REVISTA PRESEI - 13.09.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 13 septembrie 2010

ADEVĂRUL

Milionarul din umbră al lui Vintu

Dan Iulian Stratan este unul dintre băieţii deştepţi care au ştiut să facă bani în tăcere. L-a slujit pe Vîntu şi a meritat. Acum trăieşte mai mult la Londra. Medicul Dan Stratan a strâns o avere impresionată, statul fiind cel mai generos "pacient". Omul de afaceri ieşean Dan Stratan a preferat să rămână în umbră, -ferindu-se cu străşnicie de presă şi refuzând să facă declaraţii. Numele său mai este legat şi de privatizarea Petrom, din postura de reprezentant al lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar şi de achiziţionarea companiei Petromservice de către offshore-ul cipriot Elbahold LTD, ca reprezentant al acestei firme în România.

Cine este generalul fugarului Nicolae Popa?

Stenogramele convorbirilor dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa au scos la iveală existenţa unui general plătit din banii trimişi de omul de afaceri român. Conform unor informaţii primite la redacţie ar fi vorba despre un general de poliţie indonezian care-l proteja pe Nicolae Popa la Jakarta. Motivul principal invocat de procurori pentru arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu este acela că omul de afaceri l-ar fi susţinut material pe fostul preşedinte al Gelsor, Nicolae Popa, încercând chiar să îngreuneze extrădarea acestuia în România.

Şcoala începe cu profesori nervoşi

Fără festivităţi, noul an şcolar stă sub semnul concedierilor şi al protestelor dascălilor. Peste 3,2 milioane de elevi sunt aşteptaţi de astăzi în cele aproximativ 21.000 de şcoli din toată ţara. De la 1 septembrie, Ministerul Educaţiei a renunţat la 10.000 de angajaţi. Austeritate este cuvântul de ordine pentru noul an şcolar care începe. Şcolile sunt mai puţine, la fel şi profesorii, iar salariile din sistem au fost şi ele reduse. Daniel Funeriu, şeful de la Educaţie, e însă optimist. El se mândreşte cu buna organizare şi cu faptul că 90% din copii vor învăţa în şcoli autorizate sau în curs de autorizare.

PDL, încurcat de reforma electorală a lui Băsescu

Mesajul preşedintelui referitor la votul uninominal în două tururi de scrutin şi revizuirea Constituţiei este primit cu rezervă chiar de lideri ai PDL. Cei mai mari critici ai iniţiativei lui Traian Băsescu sunt chiar aliaţii PDL din Coaliţie, reprezentanţii UDMR. "Îi reamintim preşedintelui şi colegilor de la PDL că au nevoie de majoritate absolută în Parlament pentru modificarea sistemului de vot şi de două treimi din votul parlamentarilor pentru revizuirea Constituţiei", a declarat deputatul UDMR Márton Árpád.

Sechestru fiscal la Petromidia

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit sechestru asigurător asupra unor active ale Rompetrol Rafinare. Ministerul Finanţelor susţine că Rompetrol trebuie să răscumpere toate obligaţiunile în care a fost convertită datoria istorică, deşi Sebastian Vlădescu, fostul ministru de resort, a admis că statul poate deveni acţionar minoritar la compania petrolieră. Conflictul dintre statul român şi Grupul Rompetrol pe tema datoriei istorice a rafinăriei Petromidia ia amploare. Vineri, ANAF a pus sub sechestru asigurător unele terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare.

Topul mondial al celor mai sigure bănci din lume

Global Finance a publicat raportul anual intitulat "Cele mai sigure bănci din lume", emis pentru prima dată în urmă cu 19 ani. Studiul cuprinde primele 500 de bănci din lume, după mărimea operaţiunilor. Analiştii compară ratingurile de credit acordate instituţiilor de agenţiile Fitch, Moody"s şi Standard&Poor"s.

România caută pe burse cumpărători de datorie

Experţii de la Finanţe au început marketingul programului de împrumut, prin care statul vrea să obţină şapte miliarde de euro. România şi Ungaria încearcă să-şi vândă cât mai bine imaginea de economie stabilă, pentru a obţine banii doriţi la costuri cât mai reduse. Şapte miliarde de euro vrea să atragă statul român de la investitorii străini, într-un program de împrumut pe termen mediu, considerat de specialişti ca fiind cel mai bun instrument de finanţare a datoriei.

CAPITAL

Ghid pentru escroci: cum să profiţi de pe urma şomerilor

În ultimele luni a explodat numărul anunţurilor de tipul "O mie de euro pentru trei ore pe zi". Care este realitatea din spatele lor şi cine poate cădea în capcana falşilor angajatori? Despre ce este vorba, de fapt? "Este o activitate nouă, de consultanţă marketing, care constă în promovarea unor produse naturiste, mai ieftine decât în farmacii, care tratează 120 de boli şi nu au efecte secundare. Dvs. nu veţi fi angajat, ci colaborator, iar salariu nu aveţi la început, dar în timp or să vină şi banii, în funcţie de cum vă descurcaţi, dar şi de cât consumaţi. Pentru că trebuie să consumaţi şi dvs. nişte produse, pe care apoi să le promovaţi cum vă e mai uşor, prin telefon, prin bileţele lipite pe uşi, poate aveţi şi dvs. rude şi prieteni care au şi ei afecţiuni.

Capcana ajutorului social: mai tentant decât salariul minim

Dilema: cât ar trebui să fie venitul minim garantat şi cum ar trebui acordat pentru a-şi atinge scopul social fără să distorsioneze piaţa muncii şi să irosească banii publici? Guvernul răspunde parţial cârpind momentan legislaţia.

CURENTUL

Expertul din dosarul FNA era subalternul lui SOV. În atenţia DNA: au apărut elemente noi pentru infirmarea soluţiilor de NUP şi SUP ale lui Vîntu în dosarul FNA

Surpriză de proporţii în dosarul fugarului Nicolae Popa: anchetatorii confirmă, în sfârşit, că offshorurile cipriote Comac Ltd şi Elbahold Ltd sunt controlate de Sorin Ovidiu Vîntu. Cum expertul care a decis că SOV nu este vinovat în dosarul FNA a fost plătit de aceste societăţi, rezultă că el era subalternul celui a cărui vinovăţie era chemat s-o stabilească. Situaţia este identică aceleia în care un procuror primeşte salariul chiar de la inculpat.

Circ, haos şi oale sparte, de Corneliu Vlad

Nimic mai uşor decåt inflamarea "spaţiului public" (nobilă sintagmă!) prin arestarea lui Vîntu. Un prim scop este atins. Nu mai vorbim de Boc, de gigacalorie, de concedieri sau chiar de Roberta Anastase, avem un scandal de şi mai mare palpit, so pe el. După principiul lui Alcibiade: tai coada cåinelui ca lumea să se ocupe de asta, nu de alte metehne, mai rele, ale stăpånului. Pe bătrånul cåine blånd al lui Vîntu impuşcat în picior "analiştii" de toate calibrele îl căinează mai sfåşietor chiar decåt pe Vîntu, cu toate vinovăţiile sau prezumţia lui de nevinovăţie. O blondă ingenuă se întreba cu candoare dacă nu cumva tragedia patrupedului l-ar putea scăpa pe stăpånul lui de dandanaua în care a fost băgat.

Menajeria lui Nuşulică în arena circotecii mediatice

De la arestarea lui SOV, ce se întâmplă la Antene şi Realitatea TV poate fi considerat material didactic pentru o teză de doctorat în psihiatrie. S-a ajuns dincolo de esenţa absurdului, ori mai degrabă s-a depăşit culmea imbecilităţii. Dacă avem în vedere că televiziunile RTV şi A3 au ajuns să acuze "circul mediatic" din jurul lui Vîntu! Autorii "circului mediatic" se plâng de circul mediatic. Demenţă curată.

Mori de vânt, de Tia Şerbănescu

Prin urmare e posibil să avem de-a face tot cu un foc de artificii la sfârşitul căruia inculpatul să redevină liber ca mulţi alţi reţinuţi care au defilat cu cătuşele sus şi banii jos - iar poezia corupţiei să continue: "acum în România se poate întâmpla orice" - a declamat Adrian Păunescu şi, având în vedere că soţia sa a rămas în libertate după ce-a băgat trei suflete în pământ, are mare dreptate. Să vedem dacă procesul acesta va deconspira toţi autorii operaţiunii speciale FNI sau dacă rămâne o simplă luptă cu morile de vânt.

Datoria Germaniei către România încinge spiritele în Bundestag

Datoria Germaniei către România, descoperită în urma unei cercetări făcute de doctorul în economie Radu Golban, suscită tot mai multe dezbateri în Bundestag (camera superioară a Parlamentului german - n.r). Întreaga poveste a datoriilor se învårte undeva în jurul sumei de 1,126 miliarde de mărci ale Reich-ului german (circa 4,2 miliarde euro), dar există ipoteze conform cărora suma reală ar fi cuprinsă între 18,8 şi 99 miliarde de euro. Agenţia de ştiri Hotnews scrie că interesat de rezolvarea aceastei probleme este şi Partidul Stångii (Die Linke), care ar fi depus, în 2 septembrie, o "mică cerere" de clarificare a problemei către Bundestag.

CURIERUL NAŢIONAL

Conserve cu... scumpiri

Piaţa conservelor din fructe şi legume a scăzut anul acesta cu peste 60% comparativ cu anul trecut, în principal ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile care au determinat o diminuare a materiilor prime.

"Vorbim de o scădere faţă de anul trecut cu peste 60% din cauza vremii nefavorabile care a scăzut aportul materiilor prime, la care se mai adaugă şi lipsa subvenţiilor pentru acest sector. În aceste condiţii ne aşteptăm ca în această toamnă preţul conservelor din fructe şi legume să crească cu aproximativ 30%"", a declarat, pentru Curierul Naţional, Aurel Tănase, preşedintele Patronatului din Industria de Conserve Legume-Fructe, Romconserv.

Bogaţii, sub lupa ANAF

"În cadrul ANAF va fi înfiinţată o structură specializată în impozitarea persoanelor fizice cu venituri foarte mari, având în vedere necesitatea gestionării riscurilor care ţin de neconformarea persoanelor fizice cu venituri foarte mari, dar şi asigurarea unor servicii de asistenţă şi a unui dialog bazat pe transparenţă în relaţia cu aceşti contribuabili", se arată în raportul semestrial al ANAF, la capitolul "Angajamente pentru semestrul doi 2010". Raportul menţionează că în SUA de la primii 1% dintre contribuabilii persoane fizice cu cele mai mari venituri se colectează anual aproximativ 40% din totalul impozitului pe venit la nivel federal. În România, primii 1% dintre persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit datorau aproximativ 20% din totalul impozitului pe venit stabilit la nivel naţional, se arată în raport.

Românii au reînceput să-şi plătească de bunăvoie impozitele

Gradul de conformare voluntară la plata taxelor şi a impozitelor a crescut în primul semestru al anului cu trei puncte procentuale, de la 75,6% la 78,5%, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale (ANAF), dar se plasează sub nivelul din perioada 2007 - 2009. Gradul de conformare voluntară se calculează ca raport dintre suma obligaţiilor plătite integral şi în termen şi suma obligaţiilor de plată aşteptate conform declaraţiilor depuse, informează Mediafax.

Şi distracţia se impozitează

"Persoanele fizice şi persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi biletelor de intrare sau, după caz, în sumă fixă, în funcţie de suprafaţa incintei, în cazul videotecilor şi discotecilor", a declarat pentru Curierul Naţional, Mădălina Hornea, consultant fiscal în cadrul departamentului de audit şi servicii de asigurare Nexia România.

Maşinile "fură" mâncarea oamenilor

Ţările din lumea a treia sunt afectate din cauza dezvoltării sectorului de biocombustibili. Investitorii străini cumpără foarte mult teren agricol în Africa, iar localnicii rămân fără suprafeţe pentru cultivarea de mâncare. Politicile Uniunii Europene şi a Statelor Unite privind dezvoltarea sectorului de biocombustibili afectează ţările din lumea a treia, fiindcă acaparează foarte mult teren agricol de pe teritoriul Africii şi al altor zone puţin dezvoltate, unde suprafeţele erau folosite pentru cultivarea de mâncare, arată un raport al Băncii Mondiale, citat de EUobserver.

Nu avem după ce bea apă, dar pompăm 165 mil. euro în apa grea

Până în luna august s-a fabricat toată apa grea necesară pentru toate reactoarele de la Cernavodă, şi cele existente şi cele care se vor construi. Deşi există deja un surplus de 13 tone, OUG 80/2006 stabileşte să se mai fabrice aproximativ 300 - 350 tone. N-avem bani pentru drumuri şi nici pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar ţinem în spate mega Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. Şi nu cu bani puţini, ci cu încă aproximativ 165 milioane de euro...

EVENIMENTUL ZILEI

SOV mizează pe boală pentru a scăpa de arest

Deşi Vîntu a acceptat în arest tratamentul menit a-i ţine sub control boala, avocaţii lui speră ca aceasta să fie un motiv suficient pentru eliberare. Cu toate că a acceptat să primească medicamentele menite a-i ţine sub control boala cronică de care suferă (poliomielită) abia la 24 de ore de la momentul la care a fost încarcerat, Sorin Ovidiu Vîntu speră ca, săptămâna aceasta, să-i înduplece pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să-l elibereze din motive medicale.

Moara de ştiri Realitatea merge greu fără Sorin Ovidiu Vîntu

Angajaţii au emoţii lună de lună că nu-şi mai primesc salariile, mai ales după arestarea patronului Sorin Ovidiu Vîntu. Procurorii au dovezi că el finanţa postul TV prin interpuşi. Salariile angajaţilor din trustul Realitatea-Caţavencu stau sub semnul întrebării. Acestea au întârziat deja în repetate rânduri şi ar mai putea întârzia şi în viitor, indiferent dacă Vîntu va rămâne sau nu în arest, aşa cum a declarat, pentru "Evenimentul zilei", Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Realitatea-Caţavencu.

Bogdan Chirieac a împrumutat trustul lui Vîntu cu aproape un milion de euro

Una dintre persoanele care au susţinut compania este jurnalistul Bogdan Chirieac, un personaj prezent adesea în cadrul emisiunilor realizate la postul de televiziune Realitatea TV. Potrivit tabloidului "Cancan", jurnalistul a împrumutat trustului Realitatea-Caţavencu între 500.000 şi un milion de euro. "Da, este adevărat. Suma este confidenţială, iar amănuntele acestui contract privesc exclusiv cele două părţi implicate, nu ştiu de ce s-ar discuta despre acest subiect", a declarat Chirieac pentru EVZ.

FINANCIARUL

Românii din străinătate ies din criză: 700 milioane de euro trimişi acasă în iulie

Deşi deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a adâncit în primele şapte luni cu 38,5% faţă de perioada similară din 2009, comparativ cu finalul semestrului I dezechilibrul extern şi-a temperat puternic avansul. Totodată, balanţa transferurilor curente şi-a schimbat semnificativ dinamica în iulie, intrările de fonduri europene şi remiterile fiind de 712 milioane de euro, de aproape două ori mai mult decât în aceeaşi lună din 2009.

Cu două luni înainte de "desfiinţare", ISCIR şi-a cumpărat sediu de 4 mil. euro

Fostul sediu închiriat de AVAS a fost cumpărat de la samsari. Guvernul a externalizat mai bine de 80% din activitatea Inspecţiei pentru Controlul Instalaţiilor către societatea CNCIR SA, unde angajaţii nu vor avea presiunea din sistemul bugetar. Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) a fost reorganizată prin intermediul Ordonanţei de Guvern 22 din 18 august 2010, astfel că activităţile aducătoare de fonduri vor trece la o companie privată CNCIR S.A. cu unic acţionar statul.

Gazprom: "România vrea să participe la South Stream"

Oficialii gigantului energetic rus Gazprom au declarat la finele săptămânii trecute că România este în continuare interesată să participe la proiectul de construcţie a gazoductului South Stream. Poziţia autorităţilor de la Bucureşti a fost reafirmată cu ocazia unei vizite efectuate în România de către o delegaţie de la Moscova condusă de Leonid Chugunov, şeful Departamentului pentru managementul South Stream, potrivit unui comunicat Gazprom. Autorităţile române n-au anunţat, însă, nimic despre asta.

SIF2 încearcă să convingă Franklin Templeton să investească în societăţile din portofoliu

Cei doi investitori au ajuns unii dintre principalii acţionari ai Bursei din Bucureşti. Oficialii SIF Moldova (SIF2) se vor întâlni săptămâna aceasta cu cei ai Franklin Templeton pentru a-i convinge să investească în unele din societăţile din portofoliul acesteia, dar şi în acţiunile proprii ale SIF2. Această societate de investiţii a fost un cumpărător activ de acţiuni ale Fondului Proprietatea (FP), a cărei administrare este în curs de a fi preluată de Franklin Templeton.

Începutul de an şcolar devine un lux pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii

Părinţii au scos din buzunar între 190 şi 800 de lei pentru acest eveniment. Noul an şcolar care începe astăzi, într-o zi de 13, este structurat pe 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, cu patru mai multe decât în anii şcolari precedenţi. Evenimentul este marcat însă de o serie de neajunsuri, care "înveninează" atmosfera în rândul cadrelor didactice afectate din plin de concedieri, norme reduse şi salarii scăzute. La nivelul întregii ţări s-au anulat aproximativ 20.000 de norme didactice, s-au închis sute de şcoli, iar nu mai puţin de 1.700 de profesori şi-au luat concedii fără plată pentru a-şi căuta liniştea în alte domenii, sau în străonătate.

GÂNDUL

Procurorii, la Testul Gândul: Întrebările esenţiale în dosarul Vântu. "De ce a fost arestat preventiv SOV? Pentru că a arătat o insistenţă infracţională evidentă"

Are legătură arestarea lui SOV cu dosarul FNI, era necesară arestarea şi de ce, care sunt probele procurorilor şi ce demonstrează acestea - sunt doar câteva dintre întrebările la care am încercat să obţinem răspunsuri. Aşteptăm şi punctul de vedere al avocaţilor, pentru a prezenta cititorilor ziarului Gândulimaginea completă a acestui caz controversat.

Ce au vrut să prevină magistraţii când au dat decizia de arestare preventivă pe 29 de zile?

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că procurorii au încercat să prevină posibilitatea ca omul de afaceri să influenţeze martorii şi pe ceilalţi inculpaţi. Astfel, potrivit aceloraşi surse, la începutul lunii decembrie 2009, Vântu i-ar fi învăţat pe Ţurcan şi Stoian să refuze să facă declaraţii la Parchet, aşa cum reiese din interceptarea convorbirilor telefonice. Motivarea judecătorului care a dispus arestarea urmează să fie făcută în cursul zilei de luni, când vom cunoaşte şi punctul de vedere al instanţei.

Care este pericolul social reprezentat de Vântu?

Potrivit procurorilor, pericolul social reprezentat de Vântu e dat de favorizarea unui infractor condamnat pentru o faptă deosebit de gravă, precum şi de modalitatea de comitere a infracţiunii de favorizare a infractorului. În referatul prin care s-a cerut arestarea preventivă, procurorul Marius Iacob a reţinut următoarele argumente: "În plus, în cauză, inculpaţii sunt cercetaţi de mai multe luni pentru aceste fapte şi li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi, cu toate acestea, au continuat să acorde ajutor condamnatului.

Imagine din celula lui Vântu: multimilionarul împarte marmelada cu doi poliţişti care au luat şpagă. Cine au fost colegii de celulă ai lui Becali, Voicu, Diaconescu şi Patriciu

Arestul în care a ajuns Sorin Ovidiu Vântu a găzduit, în ultimii ani, nume sonore ale politicii, mediului de afaceri sau sportului. Cunoscut ca arest al VIP-urilor, sediul Direcţiei Cercetări Penale, apreciat ca luxos şi privilegiat de amărăşteni, e descris drept igrasios şi infernal de celebrităţi. Vântu împarte o celulă de 16 metri pătraţi, din arestul Cercetărilor Penale, împreună cu doi poliţişti. Aceştia au fost prinşi şi arestaţi sub acuzaţia de luare de mită şi aşteaptă să fie judecaţi. Cu un mic dejun din care nu lipsesc marmelada şi ceaiul, un prânz cu ciorbă ţărănească şi mâncare de cartofi cu carne, iar seara cu o cină cu tocană de orez, legume şi carne,

Nicolae Popa ar putea ajunge în ţară pe 25 septembrie. Lungul drum al fugarului, de la Jakarta către casă

Nicolae Popa ar putea ajunge în România cel mai devreme la data de 25 septembrie. Surse din Ministerul de Interne au precizat pentru Gândul că termenul de o lună de zile este cel uzual în astfel de cazuri, mai ales când este vorba despre ţări cu care România nu are acord de extrădare. Procedura extrădării este mai complicată când este vorba despre state cu care nu există un acord în acest sens, ne-au declarat sursele citate.

Fidel Castro acuză Franţa de "Holocaust rasial"

Ţiganii din România şi Bulgaria - care au fost evacuaţi din tabere şi presaţi să accepte oferta a ceea ce Guvernul francez numeşte "repatrieri voluntare" - "sunt victimele unui alt fel de Holocaust rasial", consideră fostul lider cubanez, Fidel Castro. Cel supranumit "El Lider Maximo" se alătură corului de critici adresate, în ultimele zile, autorităţilor franceze care nu renunţă la expulzări.

JURNALUL NAŢIONAL

Începe şcoala! Profesorii protestează cu fluturaşul de salariu în piept

Peste trei milioane de copii încep astăzi şcoala. Vorbim despre un an şcolar care porneşte sub semnul protestelor. Supăraţi că le-au fost tăiate salariile cu 25 %, dascălii vor purta în piept fluturaşul cu noul salariu. În plus, sute de şcoli îşi aşteaptă elevii în paragină.

Nine-eleven, comemorare relaxata dupa 9 ani

Privită prin prisma ultimelor evenimente, este vorba despre iniţiativa construirii unei moschei la câteva sute de metri de Ground Zero pe de-o parte şi de posibilitatea arderii a 200 de exemplare din Coran pe altă parte, comemorarea a nouă ani de la atentatele din 9/11/2001 a fost aşteptată cu măsuri de securitate sporite. Manifestarea a fost mai degrabă una relaxată, poliţia a raportat la finalul zilei zero arestări şi zero incidente.

CFR aruncă 300.000 de euro pe hărţi de zgomot

CFR s-a arătat îngrijorată de stresul acustic determinat de traficul mare de pe liniile ferate. Cu toate problemele din infrastructura feroviară rezolvate, doar zgomotul roţilor de tren mai era derajant. Proiectul nu poate fi implementat dintr-un motiv simplu: condiţia principală, ca 164 de trenuri să treacă zilnic printr-un singur punct feroviar, nu este îndeplinită.

Boc interzice prin lege concedierea bugetarilor de partid

Guvernul strecoară în proiectul de lege prevederi menite a imuniza clientela politică la restructurări. Pentru cei care au fost numiţi în funcţii de conducere, Legea salarizării unitare prevede obligativitatea mutării lor în alte instituţii ale statului, pe posturi vacante. Mai mult decât atât, pentru ca respectivii să-şi păstreze salariile, în cazul în care nu există un post vacant de conducere, postul vacant se transformă într-unul de conducere.

Cum şi-a pierdut inflaţia forţa de şoc, de Adrian Vasilescu

Aşteptam alte cifre. Vineri, Institutul Naţional de Statistică a comunicat rata inflaţiei pe august 2010. Surpriză mare: creşterea a fost de numai 0,23%. Rată ignorată însă de mulţi analişti şi comentatori, care s-au năpustit asupra nivelului anual de 7,58% - august 2010 faţă de august 2009 - aparent mai atractiv. Concepţiile despre inflaţie, în societatea noastră, sunt dintre cele mai controversate. În unele cercuri politice, chiar şi în cercurile unor economişti, se aud voci care spun că... România ar avea nevoie de mai multă inflaţie.

ROMÂNIA LIBERĂ

Videanu: PDL vrea să taie cota unică în 2011

Adriean Videanu crede că din martie anul viitor cota unică ar putea fi redusă astfel încât economia să-şi revină, iar PDL să-şi recapete credibilitatea. Videanu vrea să impună disciplina în partid, să interzică opiniile critice pe blogurile membrilor PDL şi să pregătească alegerile interne cât mai repede.

Secretele din dosarul arestării lui Vîntu

Arestarea anului. De ce a riscat omul de afaceri convorbiri telefonice cu nume clare, deşi se ştia urmărit de autorităţi? În Jakarta, un ofiţer de securi-tate ales de Vîntu veghea ca Nicolae Popa să nu se predea, precum Ioana Maria Vlas. Popa poate depune mărturii importante în dosarele FNI şi FNA. Potrivit surselor noastre, "generalul" ar fi un fost ofiţer de Securitate, ales special de Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-i asigura "protecţie" lui Popa prin străinătăţuri. Procurorii au refuzat să ne dezvăluie numele generalului. Este de notorietate faptul ca SOV a angajat foarte mulţi rezervişti ai Securităţii, ai SRI sau SIE, mulţi dintre ei conducând filialele din ţară ale FNI.

Cum a influenţat Ilie Năstase cariera lui Nadal

Tenismenul Rafel Nadal, numărul unu mondial, calificat în finala de la US Open, îi datorează o bună parte din succes unchiului său, Toni Nadal. Antrenor şi educator pentru Rafa, Toni Nadal şi-a "şelfuit" nepotul astfel încât imaginea sa să fie diametral opusă faţă de cea a fostului mare tenismen român Ilie Năstase, celebru pentru izbucnirile sale, arată The New York Times. Publicaţia precizează că Toni Nadal era un mare fan al lui Năstase, însă ibericul observase un lucru definitoriu la sportivul român: accesele sale de furie îi umbreau deseori performanţele.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Cum evităm munca forţată în folosul politicienilor

Curtea Constituţională de la Budapesta a decis în 1995 că impunerea de CAS pe drepturi de autor este o restrângere abuzivă a dreptului la proprietate. În argumentaţia sa, Curtea a ară-tat că impunerea de CAS pe venituri din drepturi de autor constituie o restrângere abuzivă, excesivă şi disproporţionată a dreptului la proprietate. "Asigurarea obligatorie (în sistemele publice - n.r.) limitează concomitent libertatea de acţiune a indivizilor şi materia tradiţională a acestei libertăţi, care este dreptul la proprietate.

Mobius: Nu există garanţii că acţiunile FP vor ajunge la valoarea activului net

Blocarea pe timp de doi ani a despăgubirilor în numerar şi emiterea de titluri noi în vederea listării la Londra ar putea spori oferta de acţiuni la Fondul Proprietatea. Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat săptămâna trecută posi-bilitatea răscumpărării a maximum 10% din acţiuni, la preţuri cuprinse între 0,2 şi 1,5 lei pe unitate. Valoarea nominală a acţiu-ni-lor FP, în funcţie de care proprietarii deposedaţi de comunişti îşi primesc des-pă-gubirile, este de 1 leu/titlu, ceea ce înseamnă că despăgubiţii care le vând la preţuri inferioare acestuia - atât acum, pe piaţa nereglementată, cât şi eventual după listarea anunţată pentru anul viitor - încasează mai pu-ţini bani decât li s-ar cuveni.

Proiectul "Piaţa Obor", 100% ilegal

La mijlocul săptămânii trecute, reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 2, ai Poliţiei Comunitare şi câţiva bodyguarzi au demolat ceea ce mai rămăsese din Piaţa Obor pentru a face loc noului complex comercial aflat în curs de construire. Acest complex are însă o mare pro-blemă: ignoră normele urba-nistice, iar autorizaţia sa de construire este suspendată încă de anul trecut. Afacerea care i-a aşe-zat la aceeaşi masă pe primarul sectorului 2 Neculai Onţanu cu omul de afaceri Puiu Po-poviciu are la bază o lungă serie de ilegalităţi. Potenţii "în-treprinzători" nu ţin cont de legea care reglementează do-me-niul public al statului, de nicio instituţie abilitată în domeniul construcţiilor şi nici chiar de o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei.

Pilonul II se apropie de pragul de 1 miliard de euro

Profitul net cumulat, de la debut, al sistemului de pensii private obligatorii, în beneficiul participanţilor, a depăşit 520 de milioane de lei la finalul lunii august. Pentru participanţi, cea mai bună metodă de a testa rentabilitatea fondurilor la care cotizează şi de a vedea ce câştiguri reale le-au adus acestea este aceea de a-şi verifica online cel puţin lunar situaţiile conturilor, pentru a vedea câţi bani li s-au virat sub formă de contribuţii şi care este valoarea activului net personal. Activele nete cumulate ale fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) au ajuns la nivelul de 3,71 miliarde de lei la finalul lunii au-gust, în urcare cu 4,24% faţă de luna iulie, potrivit datelor Comisiei de Su-praveghere a Sistemului de Pen-sii Private (CSSPP).

ZIARUL FINANCIAR

Cel mai bine plătit avocat a câştigat anul trecut 3 mil. euro

Avocatura este cea mai rentabilă meserie liberală, dar datele privind veniturile firmelor de avocatură sunt secrete, nefiind publicate de Finanţe. Cel mai bine plătit avocat din România este din Bucureşti şi a încasat oficial anul trecut 12,27 mil. lei (circa 3 mil. euro), respectiv 250.000 euro/lună, potrivit datelor transmise ZF de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. ANAF nu a transmis şi numele acestuia, invocând secretul fiscal. De altfel, nici veniturile firmelor de avocatură nu sunt cunoscute, nefiind publicate de Ministerul Finanţelor sau Registru Comerţului. Topul celor mai mari 10 venituri realizate din activităţi independente în 2009 este dominat de avocaţi, cu nouă prezenţe.

Erste cumpără acţiuni BCR de la salariaţi

Grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR - cea mai mare bancă din România, a lansat pe 1 septembrie o ofertă de cumpărare de acţiuni BCR adresată acţionarilor persoane fizice ai băncii, oferind un preţ de 14,03 lei (3,28 euro/acţiune). Valoarea totală a operaţiunii, care vizează circa 0,57% din acţiunile BCR, se ridică la 15 mil. euro şi evaluează acum întreaga bancă la 2,6 mld. euro. În momentul privatizării, BCR a fost evaluată la 6 mld. euro. Aceasta este prima ofertă publică pe care austriecii o fac acţionarilor individuali ai BCR, după oferta derulată la finele lui 2006 imediat după privatizarea băncii. Atunci, Erste le-a oferit salariaţilor BCR un preţ de 6,5 euro pentru o acţiune sau posibilitatea de a primi în schimb acţiuni la grupul austriac (o acţiune Erste pentru 6 acţiuni BCR). Salariaţii BCR au cumpărat acţiunile la preţul de 1,05 lei (0,246 euro) înainte de privatizare, astfel că şi la preţul de 14,03 lei ei vor obţine un profit de peste 1.200%.

Liviu Voinea: Scăderea contribuţiilor sociale cu 3% ar putea crea 100.000 de locuri de muncă

Principala problemă pe care o are România în acest moment o reprezintă numărul scăzut al angajaţilor care lucrează legal, iar abordarea pe care a avut-o atât mediul privat, cât şi sectorul public, în ceea ce priveşte reducerea de costuri prin concedieri, a fost greşită, este de părere economistul Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Dacă nivelul contribuţiilor ar scădea cu 3%, s-ar putea crea 100.000 de locuri de muncă. Economia, per ansamblu, nu-şi poate reveni dacă avem mai puţine locuri de muncă, mai puţini oameni care plătesc taxe mai mari. Economia îşi poate reveni doar dacă sunt mulţi angajaţi care plătesc taxe moderat".

Un grup de acţionari minoritari ai UniCredit Ţiriac Bank cere listarea pe sistemul alternativ al brokerilor

Un grup de acţionari minoritari cere băncii UniCredit Ţiriac Bank posibilitatea de a lista pachetul de 4,5% din capitalul instituţiei de credit aflat în posesia minoritarilor pe sistemul alternativ de tranzacţionare al brokerilor (Romanian Over the Counter-ROTC), pentru a le oferi celor peste 4.000 de deţinători istorici de acţiuni şansa de a ieşi din acţionariat. Cele câteva mii de persoane care la începutul anilor nouăzeci au subscris cu numerar la înfiinţarea băncii comerciale Ţiriac au ajuns în prezent acţionari "captivi", având în vedere că de la achiziţia băncii în 2006 acţionarul majoritar al UniCredit Bank din Austria nu le-a mai făcut o ofertă de preluare, iar vânzarea acţiunilor pe piaţa liberă este dificilă pentru că banca nu e listată.

Brokerii nu vor ca BVB să devină o acţiune "de 2 lei"

Societăţile de brokeraj, principalii acţionari ai Bursei de Valori Bucureşti, au respins prin neprezentare în AGA propunerea managementului de a splita valoarea nominală a acţiunilor Bursei de la 10 lei la 1 leu. Menită să asigure o creştere a lichidităţii, aşa cum anunţa Stere Farmache, preşedintele BVB, operaţiunea de splitare a valorii nominale a acţiunilor Bursei de la 10 lei la un leu s-a lovit de refuzul brokerilor care nu s-au prezentat în număr suficient la AGA pentru a se putea pune în discuţie acest subiect.

Tabără: Creşterea producţiei agricole se va face prin impozitarea terenurilor şi controlul importurilor

Valeriu Tabără, noul ministru al agriculturii, a anunţat, într-un interviu acordat agenţiei de presă Mediafax, că pârghiile pentru creşterea productivităţii sunt impozitarea terenurilor, fiscalizarea producţiei agricole, taxarea inversă şi controlul importurilor mai ales în sectoarele unde România produce în cantităţi suficiente. "Ar trebui introdusă o taxare de penalitate pentru cei care nu îşi îngrijesc terenurile şi este clar că se va ajunge la această taxare, care se referă nu numai la terenurile din extravilan, ci şi la cele intravilan, nu numai la terenurile private, ci şi la cele proprietate publică.

Cum a reuşit Vântu să fie implicat în puncte-cheie ale finanţelor - Legăturile cu politicienii şi serviciile secrete. Vosganian, pe lista lui Vântu

Varujan Vosganian, fost ministru liberal al finanţelor, a pierdut fotoliul de comisar european în urma legăturilor sale cu Sorin Ovidiu Vântu. În 2006, PNL l-a propus pe Vosganian pentru fotoliul de comisar european - ar fi fost primul comisar din partea României - însă socialiştii din Parlamentul European au dat publicităţii o declaraţie comună prin care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu candidatura lui Vosganian acuzat de aceştia că a fost "pe nota de plată a unor magnaţi".

Spaniolii de la Santander cumpără cu 3 mld. euro a treia cea mai mare bancă din Polonia

Santander, cea mai mare bancă spaniolă, a cumpărat participaţia creditorului irlandez Allied Irish Banks în cadrul băncii poloneze Bank Zachodni pentru suma de 2,94 mld. euro, scrie Bloomberg. Achiziţia indică schimbarea de atitudine a băncii spaniole, care preferă în prezent să se extindă pe pieţele emergente, în contextul în care evoluţiile economice din Europa de Vest sunt anemice. Santander a câştigat licitaţia pentru pachetul de 70% din acţiunile Bank Zachodni în faţa unor rivali europeni de notorietate, printre care şi BNP Paribas din Franţa sau PKO, cea mai mare bancă poloneză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb