REVISTA PRESEI - 22.03.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 22 martie 2010

ADEVĂRUL

Europa nu mai are bani de şcoală

Pe întregul continent au loc reduceri de buget, concedieri de personal şi tăieri de investiţii. Unele universităţi britanice riscă falimentul, iar experţii avertizează că instituţii de vârf ale Europei ar putea dispărea din topurile internaţionale. România nu e singura ţară unde profesorii sunt ameninţaţi de concedieri sau de reduceri de salarii. Potrivit unui studiu realizat de Guntars Catlaks, coordonator de cercetare la Organizaţia Internaţională a Educaţiei, sistemele de învăţământ ale multor ţări europene au fost afectate de criză.

Cum a rămas notar Manuela Mitrea

Stenogramele "Cătălin Voicu" readuc în prim-plan un scandal înăbuşit la Înalta Curte: modul în care soţia liderului PSD Miron Mitrea şi-a obţinut titlul de notar public. În interceptările pentru care DNA îi cere arestarea, Cătălin Voicu s-a lăudat că, datorită influenţei sale, soţia lui Miron Mitrea şi-a recâştigat funcţia de notar.

Misterele Revoluţiei -Teodor Brateş ,"amfitrionul" Revoluţiei

Lui Teodor Brateş, "gazda" Revoluţiei de la televizor, încă i se mai bate obrazul pe stradă pentru că l-a făcut om pe Ion Iliescu. Serialul "Misterele Revoluţiei" dedică următoarele episoade evenimentelor care au avut în centru Televiziunea naţională.Unul dintre momentele-cheie ale Revoluţiei a fost acela în care postul naţional de televiziune, principalul instrument de propagandă şi diversiune din decembrie 1989, a intrat pe mâna poporului.

Măsurile anticriză sunt boicotate de la catedră

Profesorii loviţi de soluţiile antirecesiune mult mai blânde în comparaţie cu cele din Europa ameninţă cu îngheţarea anului şcolar 2009-2010. Prima formă de protest anunţată de cadrele didactice se aplică la clasă. De astăzi profesorii nu vor mai pune note în catalog.Măsurile de criză luate de Guvernul de la Bucureşti ameninţă 15.000 de posturi ale angajaţilor din învăţământ, din cele aproximativ 300.000.

România printre "greii" lumii în aur

Cele 103,7 tone de aur din rezervele Băncii Naţionale a României plasează ţara noastră pe locul 31 în topul celor mai mari deţinători ai metalului preţios la nivel mondial. Aprecierea semnificativă a aurului din ultima jumătate de an a sporit valoarea rezervelor României cu aproape 25%, până la 2,72 miliarde de euro.

Măsurile lui Boc, paralele cu realitatea

În timp ce statele UE au convenit asupra încheierii programelor anticriză, premierul român anunţă măsuri amânate şi ineficiente pentru mediul de afaceri. Despre neimpozitarea profitului reinvestit s-a vorbit nouă luni până la aplicarea lui efectivă. Şi cu toate acestea, firmele vor ocoli aşa-zisa facilitate, spun experţii fiscali.

Ungaria şi Polonia nu au pierdut vremea

Dificultăţile cu care s-a confruntat Ungaria de la începutul crizei economice au determinat autorităţile de la Budapesta să consolideze politicile fiscale. Acestea au decis să majoreze TVA de la 20% la 25%, pentru a-şi creşte încasările bugetare. Ca o compensaţie, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) au fost reduse substanţial, la fel şi impozitul pe venit. Acesta va fi redus suplimentar şi în acest an. Guvernul Boc a decis să păstreze nivelul cotei unice şi al TVA-ului, dar să majoreze contribuţiile de asigurări sociale cu 3,8%. Rezultatul: creşterea muncii la negru, dar şi stimularea şomajului.

CAPITAL

Guvernul subestimează din nou cheltuielile fondului de şomaj

România a anunţat, luna trecută, cele mai multe concedieri din UE, după Marea Britanie. Autorităţile au însă previziuni optimiste, chiar dacă acestea au adus şi anul trecut fondul de şomaj în deficit. Impactul recesiunii va continua să se resimtă puternic pe piaţa muncii în 2010.

Problemele monedei euro fac şi leul să pară mai tare

Evoluţia monedei europene din acest an depinde de mişcările marilor fonduri de investiţii, de revenirea economiilor europene şi de rezolvarea problemelor financiare din Grecia. Criza prin care trece Grecia a afectat semnificativ moneda euro, modificând raportul faţă de principalele valite internaţionale.

România va fi invitată oficial în South Stream după ce îşi face lecţia

Implicarea României în proiectul South Stream, dar şi colaborarea dintre Romgaz şi Gazprom, depinde de rezultatul discuţiilor de la Moscova de săptămâna aceasta. După lansarea anunţului referitor la o posibilă implicare a României în proiectul gazoductului South Stream, ştirile au început să se precipite.

Ford caută noi dealeri cu ambiţia de a cuceri 10% din piaţa românească

Anul 2010 are o importanţă majoră pentru afacerile grupului Ford în România. În afara investiţiilor aflate în curs de derulare în interiorul uzinei, compania ar trebui să înceapă asamblarea noului model promis de oficiali încă de la începerea negocierilor pentru achiziţia fabricii craiovene, să atragă furnizorii necesari şi să demareze activitatea proprie de import şi comercializare a mărcii.

Lucrătorii străini trimit acasă, din România, sute de milioane de euro

Lucrătorii străini din România au trimis acasă 305 milioane de euro în 2008 cu 55 de milioane de euro mai mult decât în 2007. Potrivit Institutului de Statistică al UE (Eurostat), migranţii rezidenţi în România de cel puţin un an au transferat în statul de origine 240 de milioane de euro, iar cei sosiţi în ţară de mai puţin de un an (incluzând aici şi lucrătorii sezonieri sau care fac naveta peste graniţă) au scos din România alte 65 de milioane de euro.

CURENTUL

Stenodrame de Tia Şerbănescu

Multe stenograme şi înregistrări au apărut până acum (Ridzi, Solomon, Geoană cu plicul în buzunar, caltaboşi, valize) şi-ncă multe vor mai apărea - dar parcă niciunele nu sunt atât de edificatoare ca stenogramele din dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu. Adevărate capodopere ale corupţiei. Când Voicu îi declară fratelui Mazăre: "dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată procuratura la dispoziţie, ai toată justiţia în mână, şi în trei ani am reţeaua mea în toată România" simţi că te afli în faţa unei clipe de adevăr absolut. Înţelegi fatalitatea. Pricepi de ce ţara asta n-are nicio şansă să scape de încercuirea voicilor.

Mărieş îi va reclama la Parchet pe Iliescu şi Roman pentru trădare de ţară

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că în urma noilor informaţii descoperite în dosarele Revoluţiei va depune o plångere la Parchetul General împotriva lui Ion Iliescu şi Petre Roman.

Potrivit lui Mărieş, noile informaţii descoperite după studierea actelor din dosarul Revoluţiei l-au determinat să facă o completare la plångerea depusă iniţial, în care îi acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu şi pe fostul premier Petre Roman de trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale.

Adomniţei - "premiant" la plăţi fără documente justificative

Curtea de Conturi ne dezvăluie pe ce s-au tocat în 2008 banii României.Decontarea nelegală de materiale pentru lucrări de reabilitare care nu s-au realizat, plăţi pentru clădiri care nu au fost construite, imobile subevaluate sau terenuri care au fost "uitate" la inventarierea patrimoniului - sunt cåteva dintre abaterile constatate de Curtea de Conturi la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), în ultimul an al scurtului mandat al lui Cristian Adomniţei.

Ducem lipsă de peste 7.000 de poliţişti

Structura organizatorică a Poliţiei Române, după restructurarea de anul trecut, prevede că numărul total al poliţiştilor trebuie să fie de 61.353. Cu toate acestea, numai 53.844 dintre aceste posturi erau ocupate anul trecut, înregistrându-se astfel un deficit de 7.509 oameni ai legii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române. În anul 2008, când erau prevăzute 59.195 posturi şi ocupate 53.012, procentul de angajare era mai mare, adică 90%.

CURIERUL NAŢIONAL

Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar

Fondul de rezervă bugetară, supapa guvernamentală de "sifonare" a banilor publici .În 2008, Guvernul a crescut acest fond de... 593 de ori.Un miliard de euro cheltuiţi fără a se cunoaşte destinaţia finală.Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi, recent publicat, ar trebui tratat cu maximă atenţie de autorităţi. Datele regăsite în documentul amintit demonstrează grave nereguli în gestionarea banilor publici. În fapt acest Raport explică starea de blocaj financiar pe care o traverseaza Romania.

Investitorii Impact, făcuţi părtaşi la datorii, nu la dividende

Nici în acest an societatea nu va repartiza acţionarilor o parte din profit.Acestora li se propune să aprobe contractarea unor noi credite .Volumul datoriilor, de 165,2 mil. lei, este dublu faţă de veniturile realizate în 2009.Ca şi în anii trecuţi, Impact Developer&Contractor (IMP) nu îşi va recompensa acţionarii cu dividende. Compania a consemnat un recul consistent al câştigurilor anul trecut, obţinând un profit net de 665.000 de lei, faţă de 8,2 milioane lei în 2008.

Preţul benzinei aduce un nou val de scumpiri în economie

Unele sortimente de benzină au ajuns să depăşească pragul de cinci lei pe litru .

Dragos Frumosu: Preţurile în industria alimentră s-ar putea majora cu 5% chiar în perioada Paştelui .Florea Pârvu: O să ne trezim cu mii de societăţi care se vor închide şi care vor genera alţi şomeri.

Guvernul va aplica salarizarea unitară pe acelaşi buget ca în 2009

Emil Boc: Actul normativ pe care îl propunem este să rămânem în aceeaşi masă bugetară

Propunerea va fi discutată mâine cu sindicatele.Guvernul va prezenta, marţi, sindicatelor un proiect de act normativ ce vizează aplicarea unitară a legii salarizării bugetarilor în cadrul unei mase bugetare egale cu cea din 2009, a declarat sâmbătă premierul Emil Boc, după discuţiile cu sindicatele.

România a reciclat doar unu la sută din deşeuri în 2008

La nivelul UE, suntem "depăşiţi" doar de bulgari, care n-au reciclat nimic.

Cantitatea medie de deşeuri municipale generate de români a fost în 2008 una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, însă România s-a clasat pe penultimul loc la nivelul blocului comunitar după proporţia deşeurilor care au fost reciclate, a anunţat vineri Eurostat. Potrivit datelor transmise Biroului european de statistică, România a reciclat în 2008 numai 1% din totalul deşeurilor municipale, restul fiind depozitat în gropile de gunoi.

EVENIMENTUL ZILEI

Geoană: Mitică Iliescu şi Voicu pot să vă rezolve

În 2006, Mircea Geoană i-a prezentat liderilor PSD pe generalul Mitică Iliescu şi executantul său, Cătălin Voicu, drept oamenii la care pot apela şi pe care îi pot consulta în chestiuni juridice. "Misiunea" lui Cătălin Voicu în PSD era cunoscută la vârful partidului. Potrivit unor surse din PSD, în 2006, Mircea Geoană le prezentase "reţeaua", ce poate, ce face şi cu ce poate ajuta aceasta. Cătălin Voicu fusese înfăţişat drept un executant direct al generalului Dumitru Iliescu, fost şef al Serviciului de Protecţie şi Pază

Creditul în lei, mai scump dacă se scoate cel exotic

Restricţionarea creditării doar la moneda naţională va face traiul românilor mult mai greu.O posibilă decizie a bancherilor din Europa de a restricţiona creditele de consum doar în moneda naţională a statelor din Europa Centrală şi de Est ar putea trimite românii să se împrumute din alte surse mult mai scumpe. Discuţia pe această temă s-a ţinut la Atena, în Grecia, unde s-a hotărât eliminarea anumitor tipuri de creditare considerate active toxice.

Ponta aleargă după voturile naţionaliştilor lui Vadim

Noul preşedinte al PSD încearcă să câştige voturile românilor din Ardeal. Analiştii politici avertizează că este posibil să îl resusciteze pe Corneliu Vadim Tudor.

Declaraţiile politicienilor UDMR şi Partidul Civic Maghiar de la Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, 15 martie, nu au rămas fără replică. Politicienii români au folosit drept pretext o adunare la care au participat 1.000 de români din se cuime, organizată sâmbătă la Topliţa de o asociaţie civică.

Victorie categorică a vechii gărzi din PDL

Noul statut al partidului asigură realegerea lui Emil Boc în funcţia de preşedinte, până cel mai târziu pe 15 iulie. Cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general vor fi decişi tot de acesta.Liderii PDL şi-au întors ieri pe toate părţile viitorul statut astfel încât să facă alegeri democratice, dar în final să iasă, totuşi, cine trebuie. Convenţia Naţională în care-şi vor alege preşedintele şi primii cinci "locotenenţi" ai acestuia va fi cel mai târziu pe 15 iulie, după jocurile la nivel local.

"Recruţii" liberali se revoltă împotriva lui Oprea

Abia lansat la apă, partidul lui Gabriel Oprea se confruntă cu primele refuzuri.

Zece parlamentari proveniţi din PNL nu vor să se înscrie în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR). Motivul: nu au primit funcţiile aşteptate. Cu toate că jumătate dintre parlamentarii independenţi provin din PNL, de unde au fost racolaţi de foştii lor colegii, liberalii nu au primit nici unul din cele 4 posturi importate - cele 3 de preşedinte (plin, executiv şi de onoare) şi unul de secretar general.

FINANCIARUL

Topul băncilor în funcţie de nivelul creditelor neperformante

Anul 2009 a fost marcat de creşterea provizioanelor în întregul sistem bancar. Datele publicate de Banca Naţională arată faptul că banii puşi deoparte pentru împrumuturile cu restanţe mai mari de 61 de zile au urcat cu 130% pe parcursul anului trecut, ajungând până la aproape 30 de miliarde de lei. Dar privit la nivel individual, unele instituţii de credit au avut parte de creşteri chiar şi de patru ori ale împrumuturilor neperformante. Neperformanţa este un subiect tabu pentru mulţi bancheri.

Nici în 2050 nu vom investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare

În contextul crizei economice, Uniunea Europeană pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovaţie. Comisia Europeană propune câteva obiective care trebuie îndeplinite până în 2020, printre care şi mărirea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare la 3% din PIB. Dacă media comunitară este de 1,9%, România investeşte sub 0,19% în cercetare. În aceste condiţii, nici în 2050 nu vom putea atinge obiectivele UE 2020.

Contract de 35 miliarde dolari: Rusia vrea să construiască avioane pentru USAF

Societatea rusă United Aircraft Corp of Russia (UAC) va crea o întreprindere mixtă cu o companie americană în vederea depunerii unei oferte în cadrul licitaţiei organizate de Pentagon pentru un lot de 179 de avioane de alimentare. Detaliile acestei conlucrări vor fi prezentate astăzi. Vestea survine în contextul în care constructorul european de avioane EADS retras, iniţial din cursa în care a concurat cu Boeing, a dat de înţeles că şi-ar putea revizui poziţia.

GÂNDUL

Iliescu :"Voicu e un lăudăros, guraliv şi fudul"

"E o vorbă populară cu privire la fudulie. Tot ce spune omul ăsta reflectă nişte vicii de caracter: pălăvrăgeală, lăudăroşenie, fudulie. Este lăudăros şi guraliv. Spune şi promite multe, dar ce putea el să facă?!", a comentat Ion Iliescu pentru Gândul stenogramele DNA, în care Cătălin Voicu face diverse aranjamente pentru politicieni şi oameni de afaceri. El a precizat totodată că este suprins de apariţia unor astfel de transcripturi.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, vrea şi el să ridice maşini

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vrea să intre şi el în afacerea cu maşini ridicate. Acesta a supus votului consilierilor municipali proiectul unei hotărâri prin care municipalitatea să poată ridica maşinile parcate cu încălcarea legislaţiei.Dacă proiectul lui Sorin Oprescu va fi aprobat, hingherii de maşini ai municipalităţii vor ridica, pe lângă autovehicule parcate neregulamentar, şi pe cele abandonate, remorcile sau taxiurile care nu sunt autorizate.

Pasajul Basarab finalizat în proporţie de 70%

Pasajul suprateran Basarab ar putea fi terminat anul acesta. Potrivit aprecierilor primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acesta este finalizat în proporţie de 70 la sută şi acum s-a trecut la realizarea structurii de rezistenţă. De sâmbătă, a început montarea tablierului metalic al podului hobanat în zona intersecţiei Calea Griviţei cu Şoseaua Nicolae Titulescu.Podul hobanat, adică pe cabluri, va avea o lungime de 371 de metri iar autorităţile spun că nu s-a mai văzut unul la fel în Europa.

JURNALUL NAŢIONAL

Braşov-Comarnic, un Bechtel II

Asocierea Vinci-Aktor a reuşit, prin diferite modificări introduse în contractul încheiat cu Compania Naţională de Autostrăzi, să transfere riscurile construirii Autostrăzii Cormarnic-Braşov către statul român. Pe lângă faptul că asocierea nu poate fi penalizată decât dacă "greşeşte repetat" sau dacă există "culpă gravă", aceasta are chiar dreptul de a modifica termenele prevăzute în contract. Mai mult, noul traseu mai scurt cu trei kilometri va ridica preţul lucrărilor cu 1,2 miliarde de euro.

Turceni: Şi angajări, şi disponibilizări

Complexul Energetic Turceni reuşeşte performanţa de a face concomitent şi angajări şi disponibilizări. În timp ce administraţia împreună cu sindicatele pregătesc listele pentru disponibilizarea a 220 de persoane, de cinci luni încoace au fost angajate alte 64. Ultimele persoane chiar acum o săptămână.Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, susţin salariaţii Complexului Energetic Turceni că s-ar petrece la entitatea energetică în privinţa siguranţei locurilor de muncă. Păstrarea serviciului este condiţionată doar de carnetul de partid.

ROMÂNIA LIBERĂ

Arbitrul autostrăzii A3: plătit de stat, ales de Vinci

Toate litigiile şi majorările de plată din următorii 30 de ani vor fi arbitrate, într-o primă fază, de un consultant care ar trebui să fie independent. Firmele Vinci şi Aktor care au primit de la statul român concesiunea Autostrăzii Comarnic-Braşov vor avea principalul cuvânt de spus în alegerea inginerului independent (IE). Rolul unui inginer independent, deşi e puţin cunoscut, este foarte important. IE va avea drept sarcină verificarea proiectului făcut de concesionar, a calităţii lucrărilor, va putea cere concesionarului îndreptarea neregulilor şi va fi obligat să informeze Compania de Drumuri (CNADNR) asupra progresului lucrărilor.

Reţeaua Voicu a fost iniţiată pe 22 decembrie 1989, cu sprijinul lui Ion Iliescu

Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a început ascensiunea încă din 22 decembrie 1989, când Ion Iliescu l-a desemnat să-i asigure protecţie noului procuror general. Din această poziţie, Voicu ar fi aflat informaţii compromiţătoare despre magistraţi, poliţişti şi politicieni.Cu TAB-ul în Baricada de la Inter.În noaptea zilei de 21 decembrie 1989, Cătălin Voicu era locotenent specializat în transmisiuni la Regimentul 3 Mecanizat, condus de căpitanul Ionel Marin şi de subordonaţii săi Dumitru Veniciu Iliescu şi Gabriel Nagy, susţin surse din Parchetul Militar.

Independenţii contestă cartea sfântă a lui Boc

Oamenii generalului Oprea se opun directivelor premierului, inclusiv unor prevederi din programul de guvernare. Chiar în ziua în care mai mulţi parlamentari traseişti au cerut Tribunalului Bucureşti dreptul la existenţă pentru noul lor partid - Uniunea Naţională pentru Progresul României -, liderul Gabriel Oprea a declarat că va demisiona din funcţia de ministru al Apărării dacă pensiile şi salariile militarilor se vor micşora din cauza reformelor preconizate de Emil Boc.

Lucrări blocate

Mai multe obiective necesare organizării "Micii Olimpiade" de iarnă nu pot demara din cauza lipsei unor acorduri cu proprietarii terenurilor. Festivalul Olimpic al Tineretului Euro-pean (FOTE) sau "Mica Olimpiadă", cum i se mai spune printre sportivi, va avea loc în fe-bruarie 2013 în România, oraşul Braşov şi staţiunile de pe Valea Prahovei fiind locaţiile alese pentru competiţie. Pentru ca întrecerile să aibă loc însă, în condiţii optime, România trebuie să-şi reclădească aproape din temelii baza sportivă, iar în unele localităţi există încă pro-bleme care împiedică declanşarea lucrărilor.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Consilierul preşedintelui Băsescu, "prinţişorul" pădurilor

Un scandal cu iz de roman poliţist numai bun de lecturat de către lucrătorii DNA are loc în mijlocul Moldovei, unde peste 20.000 de hec­tare de pădure sunt disputate prin instanţe de pro­curatorul Maricel Cosor şi autorită­ţile locale împreună cu reprezentanţii Romsilva. Pentru ca scenariul să fie complet, în joc este aruncat şi consilierul pre­şedintelui Traian Băsescu, Ale­xan­dru Gussi, despre care se ştie că este moştenitorul u­nei bune părţi din pădurile revendicate de Cosor.

Avem un prim-ministru analfabet. Pe partea economică

Într-o cuvântare care a durat aproape o oră, premierul Boc a trecut în revistă "realizările" fără precedent ale guvernării sale, din care se poate trage concluzia că, deşi pacientul a decedat, operaţia a fost un adevărat succes (măcar pentru posteritate, care poate învăţa din greşeli!). Emil Boc a prins stilul guvernatorului Isărescu: omite din discurs elementele ce nu-I convin, le amplifică pe cele cu care ar eimpresia că punctează, dar neglijeată permanent că este mult mai slab pregătit decât oficialul BNR.

Topul celor mai mari angajatori privaţi din România

Un clasament realizat de "Săptămâna Financiară" cu sprijinul Inspecţiei Muncii arată care sunt cei mai mari angajatori din mediul privat după numărul de contracte de muncă aflate în vigoare la 31 ianua­rie 2010. Firmele care apar în acest top sunt adevăratele susţinătoare ale bugetului asigurărilor sociale, pentru ele muncind aproape 5% din forţa activă din România. De menţionat este că multe dintre aceste societăţi preferă Bucureştiul ca sediu central, 22 dintre ele fiind în­registrate aici.

Provocare pentru Vlădescu: asigurări de viaţă deductibile

Proiectul de modificare a legislaţiei elaborat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) prevede deducarea primelor de asigurare de viaşă, atât din baza de asigurare de viaţă, atât din baza de impunere a cotei unice pe salarii (pentru angajaţi) şi pe profituri (pentru angajatori), cât şi din cea a contribuţiilor spciale obligatorii pentru pensii, şomaj şi sănătate în limita a 400 de euro pe an.

ZIARUL FINANCIAR

Vreţi sau nu credit: bancherii lasă dobânzile la lei sub 10%

De necrezut în urmă cu un an, creditele în lei pentru companii, dar şi împrumuturile ipotecare, ajung din nou să aibă dobânzi de o singură cifră, la fel ca în 2005-2006, pe măsură ce bancherii îşi ajustează ofertele sub presiunea de a stimula vânzările pentru a-şi face bugetele pe anul acesta. Ieftinirea creditelor în lei este stimulată de mai multe luni de politica Băncii Naţionale, care a prins curaj dupa îmbunătăţirea percepţiei investitorilor străini asupra României de la începutul anului .

Dacă pe noi ne-au salvat banii grecilor, pe ei cine îi salvează?

Grecia, ca şi România în urmă cu mai bine de un deceniu, este îndrumată să anunţe intrarea în incapacitate de plată de cei mai puternici membri ai zonei euro. Ironia sorţii face ca, în 1997, România a reusit să evite intrarea în incapacitate de plată datorită banilor primiţi din privatizarea operatorului naţional de telefonie fixă Romtelecom, care a fost vândut către compania elenă OTE.

Statul are de plată anul acesta peste 9 mld. euro la datoria publică

Ministerul Finanţelor va avea de achitat anul acesta echivalentul a cel puţin 9 mld. euro în contul datoriei publice interne şi externe, pe seama împrumuturilor angajate până la sfârşitul lui 2009. Intărirea leului uşurează efortul de plată a datoriei în euro, însă nominal serviciul datoriei ar putea creşte prin atragerea unor noi împrumuturi atât de pe piaţa internă, cât şi de pe piaţa externă, prevăzute în strategia de finanţare a deficitului bugetar, care urcă la circa 8 mld. euro.

Cine va câştiga lupta pe preţurile apartamentelor care blochează piaţa de aproape doi ani

Dezvoltatorii de apartamente spun că nu pot să mai lase la preţ, în timp ce potenţialii cumpărători afirmă că preţurile sunt în continuare "nerezonabile". Câteva sute de bucureşteni au renunţat ieri la plimbarea în parc, preferând să viziteze târgul imobiliar tIMOn, organizat în faţa Palatului Parlamentului, dar majoritatea au plecat dezamăgiţi, văzând că situaţia economică precară şi instabilitatea de pe piaţa muncii nu se reflectă şi în preţurile cerute de dezvoltatori.

Legea salarizării, "ajutată" de o nouă ordonanţă de urgenţă

Guvernul va propune mâine sindicatelor o ordonanţă de urgenţă care să completeze legea salarizarii şi care să "acopere" observaţiile Curţii de Conturi cu privire la sporurile ilegale primite de bugetari. Curtea de Conturi, o instituţie de control şi audit pentru sectorul public, aflată în subordinea Parlamentului, a elaborat anul trecut un raport care arată că 235.000 de bugetari au încasat în 2008 sporuri ilegale în valoare totala de 259 mil. euro.

Investiţie chineză de 1 mld euro la Rovinari

China National Electric Equipment Corporation e interesată să construiască la Rovinari un grup energetic de 500 MW, investiţia fiind estimată la aproximativ un miliard de euro, a declarat directorul de investiţii al CE Rovinari, Vasile Tudorescu, după o întâlnire cu reprezentanţi ai companiei chineze.

CNVM i-ar putea cere lui Pogonaru să ofere minim 6,7 mil. euro pentru Prodplast Bucureşti

CNVM a emis recent o decizie prin care cere ca preţul pe care omul de afaceri Florin Pogonaru trebuie să-l plătească în oferta publică de preluare a producătorului de mase plastice Prodplast Bucureşti (PPL) să fie calculat de un evaluator independent. Preţul de ofertă va lua în calcul, printre altele, şi valoarea activului net contabil, care la finele anului 2009 este de 2,5 lei/acţiune, iar în ultimele situaţii financiare auditate, de la finele lui 2008, era de circa 2,3 lei/actiune, conform CNVM.

Două bănci rulează prin internet banking sume cât un sfert din PIB, ceilalţi mai au de recuperat

Sistemele de internet banking ale ING şi BRD au rulat în 2009 tranzacţii în valoare totală reprezentând echivalentul a 31 de miliarde de euro, adică peste un sfert din PIB-ul României de 116 miliarde de euro. În acelaşi timp, BCR şi Raiffeisen au avut împreună tranzacţii prin internet banking de 2,5 miliarde de euro. Internet bankingul este unul din segmentele de business de pe piaţa serviciilor financiare care au crescut puternic anul trecut, chiar şi în condiţii de criză.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb