REVISTA PRESEI 13.11.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 13 noiembrie 2013

ADEVARUL

Ce e putred în legea pentru Roşia Montană

Raportul comisiei speciale relevă maniera controversată prin care licenţa de exploatare a fost transferată de la societatea românească Minvest, la compania canadiană Gold Corporation. Raportul comisiei parlamentare înfiinţată special pentru a dezbate proiectul de lege iniţiat de Guvern privind exploatarea aurului de la Roşia Montană a scos la iveală unele nereguli ce ţin de mult-discutata licenţă de exploatare căpătată de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Mai exact, modul îndoielnic prin care societatea românească Minvest Deva s-a asociat cu compania canadiană Gabriel Resources (actuala RMGC), în 1999. Minvest, deşi era acţionar minoritar, deţinea licenţa de exploatare, care, în urma asocierii, i-a fost transferată gratuit companiei canadiene Gold Corporation (acţionarul majoritar). De ce a fost nevoie de această asociere? Compania canadiană avea nevoie de licenţa de exploatare pentru a obţine credite de la băncile canadiene şi pentru procesul de listare la bursa din Vancouver. Comisia parlamentară arată că asocierea dintre cele două firme a fost făcută cu dedicaţie pentru canadieni.

Ce a înţeles MAE din declaraţia lui Barroso

Ministerul de Externe (MAE) a avut o reacţie neaşteptată la declaraţia preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit căruia România nu va intra în Schengen la 1 ianuarie 2014. MAE susţine că, dincolo de substrat, liderul european a reconfirmat practic poziţia cu privire la îndeplinirea în totalitate de către România a cerinţelor pentru aderarea la spaţiul Schengen. "MAE constată cu regret modul inexact în care au fost preluate în presa din România declaraţiile de luni seară, 11 noiembrie, ale preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Durăo Barroso, făcute la un post privat de televiziune din Franţa", se arată în comunicatul diplomaţiei de la Bucureşti. Ministerul Afacerilor Externe reiterează că România a îndeplinit în totalitate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi, prin urmare, se consideră îndreptăţită la adoptarea cât mai curând posibil a unei decizii care să consfinţească această realitate.

Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a fost reţinut pentru spălare de bani, alături de Viorel Temelescu, fost vicepreşedinte al clubului

Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii şi al Federaţiei Naţionale Mine Energie, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru spălare de bani şi o serie de alte infracţiuni. Potrivit poliţiştilor, contractul de cesiune de creanţe de care Condescu a uzitat a fost fals. " În anul 2011, suspectul a folosit un înscris fals, denumit contract de cesiune de creanţe, în baza căruia a beneficiat de efectuarea unei plăţi nelegale, în sumă de peste 1,6 milioane de lei de care a beneficiat clubul sportiv pe care îl conducea", a spus Romina Dochian, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. "Poliţiştii au constatat faptul că în perioada 2011 - 2013, suspectul, în vârstă de 57 de ani, în calitate de preşedinte al unui club sportiv, a împrumutat asociaţia sportivă pe care o conducea cu diferite sume de bani provenite din împrumuturi bancare contractate în nume personal, iar, ulterior, cu ocazia restituirii împrumuturilor, acesta a beneficiat de sume mai mari de bani decât cele pe care le împrumutase., întocmind, în acest sens, documente justificative nereale". Viorel Temelescu, fostul vicepreşedinte al clubului Pandurii, este acuzat constau în complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

PROIECT Ministerul Muncii propune ca femeile să iasă la pensie la 65 de ani. Cum vor creşte vârstele de pensionare

Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani, începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede că "vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi". Creşterea ar urma să se facă treptat, în raport cu data naşterii astfel încât în 2035 vârsta standard de pensionare pentru femei să fie de 65 de ani.

Miniştrii au reevaluat intensitatea gerului. Chiţoiu: Ordonanţa este o prostie

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a declarat marţi că ordonanţă în care se făcea referire la gerul năprasnic prognozat pentru această iarnă a fost scos de pe site pentru că era o prostie scrisă acolo. În acelaşi timp, vicepremierul Liviu Dragnea a arătat că, în urma dezbaterilor privind această formulare, nu ştie dacă sumele se vor mai aloca. Prognoza meteorologică indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, se arată într-un document al Guvernului prin care este justificat un transfer de fonduri către primării pentru acoperirea costurilor generate de iarnă.

Gazprom ar putea începe anul viitor extracţia de petrol în România. Gigantul nu intenţionează să exploateze gaze de şist pentru că nu are tehnologie

Gigantul rus Gazprom ar putea începe din 2014 producţia de ţiţei în România, după ce a descoperit "aur negru" într-un perimetru situat în vestul ţării, în judeţul Timiş, a declarat Vadim Smirnov, directorul general pentru România al NIS Petrol, divizia din Serbia a Gazprom Neft. "Acum suntem în faza de a evalua volumul, să vedem dacă este economic, dacă merită să se exploateze. Deci am văzut că există ţiţei, iar acum trebuie să evaluăm în ce cantităţi. Aceasta este următoarea fază a activităţilor. Dacă e petrol în cantităţi suficiente pentru a începe producţia, atunci mergem mai departe", a afirmat Smirnov, într-un interviu acordat Agerpres.ro. El a menţionat că NIS nu caută gaze de şist, aşa cum s-a vehiculat în ultima perioadă în opinia publică, întrucât nu deţine licenţe pentru acest tip de activităţi şi nici tehnologia necesară pentru exploziile hidraulice care ar identifica eventuale gaze de şist în zonă.

CURENTUL

Băsescu bagă zâzanie în USL, iar Crin intră în jocul anti-Ponta

Chiar dacă păreau incompatibili pe viaţă, cei doi aprigi duşmani preşedintele Traian Băsescu şi cel al Senatului, Crin Antonescu ar putea să-şi dea mâna pentru a-l răpune politic pe tânărul premier Victor Ponta, căruia i s-au urcat la cap obiceiurile despotice ale mentorilor săi, Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Totul a plecat de la declaraţiile lui Băsescu făcute luni seară cum că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul 2 de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut. PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui", a spus Băsescu. Întrebat cum le va fi celor din PSD cu Crin Antonescu preşedinte, Băsescu a răspuns: "Mai rău decât cu mine".

Elevii intră în grevă japoneză, iar studenţii ies la proteste

Elevii vor purta miercuri banderole albe în semn de protest faţă de subfinaţarea sistemului educaţional, iar în unele judeţe, după orele de curs, se vor alătura manifestaţiilor studenţilor, a anunţat Consiliul Naţional al Elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), structura reprezentativă a elevilor la nivel naţional, trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării învăţământului românesc şi solicită Guvernului alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie, potrivit unui comunicat de presă. Printre principalele revendicări ale elevilor este şi dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ. Totodată, elevii cer decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetişti.

Ucraina sistează exporturile de caz rusesc, Europa ar putea ajunge iar în criză

Autorităţile de la Kiev au sistat încă de sâmbătă importurile de gaze din Rusia, a indicat luni agenţia ucraineană de presă Unian, cu referire la un anunţ făcut de Nikolai Orlov, directorul adjunct al Departamentului de control al sectorului energetic rus, după cum informează RIA Novosti. Sistarea importurilor pune în pericol tranzitul gazelor ruseşti spre Europa pe timpul iernii, avertizează un expert rus. 'Ucraina a sistat achiziţionarea de gaze naturale din Rusia, în contextul în care la începutul lunii cumpăra aproximativ 9 sau 10 milioane de metri cubi de gaze zilnic", ceea ce era de zece ori mai puţin decât volumul mediu pe zi cumpărat înainte, a indicat oficialul ucrainean. Societatea ucraineană Naftogaz a refuzat luni seara să confirme pentru agenţia rusă de presă ITAR-TASS sistarea completă a importurilor de gaze din Rusia. 'Nici nu infirmăm, nici nu confirmăm', s-a limitat să afirme un purtător de cuvânt al companiei.

CURIERUL NATIONAL

Transportatorii vor să tragă pe dreapta

Intenţia guvernanţilor de a majora accizele la carburanţi şi a le indexa în raport cu inflaţia ar putea avea exact efectul contrar, acela de a diminua veniturile colectate la buget în loc de a le spori. De ce? Pentru că, aşa cum spun transportatorii, majorarea peste puterea de cumpărare a preţului carburanţilor va genera insolvenţe în lanţ şi va duce implicit la încetarea activităţii firmelor din această industrie. Nemulţumiţi de faptul că an de an solicitările lor sunt ignorate de autorităţi, transportatorii au anunţat ieri ample proteste la nivel naţional, în luna decembrie, proteste care vor culmina cu încetarea activităţii pe termen nelimitat. Patronatele din domeniu acuză ministerul că nu respectă angajamentele luate şi ignoră cerinţele sectorului. Transportatorii spun că insolvenţele vor creşte în aceeaşi măsură ca majorarea accizelor la carburanţi.

Filipine, o ţară blestemată

Este al şaselea an la rând când furtuna produce economiei ţării daune de sute de milioane de dolari. Supertaifunul Haiyan, care a devastat partea centrală a Filipinelor, este aşteptat să reducă creşterea economiei ţării şi să împingă în sus inflaţia. Pagubele produse de taifun s-ar ridica la aproximativ 14 miliarde de dolari. Supertaifunul Haiyan, una dintre cele mai puternice furtuni din istorie, a afectat peste 4 milioane de oameni şi este estimat să fi produs peste 10.000 de victime, potrivit oficialilor din Filipine. Unele oraşe de coastă, inclusiv Tacloban, a cărui populaţie este de aproximativ 220.000, a fost pus la pământ aproape în totalitate, ceea ce înseamnă că eforturile de ajutor din întreaga ţară ajung cu greu în zonele afectate.

Tarom, nevoită să îşi revizuiască modelul de operare

Condiţiile din piaţa de aviaţie determină Tarom să îşi revizuiască modelul de operare, fiind luate în calcul două variante - zona de low cost sau accesarea de noi pieţe. George Marin, vicepreşedinte business strategy al companiei, a explicat ieri că Tarom a fost nevoită să revizuiască modelul de operare din cauza concurenţei şi analizează fie să acceseze noi pieţe, cum ar fi cele din Asia, fie să se îndrepte spre zona de low cost. "Presiunea venită din partea concurenţei şi a transportatorilor de tip low cost este fantastică. Compania Tarom trebuie să concureze pe piaţă cu alte 38 de companii aeriene, fiind cea mai crâncenă competiţie pe care a întâlnit-o în istoria sa", a spus Marin, în cadrul evenimentului Talks about Aviation.

Marii producători şi comercianţi de cereale au crescut în timpul crizei

În perioada 2008-2012, activitatea celor mai importante firme din sectorul producţiei şi comercializării cerealelor a înregistrat o creştere medie anuală de 16%, evoluţia fiind susţinută în egală măsură de segmentele producţie şi comercializare, se arată într-un studiu referitor la piaţa de cereale din România. Cu o suprafaţă arabilă de 10 milioane de hectare, România este al doilea producător de cereale din Europa Centrală şi de Est, însă producţiile la hectar sunt mici şi instabile. Sectorul producţiei cerealelor este influenţat de condiţiile meteorologice, lipsa infrastructurii de irigaţii şi fragmentarea suprafeţei agricole. În acest context, randamentul la hectar este redus (pentru unele culturi la jumătate faţă de media UE).

De ce ne prezentăm la Londra ca o piaţă de capital de mâna a treia?

Începând de ieri, certificatele de depozit cu acţiuni Romgaz se tranzacţionează la Londra. Premierul Victor Ponta, aflat la Bursa londoneză, a declarat că statul intenţionează să folosească această piaţă şi pentru listările Hidroelectrica şi Electrica. Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, spune, însă, că utilizarea GDR-urilor este caracteristică pentru pieţe mai puţin dezvoltate şi mai puţin ambiţioase. În prima zi de tranzacţionare, lichiditatea a fost mai bună la Londra decât la BVB, mai cu seamă atunci când avem în vedere cantitatea stocului de titluri disponibilă pe fiecare din cele două pieţe. Astfel, dacă pe Bursa locală au fost transferate 2.667.394 de acţiuni, echivalent al unei sume de 92,35 milioane lei, pe piaţa londoneză, până la închiderea ediţiei se înregistraseră schimburi cu 3,87 milioane GDR-uri, conform portalului London Stock Exchange.

Parchetul General a preluat cazul furturilor din cutiile de valori din Piteşti şi Ploieşti

Ancheta privind cauzele de furt din casetele de valori din Ploieşti şi Piteşti a fost preluată de autorităţile judiciare din Bucureşti. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea a două cauze de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în care se efectuează cercetări cu privire la furtul unor sume de bani şi bunuri din casetele de valori, închiriate la 2 unităţi bancare. Potrivit unui comunicat emis ieri de Parchetul General, prejudiciul cauzat de infracţiunile care au fost săvârşite pe raza a două judeţe se ridică la peste 2.500.000 euro, arată acelaşi document. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, la sucursala BCR din centrul Piteştiului au fost înregistrate 10 reclamaţii de furt din casetele de valori, suma totală reclamată, care ar fi dispărut din sucursala BCR Piteşti, depăşind 1,5 milioane de euro.

EVENIMENTUL ZILEI

Blaga: În turul doi la prezidenţiale va intra un candidat susţinut de dreapta, şi nu Crin Antonescu

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat aseară, la B1 TV, că PDL nu va sprijini niciodată un candidat socialist la alegerile prezidenţiale. În opinia sa, în turul doi va intra un candidat susţinut de dreapta şi nu Crin Antonescu. "Niciodată PDL nu va sprijini un candidat socialist. Fie el Traian Băsescu sau Vasile Blaga, nimeni nu-i va putea cere PDL Eu cred că în turul doi va intra un candidat susţinut de dreapta, susţinut de PDL, şi nu Crin Antonescu. Aceasta este convingerea mea", a precizat Blaga în cadrul emisiunii "Sub Semnul Întrebării", difuzată de B1 TV. Întrebat dacă îi dă şanse lui Predoiu la prezidenţiale, liderul democrat liberal a răspuns afirmativ. "Suntem cu un an înaintea alegerilor din 2014, iar un candidat al dreptei, în acest moment, are şansa de a nu fi coabitat cu un guvern incapabil. Ce este astăzi PNL? Un altfel de PSD. Crin Antonescu acceptă în acest moment acest buget socialist, semnează capitularea PNL-ului în faţa PSD-ului, a lui în faţa lui Ponta. Degeaba face un joc de gleznă altundeva", a mai spus Vasile Blaga.

PSD suspectează PNL de înţelegere cu Băsescu

Oferta lui Traian Băsescu de a-l consilia pe prezidenţiabilul Crin Antonescu şi afirmaţia sa că oricine este preferabil "unui plagiator" i-au pus pe gânduri pe liberali şi pe social-democraţi. USL a intrat în fierbere după declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora PSD nu poate câştiga prezidenţialele singur, iar Antonescu, dacă intră în turul doi, ar putea fi susţinut de toată Dreapta. Afirmaţiile preşedintelui au alimentat suspiciunile deja foarte puternice ale PSD faţă de PNL. Social-democraţii îi suspectează pe liberali că iau în calcul stabilirea unei înţelegeri cu preşedintele Traian Băsescu, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2014, au declarat surse din USL, pentru EVZ. Liberalii sunt bănuiţi că şi-ar pregăti un scenariu de rezervă pentru momentul în care USL ar deveni istorie, lucru dovedit şi de faptul că atacurile lui Crin Antonescu la adresa şefului statului au fost mult mai rare în ultima vreme.

JURNALUL NATIONAL

Românii, umiliţi la zidul Schengen. Şeful Comisiei Europene a anunţat că nu aderăm la spaţiul de liberă circulaţie nici la 1 ianuarie 2014

"România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2014", a declarat luni seara preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, într-o emisiune difuzată pe postul de televiziune francez TF1. Noua declaraţie a preşedintelui CE este la 180 de grade faţă de afirmaţiile făcute de acesta în luna septembrie, pentru postul public de radio bulgar. Atunci, el susţinea că "Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi ar fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând". Tot în septembrie Barroso declara: "Nu trebuie să creăm cetăţeni europeni de rangul întâi şi de rang secund. Comisia Europeană este de partea celor care doresc o Europă puternică, unită şi deschisă; vom face totul pentru că ţările membre să nu aibă statute diferite". Cum anume, vedem acum, din noua declaraţie, când este clar că la 1 ianuarie 2014 nu se va pune problema aderării României la spaţiul Schengen.

Antonescu: Analiza lui Băsescu e corectă. PSD la prezidenţiale are o problemă, e dovedit istoric

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă. Antonescu a fost întrebat cum vede ideea lansată de Traian Băsescu de a-i da sfaturi în situaţia în care intră în turul doi al alegerilor prezidenţiale. "Presupun că glumea, eu cu consilierii mai greu. Adică nu... mă descurc şi singur", a replicat liderul PNL. El a fost întrebat cum vede analiza preşedintelui că, în situaţia în care PSD va avea candidat la alegerile prezidenţiale, în turul doi acesta va pierde cursa, deoarece PNL ar putea fi susţinut de toate forţele de dreapta. "Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidenţiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul", a mai spus Antonescu, potrivit Mediafax.

Posesorul "comorii din Munchen" râde lumii în nas. A fost văzut la aeroport, cu valiza după el

Germania a făcut un gest de bunăvoinţă, deschizând "o uşiţă" pentru a dezvălui "comoara nazistă", adică fabuloasa colecţie de artă descoperită într-un apartament din Munchen, publicând imaginile a 25 dintre acestea pe Internet. Aşteptarea era şi este în continuare imensă. S-au descoperit 1.406 opere de artă, poate mai există şi altele, ascunse cine ştie pe unde, iar proprietarii de drept sau moştenitorii lor, muzee "epurate" de "arta degenerată" sau evrei spoliaţi de nazişti, vor să le cunoască, să şi le recunoască eventual şi poate chiar revendice. Autorităţile germane au fost aspru criticate zilele acestea de presă, experţi în artă şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti, din cauza lentorii cu care se caută provenienţa operelor, dintre care unele ar proveni din spolierea evreilor în timpul nazismului. Potrivit unor informaţii date publicităţii de cotidianul New York Times, Gurlitt a părăsit marţi dimineaţă apartamentul din Munchen, mergând la aeroport cu o femeie pe care nu o identifică. Nu este clar unde se ducea acesta.

NATIONAL

Sotia lui Daniel Constantin, florareasa guvernului!

In urma cu ceva vreme, Daniel Constantin s-a aparat de atacurile furibunde ale rivalilor politici sustinand public ca, timp de mai multi ani, in lipsa unui alt venit, s-ar fi intretinut de pe urma unei mici florarii detinute de sotia sa in comuna Corbeanca. "National" a descoperit ca lucrurile chiar ar putea sta dupa cum a spus tanarul politician. Pentru ca, ceea ce nu se stie despre floraria din Corbeanca este ca aceasta are o "filiala" de lux, ferita de ochii clientilor obisnuiti, chiar in zona rezidentiala de langa sediul Guvernul Romaniei. Si, dupa cum sustin sursele noastre, de cand Daniel Constantin a ajuns ditamai ministrul, toti colegii de guvernare si subalternii acestora cumpara flori doar de la sotia acestuia, asa ca afacerea produce bani frumosi. Mai ales ca aici se vand nu simple buchete de flori, ci doar "aranjamente artistice" facute de stilisti cu studii in Olanda. Iar preturile, bineinteles, sunt unele pe masura...

Inceputul dezastrului! Un mare trust media nu mai participa la licitatia lui Dragomir!

In martie 2008, presedintele LPF anunta, triumfator, ca licitatia pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga 1 a fost adjudecata de consortiul format din Antena Group si RCS/RDS, pentru fabuloasa suma de 85 de milioane de euro plus TVA. O victorie cu care, ulterior, Mitica Dragomir avea sa-si consolideze nu doar influenta in randul celor 18 cluburi prim-divizionare, dar se pare ca si averea personala. Datele problemei s-au schimbat radical: de consortiul Antena Group - RCS/RDS s-a ales praful, trusturile media pregatesc intelegeri privind diminuarea investitiilor, iar Dragomir e suspectat ca si-ar fi insusit o suma cu multe zerouri din banii cluburilor. RCS/RDS si Romtelecom au stabilit o strategie comuna, prin care "cablistii" planuiesc ca suma oferita sa nu depaseasca 50 de milioane de euro (jumatate din contractul semnat in 2008) si apare informatia obtinuta pe surse, potrivit careia licitatia din 2014 va fi boicotata de un mare trust media. Antena Group a decis sa se RETRAGĂ daca cel supranumit "Corleone" va ramane in fruntea LPF.

Antonescu s-a trezit, Ponta a adormit!

In timp ce mai toata suflarea pesedista sustine cu tarie ca steaua lui Crin Antonescu a apus, liberalul da dovada de fler politic, calculandu-si fiecare pas cu mare atentie. Spre surprinderea partenerilor de la PSD, Crin Antonescu demonstreaza ca este mai "parsivel" decat Victor Ponta. Fara sa tina cont de amenintarile social-democratilor sau de ingrijorarile colegilor de partid, presedintele PNL joaca pe tot terenul, atacand tot ce misca. Noul Antonescu, care si-a sters de pe chip aceea expresie de plictis si dezinteres, i-a atras atentia si lui Traian Basescu, seful statului incepand sa-l perceapa ca pe un viitor aliat. Evident, "reevaluarea" s-a facut dupa ce Crin Antonescu a aplicat mai multe lovituri la temelia PSD, partid pe care si Basescu vrea sa-l vada invins si umilit. Si ca acest lucru sa se petreaca in 2014, seful statului recunoaste ca este dispus sa-l ajute pe Crin Antonescu.

PUTEREA

Inginerie financiară copyright Băsescu. Preşedintele adastă la fondurile UE şi banii publici

Vineri seara, la o oră de maximă audienţă şi cât să-i ţină presei tot weekendul ocupat, preşedintele Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă cu mai multe teme arhicunoscute - războaiele sale cu Voiculescu, Ponta, Vîntu, SRS -, precum şi una nouă: afacerea cu terenul agricol încheiată de fiica sa cea mare, Ioana. Traian Băsescu a ţinut să fie deschis şi să ne arate că se poate face agricultură dacă ai curaj şi priveşti cu încredere în viitor, chiar dacă ai o vârstă înaintată. Fals, total fals. Nu este de-ajuns să fii optimist. Este nevoie să faci afaceri cu un "italian" care are un teren agricol extrem de productiv şi, aparent, o nevoie ciudată de a-l vinde fără licitaţie şi sub preţul pieţei. Mai este necesar să ai mare trecere la o bancă de stat şi girul unui expert binevoitor, să fii sprijinit de o firmă de anvergură specializată în domeniul agriculturii şi care are de rezolvat probleme penale, să fii odraslă de preşedinte şi, nu în ultimul rând, să ai un venit cu mult peste media generaţiei din care faci parte.

Delirul lui Sorin Oprescu. Penetraţia ilegală Splai-Ciurel va ajunge în MCV

Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a redeschide şantierul Penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-A1 încalcă o decizie a Tribunalului Bucureşti (TB), susţin familiile afectate de această hotărâre. În plus, exproprierile în zonă nu au fost făcute, iar în loc de fluidizarea traficului vom asista la un efect contrar, adică se va bloca accesul spre centrul oraşului. Oamenii spun că proiectul este conceput încă de pe vremea lui Ceauşescu, căruia i-ar fi plăcut autostrăzile construite peste oraş, pe care le văzuse într-o vizită în Coreea de Nord. Noua arteră va avea o lungime de 8,3 km, va începe la intersecţia Splaiul Independenţei cu Şoseaua Virtuţii şi se va termina pe A1, la Podul Ciorogârla. În zonă există circa 80 de proprietăţi şi câteva zeci de familii afectate de lucrările ilegale demarate de Sorin Oprescu. La începutul acestui an, Tribunalul Bucureşti a suspendat Planul Urbanistic Zonal pentru această lucrare.

ROMANIA LIBERA

Cine a compromis intrarea în Schengen

Monica Macovei nu a ezitat să identifice pentru "România liberă" responsabilii "Ratarea intrării României în spaţiul Schengen este una din < reuşitele > lui Ponta. Din cauza lui Ponta, Antonescu şi USL românii nu pot beneficia de avantajele intrării în spaţiul Schengen. Cum să ai încredere într-un Guvern din care face parte un ministru trimis în judecată de procurii anticorupţie, cum e Liviu Dragnea? Cum să ai încredere că Parlamentul are voinţa politică să lupte cu corupţia cât timp blochează anchetele procurorilor şi nu ridică imunitatea parlamentarilor cu dosare penale? Statele membre care s-au opus aderării au spus că îşi vor revizui poziţia atunci când România va primi două rapoarte pe MCV pozitive. Guvernarea Ponta a reuşit performanţa să obţină două rapoarte negative din partea Comisiei Europene şi nici următorul nu are cum să fie favorabil. Din cauza iresponsabilităţii politicienilor USL suferă o ţară întreagă."

Jucăriile lui Băsescu

Luni seară, la interviul de la B1TV, preşedintele a vorbit despre Crin Antonescu ca despre candidatul la prezidenţiale, capabil să strângă în jurul său toate formaţiunile de dreapta şi astfel să-l învingă pe Victor Ponta n alegeri. In loc de grija pentru şansele la preşedinţie ale lui Crin Antonescu, ar fi trebuit să auzim care sunt versiunile preşedintelui la proiectele guvernului: descentralizarea administraţiei, bugetul pe anul viitor. La Cotroceni sunt suficienţi specialişti care ar fi putut să-l ajute pe Băsescu să-şi însoţească acuzaţiile la adresa guvernului Ponta cu soluţii alternative. Asta chiar e treaba preşedintelui, şi nu speculaţiile ieftine despre şansele unuia sau altuia dintre posibilii candidaţi la nişte alegeri la care el nu mai participă. Poate că ar fi fost mai înţelept ca în ceea ce priveşte investiţia de 1,3 milioane de euro făcută la Călăraşi, Băsescu să se limiteze la informaţiile de bază: provenienţa banilor, sumă, localitate. Să vorbeşti cu atâta pasiune despre noua ta jucărie, o super-fermă de 300 de hectare, într-o ţară în care majoritatea fermierilor abia se târăsc de pe o zi pe alta, pare deplasat. Mai ales că, pentru preşedinte, agricultura este doar un hobby scump, cum este pentru alţii iahtul, în timp ce pentru adevăraţii fermieri este singurul mijloc de trai.

ZIARUL FINANCIAR

Cea mai mare listare pe bursă din istoria României a fost sărbătorită cu şampanie la Londra şi cu apă minerală la Bucureşti

Investitorii care au cumpărat acţiuni în oferta Romgaz au obţinut câştiguri cuprinse între 16% şi 22% în prima zi de tranzacţionare. Acţiunile Romgaz, cea mai mare companie românească de stat, au debutat ieri concomitent pe bursa de la Bucureşti şi pe bursa de la Londra, cu o creştere de 15% în prima zi, care a urcat capitalizarea companiei la 3 miliarde de euro (4 mld. dolari), cu 400 milioane de euro peste valoarea la care statul a vândut 15% din companie în oferta publică iniţială. Premierul Victor Ponta, ministrul energiei Constantin Niţă şi directorul general al Romgaz Virgil Metea au sărbătorit ieri la bursa din Londra listarea Romgaz prin intermediul GDR-urilor (titluri financiare, cotate în dolari, ce au la bază acţiunile Romgaz), cea mai mare şi mai aşteptată listare din istoria României. La Bucureşti, şedinţa de tranzac­ţionare a fost deschisă de consilierii şi "adjuncţii" din guvern şi ministere, confirmând astfel statutul de "Cenu­şăreasă" al bursei locale.

Licitaţie de 83 milioane de euro pentru reţeaua telecom care va acoperi zonele defavorizate

Ministerul pentru Societatea Informaţională va organiza, la 7 ianuarie, o licitaţie pentru concensionarea lucrărilor de construire a unei reţele naţionale de comunicaţii în zonele defavorizate, cu fonduri UE, proiectului fiind estimat la 369,5 milioane de lei, TVA inclusă (83 milioane de euro). Potrivit anunţului de concesionare, proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare şi construire a unei infrastructuri naţionale de comunicaţii şi operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicaţii in localităţile ţintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de judeţe.

Rusia îşi pierde în 2 ani titlul de cel mai mare producător de petrol din lume

Statele Unite vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015, urmând ca în următoarele două decenii să se apropie de independenţa energetică, datorită exploatării zăcămintelor de şist, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, relatează Bloomberg. Preţul petrolului va urca la 128 de dolari pe baril până în 2035, în timp ce consumul mondial se va majora cu 16%, potrivit raportului anual World Energy Outlook al AIE. Agenţia consideră că rolul OPEC va creşte pe la jumătatea deceniului următor, în condiţiile în care succesul SUA în exploatarea zăcămintelor de şist va fi dificil de repetat de către alte naţiuni. "Statele Unite se îndreaptă constant către acoperirea necesarului energetic din resurse interne, până în 2035. Asta nu înseamnă însă că lumea se îndreaptă spre o nouă eră a abundenţei de petrol", se arată în raportul AIE, organizaţie care acordă consultanţă în domeniul energiei pentru 28 de state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb