REVISTA PRESEI 10.10.2015

Willy Homner
Revista Presei / 10 octombrie 2015

ADEVARUL

Efectul Rusia: NATO îşi dublează efectivele forţei de reacţie rapidă din Europa Centrală şi de Est

Alianţa Nord-Atlantică îşi va dubla efectivele de reacţie rapidă din statele est şi central europene, la 40.000 de oameni. Oficialii alianţei spun că s-a decis implementarea unei serii de măsuri pentru consolidarea "apărării colective". Mai mult, în Europa de Est vor mai fi constituite încă două centre de comandă, unul în Slovacia şi altul în Ungaria. În prezent, NATO are centre de comandă în România, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria. Prin suplimentarea efectivelor la nivelul de 40.000 de oameni, structura de răspuns ultrarapid ("Spearhead Force") va putea gestiona în cel mult 48 de ore orice ameninţare, susţin oficialii NATO. Decizia NATO vine după ce tensiunile dintre Alianţă şi Rusia s-au amplificat în urma raidurilor aviaţiei ruse în Siria pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad.

Putinmania: Cum i-a sedus Vladimir Putin pe irakieni

Campania militară lansată de Moscova în Siria creşte popularitatea lui Vladimir Putin în Irak, mai ales în rândul şiiţilor din această ţară, care îl invită pe preşedintele rus să intervină şi la ei cât mai curând posibil împotriva reţelei extremiste Statul Islamic (SI), relatează AFP online. Numeroşi irakieni urmăresc cu atenţie evoluţia conflictului din Siria vecină, unde SI a cucerit vaste teritorii şi a proclamat un califat în vara anului 2014, care cuprinde, de asemenea, teritorii pierdute de Bagdad. De aproximativ un an, coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite a ajutat forţele irakiene să recucerească o parte din teritoriile pierdute în faţa SI, dar campania sa a înregistrat şi eşecuri.

De ce văd musulmanii Europa ca pe tărâmul făgăduinţei

Românii au avut mereu o neîncredere faţă de străini, moştenire a secolelor sub stăpânire străină, iar acum manifestă aceeaşi reticenţă şi faţă de refugiaţi. Însă aceştia, explică Călin Felezeu, vicepreşedintele Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din cadrul UBB, văd în Europa acel loc civilizat, unde le va fi bine. Istoricul turcolog Călin Felezeu explică, într-un interviu, pentru "Adevărul", că migraţiile fac parte din evoluţia omenirii şi sunt un fenomen care se repetă la un anume interval de timp. În opinia sa, Europa are nevoie de refugiaţi, iar aceşti migranţi văd în Europa acea şansă la o viaţă de calitate pe care nu au avut-o în ţara natală. În acest context, istoricul clujean compară ce s-a întâmplat la începutul mileniului I - când migratorii au năvălit şi au cucerit Roma, capitala, pe atunci, a Imperiului Roman, deoarece acolo, în viziunea lor, era bine - cu ce se întâmplă acum în Germania. Aceeaşi viziune de bine e asimilată azi cu Berlin. De aceea, explică Felezeu, "Berlinul e noua Romă".

"Naşii" de la CFR Călători vor fi dotaţi cu tablete şi imprimante, astfel că vor putea vinde bilete direct în tren

Cu o tabletă şi o imprimantă portabilă, conductorii şi şefii de tren vor putea de anul viitor să vândă bilete în vagoane, a anunţat, la Digi TV, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes. Conductorii şi şefii de tren vor renunţa la carneţelele de hârtie pentru a emite bilete în tren. Vor avea două dispozitive, o tabletă şi o imprimantă, care vor funcţiona cu user şi parolă. "Avem peste 2000 de conductori şi şefi de tren, 100 de inspectori de bilete care sunt deasupra lor şi fac control şi încă 250 de conductori la vagoanele de dormit şi cuşete", a spus Iosif Szentes. Licitaţia pentru cumpărarea dispozitivelor va fi lansată până la finalul acestui an, iar investiţia nu se anunţă deloc una mică. "Imprimanta poate să plece de la 160 până în 300 de euro pe bucată, iar telefoanele sau tabletele, pentru că trebuie să aibă şi funcţia de scaner, probabil că preţul lor se va apropia de 1.000 de euro pe bucată", a mai spus directorul general CFR Călători.

Catedrala Neamului a ajuns la cele mai grele lucrări de construcţie

Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai controversat lăcaş de cult pe care îl va avea România, capătă contur pe zi ce trece. Părintele Constantin Stoica, reprezentantul BOR, a explicat, pentru "Adevărul", cum decurg lucrările în acest moment, dar şi care va fi cea mai dificilă etapă după finalizarea construcţiei propriu zise. "Lucrările de construcţie vor fi finalizate în 2017, aşa cum prevede proiectul. Vă spun că la 1 decembrie 2018 construcţia va fi finalizată 100%. Am discutat cu arhitectul şi mi-a spus că în acest moment se lucrează la cea mai grea parte, între cotele plus 27 şi plus 45. În această etapă se fac arcele care vor susţine cupolele şi bolţile", a explicat Constantin Stoica. De asemenea, reprezentantul BOR a declarat, pentru "Adevărul", că cea mai migăloasă parte a lucrărilor va începe, de fapt, după ce lăcaşul de cult va fi gata. Concret, este vorba despre pictarea pereţilor catedralei, un proces extrem de important care se va putea întinde şi pe doi ani.

Afacerea Ferrari, evaluată la 11 miliarde de euro. 10% din acţiunile companiei vor fi ofertate pe bursa de la New York

Ferrari ar putea fi evaluată la 10-11 miliarde de euro, în oferta publică iniţială prin care grupul Fiat Chrysler Automobiles vrea să vândă o participaţie de 10% la divizia producătoare de automobile de lux, la bursa din New York, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Intervalul de preţ al ofertei ar putea fi publicat zilele acestea, iar prezentările către posibilii investitori sunt programate pentru săptămâna viitoare, au spus sursele. Evaluarea s-ar putea modifica pe fondul volatilităţii pieţei provocată de izbucnirea scandalului din jurul Volkswagen, care a trişat în timpul testelor de poluare ale unora dintre modelele diesel ale grupului, cu ajutorul unui soft ilegal. Directorul general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, care este şi preşedinte ale Ferrari, a insistat în ultimele luni că marca trebuie evaluată ca un producător de bunuri de lux, cum sunt Prada şi Hermes International, nu ca un producător de automobile.

EVENIMENTUL ZILEI

Băsescu a revenit pe scena politică. "Oamenii nu pot fi hărţuiţi pentru că aşa vrea un şef de instituţie!"

Traian Băsescu s-a înscris, ieri, în PMP, anunţând că va rămâne un politician incomod şi nimeni nu o să-i "închidă gura" vreodată. El a postat pe Facebook adeziunea sa la Mişcarea Populară, lăsând vizibile adresa de email şi numărul de telefon. "Primul şi cel mai important motiv al revenirii mele în viaţa politică este legat de ceea ce se întâmplă începând cu data de 22 decembrie 2014, o campanie furibundă de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut ca preşedinte al României", a explicat Băsescu. El a spus că, în perioada în care a fost şef al statului, a "îngenuncheat" sistemul, dar nu a reuşit să-l "învingă". "Sistemul trebuie să înţeleagă că democraţia nu este facultativă , că oamenii nu pot fi hărţuiţi doar pentru că aşa vrea un şef de instituţie. Şi acesta este un alt motiv pentru că am trăit şi trăiesc pe pielea mea eficienţa extraordinară pe care am dat-o instituţiilor, dar cărora nu le-am spus şi nu am avut în vedere că vor trece la încălcarea brutală a drepturilor omului şi se vor lăsa utilizate ca instrumente de hărţuire a drepturilor omului", a afirmat fostul preşedinte.

Secţia deţinuţilor "ZOO"de la Penitenciarul Giurgiu

Pe una din clădirile celui mai dur penitenciar din România au fost amenajate opt colivii metalice în care sunt scoşi zilnic la aer, câte o oră, deţinuţii cei mai violenţi în opinia gardienilor. Acest sector nu există în acte, iar conducerea închisorii nu recunoaşte existenţa sa. Însă, Secţia E9 - Grad Sporit de Pericol (GSR) este menţionată în rapoartele de monitorizare a două ONGuri, dar şi în reclamaţiile foştilor deţinuţi. Unul din cazurile dificile tratate în ultimul an la Spitalul Obregia din Capitală, unitate de bolnavi psihici, este Cristi Chira, deţinut eliberat în 2014 de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu. Înainte să ajungă la spital a fost găzduit, timp de aproape doi ani, într- un spaţiu care, teoretic şi legal, nu există. Ca deţinut al închisorii din Giurgiu, era scos zilnic încătuşat, timp de o oră, într-o colivie de metal, cuşcă zoo - spune el, montată pe acoperişul unităţii de detenţie. În restul de 23 de ore trebuia să se ferească de colegul de temniţă, un schizofrenic incontrolabil.

Un senior parlamentar plânge după ziarele pe hârtie: "În Franţa, Germania, nu este aşa"

Cu puţine excepţii, "Lupii bătrâni" din Parlament îşi desfăşoară activitatea fără a interacţiona prea mult cu colegii lor din legislativ, fiind mai degrabă singuratici. Prezenţi, de regulă, la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului, spre deosebire de mulţi dintre colegii lor mai tineri, parlamentarii seniori sunt mai degrabă solitari. Dacă îi urmăreşti, stau cuminţi în bănci, şi mai merg, din când în când, să îşi ia o cafea de la bufetele din Palatul Parlamentului. Aurel Vainer: "Activitatea de parlamentar nu e o muncă aşa strălucitoare şi luminoasă cum o prezintă toţi". În actuala legislatură, a avut 27 de luări de cuvânt şi 29 de iniţiative legislative dintre care 7 au fost promulgate legi. Este interesat de Evenimentul Zilei şi deplânge tirajele în scădere ale pieţei de print: "Mă uit în Franţa, în Germania, acolo, în fiecare dimineaţă, ei cumpără ziarul. La noi nu există aşa ceva, probabil e ceva legat de cultura lor".

Singapore, ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume

Succesul academic înregistrat de liceenii din Singapore a contribuit la dezvoltarea economiei, iar modul în care este construit sistemul educaţional ar putea fi o lecţie pentru celelalte state ale lumii. Singapore este un caz fascinant", spune Marc Tucker, preşedintele Centrului Naţional American pentru Educaţie şi Economie. "A fost un port britanic important, înainte de al Doilea Război Mondial. Când Marea Britanie s-a retras şi şi-a desfiinţat baza militară, Singapore era într-o stare jalnică. Astăzi, este una dintre cele mai dezvoltate economii din întreaga lume. Au reuşit acest lucru, în mare parte, prin educaţie şi pregătire", a explicat el pentru CNN. Dacă tranziţia de la săraci la bogaţi s-a făcut prin educaţie, care este, totuşi, secretul sistemului de învăţământ? Ei bine, este, spun experţii, calitatea profesorilor! Cadrele didactice sunt alese din rândul celor mai inteligenţi şi creativi elevi din licee! Specialiştii singaporezi spun că primii cinci ani din viaţă sunt cei mai importanţi în educaţia unui copil, iar încrederea în sine este esenţială pentru mai târziu.

DE CE ar trebui ca băncile centrale să crească dobânzile!

Băncile centrale trebuie să fie curajoase şi să ia măsuri bune pe termen lung, pe care politicienii nu le-ar lua. Aşa consideră un fost membru al consiliului de administraţie al Băncii Angliei, Andrew Sentence, potrivit BBC. El a afirmat că băncile centrale din Marea Britanie şi SUA trebuie să fie curajoase şi să crească ratele dobânzilor de referinţă. Sentance crede că instituţiile au devenit prea concentrate pe evoluţia pe termen scurt a anumitor factori, precum scăderea preţului petrolului. Declaraţiile acestuia vin în contextul în care Banca Angliei a decis recent să menţină rata la nivelul minim istoric. De cealaltă parte, guvernatorul Mark Carney a afirmat că o creştere a ratei în Marea Britanie nu trebuie neapărat să aibă legătură cu o mişcare similară a Rezervei Federale a SUA. Sentance consideră că băncile centrale trebuie să gândească pe termen lung şi să ia măsuri care pot părea incomode pe termen scurt, mai ales pentru politicieni. Însă, efectele pozitive de pe termen lung ar trebui să cântărească mai mult. Astfel, aceste instituţii nu ar trebui să aştepte până când devine clar că inflaţia va începe să crească, pentru că s-ar putea trezi în situaţii extrem de delicate, în care evenimentele scapă de sub control.

JURNALUL NATIONAL

Cum ne pricopsim cu legi inutile şi prost făcute

Mulţi parlamentari acuză Guvernul că a redus rolul Legislativului la cel de a aproba ordonanţele de urgenţă. Critica nu este întru totul neîntemeiată, însă numărul mic al iniţiativelor legislative care au devenit legi se datorează modului neprofesionist în care aleşii elaborează proiectele de lege, fără o argumentaţie solidă prezentată în expunerea de motive. Odată ajunşi la Casa Poporului, mulţi parlamentari se cred mari legislatori, mirându-se apoi că restul colegilor votează împotriva propunerilor lor. Mai gravă este situaţia în care unele dintre aceste proiecte sunt totuşi votate, deşi produc mai multe daune decât beneficii, însă dau bine pentru public. Este vorba, de obicei, despre forme de ajutoare sau facilităţi pentru diverse categorii sociale. Expunerile de motive ale proiectelor nu includ sursele de finanţare sau măcar impactul bugetar, arătând o supărătoare nepăsare faţă de modul în care statul cheltuie banii storşi de la contribuabili.

România inspectorilor. Unul la 50 de locuitori

În România există aproximativ 100 de instituţii şi organisme de control, din care 50 au şi dreptul de a da amenzi. Sunt atât de numeroase încât de multe ori se calcă pe picioare în exercitarea atribuţiilor, mai ales că nici responsabilităţile nu sunt clar definite. instituţii Le găsim în toate ministerele, le găsim în subordinea Parlamentului, a premierului, dar nimeni nu poate spune câte persoane lucrează în aceste entităţi. Câţi angajaţi lucrează în aceste structuri nimeni nu poate spune cu precizie. Un studiu realizat de firma Golden Mind & Spirit estima că numărul acestora depăşeşte este de cel putin 10.000 de persoane cu atributii nationale sau locale de control în fiecare judeţ, ceea ce, la nivel national, înseamnă peste 400.000 de controlori.Conform unui studiu comandat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, 87% dintre antreprenorii intervievaţi au declarat că introducerea unui organ unic de control, care să le grupeze pe cele existente, după modelul german, ar reprezenta o măsură bună şi foarte bună. Pe de altă parte, se estimează că o companie ajunge să piardă pînă la 65% din timp cu vizitele instituţiilor de control şi cu conformarea la cerinţele acestora.

Alin Cocoş şi-a turnat tatăl şi îşi recunoaşte faptele

Alin Cocoş recunoaşte faptele şi şi-a turnat tatăl, se spune în declaraţia din instanţă. Fiul lui Dorin Cocoş le-a povestit magistraţilor despre cum tatăl său i-a spus să vândă un teren cu 100.000 de euro mai puţin, pentru că are o obligaţie faţă de Alina Bica. Obligaţia avea legătură cu despăgubirea lui Gheorghe Stelian. "La începutul anului 2013 am prezentat terenul prietenilor mei, inclusiv lui Gheorghe Stelian, Sergiu Diacomatu şi Georgian Surdu ori Ionuţ Mihăilescu. Am cerut circa 200.000 de euro, să-mi scot măcar cheltuiala. După nu foarte mult timp, Mihăilescu mi-a zis că ar vrea să-l cumpere el, împreună cu câţiva prieteni printre care şi Alina., dar a zis că are doar 100.000 de euro. A subliniat totuşi în faţa tatălui meu, că printre cumpărători se află şi Alina Bica. Tata i-a spus că nu e o problemă, şi că îl vindem cu 100.000. După ce a plecat Mihăilescu, l-am întrebat pe tata de ce a făcut asta. Tata mi-a spus că are o obligaţie faţă de Alina Bica de când era la ANRP. Pe moment nu mi-a spus despre ce e vorba dar am aflat apoi tot de la el că era în legătură cu despăgubirea lui Gheorghe Stelian", a spus Alin Cocoş.

Cine se află în spatele afacerilor dubioase care au îngropat CFR Marfă

Una dintre aşa numitele găuri negre în economie rămâne încă sistemul feroviar, iar, la loc de "cinste" se află CFR Marfă. Încercarea de privatizare a companiei a făcut, în 2013, obiectul unor aprige controverse atât în mediul de afaceri, cât şi în cel politic, până la cel mai înalt nivel. S-a ajuns până la ameninţarea cu puşcăria făcută de însuşi Traian Băsescu, de la pupitrul prezidenţial iar privatizarea a eşuat. În tot acest timp, afacerile care au condus, ani de zile, la falimentarea activităţii CFR Marfă au rămas neverificate, neanchetate şi nesancţionate de instituţiile statului. Unul dintre afaceriştii care au profitat din plin de infrastructura companiei, dar şi de informaţii şi oameni din interior, pentru a prelua contractele comerciale ale CFR Marfă, este nimeni altul decât Cristian Burci. În perioada în care Băsescu se afla la Cotroceni, Burci a folosit drept paravan persoane din conducerea companiei de stat, pentru a înhăţa afacerile acesteia.

Dieselgate - Acţiunile Volkswagen, în creştere pe fondul unor achiziţii masive venite din partea unui cumpărător 'misterios'

Principalul indice al bursei de la Frankfurt era vineri în creştere pe fondul achiziţiilor masive de acţiuni Volkswagen, care au dat naştere la speculaţii cu privire la identitatea cumpărătorului 'misterios' interesat să cumpere acţiuni la o companie care în prezent trece prin cea mai gravă criză din istoria sa, transmite AFP. În jurul orei 14.50 GMT, acţiunile ordinare Volkswagen erau în creştere cu 7,19% până la 124,55 euro, după ce în cursul zilei au crescut până la 12%. La aceeaşi oră acţiunile preferenţiale Volkswagen, incluse în indicele Dax al bursei de la Frankfurt, erau în creştere cu 2,75%, până la 106,35 de euro. Mai multe bănci, cum este Berenberg de exemplu, au emis recomandări de cumpărare pentru acţiunile Volkswagen, care au mai recuperat săptămâna aceasta o parte din pierderi. Cotidianul german Bild evoca posibilitatea unor achiziţii masive din partea familiilor Porsche şi Piëch, acţionarii majoritari de la Volkswagen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb