REVISTA PRESEI 13.02.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 13 februarie 2015

ADEVARUL

Comedia negocierilor la Minsk. Putin câştigă timp la masa tratativelor, militarii ruşi se îndreaptă spre Mariupol

Cotidianul britanic "The Guardian" face o analiză tragi-comică a acordului de pace pentru Ucraina, semnat la Minsk, care a dezămagit pe aproape toate planurile: deşi promite încetarea focului, toate celelalte puncte formulate sunt vagi, iar chestiunile cu adevăr esenţiale au rămas neclarificate. S-au reunit, într-un moment de criză internaţională acută, trei lideri puternici dedicaţi păcii mondiale. Au ieşit după 17 ore de negocieri la sânge în spatele uşilor închise ale palatului prezidenţial din Minsk, arătând obosiţi, mototoliţi şi nesatisfăcuţi. Toţi liderii au fost de acord cu un armistiţiu, care va intra în vigoare sâmbătă, la miezul nopţii. De Ziua Îndrăgostiţilor. Putin a spus că ambele părţi vor retrage armamentul greu şi artileria din zona de conflict în următoarele ore.

Generalul Degeratu: Putin a câştigat. Este o nouă Transnistrie

Cine sunt beneficiarii şi cine sunt perdanţii acestui mare joc diplomatic, în acelaşi timp uriasă partidă de poker politic, desfăşurată în ultimele ore la Minsk? La această întrebare şi nu numai a răspuns generalul Constantin Degeratu, fost Şef al Marelui Stat Major, într-o dezbatere Adevărul Live despre "acordul general" pentru încetarea focului în estul Ucrainei, semnat joi în capitala Belarusului. "Din perspectivă euroatlantică este o alegere dintre rău şi foarte rău. Un conflict îngheţat ar putea fi doar după acceptarea anexării Crimeei, şi, doi, acceptarea autonomiei Donbas. O pierdere de principiu, acceptarea ideii. Putin da, a câştigat. Dar nu mai mor oameni. Este o nouă Transnistrie", spune gen. Degeratu.

Psihologii explică de ce a ajuns Elena Udrea la închisoare: şi-a luat nasul la purtare

Comportamentul detaşat chiar şi cu cătuşe la mâini afişat de Elena Udrea în ultimele zile i-a surprins şi pe specialişti. Psihologii arată că dezinvoltura cu care pare că duce problemele pe care le are cu Justiţia fosta candidată la Preşedinţie nu denotă putere de caracter, ci falsitate şi chiar panică, în timp ce experţii în comunicare sunt convinşi că, odată cu mandatul de arestare primit miercuri de Udrea, cariera sa politică a ajuns la final. De asemenea, specialiştii sunt de părere că gestul cu mâna dusă la nas făcut de aceasta în Parlament, în momentul în care colegii deputaţi se pregăteau să voteze cererile formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a aruncat-o, de fapt, după gratii. "Atât leguitorul cât şi opinia publică au interpretat gestul ca fiind o comunicare", a explicat profesorul Tudorel Butoi, specializat în psihologie judiciară. În opinia acestuia, în absenţa gestului, Elena Udrea ar fi rămas în libertate.

Iohannis a discutat jumătate de oră cu Poroşenko. Liderul ucrainean l-a invitat la Kiev

Reuniunea Consiliului European a început cu întârziere, Angela Merkel, Francois Hollande şi Petro Poroşenko fiind aşteptaţi să revină de la Minsk, acolo unde au negociat pacea din estul Ucrainei. Klaus Iohannis s-a întreţinut pentru câteva momente cu liderii europeni vorbitori de limbă germană: Angela Merkel, Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz, după care a avut o discuţie de jumătate de oră cu Petro Poroşenko. Aproape de miezul nopţii, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat concluziile summitului european. Iohannis: Acest prim Consiliu European la care am avut onoarea şi plăcerea să particip s-a desfăşurat într-un context geopolitic extrem de complicat. Am salutat decizia celor doi lideri că au fost alături de preşedintele Poroşenko. Singura soluţie pentru criza din Ucraina este cea politică, bazată pe dialog, care urmăreşte să oprească vărsarea de sânge.

Vosganian, din nou imun la Justiţie

Senatorul Ion Ariton a rămas, joi, fără imunitate parlamentară şi poate fi urmărit penal în dosarul "Gala Bute". În schimb, Senatul a respins solicitarea procurorilor de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian chiar dacă ieri Comisia Juridică a votat favorabil cererea anchetatorilor. Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe Facebook prin care critică decizia luată în privinţa lui Vosganian. Procurorul-şef interimar al DIICOT, Georgiana Hossu, a declarat, joi, că dacă vor apărea indicii noi în ancheta derulată în cazul lui Varujan Vosganian, va fi cerută din nou Senatului încuviinţarea urmăririi penale pe numele liberalului. Şeful interimar al DIICOT a precizat că dacă s-ar fi dispus urmărirea penală pe numele lui Varujan Vosganian, senatorul ar fi putut să ajute la stabilirea tuturor aspectelor ce sunt redate în ancheta procurorilor.

STS: La prezidenţiale au fost atacuri cibernetice în scop politic, fiind implicat un post TV

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, a declarat, joi, că la alegerile prezidenţiale din 2014 au fost folosite atacuri cibernetice în scop politic, fiind implicată o televiziune românească prin intermediul căreia a fost dat un semnal pentru "un atac calificat pentru IT-işti devastator". Directorul STS a luat parte la o dezbatere organizată de grupul parlamentar al PNL pe marginea legislaţiei în domeniul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor. Opriş a refuzat să dea clarificări legate de acest incident, în ciuda insistenţelor jurnaliştilor. Totodată, deputatul PNL Mihăiţă Calimente a afirmat că nu are cunoştinţă la ce s-a referit Marcel Opriş, însă va propune la nivelul Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor ca directorul STS să fie audiat în legătură cu acest subiect.

BANCHERUL

Fratricid intre bancheri din cauza francului elveţian

După ce a fost boicotat de clientii cu credite in franci elvetieni care au venit la banca sa-si achite ratele cu galeti de monezi, Steven van Groningen, seful Raiffeisen Bank si al Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), a primit ieri un pumnal in spate de la colegul sau, Philippe Lhotte, directorul BRD, care a declarat ca nu este de acord cu modul in care colegii din patronat abordeaza criza francului elvetian, luand chiar in calcul iesirea din asociatie. Ba chiar francezul a acuzat bancile, inclusiv pe cea la care lucreaza acum, ca poarta vina de nu nu fi avertizat clientii despre riscul valutar al creditelor in CHF, atunci cand le-au acordat, in 2007-2008. Durerea este cu atat mai usturatoare pentru Groningen cu cat BRD se afla printre băncile neafectate de creditarea in franci elvetieni, banca apucând sa aprobe doar 10 credite in 2006, după care s-au oprit, zic ei, fiind conştienţi de riscul valutar prea mare, aşadar nu ar trebui sa se bucure de necazul altora, Raiffeisen fiind printre băncile cu cele mai multe credite in CHF.

Vampirul băncilor e din nou însetat! Răsvan Radu, şeful UniCredit Tiriac, vrea sânge proaspăt

Vampirul de banci Rasvan Radu, seful UniCredit Tiriac Bank, este din nou insetat: vrea sangele (creditele si depozitele) unei noi banci sau macar o parte din ea, dupa ce in anii dinaintea crizei din 2008 a facut sa dispara doua banci, HVB si Tiriac, pe care le-a integrat in UniCredit, iar dupa criza a supt sangele RBS, adica i-a cumparat toti clientii, persoane fizice si firme, cu creditele si depozitele aferente. Din pacate, dragi banci care nu aratati prea bine si vreti sa inchideti afacerea, Radu va vrea dezbracate! Nu se mai complica cu preluarea integrala a unei banci, cu fac alti semeni precum Laszlo Diosi de la OTP cu Millennium Bank sau Omer Tetik de la Banca Transilvania cu Volksbank. El va vrea doar sangele, adica portofolii de clienti cu active si pasive (credite si depozite), nu vrea sa se complice cu sucursale, angajati, integrare etc. Se pare ca s-a cam delectat cu RBS, desi rezultatele inca nu sunt clare, dupa cum am vazut aici (revenim maine asupra subiectului cu noi date furnizate de banca).

CURENTUL

Swissleaks: bani româneşti sifonaţi de soţia lui Mihai Tănăsescu şi fratele Mihaelei Geoană

Mihai Tănăsescu şi-a mânjit şi soţia şi fiul. Fost ministru al finanţelor publice şi fost reprezentant al României la FMI, acum Tănăsescu este, spre umilirea României, vicepreşedinte BEI. Daniela Florentina Ganea, soţia lui Mihai Tănăsescu, apare în documentele bancare de la HSBC. Soţia demnitarului a avut un cont secret la această bancă între anii 1995 şi 2004. Numele de cod ataşat acestui profil bancar este SPHYNX. Potrivit regulamentelor BNR, până în anul 2005, cetăţenii români cu reşedinţa în România nu aveau voie să deschidă conturi în afara ţării. În perioada când a fost creat contul din Elveţia, soţia politicianului era asociată cu firma Kato Aromatic, o companie egipteană prin care s-a recuperat o parte din datoria Egiptului faţă de România.

CURIERUL NATIONAL

PE a decis instaurarea unui registru european al pasagerilor aerieni

Membrii PE au votat la actuala sesiune plenară de la Strasbourg, după dezbateri aprinse, în favoarea instaurării până la finele acestui an a unui fişier european al pasagerilor aerieni, în schimbul unor garanţii date guvernelor privind protejarea datelor personale. În favoarea acestei decizii au votat 532 eurodeputaţi,136 au fost împotrivă şi... 36 s-au abţinut. Acest fişier, cunoscut sub numele de "PNR"(Passenger Name Record), este considerat a fi unul dintre principalele instrumente dorite de Uniunea Europeană pentru a lupta mai eficient împotriva atacurilor teroriste. El era deja acceptat de guverne încă din 2011, dar eurodeputaţii au blocat punerea în aplicare, invocând lipsa unei suficiente protecţii a datelor personale astfel colectate.

Curtea de Conturi pune la zid ASF

În ultimul raport de audit, entitatea de control arată că Autoritatea nu a stabilit prejudiciile create fostelor CNVM şi CSA şi nu a recuperat drepturile de creanţă cuvenite fostei CNVM. Nici compensaţiile financiare acordate de CSA unui fost membru al Consiliului al cărui mandat s-a încheiat în anul 2010 nu au fost recuperate. Curtea ceruse şi extinderea verificărilor asupra tuturor cheltuielilor de delegare, detaşare şi transferare atât în ţară, cât şi în străinătate. " Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a plătit compensaţii financiare în valoare de 294 mii lei, unui fost membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, al cărui mandat s-a încheiat în anul 2010 şi care a solicitat compensaţia după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a solicita aceast plată", se arată în raport. La solicitarea Curierului Naţional, ASF a informat că "în anul 2010, a încetat calitatea de membru al Consiliului C.S.A., a dnei Aurelia Cristea, la data de 01.02.2010, urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.3/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.33 din 15.01.2010".

Întâlnire româno-chineză pe tema investiţiilor în energie

Andrei Dominic Gerea, mi­nistrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, şi Xu Feihong, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R.P.Chineze în România, au discutat, cu ocazia preluării mandatului de către oficialul chinez, despre principalele proiecte de investiţii chineze în domeniul energetic, preconizate a se realiza în România şi aflate pe agenda convorbirilor dintre specialiştii din cele două ţări. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, printre acestea se numără blocurile 3 şi 4 la Centrala Nucleară Cernavodă, HidrocentralaTarniţa-Lăpuşteşti, centralele electrice de la Rovinari şi Mintia. "Dacă vom realiza împreună aceste obiective, cu certitudine vor deveni cele mai mari investiţii ale R.P.Chineze în Europa Centrală şi de Est", a declarat ambasadorul Xu Feihong.

Fostul şef al Jandarmeriei, Costică Silion, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Costică Silion, fostul şef al Jandarmeriei, a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare, judecătorii stabilind că acesta este vinovat de fapte de corupţie privind reîncadrarea în funcţie a unui subofiţer care fu­sese trecut în rezervă de la Poliţia Română din motive disciplinare, potrivit B1 TV. În acelaşi dosar au fost condamnaţi, tot la trei ani de închisoare cu suspendare, Ion Crînguş, fostul adjunct al lui Silion la Jandarmeria Română, Costică Neculai, Doru Chilibon, Iulian Lixandru, Mihai Traian şi Dan Ştefan Rusu. Mircea Niţoi şi Paul Pânişoară au primit pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a mai dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri referitoare la concursul organizat în octombrie 2008, printre care şi rezultatul obţinut de Paul Pânişoară.

Bursa predă piaţa AeRO "forţelor de ocupaţie" poloneze

Companiile care urmează să acceseze noul segment de piaţă AeRO al Bursei de Valori Bucureşti fac pasul una câte una pentru a se prezenta în faţa investitorilor. Operatorul de piaţă a organizat ieri un eveniment în care şi-au expus profilul primele firme ce intenţionează să acceseze sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB, urmând ca pe 18 februarie a.c. să fie o nouă rundă de astfel de prezentări, în perspectiva lansării segmentului de piaţă pe 25 februarie a.c. Remarcabil, trei dintre cele şase societăţi sunt din Polonia, în timp ce numai două sunt româneşti. Această realitate poate fi explicată în primul rând prin existenţa unui asemenea ecosistem în piaţa poloneză, mediul de afaceri din această ţară fiind cunoscător al acestei forme de finanţare. Un alt argument poate fi încrederea dată antreprenorilor polonezi de prezenţa în funcţia de director general al BVB a lui Ludwik Sobolewski, conducător pentru mulţi ani al Bursei din Varşovia.

Marea Britanie se îndreaptă către deflaţie, spune Banca Angliei

Banca Angliei ar putea fi forţată să taie ratele de dobândă încă şi mai mult în condiţiile în care Marea Britanie se îndreaptă către cea mai importantă perioadă de deflaţie din 1989 încoace, susţinută de căderea dramatică a preţului petrolului, scrie The Daily Telegraph, care citează ultimul raport asupra inflaţiei al autorităţii de politică monetară pentru lira sterlină. Dacă la sfârşitul anului trecut aşteptările pieţei erau pentru o ridicare de dobândă, acum se pare că, dimpotrivă, va fi vorba de o scădere sau chiar de achiziţii suplimentare de active financiare faţă de programul deja existent de 375 miliarde lire sterline derulat de banca centrală. Guvernatorul instituţiei, canadianul Mark Carney, a refuzat să spună către ce variantă de stimuli monetari înclină: "Punctul important este să subli­niem că dacă vom fi în acea situaţie - în care nu suntem în acest moment - dar dacă vom fi în situaţia de a avea nevoie să oferim noi stimuli, avem multe opţiuni", a declarat acesta.

EVENIMENTUL ZILEI

PLÂNGI ŞI CÂŞTIGI. Ministrul care a făcut lobby în Guvern pentru Interagro

Varujan Vosganian a scăpat de problemele penale după ce a lăcrimat, s-a miruit şi s-a rugat de colegii senatori să nu-i ridice imunitatea. De la tribuna Senatului, fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian (57 de ani), a declarat ieri că, în cazul său, nu există probe noi ale procurorilor care să justifice o nouă cerere de ridicare a imunităţii. El a minţit cu bună ştiinţă. În cel de-al doilea raport transmis Senatului, procurorii au inserat o stenogramă a şedinţei de Guvern din 20 februarie 2008. Din discuţii reiese clar intenţia ministrului de a favoriza firma miliardarului Ioan Niculae, care cumpăra, prin Interagro, gaz subventionata de stat. Firma era cel mai mare producător de îngrăşăminte. Premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a dat seama că Vosganian încercă să-l ducă de nas pentru adoptarea unei note care favoriza Interagro şi i-a arătat, în şedinţă, problemele.

Bătîndu-se între ei, "copiii lui Băsescu" fac pulbere moştenirea lăsată de Traian Băsescu

Elena Udrea şi Florian Coldea sunt copii lui Traian Băsescu. Traian Băsescu i-a descoperit, Traian Băsescu i-a promovat, Traian Băsescu i-a luat alături în procesul istoric de modernizare a României. Pentru c-au fost copiii lui Traian Băsescu, şi Elena Udrea şi Florian Coldea au avut de suferit ura liderilor PSD. Elena Udrea spune - şi pe drept cuvînt -, în Jurnal, că Victor Ponta i-a zis lui Florian Coldea că-l va da afară dacă va ajunge preşedinte. Asupra lui Florian Coldea, ca şi asupra Elenei Udrea au fost aţintite zilnic tulumbele cu lături ale Antenei 3. Trebuie adăugată celor doi şi pe Codruţa Kovesi. Întreaga carieră din ultimii zece ani ai actualei şefe a DNA a depins crucial de Traian Băsescu. Traian Băsescu a promovat-o procuror general în 2006. Nu putem exclude dintre copiii lui Traian Băsescu pe Monica Macovei.

Şefii de la Romarm, afaceri cu cianură şi bani murdari

Doi directori ai companiei naţionale de armament au încheiat contracte "pe sub mână" cu o firmă care urma să arunce cianurile, fără să le neutralizeze. Aproape 282.000 de euro destinaţi tratării deşeurilor de cianuri, de zinc, cupru şi şlam galvanic provenite de la societatea Carfil, filiala braşoveană a Romarm - compania de stat de armament, au fost daţi unei firme de apartament fără angajaţi şi echipamente, care nu a mai făcut operaţiunile de ecologizare. Totul s-a făcut, conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza unei înţelegeri pornite de la Dan Tache, directorul Romarm. Acesta l-a "sfătuit" pe omul de afaceri Daniel Liliac să facă o ofertă pentru tratarea deşeurilor de la Carfil, filiala a Romarm, şi va primi contractele de la Aurel Velţan, şeful unităţii. De altfel, cei trei sunt reţinuţi preventiv pentru 30 de zile.

Minerii sunt gata de grevă generală

Aproximativ 5.000 de mineri şi angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au participat, ieri, la un miting de protest desfăşurat în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu. Protestul a fost organizat de sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate "Univers" şi CNS Cartel ALFA. Acţiunea de protest a fost organizată pentru a atrage atenţia guvernanţilor, dar şi politicienilor, asupra managementului defectuos de la Complexul Energetic Oltenia Târgu Jiu. Directorul unităţii este Laurenţiu Ciurel. În cadrul protestului s-a mai atras atenţia asupra nerespectării Contractului Colectiv de Muncă, pre cum şi asupra intenţiei administraţiei Complexului de diminuare cu 20 la sută a fondului de salarii şi eliminarea majorităţii facilităţilor.

JURNALUL NATIONAL

Cum a facut-o sobrul Iohannis sa zambeasca pe Angela Merkel

Klaus Iohannis participa la primul sau Consiliu European, ce are loc la Bruxelles. La începutul reuniunii Consiliului, seful statului roman a purtat scurte discutii cu presedintele Frantei, Francois Hollande, premierul britanic, David Cameron, prim-ministrul bulgar, Boyko Borissov, si cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk. Totusi, asa cum era si cel mai firesc, cel mai amical dialog purtat de Klaus Iohannis a fost cel pe care l-a avut cu cancelarul german Angela Merkel, care in mod suprinzator, in timpul discutiei cu presedintele roman, a zambit extrem de mult. Iohannis s-a văzut cu toţi liderii europeni şi s-a întreţinut cu preşedintele Franţei, dar cel mai spumos dialog l-a avut cu Angela Merkel. Sa fie Klaus Iohannis mai destins si mai suculent in expresiile in limba germana?

Mircea Badea: Eu cred, pana-n momentul asta, ca Udrea scapa!

Mircea Badea si exprimat scepticismul in legatura cu faptul ca dosarele instrumentate de DNA impotriva Elenei Udrea vor duce la condamnarea acesteia. Badea este de parere ca dovezile adunate de procurorii DNA nu sunt suficiente pentru a sustine si a proba in fata instantei acuzatiile. "Ce avem concret, material, cu Elena Udrea, ma refer la munca procurorilor, nu vi se pare ca e subtire rau de tot? E subtire si va spun exact de ce e subtire, adica exact cum spune chiar doamna Udrea, care spune corect ca e subtire, si l-am auzit si pe domnul avocat grasut, cu freza ciudata ca spune acelasi lucru si l-am crezut, parea competent. E tare, nu zic, denuntul lui Dinu Pescariu, care vad ca e performant la denunturi, dar eu vreau sa intreb, denuntul Elenei Udrea nu e performant? Eu cred, pana-n momentul asta, ca Udrea scapa! Pe ce au facut ei pana acum, scapa", a declarat Mircea Badea aseara la Antena3.

Criza francului ne aduce insolvenţa

În plină criză a creditelor în franci elveţieni, reprezentanţii BNR, dar şi cei ai sistemului bancar, au ajuns la concluzia că a venit vremea ca legea falimentului personal să fie adoptată. "Piaţa ne arată că s-a copt în România vremea implementării unui cadru legislativ şi instituţional pentru insolvenţa persoanei fizice", a declarat viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu. Acesta a mai precizat că trebuie explicate foarte clar implicaţiile unei astfel de legi, pentru că nu se potriveşte în toate cazurile. "Vrem să clarificăm cum ne dorim să arate o bună legislaţie a insolvenţei persoanelor fizice(...). În principiu, ea se potriveşte celor care au luat credite pe termen scurt. Pentru cei care au luat credite pe termen lung, o legislaţie a insolvenţei nu este soluţia", a precizat Olteanu.

NATIONAL

De la orgii sexuale la orgii financiare!

Printre cei care se aflau in imediata apropiere a "Prinţişorului" Nicu Ceauşescu erau si Ion Moraru si Ioan Hidegcuti. Primul era prezentat chiar ca şeful de cabinet al lui Nicu Ceauşescu, in timp ce al doilea, pe atunci şef al BTT-ului, asigura locaţiile pentru escapadele amoroase ale fiului dictatorilor. Iată ca anii au trecut, vremurile s-au schimbat, însă cei doi foşti utecişti de frunte sunt din nou pe cai mari. Moraru este şeful Secretariatului General al Guvernului, in timp ce Ioan Hidegcuti este preşedintele Fondului Roman de Contragarantare. Iar amândoi au pus-o de o afacere incredibila, aflandu-se in spatele celei mai moderne unităţi private de învăţământ preuniversitar romanesc, Liceul Teoretic National din Bucureşti. Dar doar după ce l-au bagat in combinatie si pe "pedelistul liberal" Vasile Blaga. Liceul Teoretic National, se afla la doar o aruncătura de bat de Piaţa Victoriei din Capitala si este, de departe, cea mai moderna si luxoasa din tot învăţământul preuniversitar romanesc.

Curtea de Conturi: ANAF a prejudiciat statul cu peste un miliard de lei

Curtea de Conturi a publicat, ieri, raportul pe anul 2013, in care atrage atenţia asupra neregulilor descoperite in colectarea, administrarea si cheltuirea banului public. Printre instituţiile care au diminuat nejustificat bugetul de stat se numără, evident, Guvernul, dar si Agenţia Naţională de Administrare Fiscala (ANAF), care a produs prejudicii de peste un miliard de lei.

Dragnea isi pregateste atacul sub fustele doamnelor din PSD

Pus la zid de colegii europarlamentari, care se declara nemulţumiţi de activitatea lui din PE, pesedistul Cătălin Ivan se apară, susţinând ca in spatele acestei acţiuni de discreditare s-ar afla in realitate Liviu Dragnea. "Absenta sistematica a domnului Ivan de la activitatile Comisiei de Control Bugetar a fost de natura a crea probleme foarte serioase delegatiei, dar si vulnerabilitati la adresa Romaniei, permitand deschiderea unor discutii despre posibile sanctiuni in ceea ce priveste utilizarea fondurilor europene", se arata intr-un comunicat al delegatiei PSD in PE, delegatie condusa de social-democrata Viorica Dancila. Considerand ca o disputa cu Dancila ar fi inutila, Catalin Ivan a ales sa-i raspunda lui Liviu Dragnea, despre care afirma ca ar fi autorul moral al comunicatului denigrator. Concret, Ivan i-a cerut presedintelui executiv al PSD sa fie un barbat politic adevarat si sa nu se mai piteasca pe sub fustele doamnelor social-democrate.

Geoana, cucul din Senat

Mircea Geoana are idei putine si fixe. De mai bine de trei luni, senatorul anunta aproape zilnic sfarsitul actualei puteri, profetiile lui dovedindu-se pana acum doar niste banale declaratii politice. "Vom avea in urmatoarele doua saptamani o noua majoritate, vom avea un nou guvern" (1 februarie 2015). Cum cele doua saptamani s-au scurs, si odata cu ele s-a cam dus si credibilitatea lui Mircea Geoana, senatorul s-a bagat din nou in seama cu aceeasi amenintare rasuflata. "Estimarea mea este ca in cursul urmatoarelor zile, maxim o saptamana, vom avea concretizarea unei noi majoritati in Senat si in Camera, intr-un efect de mimetism politic, se va produce acelasi lucru", a afirmat Geoana, demonstrand din nou ca simtul ridicolului este o notiune straina pentru el.

PUTEREA

Iohannis şi Gorghiu, umiliţi în Senat: Vosganian a scăpat de urmărire penală

Votul în cazul lui Vosganian le-a căzut greu liberalilor, dar şi preşedintelui Iohannis, tocmai când acesta se afla la Consiliul European, la Bruxelles. Într-un episod de telenovelă, cu lacrimi, mir pe frunte şi acatiste citite în faţa camerelor de luat vederi, senatorii au făcut pe judecătorii şi fostul ministru a scăpat încă o dată de urmărirea penală. Votul secret, bătu-l-ar vina, lasă loc partidelor să arunce vina unele pe altele. Degeaba copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că "senatorii au votat, regretabil, pentru a bloca bunul mers al justiţiei", că este o "situaţie de neacceptat", un "accident", care "nu este definitoriu" pentru partidul său. Mai departe de declaraţii nu se va întâmpla nimic, chiar dacă ea spune că data viitoare liberalii care nu votează la vedere "vor fi în situaţia de a nu fi respectat o decizie asumată politic de întreaga conducere a PNL" .

Radu Gheţea: Legea insolvenţei persoanelor fizice a devenit o necesitate în România

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea,a declarat, joi, că legea insolvenţei persoanelor fizice a devenit o necesitate în urma schimbărilor petrecute în România în ultimii ani. Gheţea a ţinut să precizeze că este important ca actul normativ să fie aplicabil şi accesibil debitorilor de bună credinţă. Preşedintele ARB a mai spus că legislaţia trebuie să răspundă şi întrebării legate de plafonul de datorie pentru care se aplică.

ROMANIA LIBERA

Blat în Senat pentru salvarea lui Varujan Vosganian

Ca orice minune, angajamentul Parlamentului de a nu mai face scut în jurul celor acuzaţi de infracţiuni nu a ţinut prea mult: senatorii au respins, ieri, pentru a doua oară, solicitarea procurorilor DIICOT ca ex-ministrul Varujan Vosganian să poată fi cercetat penal. Sub protecţia votului secret, puterea şi opoziţia şi-au dat mâna pentru salvarea liberalului, impresionate, pesemne, de lacrimile şi jurămintele celui vizat. La doar câteva minute după ce au încuviinţat începerea urmăririi penale în cazul ex-ministrului PDL Ion Ariton, senatorii au făcut o întoarcere cu 180 de grade şi l-au salvat, iar, pe Varujan Vosganian (PNL) de întrebările incomode ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 71 de voturi au fost împotriva cererii DIICOT (faţă de 56 voturi "pentru"), de unde rezultă că au contribuit la liniştea fostului ministru al Economiei şi senatorii puterii (PSD, PC, UNPR şi PLR).

Clasamentul celor mai scumpe servicii publice din ţară

Serviciul de iluminat public este cu 4 lei mai scump la Focşani decât la Brăila - reiese dintr-o hartă interactivă din care românii pot afla cât de eficiente sunt autorităţile din oraşele în care locuiesc. Prima hartă interactivă a serviciilor publice municipale, lansată ieri de Institutul pentru Politici Publice (IPP), le permite românilor să afle cât de costisitoare sunt serviciile oferite de autorităţile locale din oraşul în care locuiesc, în comparaţie cu alte oraşe din ţară. Platforma online "Plătesc taxe - merit servicii de calitate" compară costul accesului la servicii publice şi performanţa autorităţilor locale în furnizarea serviciilor de salubritate, alimentare cu apă şi canalizare, ­termoficare, iluminat public şi transport urban, folosind informaţii provenind din surse oficiale.

O poveste despre moralitatea grecească - de Joseph E. Stiglitz

Acum şaptezeci de ani, la finalul celui de-al doilea război mondial, Aliaţii au recunoscut că Germaniei trebuie să i se ofere un nou început. Ei au înţeles că ascensiunea lui Hitler a avut mult de-a face cu şomajul (nu cu inflaţia) care a rezultat din impunerea unei datorii şi mai mari Germaniei la finalul primului război mondial. Aliaţii nu au luat în calcul prostia cu care au fost acumulate datoriile şi nici nu au discutat despre costurile pe care Germania le-a impus altora. În schimb, nu doar că au şters datoriile, ci au oferit şi ajutor, iar trupele aliate staţionate în Germania au oferit încă un plus de stimul fiscal. Când companiile falimentează, o compensare echitabilă a datoriilor este o soluţie corectă şi eficientă. Abordarea similară pentru Grecia ar fi să fie convertite obligaţiunile actuale în obligaţiuni raportate la PIB. Dacă Grecia se mişcă bine, creditorii vor primi mai mulţi bani înapoi, dar dacă nu, vor primi mai puţini. Ambele părţi ar fi astfel puternic stimulate să urmărească politici de creştere economică.

ZIARUL FINANCIAR

Record negativ: în 2014, numărul de locuitori a scăzut cu 55.000 de persoane

În 2014 s-au născut mai puţin de 198.000 de copii, iar numărul locuitorilor care au decedat a fost cu aproape 55.500 mai mare decât cel al nou-născuţilor, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Situaţia este mai dramatică faţă de anul 2013, pentru că populaţia României se reduce drastic de la an la an, atât din cauza sporului natural negativ, cât şi ca urmare a migraţiei populaţiei în alte state. România îşi pierde treptat locuitorii, iar acest lucru se va avea impact negativ direct în economie, spun specialiştii, care avertizează că fenomenele demografice trebuie să intre în categoria problemelor de siguranţă naţională.

Şeful BRD: Avem resurse şi am vrea să dăm credite, dar nu există cerere

BRD SocGen a raportat un profit de 43 mil. lei în 2014, după doi ani de pierderi, dar stocul de credite a scăzut cu 5%. Philippe Lhotte, bancherul francez care conduce de doi ani şi jumătate BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, se aşteap­tă anul acesta doar la o uşoară îmbunătăţire a activităţii de creditare pentru că cererea rămâne scăzută în pofida dobânzilor aflate la minime istorice. "Nu vom vedea un boom. Sunt mai optimist în ceea ce priveşte creditarea corporate, în principal creditarea companiilor de talie mare. Sunt însă semnale pozitive şi pe segmentul firmelor mici. Piaţa este foarte competitivă", a declarat Lhotte într-un interviu pentru ZF. BRD, deţinută de grupul francez Société Générale, avea la finalul anului trecut un stoc de credite nete de 26,5 miliarde de lei (5,9 mld. euro), în scădere cu 5% faţă de 2013. Comparativ, scăderea creditului privat la nivelul sistemului bancar a fost de 3% în 2013.

Elveţia a devenit ţara care se împrumută cel mai ieftin din lume

Elveţia, un stat ale cărui active financiare sunt luate cu asalt de investitori, şi-a asigurat săptămâna aceasta cele mai mici costuri de finanţare din lume prin obligaţiuni cu scadenţa la zece ani, în timp ce alte ţări europene se pot finanţa pe termen mai scurt la dobânzi ultrareduse sau chiar negative. Pentru unii analişti situaţia este înspăimântătoare deoarece le aminteşte de cei 20 de ani de deflaţie care au îngheţat creşterea economică în Japonia. "Paradisul" alpin a vândut obligaţiuni scadente în 2025 la un yield de 0,011%, ceea ce înseamnă că investitorii primesc aproape nimic în schimbul finanţării. Pe pieţele secundare, obligaţiunile elveţiene cu scadenţa de până în 2024 sunt atât de căutate încât sunt oferite spre vânzare la randamente negative, scrie Thomson Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb