dacă a avut alte sugestii.

"Cerberul" ANAF intră în pâine. Fiscul spune că va ajunge să colecteze 95% din contribuţii

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Ad­ministrare Fiscală (ANAF) îşi va începe activitatea în câteva zile. Cu ajutorul acesteia, Fiscul susţine că va ajunge, într-un viitor pe care nu îl precizează însă, la un grad de colectare a taxelor de peste 95% din ceea ce contribuabilii datorează statului. Până atunci Fiscul trimite contri­buabililor scrisori nesemnate în care îi avertizează că este cu ochii pe ei. Reorganizarea ANAF va mai continua însă până la finalul primului trimestru al anului viitor. "O primă etapă a planului de reorganizare a Fis­cului a fost finalizată miercuri, când instituţia a selectat 850 de persoane pentru a asigura activitatea direcţiei, urmând ca până în prima parte a anului viitor ANAF să ocupe şi restul de până la peste 2.000 de posturi scoase la concurs şi rămase vacante din vechea structură", a explicat ieri Octavian Deaconu, secretar general al ANAF.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb