REVISTA PRESEI 09.05.2013

Willy Homner
Revista Presei / 9 mai 2013

ADEVARUL

Doar trei "peţitori" pentru privatizarea CFR Marfă: un consorţiu româno-austriac, o companie americană şi una românească

După ce ministrul Relu Fenechiu anunţase 12 companii interesate de transportatorul feroviar şi premierul Victor Ponta miza pe patru candidaţi, ieri s-au înscris în cursă doar un consorţiu şi două firme. Acestea sunt asocierea Transferoviar Grup + Donau Finanz, OmniTRAX şi Grup Feroviar Român. Ca în orice privatizare, preţul este cel mai important indicator care arată ce valoare are societatea scoasă la vânzare. Ei bine, toată lumea ştie că pachetul vândut de stat este propus la 180 de milioane de euro, dar niciunul dintre evaluatori nu a vrut să comunice cum s-a ajuns, concret, la acest preţ. Cu un patrimoniu de 39.000 de vagoane, 900 de locomotive, la care se adaugă nenumărate (aici, expresia chiar se potriveşte!) terenuri şi imobile, era de aşteptat ca preţul total să fie de mai mult de un miliard de euro. Sau, pachetul de 51% să fie scos la vânzare pentru cel puţin 500 de milioane de euro.

Proprietatea redevine un moft

Premierul Victor Ponta propune modificarea Constituţiei pentru a facilita confiscarea bunurilor folosite la săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii sau exproprierea unor terenuri. Premierul Victor Ponta vrea ca viitoarea Constituţie să conţină o precizare mai clară care să permită ca, ulterior, prin lege, să se efectueze confiscări, sechestre sau exproprieri. Liberalii se opun intenţiilor lui Ponta. "Avem o decizie din 2008 a Curţii Constituţionale. Dacă nu mă înşel, atunci ni s-a spus că nu poate fi confiscată o căruţă care a fost folosită de autorul infracţiunii" a afirmat Victor Ponta, ieri, la o dezbatere organizată de Forumul Constituţional. El a menţionat că, după acea decizie a Curţii Constituţionale de interpretare a articolului din Constituţie referitor la confiscări, instanţele nu confiscă bunurile care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii. Ponta a adăugat că dreptul de proprietate este garantat, dar trebuie adaptat la situaţia practică şi la schimbările produse pe plan european.

Aderarea la euro, noul "calcâi al lui Ahile" în coabitare: Băsescu vrea în 2017, Ponta cere 2019

Anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil, iar unele "persoane importante" au enunţat 2019 ca nou termen, sau chiar renunţarea la o dată fixă, a declarat preşedintele Traian Băsescu într-un interviu pentru "Calea Europeană". Anterior, România avea ca termen anul 2015, dar s-a renunţat la acesta din cauză că ţara noastră nu îndeplineşte criteriile. Programul de convergenţă trimis de guvernul României la Comisia Europeană nu mai include o ţintă pentru adoptarea monedei euro. Premierul Victor Ponta a declarat, pe 25 aprilie, că 1 ianuarie 2019 reprezintă "un obiectiv destul de realist" pentru adoptarea monedei euro de către România, după ce autorităţile de la Bucureşti au renunţat la termenul avansat iniţial, respectiv anul 2015.

Victor Ponta: "Băieţii deştepţi din energie nu au murit, ci s-au readaptat. Au aceeaşi influenţă şi putere"

Premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului delegat pentru Energie şi ministrului Finanţelor să implementeze rapid reformele în domeniu, spunându-le că bătălia continuă deoarece "băieţii deştepţi" din energie nu au dispărut, ci s-au readaptat, având aceeaşi influenţă şi putere. Premierul a adăugat că în România există un dezechilibru între energiile subvenţionate şi cele nesubvenţionate şi că acest aspect trebuie reglementat. Victor Ponta i-a spus ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, că s-a uitat recent pe o statistică europeană şi a văzut că România şi Bulgaria au cele mai mici preţuri la energie din Europa, dar că există un dezechilibru între energiile subvenţionate şi cele nesubvenţionate, care trebuie reglementat împreună cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Traian Băsescu: "Ne-ar trebui un Guvern competent"

Preşedintele Traian Băsescu susţine că în România s-au restabilit echilibrele macroeconomice iar României îi trebuie un Guvern competent, care să genereze creştere economică durabilă şi locuri de muncă. Şeful statului a afirmat că fondurile europene au devenit o vulnerabilitate a României în loc să fie un avantaj, iar nivelul redus de absorbţie este cauzat nu numai de lipsa de capacitate administrativă, ci reprezintă şi "o probă a lipsei de patriotism" şi incompetenţei miniştrilor şi funcţionarilor. "Este corect să scot din aceste referiri negative
fostul MDRT, unde absorbţia fondurilor a fost mai bună şi, cel puţin până anul trecut, în acord cu graficul de asigurare a banilor alocaţi. O dovedesc cifrele",a mai spus Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că România nu are nevoie de un preşedinte care să facă "să se aştearnă liniştea" în viaţa politică şi a instituţiilor statului, menţionând că "furturile şi ilegalităţile se fac în linişte deplină".

Profetul crizei din 2008, Nouriel Roubini, avertizează că ne paşte "un nou crah bursier, în următorii doi ani"

Bursele mondiale încă nu au ajuns la stadiul de bulă speculativă, însă un crah va surveni în următorii doi ani din cauza creşterii puternice a cotaţiilor pentru activele riscante, a declarat economistul Nouriel Roubini. Supranumit "Dr. Doom" pentru că a prevăzut criza financiară, Roubini a adăugat că există "o mare diferenţă între aşteptările Wall Street şi cele ale oamenilor de pe stradă" şi că economia americană este în continuare slăbită. Comentariile sale vin după ce indicii burselor americane au ajuns la niveluri-record: Dow Jones a trecut pentru prima dată de pragul de 15.000 de unităţi, în timp ce indicele S&P 500 a ajuns la 1.625,96 puncte. În ceea ce priveşte dobânzile la titlurile de stat americane, care au ajuns şi ele la niveluri foarte scăzute din cauza programelor agresive ale Rezervei Federale, Roubini a spus că acestea "se vor normaliza foarte încet".

Analiză Reuters: De la marginea Europei, România şi Bulgaria încă încearcă să obţină acceptarea Uniunii Europene

Deşi ar trebui să simtă că sunt parte din inima Europei, Bugaria şi România sunt subiectul dezbaterilor, partenerii europeni punând adesea întrebări cu privire la angajamentul lor faţă de statul de drept şi cu privire la dorinţa de a stăvili corupţia, crima organizată şi migraţia ilegală. Calitatea de membru UE nu le-a garantat o cale sigură spre stabilitatea democratică, spre creşterea economică şi o mai mare oportunitate pentru cetăţeni, remarcă Reuters. Mai mult, diplomaţi din alte state membre pun de multe ori sub semnul întrebării înţelepciunea deciziei de a le permite României şi Bulgariei să fie parte din blocul european. Oficialii români şi bulgari susţin că vocea lor a fost tot timpul prezentă în cadrul dezbaterilor UE şi au întrebat de ce cetăţenii celor două ţări sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua atunci când vine vorba de Schengen, care este, probabil, cea mai mare frustrare a lor, comentează Reuters.

CURENTUL

Biserica la răscrucea Constituţiei: între tentaţia ochiului dracului şi vocaţia creştină

Mare zarvă s-a stârnit în ultima perioadă pe tema banilor pentru BOR, de la statul român dar şi pe tema unei mai riguroase secularizări a statului cam pe model american, iniţiativă concretizată ieri prin depunerea unui proiect constituţional. 30 de ONG-uri au propus Forumului Constituţional introducerea în Constituţie a sintagmei "România stat laic". Totodată, aceştia propun introducere în viitoarea Constituţie a unei prevederi care să stipuleze autonomia cultelor religioase faţă de stat. Asociaţia Secular Umanistâ din România (ASUR) precizează, într-un comunicat de presă, că aceste propuneri au ca scop întarirea si extinderea drepturilor tuturor cetăţenilor, din perspectiva religiei, fara deosebire de confesiune sau credinţe individuale.

Concedieri în masă la Oltchim şi Arpechim. Unde sunt promisiunile USL de altădată?

Administratorul judiciar, Gheorghe Piperea, a anunţat că săptămâna viitoare vor fi disponibilizaţi nouă sute de angajaţi de la Oltchim şi Arpechim. Salariaţii se pot înscrie pe lista de disponibilizaţi şi pot primi sume compensatorii. Prin această acţiune guvernul se spală practic pe mâini de problema Oltchim, deşi, în campania electorală liderii USL le-au promis muncitorilor de la această companie că le vor păstra locurile de muncă şi vor găsi investitori serioşi pentru a face noi investiţii. Corneliu Cernev, lider de sindicat la Oltchim, a declarat la Digi24 că ştia de demersurile administratorului juridic şi de demersurile Guvernului şi mereu a cerut protecţie pentru cei care vor pleca acasă. Salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de indemnizaţie de şomaj, de un ajutor de completare bănesc până la 15 milioane şi de plăţile compensatorii de 6 şi 18 salarii. Marian Dumitru, lider sindical Arpechim, a spus la Digi24 că nu a primit această veste şi că nu susţine ca vreun angajat să plece acasă atât timp cât nu are o garanţie de plată.

CURIERUL NATIONAL

Timbrul de mediu se mută la Tribunal

De la intrarea în vigoare a noilor norme, la nivel naţional s-au înregistrat aproape 3.400 de cereri de restituire. Timbrul este contestat în principal pentru că îi discriminează pe cei cu maşini Euro 3 şi Euro 4, afirmă avocatul Marius Coltuc. În primul trimestru, ANAF şi AFM au restituit, din taxa auto, aproximativ 161 mil. lei celor care au câştigat procesele în instanţă

Mugur Isărescu: BNR admite o variaţie de 5-6% pe cursul de schimb

Dacă evoluţia economiei va continua în linia proiecţiilor existente, Banca Naţională a României va trece la reducerea dobânzilor începând cu a doua jumătate a acestui an, a anunţat ieri guvernatorul instituţiei, Mugur Isărescu. El a adăugat că vizează o schimbare de abordare în sensul stabilizării pieţei dobânzilor chiar cu preţul unor oscilaţii mai ample ale perechii valutare euro/leu, singura condiţie ca acestea să nu fie excesive. Isărescu chiar a indicat un nivel de variaţie de +/- 5-6% ca fiind unul acceptabil pentru BNR. "Cred că un interval rezonabil de 5-6% este tolerabil. Este acea zonă în care cursul trebuie să-şi facă datoria", a spus acesta. Limitele coridorului de fluctuaţie vizat de banca centrală, precum şi punctul de mijloc de la care să se producă aceste deviaţii, nu va fi însă rostit public, pentru că asta ar încuraja speculaţiile din piaţa valutară.

România, pe locul 9 în topul celor mai corupte ţări din UE

Corupţia este generalizată în Europa, iar ţara noastră nu e nici pe departe atât de coruptă pe cât arată unii specialişti. Potrivit unui raport întocmit de Ernst&Young pe fondul unei noi încercări a UE de a rezolva problema evaziunii fiscale, ţara noastră se află abia pe locul 9 în topul celor mai corupte ţări din Europa, "lider" fiind Slovenia, cu 95 de puncte. Slovenia, stat care a aderat la Uniunea Europeană în 2004 şi care a adoptat moneda euro în 2007, are un nivel al corupţiei mai ridicat decât cel din Kenya, unde 94% din respondenţi au afirmat acest lucru. Pe următoarele locuri se situează Grecia şi Slovacia, cu 84%, urmate de Cehia - 73%, Portugalia - 72%, Ungaria - 70%, Spania - 65%. Ţara noastră, cu numai 61 de procente, este secondată de Italia, cu 60.

Cum arată piaţa imobiliară după 3 luni din 2013

2013 a început slab pentru piaţa imobiliară din România. Segmentul rezidenţial nu mai prezintă niciun fel de interes pentru majoritatea actorilor din industrie, fiind un sector care nu mai oferă oportunităţi pentru investitori. În primele trei luni ale acestui an, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă imobiliară, Jones Lang LaSalle (JLL), nici celelalte segmente nu s-au bucurat de un început bun. Pe piaţa spaţiilor de birouri s-a înregistrat o singură tranzacţie interesantă, cea mai importantă din 2010 încoace. Segmentul de retail a fost marcat de doar o singură inaugurare mai importantă, într-un centru comercial în Botoşani, în timp ce segmentul spaţiilor industriale, unul dinamic în anii precedenţi, a fost lipsit de evenimente marcabile.

BCR: Nu excludem o creştere economică de 2,5%

Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) au revizuit în urcare estimarea de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,1% la 1,8%, pe baza unei prognoze privind o producţie agricolă cu 10% mai mare faţă de 2012 şi a creşterii exporturilor în afara Uniunii Europene cu aproximativ 20%. "Creşterea de 1,8% este o estimare realistă, chiar conservatoare aş putea spune. Nu excludem o creştere economică mai mare, de până la 2,5%, dacă vom avea o bună absorbţie a fondurilor europene şi o producţie agricolă foarte bună. Dacă aceste două condiţii se vor îndeplini, nu excludem că România va avea o creştere de 2,5% în acest an", a declarat, într-o conferinţă de presă, Eugen Şinca, analist-şef în cadrul BCR.

Victor Ponta: KazMunaiGaz va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în România

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că statul român a vândut o parte din acţiunile pe care le deţine la Rompetrol pentru 200 milioane dolari către KazMunaiGaz, care, cu o participare a statului român, va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în perioada următoare în România. "E un proiect de lege pentru că îl trimitem la Parlament. Până la urmă, decizia finală, ca în toate marile privatizări sau marile cazuri de acest gen, trebuie să aparţină Parlamentului. Ponta a spus că a fost interesat mai puţin de preţul de 200 de dolari cu care au fost vândute acţiunile - care oricum este peste preţul acţiunilor la bursă, şi mai mult de continuarea investiţiilor în rafinăria de la Petromidia şi în aplicarea fondului de investiţii de un miliard de dolari.

EVENIMENTUL ZILEI

Averea pădurarului Prigoană: 135 de apartamente. A făcut munţi de bani din păduri tăiate ilegal

În cartea de muncă era pădurar, şef de district în cadrul Ocolului Silvic Someşul Rece. În paralel era şi un dezvoltator imobiliar care construia blocuri după blocuri. Pădurarul a murit în urmă cu zece zile din cauza unui infarct. În ziua în care a fost îngropat, procurorii DNA l-au prins în flagrant pe Traian Mariş, directorul Direcţiei Silvice Cluj. În ultimii ani, pădurarul a construit nici mai mult nici mai puţin decât 135 de apartamente. Afacerile imobiliare ale pădurarului Valer Prigoană au început să înflorească în cursul anilor 2006-2008. Tot atunci a fost numit şef de district într-un sector cu "importanţă economică", adică de unde se putea face o mulţime de bani din tăierea ilegală a lemnului. Şeful lui Prigoană la Ocolul Silvic din Gilău era nimeni altul decât Traian Mariş, directorul arestat al Direcţiei Silvice Cluj, susţinut puternic de PNL Cluj.

Peste 10.000 de angajaţi riscă să nu-şi primească salariile şi sunt la cheremul ANRE

Complexul Energetic Oltenia (CEO) funcţionează la cota de avarie. Două dintre cele mai mari termocentrale ale CEO şi din România, respectiv Rovinari şi Turceni, sunt oprite complet, astfel încât producţia de energie electrică este ca şi inexistentă. Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, susţine că, dacă din punct de vedere legislativ nu va apărea vreo schimbare, iar Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu va înţelege că în joc este falimentul CEO, atunci vor urma disponibilizări masive. Peste 15.000 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia se află în concediu până pe 13 mai, iar unii dintre ei au fost anunţaţi că pot să îşi prelungească zilele de concediu dacă doresc acest lucru. Reamintim că, în prezent, este în vigoare şi o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin care Transelectrica este obligată să preia de la CEO 500 de megawaţi, însă documentul respectiv nu este luat în seamă de ANRE.

Dosarul transferurilor. Astăzi se joacă marea finală pentru "greii fotbalului"

Fraţii Victor şi Ioan Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi, probabil, Jean Pădureanu, vor fi audiaţi astăzi în cel mai mare proces din fotbal. La ultimul termen, din 16 aprilie, Ioan Becali a susţinut că nu vrea să dea declaraţii în faţa judecătorilor şi a cerut să se consemneze că acesta nu este un gest de sfidare a Justiţiei. Jean Pădureanu, prin avocat, a susţinut că starea de sănătate nu-i permite să facă declaraţii, dar doreşte să fie ascultat.

Românul care şi-a făcut loc harta Rusiei! Ar putea produce milioane de barili de petrol

Numele lui Frank Timiş este legat în mod special de explorările din Sierra Leone şi din alte state africane. Activitatea din Rusia a celui mai bogat român conform ultimei ediţii a Top 300 Capital în Rusia este mai puţin cunoscută, iar cele mai noi informaţii au apărut de curând, odată cu publicarea raportului anual al companiei International Petroleum, unde este cel mai mare acţionar. Este vorba de nu mai puţin de 5 proiecte: Yuzhno-Sardakovsky, Zapadno-Novomolodezhny, proiectele Krasnoleninsky şi Druzhny şi mai noul proiect Yanchinsky. Toate sunt situate în Vestul Siberiei şi toate vitează explorarea şi exploatarea unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale. Pe unele le deţine în totalitate, la unele are are participaţii semnificative sau acorduri de colaborare cu alte companii din industrie.

JURNALUL NATIONAL

Traian Băsescu pentru Calea Europeană: "UE nu a livrat ce a promis"

Într-un interviu acordat pentru Calea Europeană cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită la 9 mai, preşedintele Traian Băsescu vorbeşte despre austeritate, avantajele şi dezavantajele României europene, intrarea în zona Euro şi în Schengen, fonduri europene, MCV, românii din diaspora, Republica Moldova, Mişcarea Populară şi cum vede portretul succesorului său. UE nu a livrat ce a promis - locuri de munca, reluarea cresterii economice. Este nevoie de sinceritate in comunicarea cu cetatenii. Guvernele unor ţări au plătit sume enorme pentru incompetenţa, imoralitatea în afaceri şi lăcomia unor bancheri, iar acum găurile din bănci sunt acoperite cu banii populaţiei.

Isărescu: Lumea nu se mai avântă să ia împrumuturi. Mulţi vor să scape de datorii

Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile, iar mulţi chiar vor să scape de datorii, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a afirmat că, în contrapondere şi acţionând în aceeaşi direcţie, se observă o atitudine mult mai favorabilă economisirii. Iar explicaţia pentru această atitudine este că populaţia a devenit mult mai prudentă, guvernatorul subliniind că în România consumatorul a devenit mult mai prudent. Oficialul BNR a mai spus că asta înseamnă maturizare, atenţie, echilibru, iar dacă ar trebui să spună un singur cuvânt, acesta este 'normalizare'.

Curtea de Apel Milano menţine pedeapsa cu închisoare, timp de un an, pentru Berlusconi!

Curtea de Apel din Milano a confirmat miercuri o pedeapsă de un an de închisoare pentru fraudă fiscală împotriva lui Silvio Berlusconi în procesul Mediaset şi o interdicţie de a exercita orice funcţie publică timp de cinci ani. Curtea "declară inadmisibil recursul în apel" al acuzatului şi "confirmă pedeapsa pronunţată la 26 octombrie 2012" în primă instanţă. Tribunalul a pronunţat atunci o pedeapsă de patru ani, redusă imediat la un an în virtutea unei amnistii.

China intra in conflict deschis cu Banca Mondiala

China este tare nemultumita. Potrivit Financial Times, Beijing intentioneaza sa lanseze o campanie pentru a contesta rezultatele studiului realizat anual de Banca Mondiala privind calitatea mediului de afaceri din 195 de tari ale lumii. Printre criteriile utilizate de institutia cu sediul la New York pentru intocmirea clasamentului, figureaza dificultatile legate de crearea unei intreprinderi sau sistemul de reglementare financiara. In editia de anul acesta al raportului, China a fost pozitionata pe treapta 91, spre marea dezamagire a Beijingului, care vrea sa conteste rezultatul anchetei, care o pune intr-o lumina nefavorabila. Trecand la fapte, China i-a cerut lui Jim Yong Kim, presedintele Bancii Mondiale, sa creeze o comisie menita sa evalueze metodele de analiza ale studiului.

Romania este pe locul doi in Europa la economie subterana. 28% PIB e nefiscalizat

Economia subterană din România a scăzut în ultimii zece ani cu 15%, ajungând la 39,6 miliarde euro în acest an, potrivit unui raport al Visa Europe. Scăderea a fost înregistrată pe fondul pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, a creşterii plăţilor electronice, precum şi pe fondul crizei financiare mondiale. Cu toate acestea, România se situează în continuare pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte ponderea economiei subterane în PIB, estimată la 28% în 2013, la egalitate cu Croaţia, Estonia şi Lituania, state surclasate doar de Bulgaria, cu o pondere de 31%, potrivit raportului.

NATIONAL

DNA i-a facut rezervare lui Videanu pentru inceputul lunii august

Incarcerarea lui Adrian Nastase a lasat urme adanci in randurile pesedistilor. Si o dorinta apriga de razbunare, exprimata tot mai fatis in ultima vreme. Victor Ponta spera ca aplicarea dictonului "dinte pentru dinte" va mai linisti apele in partid, aratand ca premierul nu a facut degeaba atatea compromisuri in problema Justitiei. Iar dupa cum reiese din intortocheatele calcule ale coabitarii, cel mai aproape de a schimba luxoasele escapade la Saint Tropez cu o vacanta mult mai racoroasa, chiar in toiul caniculei prognozate pentru inceputul lunii august, este nimeni altul decat fostul vicepremier Adriean Videanu.

Antonescu plateste oalele sparte de Chitoiu

Incapatanarea cu care insista sa-l promoveze pe Daniel Chitoiu l-ar putea costa scump pe presedintele PNL Crin Antonescu. Deunazi, liderul liberal si-a luat o papara zdravana de la colegii senatori, care i-au cerut socoteala pentru faptele ministrului de Finante. Desi mai toti liberalii - parlamentari, primari, sefi de CJ - s-au plans de prestatia lui Daniel Chitoiu, presedintele Senatului continua sa-l tina in brate. Mai mult, pentru ca ministrul nu este niciodata de gasit, Antonescu este cel care incaseaza toate reprosurile. "Stam ca prostii pe la usi. Nu ne raspunde la telefon. Tot timpul este ocupat. Singura lui preocupare este sa-si puna apropiatii in functii. Am ajuns bataia lui de joc", a afirmat un senator PNL. "Pesedistii au mai multa trecere la Chitoiu decat avem noi", a mai precizat parlamentarul liberal.

Cu tancurile rusesti defiland ostentativ, americanii s-au invoit s-o ia de la inceput cu Siria

Americanii si rusii n-au reusit sa construiasca niciun "pod" in privinta Siriei, in timpul vizitei la Moscova a sefului diplomatiei americane, John Kerry. Mult mediatizatul pod s-a naruit lamentabil, Kerry fiind si sub "influenta" tancurilor rusesti ce faceau "repetitii" sub nasul lui. John Kerry a debutat prost, ca sa zicem asa, la Moscova. A trebuit sa stea pe aeroport peste 30 de minute neprogramate, din cauza ca defilau tancurile pe traseul lui diplomatic. Ce sentiment l-o fi incercat cand ambasadorul american, Michael McFaul, i-a spus: "Vin chiar acum de la hotelul unde veti sta si pot confirma ca e inconjurat de tancuri"! Pe langa hotel se deplasau tancurile care urmau sa participe la parada militara de "9 Mai". John Kerry a petrecut trei ore cu Vladimir Putin, apoi cinci ore cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, tot incercand sa toarne fundatia "podului" privind Siria. La finalul vizitei, singura intelegere dintre rusi si americani in privinta Siriei a fost sa se organizeze o conferinta internationala, cat mai curand, la care sa fie adusi la negocieri reprezentantii regimului si ai opozitiei.

PUTEREA

Isărescu îi avertizează pe bancheri şi le arată calea. Ieftiniţi creditele!

Băncile comerciale din România ar trebui să se gândească şi la scăderea dobânzilor la credite, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a menţionat că instituţiile financiare au toate motivele să facă acest lucru, dar, în acelaşi timp, să menţină intacte dobânzile la depozite. Totuşi, experţii economici sunt de părere că aceste declaraţii au fost făcute doar cu scop simbolic, şansa ca băncile să reducă dobânda la credite fiind una foarte mică.

CE propune o directivă privind asigurarea accesului la un cont bancar

Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, o directivă care vizează asigurarea unui cont bancar pentru toţi cetăţenii UE şi prevede, printre altele, obligaţia băncilor de a asigura mai multă transparenţă privind comisioanele şi de a facilita mutarea unui cont de la o bancă la alta. În prezent, 59 de milioane de persoane nu au în Europa un cont bancar, iar situaţia cea mai îngrijorătoare din acest punct de vedere o au România şi Bulgaria, unde 55% şi respectiv 47% dintre cetăţeni nu un cont bancar. La la polul opus se află Danemarca şi Finlanda, unde toţi cetăţenii care au acest drept legal posedă conturi bancare. 'Cum poate participa cineva la viaţa socială când nu are un cont bancar, cum să plătească ceea ce datorează, să primească un salariu, să-şi plătească impozitele, să cumpere ceva online?'. Întrebarea a fost pusă, într-o conferinţă de presă, de comisarul european pentru piaţa internă şi servicii financiare, Michel Barnier.

Discursul reginei: Guvernul Marii Britanii se va concentra pe construirea unei economii mai puternice

Regina Elisabeta a II-a a declarat miercuri că guvernul Marii Britanii se va concentra pe construirea unei economii mai puternice, care să-i permită acestei ţări să 'concureze şi să reuşească în lume'. Guvernul se va axa şi pe 'promovarea unei societăţi mai corecte, care îi recompensează pe cei care muncesc din greu', a declarat miercuri Regina, în tradiţionalul discurs al tronului ţinut în Parlament, relatează BBC şi AP. În acelaşi timp, a adăugat suverana britanică, executivul de la Londra vizează o legislaţie care să reducă reglementarea excesivă ce reprezintă o povară pentru mediul de afaceri, dar şi o lege care să-i ajute pe antreprenori să-şi protejeze proprietatea intelectuală.

Felix-Voiculescu sare la judecători

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, susţine că Tribunalul Bucureşti a comis un abuz prin întocmirea unui mandat de aducere a sa în faţa instanţei, în Dosarul "Loteria 2". Liderul conservator a declarat ieri, la ieşirea de la Tribunalul Bucureşti, că va întreprinde o acţiune împotriva celor care au semnat mandat de aducere fără motiv.

ROMANIA LIBERA

Show la CSM : Tiberiu Niţu a repetat prestatia, gresind răspunsurile. Dacă CSM îi dă aviz pozitiv, se discreditează

La audierile de ieri de la secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la care a participat şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, Tiberiu Niţu, candidatul pentru funcţia de procuror general al României, a repetat spectacolul de la prima audiere din urmă cu circa două luni, când nu a ştiut răspunsurile la întrebări. Atunci a dat vina pe agresivitatea întrebărilor lui Daniel Morar, care l-ar fi intimidat. Acum, Morar nu a mai fost prezent pentru că nu mai este membru CSM, dar Niţu tot nu a ştiut răspunsurile la întrebări. Spectacolul a fost gustat de membrii CSM Oana Schmidt Hăineala, George Muscalu, Bogdan Gabor, Florentina Gavadia, Elena Hach şi de jurnaliştii prezenţi. Niţu nu a ştiut că nu mai există parchete maritime şi fluviale, desfiinţate de noul Cod de procedură civilă, intrat în vigoare încă din februarie , anul acesta; nu a ştiut că procurorii militari au dublă subordonare - faţă de CSM şi Ministerul Justiţiei, pe de o parte, şi faţă de Ministerul Apărării Naţionale, care le dă gradele şi salariile, pe de alta.

Geopolitică. Lumea în 2030, aşa cum o văd serviciile secrete americane. Declinul Occidentului, ascensiunea Chinei

La fiecare patru ani, la debutul fiecărui mandat prezidenţial în SUA, National Intelligence Council (NIC), birou de analiză şi anticipaţie geopolitică şi economică al CIA, publică un raport care devine automat o referinţă majoră pentru toate cancelariile din lume. Ultimul raport, prezentat preşedintelui Barack Obama în ianuarie, a apărut sub titlul "Global Trends 2030 - Alternative Worlds" ("Tendinţe mondiale 2030 - noi lumi posibile"). Cum va fi lumea peste un deceniu, sau două sau mai mult? Pentru a răspunde, CIA îşi desfăşoară spionii pentru a colecta informaţii la nivel mondial, care prefigurează viitorul şi mizele geopolitice. Şi, la fiecare patru ani, agenţia americană de informaţii oferă raportul de perspectivă, Global Trends.

ZIARUL FINANCIAR

Isărescu: Fraţi bancheri, stoparea creditării se va întoarce ca un bumerang împotriva voastră!

România ar putea avea în 2013 o creştere economică de peste 1,6% dacă va fi un an agricol bun, iar băncile ar trebui să reia creditarea şi să reducă dobânzile la împrumuturi, deoarece cererea de credite nu poate să apară la dobânzi de 15% pe an, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. "Fraţi bancheri, dacă nu mai vreţi să daţi credite şi căutaţi resurse prin altă parte, se va întoarce ca un bumerang împotriva voastră. Băncile trebuie să reia creditarea, pe alt model de business, făcând curăţenia necesară. Nu mai trebuie să mizeze pe creditul de consum", a spus ieri Isărescu la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei. El a sugerat bancherilor că nu trebuie să găsească motive pentru a nu da credite, dând de înţeles că nu mai crede în argumentul absenţei cererii de împrumuturi din partea companiilor şi populaţiei. Este pentru prima dată în ultimul an când Isărescu îi somează pe bancheri să reia creditarea şi să renunţe la căutarea de argumente pentru a ţine dobânzile sus.

Topul milionarilor din dividende pe bursă

Constantin Frăţilă, cel mai mare acţionar individual al SIF Transilvania (SIF3), cu 5% din acţiuni, va încasa dividende brute în valoare de 9,56 mil. lei (2,2 mil. euro). Acţiunile pe care el le deţine la SIF Transilvania valorau 34,4 mil. lei (aproape 8 mil. euro), marţi, înainte de data ex-dividend (data de expirare a dividendelor). Dividende consistente va mai încasa şi Radu Dimofte, proprietarul companiei imobiliare Practic Bucureşti (PRBU), care are de primit 8,04 mil. lei pentru participaţia de 48,5% pe care o deţine în companie. Mihai Rotaru şi Octavian Radu vor încasa dividende de circa 6,2 mil. lei fiecare de la SIF Moldova (SIF2), iar Gheorghe Iaciu va primi 5,4 mil. lei de la SIF Muntenia (SIF4). Cel mai mare încasator de dividende de pe bursă ar putea fi însă Georgia Palade van Dusen, care era anul trecut cel mai mare acţionar individual al Fondului Proprietatea (FP). Ea şi-a redus participaţia sub 5%, iar în prezent ar mai putea de­ţine circa 3% pentru care ar încasa 16 mil. lei.

Respiro pentru clienţii cu credite în franci elveţieni

BNR a calculat ieri un curs de 3,4976 lei pentru un franc elveţian, în scădere cu 3,6% faţă de cotaţiile din martie, în condiţiile în care francul s-a depreciat în raport cu euro, iar leul s-a întărit în faţa monedei unice. Anul trecut paritatea leu/franc urcase şi la peste 3,80, în condiţiile în care moneda ţării cantoanelor era văzută de investitori drept un refugiu sigur. Aprecierea puternică a francului a pus mare presiune pe clienţii cu credite în această monedă exotică pentru piaţa locală, care a şi dispărut din oferta băncilor. Soldul total se erodează lent în condiţiile în care este vorba în principal despre credite ipotecare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb