REVISTA PRESEI - 23.10.2010

L.D.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 decembrie 2010

ADEVĂRUL

Puterea, înfrântă de Opoziţie în bătălia pentru CSM

PSD şi PNL au reuşit să valideze, în Senat, noua componenţă a Consiliului Superior al Magistraturii, în ciuda împotrivirii PDL. Dintre cei 14 magistraţi aleşi, şase au făcut parte şi din vechiul Consiliu. Democrat-liberalii au refuzat să voteze lista de candidaţi, pe motiv că trei dintre aceştia nu mai au dreptul la un al doilea mandat. Aceeaşi acuză a adus-o şi preşedintele Traian Băsescu. Lista a fost validată cu 64 de voturi pentru şi 60 împotrivă, în condiţiile în care doar 124 din cei 137 de senatori au fost prezenţi.

Cum a fost primită în UE blocarea României la uşa Schengen

Franţa şi Germania au cerut Comisiei Europene să nu accepte România şi Bulgaria până când cele două state nu vor înregistra "progrese ireversibile" în justiţie. Proces care ar putea dura câteva luni sau câţiva ani. Hans Swoboda, vicepreşedintele socialiştilor din Parlamentul European, a declarat, pentru RFI, că dacă cele două ţări ratează luna martie 2011, atunci ar putea adera în octombrie 2011. Mai puţin optimist este consilierul prezidenţial Leonard Orban, care consideră că amânarea ar putea fi de un an sau chiar doi.

Statul mizează pe bănci şi în 2011

Ministerul Finanţelor Publice va împrumuta, anul viitor, peste cinci miliarde de lei pe lună dacă nu primeşte ajutorul indirect al băncii centrale. Media estimărilor făcute de instituţiile de credit plasează nevoia de finanţare a statului la 17 miliarde de euro. Suma finală depinde, într-o bună măsură, de FMI şi BNR. Anul viitor poate fi unul mai bun decât 2010 pentru Ministerul Finanţelor la capitolul datoriei publice, existând premisele scăderii costului cu dobânzile, chiar dacă nevoia de finanţare rămâne ridicată.

India, peţită de marile puteri

New Delhi a fost anul acesta loc de pelerinaj pentru liderii mondiali în căutare de contracte valorând miliarde de dolari. India şi-a propus să cheltuiască 100 de miliarde de dolari pentru consolidarea facilităţilor nucleare şi 80 de miliarde de dolari pentru modernizarea armatei. În acest context, vizita de două zile a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, survine după turneele similare ale şefului Guvernului britanic, David Cameron, preşedintelui Barack Obama, premierului chinez, Wen Jiabao, şi ale preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, toţi dorind să beneficieze de boomul economic al Indiei.

CURIERUL NAŢIONAL

Pe Wall-Street a venit... Moş Hibernache

Marţi am consemnat pe indicele S&P500 al Bursei de la New York un nou maxim al ultimilor doi ani şi jumătate de 1.250,60 puncte, iar actorii din pieţele financiare speră la o continuare a creşterilor într-un tradiţional "Christmas Rally". Lichiditatea pompată de banca centrală din SUA permite marilor bănci de pe Wall-Street să realizeze noi achiziţii pe activele riscante. După ce au hibernat în anii în care instituţiile financiare de peste Ocean au umflat bula creditului, distorsionând deopotrivă piaţa imobiliară, preţul acţiunilor şi al mărfurilor, reprezentanţii Rezervei Federale Americane s-au trezit că trebuie să lupte contra crizei prin promovarea unor politici monetare relaxate.

Bilanţul autostrăzilor în 2010

În 2007, Ministerul Transporturilor anunţa strategia privind construcţia de autostrăzi în perioada 2007-2013. Conform acesteia, în 2010, 528 de kilometri de autostrăzi ar fi trebuit să fie gata. Printre ele, Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Giurgiu şi Timişoara-Nădlac. În realitate, în România ultimilor 20 de ani s-au construit doar aproximativ 280 de kilometri de autostradă. Bilanţul pe anul acesta arată în felul următor: 70 de kilometri de drumuri, din 157 de kilometri, câţi ar fi trebuit să fie construiţi.

Tinerii întreprinzători preferă să înceapă o afacere în domeniul serviciilor

Trecând peste o serie de bariere care ar putea să-i descurajeze, tinerii întreprinzători din România îşi încep de cele mai multe ori afaceri în domeniul serviciilor, acesta fiind un business în care investiţia iniţială este mică, iar gradul de inovare este ridicat. În plus, domeniul resurselor umane, relaţiilor publice, publicitate sau software sunt şi ele în topul preferinţelor tinerilor care vor să înceapă o afacere, ne-a declarat în cadrul unui interviu acordat Curierului Naţional, Florin Jianu, preşedinte Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR).

Câţi bani s-au învârtit în publicitate în 2010?

Piaţa de publicitate şi-a continuat declinul şi în 2010, iar anul următor nu se anunţă extraordinar de bun, deşi unele estimări sunt mai optimiste, potrivit jucătorilor din această industrie. "2010 a fost un an dificil, marcat de un nou declin. Estimarea noastră este că valoarea totală a pieţei de media a scăzut cu un procent cuprins între 13 şi 15%, ceea ce înseamnă venituri pe TV sub 200 de milioane de euro, printul a atras în jur de 25 de milioane de euro, radioul 20 de milioane de euro, outdoor-ul în jur de 30 de milioane de euro, în timp ce online-ul s-a ridicat la 22 de milioane de euro", a declarat, pentru Curierul Naţional, Steve Dallas, Managing Director Initiative.

EVENIMENTUL ZILEI

Decembrie 1989: 45% lovitură de stat, 45% revoluţie

Un studiu sociologic efectuat de IRES arată că românii sunt împărţiţi când vine vorba de a cataloga evenimentele din decembrie 1989. Jumătate cred că a fost revoluţie, jumătate - lovitură de stat. Românii sunt indecişi în privinţa evenimentelor din decembrie 1989: 45% consideră că a avut loc o revoluţie şi 45% că a fost o lovitură de stat. Aceasta este concluzia unui studiu sociologic efectuat de IRES cu tema "România, 21 de ani de la Revoluţie". Potrivit sociologului Vasile Dâncu, coordonatorul studiului, dintre respondenţi, cei care au fost persoane active la acel moment şi cei cu nivel mai înalt de studii cred mai mult în teoria loviturii de stat, în timp ce tinerii şi cei cu nivel mai slab de studii cred că a fost revoluţie.

Cum s-a văzut Bursa în 2010. Ponturi pentru anul viitor

Bursa de Valori Bucureşti nu a înregistrat o evoluţie spectaculoasă în acest an, dar cei care au ştiut să mizeze pe câştigători au obţinut profituri bune. În 2011, marea bătălie se va da pe Fondul Proprietatea. Chiar dacă criza şi-a pus serios amprenta pe piaţa de capital şi în acest an, unele companii au avut o evoluţie destul de bună, astfel că şi câştigul celor care au mizat pe ele nu s-a lăsat aşteptat. "Dintre acţiunile importante, între marii câştigători includ Transgaz (+65,2% faţă de sfârşitul anului precedent), Bursa de Valori Bucureşti (acţiunile proprii ale BVB au câştigat 50,6% faţă de momentul listării în iunie a.c.), Transelectrica (+42,3%) şi Petrom (+30,2%)", ne-a explicat Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest.

Maidanezii şi-au găsit avocaţi în toată lumea

Soluţia eutanasierii avansată de prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, la problema câinilor fără stăpân a stârnit reacţii vehemente pe tot globul. Sute de oameni din toată lumea au semnat on-line o petiţie prin care îi cer prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, să renunţe să militeze pentru eutanasierea câinilor fără stăpân. Petiţia le-a fost transmisă parlamentarilor, preşedintelui Traian Băsescu, dar şi prefectului Bucureştiului.

FINANCIARUL

2010 - încă un an pierdut. Ce ne aşteaptă în 2011?

Deşi s-a sperat mult, nu s-a rea-lizat mai nimic. Relansarea eco-nomică promisă în toamna anului 2009 nu s-a produs, măsurile anticriză se lasă încă aşteptate, iar speranţele într-o revenire a econo-miei sunt tot mai mici. Iar anul viitor nu are semne bune decât la nivelul decla-raţiilor dinspre cele două palate. Sin-gu-rele certitudini sunt continuarea mă-surilor de austeritate, îngheţarea pensiilor şi un nou acord cu FMI. Încă un an a trecut aproape degeaba peste România. Un an marcat de austeritate, de creşterea TVA, de scumpiri, de scăderea şoma-jului pe hârtie, de reducerea veniturilor cu până la 40% şi de scăderea cu 10% a salariului mediu net, de discuţii cu şefii FMI, de critici din partea Uniunii Europene, de dispute politice, de câteva greve şi demonstraţii si de multă dezamăgire.

E oficial: Comisia Europeană va pune ţara noastră sub infringement pentru Legea PPP

Executivul de la Bruxelles se pre-găteşte să iniţieze o procedură de încălcare a dreptului comu-nitar (infringement) la adresa Ro-mâniei, după trecerea unei legi concepute special de actuala majoritate parlamen-tară pentru a strânge bani pentru campa-niile electorale viitoare. Direcţia Generală Piaţa Internă şi Servicii din Comisia Europeana (DG Markt) intenţionează să propună Cole-giului Comisarilor iniţierea unei proce-duri de încălcare a dreptului comunitar la adresa României, pentru că Legea 178/2010, referitoare la parteneriatul pu-blic-privat, nu ţine cont de dispoziţiile europene de achiziţii publice.

Scrisoarea către FMI arată cum va fi economia în 2011: Presiune pe consumator, fără relaxare fiscală

Scrisoarea suplimentară de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), aprobată de guvern pentru eliberarea următoarei tranşe din impru-mut, arata viziunea autori-tăţilor asupra economiei în 2011, respectiv disponibilizări de personal, dar fără redu-ceri de taxe, aşa cum cereau oamenii de afaceri. În 2010, Executivul a adoptat măsuri dure considerând că astfel va echili-bra bu-getul de stat şi va majora veniturile, iar în acelaşi timp să re-du-că cheltuielile. Aceste decizii au adân-cit şi mai mult recesiunea în România, chiar dacă unii analişti au consi-derat că austeritatea actuală va conduce la crestere pe termen mediu.

Relansarea în imobiliare: reevaluarea în scădere a proprietăţilor

Foarte mulţi clienţi plătesc în pre-zent rate pentru credite ipotecare supraevaluate din cauza ieftinirii fără precedent a valorii proprietăţilor imo-biliare. Şi deşi, de la începutul anului, plăţile în contul împrumuturilor ipote-care s-au redus, datoria principală, stabilită în funcţie de costul de achiziţie al proprietăţii, a rămas neschimbată. Băncile au profitat în anii din urmă de boomul imobiliar într-o formulă de tip win-win, în care se părea că toată lumea câstigă. Acum însă, din cauza deva-lo-rizării puternice a proprietăţilor, relaţia client-bancă se transformă tot mai mult într-una de tip win-lose, în care numai ban-ca este câştigătoare.

GÂNDUL

Sute de securişti se bucură de privilegiile date de certificatul de revoluţionar

Oficial, 28 de revoluţionari cu certificat de luptător în Revoluţie sunt foşti colaboratori sau chiar foşti ofiţeri dovediţi ai Securităţii - organul represiv din regimul comunist, principalul acuzat de sutele de asasinate comise în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Numărul securiştilor şi turnătorilor va fi însă mult mai mare: până în prezent, au fost verificaţi doar 8.000 dintre cei 21.000 de revoluţionari - luptători sau urmaşi ai eroilor-martiri. Aceştia beneficiază, de peste 20 de ani, de recunoştinţa statului român, manifestată prin indemnizaţii (indemnizaţia luptător este, în prezent, de 1.700 - 3.300 de lei) şi alte numeroase facilităţi de ordin material, pe care le vom detalia. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a trimis în instanţele de judecată, din 2008 şi până în prezent, 186 de dosare ale unor revoluţionari acuzaţi că ar fi fost colaboratori sau chiar lucrători ai Securităţii.

200 de euro, datoria medie a Fiscului către contribuabilii corecţi

Pe final de an, Fiscul dă o veste bună celor peste 145.000 de români cărora le datorează bani pentru declaraţia de impozit pe venitul global pe 2009. În ultima perioadă, instituţia a trimis înştiinţări prin poştă prin care îi anunţă pe contribuabilii corecţi că îşi pot încasa sumele cuvenite. Suma totală pe care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) o datorează celor peste 145.000 de persoane fizice se ridică la 120,8 milioane de lei (aproximativ 28,7 milioane de euro), potrivit datelor comunicate de instituţie la solicitarea gândul.

Încolţit judiciar, Julian Assange anunţă următoarea "victimă" WikiLeaks: Bank of America

Ameninţat cu extrădarea în Suedia, "părintele" WikiLeak, Julian Assange, anunţă o nouă "victimă" a dezvăluirilor sale. Potrivit declaraţiilor sale dintr-o emisiune la postul de radio BBC 4 şi unui interviu pentru cotidianul britanic The Times, este vorba de o "mare bancă americană" - identificată drept Bank of America (BoA), potrivit unor interviuri anterioare din această toamnă. Noua "ţintă" nu înseamnă neapărat schimbarea direcţiei dezvăluirilor WikiLeaks, care s-a răfuit până acum cu guverne precum cel din Kenya (în 2006), din Peru (2008) şi din SUA (2010).

Finanţele, Fiscul şi alte 34 de instituţii fug de plata taxelor locale, motivând că nu au bani

O listă lungă de instituţii publice, care cuprinde 36 de nume, printre care Ministerul Finanţelor, Fiscul, Ministerul Muncii şi Direcţia Generală a Poliţiei, evită să semneze actele adiţionale înaintate de RA-APPS care le-ar obliga să-şi achite taxele locale, de proprietate, pentru imobilele pe care le folosesc, conform unui document oficial citat de Mediafax.

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a trimis aceste acte încă din vară, când Executivul a dat ordin ca instituţiile care deţin proprietăţi să plătească taxele aferente acestora şi nu RA-APPS. Ordinul a fost dat la cererea expresă a RA-APPS, care a solicitat ca responsabilitatea plăţii acestor taxe şi impozite să nu-i mai revină ei, deci proprietarului, ci beneficiarilor, respectiv ministerelor, agenţiilor şi celorlalte instituţii bugetare care îşi desfăşoară activitatea în respectivele spaţii.

JURNALUL NAŢIONAL

Încă un an-doi pe tuşa Schengen

Reacţiile extrem de diferite pe care le-a provocat la Bucureşti şi Sofia demersul franco-german de amânare a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen au fost comentate pe larg în mass-media străine. Presa internaţională de ieri a consemnat iniţiativa celor două mari puteri europene, arătând că în interiorul Uniunii Europene (UE) va fi foarte dificil să se ajungă la unanimitatea necesară pentru luarea deciziei extinderii spaţiului Schengen.

Supermarket cufundat de saramură

Un supermarket din Ocna Mureş a fost înghiţit ieri de un crater format ca urmare a surpării terenului de lângă o fostă salină din localitate. Două locuinţe şi o florărie aflate în apropiere au fost evacuate, în vreme ce angajaţii Administraţiei Financiare au fost mutaţi în Casa de cultură temporar, potrivit Alinei Bălaş, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, citat de Mediafax.

ROMÂNIA LIBERĂ

UE latră, CSM trece

Confirmarea tuturor membrilor viitorului CSM prin votul plenului Senatului României este un semnal politic care ar putea legitima cererile Franţei şi Germaniei de amânare a intrării în spaţiul Schengen, pe motiv că nu există voinţa politică de a reforma justiţia. Trei dintre cei 11 magistraţi aleşi pentru componenţa viitorului CSM, respectiv Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea, au candidat pentru un nou mandat şi au fost aleşi, deşi Legea CSM interzice mandatele succesive. În plus, în componenţa viitorului CSM au rămas alţi trei vechi membri pe motiv că nu şi-au epuizat un mandat întreg de şase ani, deşi legea prevedea alegeri pentru toate cele 16 locuri eligibile din CSM.

Ce misiune va avea viitorul ministru al banilor europeni?

La sfârşitul lunii ianuarie 2011, Guvernul ar putea include un nou post, cel al unui ministru pentru fondurile UE. Consultanţii din domeniu spun că e nevoie de cineva care să coordoneze absorbţia fondurilor, dar se tem de birocratizare. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, spune că România ar putea avea un ministru care să se ocupe de absorbţia fondurilor europene, pentru că liderii de la Bruxelles ne cer mai multă eficienţă în acest domeniu. România are la dispoziţie peste 30 miliarde de euro până în 2015, dar nu a reuşit să absoarbă nici măcar a zecea parte din ele. Până la sfârşitul lunii noiembrie, doar 1,44 miliarde de euro din aceşti bani au fost absorbiţi.

ZIARUL FINANCIAR

BCR se pregăteşte să vândă aur clienţilor de retail

Interesul pentru aur este tot mai mare după ce preţul s-a dublat în ultimii doi ani. BCR, cea mai mare bancă locală după active, se pregăteşte să intre pe nişa vânzării de aur către clientela de retail, unde activează în prezent doar grecii de la Piraeus. Aurul a adus anul acesta un randament de circa 40% investitorilor, fiind astfel unul dintre cele mai profitabile plasamente, la fel ca în 2009, când urcase cu 32%. În ultimii doi ani BCR, controlată de grupul austriac Erste, a vândut aur financiar doar clienţilor de private banking, care au o putere financiară mai mare şi caută alternative de a-şi diversifica plasamentele.

În două zile s-au vândut acţiuni FP cât într-o lună

Investitorii, brokerii şi foştii proprietari au luat cu asalt sediul Depozitarului Central luni şi marţi, ultimele două zile în care a mai fost posibil transferul acţiunilor Fondului Proprietatea pe piaţa "gri", fiind încheiate sute de tranzacţii, potrivit unor surse apropiate Fondului. De acum înainte, miza se mută pe piaţa dosarelor de despăgubire. Săptămâna trecută, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de supraveghere a pieţei de capital, a anunţat că până cel târziu 22 decembrie vor fi suspendate tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea realizate direct la Depozitarul Central.

Impozitele pe forţa de muncă vor scădea dacă economia va creşte, conform noului angajament cu FMI

Colaborarea cu FMI va continua şi după expirarea actualului acord de 12,95 mld. euro în primăvara anului viitor, pentru că România nu se poate lipsi de un nou "certificat de credibilitate" din partea Fondului, având în vedere şi amânarea aderării la Schengen care transmite un semnal prost pentru investitorii străini. Guvernul a aprobat marţi-seară o nouă scrisoare suplimentară de intenţie către FMI, care include angajamentele de a continua reducerea numărului de angajaţi în sectorul public în 2011 şi de a acorda prioritate programelor sprijinite din fonduri europene, când va decide noi investiţii.

Ce "cumpără" Boc cu 2 mld. euro?

Guvernul a rămas în ultima lună a lui 2010 cu 2 mld. euro bani pentru cheltuieli, după ce la 11 luni deficitul a urcat la 5,2% din PIB, cu 1,6% sub ţinta de 6,8% convenită cu FMI. Dincolo de întrebarea de ce a fost nevoie de tăierea salariilor dacă în decembrie Guvernul a rămas cu 2 mld. euro se ridică o alta: cum vor fi cheltuiţi aceşti bani ştiut fiind, din experienţele anterioare, că "luna cadourilor" este una a risipei guvernamentale? În ultimii ani, cheltuielile tuturor guvernelor s-au dublat în ultima lună a anului comparativ cu media celorlalte luni - de vină fiind, în principal, administraţiile locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb