• ADEVARUL
• Cum s-a schimbat harta politică a României
PSD rămâne pe primul loc ca număr de şefi de CJ, după alegerile locale, iar PNL a trecut pe locul 2, deţinut la alegerile din 2008 de PDL. Liberalii au şi creşterea cea mai spectaculoasă: de la 5 posturi la 13. Alegerile locale de duminică au produs modificări spectaculoase în privinţa forţei partidelor în teritoriu. USL domină la nivel naţional deţinând, acum, şefia a 35 de consilii judeţene şi a 28 de reşedinţe de judeţ şi 1.628 de posturi de primar. În perspectiva alegerilor parlamentare, combinaţia dintre prefect (instalat de Guvernul Ponta), preşedintele Consiliului Judeţean şi primar poate fi "arma" decisivă pentru alegerea unui senator şi deputat. Fiecare dintre cele două partide principale din USL a devenit mai puternic la nivel local, comparativ cu 2008.
• Băsescu: Mă tem că intrăm într-o zonă de derapaj de la democraţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că se teme de faptul că se intră într-o zonă de derapaj de la democraţie, el dând ca exemple situaţiile legate de ISC, de comisia de investigare în cazul Mang şi precizând că va semnala aceste abateri şi se va lupta cu ele. "Cred că ne îndreptăm spre un lucru foarte grav. S-a încercat ieri modificarea, printr-o declaraţie a Parlamentului, a atribuţiunilor constituţionale ale preşedintelui României şi ale primului-ministru. Acum, se continuă pe aceeaşi linie.
• Cum le-a furat TVR sportul românilor
Televiziunea Română şi-a lăsat telespectatorii fără o parte din cele mai importante competiţii sportive, pentru că le-a cedat postului Dolce Sport. "Adevărul" vă prezintă culisele acestei afaceri. Pentru prima dată în 20 de ani, Televiziunea Naţională îi privează pe români de cele mai importante întreceri sportive. Asta pentru că TVR a decis să sublicenţieze către o televiziune, cu o acoperire redusă, ce aparţine unui operator de cablu privat, transmiterea unor competiţii importante. Astfel, plătitorii de taxă TV, din care se finanţează serviciul public al Televiziunii Române, nu vor mai putea vedea meciuri importante de la Campionatul European de Fotbal din 2012, de la Jocurile Olimpice din Londra sau de la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014.
• Băsescu: TVR trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că TVR trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi, el afirmând că acest post de televiziune a ajuns "o afacere" şi dând exemplul unei "televiziuni care funcţionează" în două camere şi este mai dinamică decât postul public. "E evident că acolo sunt afaceri de familie, sunt afaceri intertrusturi, o televiziune cu 3.500 de salariaţi care cumpără atâta producţie de pe piaţă, nu ştiu ce face cu atâţia salariaţi", a arătat şeful statului.
• Băsescu, ţintit de modificarea Legii CCR
Hotărârile adoptate de Parlament sunt eliminate din categoria actelor asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională, au decis, ieri, deputaţii jurişti. Comisia juridică a adoptat raport favorabil la Legea prin care se modifică organizarea şi funcţionarea CC, în sensul eliminării hotărârilor plenului Camerei, ale plenului Senatului, precum şi cele ale plenului reunit din categoria actelor asupra cărora Curtea se pronunţă cu privire la constituţionalitate. Iniţiatorii acestui proiect legislativ sunt deputatul PNL Cornel Pieptea şi senatorul PSD Georgică Severin. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Senatul. Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, miercuri, că prin modificarea Legii CC, avizată de Comisie, o eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a preşedintelui nu mai poate fi blocată de către Curtea Constituţională.
• Criza financiară se extinde şi în nordul UE
Randamentul obligaţiunilor guvernului spaniol rămâne ridicat (6,68%), în ciuda anunţului Spaniei privind acceptarea unui împrumut extern de 100 de miliarde de euro, destinat recapitalizării băncilor. Mai mult, criza pare a cuprinde acum chiar şi cele mai puternice economii ale Europei. Randamentele obligaţiunilor au crescut în ţări precum Germania, Olanda şi Finlanda, adică economiile cele mai rezistente la şocuri din UE. Cum Italia a ajuns în prima linie a crizei, iar temerile în privinţa acestei ţări cresc, premierul italian a simţit nevoia să precizeze ieri că ţara nu va avea nevoie de ajutor extern. Mario Monti, care a dezminţit zvonurile despre o eventuală problemă majoră din cauza crizei europene, a cerut pieţelor şi observatorilor "să nu se lase conduşi de clişee sau prejudecăţi".
• A căzut un mit: nici traderii JPMorgan nu înţeleg derivatele cu care lucrează
Traderii JPMorgan şi-au asumat riscuri pe care nu le-au înţeles, a declarat Jamie Dimon, şeful JPMorgan, în cadrul audierilor pe care le-a avut astăzi în faţa Congresului SUA. Aşa a explicat acesta pierderile de circa 2 miliarde de dolari înregistrate de banca pe care o conduce în urma unor tranzacţii cu instrumente derivate pe pieţele de CDS-uri, realizate în primăvara acestui an. În depoziţia pregătită pentru audierile de astăzi în faţa Comisiei de specialitate a Congresului SUA, Jamie Dimon şi-a exprima regretul pentru faptul că responsabilii cu investiţiile au folosit strategii "prost concepute şi neverificate", care au generat pierderi neaşteptate băncii pe care o conduce.
• Grecia, un butoi cu pulbere. Mai are bani de salarii şi pensii doar până la 20 iulie
Grecia mai are în conturile bugetului de stat doar două miliarde de euro. Aceşti bani vor ajunge pentru plata salariilor angajaţilor din domeniul public şi pensiilor doar până pe 20 iulie, scrie presa elenă, citată de AFP. Ministerul grec al Finanţelor nu a dezminţit informaţia. Informaţia a fost dezvăluită de ziarul "Kathimerini", după ce ministrul interimar al Finanţelor, Georges Zannias, a avut o întâlnire, marţi seara, cu liderul stângii radicale, Alexis Tsipras. Liderii europeni sunt preocupaţi de riscul unei victorii a lui Alexis Tsipras în scrutinul de duminică. Partidul stângii radicale - Syriza - şi formaţiunea Noua Democraţie sunt favorite în scrutinul de duminică.
• Moody's retrogradează Spania cu trei trepte, de la A3 la Baa3
Moody's Investors Service a retrogradat miercuri ratingul datoriei pe termen lung a Spaniei cu trei trepte, la "Baa3", chiar deasupra categoriei "speculativ", transmite AFP. Agenţia avertizează într-un comunicat că ratingul ar putea intra în această categorie la finalul unei noi perioade de supraveghere ce poate dura maximum trei luni, scrie Agerpres. Moody's a invocat în sprijinul hotărârii sale planul european de ajutor pentru sistemul bancar din Spania, în valoare de 100 de miliarde de euro, decis vineri, care, în opinia sa, "ar putea majora şi mai mult povara datoriei suportate de ţară".
• Roubini o sfătuieşte pe Merkel să dea germanilor câte 1.000 de euro pentru vacanţe
Celebrul economist Nouriel Roubini nu se opreşte din a face predicţii şi a da sfaturi pe Twitter. Ultimul sfat pentru depăşirea crizei europene este dat Cancelarului german Angela Merkel, care este sfătuită să ofere germanilor câte un voucher de 1.000 de euro, cu care aceştia să-şi plătească o vacanţă în statele din Sudul Europei. Acesta este cel mai recent dintre sfaturile pe care Nouriel Roubini le-a dat de-a lungul ultimilor ani politicienilor europeni, pentru depăşirea crizei. În opinia acestuia, Germania trebuie să se decidă dacă doreşte salvarea statelor PIIGS, şi dacă într-adevăr doreşte asta, trebuie să urmărească în primul rând susţinerea economiilor respective, după un model similar cu cel folosit pentru integrarea Germaniei de Est după unificare.
• Analist Soc Gen: Italia ar putea solicita ajutorul UE în cel mult câteva luni
Dobânzile cerute de piaţă pentru obligaţiunile emise de Spania au crescut ieri din nou, până la nivelul de 6,73%, sugerând astfel că dificultăţile statelor PIIGS în a obţine bani pentru finanţarea deficitelor, sunt în continuă creştere. Între acestea, cea mai ameninţată este Italia, a doua cea mai îndatorată economie dintre statele zonei euro, care potrivit unor analize realizate de Societe General, ar putea fi forţată să ceară ajutorul UE în cel mult câteva luni.
• CURENTUL
• A început! Suspendarea Preşedintelui, faza pe comisii
Schimbarea echilibrului puterii, prin preluarea de către USL a majorităţii parlamentare, redeschide calea suspendării preşedintelui României în scopul demiterii acestuia şi a organizării alegerilor generale, din toamnă, concomitent cu alegerile prezidenţiale. Astfel, Crin Antonescu, profitând de rezultatele dezinformării la care a fost supusă populaţia României prin maşinăria de propagandă a lui Voiculescu, va putea prelua funcţia care i-a fost pregătită de marea alianţă anti-românească de la Grivco. Numai că tot acest război, declanşat deja imediat după ce trădătorii din PDL au trecut în tabăra adversă, transformă România dintr-o republică semi-prezidenţială într-una parlamentară în care o hotărâre a parlamentului poate fi deasupra legii fundamentale în stat, adică împotriva Constituţiei.
• Plăcintă pe tavă la PNL
De la Filatura de Lână Pieptănată Focşani la culmile puterii de la Bucureşti. Aşa s-ar putea rezuma traseul politico-profesional de domeniul science-fiction al doamnei Plăcintă. Sorina Plăcintă. Un personaj scos din jobenul PDL pe bază de cotizaţie masivă pentru campania PDL din 2008 în fieful baronului Oprişan de la Vrancea. Până în 2008, doamna Plăcintă se pricepea la ţesături şi turism pentru ca apoi aceasta să se încoroneze ministresa la Bucureşti. De la scărmănat lâna de aur a Focşanilor, Plăcintă avea să se conducă destinele ţării pe patru ani, începând cu mandatul de senator obţinut în colegiul 1 din Vrancea. Maximul carieristic a fost obţinut rapid, când PDL-ul a decis să o ungă pe Plăcintă la Ministerul Tineretului şi Sportului.
• Investitorii germani: România, mai atractivă decât Ungaria, dar mai puţin decât Lituania sau Letonia
România este mai atractivă decât Ungaria, Bulgaria sau Ucraina pentru investitorii germani, dar este mai puţin bine văzută de către aceştia faţă de Cehia, Polonia, Slovacia, Croaţia, Lituania sau Letonia, potrivit unui sondaj realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Germană. "89% dintre cei chestionaţi ar alege din nou România ca amplasament investiţional. În ciuda unor probleme, aşteptările investitorilor au fost îndeplinite. De asemenea, 54% dintre participanţi consideră situaţia actuală a firmei ca fiind satisfăcătoare, 42% ca fiind bună. Majoritatea sunt de părere că acest lucru va rămâne neschimbat şi în 2012", se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Germană în România (AHK România).
• CURIERUL NATIONAL
• Asiguratorii pierd bani, clienţii sunt afectaţi
Constantin Buzoianu (CSA): Companiile au cheltuieli şi daune mai mari decât nivelul subscrierilor din poliţele încheiate. Lipsa de profitabilitate a asiguratorilor afectează interesele asiguraţilor şi imaginea industriei. Numărul sesizărilor şi reclamaţiilor este în creştere, Comisia de Supraveghere a sancţionat deja unele societăţi.
• Febra alegerilor din Grecia intensifică retragerile de fonduri din băncile elene
Ieşirile de fonduri din băncile elene au crescut înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, din cauza temerilor că Grecia se apropie de abandonarea euro, au declarat doi bancheri, potrivit Bloomberg. Retragerile zilnice de fonduri s-au apropiat în această lună de nivelul superior al unui interval cuprins între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro, a spus unul dintre bancheri. Un al doilea bancher a declarat că retragerile ar fi depăşit marţi 700 de milioane de euro. Un oficial al Băncii Greciei a refuzat să comenteze.
• Americanii vor investi sute de milioane de dolari în baza de la Deveselu
Pentru construcţia MDA Facility sunt disponibile contracte cuprinse între 150 şi 250 mil. dolari. La licitaţiile pentru facilităţile civile vor putea participa doar companii americane de construcţii, dar acestea vor putea lucra cu subcontractori. Guvernul american pune la dispoziţia companiilor româneşti care vor să se implice în construcţia facilităţilor de la Deveselu şi care vor să ofere servicii în bază contracte cuprinse între 25 şi 250 mil. dolari, au informat ieri oficialii prezenţi la Conferinţa "Industry Days", organizată de Department of the Army şi U.S. Army Corps of Engineers, împreună cu Agenţia SUA de Apărare Antirachetă, US European Command şi Marina SUA. Contractul de mentenanţă al bazei este pe maximum 4 ani şi are o valoare cuprinsă între 25 şi 50 de milioane de dolari anual..
• EVENIMENTUL ZILEI
• Băsescu îi dă şah lui Ponta: Constituţie contra Bruxelles
Traian Băsescu a explicat că premierul poate reprezenta România la Consiliul European, doar dacă se modifică legea fundamentală. Preşedintele Traian Băsescu a pus aseară din nou pe masă chestiunea modificării Constituţiei, în schimbul demisiei sale şi al organizării de alegeri prezidenţiale, în paralel cu cele legislative. El a explicat că Parlamentul nu îi poate transfera premierului atribuţiile de reprezentare a României la Consiliul European, decât dacă este modificată legea fundamentală. "Dacă se scurtează mandatul preşedintelui la 4 ani şi dacă se pune în aplicare referendumul (reducerea numărului de parlamentari la 300- n.red.) sunt de acord să încetez mandatul meu de bunăvoie prin demisie cu o lună înainte de legislative", a spus Băsescu.
• Miniştrii lui Ponta au lipsit de la jumătate din şedinţele Consiliului UE
La o reuniune la care a participat însuşi premierul Italiei, Romania a fost reprezentată de un secretar de stat. Deşi se luptă pentru a reprezenta România la reuniunile Consiliului European, premierul Victor Ponta pare mai puţin preocupat de activitatea miniştrilor săi la întâlnirile periodice ale Consiliului Uniunii Europene. Din cele 11 şedinţe sectoriale ale Consiliului UE (agricultură, afaceri externe, transporturi, cultură, etc.) care au avut loc după ce a fost instalat noul executiv român, doar la şase au fost prezenţi membri ai cabinetului Ponta. Aceste informaţii pot fi găsite pe site-ul UE, care publică lista participanţilor la şedinţe.
• Vom lua credite de consum şi ipotecare DE LA STAT? Unii spun că da
Cerinţele dure ale Basel III privind adecvarea capitalului pe segmentul creditelor pentru persoane determină unele bănci să renunţe la acest segment al afacerii, potrivit consultantului Ovidiu Bordeuţ. "Cerinţele de capital pe segmentul retail sunt extrem de dure. Multe bănci renunţă la retail. În Marea Britanie retailul este preluat de stat şi pe termen mediu aceasta pare a fi tendinţa la nivel internaţional", a mai spis consultantul. De altfel, odată cu venirea crizei, segmentul retail, în special credite negarantate au adus şi cele mai multe pierderi companiilor. Unele bănci includ în acest domeniu şi întreprinderile mici şi mijlocii, care au fost de asemenea foarte afectate în criză. Pe plan local, există chiar bănci care au anunţat că vor să renunţe la businessul retail. Oficialii RBS Bank România au declarat că banca doreşte să renunţe la segmentul dedicat persoanelor fizice.
• JURNALUL NATIONAL
• NUP-uri pe bandă rulantă în lotul "Trădare şi spionaj". Acuzele lansate cu mare tam-tam au fost retrase cu maximă discreţie de DNA
Cu discreţie absolută, DNA Secţia de Combatere a Corupţiei îi scoate de sub urmărire pe Donciu Mihai Radu, Stamen Stanchev şi Nagy Zsolt - personajele principale ale marelui dosar de trădare şi spionaj care a ţinut prima pagină în urmă cu câţiva ani. Probele prezentate cu mare largheţe televiziunilor şi ziariştilor dispuşi să înghită bazaconiile procurorilor sunt acum anulate, sub semnătura procurorului Bocşan Gheorghe. În Rechizitoriul numărul 222/P/2006 din 18 aprilie 2007 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT s-a dispus disjungerea cauzei având ca obiect infracţiuni de corupţie rezultate din notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în perioada de un an şi jumătate (aprilie 2005 - noiembrie 2006), noua cauză fiind înregistrată sub numărul 168/P/2007.
• Românul care l-a reperat şi l-a oferit pe tavă pe Bin Laden serviciilor speciale americane
Dr. ing. Adrian Stoica este unul dintre cei mai creativi cercetători de la NASA specializat în robotică şi tehnologii avansate pentru sistemele autonome. Conduce un departament al Laboratorului NASA ce a dezvoltat o tehnologie revoluţionară de identificare prin satelit a persoanei după caracteristicile mersului şi umbrei sale. Analiza prin biometrie a umbrelor este o tehnologie ce conduce la identificarea locaţiilor unde se ascund teroriştii. Implementată de Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California (NASA), a contribuit la identificarea şi capturarea teroristului numărul unu al lumii, Osama Bin Laden. Poveştile cu informatori pakistanezi care au oferit detalii serviciilor secrete americane sunt adevărate, însă ele au funcţionat în paralel cu munca susţinută a "ochilor inteligenţi ai sateliţilor" ce au scanat în mod revoluţionar zona respectivă.
• Pe timp de criză, Cipru preferă un împrumut din Rusia unuia de la fondul de urgenţă al zonei euro
Cipru este aproape de a obţine un împrumut bilateral de la Rusia, care s-ar putea ridica, potrivit presei locale, la 5 miliarde de euro, iar decizia dacă ţara va apela statul rus sau la fondul de urgenţă al zonei euro ar putea fi luată în următoarele zile. "Cipru este aproape de a-şi asigura un împrumut bilateral de la Rusia", a declarat o sursă importantă din Ministerul de Finanţe de la Nicosia, potrivit Wall Street Journal. Potrivit unei alte surse, Cipru ar putea chiar folosi în paralel un împrumut de la Rusia şi un ajutor financiar de la fondul zonei euro. "Următoarele zile sunt cruciale. Analizăm dacă vom apela la fondul de urgenţă sau la un o finanţare de la o altă ţară. Ar putea fi chiar combinate", a spus a doua sursă guvernamentală.
• Monti: Să nu uităm câte avantaje are Germania de pe urma UE"
În pofida unei economii fragile, care a scăzut în primul trimestru cu 0,8 la sută, dar şi a nivelului uriaş al datoriei publice, premierul Italiei spune că ţara sa nu are nevoie de "umbrela" fondului european. intr-un interviu acordat televiziunii publice germane, Mario Monti a declarat că "datoria publică a Italiei este mare, acest lucru nu este o noutate". Premierul italian a subliniat însă faptul că "spre deosebire de alte ţări, Italia are foarte puţine datorii în zona privată, companiile şi familiile italiene nefiind la fel de îndatorate ca cele din alte ţări europene", scrie Deutsche Welle. "Este important pentru noi ca europeni să depăşim clişeele şi să privim şi realitatea. Să ne gândim totuşi la câte avantaje are Germania de pe urma UE, dincolo de costuri, şi asta este valabil pentru noi toţi" - a mai declarat premierul italian.
• NATIONAL
• Ungureanu a uitat sa predea masina, soferul si aghiotantii!
A fost premier al Romaniei o luna si ceva. Dar, desi de la debarcarea sa din fruntea Guvernului a trecut deja ceva vreme, Mihai Razvan Ungureanu refuza inca se se confrunte cu cruda realitate. Si anume ca, din moment ce a renuntat si la sefia SIE, este un simplu civil, fara a mai detine nicio demnitate publica. Numai ca Ungureanu se crede probabil inca premier, din moment ce continua sa pastreze si sa foloseasca nonsalant SUV-ul VW Tuareg, soferul aferent si nu mai putin de trei aghiotanti!
• TVR da salarii compensatorii de 7 milioane de euro!
In Televiziunea Romana pana si concedierile costa enorm. Invocand faptul ca vor sa reduca din cheltuieli, bogatasii de la carma SRTv dau afara jumatate din oameni, adica 1.500 de angajati. Totusi, acestia nu vor pleca acasa cu buzunarele goale, ci cu... 7 milioane de euro, pentru ca fiecare in parte va primi 12 salarii compensatorii, in cuantum de 1.700 de lei, adica fiecare din cei 1.500 va primi 20.400 de lei.
• Banca Mondiala avertizeaza: Vin vremuri grele pentru Romania
Autoritatile de la Bucuresti afiseaza optimism - e drept, ponderat - fata de situatia economica a tarii si de capacitatea Romaniei de a combate criza, dar institutiile financiare straine avertizeaza ca ne asteapta vremuri grele. Chiar Banca Mondiala a fost nevoita sa-si revizuiasca, in scadere, propria prognoza a cresterii economice pentru Romania in 2012, de la 1,5% la 1,2%, si ne aflam abia la jumatatea acestui an. Banca Mondiala (BM) vine cu o amenintare in plus. "Tarile in (curs de - n.r.) dezvoltare ar trebui sa se pregateasca pentru o perioada lunga de volatilitate la nivelul economiei globale, prin acordarea unei atentii sporite strategiilor de dezvoltare pe termen mediu, in timp ce se pregatesc pentru vremuri mai grele.
• Criza economica aduce un limbaj bizar in Europa: Spanic, Quitaly si Fixit
Criza economica a dus la aparitia unor noi termeni economici, toti definind previzibila dezintegrare a zonei euro: "Grexit", "Spanic", "Quitaly" si "Fixit". Publicatia MarketWatch avertizeaza ca, in urma unui "Grexit" (Grecia + exit din zona euro), UE va avea parte cat de curand de "Spanic" (Spania + panica), urmata "Quitaly" (de la quit - parasire si Italy), si de "Fixit" (Finlanda si exit din zona euro). Analistii sunt de parere ca Spaniei nu-i vor fi de ajuns cele 100 de miliarde de euro pentru salvarea sistemului bancar si va intra in panica, deci UE ii va aloca mai multi bani cu dobanzi mai mici. Italiei nu-i va conveni aceasta favorizare si va ameninta cu iesirea din zona euro, iar Finlanda va abandona moneda unica, deoarece aceasta tara are o economie stabila si poate prospera chiar si fara UE.
• Rusii vand elicoptere de atac si americanilor si lui Bashar al-Assad
Un contract dintre Pentagon si o companie ruseasca in vederea achizitionarii de elicoptere de atac a pus senatorii americani pe jar. Senatorul John Cornyn a adresat secretarului Apararii, Leon Panetta, o scrisoare prin care-si arata indignarea ca Pentagonul cumpara elicoptere Mi-17 de la Rosoboronexport. Leon Panetta a subliniat ca Pentagonul a contractat elicopterele inainte de criza din Siria si ca acestea sunt destinate armatei afgane. Oficialii militari au sustinut ca era singura modalitate de a consolida flota de elicoptere rusesti ale armatei afgane, mai ales ca pilotii afgani erau obisnuiti cu acest tip. Supararea este cauzata de faptul ca rusii vand aceste elicoptere si regimului lui Bashar al-Assad. Militarii NATO sustin ca rusii se implica direct in conflictul sirian, ei asigurand intretinerea si logistica elicopterelor.
• PUTEREA
• Vânătoare de 200.000 de euro
O firmă de headhuntig (recrutare de personal), Egon Zehnder International, una dintre cele mai mari companii de executive search la nivel mondial, va căuta un director general pentru Hidroelectrica. Societatea va primi de la Ministerul Economiei pentru acest serviciu 200.000 de euro. Egon Zehnder International - sucursala din Budapesta a fost aleasă de minister pe 23 aprilie, după o licitaţie la care au participat încă două firme. Suma maximă pe care statul o putea da, drept comision pentru serviciul de headhunting, era de 250.000 de euro, astfel că firma a oferit un preţ mai bun. Cele patru mari companii de stat ce vor avea manageri privaţi numiţi în baza serviciilor de headhunting sunt Hidroelectrica, Romarm, Oltchim şi Electrica Furnizare.
• Grupul ING, amendat cu 619 milioane de dolari pentru transfer ilegal de fonduri
Grupul olandez de servicii financiare ING a acceptat să plătească 619 milioane de dolari pentru că ar fi încălcat sancţiunile impuse de SUA prin ajutarea unor companii din Iran şi Cuba să transfere miliarde de dolari prin sistemul financiar american, informează publicaţia britanică "Financial Times". ING a acceptat că aceste acţiuni, care acoperă peste 20.000 de tranzacţii de la începutul lui 1990 până în 2007, au încălcat legislaţia SUA, conform documentelor Trezoreriei americane, care a anunţat că este cea mai mare amendă impusă vreodată pentru violarea sancţiunilor. ING anunţase anterior că a pus deoparte provizioane pentru a acoperi plata sancţiunilor.
Termocentralele au deficit de certificate CO2
Seceta de anul trecut a obligat termocentralele să producă la capacitate maximă pentru a asigura consumul de energie la nivel naţional. Marile complexuri energetice, care utilizează cărbune ca materie primă, au înregistrat costuri suplimentare cu achiziţia de certificate CO2. Numai că, până acum, acestea nu au apărut internalizate în preţul curentului, ceea ce poate genera mari dificultăţi financiare pentru termocentrale. Legislaţia comunitară impune ca firmele să închidă socotelile cu emisiile de CO2 şi certificatele aferente anului trecut în cursul lunii mai 2012. În 2011, termocentralele care funcţionează pe cărbune, în special complexurile enegetice, au avut nevoie de cele mai multe certificate.
• ROMANIA LIBERA
• Năstase, în faţa verdictului final. Sentinţa amânată pentru 20 iunie
Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe pe 20 iunie asupra recursului formulat de Adrian Năstase împotriva condamnării la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", scrie Realitatea.net. Avocaţii pot depune concluziile scrise la instanţă până pe 18 iunie. Reprezentantul DNA a cerut miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursul lui Adrian Năstase împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", majorarea pedepsei fostului premier.
• Seismul bancar ajunge în Italia
Italia şi Germania au vândut ieri obligaţiuni în valoare de 6,5 miliarde euro, respectiv de 4,04 miliarde euro, la randamente în creştere, determinând scăderea cotaţiilor acţiunilor la burse. În faţa urgenţei crizei, Parisul şi Roma cer euro-obligaţiuni, cancelarul german refuză să cedeze. Şeful guvernului italian, Mario Monti a asigurat ieri că este "foarte senin" pentru Italia într-un moment "crucial", când ţara a revenit în atenţia pieţelor financiare. După salvarea băncilor spaniole, privirile sunt îndreptate spre Italia, experţii estimând că ar putea deveni veriga slabă a zonei euro. Temerile au fost alimentate de un raport al agenţiei de rating Moody's, potrivit căruia dificultăţile băncilor spaniole ar putea fi "o sursă majoră de contagiune pentru Italia", unde băncile sunt la fel de dependente de Banca Centrală Europeană (BCE).
• ZIARUL FINANCIAR
• Piaţa Aviatorilor, înconjurată de şantierele a patru noi proiecte
În Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, la intrarea în Parcul Herăstrău, una dintre zonele considerate de lux în Capitală, se lucrează la patru proiecte imobiliare reprezentând investiţii estimate de ZF la peste 20 mil. euro: trei clădiri de birouri şi un bloc de locuinţe. Radu Dimofte, partenerul lui Gabriel Popoviciu în proiectul Băneasa şi alte afaceri, va finaliza în acest an o clădire de birouri pe Bulevardul Aviatorilor, lângă sediul Leumi Bank, Dragoş Dobrescu, cel care controlează grupul Monolit, a ridicat un imobil lângă Marfin Bank, un grup israelian a reînceput lucrările la o clădire pe Dorobanţi, în timp ce un avocat face un bloc cu patru etaje lângă sediul PNL de pe Aviatorilor.
• Erste îşi uneşte superfondurile într-un gigant de 3,1 mld. lei
Erste Asset Management, societatea de administrare a activelor din grupul BCR, a decis ca cele mai mari fonduri din portofoliu, BCR Monetar şi BCR Obligaţiuni, să fuzioneze într-un fond gigant cu active cumulate de 3,1 miliarde de lei (700 mil. euro). Fondul BCR Obligaţiuni îl va absorbi pe BCR Monetar, care în prezent este cel mai mare fond mutual din România cu 62.300 de investitori şi o avere de 1,67 mld. lei. BCR Obligaţiuni are active de 1,5 miliarde de lei de la peste 42.000 de clienţi. Ambele fonduri investesc economiile clienţilor în titluri de stat şi depozite bancare, aducând un profit de peste 55% de la înfiinţare în 2007. Noul fond BCR Obligaţiuni va reprezenta aproape 40% din activele de 7,8 mld. lei ale fondurilor mutuale locale şi va administra averile a peste 100.000 de investitori, cam cât este populaţia unui oraş reşedinţă de judeţ precum Piatra-Neamţ.
• Cum va schimba criza faţa sistemului bancar? Exerciţii de previziune la ZF Bankers' Summit
Băncile încearcă să dea mai multe credite în lei; cel puţin la nivel declarativ. Aceasta este una dintre schimbările pe care criza datoriilor din zona euro le-a generat la nivelul abordării de business a băncilor locale confruntate cu îngustarea accesului la finanţări în valută. Băncile preţuiesc mai mult depozitele clienţilor şi sunt mult mai atente să le păstreze, oferindu-le chiar condiţii preferenţiale celor mai fideli. Chiar şi bănci care altădată nu considerau prea interesant să atragă câteva mii de euro de la clienţi persoane fizice, acum au altă optică. Aşadar, o altă schimbare determinată de criza internaţională.
• Ceartă degeaba: Nu are importanţă cine merge la Bruxelles pentru că deciziile economice majore se iau tot la Bucureşti
Disputa preşedinte-premier pe tema reprezentării externe a României pleacă chiar de la textul Constituţiei care plasează cele două instituţii - Preşedinţie şi Guvern - în zona puterii executive. Întrebarea este: deciziile luate la Bruxelles ţin de politica externă a României (caz în care atribuţiile de reprezentare sunt ale şefului statului) sau de politica internă (caz în care atribuţiile revin premierului)? Întotdeauna în România aceste dileme s-au rezolvat pe cale politică - a fost o înţelegere între preşedinte şi premier. Doar că, pentru prima dată în ultimii 22 de ani, România experimentează "coabitarea" - un preşedinte de o culoare politică şi un guvern de o alta. Decizia Parlamentului de marţi de a-i atribui premierului Victor Ponta sarcina de a reprezenta România la Bruxelles este, la rându-i, o decizie pur politică şi nu una de interpretare a Constituţiei (nici nu are o astfel de datorie).
• Şeful Raiffeisen a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini
Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, a fost reconfirmat, pentru cel de-al doilea an consecutiv, în funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS), o organizaţie care reuneşte peste 130 de multinaţionale de pe piaţa locală. În mandatul lui Groningen, CIS a lansat Cartea Albă 2011 şi a actualizat măsurile Programului de Creştere Economică, documente care prezintă preocupările şi soluţiile de dezvoltare economică ale mediului de afaceri. În funcţia de vicepreşedinte au fost aleşi Eric Stab, preşedinte & CEO Europa de Est al GDF Suez Energy şi Jean Valvis, proprietarul Valvis Holding. Ca trezorier a fost desemnat Daniel Anghel, partener pe aspecte de ordin fiscal în cadrul firmei de audit şi consultanşă PwC România.