REVISTA PRESEI - 19.07.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 19 iulie 2010

ADEVĂRUL

De ce n-am învăţat nimic de la bulgari

De ce este litoralul bulgăresc mai atractiv decât cel românesc? Unde am greşit noi, mai ales că atât România, cât şi Bulgaria au aproximativ aceeaşi climă şi acelaşi număr de kilometri de plajă? Primele hoteluri construite pe litoralul bulgăresc, în anii "70, au fost făcute după model românesc şi chiar cu specialişti de la noi. Diferenţa este dată de modalitatea prin care am înţeles să privatizăm aceste unităţi de cazare, în anii 1990. Bulgarii şi-au vândut hotelurile tour-operatorilor germani care au venit mai întâi cu know-how-ul, iar mai apoi cu miile de turişti nemţi, în timp ce românii au dat hotelurile în locaţie de gestiune şefilor de sală şi directorilor de societăţi turistice pe sume infime şi pe baza unor licitaţii dubioase.

Brazilia a ieşit la cumpărături în SUA

În urmă cu câţiva ani, fondurile suverane din China şi ţările din Golf invadau piaţa americană, îngrijorându-i pe analiştii economici. Declanşarea crizei financiare a pus însă capăt avântului acestora. În timp ce emirii şi chinezii şi-au mai temperat avântul, la orizont au apărut brazilienii, dornici să recâştige timpul pierdut.

Pact cu Europa pentru biocombustibili

Brazilia are gânduri mari şi cu Europa unde vrea să se implice în sectorul energiei alternative. Dar nu în spaţiul UE, ci în Africa. La summitul bilateral UE-Brazilia, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi preşedintele Braziliei Luiz Inacio Lula da Silva au căzut de acord să desfăşoare câteva proiecte comune în Africa, Haiti şi Timorul de Est.

Românii vin cu soluţii pentru ieşirea din criză

În doar două săptămâni de la demararea campaniei "Fii premier pentru o zi!", mii de cititori au intrat pe forumul adevarul.ro şi au propus măsuri pentru revenirea economiei româneşti. "Adevărul" îţi prezintă cele mai importante soluţii anticriză propuse de cititori guvernanţilor. Reducerea aparatului bugetar şi a taxelor - cele mai solicitate măsuri.

Mii de turişti sunt blocaţi în Grecia

Agenţia de turism britanică Goldtrail a intrat vineri în faliment, lăsând aproximativ 16.000 de clienţi peste hotare. Hotelierii şi operatorii aerieni neplătiţi de Goldtrail vor să-şi recupereze banii direct de la turişti, deşi aceştia şi-au plătit deja vacanţele. Falimentul agenţiei turistice specializate în sejururi ieftine către Turcia şi Grecia a dat peste cap planurile de vacanţă a peste 50.000 de cetăţeni britanici.

CAPITAL

Noile coduri bagă instanţele în viteză

Scurtarea considerabila a duratei proceselor si unificarea practicii judiciare sunt doua dintre avantajele pe care noile coduri , civil si penal, le vor aduce businessului din Romania. Dosarele se vor judeca la primul termen, in prima instanta, conform prevederilor noilor coduri, a caror data de intrare in vigoare ar urma sa fie 1 octombrie 2011.

Românii spun pas imobiliarelor şi aleg răul cel mai mic

Specialiştii din piaţa bancară şi din sectorul imobiliar, chestionaţi de Capital, sunt de părere că românii vor prefera, ca alternativă de securizare a banilor, depozitele bancare, chiar şi impozitate, investiţiilor imobiliare, întrucât deasupra acestui din urmă segment al economiei s-a aşternut neîncrederea.

Fiscul scoate firmele din apartamentele de bloc

Firmele vor obţine mai greu actele pentru sediul social în apartamente de bloc şi vor putea coabita în acelaşi spaţiu doar dacă suprafaţa acestuia le va permite, potrivit noilor proceduri de înfiinţare a societăţilor comerciale, recent intrate în vigoare. Sediul social în apartament de bloc şi înregistrarea mai multor firme în acelaşi spaţiu sunt, din punctul de vedere al Fiscului, metode susceptibile de evaziune fiscală, după cum arată recentele modificări aduse legii societăţilor comerciale.

Am ajuns pe locul opt în topul celor mai riscante economii

România nu a reuşit să menţină un nivel redus de risc suveran (CDS) şi în al doilea trimestru al anului. Riscul de nerambursare a datoriei publice s-a dublat, de la circa 200 de puncte până la 412,8 puncte. România a intrat în top 10 al celor mai riscante economii din lume în trimestrul al doilea al anului, conform Global Sovereign Credit Risk Report întocmit de CMA Data Vision. Economia autohtonă se află pe locul al optulea în top, cu un nivel de risc de 412,8 puncte procentuale (CDS - asigurări contra riscului de nerambursare a unui credit, calculat pentru o perioadă de cinci ani).

Ce surprize neplăcute ascund apartamentele noi ieftine

În weekend se deschide o expoziţie de case noi low cost. Specialiştii avertizează că preţul mic de azi poate aduce probleme în viitor şi îi sfătuiesc pe clienţi să ceară informaţii detaliate. Garsoniere noi de 25.000 de euro, apartament de două camere cu 50.000 de euro, plus reduceri pentru mobilier - târgul de imobiliare care se deschide astăzi la Palatul Copiilor din Capitală îşi întâmpină clienţii cu cele mai ieftine oferte de locuinţe noi de pe piaţă.

CURENTUL

Mircea Andrei - secretar al şedinţelor administratorilor evazionişti de la Realitatea

După cum deja presa a relatat, în urma controlului desfăşurat de ANAF la Realitatea Media SA, cei şase administratori, Liviu Luca, Iacob Baciu, Achille Duţu, Dumitru Costin, Ion Eftimie şi Marius Petcu, au fost deferiţi DNA pentru infracţiunea de evaziune fiscală pentru un prejudiciu calculat de 1,5 milioane de euro. Revista "Kamikaze" a publicat în exclusivitate la începutul lunii iunie sesizarea penală din 12.03.2010 depusă de fiscul romånesc la DNA, pe care o puteţi citi aici.

Procurorii verifică şi alte piste în cazul morţii Mădălinei Manole

Persoana care a vândut pesticidul ce i-a provocat moartea Mădălinei Manole se pare că este din Cluj şi riscă, potrivit Codului de procedură penală, între 3 şi 15 ani de închisoare, au declarat surse judiciare. Pe de altă parte, anchetatorii Parchetului Tribunalului Bucureşti nu au exclus însă posibilitatea ca Mădălina Manole să fi fost victima unui omor şi merg pe mai multe piste, după ce anchetatorii au descoperit mai multe inadvertenţe.

Ex UASCR-istul Cristian Preda şi exprocurorul comunist Macovei vizează vârful PDL

Fostul UASCR-ist Cristian Preda continua atacurile la adresa conducerii PDL, in speranta ca va fi si el in garnitura de schimb a partidului. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul ca Preda viseaza sa intre in flancul intai al conduceii PDL, partid pentru care nu a muncit nici macar o zi in teritoriu, asta daca nu punem la socoteala efortul depus pentru ca doamna Teo sa ajunga deputat, cu recomnadarea sa calda. Si cum in partid nu prea are mari sanse sa fie sustinut pentru un post de conducere la varf , Cristian Preda face ceea ce stie el mai bine: acuza.

Consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală - la pământ

Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, are acum o nouă prioritate: consolidarea clădirilor cu risc seismic. Dacă ar fi să se ia după declaraţiile lui Oprescu privind priorităţile sale, bucureştenii nu ar avea degete la mâini să le numere. Şi în cursul anului trecut, primarul general al Capitalei vorbea despre consolidarea clădirilor cu risc seismic tot ca o prioritate. Dar atunci şi-a permis să dea vina pentru "neîmplinirile" sale pe asociaţiile de proprietari.

CURIERUL NAŢIONAL

Cum salvăm IMM?

Ovidiu Nicolescu: Am stabilit un set de şase acţiuni prioritare pentru IMM în semestrul II pe care le vom prezenta autorităţilor. ""Majoritatea întreprinzătorilor mici şi mijlocii consideră că punctul culminant al crizei va fi atins în acest an"". Boc anunţă oamenii de afaceri că din toamnă se elimină impozitul minim şi se menţine cota unică de 16%. Dacă de la începutul crizei numărul firmelor care şi-au redus activitatea sau au intrat în faliment a fost în continuă creştere, se pare că nici previziunile pentru perioada următoare nu sunt prea optimiste.

La Sibex, euro se apropie de 5 lei

Lichiditatea din piaţa la termen a săzut considerabil săptămâna trecută, fiind tranzacţionate 21.500 de contracte, valoarea lor reprezentând circa 65 milioane lei, faţă de 104 milioane lei în precedentele cinci sesiuni, investitorii arătându-se mult mai prudenţi, datorită evenimentelor de pe plan intern, unde soluţia majorării TVA este tot mai contestată, dar şi a celor externe, unde dolarul a revenit pe o pantă descendentă.

Împrumuturile pentru reabilitarea termică nu pot depăşi 7.400 euro pe locuinţă

Pentru a beneficia de credite subvenţionate, proprietarii nu trebuie să înregistreze mai mult de două restanţe la întreţinere. Băncile vor fi obligate să accepte o perioadă de rambursare de cinci ani, cu rate egale, lunare. Reabilitarea termică a locuinţelor va fi garantată de stat numai în limita a 7.400 euro inclusiv TVA pentru clădirea tip locuinţă unifamilială şi a 1.850 euro, inclusiv TVA, pentru fiecare cameră de locuit, echivalentul în lei fiind stabilit în funcţie de media anuală a cursului de schimb leu/euro estimată de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul în curs.

Leo Burnett: Din nefericire, piaţa de publicitate va înregistra o nouă contracţie în 2010

În 2009, această industrie a avut un declin de 35%. Afacerile Leo Burnett au avansat cu 14%, la 262 milioane lei, anul trecut. Grupul Leo Burnett a înregistrat o creştere de 14% a cifrei de afaceri în anul 2009, ajungând la 262 milioane lei, faţă de 231 milioane lei în 2008, în condiţiile în care piaţa a scăzut cu mai mult de 35%. Cea mai mare creştere ca procent a cifrei de afaceri a înregistrat-o, pentru al doilea an consecutiv, ileo, cu o creştere de 43%. Din punct de vedere valoric, cea mai importantă creştere aparţine, şi în 2009, lui Starcom MediaVest Group, care a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 170 milioane lei, faţă de 152 milioane lei în 2008.

Românii şi germanii vor să facă un avion pentru zboruri regionale

Nava va putea zbura la o altitudine de 13.000 metri şi va avea o capacitate de aproximativ 50 de pasageri. Statele care vor să participe la acest proiect pot contribui cu piesele necesare construcţiei aparatului. Sorin Dimitriu (CCIB): Prezenţa autorităţilor garantează că proiectul va fi aplicat şi realizat

Reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetări Aerospaţiale (INCAS) din Bucureşti şi cei ai instituţiei similare din Germania s-au întâlnit vineri la Bucureşti pentru a discuta despre încheierea unui parteneriat în vederea dezvoltării unei aeronave de transport regional de nouă generaţie.

EVENIMENTUL ZILEI

Margareta Costea, botezată de industriaşul Mociorniţă

"Evenimentul zilei" reface, într-o succesiune de patru articole, istoria familiei Barba, părinţii, fraţii şi nepoţii Margaretei Costea, celebra soacră a lui Mircea Geoană, preşedintele Senatului României.

Margareta Costea provine dintr-o familie de aromâni bogaţi, care s-a stabilit în Cadrilater în 1926, după ce a părăsit comuna Livezi, din nordul Greciei. Tatăl ei, Gheorghe Barba, s-a mutat în Cadrilater împreună cu fratele lui mai mare, Nicolae, şi cu părinţii lor, Paris şi Zoica.

Preţul pâinii româneşti se umflă cu apă de ploaie

Recolta de grâu va scădea din cauza ploilor abundente până la circa 3 tone/ha, de la circa 5 tone/ha, anul trecut. În consecinţă, pâinea se va scumpi deoarece vom apela la importuri. Ploile din ultimele săptămâni au înecat la propriu recoltele de grâu din mai multe zone ale ţării. Agricultorii afirmă că ne putem aştepta şi la o scumpire a pâinii. Unul dintre agricultorii de talie mare ai României, Culiţă Tărâţă, spune că schimbări de preţ vor avea loc chiar în viitorul apropiat.

Senatorii care iau bani din buget să-i dea la partid

Senatul cere suplimentarea bugetului să poată funcţiona până la sfârşitul anului, în condiţiile în care un sfert dintre aleşi finanţează lunar, cu bani de la parlament, sediile propriilor partide. Una dintre reţetele prin care sediile de partid sunt ţinute pe cheltuiala publică este finanţarea de stat a chiriilor şi întreţinerii filialelor din teritoriu, sub paravanul deconturilor pentru birourile parlamentare. Numai la Senat, o aplică nume grele: miniştrii PDL Vasile Blaga şi Radu Berceanu, şeful Senatului, Mircea Geoană, dar şi liderul PNL, Crin Antonescu.

Cât au înghiţit, pe ascuns, partidele

Sumele încasate în ultimul an şi jumătate de senatorii care au luat bani de chirie şi/sau materiale de întreţinere pentru bi ro urile pe care şi le-au deschis de fapt în sediile partidelor, gratis, ajung la 1.780.000 de lei. Metoda e simplă: fiecare are dreptul, în medie, la 10.000 de lei lunar pentru cheltuielile cu birourile. Situaţia oficială a adreselor acestora, furnizată de Senat, arată însă că 24 dintre senatori îşi au birourile la partid. Deşi le ocupă gratuit, decontează sume importante.

Topul chiriaşilor

VASILE BLAGA. Ministrul internelor îşi are biroul în Modrogan, nr. 22, sediul PDL Bucureşti, filială pe care a condus-o 8 ani. Deşi nu-i cere nimeni bani, senatorul Vasile Blaga e pe primul loc în topul deconturilor chiriei, cu 17.615 lei, la care se adaugă 17.448 de lei întreţinere. RADU BERCEANU. Instalat, ca parlamentar, în sediul PDL Dolj, filială pe care o conduce, ministrul transporturilor îşi plăteşte cu bani de la buget cheltuielile partidului la Craiova. Pe locul 4 în topul chiriaşilor în propriile sedii, Berceanu a decontat până acum 7.344 de lei chirie şi 80.134 de lei întreţinere. MIRCEA GEOANĂ. În situaţia oficială de la Senat, Geoană figurează cu un singur birou parlamentar pentru care ia bani: sediul PSD Dolj, în care s-a instalat atunci ca lider al partidului. Geoană a luat 2.623 de lei pentru chiria biroului şi 64.234 de lei pentru întreţinere.

Cristian Preda: Vanitatea liberalilor împiedică o majoritate PDL-PNL

Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă, într-o postare pe blog, că PNL şi PDL ar putea forma împreună o majoritate coerentă, apreciind însă că liderul liberal Crin Antonescu greşeşte din vanitate şi amnezie când spune că nu va guverna cu nici o fracţiune a FSN, potrivit Mediafax.

FINANCIARUL

Poşta Română: nu o mai fură mogulii, o falimentează Puterea

Pierderile pe care le va avea compania de stat în 2010 sunt estimate la un sfert de miliard de lei. Ar fi al treilea an consecutiv de funcţionare în pagubă. Guvernul României a lansat de o lună marea strategie de restructurare şi modernizare a Companiei Naţionale "Poşta Română", care în ultimii şase ani a luat-o pe o pantă descendentă. Strategia seamană izbitor de mult cu privatizările Petrom sau Sidex, iar concluzia arată că societatea ar avea nevoie de vreo... 113,2 milioane de euro.

Expunerea băncilor străine s-a diminuat cu 1,35 mld. euro

Chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, crede că angajamentul din martie 2009, de la Viena, ar putea fi uşor modificat. Datoria externă a băncilor s-a diminuat la un an de la încheierea Acordului de la Viena cu aproximativ 1,35 miliarde de euro, pe fondul reducerii liniilor de finanţare pe termen scurt. De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat că înţelegerea semnată în martie 2009 cu cele mai mari nouă instituţii de credit străine prezente în România ar putea fi uşor modificată, în sensul introducerii unei posibilităţi de reducere a expunerii acestora pe piaţa locală.

Parlamentarii încearcă din nou să limiteze independenţa Băncii Naţionale

Propunere legislativă de alimentare a bugetului prin reducerea corespunzătoare a rezervelor valutare. Banca Naţională a dat aviz negativ unei propuneri legislative care prevede majorarea veniturilor la bugetul de stat prin reducerea corespunzătoare a rezervelor valutare ale României. Dincolo de neclarităţile privind modul în care s-ar putea face alimentarea bugetului, BNR consideră că oricum iniţiativa încalcă statutul BNR, Tratatul UE şi Constituţia.

Până în 2012, băncile din întreaga lume trebuie să restituie credite de 5.000 mld. USD

Din totalul acestor datorii, mai mult de jumătate se află în Europa. Criza datoriilor suverane a generat suficiente motive de nelinişte pentru băncile europene. Există însă un pericol trecut, oarecum, sub tăcere: în următorii doi ani, instituţiile bancare mondiale trebuie să returneze sau să restructureze credite pe termen scurt în valoare de trilioane de dolari. Un semnal de alarmă a fost tras în acest sens de Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Angliei şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

GÂNDUL

Cele şapte minuni ale primarilor din România: de la piramida cu closet la catedrala-buncăr

Doi primari din România s-au visat faraoni. Unul a făcut piramidă pe primărie, celălalt lângă. O capitală de judeţ a rămas fără apă caldă şi căldură. Primarul a venit cu o idee de un milion de euro construind o fântână arteziană care cântă "Oda bucuriei". În Voluntari, Beverly Hillsul de Ilfov, primarul "patriarh" ridică o catedrală cu buncăr antiatomic, spaţii de joacă pentru copii şi cinci clopote acţionate din buton. Azi dăm doar şapte exemple de minuni cu care administraţia publică a umplut România

Câţi bani trebuie să ai când pleci la mare. De la vacanţa low cost la concediul ministerial

Cea mai ieftină formulă este cea în care nu trebuie să plăteşti nimic pentru cazare, cum este, de exemplu, vacanţa cu cortul pe plaja de la 2 Mai, unde camparea este gratuită. Trebuie însă să cheltui pe mâncare, pe băutură, dar şi pe transport. În total, bugetul "low cost" pentru o familie formată din trei persoane care călătoreşte cu trenul de la Bucureşti la Mangalia şi petrece şase nopţi la mare este de aproximativ 1.600-1.700 de lei (în jur de 400 de euro).

UE şi FMI sistează negocierea unui nou acord cu Ungaria

Măsurile anunţate de guvernul ungar pentru reducerea deficitului bugetar nu s-au dovedit atât de convingătoare precum cele luate de România, astfel că FMI şi UE au sistat negocierile pentru un nou acord cu executivul lui Viktor Orban. Mai mult, Ungaria pierde, momentan, dreptul de a accesa ultimele 5,5 miliarde euro din împrumutul de 20 miliarde contractat în 2008. Întreruperea discuţiilor, anunţată sâmbătă, a şocat autorităţile de la Budapesta, care sperau să le finalizeze la începutul acestei săptămâni.

Videanu vrea să reducă preţurile forţat, ca în Grecia. În Grecia, preţurile au crescut, inflaţia a explodat

Ministerul Economiei va monitoriza, în 1.400 de centre, toate preţurile din România. Programul similar din Grecia a dus la ieftiniri de până la 7% în trei luni, susţine Videanu. Ministerul Economiei îi ameninţă pe comercianţii care îşi vând prea scump mărfurile că le va monitoriza preţurile şi că, dacă se vor constata "derapaje", va fi chemată Protecţia Consumatorilor pentru a interveni.

JURNALUL NAŢIONAL

Agronomie pe autostradă

Strategul infrastructurii, specialist în gândacul de Colorado. Adrian Ionescu, director general al CNADNR şi coordonator proiecte autostrăzi, numit la dorinţa lui Berceanu, îşi merită cu prisosinţă funcţia! Despre realizările acestui director vorbesc atât proiectele pe care le-a realizat, dar mai ales lucrarea de licenţă pe care a prezentat-o în 2002. Excepţionala lucrare privind bineînţeles construcţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale se numeşte "Combaterea gândacului de Colorado la cultura de cartof".

Căile Ferate Române, puse pe butuci de autorităţi

Căile Ferate Române sunt într-o stare catastrofală, la 20 de ani de la căderea comunismului, fiind victimele dezinteresului guvernanţilor din toate partidele, după ce odinioară România dispunea de cea mai extinsă reţea feroviară din Europa, potrivit specialiştilor din cadrul Oficiului de Statistică citaţi de AFP. În timp ce UE se reorientează către reţeaua feroviară pentru a proteja mediul, România, membru al Uniunii din 2007, acţionează tocmai invers, comentează agenţia franceză.

Bomba atomică fiscală

Ordonanţa privind dependenţa de angajator duce la haos în meseriile liberale şi printre PFA-uri. Sute de mii de oameni şi persoane fizice autorizate, de la actori, cântăreţi şi cercetători până la jurnalişti şi contabili vor avea de înfruntat un haos legislativ o dată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind reconsiderarea relaţiei de dependenţă între angajat şi angajator în raporturile de muncă. Micii întreprinzători sunt revoltaţi de faptul că ar putea fi puşi să plătească retroactiv contribuţii sociale şi impozit pe venit pentru ultimii cinci ani. În plus, legislaţia este foarte vagă.

ROMÂNIA LIBERĂ

Este necesară o alianţă PNL-PDL

Ministrul Justiţiei explică pentru prima dată de ce nu i-a plăcut în 2008 de şeful DNA, Daniel Morar, cum s-a reconciliat ulterior cu el şi argumentează de ce ar fi utilă pentru justiţie şi pentru România o alianţă largă de dreapta. Cu câteva zile înaintea publicării Raportului Comisiei Europene asupra Justiţiei, Cătălin Predoiu ne-a spus că "epopeea ANI" a fost un "semnal dezastruos" pentru România.

Gropile din asfalt ne păgubesc cu 4 miliarde de euro

Pentru a parcurge distanţa Constanţa-Arad, un camion are nevoie de o perioadă de timp două ori mai mare decât dacă ar străbate o distanţă similară pe un drum din UE. Starea proastă a şoselelor aduc pagube de peste 3% din PIB. Patronii firmelor de transport rutier trebuie să bage mâna adânc în buzunar pentru a acoperi cheltuielile cauzate de starea proastă a şoselelor. În final, pierderile sunt resimţite de bugetul de stat.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Cum se impozitează de fapt pensiile în lume?

În majoritatea ţărilor, pensiile sunt supuse taxării ca orice venit, însă cel mai adesea nu 100%, ci cu praguri neimpozabile, deductibilităţi şi alte facilităţi fiscale. În cele mai multe dintre ţările dezvoltate şi în unele state emergente, pensia de stat, rezultată din participarea la sistemul public de asigurări sociale, nu este singurul venit al persoanelor retrase din activitate. Asta pentru că funcţionează o gamă largă de modalităţi alternative de economisire pentru pensie, atât private, cât şi publice.

Somnul plin de vise fiscale al lui Vlădescu naşte monştri

Introducerea unui impozit progresiv şi majorarea salariului minim cu 30% vor arunca România fie în faliment, fie în ghearele hiperinflaţiei. Cine munceşte plăteşte, pare a fi noul principiu după care vrea să se ghideze actualul ministru al finanţelor publice Sebastian Vlădescu. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile făcute (în nume personal sau ca reprezentant al MFP?!) săptămâna trecută, prin care anunţa un posibil nou sistem de impozitare în România: impozit progresiv asupra veniturilor, impozit pe profit şi TVA reduse, salariu minim majorat cu 30%.

Asigurarea obligatorie ar putea aduce 46 de milioane de euro la bugetul de stat

Programul demarat pe 15 iulie bagă în aceeaşi oală vilele şi garsonierele şi nu ţine seama de diferenţele de risc de catastrofă dintre regiunile ţării. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) estimează că doar pentru maximum un milion din cele 8,3 milioane de locuinţe din România se vor încheia asi-gurări obligatorii faţă de riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, în cele şase luni de graţie de care dispun proprietarii.

ZIARUL FINANCIAR

Dacia se pregăteşte să exporte la anul SUV-uri Duster de 1,5 mld. euro

Dacia va majora producţia modelului Duster de la 20 de unităţi pe oră în prezent la 25 de SUV-uri în octombrie şi ulterior la 35 de maşini la începutul anului viitor, pentru a reduce perioada de aşteptare a clienţilor, care în Europa de Vest ajunge până la şase luni. Duster va "împinge" astfel producţia constructorului de la Mioveni în acest an la 330.000 de autovehicule, aproape de capacitatea maximă, din care 90% vor reprezenta maşini vândute pe pieţele externe.

Bancherii rostogolesc credite de 1,4 mld. euro lunar

Bancherii au vândut în medie credite de echivalentul a 1,4 miliarde de euro în fiecare din ultimele 12 luni încheiate în aprilie, însă sumele abia dacă permit rostogolirea finanţărilor acordate în trecut, fără să asigure finanţarea unor clienţi noi sau a unor proiecte noi de investiţii. Spre comparaţie, în primele zece luni din 2008, când creditarea era încă în perioada de boom, împrumuturile vândute lunar se ridicau la 2,6 miliarde de euro.

Consumul a scăzut cu 16% la patru luni

ComerŢul cu bunuri de larg consum (FMCG) a avut un declin de 16,5% în volum în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă din 2009, după contracţia de 11% înregistrată în 2009, arată un studiu realizat de compania de cercetare a pieţei MEMRB. În valoare consumul a avut o scădere de 8% în aceeaşi perioadă, faţă de o stagnare anul trecut. La început de an, chiar şi retailul modern, care de obicei creşte luând din cota de piaţă a micilor comercianţi de cartier, a fost pe un trend descendent: vânzările pe metru pătrat în lanţurile de magazine s-au redus cu 7,6% în lei în intervalul menţionat.

Finanţele clarifică modificările Codului fiscal în valuri

Ministerul Finanţelor a reuşit să finalizeze numai parţial normele legate de modificările aduse Codului fiscal, pregătind o hotărâre de guvern în care tratează doar schimbările aferente TVA şi accizelor, nu şi pe cele privind extinderea bazei de impozitare a veniturilor şi redefinirea activi tăţilor dependente/independente. În primele cinci luni totalul obligaţiilor fiscale neîncasate de ANAF au fost de circa 1 mld. euro.

BNR scoate licitaţiile de titluri de stat din "epoca faxului"

Dupa trei ani de pregătiri, testări şi discuţii, BNR şi-a dat aprobarea pentru ca începând de pe 2 august băncile să-i transmită online ofertele de cumpărare la licitaţiile de titluri de stat şi nu pe fax, aşa cum încă se procedează. BNR este administratorul pieţei primare a titlurilor de stat emise de Ministerul Finanţelor. Tot de pe 2 august, băncile interesate să participe la operaţiunile de piaţă organizate de BNR (licitaţii de atragere de depozite, operaţiuni repo) sau cele care solicită acces la facilitatea de depozit sau la cea de credit oferite de banca centrală vor transmite documentele necesare prin mijloace electronice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb