REVISTA PRESEI 13.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 13 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 13.12.2017

ADEVARUL

Legile Justiţiei: PSD nu se mulţumesşte că are majoritate, cheamă la oaste şi Monitorul Oficial

Ca să treacă legile Justiţiei pe repede-nainte, liderii majorităţii PSD-ALDE au trecut la detalii birocratice: vor începe şedinţa de miercuri a plenului cu proiectul care pune pumnul în gură Opoziţiei, iniţiat de Florin Iordache, îl vor trimite imediat la Monitorul Oficial, iar după câteva ore, când va intra în vigoare, vor adopta şi legile Justiţiei. Modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiată de către deputatul PSD Florin Iordache prevede că amendamentele respinse de către o Comisie de specialitate se resping din nou şi în plen, la pachet, fără dezbateri. Adoptate de Camera Deputaţilor, legile vor ajunge la Senat, unde vor fi votate tot de urgenţă săptămâna viitoare, astfel încât, până la vacanţa de Crăciun, tot pachetul va fi adoptat de cele două Camere şi trimis spre promulgare la Cotroceni.

"Revoluţia fiscală". Şapte scenarii pentru noile salarii

"Revoluţia fiscală" a Guvernului îi va determina pe angajatori să modifice salariile românilor, de la 1 ianuarie 2018, odată cu transferul contribuţiilor. Transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, de anul viitor, aduce mai multe scenarii de implementare, ce ţin fie de majorarea salariilor brute, fie de adăugarea de prime brute sau de tichete de masă. În funcţie de ce soluţie aleg angajatorii, există şi o posibilitate ca salariile să scadă. "Cei mai mulţi dintre angajatori oscilează în prezent între decizia de a mări salariul de bază începând cu ianuarie 2018 şi acordarea de prime brute, de tichete de vacanţă şi/sau majorarea parţială a salariilor brute", susţine Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software, companie care a identificat şapte scenarii pe care angajatorii le pot aplica.

"Deputatul AKM" avertizează: "De mâine, procurorul general poate fi acuzat de abuz în serviciu"

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca "deputatul mitralieră" sau "deputatul AKM", a declarat la Digi24, că după ce vor fi adoptate noile legi ale Justiţiei, procurorul general va putea fi acuzat de abuz în serviciu pentru că noile prevederi precizează că magistraţii nu mai au voie să comenteze ce face Parlamentul. "Prin legea 304 se interzice magistraţilor să mai comenteze ce face legislativul", a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, întrebat despre faptul că Augustin Lazăr a anunţat că poate va ataca la CCR legile Justiţiei. Alesul PSD nu şi-a dat seama că aceste proiecte de lege sunt d-abia la prima Cameră. Aşadar, după ce sunt adoptate de Camera Depuţilor, aceste iniţiative legislative trebuie să treacă şi de Senat, for decizional.

Ce-au învăţat elevii din Elveţia despre Regele Mihai

Câţiva dintre copiii care învaţă la o şcoală din Aubonne (Elveţia), la doar câteva sute de metri de reşedinţa Regelui, au fost întrebaţi de un reporter ce ştiu despre Majestatea Sa Regele Mihai I. Copiii au răspuns că era "cineva important" şi că în Al Doilea Război Mondial a făcut multe, ba chiar "a arestat un om rău în biroul său", făcând referire la Mareşalul Ion Antonescu. "Profesoara a spus că era cineva important şi că s-a bucurat de multă recunoştinţă, de exemplu din partea Americii", răspunde un copil pe la vreo 12 ani întrebat de reporterul unei televiziuni.

Majoritatea PSD-ALDE începe să scârţâie. Dragnea a ajuns la mâna minorităţilor

Voturile date pe proiectul de lege privind statutul magistraţilor şi pe iniţiativa de schimbare a Legii de modificare a ANI a arătat că majoritatea PSD-ALDE a devenit foarte fragilă, cele două partide ajungând la mâna UDMR şi a Grupului minorităţilor, adică grupurile care au înclinat balanţa. Iar acest lucru s-a văzut clar la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor unde social-democraţii şi colegii lor din ALDE au încercat să strângă cât mai mult rândurile pentru a reuşi să treacă prima iniţiativă din pachetul de legi pe Justiţie, dar şi "Legea Iordache", adică iniţiativa prin care mai mulţi parlamentari scapă de decizia definitivă privind incompatibilitatea lor.

Explozie la o conductă de gaz din Austria. Transportul de gaze către Europa, afectat

Cel puţin o persoană a murit şi alte 18 au fost rănite în urma unei explozii produse la o conductă de gaz a OMV din Austria. Incidentul a avut loc marţi dimineaţă la Baumgarten, la est de Viena. Incidentul, care a avut loc la cel mai important centru austriac de distribuţie a gazului de import din Rusia şi Norvegia, s-a produs la ora locală 8.45 (9.45, ora României), potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei - Edmund Tragschitz, citat de de AFP. Conform acestuia, cauzele exploziei nu sunt cunoscute deocamdată. Această explozie a urcat brusc preţul gazelor în Europa, iar în Marea Britanie nivelul acestuia a crescut cu 23% miercuri, atingând cel mai mare nivel din 2013.

BANCHERUL

Unele bănci aplică la plăţile cu cardul in străinătate un curs valutar mult mai mare decât la casele de schimb sau in cont

Utilizarea in străinătate a unui card in lei emis de ING Bank sau Raiffeisen Bank este mult mai costisitoare decât in cazul cardurilor altor bănci, precum BRD sau Banca Transilvania (BT), din cauza cursurilor de schimb mai mari decât cele practicate la casele de schimb de la ghişeu sau pentru operaţiunile in conturi. Astfel, in cazul cardurilor in lei Visa emise de ING Bank, banca aplică pentru tranzacţiile in străinătate in euro un curs de schimb de 4,7939 lei, cu aproximativ 2% mai ridicat decât cel aferent operaţiunilor online sau pentru retragerile de euro la ATM-uri, de doar 6,6966 lei pentru ziua de 12 decembrie 2017, când cursul BNR euro/leu este 4,6362 lei. Raiffeisen are aceeaşi politică: pentru tranzacţiile cu cardurile, cursul este 4,7838 lei.

COTIDIANUL

Orban cel orb în politică - Cornel Nistorescu

Ludovic Orban la demonstraţia din Piaţa Victoriei sufla ca trompetistul într-o vuvuzea, poate chiar fluier de frînar! Vă imaginaţi un Ion I.C. Brătianu suflînd într-un corn de vînătoare la un protest? Ştiţi cum se poate citi o asemenea prezenţă într-o asemenea împrejurare? Că Ludovic Orban este de-a dreptul orb în materie de politică. El şi colegii săi confundă opoziţia cu protestul. Ceea ce este doar într-o foarte mică măsură adevărat. Bietul Orban crede că dacă se duce la tîrguri, dacă o mai ia pe Elena Udrea peste picior, dacă se strecoară în mulţime şi strînge mîini, el face politică şi este egal cu o mobilizare liberală. Prezenţa sa şi a colegilor săi la protestele #Rezist din Piaţa Victoriei ne convinge că preşedintele PNL n-a depăşit încă acea perspectivă cantitativă a unui heirup împotriva alianţei PSD - ALDE.

Bugetul pe 2018. Cine a câştigat şi cine a pierdut la prima împărţeală a parlamentarilor

Punctul de pensie va ajunge la 1.100 la 1 iulie 2018, Ministerul Public va avea un spor la buget de 0,23%, Ministerul Afacerilor Externe, condus de Teodor Meleşcanu, 21,9% în plus, Internele ministrului Carmen Dan 20,7%, Secretariatul General al Guvernului 24,78%, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale 21,28%, Apărarea va avea un buget de 4 miliarde de euro, iar ministerul Olguţei Vasilescu va suferi o scădere cu 13,2%. Acestea sunt ultimele cifre aprobate de comisiile reunite din Camera Deputaţilor şi Senat în ceea ce priveşte bugetul pe 2018. De asemenea, parlamentarii din Comisia de buget-finanţe au aprobat acordarea de subvenţii uriaşe pentru agricultori - 300 de milioane de euro pentru păsări şi 360 de milioane de euro pentru porci.

Eurostat: Unu din doi români suferă din cauza sărăciei

Jumătate din populaţia României a suferit anul trecut din cauza sărăciei, arată cele mai noi date Eurostat. Procentul este semnificativ mai mare decât media europeană. În statele membre UE, 16% din populaţie (75 de milioane de persoane) suferea în 2016 din cauza deprivării materiale şi sociale. Nici Bulgaria nu stă mai bine. Anul trecut, 48% din populaţia statului aflat la sud de Dunărea suferea din aceleaşi motive. În Grecia, Ungaria şi Lituania, aproximativ 1 din trei cetăţeni era afectat de această situaţie. Lucrurile stau total diferit însă în ţările din nordul Europei. Astfel, Suedia se poate lăuda că doar 3% din populaţie se confruntă cu probleme materiale, iar in Finlanda, doar 4%. Studiul mai precizează că sunt afectate de deprivare materială şi socială mai ales persoanele cu educaţie scăzută.

CURENTUL

INS: Salariile din administraţie mai mari cu 45% decât cele din Sănătate

Conform celei mai recente statistici date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică, în luna octombrie 2017 câştigul salarial mediu brut în Administraţia publică, apărare (exclusiv forţele armate şi asimilaţi), Birourile parlamentare şi asigurări sociale din sistemul public a fost de 5433 de lei (3848 net), în timp ce în Sănătate şi asistenţă socială a fost de 3760 lei (2681 net) iar în Învăţământ de 3364 lei (2390 net). De menţionat că norma de lucru la prima categorie este de 40 ore săptămânal, la medicii care realizează gărzi este de 48 de ore iar în Învăţământ între 16 şi 20 de ore săptămânal.

CURIERUL NATIONAL

Absolventul potrivit, la locul (ne)potrivit

Comisia Europeană pune în faţa educatorilor şi la îndemâna angajatorilor un tablou care poate fi privit inclusiv ca un ghid pentru orientare între oferta învăţăturii de carte şi cererea mediului economic: "Monitorul educaţiei şi formării", publicaţia anuală de referinţă în domeniu la nivelul UE, cu analiză asupra sistemului educaţional şi a impactului economic din fiecare ţară membră. Pentru România, ediţia la zi (2017) semnalează că "relevanţa pe piaţa muncii a studiilor superioare este în curs de îmbunătăţire, dar ponderea absolvenţilor de studii superioare este cea mai scăzută din UE".

Ministrul Turismului a avut o primă întâlnire cu reprezentanţii ANPC

Mircea Titus Dobre s-a întâlnit cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), autorităţile locale din staţiunile turistice de pe raza judeţului Prahova cât şi cu agenţii economici din această zonă. Întâlnirea de lucru, prilejuită de comandamentul de iarnă pentru sezonul 2017-2018 a fost organizată de ANPC, gazda fiind primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea. Discuţiile între ministru, reprezentanţii autorităţilor şi agenţii economici au fost centrate pe tema unei bune colaborări între părţi, astfel încât România să aibă de câştigat din turism. Alte teme de discuţie au inclus proiectele pe care primăriile localităţilor turistice le pot depune în vederea obţinerii finanţării în cadrul Master-planului de investiţii în turism.

Iohannis a primit la Cotroceni o delegaţie a Băncii Mondiale

Discuţiile purtate în cadrul întrevederii au vizat rezultatele preliminare ale Diagnosticului Sistematic de ţară pentru România, precum şi modalităţile de consolidare a colaborării dintre România şi Banca Mondială în contextul viitorului Cadru de Parteneriat pentru perioada 2018-2023. În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiată necesitatea deosebită a continuării reformelor structurale pentru a fi consolidate premisele unei dezvoltări economice sustenabile. În acest sens, infrastructura de transport trebuie considerată o prioritate absolută pe agenda investiţiilor publice în infrastructură.

EVENIMENTUL ZILEI

Instanţele din România mai insalubre decât în Siria după bombardament sau cele din Africa Centrală

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România atrage atenţia asupra condiţiilor în care îşi duc viaţa de zi cu zi magistraţii în instanţele de judecată. Astfel, într-un colaj foto sunt arătate discrepanţele din viaţa judecătorilor români care au un volum de peste 1.000 de dosare anual şi magistraţii din alte ţări. În ultima revistă a Asociaţiei Judecătorilor din România dă publicităţii un colaj foto care compară imagini din unele instanţe şi pachete interne, în oglindă cu sedii ale unor instanţe din Siria (după bombardamente armate) sau Africa, inclusiv Republica Centrafricană, statul cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor din lume.

Preţul gazelor naturale CREŞTE BRUSC, după explozia din Austria

Europa se află în stare de alertă, după explozia care s-a produs în Austria la un terminal de gaz. Efectele în planul pieţei de energie sunt dramatice. Se pare că preturile gazelor naturale au urcat la cele mai mari niveluri din ultimii ani, pe fondul exploziei de la terminalul din Baumgarten, Austria. Cel mai mare şoc a fost resimţit de Marea Britanie. Scumpirea gazelor naturale ar putea afecta inclusiv România. Ministerul italian al Dezvoltării Economice a declarat starea de urgenţă cu privire la gazele naturale, după explozia de la terminalul din Austria. Terminalul Baumgarten este principalul centru de distribuţie pentru gazele naturale livrate de Rusia şi Norvegia în Austria şi de acolo mai departe către nordul Italiei şi sudul Germaniei.

JURNALUL NATIONAL

Restricţii rutiere în Capitală pentru funeraliile Regelui Mihai

Traficul rutier se va restricţiona pe mai multe artere din Capitală, în perioada 13 - 16 decembrie, când se vor desfăşura funeraliile Regelui Mihai I, a informat marţi Brigada rutieră. Pe 13 decembrie, după ora 19,00, la momentul trecerii cortegiului pe sub Arcul de Triumf, traficul rutier va fi restricţionat pe arterele ce converg către acesta, respectiv pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Mareşal Averescu, Str. A. Constantinescu, axul central pe Şos. Kiseleff, tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf. În data de 15 decembrie, începând cu ora 16,00, se vor restricţiona traficul rutier şi parcarea autovehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, precum şi pe platoul de la baza acesteia şi în zona Gării Băneasa, perimetrul delimitat de Str. Tipografilor şi Gara CFR Băneasa.

Accident de muncă la Oltchim soldat cu un mort şi un rănit

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit marţi, într-un accident produs pe platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea, cei doi muncitori căzând de la o înălţime de patru metri într-un vas de colectare gol, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, echipajele medicale au găsit un bărbat de 48 de ani inconştient şi un bărbat de 59 de ani, grav rănit. Bărbatul găsit inconştient a fost declarat decedat la o aproximativ o oră de la producerea accidentului. Muncitorul rănit, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat de un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă şi transportat la spital. El se află în stare gravă şi este supus unor investigaţii medicale.

ING Bank devine broker pe piaţa românească de capital

ING Bank devine broker la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în urma unei hotărâri adoptate, luni, de Consiliul operatorului pieţei de capital, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul BVB. "În urma hotărârii Consiliului Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din 11 decembrie 2017, s-a aprobat acordarea calităţii de Participant la sistemul de tranzacţionare al BVB pe piaţa reglementată la vedere şi înscrierea în Registrul Participanţilor pentru ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti", se arată în documentul preluat de agerpres. Bursa a ajuns la 88 de emitenţi la finalul lunii trecute, după ce, numai în ultimele 12 luni, cinci companii s-au listat pe piaţa principală, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă din istoria ei, a declarat, recent, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel.

Retail: Numai 15% din produsele vandute in Romania sunt de origine locala

Piaţa românească de retail este estimată, în prezent, la 40 miliarde euro, 85% din produsele vândute în lanţul de comerţ fiind de origine mixtă, iar 15% sunt produse locale, conform unui studiu de specialitate, remis marţi. Conform studiului, în ceea ce priveşte piaţa de retail din România, aceasta a avut o creştere de 12% în anul 2016. Acest lucru s-a datorat creşterii salariului minim brut (în prezent 1.450 lei), reducerii TVA de la 24% la 19% şi ocupării mai mari a forţei de muncă cu 0,16% faţă de 2015. În România, 85% din produsele vândute în lanţul de comerţ sunt de origine mixtă, iar 15% sunt produse locale.

NATIONAL

Dragnea, gâdilat la "ouă" de DNA!

Învăţând extrem de multe in ultima vreme, Liviu Dragnea nu s-a mai repezit sa invite sistemul, si nici măcar statul paralel sa-i numere "ouăle". Iar la rândul sau, sistemul, prin "vârful de lance" al DNA-ului mai mult îl mângâie la "ouă", decât să-i aplice lovitura decisivă tocmai acolo unde îl doare cel mai tare. Adică la perioada 2013-2014 in care, din postura de vicepremier si ministru al Dezvoltării Regionale a primit pe mână, prin semnătura lui Victor Ponta, miliardele "jucăriei" create special chiar de către el, pentru el, Programul National de Dezvoltare Locală. In aprilie 2015, Curtea de Conturi condusa Nicolae Văcăroiu finaliza un raport incendiar cu privire la gravele deficiente constatate la Ministerul Dezvoltării. Terenuri subevaluate, lucrări supraevaluate, plăţi paralele către diverse firme si dispariţia pur si simplu a 10 milioane de euro erau doar câteva dintre concluziile raportului.

"Republica procurorilor" a fost decapitată

Acaparată in ultimii ani de aşa numita "Republică a procurorilor", Justiţia revine la normal, respectiv pe mâna judecătorilor. Un amendament votat de PSD, ALDE si UDMR, in timp ce PNL si USR au adoptat o poziţie neutra (s-au abţinut), prevede că preşedintele secţiei de judecători a CSM "este de drept preşedintele CSM". Ceea ce înseamnă că niciun procuror nu va mai putea ajunge şeful Consiliului, funcţie rezervată de acum înainte doar magistraţilor - judecători. Iar cum CSM este instituţia care taie si spânzură in Justiţie, rezultă că procurorii nu se vor mai atinge de cârma sistemului. Decizia ii împarte practic in două caste pe magistraţi, cea superioară fiind casta judecătorilor.

Imperiu imobiliar la vârful MAI!

Printre rapoartele informative încă ţinute la sertar se află si unul care arată adevărata dimensiune a "statului paralel" din interiorul unui Minister de Interne unde "gaborii" de stradă au ajuns "carne de tun" trimişi in stradă de unii singuri, in timp ce "bieţii" şefi de structuri îşi construiesc nederanjaţi adevărate imperii imobiliare, la propriu! Pentru că de pe malul mării si "RAI"-ul ilfovean si pana in Centrul Capitalei au apărut blocuri întregi care figurează, a naibii coincidenţă, pe numele rudelor apropiate ale unor şefi de structuri teritoriale sau chiar centrale din MAI!

PUTEREA

PANICĂ la metrou: O tânără a MURIT după ce a fost ÎMPINSĂ în faţa trenului.

Panică printre călătorii aflaţi, marţi seara, în staţia de metrou Dristor. O tânără în vârstă de 25 de ani a murit după ce a fost împinsă în faţa unei garnituri de metrou. Antena 3 a anunţat că poliţia deţine imagini surprinse de camerele de supraveghere în care apare o femeie de aproximativ 45 de ani, cu o eşarfă, care le-a împins pe cele două în faţa metroului. Poliţia Capitalei intervine, în toate staţiile de metrou, pentru protejarea persoanelor aflate în aceste locaţii şi pentru identificarea unei femei, bănuite de comiterea infracţiunii de omor. Pentru a preîntâmpina vreun alt eveniment similar, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus ca poliţiştii să patruleze în toate staţiile de metrou.

ZIARUL FINANCIAR

Ce furtună se anunţă pentru România?

Bursa de Valori de la Bucureşti, catalogată încă piaţă de frontieră, a scăzut de la începutul lunii decembrie şi până pe 12 decembrie cu aproape 3%, cea mai slabă dinamică după cea din 2014 încoace, şi este probabil să închidă ultima lună din 2017 pe minus în condiţiile în care analiştii se aşteaptă la semne de slăbiciune în piaţă pe final de an. Spre comparaţie cea mai slabă ultimă lună din an de la bursa românească postaderare la Uniunea Europeană a fost cea din 2009, de minus 3%. Corecţiile la bursa românească sunt accentuate de percepţia unor riscuri în creştere, alimentate inclusiv de politica fiscală expansionistă, modificarea Codului fiscal, inflaţia peste aşteptări şi creşterea cursului de schimb, la care se mai adaugă un factor.

Se prăbuşeşte imperiul miliardarului sud-african care a cumpărat jumătate din mallurile lui Iulian Dascălu

Christo Wiese şi-a consumat cinci decenii din viaţă pentru a transforma un mic lanţ sud-african de magazine de îmbrăcăminte într-un imperiu al retailului care se întinde pe patru continente cu ambiţia de a ataca supremaţia Ikea pe piaţa mobilierului. Acum, dezvăluiri că autorităţile germane anchetează Steinhoff pentru nereguli grave de contabilitate l-au pus pe miliardarul Wiese în situaţia de a căuta soluţii de urgenţă pentru salvarea imperiului său. Apropierea de colaps a Steinhoff a adus probleme şi pentru Banca Centrală Europeană, care s-a văzut în poziţia de a finanţa, prin programul său de achiziţii de active, o companie acuzată de nereguli financiare, scrie Reuters.

Raiffeisen se retrage de la Bursa de la Bucureşti, deşi era al treilea cel mai mare jucător

Raiffeisen Bank va elimina anul viitor din portofoliul său serviciile de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii săi, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este modestă, iar costurile sunt în creştere în urma noilor reglementări europene în domeniu, a transmis banca. "Continuăm eforturile de simplificare a activităţii bancare, în special în contextul noilor reglementări europene care au ca efect creşterea complexităţii şi a costurilor aferente serviciului de tranzacţionare de instrumente financiare, în condiţiile în care cere­rea pen­tru astfel de produse rămâne modestă pe ansamblul pieţei locale. ", a spus James Stewart, Raiffeisen Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb