REVISTA PRESEI 17.01.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 17 ianuarie 2013

ADEVARUL

Surprizele din casele de protocol

Gabriel Cotabiţă, Ion Ţiriac, Gelu Voican Voiculescu, Mioara Roman şi Mircea Geoană stau în case ale RA-APPS, deşi nu au calitatea de demnitari. O serie de VIP-uri apar pe lista chiriaşilor din vilele de protocol, publicată ieri de Guvern, deşi nu au avut niciodată calitatea de demnitari sau au pierdut-o de multă vreme. În acest din urmă caz, statul le-a permis prelungirea contractelor mult după expirarea mandatelor de demnitar, singura acoperire legală pentru acordarea locuinţelor de serviciu. Deşi Guvernul a aprobat extinderea categoriei de beneficiari, premierul Victor Ponta a subliniat, marţi, că numărul locuinţelor de serviciu ale RA-APPS ar trebui redus la cel mult 50 de apartamente pentru demnitari şi un număr de cel mult 10 vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi premier.

Prima reacţie oficială a Ministerului Sănătăţii la controversa iscată de tăierea finanţării spitalelor private

Raportul Ministerului Sănătăţii a fost prezentat Guvernului după ce ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private. Propunerea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a nu mai da bani de la bugetul de stat spitalelor private vine exact în anul în care România trebuie să aplice o Directivă a Uniunii Europene (UE) care spune că, din octombrie 2013, pacientul român se poate trata la orice spital din Uniunea Europeană pe banii statului.

Parlamentul "muşcă" din atribuţiile Justiţiei

Parlamentarii vor să primească probele din dosarele colegilor care urmează să fie arestaţi şi să emită hotărâri definitive şi obligatorii privind imunitatea parlamentară. Parlamentarii vor să îşi întărească posibilitatea de a contracara acţiunile justiţiei. Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor cuprinde o prevedere potrivit căreia ministrul justiţiei trebuie să trimită o serie de documente suplimentare atunci când cere arestarea, percheziţionarea sau reţinerea unui parlamentar. Cererea trebuie să conţină probele din cazul respectiv, temeiul legal şi motivele concrete. O asemenea prevedere nu a existat, până în prezent, în statutul deputaţilor şi senatorilor. De asemenea, în proiect apare ideea că hotărârile Senatului sau ale Camerei, dar şi ale Birourilor Permanente, adoptate în materie de imunitate parlamentară sunt definitive, executorii şi obligatorii faţă de orice autoritate publică.

Fondul Monetar Internaţional a deblocat o parte din ajutorul acordat Greciei

FMI a deblocat un ajutor de 3,2 miliarde de euro către Grecia, iar comitetul executiv a aprobat această deblocare după ce a analizat performanţele economice ale ţării, scrie Reuters. "Grecia a făcut progrese importante în domeniul reformelor structurale (...). Însă rămân încă multe lucruri de făcut", a comentat directorul FMI Christine Lagarde într-un comunicat. Lagarde a mai spus că Grecia a făcut progrese în direcţia reformelor economice, dar a spus că trebuie făcut mai mult pentru a creşte productivitatea şi pentru a scădea preţurile. "Va mai fi important şi ca Guvernul să ducă la îndeplinire planurile de privatizare şi să ia măsurile necesare pentru a întări supravegherea procesului, dacă e necesar", a mai spus directorul FMI. Ea a declarat că ar trebui continuate eforturile de restructurare şi de întărire a sistemului bancar din Grecia.

Victor Ponta revine: clasa pregătitoare trebuie să rămână la şcoală. Specialiştii susţin varianta din 2012

După ce premierul a declarat că lasă clasa pregătitoare la şcoală, dar "să rămână metodologia de la grădiniţe", specialiştii din sistem susţin că nu poate fi schimbată metoda de predare, nici manualele, aprobate anul trecut, şi nici nu pot fi daţi la o parte cei 8.000 de învăţători şcoliţi special pentru clasa zero, decât dacă schimbă din nou Legea Educaţiei Naţionale. În total, investiţia din 2012 a depăşit 20 de milioane de lei. O decizie în acest sens se va lua în aproximativ două săptămâni, după ce ministerul va primi evaluările tuturor inspectoratelor şcolare, însă trendul este de menţinere a modelului din 2012.

Limba română, coşmarul copiilor maghiari din secuime

Andy Hockley este un englez de 46 de ani care trăieşte de nouă ani în România, la Miercurea Ciuc. A fost profesor de engleză în Anglia, apoi a pus pe picioare o companie, H&E Education and Management, care oferă consultanţă şi training educaţional la nivel internaţional. În urmă cu nouă ani a cunoscut o româncă de etnie maghiară din Miercurea Ciuc şi s-a căsătorit cu ea. Are o fiică vitregă care este acum în clasa a VII-a şi care se confruntă direct cu problema limbii române şi modul în care aceasta este predată copiilor care au crescut cu maghiara ca primă limbă. "Problema - spune Andy Hockley - este că limba română nu le este predată copiilor maghiari aşa cum este predată orice limbă străină. Ei învaţă româna din manuale identice cu cele ale copiilor care au româna ca primă limbă. Cu lecturi din Creangă, cu tot felul de cuvinte arhaice".

CURIERUL NATIONAL

CFR, o problemă fără rezolvare

În noiembrie, CFR Călători avea datorii de 800 mil. lei, din care 500 mil. lei la CFR SA, având de încasat de la Ministerul Transporturilor puţin peste 100 mil. lei. Augustin Hagiu (CNR): Cât timp vor sta cu mâna întinsă la stat, nu vom avea un management de calitate al transporturilor feroviare. Premierul le-a cerut ieri greviştilor "spontani" de la CFR Călători să ţină cont de faptul că, în România, se fac mari eforturi pentru plata salariilor. Sistem bolnav, prost conceput după Revoluţie, cu subsisteme devenite companii "de sine stătătoare" care generează pierderi uriaşe statului, transportul feroviar nu poate reajunge pe linia de plutire atât timp cât nu-şi schimbă mentalitatea de asistat social într-una de adevărat jucător în piaţă.

Constituţia nu e de partea spitalelor private

În disputa privind alocarea fondurilor de stat către spitalele private, Ministerul Sănătăţii a adus ieri un ultim argument - Constituţia României. Astfel, într-un comunicat de presă transmis ieri, privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat, Ministerul Sănătăţii citează articolul 47, alin. 2 din legea fundamentală, care specifică faptul că cetăţenii au dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. În plus, într-o speţă asemănătoare privind finanţarea din fonduri publice a furnizorilor privaţi de servicii de asistenţă medicală de urgenţă, Curtea Constituţională a explicat că statul nu poate fi obligat să deconteze servicii medicale operatorilor privaţi.

TAXA AUTO: Timbru de mediu doar pentru maşini cu maxim 8 locuri!!!

Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca în prezent, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 urmând să scadă comparativ cu valorile actuale. Plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată pe toată durata de funcţionare a maşinii, indiferent de câte ori aceasta va fi vândută ulterior. Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto. Propunerea a fost prezentată Guvernului de către ministrul Mediului, Rovana Plumb, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Ce a adus cursul la nivelul de 4,34 lei pentru un euro

Aprecierea leului din ultimele ore de tranzacţionare a fost pusă de analişti pe seama deciziei JP Morgan de a include titlurile de stat româneşti într-un indice de măsurare a evoluţiei bondurilor din pieţele emergente. Dincolo de această afirmaţie, nu este exclus ca această ştire să fi fost mai degrabă folosită ca pretext pentru o mişcare intrinsecă a pieţei dată de propriile-i repere. Retestarea pragului de 4,34 lei pentru un euro, fostă rezistenţă acum încercată ca suport apare logică din punct de vedere tehnic şi al tatonărilor participanţilor la piaţă. Dintr-o perspectivă mai largă, trendul multianual de slăbire a leului în raport cu euro rămâne în picioare dincolo de mişcarea din aceste zile. Pentru o validare a întoarcerii pieţei ar fi nevoie de străpungerea nivelului de 4,1 lei pentru un euro, pentru a cărei atacare credibilă este nevoie de mai multe acumulări de energie.

BM: România va avea o creştere economică de doar 1,6%

Banca Mondială (BM) a înrăutăţit prognoza de creştere economică pentru acest an la 1,6%, de la 2,8% cât estima la mijlocul anului trecut, în contextul unei reveniri lente la nivelul întregii regiuni, determinată de menţinerea factorilor care au limitat avansul PIB şi anul trecut. Pentru anul 2014, banca anticipează un avans al economiei României de 2,2%, faţă de 3,4% la jumătatea anului trecut. În 2015, PIB ar urma să urce cu 3%. Prognoza Băncii Mondiale este uşor mai pesimistă decât creşterea economică vizată de Guvern pentru acest an. Guvernul şi-a fixat pentru 2013 o ţintă de creştere de 1,8%, dar speră, într-o variantă optimistă, să atingă un avans de 2%, după ce anul trecut indicatorul a urcat cu 0,7%.

EVENIMENTUL ZILEI

"Plagiatorul Cocean", pus şef de Marga la ICR Cluj

Directorul adjunct al ICR Cluj, Pompei Cocean, a fost implicat într-un scandal de "copy -paste" cu răsunet în Franţa. Andrei Marga a numit în fruntea filialei Cluj a ICR un profesor universitar care, în 2006, a fost acuzat de plagiat de o prestigioasă editură din Franţa. Atunci , Pompei Cocean a coordonat un colectiv de patru profesori care s-au ocupat de redactarea a două manuale de geografie pentru liceu. În urma scandalului, zeci de mii de manuale au fost trimise la topit. Acum, profesorul Pompei a fost numit de Marga director adjunct la ICR Cluj Napoca. În februarie 2006, "Evenimentul zilei" a fost primul ziar din România care a prezentat pe larg scandalul manualelor plagiate după un tratat de geografie editat în Franţa, cu 11 ani mai devreme.

Singura afacere de succes a lui DINU PATRICIU

Aparent, tot imperiul deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu se confruntă cu proleme mari: Adevărul Holding se confrunta cu insolvenţele înainte să fie vândut lui Cristian Burci, iar mic.ro a dat faliment, lăsând în urmă datorii imense. Există însă un business deţinut de omul de afaceri român care nu cunoaşte criza şi care este departe de România: Liberty Bank din Georgia. Pe 19 septembrie 2009, Patriciu a preluat controlul (91,218% din acţiuni) Băncii Poporului din Georgia (People's Bank of Georgia) prin intermediul vehiculului de investiţii Liberty Capital LLC, deţinut în totalitate Liberty Investments Holding BV înregistrat în Olanda, tranzacţia fiind anunţată cu trei zile mai târziu. Astăzi, este a patra cea mai mare bancă din Georgia în funcţie de totalul de active şi a treia în ceea ce priveşte numărul de depozite ale clienţilor. Când a cumpărat-o, în luna septembrie, era pe locul al şaptelea după active şi pe şase ca număr de depozite.

Războiul din Mali, în faza a doua - ofensiva terestră

Trupele franceze au lansat prima operaţiune terestră împotriva rebelilor islamişti, după ce luptătorii Al Qaida au rezistat şase zile atacurilor aeriene. Franţa a cerut sprijin internaţional împotriva insurgenţilor islamişti, care reprezintă "o ameninţare la adresa Africii şi a Occidentului" şi a recunoscut că se pregăteşte pentru un război de durată împotriva unor luptători ambiţioşi, hotărâţi, bine echipaţi, care au ocupat deşertul din nordul statului Mali, anul trecut. După ce islamiştii au ameninţat că se vor răzbuna pentru intervenţia armată a francezilor, un grup cu legături Al Qaida a revendicat responsabilitatea pentru un raid asupra unui câmp petrolier din Algeria, în care a fost ucis un francez şi şapte străini au fost răpiţi.

Ce plătim de fapt prin factura de electricitate

Statul încurajează excesiv producerea de energie din surse regenerabile, costul fiind plătit de consumatorul final, care vede crescând exagerat factura la electricitate. Şi în acest an se vor adăuga 2 lei la facturi în acest sens Nota de plată la curent electric include elemente ale căror denumiri nu spun nimic românilor, dar pe care trebuie să le achite lună de lună. Concret, este vorba de "contribuţia pentru cogenerare" şi "certificatele verzi", a căror contravaloare adaugă câteva procente la totalul de plată. Spre exemplu, pentru un consum de energie a cărui contravaloare este de 160 de lei, adaosurile reprezintă circa 14 lei, la care se adaugă TVA rezultând 17 lei, adică circa 7,5% din valoarea totală a facturii, de 230 de lei. În factură sunt incluse şi alte costuri.

JURNALUL NATIONAL

Drept la replică din partea doamnei procuror Oana Schmidt Hăineală, preşedintele CSM

Şefa CSM spune că nu s-a numit niciodată Hajnal. Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a transmis redacţiei noastre un drept la replică la articolul "Hajnal-Hăineală se dă neprihănită", publicat în ediţia de miercuri, 16 ianuarie, în care precizează că: "Aşa cum se poate dovedi prin toate documentele de stare civilă numele de familie al tatălui meu, implicit al meu, nu a fost schimbat în nici un fel, numele de Hăineală fiind cel pe care l-am moştenit de la ascendenţi. Nimeni din familia mea, rude colaterale sau afini, nu a purtat vreodată numele de HAJNAL. Tatăl meu, de profesie procuror, a decedat în anul 1993, dată la care eram elevă în clasa a XII-a, la un liceu din Bacău. Am absolvit Facultatea de drept din Iaşi în anul 1997. Situaţia exclude posibilitatea unei intervenţii a acestuia în formarea mea profesională sau în cariera mea de procuror. Familia din care provin îşi are originea într-o localitate de pe raza judeţului Bacău şI nu a avut niciodată domiciliul în judeţul Covasna.

Dinu Patriciu, PRIMUL MESAJ după transplantul de ficat. Ce intenţionează să facă omul de afaceri după ce va fi externat

Sorin Roşca Stănescu a postat pe contul său de Facebook un mesaj pe care l-a primit de la omul de afaceri Dinu Patriciu. Jurnalistul precizează că acest mesaj este "o reacţie la o serie întreagă de abjecţii lansate de un tabloid şi care, din păcate, au fost preluate de mai multe televiziuni. Ele vizau starea sa de sănătate, starea sa financiară şi situaţia familială". Patriciu spune ca nu este si nu a fost in situatia de a avea datorii fata de niciun fel de autoritati medicale. Confirma ca a trecut, inainte de Craciun, printr-o operatie de transplant de ficat, care a decurs bine. Dupa o saptamana in sectia de terapie intensiva, a inceput recuperarea. Acest proces absolut normal pentru o astfel de situatie va mai dura aproximativ 2-3 luni, conform estimarilor medicilor. Mentioneaza, in final, ca imediat ce cadrele medicale care supravegheaza evolutia recuperarii sale ii vor permite, planuieste sa se intoarca in Romania pentru a continua activitatile.

Islamiştii algerieni au luat zeci de ostatici occidentali, angajaţi ai unui consorţiu de exploatare a gazelor

Un grup islamist armat a revendicat miercuri masiva luare de ostatici de la un complex de exploatare a gazelor naturale din Algeria, solicitând "oprirea agresiunii" în Mali, într-un comunicat publicat pe site-ul mauritan Alakhbar, care publică regular comunicate jihadiste. Luptători cu legături în Al-Qaida au atacat complexul In Amenas din apropierea frontierei algeriano-libiene, la aproximativ 1.300 de kilometri de Alger, exploatat de un consorţiu internaţional, format din BP, Statoil şi Sonatrach. Autorităţile algeriene au transmis un bilanţ de doi morţi, un algerian şi un britanic, în cursul atacului. Mai mulţi occidentali au fost luaţi ostatici iar alţi 150 de angajaţi algerieni ai grupului francez CIS Catering sunt de asemenea reţinuţi în interiorul complexului.

Romgaz se asociază cu Petrom şi Exxon în Marea Neagră

Companiile OMV şi Exxon au acceptat, după două luni de negocieri, ca Romgaz să participe în asociere la exploatările noilor zăcăminte din Marea Neagra, a anunţat premierul Victor Ponta, la un post de televiziune. "Vreau să vă spun că oameni în care eu am avut încredere, şi nu îmi pare rău, au negociat cu cei de la OMV şi de la Exxon intrarea Romgaz în asociere în ceea ce priveşte exploatările noilor zăcăminte din Marea Neagră două luni, în fiecare zi, cei de la OMV şi de la Exxon spunând < gata, nu mai negociem >. Sigur, important în acest tip de negocieri este să întinzi coarda, dar să nu o rupi niciodată. Până la urmă, am obţinut o participare şi o decizie care va fi anunţată corectă pentru Romgaz ­ care nu va fi privatizat în totalitate, rămâne cu capital majoritar românesc ­ în ceea ce poate fi o uriaşă rezervă de energie", a spus primul-ministru.

NATIONAL

Tiriac: Casa in care stau a fost cumparata acum 15 ani. La RA-APPS platesc chirie pe teren si doua camere

Dupa ce Guvernul Ponta a publicat lista chiriasilor RA-APPS, unde aparea si numele lui Ion Tiriac, omul de afaceri a precizat ca a cumparat, in urma cu 15 ani, casa in care locuieste, iar la RA-APPS plateste chirie pentru terenul pe care se afla imobilul si pentru alte doua camere. "Casa in care stau a fost cumparata acum 15 ani de la proprietar, care a revendicat-o de la stat. In locatie, o camera la parter si la subsol, statul a demonstrat ca nu i-a apartinut proprietarului si de aceea eu platesc chirie. De asemenea, platesc chiria pe care a stabilit-o domnul Tariceanu cand a dat legea pentru o parte din teren unde se afla casa si care este al statului", a declarat Ion Tiriac.

Se pregateste un tun financiar de proportii la Ministerul de Interne!

Opinia publica a primit un os tocmai bun de ros, prin lansarea sturlubaticului proiect de impartire a angajatilor IGPR in doar doua mari categorii: femei si agresori sexuali. Insa concomitent cu aceasta fumigena de presa, in laboratoarele ministerului condus de Radu Stroe se lucreaza intens la un proiect prin care jandarmii sa poata fi din nou folositi drept "mana de lucru". Acestia vor asigura paza cailor ferate si conductelor de combustibil, impreuna cu bodyguarzii unor firme de paza, care isi vor umple conturile. Astfel ca vor avea de unde sa plateasca si comisioanele aferente pentru mai marii Jandarmeriei...De cativa ani buni a fost stopata practica prestarii de catre jandarmi, contra cost, de servicii de paza catre diversi clienti. Astfel ca, in momentul de fata, doar cateva institutii guvernamentale mai beneficiaza de aceasta masura suplimentara de siguranta.

Desfiintarea ANI genereaza dispute in USL

Anuntul senatorului PNL Sorin Rosca Stanescu, potrivit caruia uselistii iau in calcul desfiintarea mai multor institutii, printre care si ANI, a fost infirmat de social-democratul Toni Grebla. Liberalii au comis-o, iar pesedistii si-au luat-o, cum ar spune premierul Victor Ponta. Dupa ce Gigi Becali si Sorin Rosca Stanescu au precizat ca PSD si PNL vor sa desfiinteze ANI, social-democratii s-au vazut obligati sa nege vehement informatia, de teama reactiilor externe. Toni Grebla a facut apel la intelepciunea colegilor parlamentari, indemnandu-i sa voteze modificarea Statutului senatorilor si deputatilor astfel incat cei declarati definitiv incompatibili sa isi piarda imediat mandatul, fara sa mai fie nevoie de un acord al plenului ca pana acum.

FMI a cerut inchiderea Oltchim

Delegatia Fondului Monetar International se afla in aceste zile la Bucuresti pentru a constata tot ceea ce a promis si nu a facut Guvernul Ponta 1 si pentru a afla daca Guvernul Ponta 2 ia vreo masura in acest sens. FMI a cerut in repetate randuri ca autoritatile sa faca ceva cu gaurile negre ale economiei, cel mai frecvent fiind amintite CFR Marfa, CupruMin si, bineinteles, Oltchim. Vazand ca privatizarea combinatului valcean a esuat lamentabil intr-un show mediatic, reprezentantii Fondului au cerut Guvernului Ponta 1 sa inchida, pur si simplu, combinatul.

Operatiile in strainatate, decontate obligatoriu de stat

Romanii care opteaza pentru efectuarea unor operatii chirurgicale in strainatate pot cere statului sa deconteze costurile interventiei. Tratamentele medicale in strainatate, preferate celor similare din Romania, vor fi decontate de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate(CNAS), incepand din octombrie 2013. Prevederea este stipulata intr-o Directiva a Comisiei Europene, conform careia statul este obligat sa achite contravaloarea interventiilor chirurgicale si/sau a tratamentelor medicale efectuate de cetateni europeni in alte state UE decat cel de resedinta. Totusi, este bine de stiut ca Directiva CE permite decontarea acelor cheltuieli in anumite conditii.

Bancile asediate, in "Razboiul valutelor"

Marile banci sunt supuse unui atac cibernetic sustinut, care le impiedica sa functioneze la parametri normali, intr-o actiune numita de specialisti "Razboiul valutelor"! Bancile majore americane sunt de un an sub un "atac cibernetic de baraj", cate sapte banci pe saptamana, numai in zilele de marti, miercuri si joi! In ultimele zile, cu toate ca bancile au cerut ajutorul NSA (Agentia Nationala de Securitate), atacurile le-au scos temporar din functiune. Intrucat atacurile sunt "extrem de sofisticate", sunt banuite servicii secrete din China sau chiar din Iran! Aceste atacuri nu sunt facute ca sa distruga infrastructura, ci doar impiedica temporar serviciile online, suficient cat sa-si piarda clientii increderea in bancile respective si sa-si retraga banii. Printre bancile-tinta se numara Citibank, Wells Fargo, Banca Americii, PNC Bank, HSBC, Sun Trust.

PUTEREA

Statutul deputaţilor şi senatorilor se modifică. Scut antijustiţie

În proiectul de modificare a statutului se regăseşte o propunere potrivit căreia hotărârile Senatului, ale Camerei şi ale Birourilor Permanente sunt definitive, executorii şi obligatorii faţă de orice autoritate publică. Propunerea face referire la hotărârile care vizează imunitatea parlamentarilor: dacă Legislativul respinge cererea procurorilor în cazul anchetării unui parlamentar, decizia este definitivă, executorie şi obligatorie faţă de orice autoritate publică, iar ministrul Justiţiei răspunde de executarea acestor hotărâri.

China investeşte un miliard de euro la Rovinari

Oficialii de la Bucureşti au semnat memorandumul de înţelegere cu chinezii de la China Huadian Engineering pentru construcţia unui nou grup la termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia în 21 decembrie 2012, însă Guvernul a păstrat tăcerea asupra acestui fapt, transmite economica.net. Informaţia a fost oferită de un oficial apropiat discuţiilor dintre partea română şi cea chineză şi confirmată de şeful OPSPI, Gabriel Dumitraşcu, şi de directorul Direcţiei Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei Alexandru Săndulescu, care a precizat că instituţia la care lucrează va emite în scurt timp un comunicat în acest sens. Potrivit sursei citate, memorandumul marchează, practic, demararea proiectului de 1 miliard de euro care va mai adăuga 600 de MW la puterea instalată din România.

Firmele lui Fenechiu vor participa la licitaţii

Firmele controlate de Relu Fenechiu vor continua să participe la licitaţii publice pe perioada mandatului acestuia la conducerea Ministerului Transporturilor, potrivit oficialului. Întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă, dacă firmele sale vor mai participa la licitaţiile publice cât timp el este ministru, Fenechiu a răspuns afirmativ, fără să facă alte comentarii, potrivit Mediafax. Grupul FENE, cu sediul în Iaşi, a fost înfiinţat în 1991, prin lansarea firmei Fene SRL. În prezent, grupul cuprinde patru firme, respectiv Fene Grup SA (construcţii), Tehnorom (IT&C, sisteme de securitate, instalaţii electrice, producţie de tâmplărie de lemn), La Rocca SRL (comercializare de materiale de construcţii, dotări sanitare şi hoteliere) şi Integra Business Consulting (proiectare în construcţii şi consultanţă). Rulajul cumulat al celor patru firme a depăşit în 2011 suma de 30 de milioane de lei.

ROMANIA LIBERA

Ce surprize pregăteşte un leu mai puternic?

Faptul că JP Morgan va include obligaţiunile româneşti într-un indice al pieţelor emergente a accelerat aprecierea monedei naţionale de la începutul anului. Într-o economie dominată de importuri, aprecierea leului adânceşte însă dezechilibrele. Consumatorii sunt optimişti, exportatorii plâng. Nici ministrul Finanţelor nu râde cu toată gura - statul se poate împrumuta mai ieftin pe pieţele externe, dar va încasa mai puţin din TVA dacă bunurile importate se ieftinesc. Băncile chiuie însă de fericire: ieftinirea euro dă o gură de oxigen debitorilor în valută, majoritari în România. Un curs mai mic ajută şi BNR să-şi dimensioneze rezervele valutare în vederea vârfului de plată către FMI. Asta, dacă nu se schimbă întreaga strategie de rambursare (în loc de folosirea rezervelor BNR, rostogolirea împrumutului).

Insula Afroditei, bază strategică a mafiei ruse

Cipru, fragilizat de criza datoriei, discută de mai bine de şase luni cu Eurogrup pentru un plan financiar de salvare care ar putea atinge 18 miliarde euro, cifră mai mare decât PIB-ul său. Problema este că Parisul şi Berlinul cer asocierea Moscovei în acest plan, acordat statului cipriot, membru al zonei euro şi ale cărui legături financiare sunt privilegiate cu Rusia. "Mi se pare important ca ruşii să fie la bord şi să fie parte la negocieri" privind salvarea insulei mediteraneene, explica ministrul francez Pierre Moscovici. "Poziţia guvernului german este că ar fi bine ca Rusia să vină în ajutorul Ciprului, aşa cum a mai făcut în trecut", declara un oficial german la 15 ianuarie.

ZIARUL FINANCIAR

Ziarul Financiar vă prezintă în exclusivitate cele două foi A4 care valorează câteva miliarde de euro şi care au dus la scăderea cursului la 4,33 lei/euro

Includerea titlurilor de stat în lei într-un indice global a dus la scăderea cursului spre 4,33 lei/euro România se poate împrumuta mai rapid şi mai ieftin Şeful Trezoreriei spune că această mişcare va permite Finanţelor să stabilizeze baza de investitori şi să evite speculatorii Investitorii trebuie să cumpere titluri de stat în lei de câteva miliarde de euro. Anunţul-surprinză al gigantului financiar american JP Morgan de a include titlurile în lei emise de statul român într-un indice al pieţelor emergente, după o decizie similară de la sfârşitul anului trecut a britanicilor de la Barclays, va creşte vizibilitatea României pe pieţele externe şi interesul investitorilor, dar creează şi anumite vulnerabilităţi.

Parlamentarii trebuie să se înveţe cu "austeritatea": banii pentru cazare scad de la 1.650 euro la 900 de euro pe lună

Creşterea cu peste 20% a numărului de parlamentari ai actualei legislaturi, comparativ cu legislatura 2008-2012 îi obligă pe cei 588 deputaţi şi senatori să se mulţumească cu mai puţini bani, în condiţiile în care guvernul a anunţat că nu va majora sumele alocate Parlamentului. Astfel că, dacă unui parlamentar îi erau alocaţi în trecut 7.500 de lei (1.650 euro) pentru cazare acesta va trebui să se mulţumească acum cu 4.000 de lei (900 de euro), iar aceşti bani vor fi obţinuţi în baza unei declaraţii că nu deţine o locuinţă în Bucureşti sau în Ilfov. Fiecare parlamentar din provincie va putea opta dacă cu aceşti bani va sta la hotel sau îşi va închiria un apartament.

Copos: Jumătate din veniturile din turism sunt necontabilizate

Jumătate din veniturile din turism sunt nefiscalizate, iar scoaterea integrală la lumină a pieţei gri ar urca până la 6-10% ponderea turismului în PIB, faţă de doar 3% în prezent, a declarat ieri omul de afaceri George Copos, proprietarul Ana Hotels, companie care operează şapte hoteluri în Bucureşti, Poiana Braşov şi Eforie. "În România veniturile obţinute din turism deţin o pondere de 3% din PIB, în timp ce în Bulgaria ponderea e de 20%, iar în Croaţia ponderea este de 40%, pentru că în România foarte mult din turism este necontabilizat. Mai mult de jumătate de veniturile din turism sunt necontabilizate. Este o competiţie neloială pentru noi, în condiţiile în care Ana Hotels a devenit una dintre cele mai mari companii de turism din regiune după cifra de afaceri declarându-ne veniturile", a spus omul de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb