REVISTA PRESEI 23.11.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 noiembrie 2015

ADEVARUL

Cioloş: Obiectivul Guvernului nu e să înlocuiască clasa politică

Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a afirmat, duminică, în cadrul unui interviu că Guvernul pe care îl conduce va încerca să recâştige încrederea românilor în actul de guvernare. De asemenea, liderul de la Palatul Victoria a precizat că nu are de gând să schimbe legea electorală pentru alegerile locale prin Ordonanţă de Urgenţă. "Am un sentiment de responsabilitate pentru că ştiu că aşteptările sunt foarte mari, iar posibilităţile limitate. Pe anumite paliere se vede că există o aşteptare. Se doreşte un semnal că Guvernul vrea să producă schimbări. De asemenea, cred că se trimite un semnal ca cei care vor câştiga alegerile 2016 să continue schimbarea. Vom păstra măsurile din timpul Guvernului Ponta. Atât măsurile din Codul fiscal pentru a redinamiza sectorul economic. cât şi creşterile salariale în sectorul bugetar sunt necesare, probabil sunt necesare şi în alte domenii. Trebuie să vedem ce se întâmplă, însă, şi cu procesul legislativ. Creşterile din sectorul bugetar trebuie să producă şi îmbunătăţirea actului administrativ pentru a fi justificate", a spus Cioloş.

Operaţiune antireroristă în Bruxelles. 16 persoane au fost arestate

Capitala Belgiei, Bruxelles, se află pentru a doua zi consecutiv sub alertă teroristă, metroul şi centrele comerciale fiind în continuare închise, în timp ce un important dispozitiv al poliţiei şi armatei caută mai mulţi suspecţi ce ar avea legătură cu atacurile teroriste de la Paris şi sunt bănuiţi că ar intenţiona să execute atentate şi în Belgia, transmite AFP. 16 persoane au fost arestate în urma operaţiunii din noaptea de duminică, a anunţat procurorul belgian Eric van der Sypt. Printre acestea nu se numără şi teroristul Salah Abdeslam, căutat pentru implicarea sa în atentatele de săptămâna trecută de la Paris. 19 percheziţii au fost efectuate în locaţii din Bruxelles şi alte trei în Charleroi. În urma percheziţiilor nu au fost descoperite arme sau explozibili. Două focuri de armă au fost trase în timpul operaţiunii din Molenbeek. Procurorul a mulţumit populaţiei pentru că a respectat solicitarea poliţiei de a nu distribui informaţii.

Se pregăteşte a doua salvare a lui Dan Şova de la arestare

Potrivit unor surse politice, mulţi dintre senatori vor vota împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova, aşa cum au făcut şi în primăvară, profitând de faptul că nu mai există o majoritate parlamentară clară. Al doilea scenariu, favorabil doar pe moment lui Şova, ar fi împingerea votului până după vacanţa de iarnă. Solicitările procurorilor DNA de reţinere şi arestare prevenitivă pentru senatorul PSD Dan Şova - acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură - vor ajunge astăzi pe masa lui Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului urmează să le trimită mai întâi la Comisia Juridică pentru raport, apoi se va ajunge la votul în plen. Surse politice au declarat pentru "Adevărul" că printre senatorii PSD sunt mulţi care vor vota împotriva solicitărilor Justiţiei.

Ministrul Economiei a venit la Guvern pe un salariu de 10 ori mai mic

Cine pleacă dintr-un post călduţ, plătit regeşte ca să facă treabă pentru ţară? Aţi spune că nimeni! Iată că există, totuşi, şi astfel de persoane. Una dintre ele este Costin Borc, proaspăt ministru al Economiei. De acum înainte va pleca acasă cu un salariu mai mic de zece ori faţă de cel pe care-l câştiga la privat. Şi nu este singurul care sacrifică bugetul familiei. "Vrem un Guvern de tehnocraţi". Asta au cerut românii, asta au primit. Mulţi s-au gândit că nişte adevăraţi specialişti, care au făcut performanţă în mediul privat, nu vor veni pe bani puţini. Dar iată că pentru CV au acceptat câţiva să muncească în slujba statului. Ba chiar, au promis să facă treabă bună. Unul dintre ei este Costin Borc (50 de ani), ministrul Economiei şi vicepremier. Surse din cadrul Patronatului din Industria Cimentului au dezvăluit pentru Click! că acesta avea un salariu uriaş din poziţia de director general al Lafarge România: 135.000 de lei, adică 30.000 euro pe lună.

Ororile din Programul de Protecţie a Martorilor

Procurorii au probe care arată că şeful de la Protecţia Martorilor, chestorul Adrian Bărăscu, i-a ameninţat pe cei pe care trebuia să-i protejeze şi le-a pus viaţa în pericol. Detalii cutremurătoare ies la iveală din dosarul în care au fost arestaţi chestorul Adrian Bărăscu, şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), cinci comisari şefi şi un psiholog, din cadrul aceleiaşi structuri. Mai multe persoane, martori-cheie care au încălcat "legea tăcerii" în dosare de crimă organizată sau de înaltă corupţie, au povestit procurorilor calvarul pe care l-au îndurat din partea ofiţerilor ONPM, după ce au intrat în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici. Banii care le rămâneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei. Astfel şi-ar fi făcut o vacanţă de 11 zile în Dubai şi chestorul Adrian Bărăscu.

Cei mai bogaţi terorişti din istorie. Statul Islamic a reuşit să adune în doar câţiva ani o avere fabuloasă

În doar câţiva ani, reţeaua extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a reuşit să-şi asigure independenţa financiară şi să devină cea mai bogată structură teroristă din istorie. Potrivit cotidianului francez Le Figaro, patrimoniul din teritoriile ocupate de SI este în valoare de 2.260 de miliarde de dolari, în timp ce bugetul pe 2015 al reţelei extremiste ajunge la 2,6 miliarde de euro. Statul Islamic este cea mai puternică structură teroristă din lume. Califatul său, autoproclamat de jihadişti în vara anului 2014 în teritoriile ocupate în Siria şi în Irak, se întinde pe o suprafaţă cât jumătate din cea a Franţei, care are peste 640.000 de kilometri pătraţi. Teritoriile ocupate de SI sunt locuite de aproximativ zece milioane de persoane şi sunt bogate în diverse resurse naturale (cereale, zăcăminte de petrol, gaze şi fosfaţi etc.), vestigii istorice, de cultură şi artă. În prezent, Statul Islamic este o entitate financiară autonomă, spre deosebire de reţeaua teroristă al-Qaida, care depinde în mare parte de sponsori.

Dacian Cioloş: O să refacem poza de Guvern şi o să punem toate doamnele în faţă, dincolo de orice regulă de protocol

Prim-ministrul Dacian Cioloş şi-a exprimat nemulţumirea, duminică dimineaţă, la o emisiune de radio, faţă de fotografia de grup a Guvernului în care femeile care deţin anumite portofolii în Cabinetul său au fost aşezate în spatele bărbaţilor, dar a precizat că acesta a fost protocolul, el adăugând că poza va fi refăcută "cu prima ocazie". "Şi pe mine m-a deranjat când am văzut, nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută. A fost, să spun aşa, regula de protocol de aranjare a ministerelor care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, în momentul votului în plen, am fost puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă. Mi s-a explicat că aceasta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordinea alfabetică, sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate", a spus premierul Dacian Cioloş, duminică dimineaţă, într-un interviu la Radio România Actualităţi. În plus, liderul de la Palatul Victoria a adăugat că fotografia de grup a miniştrilor va fi refăcută.

Copiii unui român din Norvegia au fost luaţi din familie cu Poliţia

Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, care a locuit în România până în urmă cu 10 ani, locuind în prezent în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia. Printr-un apel transmis pe mai multe site-uri creştine şi pe reţeaua socială Facebook, creştinii din România sunt chemaţi să susţină în rugăciune familia unui român stabilit în Norvegia, Marius Bodnariu, căruia autorităţile norvegiene i-a luat zilele trecute copiii. Familia românului, care era membră a Bisericii Penticostale Philadelphia din Bucureşti înainte de a se muta în Norvegia, a rămas într-o primă fază fără cei patru copii mai mari, ulterior rămânând şi fără copilul cel mai mic, în vârstă de doar trei luni. Cei cinci copii au fost luaţi din familia Bodnariu în cursul săptămânii trecute, informaţia fiind făcută publică de fratele lui Marius Bodnariu, care locuieşte în România, Daniel Bodnariu.

BANCHERUL

Nicolae Cinteză, şeful supravegherii din BNR, suspectează băncile ca au trişat din nou cu restructurarea creditelor neperformante, pentru a obţine profituri record

Inspectorii din cadrul direcţiei de supraveghere a BNR au luat la puricat creditele restructurate de bănci in trimestrul trei din acest an, după ce şeful lor, Nicolae Cinteza, a observat ca volumul de provizioane a scăzut substanţial, fără sa existe multe credite neperformante scoase in afara bilanţurilor sau vândute recuperatorilor, astfel ca băncile au raportat cel mai mare profit de după criza, in valoare de 2,2 miliarde lei la finalul lunii septembrie. Trebuie menţionat aici ca profitul record al sistemului bancar se datorează in mare parte câştigului realizat de Banca Transilvania in urma preluării Volksbank, care s-a ridicat la 1,5 miliarde lei. Cinteză precizează însă ca nu se aşteaptă ca in urma verificărilor sa găsească mari probleme in modul de aprobare a restructurărilor, astfel ca profitul băncilor nu va scădea foarte mult la finalul anului, fata de cel raportat in septembrie. "E prima oara după mulţi ani când se înregistrează un profit care, zic eu, se va menţine si la finalul anului, dar cat de mare va fi vom vedea in luna decembrie, in raport de provizioanele care vor fi făcute", a spus Cinteza, la seminarul EU-Cofile de la Sinaia.

BNR dezvăluie ca rata creditelor neperformante ale băncilor romaneşti este mult mai mare

BNR a dezvăluit ca rata creditelor neperformante ale băncilor româneşti, calculata după normele standard, adică ponderea restantelor care depăşesc 30 de zile întârziere sau aflate in curs de executare silita din totalul împrumuturilor, este mult mai mica decât cea rezultata după noua formula aplicata de Autoritatea Bancara Europeana (EBA). Astfel, daca rata creditelor neperformante calculata de BNR după metoda standard a ajuns la finalul lunii septembrie la 12,33%, acelaşi indicator este de 15,73% daca se calculează conform standardelor EBA. Diferenţa este data de faptul ca in metodologia EBA sunt incluse si creditele a căror plata in numerar este improbabila, din analiza băncilor rezultând ca vor putea fi recuperate numai prin executarea garanţiilor, valoarea acestor credite ridicându-se la aproape 15 miliarde de lei, a dezvăluit Nicolae Cinteza, şeful supravegherii băncilor din BNR, la seminarul EU-Cofile de la Sinaia.

CAPITAL

Premierul Dacian Cioloş: este nevoie de o lege a salarizării unice şi una de funcţionare a administraţiei publice

Premierul Dacian Cioloş a declarat că este nevoie de o lege a salarizării unice şi una de funcţionare a administraţiei publice, dar acestea trebuie aprobate de Parlament, arătând că el şi miniştrii vor discuta periodic cu partidele şi grupurile parlamentare pentru a explica şi a construi majorităţi pentru proiectele dorite. "Cred că Guvernul are instrumente ca să procedeze la anumite schimbări. N-o să putem să facem singuri, vom avea nevoie şi de anumite pachete legislative care vor trebui adoptate în Parlament, dar cred eu că dacă demonstrăm că Guvernul este capabil să mişte lucrurile din punct de vedere al eficienţei administraţiei şi al depolitizării, dar nu pentru a repolitiza, eu ştiu, cu alţi oameni susţinuţi de anumite partide. Deci, să facem în aşa fel încât la sfârşitul lui 2016 să predăm o administraţie care să fie mai eficientă, care să nu fie politizată în sensul de a avea oameni care au singura lor calitate aceea de a fi susţinuţi de un partid sau altul, indiferent de gradul lor de competenţă", a afirmat Cioloş, duminică, la Digi 24.

Miniştrii Cabinetului Cioloş au semnat declaraţii de integritate la recomandarea Premierului

Premierul Dacian Cioloş a informat, duminică, că miniştrii Cabinetului său au semnat o declaraţie de integritate pe proprie răspundere, precizând că nu le-a impus acest lucru, ci le-a recomandat, pentru că este important să dea un semnal că anumite criterii de integritate trebuie să fie respectate de toată lumea. "Această declaraţie de integritate pe proprie răspundere, da, a fost semnată de miniştrii, nu le-am impus-o eu, ci le-am recomandat. Sunt nişte criterii de integritate care au fost sintetizate de mai multe organizaţii neguvernamentale din România care de mulţi ani de zile lucrează pe aceste domenii. (...) De ce le-am sugerat să le semneze? Mi se pare că este important ca oamenii să-şi asume aceste criterii, în măsura în care ei le îndeplinesc şi, pe de altă parte, cred că este important să dăm şi semnalul, încă de la vârf, de la nivelul Guvernului, că vom cere, că anumite criterii de integritate vor fi respectate de toată lumea", a spus Cioloş, la Radio România.

INS: Valoarea importurilor a crescut cu 5,8%, pana la 58,5 miliarde euro

Valoarea importurilor realizate de România, în 2014, s-a cifrat la peste 58,5 miliarde de euro, în creştere cu 5,8% faţă de anul anterior, cea mai mare pondere a acestui tip de comerţ fiind consemnat cu ţările din Uniunea Europeană /UE/, respectiv 75,4% din total, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate în Anuarul de comerţ internaţional al României. Conform statisticii, la nivelul anului trecut, valoarea importurilor din Germania a fost cu 9,5% mai mare faţă de anul precedent, produsele cele mai frecvent comercializate fiind reprezentate de maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile, mijloace şi materiale de transport, metale comune şi articole din acestea, produse chimice, materiale textile şi articole din acestea. Pe locul secund în topul ţărilor din care România a importat în 2014 se află Italia. În acest caz, valoarea importurilor s-a majorat cu 4,1% comparativ cu anul 2013. Podiumul este încheiat de Ungaria, valoarea importurilor din această ţară fiind cu 0,5% mai mare în 2014 faţă de anul precedent.

CURENTUL

Nicuşor Dan a avut dreptate: casa Rosetti, demolată ilegal. Chiliman e urmărit penal

Judecătoria Sectorului 1 a trimis dosarul în care Andrei Chiliman şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorul 1 sunt învinuiţi pentru demolarea casei Academicianului Alexandru Rosetti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, în vederea începerii urmăririi penale. În urma plângerii penale înainte de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Secţia penală a Judecătoriei Sector 1 a judecat dosarul 75092/299/2015 în care primarul sectorului 1, împreună cu arhitectul-sef Vasile Meita, secretarul primariei Nicolae Grigorescu şi alţi funcţionari sunt acuzaţi că, prin încălcarea legii, au emis la data de 14 octombrie 2009, autorizaţia de demolare a casei academicianului Rosetti, situată în Str. Dionisie Lupu 56. Casa Academicianului Rosetti, fondatorul şcolii româneşti de lingvistică, alături de Iorgu Iordan, a fost demolată în luna noiembrie 2011, fapt ce a declanşat o puternică reacţie în media şi în societatea civilă.

Transparenţe - de Tia Şerbănescu

Instalat de cinci zile, guvernul Cioloş a încasat deja critici cât pentru o lună. E limpede că politicienii nu cred în tehnocraţi. Primele măsuri, de reorganizare (şi ca denumire) a cinci ministere şi înfiinţarea unuia nou (al Consultării Publice) au stârnit neîncredere: de ce simte nevoia un guvern de maximum un an să schimbe denumirea ministerelor? Explicaţia ar fi că rebotezarea ministerelor permite eliberarea şi reangajarea salariaţilor - pe criterii de competenţă şi transparenţă: "transparenţa face parte din integritate" a explicat premierul Cioloş. Transparenţa pare să fie cuvântul său preferat. Glasnosti. Din dosar au apărut filele cu sumele fabuloase cheltuite de Udrea (în plină criză economică) pe haine, genţi şi pantofi de lux. Petrodolari câştigaţi prin şpagă cinstită. Udrea a cerut imediat preşedintelui Iohannis, soţiei acestuia dar şi altor demnitari să facă publice notele de plată pentru costume, cravate, rochii şi taioare sugerând astfel în mod fraudulos că toţi cei care se îmbracă şi se încalţă trăiesc în acelaşi păcat ca ea. Între timp, GhiţăTV anunţă "revenirea în forţă" a lui Crin şi Ponta. Prea repede. Aşteptaţi să-şi revină şi lumea. Chestia e că la Crin nu ştii niciodată dacă ia leafă pentru că lipseşte ca reapariţie sau reapare ca absenţă.

EVENIMENTUL ZILEI

Reţeaua judecătoarelor care vindeau sentinţe pe bani

Arestarea judecătoarei Geanina Terceanu, fostă Teodorovici, era previzionată. Procurorii DNA descoperiseră, în urmă cu mai bine de trei ani, că la nivelul Tribunalului şi al Curţii de Apel Bucureşti se trafichează sentinţe favorabile contra şpagă de către mai mulţi judecători. Printre ei se afla şi Geanina Teodorovici de la Secţia I penală a TMB. Ea făcuse parte din completul care a decis, în 11 februarie 2013, eliberarea lui Dinel Nuţu, fost Staicu. Geanina Teodorovici şi o colegă de-a sa au dat verdict favorabil arestatului, în timp ce a treia judecătoare din complet s-a opus eliberării. Pe baza informaţiilor, la DNA se conturase o listă a şpăgarilor în robă, dar atât. Lipsa unor probe clare a făcut ca prima arestare să se producă abia în vara lui 2013, în dosarul de răsunet al lui Dinel Staicu. Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a fost pusă sub acuzare de către DNA pentru cea mai mare mită descoperită până atunci: un milion de euro!

Capitala Europei, paralizată de teama atacurilor teroriste

Bruxelles-ul a "încremenit" în weekend. În urma unor informaţii ale serviciilor secrete, autorităţile au declarat stare maximă de alertă de terorism în Belgia şi le-au cerut oamenilor să stea în case, iar magazinele şi restaurantele să rămână închise. Primarul capitalei a contactat anumite locaţii populare pentru a cere să închidă, din cauza unui "iminent atac terorist", mai mulţi suspecţi jihadişti fiind liberi prin Bruxelles. Hoteluri importante din centrul oraşului au primit, duminică, cereri din partea poliţiştilor să-şi închidă uşile. Isabelle Trommer, managerul hotelului Crowne Plaza Le Palace Hotel, a declarat pentru The Telegraph: "Oamenii sunt foarte speriaţi, Există zvonuri că doi oameni ar fi fost prinşi cu centuri explozive", a spus ea, adăugând că singurii care s-au cazat în ultimele zile la hotel au fost jurnaliştii, toţi ceilalţi şi-au anulat rezevările. Sirenele maşinilor de poliţie se auzeau prin oraş, iar forţele de securitate au patrulat non-stop prin centrul Bruxelles-ului. Metroul s-a închis, cel puţin până luni dimineaţa, la fel obiectivele turistice, iar autorităţile urma să decidă aseară dacă şcolile vor fi închise luni.

TRAIAN BĂSESCU: "România poate contribui în NATO antrenând militari sirieni şi irakieni"

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, avertizează că teroriştii pot fi interesaţi de ţara noastră pentru că are populaţie majoritar creştină şi este membră NATO şi UE. "Am avut politici total diferite. România şi Franţa, spre exemplu. România a avut tot timpul o politică preventivă. La orice suspiciune, nu neapărat cât de mică, o suspiciune că un cetăţean străin aflat pe teritoriul României ar putea să genereze riscuri de securitate, imediat structurile de securitate au făcut documentaţia, şi s-a mers la tribunal. Expulzat! Zece ani n-ai dreptul să calci pe teritoriul României şi acest lucru a fost comunicat în acelaşi timp tuturor aliaţilor", a spus Băsescu.

Blocada Crimeii: Stare de urgenţă după tăierea completă a energiei care alimenta peninsula ucraineană anexată de Rusia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 24, ora Kievului, şi celelalte două linii de înaltă tensiune ce livrează curent electric în peninsulă au sărit în aer, aşa încât duminică a fost ziua în care Crimeea a rămas în întuneric. Imediat au intrat în funcţiune generatoarele de rezervă de la spitale şi din anumite localităţi, dar aceste facilităţi de urgenţă au posibilităţi reduse şi pe timp relativ scurt de funcţionare. Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă rus a anunţat că Crimeea produce ceva sub jumătate din electricitatea pe care o consumă cei 1,8 milioane de locuitori şi oraşe întregi au rămas în întuneric, complet deconectate de la energie electrică, printre care Feodosia, Yevpatoria, Simferopol şi Sevastopol. Încă din luna septembrie, activiştii naţionalişti din Sector Dreapta, secondaţi de către organizaţiile tătarilor, au decis să introducă o blocadă comercială şi economică a Crimeii. Toate drumurile către peninsulă au fost blocate şi nici un camion de transport nu este lăsat să treacă.

Bilanţ final al eMAG după BLACK FRIDAY: comenzi de 202 mil. lei, online-ul a depăşit comerţul tradiţional

eMAG a înregistrat, cu ocazia Black Friday, comenzi în valoare de 202 milioane lei pentru 602.000 de produse, informează compania. Potrivit oficialilor eMAG, anul acesta a marcat o premieră pe piaţa electro-it, valoarea comenzilor online depăşind vânzările din retailul tradiţional, cu peste 60% din totalul pieţei de Black Friday. O altă premieră consemnată anul acesta de eMAG este faptul că mobile-ul a depăşit desktopul, cu 51% dintre cele 5,579 milioane de vizite de pe site-ul companiei, cu un vârf de 370.000 de clienţi simultan pe site. 2015 a însemnat şi alte recorduri pentru eMAG şi anume: 1.050 de clienţi au comandat în total 9,4 kilograme de aur, timpul total petrecut de toţi vizitatorii pe site este de 116 ani, în primele patru minute s-au vândut 100 de produse pe secundă, iar până la ora 10.00 eMAG a preluat în medie 41 de comenzi pe secundă. Cea mai mare comandă făcută vreodată online la eMAG este de 85.590 euro şi a vizat un Range Rover Sport 4.4 Diesel SDV8 HSE Dynamic Luxor, al cărui preţ a fost redus cu peste 20.000 euro, de la 105.667 euro.

JURNALUL NATIONAL

De unde îşi va recruta Dacian Cioloş noii secretari de stat. Rezerva de cadre de la Bruxelles

Pentru următoarele zile sunt aşteptate mişcări masive de cadre la nivelul secretarilor de stat din ministere şi în conducerile agenţiilor guvernamentale. Este de aşteptat ca demnitarii guvernamentali de rang secund să fie recrutaţi tot din rândurile funcţionărimii europene, deja privilegiată în rândurile miniştrilor lui Cioloş. Prezentat ca un Executiv de tehnocraţi, cu infuzii de capacitate şi de experienţe la nivelul de CV câştigate în posturi la instituţii din structurile birocratice ale Uniunii Europene, acest caracter va fi întărit în continuare prin transferuri de personal de la Bruxelles. Candidaţi "naturali" devin românii care au reuşit să acceadă în posturi din middle management la Uniunea Europeană, dar şi funcţionari cu stagii mai reduse şi poziţii inferioare în ierarhie. De asemenea, pot apărea ca mari speranţe pentru reforma instituţională la Bucureşti o serie de tineri care funcţionează ca asistenţi ai unor europarlamentari români sau au poziţii de asistenţi sau experţi în cadrul grupurilor politice din Parlamentul European.

Bănică jr s-a înfruptat din milioanele PRO TV

Nu mai este o mirare pentru nimeni că formatele TV cele mai costisitoare se regăsesc în grila şi în curtea postului PRO TV. Clasată pe prima poziţie în clasamentul audienţelor, televiziunea nu a dus lipsă de investiţii care i-ar lăsa pe mulţi dintre românii de rând fără grai şi nu a contat nici ce pretenţii băneşti au avut vedetele angrenate în proiectele respective, dacă profitul a fost pe măsura aşteptărilor. "Dansez pentru tine" a fost unul dintre cele mai scumpe formate ale PRO TV, iar bugetul era serios sporit de onorariul lui Bănică: 25.000 de euro pe seară, aşadar, 100.000 pe lună şi 300.000 pe sezon, pentru că, spun surse din zona de producţie a postului, la salariul de prezentator s-ar mai fi adăugat unul de... regizor. Un calcul simplu arată că, după 14 sezoane "Dansez pentru tine" (atâtea au fost din 2006 până în 2013, în unii ani câte două), juniorul rocker avea în propriul cont 4.200.000 de euro!

Piraeus şi Carpatica ajung la americanii de la JC Flowers

Tranzacţia privind vânzarea Piraeus Bank şi a băncii Carpatica către americanii de la JC Flowers va fi realizată marţă sau miercuri, a anunţat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. "Pe Carpatica s-a bătut palma deja. Ca să ajungă la o masă critică, ca să aducă profit, cumpărătorul mai avea nevoie de o bancă. Avea nevoie de o bancă care are portofoliu de credite care să-i asigure venituri. Ulterior achiziţiei, cumpărătorul intenţionează să le fuzioneze", a precizat Cinteză. Acesta a spus că dacă americanii eşuează în cumpărarea Piraeus, atunci vor renunţa şi la Carpatica. Tranzacţia este condiţionată de succesul băncii-mamă, Piraeus Group, de a atrage capitalul privat necesar pentru capitalizare de pe pieţele internaţionale, ceea ce este foarte probabil.

NATIONAL

"Vocea străzii" a fost auzita: DNA îşi trage SRI!

La sfaturile venite din partea partenerilor occidentali, noile autorităţi de la Bucureşti s-ar pregăti sa facă pasul cel mare si sa aprobe crearea cadrului legislativ care sa permită ca DNA sa-si tragă propriul SRI! Ceea ce, desigur, va da frisoane multora, va naşte si destule controverse, dar cert este ca proiectul privind înfiinţarea propriului serviciu de filaj de către DNA este mai aproape ca oricând sa fie transpus si in practica. După cum susţin sursele National, noua direcţie de informaţii si interceptări care este posibil sa se înfiinţeze, in scurt timp, in cadrul DNA va avea atribuţii legale extrem de bine delimitate, care se vor referi strict la asigurarea sprijinului logistic si informaţional pentru anchetele aflate sub coordonarea procurorilor anticorupţie. Practic, lucru care se întâmpla pana si acum, într-o oarecare măsura, numai ca suportul informaţional era asigurat de ofiţeri de politie judiciara detaşaţi, pe perioade determinate de timp, de la alte structuri.

Antonescu, împins din nou la cârma PNL

PNL are astăzi "prea mulţi şefi, dar nici un lider real", iar in partid domneşte "incertitudinea si haosul", apreciază Stelian Tănase, care avansează si ideea ieşirii din impas prin readucerea lui Crin Antonescu in fruntea liberalilor. "Încă de la plecarea lui Crin Antonescu, o stare de incertitudine s-a instalat printre liberali. A venit ca lider Iohannis, a stat puţin si a ajuns la Cotroceni. PNL a rămas fără conducere si aşa este si azi. Nu a fost capabil sa ii găsească înlocuitor lui Crin Antonescu. Se mai gândeşte cineva la el!? De pilda, ar putea fi ales lider la congres!? Sau propus premier la anul. Sau membru simplu in BPN", susţine Stelian Tănase. Acesta mai spune ca liberalii sunt acum "împărţiţi pe găşti, intre PNL si PDL, intre linia Blaga si linia Gorghiu", fapt care nu numai ca-i face vulnerabili la alegerile din 2016, dar a si dus la excluderea lor de la negocierile legate de formarea noului guvern.

PUTEREA

Tragedia din Colectiv. Scandal între Ambasada din Israel şi comunitatea românească

O parte din comunitatea românească din Tel Aviv este la cuţite de ceva vreme cu ambasadorul României în Ţara Sfântă, Andreea Păstârnac. Acum, reprezentanţii evreilor vorbitori de limbă română o acuză pe Andreea Păstârnac că nu s-a implicat în sprjinul însoţitorilor celor două victime din Clubul Colectiv care au ajuns în Tel Aviv pentru tratamente medicale la cel mai înalt nivel. Redăm mai jos scrisoarea reprezentanţilor comunităţii către preşedintele României, un articol apărut zilele trecute în presa de limbă română şi comentarii de pe facebook. "Purtarea ambasadoarei Andreea Păstârnac a revoltat întreaga comunitate, iar noi suntem gata să demonstrăm în faţa sediului ambasadei, aşa cum au făcut-o fraţii noştri din România. Trebuie să faceţi curăţenie şi în diplomaţie altfel nu se va rezolva nimic, lăsând în funcţie o ambasadoare psd-istă care a făcut şi face doar jocurile partidului, iar pe noi, comunitatea română din Israel, ne-a învrăjbit şi batjocorit", se spune in scrisoare.

Interimarul Ştefănel, pe făraşul suspendării

Supărare mare printre consilierii PSD şi PNL. Ei l-au acuzat public pe interimarul Ştefănel de asemănări comportamentale cu Sorin Oprescu. Mai întâi, i-au reproşat lipsa de transparenţă, apoi defilările pe care le face cu liota UNPR-istă pe la diferite obiective aflate în lucru. A urmat refuzul "interimarului" de a delega atribuţii viceprimarilor, dorind să ţină totul sub control. În cele din urmă, Ştefănel nu a avut încotro şi s-a conformat legii. Un nou refuz a fost înregistrat la punerea pe ordinea de zi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, liberalii demarând procedura unei şedinţe extraordinare. O altă şedinţă extraordinară a fost convocată de social-democraţi care vizează dizolvarea şi lichidarea Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Bucureşti 2020", condusă de PSD-istul Robert Negoiţă. Solicitarea datează din luna august, dar nici Sorin Oprescu nu i-a dat curs. Umblă vorba că respectabila asociaţie are iz penal. Un alt obicei preluat de la predecesorul său, este blocarea lifturilor din Primăria Capitalei când circulă Ştefănel.

ROMANIA LIBERA

Mişu Negriţoiu, investigat de ANI

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, este investigat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru o posibilă situaţie de incompatibilitate şi furnizarea de informaţii incorecte în ceea ce priveşte averea sa. Potrivit unor surse oficiale care nu au dorit să fie numite, având în vedere că se referă la o anchetă în curs de desfăşurare, dosarul lui Mişu Negriţoiu vizează funcţiile de administrator pe care acesta le-a ocupat în patru companii private, precum şi veniturile pe care le-ar fi obţinut în acea perioadă. Primele informaţii despre posibila situaţie de incompatibilitate în care s-ar afla şeful ASF au fost prezentate la începutul acestei veri de mai multe publi­caţii şi televiziuni, printre care şi B1TV şi Jurnalistii.ro. Potrivit acestora, Mişu Negri­ţoiu figura în luna iunie a acestui an la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) ca administrator la patru firme din Buzău. Toate fac parte dintr-un grup foarte mare de companii din industria reciclării, în acţionariatul şi conducerea cărora găsim numeroşi cetăţeni străini (vezi graficul explicativ).

Dosarul de plagiat a lui Ponta redeschis. Lipseşte o singură semnătură

Înlăturarea Guvernului PSD ar trebui să tranşeze mai rapid problema plagiatului lui Victor Ponta. În noul context guvernamental, e nevoie doar de expertiza ministrului Educaţiei pentru a declanşa un adevărat lanţ de consecinţe, care s-ar putea încheia cu excluderea fostului premier din Baroul Bucureşti. Reprezentanţi ai Universităţii Bucureşti ne-au confirmat faptul că soarta plagiatului lui Victor Ponta se află, exclusiv, la dispoziţia noului ministru al Educaţiei, Adrian Curaj. "Dosarul lui Victor Ponta, care în acest moment este la Comisia de Etică din cadrul Ministerului Educaţiei, trebuie reactivat. Nu mai e nevoie de nicio dezbatere pe marginea acestui subiect. Noul ministru al Educaţiei trebuie să se pronunţe pe dosarul de plagiat pe care Universitatea Bucureşti l-a întocmit. Apoi, Adrian Curaj - dacă va confirma raportul nostru - poate da dispoziţia de retragere a titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta", a precizat Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti.

ZIARUL FINANCIAR

Luptă subterană între stat şi privat pentru boardul companiei Electrica

Opt candidaţi concurează pentru un loc în conducerea Electrica, companie care distribuie curent în Transilvania şi nordul Munteniei. Andrei Hareţ, fost vicepreşedinte al SABMiller, Anca Ioan, fostă CEO a Ţiriac Holdings, şi Roland Teufel, consultant german, alături de actualii administratori în frunte cu Victor Cionga sunt în scrişi în cursa pentru un loc în consiliul de administraţie al Electrica. Schimbarea CA-ului Electrica are loc la cererea Ministerului Energiei, principalul acţionar cu 48% din capital. Andrei Gerea, fost ministru al energiei, a criticat în octombrie actuala conducere a Electrica, afirmând că societatea nu a utilizat banii obţinuţi din listare. Electrica a strâns 1,9 mld. lei de la investitori prin listarea pe bursele de la Bucureşti şi Londra. Pe de altă parte, administratorii au replicat că reprezentanţii mi nisterului au încercat să influenţeze procesul de nominalizare a administratorilor filialelor. Administratorii Electrica câştigă în prezent un salariu lunar fix de 2.500 euro brut.

Primul bilanţ după Black Friday în online: 6 retaileri au avut vânzări de peste 260 de milioane de lei în 3 zile

Cele mai mari magazine locale online, care vând în principal echipamente IT&C, au rapor­tat vânzări de peste 264 mil. lei (aproape 60 mil. euro) în perioada 20-22 noiembrie, considerată de majoritatea jucătorilor drept "vârful" evenimentului de shopping Black Friday, recordul fiind înregistrat de eMag, cu încasări de 202 mil. lei. eMag a raportat pentru ziua de vineri 20 noiembrie, singura în care compania a organizat evenimentul de shopping, următoarele date: 602.000 produse comandate; o valoare a produselor comandate de 202 milioane lei; un vârf de 370.000 de clienţi simultan pe site. Reprezentanţii eMag au mai subliniat şi că "în premieră, mobile-ul a depăşit desktopul, având 51% dintre cele 5,579 milioane de vizite de pe site-ul eMag". Cele mai vândute produse la eMag au fost: 29.000 de televizoare, 22.000 de parfumuri, 18.600 de jucării şi 13.400 de laptopuri. Retailerul a vândut unui număr de 1.050 clienţi monede şi lingouri de aur în parteneriat cu Piraeus Bank, o premieră pe piaţa locală. Per total, au fost cumpărate 9,4 kg de aur.

Laszlo Diosi, OTP: Vrem să cumpărăm o bancă universală cu peste 1% cotă de piaţă

OTP, cel mai mare grup financiar maghiar, se uită la toate băncile care sunt scoase la vânzare pe piaţa locală, însă va cumpăra o bancă universală cu o cotă de piaţă de peste 1%, spune Laszlo Diosi, directorul general al sucursalei din România. Interesul OTP Bank pentru o nouă achi­ziţie vine în contextul în care tocmai a finalizat la începutul acestei luni procesul de integrare a băncii Millennium, preluată la jumătatea anului trecut. "Grupul este foarte inte­resat de piaţa locală. Suntem atenţi la tot ce e la vânzare în piaţă. După integrarea Millennium ne-am propus să mergem mai departe cu creşterea, iar o achiziţie ar fi cel mai bun pas în acest sens. Ne uităm în primul rând la mărimea băncii. Nu merită să ne ocupăm de integrarea unei bănci mici cu o cotă de piaţă sub 1%, pentru că munca depusă este foarte mare", a explicat într-un interviu Laszlo Diosi. El spune că în cazul băncilor mici, OTP se uită doar la portofolii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb