REVISTA PRESEI 18.07.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 18 iulie 2012

ADEVARUL

Raport devastator de la Bruxelles

Comisia Europeană publică azi raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind Justiţia din România. Scandalul politic a atras critici crunte faţă de situaţia statului de drept. România primeşte cel mai critic raport pe Justiţie de la aderare: valorile fundamentale europene nu sunt respectate, încrederea UE este zdruncinată, monitorizarea va fi accelerată cu "misiuni regulate de evaluare" la Bucureşti. Acestea sunt principalele măsuri ce se aşteaptă să fie anunţate de Comisia Europeană prin raportul pe Justiţie al României pe ultimii cinci ani în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV), rezerva cu care a fost aprobată aderarea noastră şi a Bulgariei la UE, în 2007. "Cu toate că raportul de astăzi analizează reformele din ultimii cinci ani, actualele dispute politice naţionale constituie o ameninţare gravă la adresa progreselor realizate până acum şi ridică întrebări serioase pe tema viitorului reformelor începute în România", avertizează Comisia Europeană.

Cum bifează USL solicitările venite de la Bruxelles

USL a restituit, parţial, atribuţiile CCR, a acceptat cvorumul la referendum şi invită partidele la negocieri privind Avocatul Poporului. Puterea a renunţat sau este pe cale să renunţe la o parte din schimbările operate în ultimele zece zile şi care au fost criticate, deocamdată neoficial, de Comisia Europeană. Modificările se discută în cadrul unei sesiuni extraordinare a celor două Camere. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a modificat Legea Curţii Constituţionale, astfel încât instituţia poate judeca hotărârile cu caracter normativ ale Parlamentului care nu privesc decizii individuale sau aspecte care ţin de autonomia internă a celor două Camere.

Nu poate Ponta desfiinţa câte comisii pot vota

Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a decis că lucrarea de doctorat a premierului este un plagiat. După ce, ieri-dimineaţă, comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică, subordonată Ministerului Educaţiei, a anunţat că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat, aseară, membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) au dat verdictul: premierul a plagiat. Până la închiderea ediţiei, decizia UB nu fusese anunţată oficial. Tot ieri, Realitatea TV a anunţat că aceeaşi comisia a decis că lucrarea respectivă este un plagiat. În această situaţie, dat fiind că Ponta şi-a susţinut doctoratul în cadrul Universităţii Bucureşti, la Facultatea de Drept, această instituţie de învăţământ poate cere anularea tezei şi retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

Blejnar, dezarmat de DNA şi blocat în România

DNA i-a adus, ieri, la cunoştinţă fostului şef al Fiscului că este învinuit de protejarea unei complexe reţele de evazionişti, condusă de fostul său subordonat Codruţ Marta. Sorin Blejnar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), nu are voie să plece din România. Interdicţia a fost dictată de procurorii anticorupţie, în dosarul evaziunilor fiscale de peste 15 milioane de euro. Prin aceeaşi ordonanţă, procurorii DNA au dispus ca Blejnar să predea armele pe care le deţine. Fostul şef al ANAF este acuzat că ar fi "sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, reţeaua care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare (păcură)", conform procurorilor DNA.

Guvernul îi dă tainul colonelului Dogaru

Guvernul a decis ca pensiile militarilor să revină la regimul special, cedând solicitării colonelului în rezervă Mircea Dogaru, vârful de lance al demonstraţiilor USL. Misiunea FMI - BM - CE, amânată pentru după referendum, va avea o mare surpriză: noua Putere a iniţiat anularea multora dintre reformele convenite cu Cabinetele Emil Boc. A şasea misiune pentru evaluarea Acordului va constata că USL a demarat procedurile pentru abrogarea unora dintre reglementările care fuseseră asumate de România şi în virtutea cărora ţara noastră a beneficiat deja de câteva tranşe de împrumut. "Adevărul" a scris în ziarul de ieri despre legislaţia muncii care, la solicitarea sindicatelor, se întoarce la stânga, ameninţând să devină, după proiectele existente, chiar mai de stânga decât prevederile schimbate de Emil Boc.

Profitul pierdut de Hidro a ajuns în buzunarele "băieţilor deştepţi"

Firmele care au luat energie ieftină de la Hidroelectrica au avut în 2011 profituri cumulate de peste 90 de milioane de euro. Exact câştigul potenţial ratat de compania de stat. "Băieţilor deştepţi" din energie le-a mers bine şi anul trecut. Chiar dacă profiturile înregistrate în 2011 au fost mai mici faţă de cele din anul precedent, din cauza activării clauzei de forţă majoră de către Hidroelectrica, câştigurile au fost de ordinul milioanelor de euro. Cele 15 companii care au cumpărat anul trecut energie de la Hidro prin contracte directe au avut profituri cumulate de 98,34 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Exact profitul ratat de Hidroelectrica.

Fost consilier prezidenţial al lui Băsescu, numit de Antonescu în plenul Consiliului Concurenţei

Preşedintele interimar Crin Antonescu l-a numit pe Bujor-Bogdan Teodoriu, consilier prezidenţial al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în funcţia de consilier de concurenţă. Bujor-Bogdan Teodoriu a fost numit în respectiva funcţie pentru un mandat de cinci ani, începând cu data de 1 septembrie 2012, scrie Agerpres. Decretul a fost semnat de Crin Antonescu pe 13 iulie şi publicat, marţi, în Monitorul Oficial, decizia preşedintelui interimar fiind luată "la propunerea Guvernului". Bujor-Bogdan Teodoriu coordona, încă din 2005, Departamentul de Politici Economice şi Sociale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

CURENTUL

Dragnea îi trimite direct la puşcărie pe primarii PSD

Disperarea USL de a aduce românii la urne, doar-doar referendumul va avea succes iar Băsescu va fi demis, atinge sfera penalului. Mai concret, a unor pedepse cu puşcăria pentru primarii care se gândesc să aplice directiva internă a PSD, emisă pe data de 12.07.2012 de către secretarul general al partidului, Liviu Dragnea. Precizăm că acesta a devenit cu această ocazie oficial un penal asupra căruia, în următoarele zile, se va începe urmărirea penală. Toate acestea ni le-a confirmat şi unul dintre membrii Biroului Electoral Central (B.E.C.), avocatul Cristian Ene. Acesta a declarat pentru "Curentul" că ceea ce a făcut Liviu Dragnea încalcă Legea referendumului, consecinţele demersului său fiind în zona penalului.

Patriarhia Română are încasări ce stârnesc invidia multor firme autohtone

Din lumânări şi calendare, din pelerinaje şi cherestea, dar şi din donaţii şi sponsorizări publice şi private, în vistieria cultelor din România intră, anual, o sumă cu opt zerouri. Ca orice persoană juridică şi Patriarhia Română şi-a înregistrat datele financiare la ministerul de Finanţe. Conform cifrelor, anul trecut, veniturile totale au depăsit 87 de milioane de lei. Astfel în anul 2011, Administraţia Patriarhală a realizat un profit net de aproape 28 milioane de lei şi cheltuieli de 59.125.434 de lei, după ce în 2010 cheltuise 34.876.221 de lei. De la an la an,veniturile cresc considerabil, cele 87 de milioane de lei realizate anul trecut fiind cu aproape 60 de milioane de lei mai mari decât veniturile anului anterior, când Patriarhia realizase 27.285.500 de lei.

Goldman Sachs estimează că România va câştiga 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Londra

România va câştiga 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, dintre care 3 de aur, şi se va situa pe locul 25 în clasamentul general al statelor, estimează analiştii grupului financiar american Goldman Sachs. La precedentele Jocuri Olimpice, cele din 2008 de la Beijing, România a obţinut 8 medalii, din care 4 de aur. Statele Unite vor câştiga şi în acest an cele mai multe medalii atât la total, cât şi de aur. Cea mai mare economie a lumii va obţine la Londra 108 medalii (de aur, argint şi bronz) şi îşi va păstra avansul de 10 medalii faţă de China (98) înregistrat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing. Statele Unite vor obţine 37 de medalii de aur, iar China 33, potrivit Goldman Sachs.

CURIERUL NATIONAL

Industria media a trecut de criză

După o scădere de trei ani, industria media şi a divertismentului din România va intra din nou în teritoriu pozitiv în acest an, valoarea totală nominală a pieţei revenind la nivelurile de dinaintea crizei, potrivit raportului Entertainment and Media Outlook, realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC). Contactat de Curierul Naţional, un reprezentant al firmei PwC ne-a declarat că recuperarea a început de anul trecut, iar nivelul pe care piaţa îl va avea în 2012 este similar cu cel din 2008. Astfel, industria de media şi cea a divertismentului din România vor intra anul acesta pe un nou trend ascendent. Recuperarea este susţinută de noile tehnologii, cea mai mare parte a creşterii provenind din segmentul accesului la internet. Industria a fost marcată atât de situaţia economică, cât şi de o transformare radicală datorată dezvoltării tehnologiilor digitale.

Scăderea contrabandei a sporit producţia legală de ţigări

Contrabanda a scăzut de la peste 36% din totalul pieţei în ianuarie 2010, la circa 13% în luna mai 2012, ceea ce a determinat JTI să investească 25 mil. euro în extinderea fabricii de la Bucureşti. Mutsuo Iwai: Producţia orientată către export creşte în mod constant, ridicându-se în prezent la peste 65% din producţia românească. Gilda Lazăr: Pentru fiecare punct procentual eliminat al contrabandei la bugetul de stat ajung 30 milioane de euro.

Lovitură de teatru în Germania

O parte a opoziţiei, experţi în Drept constituţional şi 12.000 de cetăţeni cer Curţii Constituţionale de la Karlsruhe să declare neconstituţionalitatea Pactului bugetar european şi a MES. Lansarea Mecanismului European de Stabilitate, programată iniţial pentru 1 iulie, a fost amânată. Motivul: Curtea Constituţională federală a cerut preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, să nu semneze legislaţia europeană privind MES şi Pactul fiscal până când nu vor fi examinate contestaţiile faţă de acestea.

9 din 10 români pică testul de inteligenţă financiară

Cunoştinţele şi abilităţile financiare ale românilor s-au diminuat în ultimele 18 luni. Aproape 90% dintre români au un nivel redus de înţelegere a problematicilor legate de bani sau întâmpină dificultăţi în a utiliza concepte financiare esenţiale. Deşi 86% dintre români au cunoştinţe corecte privind subiectul economisirii din timp pentru pensie, doar 21% deţin un plan pentru pensie. Testul de inteligenţă financiară a fost lansat la sfârşitul anului 2010 şi este realizat în 10 state din Europa - Bulgaria, Cehia, Grecia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia şi Ungaria. Evaluarea abilităţilor financiare a fost stabilită pe baza unui test cu 13 întrebări, axate pe viitorul financiar, aspecte financiare legate de gospodărie, economisire şi investiţii.

Gazoductul Iaşi - Ungheni va fi funcţional până la finele anului 2013

Gazoductul Iaşi - Ungheni, prin care vor fi interconectate sistemele de gaze ale României şi Republicii Moldova, va fi funcţional până la finele anului viitor, termenul propus fiind 1 decembrie 2013, au anunţat premierii celor două ţări, Victor Ponta şi Vlad Filat, care au semnat în acest sens o Declaraţie comună de derulare a proiectului, informează Mediafax. Premierul Victor Ponta s-a aflat, ieri, la Chişinău, în vizită de lucru. Reprezentanţii celor două Guverne au mai convenit să iniţieze procedurile de realizare a liniei de interconectare electrică Iaşi - Ungheni cu o putere de 400 KW, a liniei electrice Falciu-Godeşti de 110 KW până la sfârşitul acestui an şi a interconectării Bălţi - Suceava de 400 KW.

EVENIMENTUL ZILEI

Europa pune democraţia românească la îndoială

Scurta guvernare USL a spulberat ideea de progres în justiţie. Comisia Europeană cere garanţii privind statul de drept din România. Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene nu este favorabil României. Europeni ne cer o practică unitară, altfel spus, să nu mai existe soluţii diferite în cazul unor procese asemănătoare. O altă cerinţă este aceea a publicării pe internet a motivărilor sentinţelor judecătoreşti şi suspendarea termenului de prescripţie a faptelor, dacă procesul a început deja. Altă recomandare a Comisiei presupune o continuare a rezultatelor obţinute de DNA şi sub noul guvern al USL, precum şi o simplificare a procedurilor prin care un parlamentar care a fost sau este şi ministru să poată fi pus sub acuzare, percheziţionat sau reţinut.

Loteria Naţională era să ajungă din nou pe mâna grecilor

Înainte de a părăsi scaunul de preşedinte al Loteriei Române, Gheorghe Benea a negociat un nou contract cu grecii de la Intralot, cei care, în ultimii opt ani, au dat o gaură companiei de aproximativ 215 milioane de euro. Inspectorii Curţii de Conturi a României, cei ai Corpului de Control al Premierului şi cei ai Corpului de Control al ministrului de Finanţe au atras atenţia autorităţilor că prevederile contractului de credit-furnizor încheiat între Loteria Română şi grupul de firme greceşti Intralot sunt păguboase pentru statului român. Cu toate acestea, Gheorghe Benea, cel care a condus compania până acum şase săptămâni, a negociat o prelungire a acestuia.

Se îngroaşă gluma. Leul e în cădere liberă după declaraţiile lui Isărescu

Euro a atins şi astăzi un maxim istoric faţă de leu, fiind cotat de Banca Naţională la 4,5651 lei. Este a cincea zi consecutivă când se întâmplă acest lucru, leul fiind singura monedă din regiune aflată în cădere liberă în această perioadă. Picajul leului a început ca reacţie la evenimentele politice interne şi s-a acutizat după declaraţia de joi a guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit căreia cursul leului este supraevaluat. În ultimele trei zile, zlotul polonez, forintul maghiar şi coroana cehă s-au apreciat faţă de euro, în timp ce leul a scăzut cu aproape 1%. Dolarul american a mai pierdut din aprecierea ultimelor zile, fiind cotat la 3,7113 lei, în scădere cu aproape trei bani. Motivul ţine însă exclusiv de mersul pieţei valutare externe, acolo unde moneda americană s-a depreciat în cursul zilei de ieri şi în această dimineaţă.

Zornăie din nou cătuşele în fotbal! Procurorii nu se lasă şi îi vor la puşcărie pe Borcea şi pe Becali!

Anchetatorii au făcut recurs şi cer să-i vadă după gratii pe cei 8 inculpaţi din "Dosarul Transferurilor". Dosarul întocmit de procurori către Curtea de Apel are 233 de file, iar termenul stabilit pentru judecarea cauzei este 5 septembrie. Greii din fotbalul românesc n-au scăpat de emoţii, iar cătuşele zornăie iarăşi ameninţător în direcţia lor! Achitaţi de o instanţă, Tribunalul Bucureşti, inculpaţii din "Dosarul Transferurilor" sunt urmăriţi insistent de procurorii anticorupţie, care sunt revoltaţi de achitările pe bandă rulantă date de judecătoarea Geanina Teodorovici. Astfel, procurorii au decis să facă recurs, spre surprinderea inculpaţilor, care credeau că au scăpat de orice grijă. La celelalte termene, procurorii au cerut pedepse cuprinse între 10 şi 20 de ani de închisoare pentru fiecare dintre inculpaţi. Prejudiciul total adus statului, cluburilor şi FRF-ului este de 13,1 milioane de euro, după efectuarea a 12 transferuri în perioada 1999-2005!

Cea mai mare bancă din Europa, anchetată pentru spălare de bani

Banca britanică HSBC a pus în pericol sistemul financiar american, expunându-l la acţiuni de spălare de bani pentru trafic de droguri sau finanţare a terorismului. Conducerea HSBC şi-a cerut scuze, ieri, în faţa Senatului american, după ce o anchetă a unei comisii parlamentare a dezvăluit că banca ar fi fost utilizată pentru a spăla bani murdari din întreaga lume. Reprezentanţii HSBC spun că sunt gata să dea socoteală pentru tot ce au greşit. Raportul Senatului, publicat luni, arăta că fonduri suspecte din ţări precum Mexic şi Siria au trecut prin această bancă. Controlul intern insuficient a făcut instituţia "vulnerabilă" în faţa diverselor interese străine, spune raportul.

PSD şi poporul incompetent

Luni la B1, domnul Socaciu a fost întrebat de ce insistă USL asupra mobilizării pentru suspendarea preşedintelui când tot USL neagă rezultatul unui alt referendum, cel referitor la reducerea numărului de parlamentari şi la parlamentul unicameral. Răspunsul năucitor a fost că referendumul acela a fost "o porcărie", iar poporul "nu este competent" să judece astfel de chestiuni, care ar fi doar pentru o elită. Presat de moderatoarea emisiunii să dea explicaţii, Victor Socaciu a insistat asupra incompetenţei politico-juridice a electoratului, care, din cauza deteriorării sistemului de învăţământ, oricum nu ar înţelege diferenţa între bi- şi unicameralism, deci nu are a se pronunţa asupra structurii parlamentului.

JURNALUL NATIONAL

Jurnalul Naţional cere Parlamentului României: Demiterea preşedintelui, validată cu 50% plus unu voturi din cei prezenţi la urne

România este o ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, care face obiectul unor presiuni incredibile şi inadmisibile din partea străinătăţii. Constituţional, suntem un stat suveran, dar ni se impune să ne comportăm ca un paşalâc. Membrii Curţii Constituţionale, toţi numiţi politic, nu au făcut altceva decât să încerce să-i conserve scaunul, privilegiile şi imunitatea lui Traian Băsescu, dar li se plânge de milă pe la porţile Înaltei Porţi. Jurnalul Naţional prezintă argumentele de ordin legal care-i permit să ceară Parlamentului să se comporte ca şi cum chiar ar fi al României, să facă abstracţie de presiuni şi să legifereze normalitatea: demiterea preşedintelui prin referendum trebuie să fie validată cu 50% plus unu voturi din numărul celor prezenţi la urne.

SONDAJ REFERENDUM. Cum vor vota românii pe 29 iulie. Vezi participarea şi opţiunile

Care este ziarul din care va informati de obicei despre situatia politica din tara? Jurnalul National domina clasamentul publicatiilor nationale cu 15% din preferintele romanilor, fiind urmat de Libertatea(13%) si Adevarul(12%). Anul acesta urmeaza sa aiba loc alegeri parlamentare. Dvs. cu ce partid sau alianta politica veti vota? Sondajul contureaza urmatorul clasament: 1)USL- 63% 2) PDL - 19% 3) PP-DD - 9% 4) UDMR - 6%. PRM ar obtine 2%, iar UNPR (candidand independent) 1%. Cum aveti de gand sa votati la acest referendum? 66% dintre cei care vor merge la referendum pe 29 iulie vor vota PENTRU demisia lui Traian Basescu. 61% din electoral este hotarat sa vina la referendum, 33% este procentul nehotaratilor, iar 4% au spus ca sigur nu vor merge sa voteze.

Exclusiv: Hidroelectrica va denunţa azi contractele cu Energy Financing Team, primul "băiat deştept" la exporturile de energie ieftină

Hidroelectrica va trimite în această seară notificările oficiale de denunţare a celor două contracte avute de producătorul de stat cu traderul Energy Financing Team (EFT), au declarat pentru Jurnalul Naţional surse apropiate negocierilor. EFT a mai avut deja o rundă de negocieri în data de 6 iulie şi fusese practic "avertizată" să vină cu o ofertă mai bună. Potrivit raportului administratorilor, EFT România a cumpărat anul trecut o cantitate de 1 TWh cu 136 milioane de lei. Preţul pe fiecare MWh a fost de 130 de lei. Principalele companii către care EFT România furnizează electricitate sunt producătorul de ciment Holcim şi producătorul de sticlă Stirom.

De ce se bat străinii pe distribuţiile de energie

Grupul CEZ este interesat să participe la privatizarea filialelor de distribuţie a electricităţii rămase în proprietatea Electrica, a declarat ieri Jan Veskrna, preşedintele Directoratului CEZ România. El a spus că cel mai logic pentru CEZ este să preia Electrica Muntenia Nord, datorită apropierii de filiala Oltenia, pe care grupul o deţine deja. Veskrna a mai spus că probabil CEZ nu va face o ofertă pentru toate trei. De ce? Pentru că în plină criză, filialele de distribuţie sunt o "mină de aur" şi garantează profit sigur. CEZ Distribuţie a obţinut anul trecut un profit net de 130 de milioane de lei la o cifră de afaceri de 809 milioane de lei, potrivit datelor depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Marja de profit este de 16%. Enel Distribuţie Banat a fost şi mai performantă: a scos 220 milioane de lei profit net la vânzări de 585 milioane de lei si 1.230 angajaţi.

NATIONAL

Lovitura grea pentru Blejnar: Codrut Marta a fost localizat in Haifa!

Cu o zi intarziere fata de data la care a fost citat, Sorin Blejnar a intrat pe deja celebra usa a sediului DNA. Unde a poposit foarte putin, audierea fiind una suspect de scurta. Iar daca fostul sef al ANAF a dat doar o simpla declaratie prin care sustinea ca nu cunoaste absolut nimic despre cazul evaziunii de 15 milioane euro cu produse petroliere, procurorii anticoruptie s-au multumit doar sa-i puna interdictie de a parasi Romania. La prima vedere, ar parea un meci nul intre invinuit si anchetatori. Numai ca, dupa cum sustin sursele noastre, cei din urma au in maneca un as care l-ar putea infunda cu totul pe Blejnar: Codrut Marta. Portul israelian Haifa este un loc recunoscut pe plan mondiat ca un loc sigur de "refugiu" in fata oricarei extradari fortate. Cel putin pana cand nu este nevoie de "gasirea" martorului si trimiterea sa inapoi in tara, pentru a da declaratii in fata judecatorilor.

Sesiunea extraordinara, o noua capcana marca USL

Impinsi de la spate de liderii europeni, parlamentarii se reunesc astazi intr-o sesiune extraordinara, pentru a pune - chipurile! - legea referendumului in acord cu deciziile Curtii Constitutionale. USL declanseaza un nou razboi in Parlament pe tema referendumului, calcand in picioare legea si deciziile CCR. Concret, liberalii si pesedistii incearca sa elimine pragul de 50% plus unu necesar validarii referendumului. Planul uselistilor a fost dezvaluit de senatorul PSD Toni Grebla. "Daca ma intrebati pe mine, nicio tara membra a Uniunii Europene nu are prag electoral, pentru ca pragul electoral inseamna, de fapt, anularea rezultatului oricarui referendum.

Alro se pregateste sa traga oblonul

Alro Slatina, detinuta de unul dintre "baietii destepti" care au consumat curent ieftin de la Hidroelectrica, e pe cale sa traga oblonul. Proprietarul rus Vitali Matchitski vrea sa inchida principala sectie de la Alro Slatina, ceea ce va duce la sistarea activitati companiei. In disperare de cauza, cei 100 de angajati ai halei noi de productie a aluminiului fac "de paza" pe rand, pentru ca proprietareul sa nu puna - la propriu - lacatul pe sectie. Sindicalistii spun ca inchiderea acestei sectii va duce la concedierea nu numai a celor 100 de angajati, dar si a celor de la sectia de alumina de la Tulcea, precum si a altor muncitori, iar numarul disponibilizatilor s-ar purtea ridica la peste 1.000, moment in care intreaga activitate a Alro Slatina se va opri. Problemele au aparut cand statul a vrut sa renegocieze pretul de 130 de lei/MWh, platit de Alro pentru curentul ieftin de la Hidroelectrica (populatia plateste 320 de lei/MWh).

Actiunile Rompetrol, "piatra de moara" pentru stat

Finantele au pasat catre Ministerul Economiei actiunile detinute de stat la Rompetrol Rafinare. Romania s-a ales cu niste actiuni nefolositoare in locul unor datorii catre stat neplatite de Petromidia. La mijloc sunt multi bani, fiindca vorbim de peste 500 de milioane de euro, suma care era datorata la bugetul statului de Petromidia, in momentul preluarii societatii de catre Dinu Patriciu. El nu a platit nimic din aceasta datorie, sustinand ca nu el a acumulat-o, ceea ce este adevarat, dar caietul de sarcini prevedea plata creantei de catre noul proprietar. Pachetul de 44,7% din actiuni - care nu intereseaza pe nimeni - valoreaza 132 milioane de euro, un sfert din valoarea pe care statul ar fi trebuit s-o primeasca de la KazMunaiGaz.

Cum "traduce" ministrul Marga Cancelaria germana

In loc sa calmeze spiritele europene, conform fisei postului, ministrul de Externe irita si mai tare cancelariile occidentale, mintindu-le in fata. Concret, seful diplomatiei romane insista sa afirme ca Angela Merkel nu l-a convocat pe ambasadorul nostru la Berlin, Lazar Comanescu, special pentru a-i comunica rezervele partii germane fata de ce se intampla la Bucuresti, ci a fost vorba doar despre un banal "schimb de vederi" programat de mai multa vreme. Pozitie contrazisa flagrant de comunicatul oficial dat de guvernul german: "Ambasadorul Republicii Romania, domnul Lazar Comanescu a fost convocat la Cancelarie. Domnului ambasador i s-a transmis profunda ingrijorare a Guvernului Federal cu privire la evolutiile politice interne din Romania".

PUTEREA

Legea lui Antonescu vs OUG a lui Ponta

În acest moment, faţă de Legea 3/2000 a apărut o problemă interesantă care poate genera dispute aprinse din punct de vedere juridic. Preşedintele interimar Crin Antonescu a promulgat Legea 131, din 17 iulie 2012, pentru modificarea art. 10 din Legea 3/2000 actualizată de Ordonanţa de Urgenţă 41, din 5 iulie 2012, ordonanţă semnată de premierul Victor Ponta.

Averile miniştrilor (I)

Ziarul PUTEREA vă prezintă averile celor 21 de miniştri ai Guvernului Ponta, inclusiv ale premierului. Cel mai bogat demnitar, dintre cei 10 pe care vi-i prezentăm astăzi, pare a fi Ioan Rus, care, pe lângă o colecţie de artă impresionantă, deţine şi conturi bancare de 1 milion de euro. În ediţia de mâine vom publica situaţia averilor celorlalţi 11 miniştri.

Metrorex s-ar putea sparge în două companii

USL îşi perfecţionează planul mai vechi de a trece compania Metrorex sub "aripa" primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Tot ce mai lipseşte este "girul" oficialilor Fondului Monetar Internaţional care au cerut majorarea veniturilor Metrorex şi includerea operatorului de transport pe lista potenţialilor beneficiari ai POS - Transporturi 2014-2020, pentru a putea utiliza Fonduri Structurale Europene.

Procesul fugii lui Hayssam, la final

Avocaţii fraţilor Hayssam, Mukhles şi Mahmoud Omar, şi cel al omului de afaceri Mustafa Tartousi au fost anunţaţi, ieri, la Curtea de Apel Oradea, ca până la următorul termen în proces să-şi formuleze concluziile şi pledoariile finale. La termenul de ieri au fost audiaţi noi martori propuşi de avocaţi. Este vorba despre Costică Burtă şi Anghel Solveţ, doi paznici ai complexului rezidenţial zona Năvodari 20, unde îşi avea domiciliul sirianul, respectiv doi angajaţi ai firmelor patronate de fraţii Omar, care au întărit susţinerile inculpaţilor, şi anume că Omar Hayssam nu a fugit din ţară în noaptea de 29/30 iunie 2006, ci s-a aflat în Bucureşti, la fel ca fraţii săi, Mukhles şi Mahmoud.

Plângere penală împotriva USL

Liderii USL pregătesc "o fraudă majoră" la referendumul din 29 iulie, a acuzat, marţi, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, adăugând că va depune o plângere penală împotriva acestora pentru oferirea de mită electorală. Preda se referea la circulara deja celebră prin care secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, cere primarilor USL să organizeze tombole şi petreceri prin care să atragă lumea la vot. Social-democraţii au argumentat că propunerea este în conformitate cu legea, dorind să vină oamenii la referendum să-şi exprime opţiunea, aceea pe care o vrea fiecare cetăţean.

ROMANIA LIBERA

Incursiune în cea mai nouă deltă a Europei

Istoria Deltei Nerei începe abia după finalizarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Cea mai nouă deltă a Europei creşte, centimetru cu centimetru, pe malul românesc al Dunării. Este vorba de Delta Nerei, un ecosistem care a apărut mai mult accidental. Acesta este o copie în miniatură a Deltei Dunării şi a devenit un adevărat paradis al pescarilor şi un regat al păsărilor. "Delta Nerei are un climat de tip mediteranean, asemănător cu cel care exista în insula dispărută, Ada Kaleh, înghiţită de ape după construirea barajului de la Porţile de Fier. În Delta Nerei se găsesc migdali şi smochini.

USL, "interzisă" în centrul României

Alegerile de luna trecută nu au schimbat mai nimic în Regiunea Centru, acolo unde USL-ul se bucură de majoritate doar în Consiliul Local Braşov. Chiar dacă atenţia politică a fost mutată, de pe rezultatele alegerilor din 10 iunie, pe referendumul de săptămâna viitoare, totuşi rezultatele scrutinului de luna trecută au rămas proaspete, în special în memoria noilor aleşi locali. Dacă în regiunea de dezvoltare Nord-Vest USL-ul nu a avut vreun rival puternic, lucrurile au stat complet diferit în cea de Centru. În Târgu-Mureş, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Miercurea Ciuc sau Sfântu Gheorghe alegătorii au preferat, în general, continuitatea în dauna schimbării, iar principalul partid de guvernământ a reuşit să ocupe primul loc în preferinţele electoratului doar în Braşov. Î

ZIARUL FINANCIAR

Numai 42 din marile corporaţii ale lumii au pe hartă România. În top 10 sunt numai trei

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR: Este îngrijorător faptul că sunt foarte puţine companii de producţie şi că în continuare domină marii investitori din domeniul serviciilor financiare, bunuri de consum sau exploatarea gazelor naturale. Patru din zece companii aflate în topul celor mai mari 100 de companii din lume realizat de revista Fortune au operaţiuni în România, însă foarte puţini giganţi la nivel mondial au activităţi de producţie pe piaţa locală. Marii investitori străini care au venit în România să exploateze petrolul şi gazele naturale (Exxon Mobil şi Chevron) sau doar ca să îşi vândă produsele din import (Toyota) conturează imaginea României ca o ţară aflată pe ultimele locuri în Europa în topurile de competitivitate şi de aceea România lipseşte cu desăvârşire din destinaţiile recomandate pentru investiţii. Puţini sunt însă giganţii mondiali care au activităţi de producţie în România - Ford, ArcelorMittal, Société Générale, E.ON sau Procter&Gamble - şi care reprezintă o excepţie într-o economie dominată de investitori străini care au văzut în România o oportunitate de a-şi plasa produsele sau serviciile.

Statul este bun de plată pentru eşecul de la Fondul Proprietatea

Statul este obligat de Tribunalul Bucureşti să-i plătească unui fost proprietar despăgubiri în numerar pentru că acesta nu-şi poate vinde decât în pierdere acţiunile primite la Fondul Proprietatea, ca despăgubire pentru un imobil confiscat de regimul comunist. Decizia instanţei creează un precedent periculos pentru că mii de persoane care au primit acţiuni la FP înainte de listarea la bursă se află în această situaţie şi ar putea merge la tribunal să îşi recupereze despăgubirile la valoarea cuvenită. C. Neamţu are de încasat 1,7 milioane de lei de la stat căruia trebuie să îi restituie acţiunile primite la Fondul Proprietatea, potrivit deciziei judecătoreşti. Decizia poate fi atacată prin recurs.

Cum îşi face România ţăndări bruma de simpatie de care se bucura. Criza politică transmite un semnal devastator pieţelor şi investitorilor

În doar două săptămâni de conflict politic care a culminat cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu România a reuşit să-şi facă praf şi bruma de simpatie de care se bucura în Europa. Într-o lume în care încrederea investitorilor este esenţială, iar lipsa ei este fatală pentru o economie, Bucureştiul a transmis în exterior semnale care ar putea-o costa dureros de mult. Criza politică poate transmite un semnal devastator pieţelor. Şi nimeni în România nu dă semne că ar înţelege cu adevărat asta. Administraţia de la Bucureşti constată "prejudiciile uriaşe" de imagine, dar găseşte ţapi ispăşitori în rândul publicaţiilor occidentale care "se contaminează" unele de la altele, aşa cum a făcut-o ieri preşedintele interimar Crin Antonescu.

Ministerul Finanţelor a intrat în rezerva de "siguranţă" în valută

Vânzări de valută din rezerva acumulată în Trezoreria statului către BNR, reducerea drastică a ofertei de titluri pe termen scurt, înjumătăţirea sumelor totale împrumutate de pe piaţă şi în final alimentarea băncilor cu aproape 6 mld. lei în iunie şi iulie prin rambursări de titluri de stat mai mari decât emisiunile noi - sunt principalele instrumente puse în joc de Ministerul Finanţelor pentru contracararea presiunilor de creştere a dobânzilor stârnite de tensiunile politice.

Rusia ar putea da Ciprului ajutoare financiare în schimbul unei părţi mai mari din Bank of Cyprus. În România, ciprioţii deţin o filială şi 9% din Banca Transilvania

Rusia a transmis autorităţilor cipriote că este pregătită să dea statului un împrumut de cinci miliarde de euro dacă acţionarilor ruşi le este permis să-şi majoreze participaţiile în Bank of Cyprus, potrivit publicaţiei Alithia, preluată de Bloomberg. Magnatul rus Dmitry Rybolovlev, fostul proprietar al producătorului de îngrăşăminte Uralkali, a discutat cu guvernul cipriot despre majorarea participaţiei pe care o deţine la Bank of Cyprus. Astfel, cota lui Rybolovlev ar putea creşte de la 5% la aproape 10% dacă tranzacţia va fi aprobată de banca centrală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb