REVISTA PRESEI 11.09.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 11 septembrie 2012

ADEVARUL

Oltchim, mărirea şi decăderea unui colos

"Mândria Ceauşeştilor", combinatul care produce materii prime şi ingrediente pentru aproape orice obiect din jurul nostru a ajuns la limita supravieţuirii din cauza crizei de resurse tehnice şi financiare. Un important "nod" al industriei româneşti, obligat să funcţioneze mereu la foc continuu, Oltchim se pregăteşte acum pentru privatizare. Este o celebritate, ţara întreagă vorbeşte despre el, dar puţini sunt cei care îl cunosc îndeaproape. Cartea lui de vizită ar trebui să fie un roman-fluviu, fie şi numai datorită listei de produse pe care le fabrică, dar mai ales pentru utilizările acestora, însă prezentările oficiale îl descriu în cifre şi cuvinte seci. "Oltchim Râmnicu Vâlcea, având ca activitate principală fabricarea altor produse chimice organice de bază", aşa apare în anunţul de privatizare.

Criza politică ne împinge în rând cu Ucraina

Comisia de la Veneţia verifică respectarea statului de drept în România. O procedură similară a vizat Ungaria şi ne apropie de state precum Albania, Armenia, Azerbaidjan, Moldova sau Ucraina. Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia vor întocmi un raport despre România, în urma unei vizite de două zile care a început ieri."Ni s-a cerut de către secretarul general al Consiliului Europei să stabilim ceea ce s-a întâmplat recent în această ţară în privinţa respectării principiilor statului de drept şi principiilor europene", a explicat Thomas Markert, şeful Secretariatului Comisiei de la Veneţia, într-o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu. Verificările întreprinse de Comisia de la Veneţia echivalează cu plasarea României în categoria a doua din punct de vedere al democraţiei în Europa.

Blejnar, despre dosarul "Motorina": Este o răzbunare a unui procuror, are o problemă personală cu mine

Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar a fost trimis în judecată, la Braşov, în dosarul "Motorina", alături de alţi 22 de inculpaţi. El spune că este vorba despre o încercare disperată mediatică a unui procuror, împotriva căruia Blejnar a sesizat CSM-ul. "Acesta este doar un cancan şi o incercare disperata mediatica a unui procuror pe care acum 3 ani de zile am refuzat să-l mai ţin in sistemul vamal romanesc şi l-am trimis la procuratura să încerce să mă conexeze într-un dosar [...] Are o problemă personală. Eu în 2010 am sesizat CSM-ul împotriva lui. În Romania sunt 3000 si ceva de procurori. Pentru unul singur am sesizat CSM-ul. pe unul singur nu am vrut să îl mai păstrez la vamă, unul singur m-a trimis în judecată", a declarat Sorin Blejnar, la Realitatea TV.

REPORTAJ Sărbătoarea investiţiilor păguboase la Hidroelectrica

Săptămâna trecută, Hidroelectrica a tăiat cu fast panglica unei investiţii scumpe şi, pe alocuri, inutile. Retehnologizarea celor 20 de hidroagregate de pe Oltul inferior a fost făcută pe foarte mulţi bani, prin încredinţare directă. Vineri, la Hidroelectrica a fost zi festivă. Al 17-lea dintre cele 20 de de hidroagregate din salba de hidrocentrale construite pe albia inferioară a râului Olt era pus în funcţiune. Se întampla la centrala Rusăneşti, în judeţul Olt. Angajaţii hidrocentralei aşteptau protocolar, îmbrăcaţi îngrijit şi cu echipament de protecţie, "delegaţia de la Bucureşti". Grupul de oaspeţi era deschis de Remus Borza, reprezentantul Euro Insol - administratorul judiciar al Hidroelectrica, urmat de conducerea Sucursala Hidrocentrale Slatina, în frunte cu directorul Cornel Tătuc. Fireşte, de la un asemenea eveniment, nu puteau lipsi politicienii locali. Astfel, Ioan Ciugulea, vice-preşedintele Consiliului Judeţean Olt, privea cu ochi mândri realizările de pe Olt.

Neamţu: MRU nu ne vrea în alianţă

Vicepreşedinţii partidului lui Ungureanu, Forţa Civică, au încercat să elimine de la negocieri partidul condus de Mihail Neamţu, Noua Republică, potrivit unei postări pe site-ul celei din urmă formaţiuni. "În euforia simulacrului de alegeri de vineri, câţiva din mulţii vicepreşedinţi ai PFC, proaspeţi colegi ai unor traseişti din tot spectrul politic, şi-au luat prea în serios rolurile şi au pretins, nici mai mult, nici mai puţin, decât ca Noua Republică să părăsească masa negocierilor din Alianţa România Dreaptă, întrucât discuţia trebuie purtată numai între partide politice", se afirmă într-un articol citat.

Angajatorii români, cei mai optimişti din Europa

Românii n-ar trebui să-şi mai caute joburi peste hotare, întrucât ţara noastră are cele mai bune perspective de angajare în următorul trimestru, în Europa. Cel puţin aşa spune ultimul studiu Manpower privind piaţa muncii. Din analiză lipsesc cele trei ţări baltice, plus Luxemburg, Portugalia şi Danemarca. Concret, din 10 angajatori autohtoni, 2 au declarat că vor face recrutări de personal în următoarele 3 luni, doar unul se gândeşte la concedieri, iar 7 apreciază că se va păstra efectivul de salariaţi. Estimările angajatorilor români sunt cele mai optimiste din Europa şi se plasează pe locul doi, după Turcia, în spaţiul EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Dacă se vor adeveri aceste prognoze, în România ar trebui să existe mai multe şanse de angajare decât în Germania sau decât în Polonia.

Euro Insol a admis solicitări de creanţe de 3,5 miliarde lei pentru Hidroelectrica

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a admis solicitări de creanţe de 3,5 miliarde lei şi a respins cereri de 1,17 miliarde lei, a declarat luni Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de energie. Băncile au o pondere de 69% din masa credală. Euro Insol a înregistrat luni tabelul preliminar de creanţe, vineri urmând să aibă loc prima adunare a creditorilor. "S-au înregistrat 381 de declaraţii de creanţe, în condiţiile în care noi am notificat 839 de creditori după intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica", a spus Borza într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

Gazprom dă o lovitură sub centură producătorilor de gaze independenţi

Producătorii privaţi de gaze naturale din Rusia au primit luni o lovitură dură după ce grupul de stat Gazprom a anunţat că a decis să-şi suspende achiziţiile de gaze naturale de la producătorii independenţi, transmite AFP. Analiştii consideră că decizia Gazprom ar putea elimina între un sfert şi o jumătate din cantitatea lunară de gaze naturale produse de companiile independente precum Novatek şi Lukoil. Decizia de suspendare a achiziţiilor se extinde pe o perioadă nedeterminată şi se datorează "scăderii semnificative a consumului de gaze pe piaţa domestic", potrivit unui purtător de cuvânt al companiei. El a completat că decizia nu afectează achiziţiile făcute de Gazprom de la propriile subsidiare şi nici livrările de gaze făcute clienţilor europeni.

CURENTUL

Parlamentul penalilor

Ralierea în jurul prezumtivilor infractori începe să devină un obicei împământenit în USL, în ciuda faptului că România are cele mai grave probleme pe domeniul justiţiei de la aderarea sa în UE în 2007. O situaţie fără precedent care nu face să arunce decât o nouă pată asupra ţării noastre la capitolul credibilitate în plan extern. USL continuă acelaşi mecanism de a transmite un mesaj echilibrat în exterior şi de a face în interior aceleaşi abuzuri pe care le-a început încă din luna mai, atunci când a venit la guvernare. În lunga tradiţie pesedistă, reprezentanţii actualei puteri se luptă deschis cu justiţia cu scopul de a face lanţ uman în jurul unor personaje politice asupra cărora există suspiciuni temeinice că ar fi încălcat legea.

Voturile "da" la referendum - între 4 753 026 şi 6 244 935

Cele 7 403 836 de voturi "da" de la referendum, cu care se laudă toţi liderii USL în declaraţiile lor publice , se pare că sunt departe de cifra reală. Potrivit preşedintelui interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu , nivelul suspiciunii de fraudă la referendumul din 29 iulie "este în intervalul de 1168901 şi 2650810 de voturi". Un simplu calcul matematic arată astfel că voturile în favoarea demiterii preşedintelui Băsescu au fost în intervalul 4 753 026 şi 6 244 935.În niciun caz şapte milioane şi jumătate cum se laudă USL! "PDL a finalizat analiza pe ce înseamnă referendumul din data de 29 iulie 2012. Nivelul fraudei sau, mai bine zis, al suspiciunii de fraudă la referendumul din 29 iulie 2012 este în intervalul de 1168901 de voturi şi 2650810 de voturi.

CURIERUL NATIONAL

Imobiliarele au dat-o din rău în mai rău

În august, preţurile apartamentelor din România au ajuns la un nou nivel minim pentru a doua lună consecutiv, de la începutul crizei imobiliare şi până în prezent. Panta descendentă a fost puternic resimţită în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Ploieşti. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 6,2%, tendinţa fiind una de accentuare a acestei diferenţe.

Un secol de istorie, zeci de ani de nepăsare. Activitatea din Uzinele RATB continuă

Industria României a scăzut dramatic în ultimii ani. Foarte multe zone de activitate sunt acum doar rămăşiţe ale unui trecut cu o capacitate de producţie promiţătoare. Chiar şi aşa, în unele locuri lucrurile continuă să se mişte. Pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti, între două blocuri încă neizolate, se află o poartă metalică peste care au trecut multe anotimpuri. Deasupra ei, pe o placă la fel de învechită stă scris cu litere albastre: Uzina de Reparaţii "Atelierele Centrale" (URAC)

România are un deficit comercial de 5,3 miliarde euro

Deficitul comercial al României după primele şapte luni a crescut la 5,3 miliarde euro, depăşind nivelul exprimat în euro consemnat în iulie 2011, în ciuda deprecierii semnificative a monedei naţionale în această perioadă. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB realizate în primele şapte luni au fost de 114,92 miliarde lei (26,09 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 138,45 miliarde lei (31,41 miliarde euro). Comparativ cu perioada ianuarie - iulie 2011, exporturile au crescut cu 6,0% la valori exprimate în lei (0,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 6,2% la valori exprimate în lei (0,9% la valori exprimate în euro).

Soarta euro va fi decisă de Curtea Constituţională a Germaniei

Mâine, cei opt judecători ai Curţii vor decide asupra compatibilităţii fondului de urgenţă al zonei euro cu Constituţia Germaniei, un element crucial în planurile anticriză ale liderilor europeni. Decizia va fi urmărită "cu sufletul la gură" de investitorii de pe burse, pieţele de obligaţiuni şi pieţele valutare, dar şi de lideri politici. O hotărâre nefavorabilă poate conduce chiar la căderea guvernului de la Berlin.

EVENIMENTUL ZILEI

USL pune presiune pe procurori

Iliescu îi înfierează pe anchetatori, Voicu vrea să-i audieze în Parlament, iar Ponta se autodenunţă la DNA. USL pune presiune pe justiţie. Membrii Uniunii nu se împacă cu ideea anchetării fraudelor de la referendum şi au lansat ieri, pe mai multe voci, un atac împotriva procurorilor DNA. Unul dintre cei mai vehemenţi critici este preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care a apreciat că anchetarea secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, pe tema referendumului din 29 iulie, reprezintă "culmea cinismului". Nici judecătorii CCR nu au scăpat de tirul acuzaţiilor fostului şef de stat, aşa cum se arată într-o postare pe blog. Iliescu: "Comportament inacceptabil"

Ce am pierdut în patru luni de guvernare USL

Toate marile promisiuni fi scale făcute la început de mandat au fost abandonate, ca şi unele investiţii, iar termenele de privatizare au fost amânate. La început de mandat, guvernul USL a reactivat toate promisiunile făcute electoratului în ultimii ani. Analiştii considerau multe dintre ele, oricum, dificil de implementat acum, şi lansate mai degrabă din populism. Mai grav e că bilanţul primelor luni de guvernare USL a adus efecte negative pe care nimeni nu le-ar fi putut cuantifica. Bugetul Magistralei 5 de metrou a fost redus pentru acest an de la 380 de milioane de lei la jumătate. Cu un miliard de lei s-a redus şi cofinanţarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile post-aderare.

Ion Cristoiu: Nenorocirea României e că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni. Noi uităm prin ce-am trecut

Jurnalistul Ion Cristoiu a analizat în emisiunea "Ultimul cuvânt", de la B1 TV, declaraţia lui Traian Băsescu de la întâlnirea cu membrii Comisiei de la Veneţia, în care a spus că instituţiile statului au rezistat abuzurilor şi presiunilor politice. "Nenorocirea României este că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni. Încheindu-se cu bine, noi uităm prin ce-am trecut. Este o chestiune tipic românească. Ar trebui să nu uităm că începând cu 3 iulie a fost pus la îndoială tot ce ştiam despre minima democraţie. Jurnalistul crede că ar trebui făcută o analiză mai clară pentru a se vedea clar unde au fost fisurile constituţionale. De asemenea, jurnalistul mai spune şi că "unul dintre factorii care au dus la încălcarea gravă a democraţiei a fost practica ordonanţelor de urgenţă. Din 1991 avem o mare problemă, s-au încercat zeci de soluţii pentru a se pune capăt abuzurilor Ordonanţelor de Urgenţă".

JURNALUL NATIONAL

Avionul traficanţilor, plătit de Administraţia Prezidenţială. Vezi ce are de ascuns Traian Băsescu

Suspiciunile legate de aeronava închiriată de administraţia prezidenţială pentru a-i asigura lui Traian Băsescu un zbor în Arabia Saudită în 3 august 2005, se adâncesc. La mai bine de 24 de ore de la primul comunicat emis de Cotroceni, care susţinea că ancheta jurnalistică a Antenei 3 este un atac la adresa preşedintelui şi o dezinformare, luni, puţin după ora 21:00 Palatul Cotroceni emite un larg răspuns care cuprinde nu mai puţin de 12 anexe. Acest răspuns nu lămureşte de loc felul în care compania Mia Airlines despre care existau date certe că preluase avioane care efectuau trafic de arme în zone interzise a fost aleasă de preşedintele Băsescu să-l ducă în Arabia Saudită, într-o misiune oficială.

Bilanţ Parchetul General: Procurorii au deschis 2052 de dosare pentru fraude la locale şi 632 de anchete care vizează referendumul

Potrivit unui comunicat al ministerului Public, în anul 2012 au fost înregistrate la unităţile de parchet un număr de 2052 dosare privind desfăşurarea alegerilor locale şi 632 dosare referitoare la desfăşurarea referendumului. "În ceea ce priveşte alegerile desfăşurate în perioada 2008-2009 (locale, parlamentare, europarlamentare, prezidenţiale şi referendum) au fost înregistrate 7956 cauze penale din care 56 cauze au fost soluţionate prin rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a 66 inculpaţi, faţă de 56 din aceştia pronunţându-se hotărâri de condamnare definitive. În 6531 cauze s-au adoptat de către procurori soluţii de netrimitere în judecată, rămânând în curs de soluţionare un număr de 187 dosare", se arată în comunicarea ministerului Public.

Adevărul, limbă ratată de adio la Dinu Patriciu

După ce zvonurile despre vânzarea Adevărul Holding au devenit ceva mai mult decât zvonuri, ziarul Adevărul s-a decis să îi dedice patronului sau fostului patron un editorial vituperant sau scrisoare de recomandare în vederea îmbălsămării, în care să îl laude sau să îl critice. Cam multe necunoscute, dar avem două certitudini: 1. articolul e semnat de Andrei Crăciun, şeful secţiei "publicistică" şi 2. Andrei Crăciun nu prea are proprietatea unor termeni din limba română (vezi "aprioric"), drept care îi foloseşte cam pe de dos, drept care reiese că vrea să-l felicite pe Dinu Patriciu, spunându-i "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!". De fapt, colegul nostru pare că s-a decis să rămână indecis sau, vorba unui banc de pomină, evaziv.

Statul pune beţe în roate Hidroelectrica

Început în fanfară, procesul insolvenţei Hidroelectrica a ajuns pe teren minat, după ce mai mult instituţii ale statului îşi dau cu stângul în dreptul iar altele pun de-a dreptul beţe în roate administratorului judiciar Euro Insol. Intrată în insolvenţă cu active de 24 de miliarde de lei, circa 5 miliarde de euro, Hidroelectrica se luptă acum cu o serie de entităţi de stat, după ce fix statul a fost cel care a introdus-o în insolvenţă. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nu a redus semnificativ cantitatea de energie pe care Hidroelectrica să trebuie să o livreze în regim reglementat, redimensionarea pieţei nu s-a făcut, Eximbank încă nu a acordat garanţii pentru Hidroelectrica, mai multe companii de stat s-au înscris la masa credală. Başca acum se întrevede un nou conflict, cu Ministerul Economiei, din cauza ecluzei de la Porţile de Fier.

Guvernul pregăteşte noi majorări salariale. Vezi ce bugetari vor primi 20% în plus la leafă

Guvernul a stabilit plafoanele maxime ale cheltuielilor de personal pentru bugetarii care lucrează în instituţiile publice administrate de Consiliile Judeţene. Faţă de decembrie 2011, creşterea totală este de 2%, însă sunt şi judeţe unde angajaţii pot beneficia de creşteri salariale mult peste medie. Angajaţii din instituţiile publice aflate în administrarea Consiliilor Judeţene şi al Consiliului Municipiului Bucureşti vor putea primi mai mulţi bani în perioada următoare, potrivit unui ordin al Ministerului Administraţiei şi al Ministerului de Finanţe Publice, publicat în Monitorul Oficial.

O veche fabrică românească se pregăteşte să facă piese pentru Volkswagen şi Ford

Sinterom Cluj-Napoca, fosta glorie a bujiilor auto româneşti se pregăteşte pentru auditul marilor producători auto Volkswagen şi Ford, pentru care s-a oferit să fabrice piese din pulberi sinterizate, potrivit declaraţiilor oficialilor, date ECONOMICA.NET. Sinterom Cluj Napoca, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, nu mai produce bujii clasice decât pentru maşinile în curs de retragere de pe piaţa locală, dar şi-a reorientat afacerile pentru alte tipuri de piese auto.

Se întâmplă lângă noi. Micii comercianţi din Turcia se aliază pentru a cumpăra magazinele Carrefour

Anunţul că retailerul francez Carrefour, numărul doi pe piaţa mondială, va renunţa la operaţiunile din Turcia i-a făcut pe micii comercianţi locali să se gândească la constituirea unui consorţiu pentru a cumpăra operaţiunile lanţului internaţional. Proprietarii lanţurilor locale de magazine s-au gândit deja şi la surse de finanţare: fie vor derula o oferta publică iniţială, fie vor atrage în parteneriat unul sau mai multe fonduri de hedging.

NATIONAL

Ce s-a decis la intalnirea secreta de la Cornu

"National" prezinta in exclusivitate concluziile unei reuniuni care a avut loc zilele trecute la Cornu si in care au fost stabiliti principalii pasi pe care trebuie sa-i faca Victor Ponta si Traian Basescu. Fie ca le place, fie ca nu, premierul Ponta si presedintele Basescu sunt "condamnati" sa coabiteze. Aceasta este sarcina pe care cei doi demnitari au primit-o saptamana trecuta din afara. Mesajul a fost transmis in cadrul unei intalniri care s-a desfasurat la Cornu si la care au participat figuri importante din zona politica si economica. Tot de aici, premierul si presedintele s-au ales cu o serie de indicatii pretioase. Conform "Planului de la Cornu", principala misiune a sefului Executivului va fi sa propuna modificarea Constitutiei si sa se asigure ca aceasta se va face cat mai rapid. Ca sa nu aiba surprize, liderii occidentali au mai pus o conditie: Mugur Isarescu presedinte.

Flagrant la "baronii" care vand angro colegii eligibile!

Sarabanda audierilor, descinderilor si perchezitiilor din cadrul anchetei privind posibila fraudare a Referendumului continua intr-un ritm ametitor. Iar in ciuda secretomaniei obligatorii in care ar trebui sa aiba loc o operatiune de asemenea amploare, anchetatorii "scapa" la greu informatii din dosare. De fapt, dupa cum sustin sursele noastre, "limbarita" neobisnuita a sefilor procurorilor din teren face parte dintr-o strategie prin care se incearca ascunderea adevaratei misiuni a acestora. In realitate, subalternii Laurei Codruta Kovesi incearca sa realizeze un flagrant privind traficarea colegiilor eligibile de catre liderii politici. Si astfel se va putea prezenta opiniei publice proba zdrobitoare privind coruptia "baronilor locali", care au ajuns sa vanda locurile de parlamentari ca la piata.

Batalie de 700 de milioane de euro pe piata telecom

Marii operatori de pe piata telecom vor "felii" cat mai mari din frecventele radio scoase ieri la licitatie de autoritatea din domeniu. La prima strigare, valoarea frecventelor (inclusiv servicii 4G) este de peste 700 de milioane de euro. Autoritatea de reglementare in Comunicatii a anuntat, ieri, ca oferta sa a fost mult depasita de cererea venita din partea celor inscrisi, astfel ca se va mai organiza si astazi o noua serie de runde primare, inainte de licitatia propriu-zisa. Cele cinci companii care vor felii cat mai mari din eterul Romaniei sunt: 2K Telecom, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange Romania, RCS & RDS si Vodafone Romania. Gigantii Vodafone si Orange isi diputa cele mai mari "halci", dar si RCS & RDS-ul lui Zoltan Teszari vine puternic din urma, alaturi de Cosmote.

PUTEREA

"Prietenul" de la Argeş al lui Năstase a fost percheziţionat din nou de procurori. Nicolescu - uitat de PSD, călcat de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii, luni, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Argeş şi la sediile unor societăţi comerciale. Au fost cercetate opt birouri din cadrul CJ Argeş, printre care şi cel al preşedintelui Constantin Nicolescu, cel care a fost trimis în judecată de procurorii DNA în anul 2011 într-un dosar de corupţie care se află pe rolul Tribunalului Argeş. Reamintim că în 2011, la sfârşitul lunii ianuarie, PSD a organizat un miting de solidarizare cu şeful filialei Argeş, Constantin Nicolescu, pentru care judecătorii au emis mandat de arestare sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă. Victor Ponta şi-a manifestat atunci sprijinul faţă de Nicolescu spunând că este un persecutat politic. "

Zgonea, Corlăţean şi Şova - muschetarii liniştii lui Ponta de Mihai Pâlşu

În timp ce experţii Comisiei de la Veneţia anchetează la Bucureşti atacurile tandemului Ponta - Antonescu asupra statului de drept şi integrităţii Curţii Constituţionale, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins cererea procurorului general al României de începere a urmăririi penale a infractorilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Evident, votul în comisie a fost secret, iar 15 deputaţi au fost împotrivă şi doar doi pentru! Nici nu mai merită se comentăm că USL are majoritatea în respectiva comisie. Putem doar să spunem: "Corb la corb nu-şi scoate ochii". Şi vă reamintesc că Dobre a falsificat listele elctorale, iar Borbely a fost singurul lider UDMR care i-a rugat cu lacrimi de foc pe maghiari să vină la referendum. Iar maghiarimea i-a dat cu flit trădătorului Laszlo!

OPSPI: "La Oltchim se vor face angajări"

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, vede un viitor foarte frumos pentru combinatul Oltchim, în situaţia în care compania va ajunge să fie privatizată. Declaraţiile vin în contextual în care angajaţii combinatului sunt de mai multe zile în proteste, iar conducerea companiei şi-a dat demisia. "Dacă se va reuşi vânzarea fabricii vâlcene către un investitor potent financiar şi se va asigura şi funcţionarea în sistem integrat Oltchim - Arpechim, nu numai că nu se vor mai face concedieri la combinat, ci chiar va fi nevoie de angajări", a precizat şeful OPSPI Remus Vulpescu. "În cazul în care concedierile nu vor putea fi evitate, acestea se vor face în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă al societăţii", a explicat Remus Vulpescu, citat de HotNews.

ROMANIA LIBERA

Naţionalism. Jocul de-a "europeanul bun'' şi "europeanul rău'' al lui Ponta şi Antonescu riscă să scape de sub control. Sciziune totală în relaţia cu Bruxelles-ul

Crin Antonescu şi Victor Ponta nu se mai înţeleg în chestiunea atitudinii lui Jose Barroso, cu privire la acţiunile USL din această vară. Poziţiile antagonice ale celor doi aliaţi relevă o nouă realitate: politica externă a României este acum marcată nu doar de divergenţele de viziune şi atitudine dintre Guvern şi Preşedinţie, ci şi de cea din sânul majorităţii parlamentare. Diferenţele de ton şi de poziţionare ale celor doi nu decurg atât din convingeri, educaţie sau stil politic, cât, mai curând, din interesele divergente ale premierului Victor Ponta, care trebuie să îşi salveze cumva respectabilitatea în faţa Bruxelles-ului şi a liderilor occidentali dacă doreşte ca vocea sa să fie ascultată în viitor, şi ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care, "retrogradat" în funcţia de parlamentar, nu are nici un motiv să menajeze sensibilităţile europene, în schimb pare să creadă că are toate motivele să îşi conserve şi chiar radicalizeze discursul antioccidental.

Cozmin Guşă: Dosarul lui Dragnea e "o BOMBĂ inteligentă care poate să DINAMITEZE coeziunea în USL"

Într-un interviu acordat pentru ziare.com, analistul consideră că "problema Dragnea se prezintă sub forma unei bombe inteligente care poate să dinamiteze coeziunea în USL" şi susţine că "primul argument e unul obiectiv - legăturile pe care Dragnea le-a avut cu şefii de campanie la nivel judeţean ai PSD şi PNL, care vor fi târâţi în acest mega-dosar pe care simpatizanţii lui Traian Băsescu l-au pregătit". Un alt lucru legat de puterea Uniunii, în opinia lui Guşă este "relaţia foarte caldă dintre Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, de Dan Voiculescu", despre care crede că "din cauza acuzaţiilor care i se aduc lui Dragnea, va cunoaşte mutaţii majore care se vor reflecta tot într-o scădere de coeziune la nivelul USL".

ZIARUL FINANCIAR

"Prima casă" a fost creată pentru bănci sau pentru oameni?

Circa 72.000 de români au luat credite pentru achiziţia de locuinţe prin programul "Prima casă" în ultimii trei ani, valoarea totală a finanţărilor acordate de bănci depăşind 2,8 mld. euro, acestea susţinând însă în mare măsură tranzacţiile cu apartamente vechi, potrivit datelor de la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. "Prima casă" a susţinut vânzările de credite ipotecare ale băncilor în perioada de criză şi le-a permis acestora să-şi rotunjească veniturile din dobânzi asumându-şi riscuri minime, iar pe de altă parte a împiedicat scăderea mai rapidă a preţurilor pe piaţa imobiliară şi a forţat cumpărătorii să scoată mai mulţi bani din buzunar. Avantajul pentru clienţi a fost avansul de 5% din valoarea locuinţei adusă în garanţie, dar pe de altă parte aceasta înseamnă o sumă împrumutată mai mare şi implicit venituri mai mari din dobânzi pentru bănci.

Firmele de pază caută oameni, în timp ce băncile şi retailul renunţă la personal

Firmele de pază şi companiile de resurse umane care închiriază salariaţi au fost cei mai activi angajatori în primele opt luni ale anului, în timp ce băncile, sectorul energetic şi retailul au înregistrat restructurări puternice, potrivit datelor din topul celor mai mari 300 de angajatori din 2012, furnizate de Inspecţia Muncii. Pe segmentul servicii, efectivele celor 16 firme de pază prezente în topul angajatorilor s-au majorat în total cu aproape 2.600 de oameni în intervalul ianuarie-august 2012. Companiile de închiriere a forţei de muncă au angajat, şi ele, peste 3.700 de oameni, în timp ce alte companii de pe acelaşi segment, mai ales Poşta Română, au operat restructurări. Cele şapte sucursale şi direcţii ale Poştei Române prezente în top au redus în total personalul cu 1.763 de oameni. Tendinţe de absorbţie a forţei de muncă s-au mai înregistrat şi pe segmentele de construcţii şi telecom.

Cine sunt creditorii care vor decide soarta Hidroelectrica

Aproape 70% din totalul creanţelor admise de administratorul judiciar al Hidroelectrica, cel mai mare producă­tor de energie din România intrat în insolvenţă pe 20 iunie, apar­ţine băncilor, BRD Groupe Société Générale fiind instituţia financiară care are de recuperat cei mai mulţi bani, respectiv mai bine de 12% din totalul masei credale. Ulterior, fiecare creditor va vota planul de reorganizare al Hidroelectrica în funcţie de ponderea pe care o deţine în totalul masei credale. Tabelul preliminar al creditorilor a fost prezentat ieri de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica şi cuprinde 381 de nume de firme, bănci sau instituţii care au cerut 5,5 miliarde de lei, dar din care au fost admise creanţe de 3,5 miliarde de lei. Tabelul final va fi publicat abia după rezolvarea eventualelor contestaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb