REVISTA PRESEI 11.03.2017

Willy Homner
Revista Presei / 11 martie 2017

REVISTA PRESEI 11.03.2017

ADEVARUL

Proiectul european 2.0, între iluzii spulberate şi speranţe declarative

La finele Consiliului European de ieri, avem o iluzie spulberată şi câteva speranţe declarative. Iluzia spulberată este sosirea la un compromis amiabil în vederea votului prin consens, dată fiind atitudinea dur-refractară a Poloniei care a refuzat ceea ce până acum era regula de joc europeană. Francois Hollande a spus că "nu este vorba să avem viteze diferite şi nu e vorba să excludem pe nimeni", dar, în acelaşi timp, a atenţionat UE "să meargă mai rapid şi cu mai multă forţă cu doar câteva ţări, fără a mai impune o solidaritate completă şi o coeziune între toate celelalte 27 de ţări". Completat de primul ministru luxemburghez Xavier Bettel, care declara că "prefer să vorbesc despre o Europă cu mai multe viteze care să fie capabilă să continue decât despre o Europă în care să nu fim în stare să ne mişcăm. Cetăţenii noştri europeni vor şi o Europă prosperă şi eficientă de care să fie în stare să profite".

Întrevedere Vladimir Putin - Recep Erdogan, la Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit, vineri, în vizită pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, pentru discuţii despre conflictul din Siria, unde Rusia şi Turcia au lansat eforturi de mediere şi acţiuni militare coordonate, informează AP. Liderul de la Kremlin , Vladimir Putin, a declarat că relaţiile dintre Rusia şi Turcia se restabilesc într-un ritm destul de alert, inclusiv cele din sectorul economic şi comercial, relatează agenţia RIA NOVOSTI. Potrivit declaraţiilor preşedintelui rus, cooperarea din domeniul investiţional continuă să se dezvolte. Liderul de la Kremlin a menţionat, într-o declaraţie anterioară, că dialogul la nivelul înalţilor demnitari miliatari din Rusia şi Turcia este unul extrem de eficient.

Jurnalist italian: România trebuie să fie atentă să nu repete erorile care au însoţit campania anticorupţie italiană

După 25 de ani de la operaţiunea "Mani Pulite", care a zguduit clasă politică din Italia dominată de corupţie, singurul câştig a fost acela că finanţarea partidelor politice a devenit transparentă, susţine jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews. Jurnalistul italian susţine că operaţiunea "Mani Pulite" a avut mai mult consecinţe nefaste. Politicienii îndepărtaţi în urma acţiunilor justiţiei au fost înlocuiţi de personaje obscure, fără nicio expertiză politică. Mai mult, operaţiunii "Mani Pulite" i-au căzut victime şi foarte mulţi oamenii nevinovaţi, într-o adevărată "vânătoare de vrăjitoare". Din acest motiv, jurnalistul cred că lupta anticorupţie din Italia a fost un eşec.

Controversele dintre teologi şi psihologi privind predarea Religiei sau a Istoriei religiilor în şcoală

Introducerea unei discipline precum Istoria credinţelor religioase ar fi benefică pentru elevii de gimnaziu, întrucât copiii ar putea înţelege mai bine diversitatea, susţin psihologii, care subliniază că la vârsta de 10 ani aceştia pot face raţionamente şi analogii. Pe de altă parte, teologii consideră că elevii trebuie să îşi cunoască mai întâi propria religie, pentru că acesta este şi scopul orei de Religie. Consilierul din Ministerul Educaţiei Romeo Moşoiu susţinea, săptămâna aceasta, că s-a luat în discuţie de multe ori introducerea Istoriei religiilor ca variantă pentru elevii ai căror părinţi nu îi inscriu la ora de Religie, dar specialiştii au ajuns la concluzia că un copil cu vârstă cuprinsă între 10 şi 14 ani nu poate asimila noţiuni de Filosofia religiilor sau de doctrină religioasă. Cu toate acestea, psihologii susţin opusul.

Cultiva canabis intr-un bloc din sectorul doi

Consumul exagerat de curent l-a dat de gol pe un tânăr din Bucureşti care îşi făcuse in casă o cultură de canabis. Plantele au nevoie de sisteme de irigare, iluminare si climatizare, aşa ca omul ajunsese să înregistreze si de 130 de ori mai mult consum de energie electrica fata de media vecinilor. Martorii s-au plâns că din apartamentul aflat intr-un bloc din sectorul 2 se simte miros de canabis, iar consumul de curent este mai mult decât exagerat: chiar si 6.500 de kWh. Si asta in condiţiile in care in acel apartament suspectul venea doar două sau trei zile pe săptămâna. Bănuiala procurorilor DIICOT s-a adeverit vineri dimineaţa când au descins la locuinţa tânărului de 27 de ani. Au găsit o cultura de 16 plante de canabis si aproape nouă kilograme din acest drog.

Vocea Rusiei se aude din ce în ce mai tare în Parlament

Naraţiunile dominante şi argumentele folosite de propaganda rusească împotriva României au penetrat Parlamentul. Îi modelează din ce în ce mai vizibil discursul, aşa cum este el rostit prin vocile şefilor celor două Camere, dar şi agenda de zi cu zi. Cam tot ce auzim din decembrie încoace de la liderii PSD şi ALDE are un corespondent într-unul sau mai multe texte de pe site-urile propagandei ruseşti. Şi nevoia de a apăra "familia tradiţională" de forţele distructive ale Occidentului şi demonizarea multinaţionalelor şi căinarea preacinstiţilor oameni de afaceri băgaţi la închisoare pentru a face loc capitalului străin, toate se regăsesc, prezentate monstruos, în texte-manifest ce somează românii să treacă la luptă şi să readucă ţara la momentele de glorie când nu era o colonie.

Papa Francisc ar putea veni anul viitor în România

Papa Francisc ar putea veni anul viitor în România, potrivit primarului general al Capitalei, pentru a participa la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Suveranul Pontif ar accepta astfel invitaţia lansată, anul trecut, de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Primarul General al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a avut vineri o întrevedere cu prof. Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care a discutat despre vizita în România, anul viitor, a Suvernului Pontif. Anul trecut, Klaus Iohannis l-a invitat pe Suveranul Pontif la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

SIE face angajări

Serviciul de Informaţii Externe angajează ofiţeri operativi şi specialişti IT. Sunt disponibile, în total, 85 de posturi, iar dosarele se pot depune în luna aprilie. Procesul de selecţie pentru 40 de posturi de ofiţeri operativi, 15 posturi de ofiţeri specialişti limbi străine şi 30 posturi de ofiţeri specialişti IT începe pe data de 2 aprilie, iar dosarele se pot depune electronic până pe 30 aprilie. Candidaţii eligibili vor participa, în Bucureşti, la interviuri şi diferite etape de evaluare - psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală -, de testare a cunoştinţelor de cultură generală şi a limbii străine cunoscute, se arată într-un anunţ postat pe site-ul SIE, relatează Digi24. Chiar dacă vor trece de toate interviurile, candidaţii trebuie să obţină avizul pentru acces la informaţii clasificate pentru a fi angajaţi.

Omul de afaceri Gruia Stoica, audiat ca martor în dosarul Turceni - Rovinari

Curtea Supremă l-a audiat vineri pe omul de afaceri Gruia Stoica, în şedinţă secretă, în calitate ca martor în dosarul "Turceni - Rovinari", în care sunt judecaţi fostul premier Victor Ponta şi fostul senatorul Dan Şova. "Era vorba de o colaborare din 2007, cu o firmă mică din grup. Nu-l cunoşteam pe domnul Ponta la vremea respectivă", a declarat Gruia Stoica, după ce a fost audiat de judecători. Fostul premier Victor Ponta nu a fost prezent la termenul de vineri al dosarului în care este judecat. Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, pe fostul senatorul Dan Şova, pe Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Transfăgărăşanul, blocat de activişti de mediu

30 de activişti de la organizaţia Agent Green, oameni de ştiinţă şi alpinişti profesionişti, au blocat mai multe camioane cu lemne care tranzitau Transfăgărăşanul în dimineaţa zilei de vineri, 10 martie. Protestatarii cer anchetarea traficului de lemne la Vidraru şi moratoriu naţional la exploatarea pădurilor virgine. Acţiunea activiştilor Agent Green a fost promovată drept un semnal de alarmă faţă de defrişările masive produse în Munţii Făgăraş în ultimii ani. Asociaţia Agent Green este o organizaţie neguvernamentală non-profit pentru protecţia mediului înfiinţată în anul 2009 în România pentru conservarea biodiversităţii.

EVENIMENTUL ZILEI

Sub Trump, economia americană decolează. Indicatorii depăşesc toate aşteptările

Numărul locurilor de muncă nou-create în Statele Unite de la începutul anului a depăşit cu mult aşteptările analiştilor, în vreme ce şomajul a scăzut. Economia americană a creat 235.000 de locuri de muncă nete, potrivit cifrelor date publicităţii vineri de Departamentul Muncii, în vreme ce analiştii se aşteptau la doar 188.000. Mai mult, a fost revizuită în sus şi cifra locurilor de muncă nou-create pe luna ianuarie, aceasta ajungând la 238.000, un maxim al ultimelor patru luni. În plus, nivelul şomajului a pierdut o zecime de procent, ajungând la 4,7%. Aceste evoluţii excelente ar putea determina Rezerva Federală (Fed), care are o reuniune monetară marţi şi miercuri, să crească nivelul dobânzilor.

O nouă ARIPĂ prinde contur în PNL

Tinerii din PNL s-au regrupat şi pun la cale să intre în cursa pentru şefia partidului. Se pare că aceştia sunt susţinuţi în demersul lor şi de fosta preşedintă a PNL, Alina Gorghiu. Din noua grupare fac parte parlamentari liberali precum: Robert Sighiartău, Florin Cîţu, Mara Mareş, Varga Glad. Aripa tânără vrea şefia partidului, lărgirea rândurilor cu tehnocraţi şi ulterior o alianţă cu USR. "Veteranii" nici nu vor să audă de Dacian Cioloş şi de foştii miniştri, văzuţi ca ţapi ispăşitori pentru pierderea alegerilor parlamentare. Câţiva parlamentari din nou generaţie, precum Ovidiu Raeţchi şi Ionuţ Stroe au adunat în jurul lor alţi colegi pentru a iniţia o nouă platformă în interiorul PNL.

Declaraţie ŞOC a BOR: "Dacă UE se destramă, pentru România ar fi TRAGEDIA finală"

Consilierul patriarhal pr. Nicolae Dascălu a acordat un interviu ziarului francez La Croix, în care a explicat de ce BOR a luat partea manifestanţilor antiguvernamentali. "Biserica este receptivă la nevoia de dreptate socială a societăţii. Ea apreciază că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată şi că persoanele declarate vinovate trebuie sancţionate. Corupţia este o moştenire otomană a turcocraţiei. De altfel, toate cuvintele care descriu corupţia vin din limba turcă. Românii sunt pro-europeni. Se simt apropiaţi din punct de vedere cultural şi lingvistic de romanitatea occidentală. Nu este o întâmplare că diaspora română se află în primul rând în Italia, dar şi în Spania şi Franţa. Dacă Uniunea Europeană s-ar destrăma, pentru Europa ar fi o tragedie. Însă pentru Europa de Est, şi mai ales pentru România, ar fi tragedia finală", a spus el.

NEBUNIA Corectitudinii Politice: Cum arată "Semafoarele EGALITĂŢII" care invadează Occidentul

Municipalitatea din Melbourne a instalat semafoare pentru pietoni cu siluete de femei în loc de bărbaţi, pentru a susţine egalitatea dintre sexe. Zece semafoare în care omuleţul care stă pe loc sau păşeşte este înlocuită cu silueta unei femei în rochie au fost amplasate pe 8 martie, de Ziua Femeii, într-una din cele mai aglomerate intersecţii din Melbourne, pentru o perioadă de probă de 12 luni. Măsura ar avea drept scop combaterea "prejudecăţilor inconştiente" şi promovarea "egalităţii de gen", termenul corect politic al egalităţii între sexe, a explicat Martine Letts, de la un ONG local, citată de Australian Broadcasting Corporation. Iniţiativa a provocat reacţii amestecate, mulţi ironizând-o.

JURNALUL NATIONAL

Chef de adio? Kövesi, paranghelie de două zile când CCR dădea de pământ cu DNA!

O paranghelie de două zile a avut loc- joi şi vineri- la Cheile Grădistei Fundata, la care au participat circa 400 de procurori DNA şi poliţişti, potrivit unei informaţii denunţate de un martor. Persoana respectiva a povestit la RTV desfăşurarea ostilităţilor care avea un caracter sărbătoresc, de mare bucurie. Masa a fost prezidata de Codruţa Kövesi iar în centrul atenţiei s-a aflat procurorul Uncheselu, care marca avansarea lui în consiliul de conducere al DNA, potrivit martorului. Chermeza din munţi a avut loc când Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care a desfiinţat în termeni duri ancheta DNA asupra unor membri ai guvernului.

Ponta: Nu vreau să îi iau locul lui Liviu Dragnea

Deputatul PSD Victor Ponta spune că nu vrea să-i ia locul lui Liviu Dragnea, liderul PSD. Victor Ponta a declarat vineri, la Antena 3, că nu-şi mai doreşte să fie preşedinte de partid. "Nu vreau să îi iau locul lui Dragnea. Nu mai vreau să fiu preşedinte de partid. Am fost preşedinte, ştiu ce înseamnă funcţia asta şi nu mai vreau să fiu. Vreau să aibă succes PSD", a spus fostul premier.

România generaţiei viitoare, condamnată de astăzi

Mulţi se întreabă cum va arăta România viitoare, cea de peste 10 sau 20 ani. În lipsa unor programe de dezvoltare cu bătaie lungă venite dinspre clasa politică, care continuă să fie naufragiată într-o ceaţă din ce în ce mai groasă, nu putem decât să o creionăm luând în calcul că busola va continua să nu repereze nordul. Nucleul dur al Uniunii Europene se va decupla de periferia organizaţiei unde noi suntem deja instalaţi, ceea ce va însemna, probabil, că evoluţia noastră va deveni şi mai lentă. Asta înseamnă că exodul specialiştilor va continua într-un ritm alert, forţa de muncă va fi din ce în ce mai deprofesionalizată, investiţiile străine vor rămâne localizate în zone cu valoare adăugată mică, statul îşi va păstra rolul de cel mai important angajator,

Gazele se scumpesc de la 1 aprilie. Din iulie, creşte şi preţul luminii

Preţul gazelor va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, care vor fi protejaţi pe parcusul anului de eventuale creşteri neaşteptate de preţuri pe piaţa liberă, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ. Pe de altă parte, şi energia electrică se va scumpi, de la 1 iulie.

Februarie, a doua lună cu inflaţie pozitivă

Preţurile mărfurilor de consum au crescut cu 0,2% în februarie faţă de aceeaşi lună din 2016, potrivit datelor anunţate astăzi de Institutul Naţional de Statistică. Este a doua lună în care rata inflaţiei este pozitivă, după ce timp ce 19 luni consecutive a avut numai valori negative. În februarie, alimentele s-au scumpit cel mai mult, în medie cu 0,65% faţă de luna ianuarie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,08%. În schimb, tarifele la servicii au scăzut cu aproape două procente.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb