REVISTA PRESEI 26.02.2013

Willy Homner
Revista Presei / 26 februarie 2013

ADEVARUL

Aici sunt tocaţi banii dumneavoastră: Curtea de Conturi a găsit un dezastru la Compania de Autostrăzi

Un raport de audit al Curţii de Conturi arată cum a risipit miliarde de euro Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din banii încasaţi de la şoferi din tot felul de taxe. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) nu a reuşit să-şi atingă obiectivele reglementate, a acţionat neunitar şi necoordonat şi nu s-a implicat suficient pentru identificarea şi eliminarea riscurilor, vulnerabilităţilor sau risipei. Este concluzia unui raport de control al Curţii de Conturi, care, pentru prima dată, a realizat un audit al performanţei Companiei Naţionale de Drumuri. Verificările, care au fost făcute în toamna anului trecut, au vizat activitatea CNADNR privind drumurile naţionale din intervalul 2008-2012, la sediul Companiei de Drumuri şi la cele şapte direcţii regionale din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

Scrisoarea lui Băsescu către Ponta şi Antonescu: Miniştrii cu dosare penale să fie înlăturaţi!

Aderarea la Schengen nu va putea fi realizată doar prin îndeplinirea criteriilor tehnice, este mesajul scrisorii pe care preşedintele Traian Băsescu a trimis-o premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. Menţinerea pe linia de argumentaţie axată exclusiv pe criteriile tehnice "riscă să ne depărteze de perspective aderării, mai ales dacă e să punem preţ pe semnalele transmisă pe cale diplomatic de cancelariile statelor care se menţin rezervate", se afirmă în scrisoare. Băsescu afirmă că Guvernul are majoritatea parlamentară largă şi ar trebui să îndeplinească un set de cinci condiţii până la 3 martie. Primul punct este desemnarea candidaţilor pentru funcţiile de şef al DNA şi procuror general.

Săftoiu insistă să "legalizeze" tunul de 3,7 milioane de euro

Contractul TVR cu firma germană de distribuţie Prorom va fi discutat din nou în şedinţa Consiliului de Administraţie al TVR, acolo unde membrii consiliului vor cere istoricul relaţiilor comerciale cu această firmă. Documentul prin care TVR ar urma să achite 3,7 milioane de euro pentru filme şi seriale, semnat anul trecut de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, cu firma germană Prorom, va ajunge din nou în mapele membrilor Consiliului de Administraţie al televiziunii publice. Precontractul în valoare de 3,7 milioane de euro, aşa cum este denumit de Claudiu Săftoiu, a fost încheiat pe 1 octombrie 2012 şi se referă la achiziţionarea a 170 de filme şi seriale. Până acum, membrii consiliului au refuzat să valideze actul, pe care îl consideră drept un contract, şi nu precontract, încheiat fără acordul Consiliului de Administraţie.

Ofertele pentru privatizarea Poştei vor fi deschise la 11 aprilie. Condiţiile de participare la privatizare îl scot din joc pe Dan Diaconescu

Ofertele pentru privatizarea Poştei Române vor fi deschise la 11 aprilie, ora 14.00, acestea putând fi depuse la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională până în aceeaşi zi, la ora 12.00. Investitorii interesaţi trebuie să facă dovada că dispun de resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 de milioane de euro. Condiţiile impuse de minister pentru participarea la privatizarea Poştei Române îl scot din joc pe Dan Diaconescu, cel care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni ale statului la Oltchim, dar nu a mai venit cu banii, astfel că procesul a fost anulat. În anunţ se arată că pot participa la procesul de privatizare a Poştei Române doar persoane juridice, individual sau în consorţiu.

Votul anti-austeritate, şansa lui Berlusconi

Împreună, coaliţia de dreapta a lui Silvio Berlusconi şi gruparea condusă de un fost actor de comedie au strâns aproape 50% din voturi. "Il Cavaliere" trebuie acum să negocieze formarea unei majorităţi parlamentare, care-i poate asigura o funcţie importantă în stat. "Il Cavaliere" a revenit pe cai mari pe scena politică italiană: exit-poll-urile cotează coaliţia de dreapta Poporul Libertăţii, condusă de Silvio Berlusconi, cu 29-31% din voturile exprimate duminică şi luni pentru alegerile parlamentare. Deşi se clasează pe a doua poziţie, Berlusconi este considerat principalul câştigător al scrutinului, iar rezultatele reprezintă o victorie pentru fostul premier forţat să se retragă după ce a pierdut încrederea poporului.

Industria IT, noua perlă a economiei Moldovei: profit anual de 100 de milioane de euro înregistrat la Iaşi

Oficialii Consiliului Judeţean Iaşi au întocmit un raport detaliat al dezvoltării în ultimii ani a sectorului IT în judeţ, "portret" destinat atragerii de investitori noi. Raportul pe 2012 indică un profit total de 100.338.297 de milioane de euro al celor 734 de companii de profil cu sedii în Iaşi, care funcţionează cu aproximativ 4.000 de angajaţi. În 2010, profitul înregistrat în IT la Iaşi a fost de 51.238.984 de milioane de euro, realizat de 463 de firme, cu 1.866 de angajaţi. Dezvoltarea spectaculoasă a domeniului IT la Iaşi a fost posibilă şi datorită facilităţilor fiscale oferite firmelor care declară ca obiect de activitate componente de Tehnologia Informaţiilor şi angajează minim 200 de oameni. Printre companiile mari care şi-au deschis în ultimii ani sedii la Iaşi se numără Endava, Continental Automotive, Ness Technology, Capgemini, Genpact, EBS Romania, AROBS, Centric, Bentley Sistem sau Team Net.

CURIERUL NATIONAL

Alt plan de rezervă pentru privatizarea Oltchim

Eşecul privatizării Oltchim pare să determine autorităţile să aibă întotdeauna un plan de rezervă, prefectul de Argeş, Cristian Soare, anunţând ieri că, în afara privatizării "la pachet cu Arpechim" s-ar putea încerca şi repornirea Diviziei petrochimice Bradu, independent de Arpechim. Aceste două soluţii au fost analizate ieri, în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanţii administraţiei şi cei ai sindicatului de la Divizia petrochimică Bradu cu parlamentarii de Argeş şi autorităţile judeţene, a afirmat ieri Soare. Pentru punerea în practică a celei de-a doua variante ar fi necesară o finanţare de 10 milioane de euro pentru repornirea instalaţiilor şi de 50 de milioane de euro pentru începerea producţiei", a spus prefectul, citat de Mediafax, precizând că aceste soluţii vor fi discutate şi cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei.

China, în pericol să-şi piardă monopolul asupra minereurilor rare

Temerile legate de dominaţia Chinei pe piaţa metalelor rare, cruciale pentru dezvoltarea sistemelor electronice moderne, sunt în scădere, datorită noilor descoperiri de depozite de minereuri rare ieşind la suprafaţă. Aceste minerale sunt utilizate la realizarea bateriilor puternice, lentilelor de aparat de fotografiat, scanere RMN, electronice moderne cum ar fi iPod-uri, televizoare, computere şi pentru energii regenerabile, cum ar fi panourile solare, turbinele eoliene. Preţurile minereurilor rare s-au aflat de ceva timp ca într-un montaigne-russe. Monopolul Republicii Chineze în acest sector a făcut ca preţurile acestor minereuri să atingă un punct de vârf în 2011, după 2 ani de creştere, perioadă în care cotaţiile aproape s-au dublat. Acestea au început însă să scadă pe parcursul anului trecut din cauza stagnării economiei mondiale.

Oscarul în cifre - bugetele mari nu garantează premiile importante

"Argo", cel mai bun film din 2012, a avut un buget de doar 44,5 milioane dolari. "Silver Linings of Playbook", filmul care a dat cea mai bună actriţă în rol principal, a avut nevoie de doar 21 milioane dolari. "Beasts of the Southern Wild" a fost nominalizat la cel mai bun film al anului, deşi a avut un buget de doar 1,8 mil. dolari. Cea mai mare dezamăgire a fost cel mai nou film cu James Bond. "Skyfall" a avut un buget situat undeva între 150 şi 200 milioane de dolari, însă a luat două Oscaruri mici, şi acelea nu pentru vreo categorie esenţială a artei cinematografice. A luat Oscarul pentru cel mai bun cântec şi pentru cel mai bun montaj de sunet,

Întârzieri în gestiunea fondurilor europene Opinii - Alin Teodorescu

Bugetul UE este de circa o mie de miliarde de euro şi este distribuit pe un plan şeptenal (planul şeptenal se numeşte "cadrul financiar multianual", dar tot un plan este). Sursele bugetului sunt, în principal, alocaţiile statelor membre (aprox. 1% din PIB-ul anual), o parte din taxele vamale cu ţările din afara Uniunii, o parte din TVA încasată pe teritoriul fiecărui stat membru şi alte câteva taxe mai mici. Acest buget este cheltuit în câteva mari direcţii (subvenţii directe pentru agricultură, dezvoltare rurală, programul regional, programele de coeziune socială, libertate, securitate şi justiţie, funcţiile externe ale Uniunii şi administrarea instituţiilor europene). În general, cheltuirea bugetului UE se efectuează prin intermediul instituţiilor statelor membre (deci teoria lui Liviu Dragnea că regiunile viitoare vor putea negocia direct cu CE este falsă).

EVENIMENTUL ZILEI

Cadou pentru Mişu Vlasov de la amica Mona Pivniceru: 70 de milioane de euro

Preşedintele Camerei de Comerţ i-a ameninţat pe şefii filialelor judeţene cu excluderea din sistem. Şase parlamentari îi dau o mână de ajutor să preia afacerea. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, căruia prietenii îi spun Mişu, încearcă pentru a patra oară să îşi treacă în subordine Registrul Comerţului, aflat acum în coordonarea Ministerului Justiţiei, condus de prietena lui, Mona Pivniceru. Veniturile uriaşe pe care le produce Registrul Comerţului, de peste 60 de milioane de euro anual, precum şi patrimoniul Registrului (evaluat la peste 10 milioane de euro) sunt miza extraordinară a acestui scandal. Prietena lui, Mona Pivniceru, tace suspect. La fel şi Claudia Silvia Mihalcea, şefa Registrului Comerţului, înscăunată fără concurs.

Românii nu merg pe mâna lui Antonescu în privinţa Constituţiei

Alegătorii s-ar lăsa convinşi să iasă la vot mai degrabă de Victor Ponta sau de Traian Băsescu decât de şeful Comisiei constituante. Dacă ar fi să voteze Constituţia României, românii ar avea încredere mai degrabă în indicaţiile premierului Victor Ponta sau ale preşedintelui Traian Băsescu, decât în cele ale preşedintelui Comisiei constituante, Crin Antonescu, arată un sondaj IRES. Conform acestuia, 66% dintre cei chestionaţi declară că nu au un politician în care să aibă încredere şi a cărui recomandare să fie dispuşi să o urmeze în privinţa votului acordat viitorului proiect de Constituţie. Cei 33% care au spus însă că sunt dispuşi să urmeze recomandări venite din partea oamenilor politici au dat răspunsuri foarte interesante. Astfel, 30% s-ar duce la vot dacă le-ar cere-o Ponta, 11% l-ar asculta pe Traian Băsescu şi numai 6% pe şeful Comisiei constituante, Crin Antonescu.

Emma Nicholson l-a susţinut pe Băsescu în faţa lui Gâdea

Invitată în emisiunea "Sinteza zilei", baroneasa Emma Nicholson a afirmat că tentativa de demitere a preşedintelui a fost o greşeală politică. A fost una din puţinele emisiuni "Sinteza Zilei" în care un invitat şi-a permis să vorbească bine despre Traian Băsescu. Emma Nicholson, fost raportor special al Parlamentului European pentru România, a venit în ţara noastră pentru a-l vizita în penitenciar pe fostul premier Adrian Năstase. La Antena 3, ea l-a lăudat pe Ioan Rus şi a spus că România a pierdut un ministru de Interne bun, atunci când numărătoarea voturilor a fost "contrazisă". Ea a blamat clasa politică pentru evenimentele din 2012.

ACUZAŢII DE PLAGIAT. Zeci de lucrări de diplomă identice la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti

În cadrul emisiunii "Sub semnul întrebării", de la postul B1TV, jurnalistul Robert Turcescu a prezentat mai multe cazuri de plagiat descoperite la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti. Situaţia a fost descoperită de către Centrul de Investigaţii Media. Potrivit Centrului de Investigatii Media, zeci de lucrari de diploma ale absolventilor Facultatii de Medicina Dentara din cadrul Universitatii "Carol Davila" din Bucuresti sunt identice, toţi studenţii avându-l drept profesor coordonator pe actualul decan al facultatii, profesorul Alexandru Bucur.

Transalpina, o investiţie absurdă Autor: Sorin Ioniţă

Zis şi drumul ţăranilor care vor să spună că au fost în excursie la munte, în adidaşi Mike şi trening mov, sau al gospodinelor extaziate de "natura patriei" care pun pe Facebook 100 de poze trase de pe bordul BMW-ului cu număr de Ruse, Transalpina e un drum naţional inutil ce suie la 2150m pentru un trafic care nu există, de la Novaci la Obârşia Lotrului şi apoi către Transilvania; sau, atâta cât este în sezon şi weekenduri, produce doar daune pentru mediu şi nimic altceva. În rest, stă închis jumătate de an şi trebuie întreţinut cu costuri mari când se redeschide. Este sub-standard în multe secţiuni, fiind lipsit de marcaje, parapeţi şi având o geometrie ce nu permite accesul autocarelor sau maşinilor de marfă (nu că ar avea ele de ce să vină pe aici).

Falsa problemă a vânzării terenurilor către străini

Nu există o bătălie pentru terenuri între români şi străini, ci una între proprietarii mari şi proprietarii mici.Din 2014, România trebuie să permită şi persoanelor fizice străine să cumpere terenuri în România, fapt care reaprinde spaima că vor veni străinii să ne lase fără pământ. De fapt, spaima asta este fără obiect. Iată de ce: Oricare cetăţean străin, din UE sau nu, poate cumpăra chiar şi acum teren în România. Singura condiţie este să o facă prin intermediul unei firme înmatriculate aici. Aşa se face că străinii au cumpărat deja 700.000 de mii de hectare, adică peste o zecime din suprafaţa arabilă a ţării. Presupusa interdicţie nu i-a împiedicat pe un arab (Jihad El Khalil - 35.000 ha) sau pe un austriac (Andreas von Bardeau - 26.000 ha) să ajungă în top 5 latifundiari români.

JURNALUL NATIONAL

Primarul din Miercurea Ciuc, la arborarea steagului secuiesc: prefectul, ziariştii români, toată lumea din secuime trebuie să cunoască limba maghiară

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Robert Raduly se crede, deja, conducătorul unui stat independent, care nu se supune legislaţiei României. Sfidând autorităţile de la Bucureşti, Raduly a supervizat, ieri, arborarea steagului secuiesc în piaţa centrală a localităţii. Mai mult, cu acest prilej, Raduly a declarat -desigur, în limba maghiară - că toţi locuitorii din secuime, precum şi reprezentanţii statului român trebuie să cunoască limba maghiară. "Toată lumea care trăieşte din impozite, din impozitele secuilor, începând de la prefect la corespondenţii televiziunilor şi a radiourilor româneşti, trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă".

Prostie şi lipsă de pregătire. Cum pierde România banii europeni

Cotidianul austriac Der Standard încearcă să explice cum pulverizează birocraţia proiecte cu potenţial. În baza unui proiect european sprijinit de Guvernul austriac, 36 de funcţionari din cadrul centrelor de detenţie juvenilă din Tichileşti şi Craiova au participat la cursuri de formare profesională în instituţii similare din localităţile austriece, Gerasdorf şi Schwarzau. Timp de 36 de luni ei s-au perfecţionat, iar acum oferă tinerilor din Craiova şansa de a învăţa meseria de brutar, potcovar sau bucătar. Jurnaliştii cotidianului austriac Der Standard au urmărit cazul şi concluziile lor nu ne sunt deloc favorabile. Jurnaliştii austrieci nu se feresc să îi arate cu degetul pe cei în culpă: "Vinovată pentru ce s-a întâmplat este în primul rând administraţia română extrem de politizată. Funcţiile nu se dau după competenţe, ci după apartenenţa politică. Funcţionarii nu cunosc legea şi procedura birocratică şi aşteaptă poruncile de sus".

Parchetul a gestionat prost dosarul bancherilor. Imaginea României pe pieţele externe a fost afectată de anunţul fals că 80% din sistemul bancar este viciat de fraude

Anunţul total nerealist al Parchetului privind frauda din bănci, care ar fi cuprins 80% din sistem, reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi trebuia discutat în CSAT, susţine şeful supravegherii bancare, Nicolae Cinteză. El a precizat că investitorii străini au cerut lămuriri la roadshow-ul din februarie. "Astfel de anunţuri nu fac bine unui potenţial investitor. Dacă aţi avea o sumă de bani şi aţi vrea s-o investiţi în România şi auziţi astfel de anunţuri, vă mai gândiţi dacă veniţi, pentru că banii ăştia îi rulezi prin sistem. Păi, 80% e viciat? Atunci e o problemă de securitate naţională. După părerea mea trebuia să se discute în CSAT", a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, la un seminar economic organizat la Sinaia de FinMedia.

NATIONAL

Cum ia sindicalistul Ion Radoi 200.000 de euro de la Metrorex!

Metrorex pare un sac fara fund pentru liderul de sindicat Ion Radoi. Fostul senator PSD incaseaza anual 200.000 de euro de la compania de stat, datorita unui contract prin care i-a obligat pe angajati sa vireze 2% din impozitul pe profit catre firma pe care o controleaza chiar el. "National" prezinta detalii incredibile din culisele jafului de proportii de la Metrorex pus la cale de liderul Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM), fostul senator PSD Ion Radoi. Dupa ce a pus stapanire pe toate spatiile comerciale de la metrou, firma controlata de Radoi, Sindomet Servcom SRL (detinuta de USLM), a reusit sa mai semneze un contract dubios cu Metrorex, care ii baga in conturi 200.000 de euro pe an.

Exclusiv! In fruntea Internelor avem din nou un "Dusulica" drept ministru: "Ologu" Andreescu a terminat de sapat groapa lui Radu Stroe!

Cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, Radu Stroe face eforturi consistente de a se cocota pe prima pozitie a listei remanierii pe care premierul Victor Ponta a pregatit-o pentru partenerii liberali de guvernare. Ce-i drept, in acest demers nu este de unul singur, ci puternic sprijinit de catre principalul sau colaborator, secretarul de stat Anghel "Ologu" Andreescu. Care deja nu isi mai lucreaza ministrul pe ascuns, ci chiar in fata subalternilor, carora nu se sfieste sa le spuna raspicat ca nu mai poate el de ordinele lui Stroe.

Gheorghe Falca intra in cursa pentru sefia PDL!

Desi a sperat ca va fi candidat unic la presedintia PDL, Vasile Blaga trebuie sa faca fata unei concurente serioase. Dupa Elena Udrea si Monica Macovei, a venit si randul primarului aradean Gheorghe Falca sa se lanseze in lupta interna. Precaut din fire, Falca a ales sa testeze mai intai terenul, anuntandu-si candidatura "pe surse". Miscarea nu l-a luat prin surprindere pe actualul lider democrat-liberal, Blaga anticipand aparitia unui nou aspirant la prima functie in partid. Gheorghe Falca mizeaza in special pe sprijinul alesilor locali. Informatia a fost confirmata chiar de un apropiat al lui Flaca, primarul comunei aradene Zabrani, Marian Toader. "Gasesc normal ca noi, cei peste 400 de primari si presedinti de consilii judetene din PDL, sa ne coalizam in jurul unui candidat propriu. La urma urmei avem in spatele nostru zeci de mii de voturi", a precizat Toader.

Anunt descurajator: "Moneda nationala nu va mai atinge 4,30 lei/euro!"

Analistii BCR considera ca, in prezent, moneda nationala este cotata relativ corect si ca nu poate fi mai puternica de 4,30 lei/euro. Conform brokerilor din piata valutara, Banca Nationala a Romaniei ar fi intervenit in ianuarie 2013, aruncand pe piata lei in echivalentul unui miliard de euro, ca sa stopeze aprecierea nesustenabila a monedei nationale. Pe de alta parte, omul de afaceri Ion Tiriac a avertizat recent ca leul s-ar putea deprecia serios in acest an. Reprezentantii BCR confirma, pana la un punct, atat trendul cat si estimarile referitoare la moneda nationala.

PUTEREA

SIVECO mai vrea o dată. 7,6 milioane de euro, o pomană de la ministerul lui Pricopie către Irina Socol

Hotărât lucru: 2013 va fi anul măcelului în lumea IT românească. După licitaţia cu dedicaţie de la Ministerul Justiţiei (astăzi vom vedea cum au dres busuiocul elen subalternii Monei Pivniceru), e-licitaţie.ro ne anunţă că Ministerul Educaţiei ne pregăteşte una şi mai năstruşnică: atribuirea concepută de Tiberiu Velter pentru achiziţionarea aceluiaşi produs virtual, de la acelaşi client, SIVECO, dar pe bani mult mai mulţi decât prima dată! Tiberiu Velter este şeful UMPFE, care se ocupă de proiectul de implementare a Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România, proiect în valoare de 17,7 milioane de lei. Velter este cel ce a direcţionat în 2005, către SIVECO, circa 800.000 de dolari. Valuta a fost plătită atunci de Banca Mondială, pentru ca firma doamnei Irina Socol să introducă la Educaţie un program cunoscut sub numele de Baza de Date Naţionale a Educaţiei - BDNE. Acum, Velter doreşte să achiziţioneze pentru ministerul lui Pricopie acelaşi program, dar cu suma de 7,6 milioane de euro, plătiţi de... contribuabili!

SONDAJ PE CONSTITUŢIE. Românii vor Parlament unicameral cu 300 de aleşi

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a dat publicităţii un sondaj privind modificarea Constituţiei cu rezultate nu tocmai fericite pentru viziunea USL de revizuire constituţională. Răspunsurile la mai multe dintre întrebări arată încă o percepţie majoritar negativă la adresa politicienilor. Cercetarea a fost făcută în perioada 19-20 februarie, pe un eşantion de 1.452 de subiecţi şi are o marjă de eroare de +/-2,6%. Iată principalele rezultate ale institutului condus de Vasile Dâncu, membru PSD. - 70% din populaţie crede că "în România, lucrurile merg într-o direcţie greşită". - Aproape toţi (97%) vor doar 300 de parlamentari, iar majoritatea (72%) vrea reducerea Parlamentului la o singură Cameră, exact cum sună propunerile lui Traian Băsescu (confirmate şi prin referendumul din 2007).

BNR: Populaţia are în bănci circa 75 miliarde de lei

Depozitele în lei ale populaţiei la băncile comerciale au crescut cu 0,3%, până la 74,988 miliarde lei, la 31 ianuarie 2013, iar faţă de 31 ianuarie 2012 au înregistrat o creştere de 1,5% (-4,2% în termeni reali), a anunţat, luni, Banca Naţională. Totodată, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au redus cu 3,6%, până la 48,813 miliarde lei. Depozitele în valută ale populaţiei şi persoane juridice s-au majorat cu 1,3%, până la 16,43 miliarde euro. Faţă de ianuarie 2012, la 31 ianuarie 2013, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 15,2%. Depozitele în valută ale populaţiei au crescut cu 16%, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice au crescut cu 13,7%.

BĂTĂLIA POLITICĂ SE ASCUTE. Oprescu a fost sabotat de primarul Robert Negoiţă şi de consilierii USL-işti

Majoritatea USL din CGMB a blocat proiectul lui Sorin Oprescu privind organizarea programului teraselor sezoniere din Centrul istoric al Capitalei. Aceasta după ce Oprescu a precizat că primarul sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), i-a cerut să îi permită să colecteze în continuare chiriile de la comercianţii din Centrul istoric. "Este o hotărâre politică. I-am explicat domnului primar al sectorului 3, dar văd că am vorbit degeaba, că nu mai putem continua să închiriem în mod ilegal spaţiile comerciale din Centrul istoric. Dânsul vrea să colecteze în continuare chiriile pentru localurile din zonă, dar acest lucru nu se poate. Se pot consulta datele de Circa Financiară Sector 3. Din 2002 s-a stabilit clar prin hotărâre că acele străzi din zona veche ţin de Primăria Capitalei", a declarat, în cadrul CGMB, Sorin Oprescu.

ROMANIA LIBERA

Parlamentarii din mâneca lui Vlasov

Şase parlamentari au semnat iniţiativa legislativă ce propune trecerea Registrului Comerţului în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), un ONG cu reprezentativitate incertă pentru mediul de afaceri, aflat în centrul unor scandaluri legate inclusiv de cheltuirea unor fonduri europene. Trei dintre aceştia, deputatul PNL Alina Ştefania Gorghiu, deputatul PSD Florin Iordache şi deputatul din partea minorităţilor, Aurel Vainer, au o mare problemă de moralitate în susţinerea acestei iniţiative. În cazul primilor doi, conflictul moral provine din calitatea de arbitri ai Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR. Calitatea de arbitri este recunoscută de parlamentari în declaraţiile lor de avere, iar sumele primite în această calitate nu sunt de neglijat.

Achiziţia de avioane F16 rămâne în aer

Preşedintele Traian Băsescu a părăsit ieri şedinţa de bilanţ a activităţii Ministerului Apărării fără să dea vreo declaraţie presei, semn al tensiunilor ce au marcat discuţiile care, pentru prima oară, au avut caracter secret. Sursa acestor tensiuni este subfinanţarea cronică a armatei. În condiţiile subfinanţării Armatei, achiziţionarea avioanelor multirol, amânată în fiecare an, se află sub semnul întrebării. Anul trecut, fostul ministru Corneliu Dobriţoiu afirmase că s-au găsit 600 de milioane de dolari pentru achiziţionarea a 12 avioane F16 la mâna a doua din Portugalia şi că prima tranşă de 70 de milioane va fi plătită în 2013. Ieri însă, atât Ponta, cât şi Duşa au refuzat să confirme dacă acest calendar va fi respectat. Ponta a încercat să se eschiveze declarând că decizia nu este numai a Guvernului, indicând în acest fel către CSAT şi preşedinţie, iar Duşa s-a mulţumit să reamintească faptul că va avea discuţii pe această temă cu omologul său portughez săptămâna viitoare. Resursa de zbor a avioanelor MIG 21 pe care o are România expiră în 2017, moment în care România va trebui să închirieze avioane pentru a-şi asigura patrulele aeriene.

ZIARUL FINANCIAR

Doar şapte antreprenori locali în topul celor mai mari companii din fiecare judeţ

Doar Dedeman (fraţii Pavăl) în Ba­­cău, Romaqua (Constantin Creţu) în Harghita, Altex (Dan Ostahie) în Neamţ, Unicarm (Vasile Lucuţ) în Satu-Mare, Romstrade (Nelu Iordache) în Giurgiu, Interagro (Ioan Niculae) în Teleorman şi Nexxon (familia Somai) în Covasna reuşesc să conducă în topul celor mai mari companii din judeţele în care activează, după cum arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului, în timp ce companiile de stat pierd de la an la an teren în faţa businessurilor private. "Diversele topuri ale firmelor din România includ în marea lor majoritate filiale ale unor firme multinaţionale", explică Bogdan Ion, country managing partner al Ernst&Young (EY), una dintre ce­le mai mari firme de audit şi consultanţă.

Dacă tot este să le cedăm, mai bine să le cedăm direct Europei

Un fost director de politici industriale din cadrul Ministerului Economiei din România, domnul Petru Ianc, a pus ieri problema Oltchim într-un fel surprinzător: trebuie făcută UE să înţeleagă că Oltchim este o companie europeană, iar Europa are de pierdut din punct de vedere economic dacă o asemenea companie va fi desfiinţată. Domnul Ianc a adus o lumină neaşteptată asupra acestei spinoase chestiuni, cel mai greu test pentru guvernul Ponta la acest început de an: găsirea unei soluţii pentru restructurarea Oltchim şi menţinerea sa la reala capacitate de producţie. Oltchim a avut în 2007 - 2008 afaceri de 900 mil. euro/an, iar domnul Ianc spune că PVC-ul este un material la fel de important ca şi oţelul pentru industria de construcţii, Olchim este o întreprindere care contează nu atât la nivel regional, cât la nivel mondial.

Avalanşa scumpirilor: cum au ajuns românii să plătească pentru apă, gaze, electricitate şi căldură chiar şi cu 160% mai mult decât acum 7 ani

Preţul pe care românii îl plătesc pentru utilităţile publice a crescut constant în ultimii şapte ani, serviciile de apă, canal şi salubritate fiind mai scumpe cu aproape 157% în 2012 comparativ cu 2005, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Şi energia termică şi-a dublat preţul în acelaşi interval de şapte ani, în timp ce gazele au consemnat o scumpire de 75%, iar energia electrică, de 52%. "Este o schimbare în coşul de consum, în sensul că un procentaj din ce în ce mai mare din cheltuielile lunare merg către plata utilităţilor şi către mâncare. Ne-am întors practic la nivelul din 2005", spune analistul economic Dragoş Cabat. El spune că tendinţa de creştere a ponderii cheltuielilor pentru utilităţi publice în totalul cheltuielilor unei gospodării va continua şi în anii următori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb