REVISTA PRESEI 20.03.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 20 martie 2012

ADEVARUL

Băsescu, la TVR: Ponta să înveţe să nu mai trăiască în minciună

Preşedintele a abordat în emisiunea "Prim plan" problemele din energie, problema contractelor preferenţiale cu statul, dar şi raportul dintre MCV şi Schenegen. Interviul a vizat şi tema luptei anticorupţie, dar şi cea a reformei statului. Emisiunea a fost moderată de Alina Stancu şi Dan Turturică. "În principiu, dl Ponta trebui să înveţe ca nu poţi trăi la nesfârşit din minciună. Nu vii la preşedinte, întâlnirea nu este din băşcălie. Consultările au fost constituţionale, în urma cărora trebuie să rezulte soluţia pentru un nou premier. Pentru România era vital ca un Guvern să fie instalat imediat". "Premergător acestei întâlniri, ştiind că Emil Boc îşi va depune mandatul, l-am invitat pe Boc şi şase oameni din conducerea PDL, i-am prevenit că prima propunere o voi face lui Victor Ponta. Mă aşteptam ca partidele din USL să vină cu o propunere. Soluţia lor a fost demisia mea şi alegeri anticipate."

Misiune secretă a FBI în România

Agenţii speciali adună probe la Iaşi şi la Braşov pentru a-i acuza pe doi români suspectaţi de sechestrarea şi extorcarea unei milionare din SUA. Doi agenţi FBI au venit la sfârşitul săptămânii trecute într-o vizită ultrasecretă la Iaşi, care a durat mai puţin de 12 ore. Reprezentanţii Biroului Federal de Informaţii l-au convocat la sediul Poliţiei Iaşi pe un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe nume Ştefan Barabas, căruia i-au luat o mostră de salivă în vederea prelevării ADN-ului. Ulterior, l-au lăsat să plece. Tânărul ieşean, proaspăt întors din Statele Unite ale Americii, este urmărit de FBI, alături de alţi doi români, într-un caz ultraspectaculos, desprins din scenariile hollywoodiene, în care românii joacă rolurile negative. Barabas este suspectat că, alături de Nicolae Helerea şi Emanuel Nicolescu (32 de ani), au sechestrat-o pe Anne Bass (69 de ani), fosta soţie a unui miliardar american, şi pe iubitul acesteia.

Miracolul economic islandez

Dacă în urmă cu trei ani numele său era sinonim cu falimentul, în prezent, Islanda este considerată un exemplu de revigorare economică. Unul dintre secrete: a lăsat băncile să se prăbuşească. Islanda a fost una dintre ţările asupra cărora criza financiară şi-a pus amprenta într-un mod dur. În 2008, sistemul bancar islandez s-a prăbuşit. Cele mai importante bănci din Islanda - Kaupthing, Landsbanki şi Glitnir - au intrat în faliment, ca urmare a datoriilor de miliarde de dolari acumulate în perioada în care aceste instituţii de credit urmau o politică agresivă de extindere. În 2009, islandezii au fost atât de furioşi din cauza condiţiilor economice precare încât au atacat Parlamentul cu pietre. Acum însă situaţia s-a schimbat. Islanda îşi revine în mod miraculos şi poate oferi lecţii de revigorare economică.

Piaţa imobiliară din China, încă un pas spre prăbuşire

Măsurile luate de Beijing pentru a ieftini locuinţele şi-au atins scopul: preţurile au avut cea mai mare scădere din ultimul an. Piaţa imobiliară, unul dintre principalele motoare de creştere economică din China, dă tot mai multe semne de prăbuşire. În ciuda protestelor dezvoltatorilor imobiliari, autorităţile de la Beijing continuă cu măsurile dure impuse de la începutul anului trecut pentru a descuraja achiziţiile de locuinţe de teama unei bule imobiliare. În februarie, preţul locuinţelor noi a scăzut în 45 dintre principalele 70 de oraşe monitorizate. Imediat după publicarea acestor date, bursele asiatice au înregistrat scăderi, indicele Shanghai Composite înregistrând o scădere de 0,2%.

Marea Britanie vrea să-şi concesioneze toate autostrăzile şi şoselele importante pentru a-şi redresa economia

Premierul David Cameron vrea să privatizeze autostrăzile şi şoselele din Regatul Unit şi să construiască alte autostrăzi. El a mai anunţat şi lansarea altor proiecte-mamut care să repună pe picioare economia Marii Britanii. Prim-ministrul Cameron a avertizat că infrastructura rutieră din Regatul Unit a rămas în urma celor din alte state şi sugerează ca gestiunea lor să fie preluată de companii private, scrie "The Telegraph". Potrivit acestui proiect, companiile vor primi o parte din taxa auto anuală pentru a menţine şi îmbunătăţi reţeaua de drumuri. Companiile vor fi încurajate şi să construiască alte autostrăzi şi drumuri naţionale, cu bani proveniţi din aceleaşi taxe.

OPEC reinvesteşte dolarii în obligaţiuni SUA, mai repede decât alţi investitori

Statele membre OPEC îşi reinvestesc profiturile de pe urma vânzărilor de produse petroliere în bonuri de trezorerie ale Statelor Unite cu peste 50% mai rapid decât alţi investitori străini, acesta fiind un beneficiu neintenţionat al faptului că preţul ţiţeiului se află la peste 100 de dolari barilul. Membrii Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) şi-au crescut achiziţiile nete de bonuri de trezorerie americane cu 43,3 miliarde de dolari (20%) în anul încheiat pe 31 ianuarie, comparat cu o creştere de 13% ale celorlalţi investitori străini, se arată în informaţiile publicate de Departamentul Trezoreriei Statelor Unite săptămâna trecută. În urma creşterii preţului ţiţeiului cu 26 de dolari pe baril faţă de 30 septembrie, producătorii de ţiţei înregistrează profituri adiţionale de 780 de milioane de dolari pe zi, conform informaţiilor compilate de agenţia de ştiri Bloomberg.

Este sau nu tipărirea de bani o soluţie pentru economie?

Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Japonia sunt cele mai mari economii care au apelat la tipărirea şi injectarea de bani în pieţe pentru a combate efectele crizei. Metoda este însă amplu contestată de alte ţări, iar economiştii avertizează că această soluţie-minune ar putea avea efecte adverse serioase, care pot da naştere unor dezechilibre grave. Astăzi, ministrul de Finanţe al Marii Britanii va prezenta un nou proiect bugetar, bazat pe măsuri de austeritate dure, prin care speră să-şi revitalizeze economia. În acelaşi timp, analiştii stau cu ochii pe banca centrală a statului, care ar putea anunţa în orice moment că va suplimenta sau prelungi programul de tipărit bani pentru a relaxa presiunea din pieţe. Analiştii se întreabă însă cât de eficiente sunt aceste injecţii de lichidităţi şi cât de ample trebuie să fie acestea pentru a avea efectele scontate.

Hollande cere ca BCE să se ocupe şi de stimularea economiei, după modelul FED

Francois Hollande, candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Franţa, a declarat că mandatul Băncii Centrale Europene trebuie lărgit pentru a-i oferi acesteia şi un rol în stimularea creşterii economice. BCE are în prezent doar sarcina ţinerii sub control a inflaţiei, spre deosebire de Rezerva Federală, banca centrală a SUA, al cărei mandat include şi stimularea economiei.

Un alt proiect faraonic în Spania: un "Euro Vegas" la Madrid sau la Barcelona

Ar putea fi cel mai mare pariu al Eurozonei. Magnatul american al cazinourilor, Sheldon Adelson, va alege curând unde va construi o staţiune de jocuri de noroc: la Madrid sau la Barcelona. Va investi 16 miliarde de euro şi va crea zeci de mii de locuri de muncă, scrie "The Economist". "Ne va lua între patru şi cinci ani", a declarat pentru "Forbes" magnatul american, preşedinte al Las Vegas Sands Corporation. "Până atunci, totul se va rezolva", crede el. Magnatul speră să creeze un "Euro Vegas" (echivalent european al Las Vegas-ului american), capabil să atragă până la un miliard de oameni pasionaţi de jocuri de noroc - cetăţeni din 50 de state aflate la o distanţă de cel mult cinci ore de zbor de Spania. Compania americană a ales Spania datorită climei, dar şi ţinând con t de şomajul uriaş din această ţară (23%), "care ne asigură sprijinul guvernului", potrivit declaraţiilor lui Adelson.

CURENTUL

VOLKSBANK O BANCA PERICULOASA SI ABUZIVA!

Se prefigureaza clar profilul unei banci ce trebuie neaparat ocolita !!! Problemele bancii se datoreaza in principal managementului asigurat de fostul presedinte Gerald Schreiner care a si fost mazilit, explicatia oficiala a bancii privind pierderile fiind aceea ca acestea s-ar datora dublarii provizioanelor constituite pentru acoperirea creditelor neperformante. De ce sa plateasca clientii bancii pentru asta? Ce scuza ofera Volksbank : Eterna CRIZA IMOBILIARA. Care e realitatea : Ingineriile financiare ale fostului presedinte Gerald Schreiner cu diversi dezvoltatori imobiliari gen Andrew Stear pe proiecte falite de la început cum ar fi: Armonia Braila, Arena Tatarasi - Iasi, Colina Soarelui - Iasi si altele ce abia stau sa explodeze!

Hossu se ascunde de ANI, Cartel Alfa pierde banii

Informaţiile despre şeful Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sunt păstrate la sediul sindicatului mai ceva ca secretul bancar din Elveţia. Sindicatul refuză ostentativ să trimită datele solicitate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru ca aceştia să poată verifica legalitatea averii liderului Bogdan Hossu. Nici măcar deciziile magistraţilor nu par să-i clintească din decizia lor pe liderii Cartel Alfa, determinaţi să sfideze legea până la capăt. Magistraţii Judecătoriei Sector 6 şi cei ai Tribunalului Bucureşti au dispus amendarea Cartel Alfa cu 200 de lei pe zi pentru că a refuzat să transmită inspectorilor ANI informaţii despre liderul de sindicat Bogdan Hossu.

CURIERUL NATIONAL

Gratii pentru frauda bancaro-imobiliară

William Black, americanul care a ajutat la condamnarea a 1.000 de bancheri, spune că la baza creditării ipotecare din SUA a stat frauda. Aceasta nu este greu de dovedit, în condiţiile în care din punctul de vedere al unui creditor onest cele mai multe din practicile care au însoţit împrumuturile nu au sens. Scenariul american a fost tradus şi în România, actorii locali având de răspuns unor întrebări cu puternic iz penal. Învinovăţirea celor care au contractat credite în perioada de "boom", iar acum sunt în imposibilitatea de a le rambursa, revine periodic în societatea românească, unde însă uităm de un alt aspect: responsabilitatea creditorilor. În realitate, balonul creditării inflamat în România la jumătatea deceniului trecut, după un model brevetat în statele dezvoltate, a fost opera bancherilor şi nicidecum a românilor cu o educaţie financiară redusă şi de care s-a profitat pentru înşelarea lor.

Ponta: Nu voi fi niciodată premierul lui Traian Băsescu

"O să cerem oficial publicarea tuturor stenogramelor de la întrevederea cu preşedintele". Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că va solicita publicarea tuturor stenogramelor de la consultările preşedintelui Traian Băsescu cu partidele politice, declarându-se convins că şeful statului nu i-a menţionat numele ca propunere pentru funcţia de premier, informează Mediafax. "O să facem o solicitare oficială ca domnul Băsescu - iată, avem o premieră: stenograme de la întâlnirea cu preşedintele - să dea toate stenogramele pentru că, vă reamintesc, cu noi s-a văzut la ora 16.00, dacă nu mă înşel. Înaintea noastră a avut discuţii cu UDMR, UNPR şi minorităţile, când probabil deja le-a spus cine va fi prim-ministru. Sau, oricum, în niciun caz nu le-a spus de Ponta. După care a avut discuţii cu PDL şi, în mod sigur, nu le-a spus nimic de Ponta", a spus el.

Clienţii Laguna Residence ar putea pierde avansurile

Avocaţii unuia dintre creditori susţin că aceştia ar putea totuşi recupera banii dacă instanţa deschide astăzi procedura insolvenţei. Peste o săptămână are loc cea de-a treia licitaţie organizată de executorul judecătoresc, pentru vânzarea ansamblului rezidenţial de lângă Lacul Tei. Zeci de clienţi care au plătit avansuri pentru imobilele construite în complexul Laguna Residence ar putea să piardă orice posibilitate de recuperare a sumelor dacă instanţa nu declanşează, astăzi, procedura insolvenţei, iar ansamblul va fi vândut la a treia licitaţie din cadrul unei executări silite.

PDL vrea referendumul pentru revizuirea Constituţiei, simultan cu alegerile locale

PDL doreşte ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc simultan cu alegerile locale, astfel încât alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale, a declarat, ieri, Emil Boc, care a făcut apel la opoziţie să revină în Parlament în acest scop, citează Mediafax. Boc a apreciat că revizuirea Constituţiei ar fi un bun moment pentru ca opoziţia să revină în Parlament. El a explicat că revizuirea legii fundamentale nu poate fi făcută în absenţa opoziţiei din Parlament, întrucât sunt necesare voturile a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor pentru adoptarea acesteia. Liderul PDL a menţionat că această revizuire ar presupune punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

EVENIMENTUL ZILEI

Culisele celor 30 de secunde în care Ponta a fost premier

Stenograma discuţiei din 6 februarie 2012 dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii USL arată că şeful statului i-a propus lui Victor Ponta să preia conducerea Guvernului după demisia lui Boc. La acel moment, liderul PSD nu a dat nici un răspuns, în locul său a refuzat însă Antonescu. Acum, pus în faţa acestei dezvăluiri, Ponta l-a acuzat pe şeful statului că minte. După publicarea stenogramei de EVZ, Ponta şi-a nuanţat reacţia spunând că nu a fost o propunere serioasă.

S-a anulat primul credit din Europa!

Clauzele abuzive pot provoca nulitatea acordurilor de împrumut, potrivit reglementărilor europene, care se răsfrâng şi asupra românilor. Contractele de credit cu clauze abuzive pot fi declarate nule de către instanţă, potrivit unei scrisori a Curţii Europene de Justiţie (CEJ). Decizia dă speranţe clienţilor români care au conflicte cu băncile, majoritatea contractelor bancare de la noi prevăzând că, dacă o clauză este anulată restul contractului rămâne în vigoare. Dacă precedentul creat de CEJ ar fi preluat şi în practica juridică românească, atunci mulţi debitori care au acum probleme cu băncile ar avea posibilitatea de a reveni la situaţia iniţială, de dinantea contractării împrumutului. Anularea contractului de credit i-ar putea ajuta în special pe cei care au luat împrumuturi foarte scumpe.

JURNALUL NATIONAL

Băsescu, mulţumit de "cum se mişcă Ungureanu". Şeful statului nu mai face publice discuţiile cu Ponta şi Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR, că a decis să nu mai facă publice discuţiile cu liderii USL de la Cotroceni, care au urmat demisiei lui Emil Boc, menţionând că a dispus verificarea corectitudinii transcrierii dialogului publicat şi că discuţia a fost una serioasă. Soluţia este să avem un Parlament unicameral, cu 300 de membri. Dacă UDMR nu vrea revizuirea Constituţiei, mai sunt alte partide, PSD, PNL, care ar trebui să şi dorească asta. Te poţi supăra la tine la partid, tu Antonescu, tu Ponta, dar la Parlament nu poţi fii supărat. Eşti trimis acolo de către electorat.

TVR anulează din nou concursul pentru şefia Ştirilor. Vezi de ce

Televiziunea publică anulează pentru a doua oară concursul pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiunilor Informative şi Sport, pentru a nu exista riscul ca organizarea competiţiei să fie contestată, a anunţat Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al Televiziunii Române. Decizia vine la două săptămâni de la încheierea perioadei de înscriere la concurs. Pe 3 februarie, TVR anunţa pe site organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR, după ce mandatul Rodicăi Culcer la şefia Ştirilor TVR a încetat. Ulterior, data limită la care trebuiau depuse candidaturile, 17 februarie, a fost prelungită până la 28 februarie. Hotărârea ar fi fost luată întrucât nici una dintre persoanele care îşi depuseseră candidaturile până la acea dată - Anca Lăzărescu, directorul interimar al Direcţiei, Monica Ghiurco, redactor-prezentator Ştiri, şi Claudiu Lucaci, realizator TVR 3 - nu ar fi avut dosarul complet.

Românii codaşii UE la plata cu carduri. Cum a evoluat piaţa bancară românească în comparaţie cu cea din ţările din Europa Centrala şi de Est

În România existau 13 milioane de carduri valide în circulaţie, în luna decembrie 2011, iar valoarea totală a tranzacţiilor de plată a fost de 1.335 milioane de euro, potrivit studiului pieţei bancare din Europa Centrală şi de Est (ECE), elaborat de Ensight Management Consulting. Datele ne plasează alături de bulgari pe ultimele locuri în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor cu carduri pe locuitor dintre ţările ECE. România are cel mai mic număr de carduri pe cap de locuitor dintre toate ţările ECE. Concret, un român deţine 0,59 de carduri, adică din doi români doar unul are un card, în timp ce un bulgar are 1.01 carduri, iar un sloven 1,79.

Cine câştigă şi cine pierde din prăbuşirea monedei naţionale. Cel mai slab leu în raport cu euro

Euro a atins luni un nou record istoric faţă de leu. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,3794 lei/euro, în creştere cu 0,11 bani faţă de vineri, când se atinsese un alt maxim istoric. Românii care au credite în euro la bănci, cei care stau în chirie sau cei care lucrează la firme care au credite în euro sunt cei mai afectaţi. Însă şi facturile la telefonie şi preţul mărfurilor din import vor fi mai mari. La casele de schimb, un euro se putea cumpăra ieri cu sume cuprinse între 4,43-4,447 lei, cu 0,045- 0,05 bani mai mult decât în urmă cu o lună. Asta înseamnă că pentru fiecare 100 de euro cumpărată un cetăţean trebuie să scoată 4,5-5 lei în plus.

NATIONAL

Razboi total intre Ungureanu si Maior!

Dupa cateva luni de "limbarita" neobisnuita pentru un sef de serviciu secret, tipica insa unui candidat aflat in plina campanie electorala, George Maior a renuntat subit la iesirile publice. Sursele National sustin ca acesta a digerat greu numirea lui Razvan Ungureanu drept premier, post care, pana la un moment dat, era sigur ca ii revine lui. Insa seful SRI si-a revenit rapid si a trecut la contraatac, incercand sa-i puna ceva bete in roate fostului director al SIE, acuzat deja voalat ca "a inceput sa joace de unul singur". In replica, rivalul aflat acum in fruntea Guvernului a ripostat imediat, amendand rapoartele informationale considerate mai mult decat "subtiri" primite de la oamenii lui Maior.

Elitele bancare aprind fitilul celui de-Al Treilea Razboi Mondial

"Razboiul celor trei steaguri false" bate la usa. O operatiune majora sub steag fals zguduie intregul sistem politic, economic si social al lumii. Si exact asta se urmareste acum. In prezent, asistam la numeroase operatiuni economice si militare sub steag fals. Prin asta, elitele bancare mondiale urmaresc prabusirea sistemului bancar actual, prin razboi mondial. O astfel de operatiune majora a fost socotita triplul atentat de la 11 septembrie 2001, care a lovit SUA in stalpul economiei, simbolizat de World Trade Center, al puterii militare, simbolizat de Pentagon si al puterii politice - chiar daca al treilea avion nu si-a atins tinta, Casa Alba, impactul a existat. "Vinovatul" pe care a cazut "steagul fals" a fost Afganistanul, pentru ca acolo se afla Osama ben Laden, "tapul ispasitor".

Romgaz, data pe mana BCR si Goldman Sachs

Consortiul format din Erste, BCR, Goldman Sachs si Raiffeisen Capital & Investment a primit acordul Ministerului Economiei pentru a intermedia listarea companiei Romgaz la bursa. Oferta firmei de gaze este estimata la 300 de milioane de euro. Ministerul Economiei a anuntat ca, in perioada imediat urmatoare, vor fi demarate serviciile financiare si de consultanta necesare pregatirii, derularii si inchiderii ofertei publice secundare. Este vorba de intermedierea listarii a 15% din titlurile Romgaz la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

PUTEREA

România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane de euro săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale, a afirmat comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, după întâlnirea cu premierul Ungureanu. "Conform calculelor noastre, România ar trebui să primească cel puţin aceeaşi sumă de bani (în exerciţiul bugetar 2014-2020 - n.r), pentru a-şi continua toate proiectele începute, care trebuie să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cetăţenilor români. Prin urmare, este foarte important pentru România să demonstreze că poate utiliza fondurile existente", a spus comisarul European, citat de Mediafax.

Guvernul şterge datorii la Oltchim fără avizul acţionarilor minoritari

Privatizarea Oltchim a atras patru investitori, printre care un puternic grup din Rusia, iar Guvernul intenţionează să transforme datoriile combinatului către AVAS în acţiuni de pe poziţie de forţă faţă de acţionarii minoritari, urmând să decidă că operaţiunea nu mai trebuie validată şi de AGA. Conversia datoriilor în acţiuni ar dilua puternic participaţiile acţionarilor minoritari dacă aceştia nu vor putea participa cu zeci de milioane de euro la capitalul companiei pentru a-şi menţine participaţiile actuale. Acţiunile Oltchim vor fi vândute într-un proces în care singurul criteriu de departajare a ofertelor depuse va fi preţul, iar statul se va baza în negocieri pe evaluări care relevă că valoarea de piaţă a companiei poate ajunge şi la aproape 300 milioane euro , dacă Oltchim beneficiază şi de serviciile rafinăriei Arpechim, principalul furnizor de materii prime, aflată în prezent în proprietatea Petrom.

Suedia vrea să renunţe la cash

Suedia a fost prima ţară europeană care a folosit bancnota, în 1661, şi tot ea va fi primul stat care va renunţa definitiv la banii cash. Locuitorii acestei ţări nu mai cumpără nici măcar biletele de autobuz cu banii jos, ci le achiziţionează print-un SMS sau sub formă de cartele preplătite. Până şi bisericile au apelat la folosirea bancomatelor, pentru sumele primite de la enoriaşi. Nu toţi suedezii sunt fericiţi de acest viitor aspect, mulţi dintre ei apreciind că oamenii din sectorul rural al ţării habar nu au cum se folosesc cardurile bancare. În prezent, banii cash mai reprezintă numai 3% din economie, comparativ cu 9% în zona euro şi 7% în Statele Unite,potrivit Băncii Internaţionale.

ROMANIA LIBERA

Capcană pentru USL. Miza dezvăluirii lui Băsescu privind propunerea ca Ponta să fie premier

Prin toate explicaţiile în care s-au încurcat după dezvăluirea de duminică seară a preşedintelui Traian Băsescu, liderii USL nu au făcut decât să se scufunde şi mai tare în capcana întinsă. În afara întrebării "ce s-ar fi întâmplat dacă Ponta spunea < da >?", rămâne o alta: de ce liderii USL nu au dezvăluit atunci "băşcălia", pierzând astfel ocazia de a puncta electoral? Un lucru este limpede: dacă Ponta accepta să conducă un guvern, chiar şi minoritar, USL ar fi câştigat avantajul de a organiza atât alegerile locale, cât şi pe cele generale. Cum e greu să mai justifici public acuzaţiile de dictatură, sau de fraudare a alegerilor ori greva parlamentară când te afli la cârma Executivului, era de aşteptat ca Ponta să nege că ar fi primit această ofertă: "Nu am primit niciodată nimic şi prin urmare nu aveam ce să refuz"",

Ponta: O coabitare între Băsescu şi un guvern condus de Ponta e greu de realizat, nu se va întâmpla

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, la B1Tv, că o coabitare între preşedintele Traian Băsescu şi un Guvern condus de Victor Ponta este greu de realizat, menţionând că nu crede că o astfel de situaţie se poate întâmpla, potrivit Mediafax. Liderul PSD a spus la B1TV că discuţia de la Cotroceni legată de desemnarea premierului nu a fost una serioasă din partea şefului statului. Ponta a precizat că oricum se ştia că Ungureanu va fi desemnat premier, iar întâlnirea preşedintelui Băsescu cu opoziţia a fost una absolut de formă, o dovadă fiind inclusiv durata scurtă. Ponta a menţionat însă că după congresele din USL din 7 aprilie, unde va cere acceptul partidelor reprezentate, nu va refuza propuneri de preluare a funcţiei de premier.

Băsescu nu iartă Petrom: Din 2014, redevenţa va fi ca în ţările arabe

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că Petrom trebuie să se aştepte ca în anul 2014, când va fi rediscutată redevenţa pe care o plăteşte statului român pentru extracţiile de resurse petroliere, aceasta să nu fie mai mică decât în statele arabe, scrie Mediafax. Preşedintele a amintit şi că a fost aplicată o amendă de 300 de milioane companiilor petroliere. "A făcut deja Consiliul Concurenţei, a aplicat o amendă de 300 de milioane de Euro companiilor petroliere din România. În rest, nu ai decât să citeşti contractul semnat în timpul Guvernului Năstase şi să-l pui în aplicare ", a spus preşedintele la TVR.

ZIARUL FINANCIAR

Cum au ajuns câteva mii de românii să parieze miliarde de euro pe discursurile lui Bernanke

Peste opt mii de români tranzacţionează pe piaţa valutară Forex şi pun la bătaie milioane de euro visând la îmbogăţire deşi şansele de câştig sunt foarte mici, pentru că depind de anticiparea evoluţiilor unor indicatori financiari complicaţi şi de reacţia pieţelor la deciziile marilor bănci centrale ale lumii. Investiţiile în acţiuni, mai simple şi mai puţin riscante decât cele în valute, nu sunt atât de populare printre românii preocupaţi în exces de cursul de schimb. Mirajul pieţei Forex a luat amploare în România din 2007, când criza financiară a început să facă ravagii pe burse. În doar cinci ani de la declan­şa­rea crizei, numărul românilor care tranzacţionează pe piaţa Forex a ajuns la circa 8.000-10.000, potrivit estimărilor făcute de casa de brokeraj X-Trade Brokers.

Financial Times: satele săseşti din Transilvania sunt adevărate comori

Cotidianul britanic Financial Times a publicat un reportaj despre satele săseşti din Transilvania, unde se pot găsi la vânzare case tradiţionale la preţuri mici, posibilii cumpărători fiind însă avertizaţi cu privire la practicile birocratice opace şi costurile ascunse. "Este februarie, iar peisajul este acoperit de zăpadă. Pe străzile îngheţate vezi căruţe care transportă lapte sau fân. Scena este dominată de impunătoarele biserici medievale de origini saxone. În sate, fumul se ridică din coşuri, iar bătrâne cu fuste lungi şi basmale merg pe poteci. Parcă păşeşti într-un tablou de Pieter Brueghel", începe articolul din Financial Times. Timpul parcă s-a oprit în loc în satele săseşti din Transilvania, o regiune de mărimea Belgiei cu mai mult de 200 de sate şi şapte oraşe unde se regăsesc influenţele saxone.

Viciile dispar greu: când toată lumea stă cu ochii pe Transelectrica, noul ministru al economiei şi-a numit doi consilieri în CA

La doar două luni de la scan­dalul determinat de numirea con­silieru­lui personal al fos­tului prim-mi­nistru Emil Boc în funcţia de pre­şedinte al Transelectrica (TEL), noul ministru al eco­nomiei Lucian Bode a solicitat com­paniei să-i numească în consiliul de administraţie pe Gabriel-Adrian Margin, directorul său de cabinet de la Ministerul Economiei, şi pe Silviu Mănăstire, consilierul său personal. Ei vor ocupa provizoriu locurile rămase vacante după demisiile lui Cristian Ene Corbeanu şi a lui Sergiu Noruţ Stănişteanu, numiţi în funcţie de fostul ministru Ion Ariton.

Cu ce vine nou legea energiei: criterii stricte pentru membrii ANRE, liberalizarea preţurilor din toamnă şi contoare inteligente

Proiectul de lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), aprobat de Guvern la finalul săptămânii trecute şi trimis în Parlament, aduce o serie întreagă de noutăţi pentru o piaţă în care anual se învârt miliarde de euro şi în care sunt active cele mai puternice companii de stat din România, dar şi giganţi internaţionali precum CEZ (Cehia), Enel (Italia) sau E.ON (Germania). Contoare inteligente care pot da informaţii în timp real privind consumul şi preţul energiei, liberalizarea preţurilor chiar de anul acesta pentru consumatorii non-casnici sau impunerea anumitor criterii pentru angajaţii aflaţi în conducerea ANRE sunt doar câteva dintre prevederile documentului aprobat de Guvern.

"Reforma germană din energie este la fel de îndrăzneaţă ca prima aterizare pe Lună"

Într-o eră în care omenirea pune presiuni maxime pe resursele naturale, Germania a dat startul cursei naţiunilor pentru reconstrucţia pieţei energetice cu un proiect "verde" de 200 de miliarde de euro, cel mai amplu de acest fel de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când cea mai mare economie europeană de acum a fost nivelată de bombardamentele aliaţilor. La start s-a aliniat şi România. Germania condusă de cancelarul Angela Merkel vrea să construiască ferme eoliene pe platforme marine care vor acoperi o suprafaţă de şase ori mai mare decât cea a oraşului New York, cel mai mare din SUA din punctul de vedere al populaţiei. Guvernul intenţionează, de asemenea, să asambleze linii de transport al energiei electrice care ar putea lega Londra, capitala Marii Britanii, de Bagdad, capitala Irakului.

CDS-ul scade la 300 de puncte, dar Drăgoi nu-l mai ia în seamă

Prima de risc de ţară pentru România reflectată în cotaţiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default) a scăzut cu circa un punct procentual în ultima lună, de la 4% la 3%, în contextul ameliorării percepţiei faţă de întreaga regiune şi al evaluărilor pozitive primite de România din partea mai multor analişti străini şi a FMI. Ieri, CDS-ul României a coborât pe pragul de 300 de puncte de bază (3 puncte procentuale) după ce la sfârşitul lui 2011 - începutul lui 2012, când se înmulţiseră vocile care prevesteau colapsul zonei euro, cotaţiile de risc urcaseră la 450 de puncte. Chiar dacă în principiu acest indicator influenţează direct costul finanţărilor externe - în principal al celor în euro, ministrul finanţelor Bogdan Drăgoi spune că nu îi mai dă prea multă importanţă, mai ales după ce tocmai a bifat două emisiuni de obligaţiuni pe Wall Street, unde - potrivit afirmaţiilor sale - nimeni nu bagă în seamă CDS-urile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031