REVISTA PRESEI 11.05.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 11 mai 2012

ADEVARUL

Mang a plagiat din Israel până-n Japonia şi Taiwan

Acuzaţiile de plagiat care planau asupra ministrului Educaţiei, Ioan Mang, au fost confirmate de trei cercetători străini. Demnitarul este aşteptat să demisioneze, aşa cum a promis. Trei dintre autorii străini ai lucrărilor presupus a fi fost plagiate de ministrul Educaţiei, Ioan Mang, au confirmat că ministrul a copiat din lucrările lor. Prof. Takeshi Shimoyama din Japonia, prof. dr. Eli Biham, decan al Departamentului Computer Science de la Technion Haifa-Israel, şi Chu Hsin Lin, din Taiwan, absolvent de doctorat al celei mai prestigioase universităţi chineze, TsingHua, au susţinut că articole ale lor au fost plagiate de Ioan Mang. Universitarii străini şi-au recunoscut nenumărate pasaje din propriile lucrări copiate de Ioan Mang.

Bascii acuză: "Este o mizerie şi o ruşine. Imaginea României este una de lumea a treia"

Athletic Bilbao a precizat, astăzi, într-un comunicat, că a transmis organizaţiilor care s-au ocupat de transferul suporterilor basci de la Arena Naţională la aeroportul Henri Coandă din Bucureşti un protest oficial privind planificarea defectuoasă şi modul în care au fost trataţi fanii. Fanii lui Athletic Bilbao s-au plâns că au fost lăsaţi, pe Aeroportul Henri Coandă, să aştepte ore în şir fără explicaţii îmbarcarea în avioanele charter la revenirea în Spania şi au acuzat autorităţile române că i-au favorizat pe madrileni, permiţând decolarea aeronavelor acestora cu prioritate.

Sorin Oprescu, primul clasat în topul politicienilor

Primarul general al Capitalei i-a devansat la capitolul încredere pe Crin Antonescu, Victor Ponta sau Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit sondajului realizat de IMAS în luna aprilie la comanda ziarului "Adevărul". Sorin Oprescu are o cotă de încredere de 25,3%, fiind cel mai popular politician, potrivit datelor strânse de IMAS în perioada 4-13 aprilie 2012. Oprescu este susţinut de USL pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, iar faptul că este pe primul loc într-un sondaj la nivel naţional relevă interesul românilor pentru competiţia la nivelul Capitalei. De altfel, contracandidatul său în cursa pentru Bucureşti, Silviu Prigoană (PDL), este şi el pe locul 5 în topul încrederii, fiind cotat cu 13,2%.

Monica Macovei, victorie la Bruxelles

Eurodeputaţii i-au dat ieri câştig de cauză Monicăi Macovei pe rapoartele ce propuneau amânarea de la descărcarea de gestiune a trei dintre agenţiile europene unde, în calitate de raportor, europarlamentarul român a semnalat grave conflicte de interese. Plenul reunit la Bruxelles a aprobat amânarea descărcării de gestiune la agenţiile pentru Siguranţă Alimentară, Mediu şi Medicamente, cu reţinerile socialiştilor, care au cerut vot împotriva propunerilor raportorului român. "Conflictele de interese trebuie să devină un criteriu important în procedura de descărcare de gestiune pentru toate instituţiile europene. Dacă nu sunt gestionate eficient, conflictele de interese pot să distorsioneze alocarea fondurilor publice şi a resurselor umane, să irosească banii publici şi să scadă încrederea cetăţenilor", a declarat Monica Macovei, raportor al PE.

Năstase câştigă iar timp cu preţul a 2.000 de lei

Judecătorii şi avocaţii care îl apără pe Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii" s-au contrat ore în şir pe o cerere de amânare pentru un nou termen. Au învins avocaţii. Completul de cinci judecători era decis ca ieri să judece recursul formulat de fostul prim-ministru Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi din dosar, în vreme ce avocaţii erau porniţi să obţină cu orice preţ o amânare. Obiectivele diferite au făcut loc unei dispute aprige, încinse, între avocaţi şi judecători. Procesul a început cu o cerere de amânare formulată de apărătorii lui Adrian Năstase pentru motivul că unul dintre reprezentanţii clientului lor lipseşte justificat.

Agrofam pregăteşte investiţii masive în judeţul Ialomiţa

Holdingul agricol Agrofam Grup, controlat de omul de afaceri Ştefan Poienaru, a cărui cifră de afaceri a fost de 20-25 de milioane de euro anul trecut, a găsit resurse financiare pentru a demara investiţii de peste 50 de milioane de euro. În primul rând, Agrofam intenţionează să dezvolte, împreună cu o companie austriacă, un proiect producţie a energiei electrice prin panouri fotovoltaice, pe un teren de 50 de hectare pe care îl deţine la Feteşti (judeţul Ialomiţa). "Acolo a fost un complex de creştere a porcinelor, în toamnă vor începe lucrările de curăţare a terenului, iar în primăvara anului viitor pornim lucrările de construcţie", a declarat Ştefan Poienaru, într-o conferinţă de presă ocazionată de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Agrofam. Altă investiţie, tot în Ialomiţa, vizează o fermă de ovine cu 20.000 de capete. Proiectul ar putea fi dezvoltat, potrivit lui Poienaru, cu un fond de investiţii al statului Qatar şi va costa patru milioane de euro.

CURENTUL

Război rece energetic deasupra României

Chiar dacă Războiul Rece a luat sfârşit în teorie după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, interesele strategice ale Rusiei şi SUA în zona Mării Negre au rămas aceleaşi cu mici modificări, tatonări şi experimente. Dacă înainte de '89, România se afla în lagărul socialist şi în sfera de influenţă a Moscovei, echilibrul de putere în Europa Centrală şi de Est s-a modificat treptat pentru a ajunge astăzi să fie inversat total prin aderarea la NATO a majorităţii statelor din această zonă.

Se ascut cuţitele în PSD: Andronescu cere explicaţii ministrului Mang, acuzat de plagiat

PSD a intrat în vrie pe tema scandalul care îl centrul său pe ministrul Educaţiei, Ioan Mang. Acesta este acuzat de plagiat şi are un deficit important de imagine şi credibilitate, ca de altfel toţi miniştrii scoşi pe genunchi în drumul spre Braşov făcut săptămâna trecută de Ponta şi Antonescu. După nominalizări, mulţi dintre obişnuiţii la funcţii ai PSD-ului nu s-au mai regăsit la butoane în noua eră Ponta. Acesta este şi cazul "Abramburicăi" Andronescu căreia nu i-a picat prea bine scoaterea sape tuşă de către cârlanul Ponta. Frustrările acesteia au ieşit la suprafaţă, ieri, atunci când a aceasta a declarat că se impune o clarificare cat mai rapida a acuzaţiilor de plagiat din partea ministrului Educaţiei, Ioan Mang.

C.V. Tudor a rămas fără imunitate parlamentară

Scandalul de la evacuarea sediului PRM a ajuns la Bruxelles. Parlamentul European (PE) a respins ieri cererea eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor de apărare a imunităţii sale, care a fost făcută de liderul PRM în legătură cu procesul în care este judecat pentru că s-a opus evacuării sediului parti­dului în ianuarie 2011. Potrivit europarlamentarului Cristian Preda, plenul a luat această decizie cu o largă majoritate, votul fiind prin ridicarea mâinii. "Parlamentul European nu a acceptat cererea lui C.V. Tudor de a bloca procesul folosindu-se de imunitatea de eurodeputat", a precizat Preda.

Dinel Staicu a fost eliberat pentru o cauţiune de 50.000 de euro

Dinel Nuţu, fost Staicu, a fost eliberat din arest pentru o cauţiune de 50.000 de euro, printr-o decizie a magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 2. Eliberarea a fost decisă în dosarul în care este judecat pentru prejudicierea Transgaz Mediaş, însă decizia nu este definitivă. Dinel Nuţu este judecat, alături de alte persoane, într-un dosar în care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în cazul prejudicierii Transgaz Mediaş cu 11 milioane de euro. Într-un alt dosar, privind fraudarea fostei Bănci Internaţionale a Religiilor, Curtea de Apel Bucureşti a anulat în februarie 2012 condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu pentru complicitate la abuz în serviciu.

CURIERUL NATIONAL

Piaţa imobiliară va sări o generaţie

Autorul Charles Hugh Smith spune că problemele din piaţa rezidenţială americană sunt structurale, iar aceasta nu se va redresa decât în decenii. Demografia nefavorabilă, restrângerea creditului, plafonarea veniturilor şi erodarea încrederii în beneficiul pe termen lung al investiţiei imobiliare vor contribui la această perspectivă. Cele mai multe dintre argumente sunt valabile şi în România, unde revenirea va fi greoaie după spargerea balonului din decada trecută. Sunt argumente puternice de ordin fundamental care ne spun că elementele care susţin piaţa rezidenţială - demografia, dinamica locurilor de muncă, nivelul de calificare pentru accesarea unui credit şi veniturile - nu îşi vor mai reveni pentru o generaţie, scrie Charles Hugh Smith, autor pe blogul Of Two Minds.

ANAF a notificat 400 de persoane să-şi declare câştigurile din străinătate

"Notificările au fost adresate persoanelor fizice care prezintă relevanţă fiscală din punct de vedere al impozitului pe venit, întrucât comportamentul fiscal al acestora poate afecta integritatea generală a sistemului de impozitare a veniturilor". ANAF a transmis circa 400 de notificări de conformare unor persoane fizice cu venituri ridicate pentru a informa contribuabilii cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale pentru câştigurile obţinute în străinătate.

Un acţionar FP încearcă să blocheze, în instanţă, acordarea de dividende

Fondul Proprietatea (FP) va distribui dividendele după înregistrarea hotărârilor AGA la Registrul Comerţului, deoarece repartizarea profitului de anul trecut a fost contestată în instanţă de un acţionar, avocatul Ioana Sfîrăială, care a deschis mai multe procese. "În data de 9 mai 2012, Fondul a primit trei citaţii de la Tribunalul Bucureşti în trei dosare (dosar nr. 15960/3/2012, 15961/3/2012, respectiv 15964/3/2012). Aceste litigii noi au fost demarate de Ioana Sfîrăială, un acţionar al Fondului, în calitate de reclamant, pentru a bloca înregistrarea la Registrul Comerţului a hotărârilor aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor Fondului care a avut loc în 25 aprilie 2012 în prima şedinţă

Marile bănci chineze au primit aprobarea Fed pentru a intra pe piaţa din Statele Unite

Rezerva Federală a SUA (Fed) a aprobat planurile pentru intrarea pe piaţa americană a trei mari bănci controlate de statul chinez, inclusiv prima achiziţie a unei reţele de retail banking din SUA de către o instituţie de credit din China, potrivit Wall Street Journal. Băncile care au primit aviz pentru piaţa SUA sunt Industrial & Commercial Bank of China (ICBC), Bank of China şi Agricultural Bank of China. Aprobarea reprezintă un pas important pentru autorităţile de reglementare americane. Băncile din China încearcă de mult timp să obţină acces la piaţa americană pentru a asigura finanţare companiilor chineze care operează în străinătate şi pentru a face afaceri cu investitorii care caută expunere faţă de yuan. Băncile chineze au fost, însă, blocate în trecut printr-o serie de amânări şi respingeri.

EVENIMENTUL ZILEI

Capcana morţii din Pasajul Lujerului

Evenimentul zilei vă prezintă, în exclusivitate, cauzele care au dus la ciocnirea în lanţ a trei tramvaie în Capitală. Dacă autorităţile nu iau de urgenţă măsuri, accidentul de ieri, soldat cu peste 70 de răniţi, s-ar putea repeta în fi ecare zi. Orice tramvai de pe lina 41 riscă să rămână blocat în Pasajul Lujerului, la fel ca cel de ieri, care a provocat un accident în lanţ, în care au fost implicate alte două tramvaie ce transportau peste 300 de călători. Când pasajul a fost reabilitat, s-a refăcut sistemul de evacuare a apelor pluviale, iar calea de rulare a tramvaielor a fost ridicată puţin mai sus. "Modificarea este o problemă. Afectează pantograful tramvaielor. El poate sări în orice moment", a explicat, pentru EVZ, Marian Pompiliu, şeful Serviciulu Tehnic al Regiei de Transport în Comun Bucureşti (RATB).

Victor Ponta: "Ioan Mang demisionează de la Educaţie dacă Academia dovedeşte plagiatul"

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat aseară, la întoarcerea de la Bruxelles, că a cerut Academiei Române să verifice acuzaţiile la plagiat la adresa ministrului Educaţiei, Ioan Mang. "Ioan Mang va părăsi funcţia de ministru al Educaţiei dacă acuzaţiile de plagiat se vor dovedi reale", a declarat şeful Executivului, Victor Ponta. Premierul a precizat că a cerut Academiei să verifice acuzaţiile şi nu a apelat la ministerul Educaţiei deoarece subalternii lui Mang nu puteau să îl cerceteze pe şeful lor.

JURNALUL NATIONAL

Udrea impresionată de finala Europa League: "Arena Naţională ar trebui să poarte numele lui Adriean Videanu"

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat că a fost la meciul Atletico Madrid-Athletic Bilbao şi Arena Naţională "arăta spectaculos", iar spectacolul tribunelor a fost foarte frumos, arătând că speră ca şi atunci când joacă echipe româneşti pe stadioane să fie aceeaşi atitudine de fair play. A fost extraordinar şi cred că Bucureştiul merită să aibă astfel de evenimente, România merită şi un astfel de eveniment, arată cât de mulţi turişti ne pot vizita în condiţiile în care suntem capabili să organizăm aşa ceva", a declarat Udrea, cu prilejul lansării candidaturii Sulfinei Barbu pentru Primăria Sectorului 4, care a avut loc joi, la Palatul Copiilor. Udrea le-a spus simpatizanţilor PDL prezenţi la manifestarea democrat-liberalilor că ea propune ca Arenei Naţionale să-i fie dat numele Adriean Videanu.

Fiesta spaniolă de la Bucureşti a atras privirile întregii Europe

"Circa 25.000 de suporteri ai echipei Atletico Madrid şi ai Athletic Bilbao, îmbrăcaţi în tricouri în dungi alb-roşu au invadat centrul Bucureştiului, unde a avut loc finala Europa League miercuri seara, într-o ambianţă plăcută, printre cântece şi beri", comentează France Presse. Presa spaniolă a scris două zile la rând despre fervoarea generală care a pus stăpânire pe Capitala României după ce valuri de spanioli au sosit aici pentru finala Europa League Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. "Atmosfera din Bucureşti este spectaculoasă", scrie Mundo Deportivo, citat de b1.ro. "În localuri se pot vedea fani ai ambelor echipe. Totuşi, centrul este dominat de fanii Atletico, în timp ce fanii lui Bilbao preferă fanzone-urile", scria El Mundo Deportivo.

Anatomia obstrucţionării justiţiei. Înşelăciunea, şantajul şi fabricarea dovezilor de către procurori ai DNA

Adevărata poveste despre hărţuirea politică a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al României. Fapte incredibile, cunoscute de puţini, ignorate de unii, dar complet necunoscute majorităţii oamenilor. DNA a prezentat instanţei drept corp delict bancnotele de dolari SUA despre care au afirmat că ar fost folosite ca să se comită infracţiunea. Dar o simplă examinare dovedeşte că bancnotele fuseseră tipărite de Rezerva Federală a SUA mult după ce presupusa infracţiune ar fi avut loc. În obsesia lor de a-l hărţui cu orice preţ pe Adrian Năstase, Daniel Morar şi echipa lui de procurori au şantajat, au minţit şi au falsificat dovezi, în mod sistematic.

O treime din forţa de muncă, angrenată în economia subterană: 2,3 milioane de români muncesc la negru

Numărul persoanelor care muncesc la negru trece de 2,3 milioane, în creştere cu aproape 900.000 faţă de 2008, şi reprezintă mai mult de o treime din totalul salariaţilor, potrivit Consiliului Fiscal, care arată că evaziunea doar în cazul CAS, TVA şi impozit pe venit a fost de 10,3% din PIB în 2010. Datele prezentate de Consiliul Fiscal în raportul anual arată că la finele lui 2011 lucrau în economie 6,647 milioane de persoane, iar angajatorii au raportat un număr de 4,297 de salariaţi, rezultând că 2,349 milioane de persoane munceau la negru. Numărul celor care muncesc în economia neobservată a scăzut de la 1,744 milioane în 2006 la 1,467 milioane în 2008, pentru ca apoi să urce la 1,799 milioane în 2009 şi 2,257 milioane în 2010. Corespunzător, ponderea salariaţilor care muncesc la negru a avansat de la 22,5% în 2008 la 35,3% în 2011.

De ce se depreciază leul? BNR spune că băncile străine scot bani din România

Până acum BNR a susţinut că nu se observă ieşiri de capitaluri din sistemul bancar românesc. Guvernatorul Isărescu a declarat însă cu ocazia prezentării ultimului raport asupra inflaţiei că băncile comerciale europene au început să scoată bani din Europa de Est, inclusiv din România, lucru care a lovit în cursul de schimb.

6 candidaţi în semifinala pentru şefia Bursei. Cât va câştiga învingătorul

Procesul de selectare a viitorului director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se apropie de sfârşit, Consiliul BVB urmând să aleagă dintr-o listă scurtă de 6 persoane pe cei doi sau trei cu care se vor începe negocierile, potrivit unor surse apropiate Bursei. "Compania de recrutare a ajuns la o listă scurtă de şase persoane, dintre care se vor selecta două sau trei şi, poate mai curând decât într-o lună, Bursa de Valori Bucureşti va ieşi în faţă şi cu un nume", a declarat pentru ECONOMICA.NET sursa citată. Cei şase sunt manageri profesionişti, "unii dintre ei aflându-se sub contract, aşa că să spui care sunt aleşii, nu este numai neprofesionist, ci şi inuman", a mai adăugat sursa citată. Învingătorul selecţiei ar putea va câştiga până la 10.000 de euro pe lună (sau 400.000 pentru un mandat de 3 ani şi jumătate), unul dintre cele mai bune salarii de pe piaţa autohtonă de executivi.

NATIONAL

Devoratorul de curve de lux Robert Negoita se vrea primar la Sectorul 3!

"Omul este trecator, eterne pot fi doar realizarile sale". O vorba mare asumata de Robert Negoita, un politician de doi bani, in a carui carte de vizita stau la loc de cinste frauda, tepele si scandalurile sexuale. Acestea sunt "realizarile" lui Robert Negoita care au ramas in memoria bucurestenilor carora li se cere acum sa puna stampila de vot pe numele sau. Pentru ca functia de deputat nu s-a dovedit suficient de profitabila, pesedistul Robert Negoita se vrea acum primar la Sectorul 3.

Sorin Ovidiu Vantu: "Nu mai sunt om de afaceri. Sunt un biet pensionar, astept indexarea"

Fiscul a trimis recent 400 de scrisori de avertizare catre oamenii cu averi mari, cerandu-le sa-si plateasca taxele catre stat. SOV este relaxat si asteapta indexarea pensiei. Oamenii de afaceri contactati de ziarul National au fost de acord, fie si formal, cu demersul Fiscului. "Consider ca este o actiune normala, justificata", ne-a spus Viorel Catarama. "Treaba Fiscului este sa colecteze taxe, ca si evaziunea asta e prea mare", ne-a declarat Dan Ostahie (Altex). Cel mai putin "apasat" a parut insa Sorin Ovidiu Vantu, de la care am aflat ca nu mai este ceea ce... pare. "Nu mai sunt om de afaceri in Romania. Sunt pensionar, astept indexarea. Am onoarea!", ne-a declarat, razand, Vantu.

Datoria externa a Romaniei a ajuns la 100 de miliarde de euro

Romania avea la sfarsitul anului trecut o datorie de 98,4 miliarde de euro, iar suma creste zi de zi. Statul mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondiala. Economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei, Valetin Lazea, a precizat ieri ca, practic, datoria externa este egala cu aproximativ 5.000 de euro pe cap de locuitor. Lazea a atras atentia ca Romania ar trebui sa atraga fluxuri de capital care nu duc la cresterea datoriei externe.

Ultimul cadou al sefei CNADNR pentru SRL-ul preferat

Chiar in ziua in care s-a zvonit ca ar fi demisionat din fruntea CNADNR, directoarea Daniela Draghia a lansat rapid o licitatie cu firma preferata a institutiei si i-a oferit un "bonus" de despartire de 632.000 de euro. Ieri, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a atribuit un contract consistent firmei Ascot Engineering Service SRL, fara licitatie publica si fara alte batai de cap. Contractul in valoare de 632.425 euro este, de fapt, un act aditional la un alt contract, prin care societatea comerciala se angajeaza sa ofere consultanta si sfaturi pretioase specialistilor de la CNADNR.

UE a "ars" 1.600 de miliarde de euro degeaba

Desi au alocat aproximativ 1.600 de miliarde de euro pentru salvarea Greciei si a altor state din UE, autoritatile de la Bruxelles se tem ca sprijinul financiar a fost in van. Tot mai multi oficiali ai UE vorbesc tot mai pe sleau de iesirea Greciei din zona euro. "Daca Grecia decide sa nu ramana in zona euro, nu o putem obliga", a declarat recent ministrul german de finante Wolfgang Schaeuble. UE a acordat Greciei, Irlandei si Portugaliei un sprijin financiar de 386 de miliarde de euro, a cumparat obligatiuni de stat prin Banca Centrala Europeana de peste 200 de miliarde de euro si a acordat si imprumuturi de 1.000 de miliarde de euro bancilor din zona euro. Schaeuble a avertizat ca incertidunea politica din Grecia poate duce la colapsul pietelor financiare internationale.

Hollande, atac la Cameron: "Europa, tratata ca o autoservire!"

Francois Hollande, presedintele ales al Frantei, l-a atacat destul de dur pe premierul Marii Britanii, David Cameron, spunand ca Regatul Unit trateaza Europa ca un "restaurant cu autoservire". Noul lider francez, care se descrie ca un "inamic al finantelor", a precizat ca isi va exprima clar antipatia fata de cartierul financiar City din Londra. Hollande a criticat "obsesia" Marii Britanii de a proteja City de legislatia Bruxelles-ului. El a sugerat ca Marea Britanie este "indiferenta fata de soarta zonei euro" si este "atenta doar la interesele City". "Europa nu este o casa de bani si cu atat mai putin un restaurant cu autoservire", a subliniat Hollande.

PUTEREA

2 lei oralul la Bac

Personalul didactic care face parte din comisiile organizate în unităţile de învăţământ pentru evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a va fi plătit cu 150 lei pe membru, iar asistentul cu 20 lei/zi. Ordinul publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului stabileşte că preşedintele unei comisii de până la 1.000 de candidaţi (inclusiv) primeşte 400 de lei, iar preşedintele unei comisii de peste 1.000 de candidaţi va primi 425 de lei, vicepreşedintele - 225 de lei, secretarul (cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician), membrul - 200 de lei, în timp ce profesorul evaluatorul - 3 lei/lucrare corectată.

Statul a minţit Comisia Europeană

Electrocarbon Slatina şi Elsid Titu sunt alte două firme din categoria "băieţilor deştepţi" care au încheiat contracte de energie cu Hidroelectrica la tarife preferenţiale. Ancheta derulată de Comisia Europeană în acest caz face obiectul episodului al treilea din serialul Puterea. Hidroelectrica a încheiat, în 2003, cu Electrocarbon SA Slatina un contract de furnizare a energiei electrice, adiţionat de 16 ori, iar cu Elsid Titu SA, în 2002, adiţionat de 17 ori. Comisia Europeană suspectează că aceste relaţii comerciale s-au derulat pe baza unui ajutor de stat acordat ilegal, prin vânzarea de energie la tarife preferenţiale (mici).

Pro Democraţia atacă Legea electorală a USL

Asociaţia Pro Democraţia a publicat un comunicat redactat în termeni duri în care condamnă proiectul legii electorale susţinut de USL. Pro Democraţia susţine că proiectul actual reprezintă un pas înapoi care ne duce în perioada comunistă. Pe de altă parte, reprezentanţii partidelor politice au opinii împărţite în funcţie de poziţionarea pe harta politică. Puterea susţine "uninominalul pur", în vreme ce PDL se pronunţă împotrivă. Prin "votul uninominal pur", parlamentarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, candidatul cu cele mai multe voturi dintr-o circumscripţie urmând să meargă în Parlament.

ROMANIA LIBERA

Dosarele X. Experimentul lui Coandă din Munţii Ciucaş

Un mijloc de transport pentru mărfuri, revoluţionar - cu viteze de până la 6.500 km/h! - va fi experimentat în SUA. Puţini ştiu însă că o metodă bazată pe acelaşi principiu - transportul prin tub vidat - a fost pusă în practică în anii 70 în România, sub coordonarea lui Henri Coandă. Comuniştii s-au speriat atunci de posibilele consecinţe ale descoperirii şi au abandonat ideea. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă ar fi continuat-o? "Nu s-a mers mai departe cu aplicarea acestei idei, pentru că exista o teamă a tuturor, în anii comunismului. Teama de un eventual eşec, de ceva neprevăzut care ar fi putut să apară. Deşi măsurătorile din timpul experimentelor au arătat în mod clar că este un proiect viabil." Inginer Dan Ionescu, unul dintre promotorii experimentelor de la Măneciu.

Ponta: Săptămâna viitoare discut cu Băsescu, în politica externă nu este bine să vorbim pe două voci

Premierul Victor Ponta a anunţat că are programată pentru săptămâna viitoare o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu în care va clarifica modul în care se vor implica Preşedinţia şi Guvernul în politica externă a ţării, arătând că nu este bine ca în acest domeniu să se vorbească "pe două voci", potrivit Mediafax. "Săptămâna viitoare am stabilită o întâlnire cu preşedintele ţării pe mai multe teme de politică externă. O spun încă o dată şi o voi spune de fiecare dată, respect prevederile constituţionale privind rolul preşedintelui, indiferent cum se cheamă acesta, şi atribuţiile pe care le are referitoare la politica externă, dar în egală măsură Guvernul are propriile atribuţii.

Probleme la OTV: emisiunea "Dan Diaconescu Direct", scoasă din grilă

Emisiunea "Dan Diaconescu Direct" va fi scoasă din grila de programe a postului de televiziune începând din 17 mai, în urma deciziei administratorului judiciar al firmei SC Ocram Televiziune SRL, deţinătoare a postului OTV aflată în insolvenţă, potrivit Realitatea.net. În locul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" va fi introdusă o altă emisiune care urmează să fie aprobată de administratorul judiciar până la 15 mai. Conform aceleiaşi decizii, "administratorul special se va asigura că toate emisiunile difuzate de postul de televiziune OTV vor respecta întocmai prevederile legale", în caz contrar urmând ca acestea să fie scoase din grila televiziunii.

ZIARUL FINANCIAR

Capitalurile pleacă şi alţi bani nu mai vin, salariile se reîntregesc din condei, vin alţi furnizori la putere, iar creşterea este nefiscalizată. Credeţi că aşa vor mai rezista mult cursul şi economia?

În timp ce noul premier Victor Ponta anunţă că sigur se dau înapoi nişte bani pentru bugetari şi pensionari, urmând ca ulterior ministrul finanţelor să găsească şi cash-ul necesar, iar Radu Mazăre, puternicul lider al PSD din Constanţa, îl aşteaptă pentru nişte numiri, Banca Naţională se uită cu îngrijorare cum pleacă oficial banii din ţară, iar alte capitaluri nu mai vin, şi, în aceste condiţii, cursul nu are cum să stea pe loc. Mai mult decât atât, "chimioterapia" austeră aplicată Greciei nu îşi mai face efectul, iar ţara a intrat într-o nouă criză politică, pe care s-ar putea să nu o mai poată duce.

Consiliul Consultativ pentru Mediul de Afaceri trebuie să fie un partener de lucru pentru orice guvern al României

La iniţiativa guvernului Ungureanu a fost organizat un Consiliu Consultativ pentru Mediul de Afaceri din care fac parte reprezentanţi ai celor mai mari companii din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri, precum şi antreprenori români de anvergură. O decizie corectă a guvernului Ponta ar fi să continue colaborarea cu acest consiliu. Ar fi pentru prima dacă când un guvern ar prelua o iniţiativă a unui guvern anterior. Dacă se va produce, semnalul pentru mediul de afaceri va fi important, va fi un indiciu al unei maturităţi politice şi al schimbării modului cum se face politică în România, după 20 de ani.

Bundesbank ar putea lăsa inflaţia să accelereze pentru a ajuta periferia zonei euro

Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a indicat că ar accepta o inflaţie mai mare pentru a permite reechilibrarea economică a zonei euro şi creşterea competitivităţii ţărilor din regiune afectate cel mai puternic de criză, scrie Financial Times. Ideea, suprinzătoare pentru Bundesbank, care s-a dovedit a fi un apărător aprig al mandatului BCE de garant al stabilităţii preţurilor, vine după ce ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a sprijinit propunerea ca salariile din Germania să fie majorate pentru impulsionarea cererii interne. Creşterea salariilor va duce, probabil, la acce­lerarea inflaţiei, ceea ce ar face mai competitive exporturile către Germania ale statelor europene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb