REVISTA PRESEI -14.06.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 14 iunie 2010

ADEVĂRUL

Ion Ilescu: "Minerii meritau mulţumiri"

La exact douăzeci de ani de la acel sângeros 14 iunie 1990, fostul preşedinte nu are regrete. Ion Iliescu este în continuare convins că "Piaţa Universităţii" a fost o inacceptabilă oază de "legionarism". La doar o lună de la "Decembrie 1989", cu un reflex comunist într-o democraţie mai mult imaginară, Ion Iliescu făcea primul apel la oamenii muncii. Contextul era dat de revolta partidelor istorice faţă de decizia FSN de a participa la alegerile electorale.

Ei trebuie să-şi taie pensiile

Soarta pensiilor de lux ajunge la mâna judecătorilor de la Curtea Constituţională, ei înşişi vizaţi de lege. 550 de magistraţi s-au pensionat în ultimul an, în Romania, în baza legilor speciale.

Stolojan către PDL: "Remaniere peste şase luni"

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan le-a transmis colegilor "să fie mai prudenţi" în declaraţiile critice la adresa miniştrilor cabinetului Boc, despre a căror remaniere crede că ar trebui să se vorbească abia peste şase luni. "După moţiunea de cenzură, Guvernul are altă treabă decât să facă remanieri, trebuie să pună în practică reducerile anunţate. Despre remaniere se poate vorbi abia peste şase luni. Nu poţi să aduci tocmai în această perioadă alt ministru, căruia îi va lua luni bune să se obişnuiască", a declarat Stolojan pentru "Adevărul".

Separatiştii au câştigat alegerile din Belgia

Ţara ar putea avea soarta Cehoslovaciei dacă formaţiunile valone şi flamande nu se vor înţelege. Rezultatul votului ar putea provoca un seism politic între cei şase milioane de flamanzi, favorabili scindării, şi cei patru milioane de valoni.

CURENTUL

Părintele Valerian - simbolul eşecului bâtelor minerilor

"Istoria e scrisă de cei care câştigă războiul", spune un dicton. Ce se întâmplă, în schimb, cu mineriadele, luptele de stradă din 13-15 iunie 1990, în care sute de studenţi au fost bătuţi cu bestialitate pe stăzile principale ale Capitalei? Despre aceste evenimente ce vor scrie cărţile de istorie? Cine a câştigat? Ion Iliescu, cel care a cerut ajutorul forţelor de represiune aduse la Bucureşti pentru a "stinge" o dată pentru totdeauna flacăra Pieţei Universităţii, sau cei bătuţi, schingiuiţi, torturaţi sau chiar ucişi cu sânge rece, care au avut neobrăzarea de a cere să-şi exprime punctul de vedere?

De la bâtele minerilor la cuvântul lui Dumnezeu

Unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-au avut scena şi filmul românesc, Dragoş Pâslaru, a schimbat după mineriada din 13-15 iunie 1990 costumele de la teatru cu haina monahală. Este vorba de actorul Dragoş Pâslaru, astăzi părintele Valerian. Acesta trăieşte de 20 de ani retras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe lângă Mânăstirea Frăsinei - Athosul din România -, care este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos.

Epistolar, de Tia Şerbănescu

Dl Ioan Oltean s-a victimizat cu şişul în mână: "nimeni nu vrea să fie acum la guvernare; ghinionul a căzut pe noi". Ba pe noi! Pe voi a mai căzut şi câte-o "pleaşcă". Dar dacă niciun partid nu vrea la guvernare, atunci scoateţi guvernul ori la concurs internaţional (poate-l câştigă unii competenţi) ori la licitaţie internaţională: poate ne scoatem banii de pensii.

Sute de arme şi mii de cartuşe ridicate de la romåni într-o singură lună

Poliţiştii au descoperit, în urma mai multor razii, controale în trafic şi percheziţii, toate desfăşurate în luna mai, câteva sute de persoane care deţineau ilegal arme şi muniţii, fiind confiscate peste 300 de arme şi mii de cartuşe. Potrivit unui comunicat al IGPR, aproape 400 dintre persoanele prinse sunt cercetate pentru deţinere, port sau uz de armă. Pentru cele 322 de arme letale şi neletale confiscate şi pentru 7.800 de cartuşe găsite au fost date 106 amenzi, în valoare totală de 64.250 de lei.

CURIERUL NAŢIONAL

De ce importăm când putem să producem?

Mihai Dumitru: Importăm foarte mult, deşi nu există motive pentru ca România să nu poată să producă. Dragoş Frumosu: Potenţial avem, dar nu avem voinţă politică de a susţine sectorul agricol. FNSIA: Avem legume şi fructe doar 3 luni pe piaţă, pentru că statul a privatizat depozitele, ca pe urmă să le închidă. Ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent România are un dezechilibru între sectorul vegetal şi cel animalier care nu permite valorificarea superioară a producţiei vegetale şi că pune accentul pe dezvoltarea sectorului animalier unde este un deficit foarte mare.

Leonard Orban: Lipsa coordonării blochează proiectele pentru Dunăre

"Sunt foarte multe proiecte frumoase, dar abordările de la un stat la altul şi de la o regiune la alta sunt diferite". Comisia Europeană poate veghea la crearea unei legături între eforturile ţărilor. Aflat la Constanţa la conferinţa de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării, consilierul prezidenţial pe probleme de Afaceri europene, Leonard Orban, a atras atenţia că proiectele întocmite pentru Strategia Dunării suferă uneori de o lipsă de coordonare, ceea ce contribuie la blocarea lor.

Am intrat în spirala împrumuturilor fără să ştim cum vom plăti

Datoria publică a crescut cu 10 miliarde de lei în martie, depăşind 30% din PIB. Pârvu (CNIPMMR): Sub masca aceasta că avem o datorie mică o să ajungem în situaţia de a face noi împrumuturi. ""Statele care au o datorie peste 80% din PIB au capacitatea de a rambursa banii pentru că au un mediu de afaceri stabil, însă nu şi România"". În luna martie, România a împrumutat 1 miliard euro prin emisiunea de eurobonduri cu scadenţă la 5 ani, la un cupon de 5% şi un randament total de 5,17% pe an.

Legea insolvenţei pune beţe în roate firmelor

Avocaţii susţin că procedurile foarte lungi şi birocratice împiedică firmele să se reorganizeze, iar pe creditori să-şi recupereze creanţele. Pentru recuperarea de creanţe, actuala Lege a insolvenţei conţine unele prevederi care nu rezolvă cazurile de incapacitate de plată şi nu oferă creditorilor garanţia recuperării creanţelor într-o proporţie acceptabilă. Din practică rezultă că Legea 85/2006 are efect doar în cazurile în care societatea debitoare nu se află efectiv în imposibilitatea de a plăti, iar administratorii/asociaţii săi achită debitele restante, tocmai pentru a evita deschiderea procedurii insolvenţei.

Datoriile din fotbal au ajuns la Parlamentul European

UEFA a prezantat europarlamentarilor propuneri privind "fair-play-ul financiar". Pentru a putea juca în Ligă, cluburile trebuie să atingă, în trei ani, un echilibru bugetar. Datoria totală a cluburilor europene s-a ridicat în 2008 la 5,5 miliarde euro. Ideea generală "nu cheltuiţi mai mult decât puteţi câştiga", ar trebui aplicată în special în fotbal au concluzionat europarlamentarii în cadrul unei dezbateri susţinute săptămâna trecută în care s-au pus pe tapet imensele datorii pe care cluburile de fotbal le-au înregistrat în anul fiscal 2008.

EVENIMENTUL ZILEI

Blaga: ne mai trebuie bani de la FMI. Guvernul: e prematur

Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, a susţinut, într-o emisiune difuzată ieri de Pro TV, că România are nevoie de un nou împrumut de la FMI. Reprezentanţii guvernului susţin însă că o asemenea variantă nu este luată în discuţie. Cel puţin deocamdată.

În guvern, sinceritatea postelectorală este molipsitoare

După Radu Berceanu, Sebastian Vlădescu şi Emil Boc, ministrul administraţiei şi internelor recunoaşte şi el că avea informaţii despre situaţia economică dificilă a României. El a recunoscut că avea cunoştinţă despre aceasta încă din ianuarie 2009. Întrebat de ce guvernul nu a luat atunci măsurile de austeritat, Vasile Blaga a precizat că nu au fost considerate necesare.

Pensiunile tradiţionale, eliberate de fiscalitate

Micii întreprinzători care le vor oferi turiştilor bucate româneşti ar putea fi iertaţi de impozitul pentru câştigul obţinut şi ar putea plăti TVA de 5%. Parlamentarii vor să scoa tă ţara din criză cu sejururi neimpozitate şi cu ţuică ori mămăligă cu taxa pe valoare adăugată (TVA) redusă. Pe masa deputaţilor se află un proiect de lege, adoptat deja de senatori, ce prevede un pachet de facilităţi fiscale pentru micii întreprinzători care oferă găzduire şi mâncăruri tradiţionale.

Ce costuri uită să arate băncile

Comisioanele de analiză a dosarelor de credit sau asigurările pe care trebuie să le cumpere cei care se împrumută nu sunt reflectate de dobânzile anuale efective (DAE) ale băncilor. În consecinţă, costurile efective nu sunt comparabile, chiar dacă aceasta este menirea DAE, potrivit revistei "Capital". Legea care impune băncilor să calculeze DAE pentru creditele de consum prevede că acest indicator trebuie să reflecte costul total al creditului, dar face precizări referitoare la tipurile de comisioane sau la poliţele de asigurare.

20 de ani de la mineriada din 13-15 iunie. Lucruri care nu s-au spus

La 20 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă din istoria României, cea din zilele de 13-15 iunie 1990, "Evenimentul zilei" dă startul unui amplu serial axat pe demontarea mecanismului acelor zile dramatice. Timp de zece zile, începând de luni, 14 iunie, poveştile unor oameni simpli, atinşi de violenţă, şi mărturiile unor mineri atraşi în cercul de ură care a cuprins Bucureştiul se vor completa cu noi dovezi despre manipulare şi cu analizele şi opiniile unor cunoscuţi intelectuali publici.

FINANCIARUL

Sărăcia a erodat puternic economisirea: scădere de 4% la valută în 4 luni

În primele patru luni din 2010, depunerile în monedă străină au scăzut cu 630 mil. euro. Sumele totale în valută existente în conturile curente şi în cele de depozit au înregistrat în aprilie cea mai drastică scădere din ultimele 12 luni, de 2,4%, atingând nivelul minim din 2010, de 14,75 miliarde de euro. Analiştii arată că diminuarea disponibilităţilor a fost determinată în proporţie de 80% de sărăcie. Ei nu exclud însă nici influenţa reducerilor de dobândă practicate de bănci în ultima perioadă.

Ministerul Transporturilor subvenţionează pierderile operatorilor feroviari privaţi

Statul acordă compensaţii de până la 70% firmelor particulare de transport călători, în timp ce CFR Călători e obligată să tragă pe dreapta. Miniştrii Transporturilor aprobă de trei ani subvenţii pe bandă pentru firmele private de transport feroviar de călători. Tot aceleaşi firme au primit gratis de la stat şi liniile ferate neinteroperabile pentru care primesc alte compensaţii. Nu suma cu care subvenţionează statul este deranjantă, ci faptul că firmele private primesc subvenţia în locul călătorului.

Efectele crizei şi ale devalorizării leului: salariul mediu net a scăzut cu 6 euro

Nominal, câştigul salarial s-a majorat cu peste 8%, în termeni reali creşterea este de 1,5%. Cele mai mari scăderi le-au înregistrat bugetarii, care urmează să mai piardă 25%. Din octombrie 2008, când criza financiară şi economică începea să bată la porţile României, şi până în aprilie 2010, înainte de anunţarea măsurilor de austeritate ale guvernului, câştigul salarial mediu net pe economie a crescut nesemnificativ, iar în teremeni reali chiar a scăzut.

Minciuna lui Boc are picioare scurte: doar o treime din PIB merge către pensii şi ajutoare

Statul român priveşte sărăcia ca pe o problemă individuală, şi nu ca pe o problemă a statului, în pofida politicilor din Uniune. Mai mult, îi consideră pe pensionari asistaţi sociali, cu toate că aceştia au un contract economic. Singura măsură de ieşire din criză pe care a putut-o găsi statul a fost tăierea pensiilor şi salariilor, deşi România cheltuieşte pentru domeniul social cel mai puţin, 36,5%, faţă de 55,9% cât este media în UE.

GÂNDUL

Fiscul caută să taxeze "câteva sute" de români bogaţi, care şi-au ascuns averile prin Europa

În plină caniculă, ANAF anunţă campania de iarnă: de la 1 ianuarie 2011, va începe vânătoarea de români bogaţi prin Europa. Sorin Blejnar, şeful Fiscului, explică, pentru Gândul, cum va face. De data asta, spune şeful ANAF, Fiscul chiar se apucă de treabă: va cere instituţiilor similare din Europa o "evidenţă a proprietăţilor deţinute de cetăţenii români persoane fizice într-o ţară, peste un anumit nivel", urmând ca tot ce nu va putea fi justificat să fie taxat cu 16 la sută.

Sondaj intern PD-L: Încrederea în Băsescu a scăzut la 20%, iar democrat-liberalii s-au prăbuşit 10 procente într-o singură lună

PSD+PC conduce în topul partidelor, cu 33%, urmat de PD-L, cu 25%, şi de PNL, cu 24%. PRM creşte cu patru procente în ultima lună, ajungând la 8 la sută. Preşedintele Traian Băsescu s-a prăbuşit în sondajele de opinie din ultima perioadă. Fie că au fost realizate la comanda PSD sau PNL, fie că au fost făcute la cererea PD-L, cercetările sociologice au demonstrat că şeful statului s-a prăbuşit la încredere şi PD-L a pierdut la intenţie de vot.

Sarkozy vrea amprentarea şi expulzarea din Franţa a ţiganilor români. Le dă şi 4.000 de euro ca să nu se mai întoarcă

Amprentele se vor lua pentru ca cei care primesc ajutorul de 4.000 euro (sprijin pentru deschiderea unei afaceri în România) să nu se întoarcă din nou în Franţa şi să mai ceară suma o dată. Beneficiarii primei de 4.000 euro din partea statului francez - pentru restabilirea în România, unde să-şi deschidă o mică afacere - vor fi amprentaţi, pentru a nu se putea reîntoarce în Franţa şi să solicite din nou suma. Aceasta este numai una dintre măsurile pe care Parisul la va pune în aplicare din 2010, pentru a diminua infracţionalitatea în rândul ţiganilor din România.

Asasinate în masă contra uzbecilor din Kârgâzstan

În oraşele Osh şi Jalal-Abad, majoritarii kârgâzi au ucis zeci de uzbeci, le-au incendiat casele şi magazinele, iar forţele de ordine au primit dispoziţie să deschidă focul pentru a potoli violenţele etnice. Violenţe etnice soldate cu zeci de morţi şi mii de refugiaţi - cum nu au mai intrat în atenţia mass media-mondiale de la epurările etnice din Rwanda (1994) şi de la masacrul din Srebrenica (Bosnia, 1995) - au loc, de joi încoace, în sudul Kârgâzstanului.

Vuvuzela, cel mai de temut adversar la mondiale. Dacă nu vă îmbolnăveşte de nervi, vă molipseşte de gripă şă vă face câinele să sară pe geam

Zgomotul scos de vuvuzele a fost comparat cu cel emis de o turmă de elefanţi scăpată de sub control, cu cel al unui roi de lăcuste sau de albine sau cu urletul unui ţap dus la tăiere. În Africa de Sud, vuvuzelele fac parte din atmosfera stadioanelor încă din anii "90. Organizatorii Campionatului Mondial s-au luptat pentru ca suporterii să poată veni cu ele la stadion, iar şeful FIFA, Sepp Blatter, şi-a dat acordul, afirmând că vuvuzelele reprezintă Africa.

JURNALUL NAŢIONAL

PDL-iştii se încaieră pe ciolan

Legea de modificare şi completare a unor acte normative trimisă de Traian Băsescu în Parlament încinge spiritele în PDL. Deputatul Cezar Preda i-a trimis o scrisoare premierului Emil Boc în care atrage atenţia că Bogdan Drăgoi , secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi un apropiat al ministrului Adriean Videanu, a trimis Parlamentului un proiect de lege care "reprezintă interesele personale ale clientelei politice din instituţiile statului".

Mai săraci decât în "89

În frontul larg al opoziţiei la măsurile de reducere drastică a salariilor şi a pensiilor se alătură şi o prestigioasă instituţie academică, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. Este semnificativ de arătat că Institutul pentru calitatea vieţii a fost primul colectiv de cercetare format la 3 ianuarie 1990, răspunzând alături de democratizarea ţării unui ideal al Revoluţiei - creşterea bunăstării.

Încăierare la Iaşi din cauza măsurilor de austeritate

Deputatul PDL Daniel Oajdea a organizat la Iaşi o întâlnire cu alegătorii din colegiul său, pentru a lua o decizie privind modul în care va vota la moţiunea de cenzură, iar la un moment dat a avut loc un conflict între participanţi, care s-au îmbrâncit, fiind nevoie de intervenţia Poliţiei, informează Mediafax.

ROMÂNIA LIBERĂ

O afacere secretă pe bani publici

Tăcere. Autorităţile refuză să explice cum cheltuiesc banii publici pe izolarea blocurilor

Reabilitarea termică a blocurilor din Capitală, o afacere de sute de milioane de euro, e ţinută la secret de primăriile de sector. Acestea refuză să ofere detalii cu privire la costurile concrete ale lucrărilor. R.L. a identificat o firmă care în sectorul 1 percepe 93 euro/mp, iar în sectorul 6 doar 78 euro/mp. Teoretic, costurile anvelopării blocurilor au fost stabilite prin OUG nr. 18/2009.

Soluţie de criză: un guvern multinaţional! Privatizati Guvernul!

Trebuie să ne trezim şi să privim în faţă adevărul: combinaţia de corupţie, stat ineficient, politicieni iresponsabili şi criza economică globală fără precedent are un efect de bombă nucleară asupra României. Soluţiile la această criză teribilă care nici vorbă să dea semne de îmblânzire nu pot fi decât radicale, pe măsura gravităţii momentului. Una dintre ele: angajarea unor miniştri străini şi formarea unui guvern după modelul unui consiliu director de companie multinaţională.

Schema lui Madoff, povestită de amantă

Dezvăluiri. Cartea amantei celui mai mare escroc de bursă, la Editura Trei. "Secretele lui Madoff": Cea mai mare fraudă din istoria bursei americane, povestită de Sheryl Weinstein, care a fost timp de 20 de ani amanta escrocului. S-au cunoscut în 1988, când ea era directoarea financiară a puternicei organizaţii caritabile Hadassah (organizaţia femeilor sioniste din SUA).

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Economiile europene, pe masa de operaţie

Singurul tratament al crizei cunoscut de chirurgii statelor europene este bisturiul. Cangrena însă rămâne. Se pot corecta economiile europene singure sau au nevoie de ajutorul guvernelor? La o astfel de întrebare răspunsul este evident ideologic: unii, mai la dreapta, vor afirma că pieţele se pot corecta cu de la sine putere, ceilalţi, că fără intervenţia statului totul e pierdut. În practică însă, majoritatea state-lor europene au apelat la cea de-a doua variantă, rugându-se totodată ca teoria economică clasică să funcţioneze şi ea şi ca sectorul privat să le dea o mână de ajutor.

AVAS: conturi zero, activitate nulă

Preşedintele instituţiei, 4 vicepreşedinţi şi 6 membri ai unui Consiliu de Supraveghere au luat degeaba salarii timp de 5 luni. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a iniţiat de la începutul anului nicio procedură de privatizare. În acest moment, procesul de privatizare şi valorificare a activelor statului este blocat din lipsa lichidităţilor necesare promovării anunţurilor publicitare. În primele cinci luni ale anului, conturile AVAS au fost executate de păgubiţii FNI cu suma de 60.829.000 de lei.

Terenurile Romexpo iscă un război între CCIR şi Guvern

Guvernul a pus ochii pe bunurile date în administrare, cu 50 de ani în urmă, Camerei de Comerţ şi Industrie. Prin Hotărârea 501/26 mai 2010, Executivul a somat CCIRB să predea două terenuri, în suprafaţă de 18.000,04 metri pătraţi şi 346.929,76 metri pătraţi, către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

ZIARUL FINANCIAR

Vlădescu: Ne batem cu băncile pentru că cer dobânzi exagerate la titlurile de stat, de peste 8% pe an

Ministrul finanţelor susţine că Trezoreria statului îşi permite să reziste presiunii bancherilor care pretind dobânzi mai mari la titluri de stat. Băncile cer randamente de peste 8% pe an la lei faţă de 6% acum o lună. Băncile nu au argumente suficient de solide pentru a justifica majorarea substanţială a dobânzilor pe care le cer Ministerului Finanţelor la licitaţiile de titluri de stat în lei, din moment ce Banca Naţională nu a majorat dobânda (6,25%) şi nici cu ratingul de ţară nu s-a întâmplat nimic, afirmă ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu.

Bursa de la Bucureşti încearcă să îşi facă piaţă de energie după model cehesc. Ce ar putea aduce nou pentru investitori?

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se pregăteşte să lanseze o piaţă a derivatelor pe energie electrică, în colaborare cu Bursa de la Praga, dând astfel posibilitatea investitorilor locali să parieze pe preţul energiei.

Recent, Petr Koblic, preşedintele Bursei de Valori de la Praga, s-a întâlnit la Bucureşti cu membri din Consiliul Bursei de Valori Bucureşti pentru a discuta despre înfiinţarea unei pieţe locale a contractelor derivate cu activ suport energia electrică, potrivit unor surse oficiale.

Doar o săptămână până la revoluţia pieţei creditului de retail. Cum se pregătesc bancherii?

Bancherii au la dispoziţie zece zile pentru a adapta contractele de credit pentru clienţii individuali la noile condiţii de transparenţă adoptate săptămâna trecută de Guvern. Clienţii care au semnat contracte în trecut va trebui să semneze acte adiţionale într-o perioadă de trei luni prin care să beneficieze de noile condiţii. O sarcină imposibilă, afirmă bancherii, care spun că la nivelul sistemului efortul financiar pentru implementarea tuturor modificărilor cerute se va ridica la zeci de milioane de euro.

Michelin vede ieşirea din criză şi evaluează proiecte noi pentru cele trei fabrici din România

Producătorul francez de anvelope Michelin, care deţine trei fabrici în România, pregăteşte proiecte noi pentru fabrica de anvelope de camion de la Zalău, iar în perioada următoare ar putea produce la Floreşti şi anvelope pentru automobile electrice, potrivit membrilor consiliului executiv al grupului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb