REVISTA PRESEI 17.02.2017

Willy Homner
Revista Presei / 17 februarie 2017

REVISTA PRESEI 17.02.2017

ADEVARUL

Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetulşui de stat pe 2017, deşi a criticat din nou modul în care Guvernul a prevăzut veniturile şi cheltuielile. Klaus Iohannis: Am făcut o analiză aprofundată a bugetului, care a confirmat tot ce am spus şi data trecută. Veniturile sunt supraapreciate, cheltuielile sunt prevăzute în sume foarte mari, creşterea bugetară este prevăzută de 14%, fără a se explica cum se ajunge la această creştere fenomenală. Totuşi, am promulgat bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale. Ţara are nevoie de buget, iar Guvernul care s-a angajat să execute acest buget are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru. Pentru Guvern am un mesaj simplu: în cursul acestui exerciţiu bugetar cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate şi responsabilitate.

Grindeanu, la Bruxelles: Reglementările din domeniul Justiţiei vor avea loc în Parlament

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la conferinţa de presă comună cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, că reglementările pe domeniul Justiţiei vor fi făcute în Parlament. De asemenea, liderul de la Palatul Victoria a subliniat că viitorul ministru al Justiţiei va fi o persoană apolitică. "Am avut discuţii cu mai multe persoane. În perioada următoare o să mă decid. Vreau să propun o persoană neimplicată politic. Am avut discuţii cu persoane care au un background profesional dincolo de orice contestare. La mijlocul săptămânii viitoare voi face o propunere ce nu va face parte din coaliţia de guvernare, deci una apolitică", a spus el.

Timmermans: Dacă vă uitaţi la ultimul raport MCV, vedeţi că suntem pe ultima sută de metri

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bruxelles, că România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a precizat că speră ca România să scape de MCV până va prelua preşedinţia Consiliului UE. Frans Timmermans a salutat faptul că Guvernul a renunţat la OUG 13, cea prin care era modificată legislaţia penală. "Salut abrogarea OUG 13. A fost un pas bun. Dacă vă uitaţi la ultimul raport MCV, vedeţi că suntem pe ultima sută de metri. Comisia poate ajuta, dar nu poate alege în locul României. Să se meargă înspre finiş. Totul depinde de Guvernul şi Parlamentul României", a spus Timmermans.

38.000 de maşini second hand in doar doua săptămâni

Timbrul de mediu a dispărut de la începutul lunii februarie, când a intrat in vigoare legea care elimină 102 taxe. In aceste condiţii, romanii s-au grăbit sa-si cumpere maşini second hand pentru ca le pot înmatricula fără să mai plătească taxa auto care era uriaşă in cazul lor. In doar doua săptămâni de când s-a eliminat timbrul de mediu la noi in ţară au intrat peste 38.000 de maşini second hand. 70% dintre acestea au o vechime cuprinsa intre 10 si 17 ani. De eliminarea taxei auto profită si dealerii care vând maşini second hand. Asociaţia Producătorilor si Importatorilor de autoturisme din Romania atrage însă atenţia ca eliminarea timbrului de mediu va avea efecte negative majore. Lipsa taxei auto va avea un efect negativ si asupra bugetului de stat, spun specialiştii, dar si asupra mediului.

Andrei Roşu, antreprenorul care şi-a mutat "biroul" în Piaţa Victoriei, somat să plece

Andrei Roşu, tânărul care şi-a mutat "biroul" în Piaţa Victoriei pentru a putea lucra, dar şi pentru a protesta la adresa guvernului a fost somat de poliţişti să părăsească piaţa, după cum a scris pe contul său de Facebook. El se va putea întoarce abia după ce jandarmii vor îngrădi zona. Modul inedit de protest a început pe 2 februarie, când un grup de antreprenori a decis să-şi mute biroul în Piaţa Victoriei şi să lucreze de acolo. Printre ei se număra şi maratonistul şi antreprenorul Andrei Roşu, care şi-a instalat, în Piaţa Victoriei, un birou improvizat pe o masă pe care şi-a pus laptopul, pentru a munci, dar în acelaşi timp să şi poată protesta faţă de modificările aduse de Executiv la Codul penal, el afişând mesajul "Statul acasă, la căldură, primul pas spre dictatură".

Curtea Constituţională poate omorî Ordonanţa 13. Trebuie doar să vrea preşedintele Valer Dorneanu

Curtea Constituţională a judecat în regim de urgenţă doar trei dintre cele patru sesizări pe care le-a primit în legătură cu Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017, care a revoltat milioane de români. O a patra sesizare, singura aptă să atragă o judecată pe fondul ordonanţei, a fost amânată pentru o dată necunoscută. Iar Parlamentul nu pare deloc dispus să respingă ordonanţa printr-o lege.

Presupusele legături între echipa lui Trump şi spionajul rusesc, un potenţial nou Watergate

Istoria contactelor între echipa de campanie a lui Donald Trump şi spionajul rusesc înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ar putea duce la un scandal la fel de răsunător ca Watergate, care s-a încheiat cu demisia lui Richard Nixon în 1974, consideră Dan Rather, un fost jurnalist vedetă al CBS, citat de Huffington Post. Pentru a-şi argumenta afirmaţiile, Rather compară evoluţiile celor două scandaluri, plecate ambele de la informaţii de rezonanţă limitată şi care au căpătat o amploare naţională, iar apoi internaţională în câţiva ani. " Fiecare nouă parcelă de informaţii ridică noi semne de întrebare", semnalează el.

Austria va da în judecată Airbus pentru o fraudă de 2 miliarde de dolari la o comandă de avioane Eurofighter

Austria va da în judecată Airbus şi consorţiul Eurofighter, acuzându-i că au înşelat guvernul austriac în privinţa unui contract de două miliarde de dolari pentru vânzare de avioane Eurofighter Typhoon, potrivit BBC şi Financial Times. Guvernul austriac cere ca Airbus şi consorţiul să plătească daune de până la 1,1 miliarde euro. Achiziţia a 18 avioane Eurofighter agreată în 2003 de Austria a fost subiectul îngrijorării publice încă din momentul semnării contractului. Această afacere a fost însoţită de un acord de compensare, unde consorţiul a acceptat să genereze investiţii sau afaceri noi în Austria de o valoare dublă faţă de cea a contractului pentru avioane. Printre investiţiile aprobate de guvernul austriac şi de auditorii independenţi s-au aflat cumpărarea unei companii de modă în faliment de un grup italian textile.

Preşedinte, la numai 39 de ani, al grupului chinez CEFC Energy

Ye Jiangming, CEO-ul în vârstă de 39 de ani al China Energy Company Limited (CEFC), a fost inclus de revista Fortune în topul celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani. Clasat pe locul 2 în acest top, el este complet necunoscut publicului românesc după nume, însă compania sa este actorul principal în preluarea KMGI (fostul Rompetrol Group) de la KazMunayGas. Potrivit ultimelor informaţii, China Energy Company Ltd ar putea finaliza în mai-iunie preluarea KMGI de la KazMunayGas. Jiangming şi-a început afacerile în jurul vârstei de douăzeci de ani, când a cumpărat o colecţie de active petroliere şi a garantat împrumuturi de la bănci de stat pentru a se extinde în străinătate. În prezent, chinezul conduce o afacere petrolieră de 42 miliarde de dolari pe an.

BANCHERUL

Banca Transilvania îşi va răsplăti si in acest an acţionarii cu dividende in numerar si acţiuni gratuite

Banca Transilvania (BT) a decis ca si in acest an, la fel ca in 2016, să împartă cu acţionarii o parte din profitul de 1,2 miliarde lei, prin plata unor dividende sub forma de numerar, precum si acţiuni gratuite. Anul trecut, BT a distribuit acţionarilor jumătate din profitul de 2,4 miliarde lei sub forma de numerar, si alte 620 milioane lei in acţiuni gratuite, dividendul brut/acţiune ridicându-se la 0,39 lei. Detaliile privind valoarea dividendului care va fi distribuit in acest an vor fi făcute cu ocazia Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din luna aprilie. BT a decis anul trecut să distribuie dividende sub forma de numerar, pentru a doua oară in istoria BT, după ce a obţinut un câştig important, de 1,6 miliarde lei, din tranzacţia de preluare a Volksbank, in 2015.

COTIDIANUL

ANRP - maşina de făcut bani Cornel Nistorescu

Despre banii negri sau spălaţi de la ANRP circulă nenumărate poveşti. Pe seama lor, DNA rostogoleşte mai multe dosare. Nu sunt subiect de investigaţie şi nici nu au dosar principalii jucători în afacerea numită ANRP. Nici cei puşi să scoată banii şi nici adevăraţii beneficiari. Ca şi în celelalte dosare mari, suntem obligaţi să ne întrebăm care să fie explicaţia. Oricît ne-am perpeli şi am întoarce lucrurile pe toate feţele, nu putem evita o bănuială. Că ANRP a fost o maşină de făcut bani special creată. Ea a satisfăcut nevoile cîtorva persoane păgubite de confiscările regimului comunist spre a le da acestora impresia unui proces de dezdăunare, ca, în acelaşi timp, printre cei despăgubiţi să se strecoare marii profitori, oamenii partidelor, ai serviciilor secrete sau clientela politică.

Evoluţiile neaşteptate ale revoltelor din Franţa

Revoltele izbucnite de câteva zile în suburbiile Parisului în replică la violenţa acţiunilor poliţieneşti au atins joi după amiază o cotă alarmantă. Protestatarii s-au adunat în faţa tribunalului din Bobigny (3 km nord-este de Paris) începînd cu ora 16:00, în urma unui apel, neelucidat, dar făcut cel mai probabil pe reţelele sociale. Numeroase forţe de ordine au fost imediat dislocate în zonă, potrivit RT France. În jur de 200 de manifestanţi, susţinători ai lui Theo (tânărul presupus a fi fost violat de un poliţist şi care a dus la declanşarea revoltelor) s-au regrupat apoi în zona gării Bobigny-Pablo Picasso. Situaţia s-a degradat repede, după ce poliţiştii au lansat primele şarje de gaze lacrimogene. Protestatarii au spart câteva vitrine şi au răsturnat pubelele de gunoi întâlnite în cale.

Petiţie adresată preşedintelui Trump

Mai mulţi cetăţeni americani au semnat o petiţie pentru Donald Trump în care cer arestarea şi expulzarea miliardarului George Soros. "Preşedinte Trump, noi, poporul, cerem interzicerea activităţii lui George Soros în ţara noastră. Cerem să interziceţi activitatea lui George Soros şi a tuturor membrilor familiei lui, să-şi desfăşoare afacerile în ţara noastră, să finanţeze fundaţii prin care influenţează şi manipulează politicienii noştri corupţi", se spune în textul petiţiei, potrivit Sputnik. Autorii cer şi scoaterea în afara legii a mişcării "Move On Org", care stă în spatele numeroaselor proteste anti-Trump, fiind sponsorizată de Soros. Miliardarul este acuzat şi de finanţarea grupului Black Lives Matter, pe care autorii petiţiei îl învinuiesc de comiterea crimelor împotriva unor americani inocenţi.

CURENTUL

Cazul penal de la AFI Cotroceni se repetă şi la mall-ul din Craiova cu binecuvântarea Olguţei Vasilescu

În octombrie 2015, procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au trimis în judecată conducerea AFI Palace Cotroceni pentru că după ce au construit o parte de clădire nu au actualizat declaraţia de impunere la Direcţia de Taxe locale Sector 6 şi nici nu a înregistrat în contabilitate partea nouă din construcţie, prejudiciind astfel bugetul local cu 4 milioane de Euro, sumă ce cuprinde şi majorările pentru cei cinci ani de neplată. Aceeaşi ilegalitate s-a produs şi la MALL-ul ELECTROPUTERE CRAIOVA unde activităţile de restaurant funcţionează pe un etaj intermediar care nu este recepţionat cu Primăria Craiova, nu este întabulat şi pentru care nici măcar nu există.

România câştigă la Tribunalul UE 128 milioane de EURO corecţii financiare aplicate de Comisia Europeană

În data de 16 februarie 2017, Tribunalul Uniunii Europene a pronunţat hotărârea sa în cauza T-145/15, România împotriva Comisiei Europene, ce avea ca obiect o acţiune în anulare iniţiată de Guvernul României la data de 29 martie 2015. Instanţa UE a dat câştig de cauză României şi a anulat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanţarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) şi al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce priveşte România. Prin această decizie care a fost anulată, Comisia Europeană a aplicat României corecţii de aproximativ 128 milioane Euro.

CURIERUL NATIONAL

Avalanşă de proceduri împotriva României

Comisia Europeană a deschis miercuri şapte proceduri de infringement privind piaţa internă şi libera circulaţie a mărfurilor, precursorii de explozivi, pescuitul, normele în materie de audit, libera circulaţie şi detaşarea lucrătorilor. România are la dispoziţie două luni pentru a notifica transpunerea completă. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE. De altfel, Comisia a trimis deja România în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru faptul că nu a închis şi reabilitat 68 de depozite ilegale de deşeuri, ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu.

Preţul gazelor creşte cu 10 la sută din aprilie

Începând cu 1 aprilie, când se finalizează procesul de liberalizare a gazelor naturale, preţul gazelor din producţia internă ar putea creşte cu 10%, a informat ANRE, estimând însă că preţul energiei electrice ar putea scădea. În ciuda estimărilor privind creşterea preţului la gazele naturale, ANRE asigură consumatorii că nu vor resimţi scumpirile, pentru că oricum vara se consumă mai puţin.

OMV Petrom, revigorare financiară spectaculoasă în 2016

Potrivit raportului său privind rezultatele financiare, compania a înregistrat un profit de 1,04 miliarde lei în 2016, după ce în 2015 a raportat o pierdere de aproape 700 milioane de lei. Şi asta în ciuda faptului că anul trecut vânzările au scăzut cu 10% comparativ cu 2015, la 16,2 miliarde lei, şi a fost înregistrată o scădere a investiţiilor.

Ruşii continuă să şicaneze Pentagonul. Navă-spion lângă o bază din Connecticut

Ruşii continuă să şicaneze Pentagonul cu diverse manevre care par să încerce să aţâţe. Astfel, după ce avioane ruseşti au trecut "periculos" de aproape de un distrugător american din Marea Neagră, US Navy a reperat o navă-spion rusă în largul coastei de est a Statelor Unite. Mai exact, este vorba de Viktor Leonov, care este o navă de colectare de informaţii din clasa Vishnya care poate transporta şi rachete sol-aer şi care a fost reperată în largul coastelor din Delaware în cursul zilei de marţi. Miercuri, nava a fost văzută la 30 de mile sud de o bază de submarine din Connecticut.

EVENIMENTUL ZILEI

Şefii SRI şi DNA ştiau despre nelegiuirile Procurorului "Zdreanţă"

CSM a admis trecerea lui Mircea Negulescu de la DNA Prahova la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Despre nelegiuirile lui Mircea Negulescu, şefii SRI şi DNA au fost informaţi încă din anul 2015.

Putin, despre SERVICIILE SECRETE

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că este în interesul atât al Rusiei, cât şi al Statelor Unite "să restabilească dialogul" între serviciile secrete din cele două ţări. "Este în interesul tuturor restabilirea dialogului cu agenţiile de informaţii ale Statelor Unite şi ale altor ţări membre NATO", a spus Putin, într-un discurs în cadrul unei ceremonii la Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia. "La cel mai înalt nivel, trebuie cultivată colaborarea cu partenerii noştri străini în domeniul luptei împotriva terorismului", a adăugat liderul de la Kremlin.

Litoralul, GRAV afectat

Plaja din sudul staţiunii Mamaia, lărgită anul trecut împreună cu alte patru sectoare de plajă din Constanţa şi Eforie Nord, a fost distrusă parţial, cel mai probabil, din cauza furtunilor din ultima perioadă. Întinderile de nisip au fost lăţite pe o lungime de 7,3 kilometri, însumând o suprafaţă totală de 42 hectare, printr-un proiect european în valoare de 175 milioane de euro. Reabilitarea plajelor era garantată pe 50 de ani însă, cel puţin un an de zile, antreprentorii urmau să fie notificaţi şi să răspundă, astfel, de eventualele deficienţe care puteau apărea pe cele cinci plaje.

SRI apelează la ARME neconvenţionale în RĂZBOIUL cu un jurnalist

După ce SRI şi-a reactivat contul de pe reţeaua de socializare Twitter, după mai bine de un an, de pe profilul oficial Serviciul a ironizat un cunoscut jurnalist. Jurnalistul Cornel Nistorescu a fost persiflat după ce a scris un articol despre generalul Florian Coldea, fostul număr 2 din SRI, trecut recent în rezervă. "Am aflat că în localitatea Cornistorescu #SRI pune la păstrare, pe termen nelimitat, generali trecuţi în rezervă :) Avem OK-ul preşedintelui. #nimicnusepierdetotulsetransforma", este mesajul ataşat unei imagini cu o clădire cu denumirea "Direcţia Generală de Operaţiuni Speciale Clandestine".

Preşedintele ANRE, contrazis. Carlyle NU va începe anul viitor producţia de gaze în Marea Neagră

Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în perimetrele petroliere concesionate în platoul continental românesc al Mării Negre rezerve estimate între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar producţia este estimată să înceapă în 2019, nu anul viitor, aşa cum a declarat ieri preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

JURNALUL NATIONAL

Pregătiri de război în Kiseleff

Deşi atât Liviu Dragnea cât şi premierul Sorin Grindeanu vorbesc public despre o relaţie normală, situaţia din culise este cu totul alta. După ce a preluat iniţiativa deciziilor în Guvern şi a dat un semnal clar de "independenţă", Sorin Grindeanu testează apele şi în interiorul partidului. Relaţia dintre cei doi lideri este tensionată, surse din PSD considerându-l pe Grindeanu "scăpat de sub control". Momentul de ruptură dintre Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea a apărut în clipa în care premierul a decis abrogarea Ordonanţei 13 peste capul şefului de partid. Aflând despre planurile premierului, liderul PSD s-a decis să facă el anunţul oficial, însă premierul i-a luat-o înainte şi a decis să vină la Guvern pentru a comunica decizia de abrogare.

CCR: Alte cinci articole din Codul de Procedură Penală încalcă drepturile omului şi Constituţia

Seria constatării neconstituţionalităţii unor prevederi ale legilor penale în vigoare continuă. În data de 17 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, faptul că nu mai puţin de cinci articole din Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale, ele încălcând grav liberul acces la justiţie al cetăţenilor, egalitatea acestora în faţa legii, precum şi încălcarea gravă a drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele prevăzute în Convenţia CEDO. Toate deciziile adoptate de CCR sunt definitive, general obligatorii şi, dacă în termen de 45 de zile, acestea nu sunt modificate, articolele cu pricina îşi pierd efectele juridice.

Banca Transilvania a ajuns a doua bancă ca mărime din România

Rezultatele financiare ale băncilor listate la bursă ne-au adus surprize în acest an. Banca Transilvania (BT) a devenit a doua cea mai mare bancă din România, luând faţa francezilor de la BRD care au ocupat acest loc de mulţi ani. Activele băncii din Cluj-Napoca erau, la finalul lui 2016, de 51,77 miliarde lei, în timp ce cele ale BRD s-au oprit la 50,65 miliarde lei. Preluarea Volksbank în 2015 a contribuit la acestă performanţă, însă şi rezultatele bune ale băncii din ultimii ani au contribuit la aceast rezultat. Se pare că oficialii de la BT nu vor să se oprească aici. "suntem deschişi şi interesaţi de eventuale achiziţii, dar orice decizie de acest tip va fi raţională, va trebui să fie complementară şi să adauge valoare", a precizat Horia Ciorcilă, preşedintele CA al băncii.

Profituri oscilante la SIF-uri, FP trece spectaculos pe plus

SIF-urile care au făcut ieri publice situaţiile financiare pentru anul 2016 au înregistrat profituri oscilante. Astfel, SIF Banat- Crişana a raportat un profit în creştere faţă de 2015, în timp ce profitul SIF Oltenia s-a prăbuşit cu aproape 24%. Pe de altă parte, Fondul Proprietatea a înregistrat un salt spectaculos, de la pierderea masivă din 2015, la un plus de aproape 450 milioane lei anul trecut.

NATIONAL

CE şantaj la Grindeanu!

Guvernul României este strâns cu uşa, in cel mai "golănesc" mod cu putinţă, iar "perversa" a la Ferentari o primeşte tocmai de la Bruxelles. Pentru ca, exact când se făcea agenda vizitei de lucru a premierului Sorin Grindeanu, care se deplasează la Bruxelles cu scopul declarat "de a-i asigura pe oficialii europeni ca lupta împotriva corupţiei, implicarea si consolidarea rolului nostru in UE sunt obiective prioritare ale guvernului", Comisia Europeana tocmai ce a detonat doua "bombe" mediatice menite a deturna subiectul discuţiei. Mai întâi, CE a decis să acţioneze in judecată România la Curtea Europeana de Justiţie pentru gropile de gunoi, Bucureştiul fiind ameninţat cu o amendă de-a dreptul astronomica. Apoi, CE a declanşat si procedura de sancţionare a României pentru legea care impune hipermarketurilor să vândă marfă românească.

DIICOT se sufocă, dar nu se predă!

Au curs laudele la şedinţa de bilanţ a DIICOT, lucru cât se poate de normal, de altfel, la astfel de festivităţi. Procurorul şef al DIICOT a anunţat ca structura pe care o conduce a soluţionat in 2016 nu mai puţin de 13.168 de dosare, reprezentând o creştere cu 12,53% fata de anul precedent. Numai că, numărul dosarelor nesoluţionate tot anul trecut este aproape egal, reprezentând 12.489 de dosare ramase "in pom". Aşa că, daca anunţau de la început că nu au rezolvat decât jumătate din dosarele aflate in lucru, poate ca şefii DIICOT nu mai smulgeau chiar atâtea ropote de aplauze. Însă marea problema este ca aceasta structura de elită a fost pur si simplu sufocată anul trecut cu dosare improprii unei unităţi de lupta împotriva crimei organizate si terorismului, precum miile de sesizări anapoda pe "evaziune fiscală" ale inspectorilor de la Antifraudă.

Şeful Raiffeisen Bank, la un pas de a fi retras din România

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, riscă să fie retras din România după ce a participat la protestele împotriva Guvernului Grindeanu din Piaţa Victoriei. Şefii din Viena ai Raiffeisen l-au chemat pe van Groningen sa dea explicaţii in legătură cu atitudinea de sindicalist pe care a afişat-o la proteste. "Aveam 30 de musafiri acasă, dintre care mulţi s-au grăbit sa ajungă in piaţă. Am rămas impresionat de ce am văzut si ne-am dus in continuare in fiecare seara, cu familia", declara in urma cu câteva zile CEO-ul Raiffeisen. Cert este ca in urma afişării la proteste, Steven van Groningen a aruncat Raiffeisen intr-un mare scandal, poveste ce se poate sfârşi cu ridicarea licenţei de bancher si, implicit, cu terminarea carierei.

ROMANIA LIBERA

Pleacă ai noştri, vin ai noştri. Cine sunt "nemuritorii" de la vârful politicii

Relaţiile la nivel înalt şi jocurile de culise le permit unor demnitari să supravieţuiească mai multor schimbări de guverne. Bătăliile politice între partide generează atacuri şi acuzaţii reciproce dar, la adăpostul declaraţiilor de faţadă, există şi personaje care îşi conservă poziţiile sau obţin altele la fel de avantajoase. Aceştia au grijă să îşi cultive relaţiile cu toate partidele sau reprezintă anumite interese ale unor personaje de umbră, cultivate de toate regimurile. VICTOR CIORBEA deţine, din 2014, postul de Avocat al Poporului fiind instalat în funcţie cu sprijinul PSD. Ciorbea s-a arătat sensibil la doleanţele PSD - nu a contestat nicio ordonanţă a lui Victor Ponta şi a contestat una singură a lui Sorin Grindeanu (OUG 13) după ce sute de mii de oameni au ieşit în stradă.

Referendum: Condamnaţii penal pot ocupa funcţii publice?

Plebiscitul gândit de Klaus Iohannis a intrat în linie dreaptă după votul din Parlament. PSD & ALDE speră că întrebarea pe care o va pune preşedintele nu-i va convinge pe oameni să meargă la vot şi că şeful statului va suferi o dublă înfrângere: că absenţa de la referendum va arăta dezinteresul românilor faţă de lupta anticorupţie şi că legitimitatea lui Iohannis va putea fi pusă în acest fel la îndoială. E posibil ca inclusiv o parte din electoratul PSD să participe la referendumul iniţiat de Klaus Iohannis dacă întrebarea care va fi pusă este directă: Sunteţi de acord ca persoanele condamnate pentru corupţie să ocupe funcţii publice? Pentru slujbe dintre cele mai mărunte, angajatorii cer un cazier curat. Şi atunci, de ce să nu fie aceleaşi cerinţe şi pentru un demnitar?

Vineri începe Conferinţa de Securitate de la Munchen. Ne aşteaptă o nouă ordine mondială?

Criza democraţiilor liberale, teroarea jihadistă, chestiuni teritoriale în zona Pacificului şi vacuumul puterii lăsat în urmă de SUA care s-au retras din arhitectura securităţii internaţionale - în raportul său (Munich Security Report 2017 - MSR), fundaţia Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSK) vorbeşte despre provocările actuale ale politicii de securitate internaţionale. Această lucrare, redactată împreună cu câteva think--tank-uri comerciale şi non-profit, reprezintă documentul de lucru al Conferinţei de Securitate de la Munchen, ce se desfăşoară în perioada 17-19 februarie 2017 în capitala bavareză. Evenimentul este considerat cea mai importantă întrunire pentru securitatea mondială.

ZIARUL FINANCIAR

Constantin Savu: "Înalţi oficiali ai statului român sunt uimiţi că mai există firme româneşti producătoare de maşini şi echipamente industriale"

Companiile cu capital privat românesc au nevoie de sprijin, aşa cum primesc în ţări ca Cehia sau Polonia, unde la o achiziţie publică de bunuri industriale de exemplu 40% din componente trebuie produse local, şi nu de ostilitate din partea administraţiei, aşa cum de multe ori se întâmplă astăzi, au spus ieri reprezentanţii PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni, la lansarea studiului "Capitalul privat românesc" ediţia a II-a. Studiul, realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul PIAROM, arată că deşi raportează o cifră de afaceri relativ egală în 2015, com­paniile cu capital privat românesc sunt de trei ori mai profitabile decât cele străine. Companiile româneşti domină sectoare precum construcţiile, agricultura, industria alimentară, transportul, iar firmele străine domină majoritatea ramurilor industriale, telecomul şi rafinarea petrolului.

Romgaz Mediaş a raportat pentru 2016 afaceri de 3,4 mld. lei cu un profit net de 1 mld. lei

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) a avut în 2016 o cifră de afaceri de aproximativ 3,4 mld. lei, în scădere cu 16% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 14%, la circa 1 miliard de lei. Scăderea cifrei de afaceri a fost determinată de condiţiile meteorologice de pe parcursul anului 2016, diminuarea dras­tică a cererii de gaze în sectoarele cheie, competiţia cu sursă din import, cadrul fiscal nefavo­rabil competiţiei pe piaţa gazelor naturale. "Pe fondul scăderii volumului de vânzări cu circa 17% cauzată în principal de cererea scăzută pentru înmagazinare şi a competiţiei cu gazele din import am reuşit să mărim marjele îndeplinind promisiunea de profit net de peste 1 mld. lei prin îmbunătăţirea structurii vânzărilor pe cele două segmente de piaţă", explică Romgaz Mediaş.

Banca Carpatica a înregistrat pierderi peste aşteptări anul trecut

Banca Comercială Carpatica, instituţie de credit preluată anul trecut de Patria Bank (fosta Nextebank), a înregistrat o pierdere netă de 42 de milioane de lei (9 mil. euro) în 2016, cu circa 44% mai mică faţă de pierderea raportată în 2015, potrivit unui raport publicat pe bursă. Deşi şi-a diminuat semnificativ pierderile, Banca Carpatica şi-a ratat ţinta în ceea ce priveşte rezultatul financiar, în condiţiile în care bugetul pentru 2016 pre­­vedea o pierdere mai mică, res­pectiv de 33,2 milioane de lei. Ratarea ţintei este pusă de oficialii băn­cii pe seama veniturilor bancare ne­te mai mici, dar şi a cheltuielilor cu com­pen­saţiile financiare în valoare de 4 mi­l. lei acordate angajaţilor ale căror locuri de muncă au fost desfiinţate ca urmare a procesului de restructurare şi fuziune.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb