REVISTA PRESEI 12.02.2013

Willy Homner
Revista Presei / 12 februarie 2013

ADEVARUL

Francezii au pus coarne calului românesc

Autorităţile din România nu au găsit nimic în neregulă la abatoarele noastre, iar acuzele francezilor par din ce în ce mai nefondate. Producătorii români acuză strategia "ruşinoasă" a colegilor francezi. Carnea de cal din lasagna vândută în Marea Britanie nu provine din România sau, dacă a fost importată din ţara noastră, a fost etichetată drept carne de vită de către intermediari. Asta susţin autorităţile române, care au verificat cele două abatoare din Braşov şi Botoşani, care au făcut exporturi în Franţa, fără să găsească vreo problemă.

Blaga, pentru şefia PDL. Se pregăteşte Udrea?

Lupta pentru şefia PDL se ascute. Actualul preşedinte al partidului, Vasile Blaga, şi-a anunţat astăzi oficial candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului şi a propus ca data Convenţiei Naţionale, forul care va alege noua structură de conducere a PDL, să fie 23 martie. Deşi părea că nu va avea contracandidat, Blaga ar putea fi surprins de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, unul dintre cei mai vocali contestatri ai săi din partid. Contactat de "Adevărul", edilul Aradului nu a exclus o posibilă candidatură şi a pus, din nou, tunurile pe actualul lider. Un alt membru din actuala conducere a partidului care râvneşte cea mai înaltă poziţie ierarhică este prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, potrivit unor surse din interiorul PDL.

Demisia Papei: al treilea razboi mondial

Vorbim despre un război economic, care generează un război social şi, în profunzime, unul spiritual. Primele două războaie mondiale au avut ca numitor comun dorinţa de supremaţie a unor puteri statale, în esenţă grupuri de oameni şi interese. Aceste dorinţe au fost centrate, evident, în jurul chestiunilor economice. Oamenii se luptau pentru resurse, pentru controlul unor zone de influenţă, pentru pieţe. Globalizarea a schimbat ceva în configuraţia satului global numit Terra: posibilitatea lărgirii pieţelor, deci a afacerilor. Prin urmare, încet, încet, umanitatea a intrat într-un război economic la scară globală.

Următorul Papă, ultimul suveran pontif al Romei? Lista "papabililor"

Anunţul fără precedent în istoria modernă a Bisericii Catolice, făcut duminică de Papa Benedict al XVI-lea, aprinde veşnica discuţie a succesorului. "Papabilii" vin din toate colţurile lumii, însă profilul viitorului Papă nu este foarte clar. Conclavul se va reuni în luna martie, iar oficialii din Cetatea Vaticanului spun că fumul alb va fi văzut înainte de sfârşitul lunii. Cardinalul Angelo Scola (71 de ani) este Arhiepiscopul Milanului şi, potrivit italienilor, are cele mai mari şanse să devină Papă. El este un apropiat al Papei Benedict şi are un CV impresionant - a fost rectorul Universităţii Pontificale şi Patriarhul Veneţiei. Cardinalul Peter Turkson (64 de ani), preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, este cel mai important candidat african. Născut în Ghana, acesta este printre puţinii africani care au urmat cursurile doctorale ale Institutului Biblic Pontifical din Roma.

ANALIZĂ Ce au adus negocierile de la Bruxelles: pe lângă un buget de 40 de miliarde de euro, condiţii mai bune pentru accesarea banilor UE

După negocierile din Consiliu, preşedintele Băsescu a anunţat că România a obţinut o serie de facilităţi, iar una dintre cele mai importante este TVA eligibilă, adică posibilitatea decontării Taxei pe Valoarea Adăugată din banii de la bugetul UE. Această facilitate va aduce bani la bugetul statului: circa 2 miliarde de euro în tot exerciţiul 2014-2020, potrivit calculelor Ministerului Finanţelor. Alte facilităţi obţinute în urma negocierilor de la Bruxelles vizează ratele de prefinanţare şi de cofinanţarea de la bugetul UE. Mai exact, pentru fondurile de coeziune, unde România a primit 21,825 miliarde de euro, rata de cofinanţare propusă iniţial era de 75%, s-a stabilit acum la 85%, iar pentru ţara noastră s-a hotărât o rată de 95% atât timp cât există un acord cu UE şi FMI.

Puteri sporite pentru ministrul Eugen Teodorovici

Ministerul Fondurilor Europene (MFE), condus de Eugen Teodorovici, a primit puteri mai mari asupra autorităţilor din ministerele care gestionează fonduri europene. Schimbările au fost operate printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în ultima şedinţă de Guvern. Potrivit actului normativ, ministerul va coordona şi structurile din cadrul instituţiilor care exercită atribuţiile operatorului de program. Mai mult, MFE va emite ordine şi instrucţiuni cu caracter obligatoriu pentru structurile din cadrul ministerelor şi instituţiilor care au ca obiect de activitate procesul de coordonare şi gestionare a fondurilor structurale şi de coeziune. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, MFE va înfiinţa unităţi specifice de monitorizare şi coordonare a fiecărui program operaţional în parte.

CURIERUL NATIONAL

FORT critică autorităţile pentru că nu combat pirateria din transporturi

Transportatorii de pasageri judeţeni şi interjudeţeni, membri ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport, au anunţat că începând din această dimineaţă vor opri activitatea de transport inclusiv în autogări, principala cauză a nemulţumirii lor fiind "bâlbâiala autorităţilor centrale şi locale în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei europene din transportul de pasageri, pirateria din domeniu desfăşurată cu autovehicule de până la 8+1 locuri, dar şi faptul că la nivelul Guvernului nu a apărut un răspuns oficial faţă de niciuna din soluţiile transmise de FORT - CNR (Confederaţia Naţională Rutieră - n. red.)". În ceea ce priveşte deblocarea problemelor existente în transportul judeţean, transportatorii arată că singura soluţie se află la îndemâna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care trebuie să stabilească în comun cu Ministerul Transporturilor aplicarea legislaţiei europene în materie

2013, un an interesant pentru piaţa imobiliară

Potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă imobiliară, Jones Lang LaSalle (JLL), 2013 devine un moment bun pentru investitorii strategici care au parte de un climat favorabil, în condiţiile în care fondurile de investiţii nu mai găsesc oportunităţi specifice. "Cu o competiţie redusă între fondurile de investiţii pe piaţa românească, acum este momentul perfect pentru a achiziţiona, în mod strategic - pe baza unei evaluări atente a produselor imobiliare şi a structurării eficiente a tranzacţiei - cele mai bune proiecte imobiliare", sunt de părere autorii studiului citat.

Brazilia: Războiul valutar mondial s-ar putea intensifica

Războiul valutar mondial ar putea deveni şi mai intens dacă se implică şi Europa, a declarat ministrul de Finanţe al Braziliei, Guido Mantega, îndemnând în schimb ţările europene să-şi repornească economiile prin investiţii şi nu prin devalorizarea monedelor, scrie CNBC. Franţa a sugerat, înaintea reuniunii G20 de săptămâna următoare, că euro ar trebui depreciat, întrucât nivelul actual nu reflectă situaţia economică a uniunii monetare. "Vom continua să avem aceste probleme dacă economia mondială nu-şi revine. Soluţia în cazul ţărilor europene ar fi să susţină dinamismul economic, care să le scoată din stagnare", a spus Mantega.

O revoluţie în presa românească Opinii - Alin Teodorescu

Mass-media din România au fost o minune încă din 22 decembrie 1989 şi continuă să fie. Explozia presei după decembrie 1989 a fost copleşitoare. În mai puţin de trei luni după fuga cuplului Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR au apărut sute de publicaţii noi, trusturile de presă scrisă şi audiovizuală s-au transformat din temelii, iar jurnalismul a devenit o profesiune de invidiat. Simplul fapt că puteai să scrii fără cenzură a transformat oamenii, în egală măsură publicul şi producătorii de presă. Tipografiile (vechi, insuficiente şi lente) au fost inundate cu comenzi cărora nu le puteau face faţă. Au apărut investiţiile private în utilaje tipografice. Hârtia de ziar nu se găsea sau era de calitate proastă...

Cum profită România de statutul de "Ţara Anului"

Pentru prima dată în istoria agriculturii ecologice mondiale, România este "Ţara Anului" la Biofach-Nurnberg 2013, cel mai mare eveniment din domeniu. În acest context, în 15 februarie, la pavilionul naţional se va desfăşura concursul internaţional de miere de albine ecologică. La deschiderea festivă vor participa comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş, preşedintele forumului internaţional IFOAM, Andre Leu, şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

EVENIMENTUL ZILEI

ŞMECHERII DIN FOTBAL AU TREMURAT în faţa judecătorilor. Becali stă în Dubai de frica dosarului cu terenurile Armatei. COPOS, cel mai dărâmat inculpat

Gigi Becali a anunţat că nu se va prezenta astăzi la Curtea Supremă. El trebuia să fie audiat într-un dosar de corupţie, dar planurile au fost date peste cap după ce a fost găsit vinovat de sechestrare de persoane. Deputatul Gigi Becali face un adevărat slalom printre completele de judecată de la Curtea Supremă, acolo unde se judecă dosarele sale. Finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti trebuia să fie audiat astăzi, de Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă, în dosarul schimbului de terenuri cu Armata. El a anunţat că se va întoarce în ţară abia joi. Însă tot el declara sâmbătă că revine în ziua procesului în care se dă sentinţa în dosarul sechestrării de persoane, adică ieri. Nu a venit. Dosarul de astăzi este la un pas de a rămâne în pronunţare şi se află pe rolul instanţei de trei ani.

Liberalii sunt la guvernare doar cu numele

Miniştrii PNL au primit portofolii în Executiv, pe care PSD-iştii le-au golit treptat de conţinut. Victor Ponta, Dan Şova, Liviu Dragnea controlează multe dintre instituţiile cu miză fi nanciară mare pe care le-au preluat de la ministerele liberalilor. Liberalii fac parte din Cabinetul Ponta guvernează doar pe hârtie. Mult trâmbiţata paritate a PNL şi PSD din aparatul guvernamental presupune doar atribuţii pe hârtie pentru miniştrii liberali. EVZ vă prezintă cine sunt miniştrii liberali din guvernul Ponta cărora li s-a luat din putere. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian a rămas fără atribuţii în domeniul Energiei sau în gestionarea proiectului Roşia Montană. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, cel mai puternic liberal din Guvern, vicepremier, apropiat al lui Crin Antonescu, nu mai are atribuţii în domeniul bugetului, de el ocupându-se ministrul delegat Liviu Voinea,

Sebastian Ghiţă: Alianţa Voiculescu-S.R.S.- Nicolae atacă serviciile de informaţii româneşti fiindcă ar avea interese în Rusia

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă, secretar al Comisiei parlamentare de control a SRI a luat pozitie faţă de atacurile senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa serviciilor de informaţii româneşti. Sebastian Ghiţă a declarat pentru emisiunea Aktualitatea de la B1: "Sorin Roşca Stănescu rămâne un om duplicitar care foloseşte metode securiste. Nu ştiu exact raporturile sale cu securitatea ceauşistă, dar obiceiurile sale sunt aceleaşi. Atacul său la adresa serviciilor de informaţii româneşti este de factură sovietică. Atacul a apărut într-o săptămână în care trustul lui Voiculescu atacă şi el serviciile de informaţii ale României, partenerii lor din Statele Unite şi credibilitatea lor, iar fostul ofiţer al securităţii Ioan Nicolae, cunoscut colaborator al firmelor de gaze din Rusia, atacă în emisiuni plătite eforturile României în domeniul exploatării gazelor de şist şi acuză şi el SRI şi SIE.

Mânia lui Dumnezeu faţă de demisia Papei? Vezi ce semn naşte superstiţii la Vatican

Anunţul şoc al Papei Benedict al XVI-lea pare să fi întors lumea pe dos, iar mulţi sunt neliniştiţi după decizia Suveranului Pontif de a renunţa la tronul papal. Unii au început să vadă semne de rău augur, cum s-a întâmplat luni seara, la Vatican. Ieri seară, în timpul unei furtuni ce s-a abătut asupra Romei, Biserica Sfântul Petru de la Vatican a fost lovită de un fulger puternic. Mulţi cred că acesta a fost un semn de rău augur sau de mânie a lui Dumnezeu pentru demisia Papei, după cum scrie publicaţia britanică Daily Mail.

JURNALUL NATIONAL

Ungureanu, purcoiul de bani uitaţi

Jurnalul Naţional îi solicită fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu să facă lumină în dosarul "consultanţei" acordate OMV de către soţia sa. A trecut aproape un an de când presa a semnalat modul în care soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu încasa 80.000 de euro anual de la OMV sub titulatura de "consultanţă medicală". Pe cât de vocal a fost să explice că nu el a comandat vita Kobe şi sacul de parfumuri de la RA-APPS, pe atât de tăcut a fost MRU în privinţa relaţiei contractuale cu OMV. Ei bine, "consultanţa" a reapărut în declaraţia de avere depusă în data de 19 decembrie 2012 la Senatul României. Prestaţiile Danielei Ungureanu au adus în conturile familiei un total de 255.000 de euro din 2009 până în 2011, perioadă în care soţul său a deţinut funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Crin Antonescu: Gigi Becali a demisionat din PNL şi este deputat independent

Preşedintele liberal, Crin Antonescu, a declarat că George Becali şi-a dat demisia din PNL şi că acum este deputat independent. "Este un act unilateral de voinţă, domnul Becali a demisionat din PNL şi este deputat independent", a spus Antonescu. El a calificat drept morală, civilizată, politică şi umană relaţia sa cu Becali. "Nu ştiu cine a vorbit în afară de dumneavoastră (presa - n.r.) de un parteneriat între mine şi Gigi Becali. A fost o relaţie morală, civilizată, politică şi umană", a afirmat preşedintele PNL. Deputatul Alina Gorghiu a declarat că Gigi Becali şi-a anunţat demisia din PNL.

Cancerul din gazul de şist. Metoda folosită de Chevron presupune introducerea în pământ a 600 de substanţe chimice

Metoda pe care compania americană Chevron vrea să o utilizeze pentru extragerea gazelor de şist din cele patru perimetre deţinute în România este contestată de unii specialişti. Astfel, în timp ce unii specialişti sunt de părere că fracţionarea sau fisurarea hidraulică nu poluează pânza de apă freatică, alţii spun că substanţele introduse în pământ contaminează tot ce găsesc în cale. "Fracturarea hidraulică presupune pomparea la mare adâncime (câţiva kilometri) a unei mari cantităţi de apă, nisip şi aditivi, pentru a sparge stratul de rocă şi a elibera gazul. Aditivii folosiţi conţin circa 600 de substanţe chimice, dintre care unele sunt cancerigene. Consumul foarte mare de apă, riscul de contaminare a pânzei de apă freatică şi producerea de cutremure mici de suprafaţă sunt argumentele centrale împotriva utilizării metodei de fracturare hidrauluică - singura utilizată în prezent la scară comercială pentru extracţia gazului din şisturi", potrivit Raportului realizat în luna noiembrie 2012 de o comisie de experţi.

Demisia Papei, ironizată pe Twitter de italieni: "Trebuie să fi primit o ofertă mai bună de la concurenţă!"

Anunţul Papei că renunţă la Pontificat începând cu 28 februarie i-a luat prin surprindere pe utilizatorii reţelelor de socializare. Italienii au luat cu asalt Twitter-ul, făcând, în majoritatea cazurilor, comentarii ironice în legătură cu această demisie. "Este cumva 1 Aprilie?", se întreabă Chiara Geloni pe Twitter. "Succesorul va fi Mario Monti, primul Papă tehnic!", se amuza Pierluigi Vito. "Papa renunţă la Pontificat! Devine twitstar!", scrie Robertovic. "Trebuie să fi primit o ofertă mai bună de la concurenţă", comentează ironic şi Lia Celi. "Papa pleacă la finele lui februarie. În sfârşit avem un candidat

Norvegienii ne vor acorda asistenţă financiară

România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE), bani ce vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit Ambasadei norvegiene la Bucureşti. Subiectul a fost discutat luni de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Banii sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă. Aceste programe vor fi lansate în decursul acestui an iar administrarea acestor grantului a fost încredinţată Ministerului Fondurilor Europene, precizează sursa citată.

NATIONAL

Vine Petrus Romanus, ultimul Papa al lumii!

Decizia Sfantului Parinte a luat prin surprindere pana si Vaticanul, dupa cum a marturisit purtatorul de cuvant Federico Lombardi. Care a anuntat ca, pana la Pasti, va fi ales un nou Suveran Pontif. Dar alegerea acestuia starneste fiori la Vatican, unde secretul profetiilor papale ale Sfantului Malachia a fost pastrat cu strictete. Conform profetiilor facute in 1139, acest Papa, "Petrus Romanus", ar fi ultimul, dupa care "cetatea celor 7 coline va fi distrusa"! Automat, profetiile lui Malachia "se sudeaza" cu al treilea secret dezvaluit de Fecioara Maria, la Fatima, in 1917, copiilor Lucia de Santos (10 ani) si verilor ei, Jacinta (7 ani) si Francisco (10 ani), si care a zacut zeci de ani in arhivele Vaticanului, din cauza profetiilor ingrozitoare.

Mascarada din Justitie a depasit orice limita: judecatorii viciaza sentintele in legitima aparare!

Bulibaseala care a cuprins de ceva vreme intreaga Justitie romaneasca nu ii afecteaza doar pe cei inculpati in dosare. Pentru ca intr-o situatie jalnica au fost adusi si nenumarati magistrati care nu mai stiu cum sa scape de presiunea tot mai crescanda exercitata asupra lor de catre cele doua tabere rivale care isi disputa controlul Justitiei. In ultima vreme s-au inmultit cazurile in care deciziile judecatorilor, mai ales a celor de la instantele inferioare, contin puzderie de vicii de procedura. Si, chiar judecatorii sunt cei care strecoara cu grija cateva greseli procedurale in sentintele pe care le dau. Iar prin acest mod deloc ortodox, purtatorii de roba nu urmaresc decat sa-si salveze propriile cariere profesionale.

Ponta i-a extras lui Antonescu ochiul si timpanul din Serviciile Secrete. Generalul Ilie Botos urmeaza sa devina consilier personal

Schimbat de ministrul Mircea Dusa din functia de sef al Directiei Generale de Informatii a Apararii, generalul Ilie Botos a fost "recuperat" de premierul Victor Ponta care si-l doreste consilier personal. Procuror general al Romaniei in timpul guvernarii lui Adrian Nastase, decorat pentru merite deosebite de presedintele Traian Basescu, Ilie Botos a ajuns sef peste serviciul secret al Armatei imediat dupa ce Crin Antonescu s-a instalat ca interimar la Cotroceni.

PUTEREA

DNA: Un director şi un consilier la cabinetul ministrului Muncii, urmăriţi penal

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de doi angajaţi din Ministerul Muncii. Anchetatorii au început urmărirea penală faţă de Coruţ Iuliana, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (demisionară - n.r.), şi Mănuceanu Paula, consilier la cabinetul ministrului, în sarcina cărora au fost reţinute o serie de infracţiuni: luare de mită, instigare la infracţiunea de permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri.

Clienţii băncilor nu-şi vor recupera banii decât în instanţă

În situaţia absolut improbabilă în care ar intra în vigoare, din 1 iulie a.c., articolul din Codul de procedură civilă care ar da dreptul ANPC să denunţe în instanţă clauzele abuzive din contractele de adeziune,inclusiv cele bancare, clienţii nu şi-ar recupera banii care le-au fost încasaţi abuziv. Potrivit avocatului Eliza Petrov din cadrul Casei de Avocatură Coltuc, dacă băncile ar fi obligate prin lege să elimine clauzele abuzive din contracte, sumele deja încasate nu ar fi restituite, iar clienţii care se consideră păgubiţi ar trebui să se adreseze instanţei ca să le recupereze.

Explotarea gazelor de şist va şterge de pe hartă staţiunile Băile Felix şi 1 Mai

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Cornel Popa, se opune vehement exploatării gazelor de şist în judeţ, iar primarul din Sânmartin, Lucian Popuş, în arealul căreia se află staţiunile termale Băile Felix şi Băile "1 Mai", consideră că aprobarea exploatării gazelor de şist în perimetrul comunei ar provoca un dezastru ecologic şi financiar pentru zonă, practic, dispariţia staţiunilor. "Să sperăm că Guvernul României nu va aproba prin hotărâre de Guvern acest dezastru ecologic şi economic. Suntem absolut împotriva acestor exploatări", a declarat edilul comunei Sânmartin, citat de Agerpres.

ROMANIA LIBERA

Gigi Becali, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE în Dosarul sechestrării. DECIZIA este DEFINITIVĂ.

Deputatul PNL George Becali, membru al comisiei juridice a Parlamentului, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că i-a sechestrat şi interogat pe hoţii care i-au furat limuzina. Perioada de încercare este de 8 ani, timp în care Becali trebuie să respecte reguli stricte. În afară de pedeapsa de trei ani cu suspendare, Becali a primit şi pedepse accesorii prin care nu are dreptul să aleagă şi să fie ales, nu are dreptul să ocupe funcţii de demnitate publică, dar şi acestea au regim de suspendare, ca şi pedepasa principală de trei ani închisoare.

Cum afectează bunăstarea României cele 8 miliarde de euro "pierdute" de Băsescu

Suma alocată de UE României pentru următorii şapte ani, 39,8 miliarde de euro, a stârnit o adevărată furtună în clasa politică. Unii au spus că e prea puţin, alţii că e maxim ce puteam primi. RL a încercat să afle de la miniştri şi oameni de afaceri ce s-ar fi întâmplat dacă Băsescu obţinea cu opt miliarde de euro mai mult, după cum i-a reproşat premierul. RL a încercat să afle şi ce n-a mers de am lăsat miliardele europene să ni se scurgă printre degete între 2007 şi 2013, precum şi ce trebuie să schimbăm ca să absorbim fondurile UE cu "randament polonez" în intervalul 2014-2020.

Falcă: Am semnale de CONSTERNARE din partea unor oameni de afaceri italieni după declaraţia lui Ponta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, spune că a primit "semnalele consternării şi chiar îngrjorării" din partea unor oameni de afaceri italieni, după declaraţiile lui Victor Ponta referitoare la Silviu Berlusconi. Edilul a adăugat că se alătură "protestului personal" al italienilor din vestul ţării, scrie Mediafax. Într-un comunicat de presă transmis luni, primarul Gheorghe Falcă (PDL) îi reproşează premierului Victor Ponta că, "ignorând nu doar prudenţa, ci şi uzanţele internaţionale, îşi permitea să-l compare pe fostul prim-ministru italian Silviu Berlusconi cu fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu".

ZIARUL FINANCIAR

Sistemul bancar raportează cele mai mari pierderi din istorie. De la un profit de 4,4 miliarde lei în 2008, băncile au ajuns la o pierdere totală de 2,1 miliarde de lei

Banca Naţională a strâns rezultatele financiare pre­liminate ale celor 40 de in­stituţii de credit de pe pia­ţă şi a tras linie: pier­deri cumulate record de 2,12 mld. lei pe anul trecut, aproape triple faţă de 2011. În 2008 sistemul raportase cele mai mari câştiguri din istorie, peste 4,4 mld. lei. 2012 a fost al treilea an la rând în care sistemul bancar a înregis­trat un rezultat negativ, aducând cea mai mare creştere a volumului pierderilor. Aceas­ta a fost consecinţa agravării pro­ce­sului de deteriorare a calităţii por­tofo­liilor de credite, dar şi a scă­derii sol­dului creditelor în condiţiile în care pro­ducţia de credite noi s-a pră­bu­şit, iar multe bănci au vândut pa­che­te de active devenite ne­perfor­mante. Rezultate negative au înregis­trat de­opotrivă bănci mari şi mici. În 2011 pierderile cumulate ale băn­cilor au însu­mat 777 mil. lei, iar în 2010 circa 516 mil. lei.

Piraeus a ajuns dezvoltator imobiliar la Braşov

Banca elenă Piraeus Bank va investi prin intermediul diviziei imobiliare Piraeus Real Estate "câteva milioane de euro" pentru finalizarea unui proiect rezidenţial cu şase blocuri din Braşov, după ce dezvoltatorul iniţial al proiectului Seasons Residence, client al băncii, a intrat în faliment, iar activele au fost scoase la lichidare. Piraeus a cumpărat la sfârşitul anului trecut pentru circa 10 mil. euro activele firmei Gespi Investments şi şi-a asumat rolul de dezvoltator "în vederea recuperării unei părţi cât mai mari din împrumutul acordat dezvoltatorului aflat în incapacitate de a finaliza proiectul".

Investitorii au pus la păstrare 53 mil.euro în fonduri mutuale

Fondurile mutuale au atras de la investitori 235 mil. lei (53,6 mil. euro) în ianuarie, cea mai bună lună din ultimul an, semn că sentimentul investitorilor este pozitiv la început de 2013. Intrările nete de 235 mil. lei au ajutat fondurile mutuale să sară în premieră peste pragul de 9 mld. lei (2,07 mld.euro) în active nete. Cap de afiş au fost fondurile cu profil de risc conservator care au atras de la investitori o sumă netă de 227,1 mil. lei, cea mai mare parte din suma totală de 235 mil. lei a intrărilor nete raportate de industrie în ianuarie, potrivit statisticilor lunare emise de Asociaţia Administra­torilor de Fonduri. Fondul BCR Obligaţiuni, administrat de Erste Asset Management, a atras cele mai mari intrări nete, respectiv 108 mil. lei luna trecută, sau jumătate din totalul raportat de industrie. În ultimele 12 luni, fondul a raportat un randament de 7,5%.

Exporturile au intrat pe scădere pentru prima dată în ultimii trei ani

Luna decembrie a fost cea mai slabă de anul trecut pentru schimburile comerciale externe, cu 5% sub anul trecut. Exporturile au revenit anul trecut în teritoriul negativ şi au scăzut cu 0,5%, în condiţiile contracţiei unor economii din zona euro, principalii partenerii comerciali ai României, deşi se estima o creştere de 7%. Declinul vine după ce în 2011 exporturile înregistrau un avans de 20%. Economia Ro­mâniei este încă puternic de­pen­dentă de zo­na euro, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate, dar se observă continuarea creşterii gradului de diversificare geografică, exporturile către ţările non-UE fiind în creştere anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb