REVISTA PRESEI 26.06.2018

R.G.
Revista Presei / 26 iunie 2018

REVISTA PRESEI 26.06.2018

ADEVĂRUL

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie a fost citită în plen. Dragnea nu-i lasă pe aleşii PSD să voteze de frică să nu trădeze

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernului Dăncilă a fost citită, luni, în plenul Parlamentului, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că parlamentarii PSD nu vor fi lăsaţi să voteze, dar vor participa la şedinţă.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

BANCHERUL

Costul ascuns al scaderii ratei creditelor neperformante: zeci de mii de romani datornici la banci au ajuns in situatii disperate, la mana executorilor judecatoresti si a firmelor de recuperare

Bancile au vandut in ultimii trei ani firmelor de recuperare credite neperformante de 1 miliard de euro, detinute de aproximativ 50.000 de romani, si tot pe atatia sunt pe cale de a fi executati silit in urmatoarea perioada, spre bucuria BNR si a bancilor, care se lauda ca o rata scazuta de neperformanta, de doar 6%, fata de 21% in 2014, dar spre disperarea oamenilor ajunsi in situatii limita, haituiti de recuperatori si executori si incarcati cu datorii ridicate.

COTIDIANUL

Amenzi mari pentru cei care refuză legitimarea

Senatul a adoptat tacit, în plenul de luni, un proiect al Executivului, aflat în procedură de urgenţă, care modifică o serie de acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice referitoare la autoritatea poliţistului şi majorarea amenzilor aplicate persoanelor care refuză să se legitimeze.

Proiectul instituie reguli referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor şi al vehiculului persoanei, conducerea persoanei la sediul poliţiei şi utilizarea forţei.

Proiectul adoptat, luni, tacit de Senat, în calitate de prim for sesizat, prevede şi o majorare a cuantumului amenzilor de la 100 - 500 lei, la un maximum între 500 - 1.500 lei, aplicate persoanelor care refuză să dea informaţii referitoare la identitate. Motivul prevăzut în proiect este faptul că refuzul unei persoane de a fi legitimată presupune deplasarea acesteia la sediul poliţiei, interval orar în care poliţistul nu poate interveni la alte cazuri. "De multe ori, refuzul de legitimare stă la baza escaladării unor situaţii tensionate în interacţiunea poliţist-cetăţean", se arată în textul iniţiativei legislative.

CURIERUL NAŢIONAL

Cupa Mondială pe scurt

Senegalezul Moussa Wague (19 ani şi 263 de zile) a devenit cel mai tânăr african care a înscris vreodată la un Campionat Mondial, după ce a marcat în meciul cu Japonia.

La Moscova a început FIFA Foundation Festival, un eveniment dedicat ONG-urilor din întreaga lume, care îşi propune să demonstreze puterea fotbalului în a schimba vieţi.

Javier Hernandez a realizat trei recorduri în meciul cu Coreea de Sud: a înscris cel de-al 50-lea gol al său la naţională, l-a egalat pe Luis Hernandez în topul golgheterilor mexicanilor la Cupa Mondială, cu 4 goluri marcate, şi a devenit al treilea mexican, după Cuauhtemoc Blanco şi Rafa Marquez, care a înscris la trei ediţii ale Cupei Mondiale.

JURNALUL NAŢIONAL

Emoţii în familia lui Tudorel Toader. Fiul cel mic, supus unei intervenţii chirurgicale

Fiul cel mic al ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a fost operat de medicii din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, în urma accidentului în care a fost implicat.

Surse susţin că, în urma accidentului în care a fost implicat Andrei Toader (21 de ani), fiul ministrului Justiţiei a fost operat cu succes la coloana lombară.

Unul dintre motivele vizitei la Iaşi a lui Tudorel Toader îl constituie şi starea de sănătate a acestuia.

Surse medicale au precizat că tânărul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi că, acum, merge pe propriile picioare, starea sa de sănătate fiind una bună.

NATIONAL

Statul paralel l-a facut si pe Iohannis

Incaltarea lui George Scutaru cu un dosar penal in aprilie 2015, la numai cateva luni dupa alegerea lui Iohannis, a fost o lovitura grea pentru noul presedinte. Recent venit de la Sibiu, Iohannis avea putini oameni de incredere in PNL/Capitala iar Scutaru era unul dintre ei. Exact el s-a trezit acuzat de DNA ca ar fi primit o parte dintr-o mita de 1 milion de euro, bani destinati campaniei electorale din 2008 a PNL. Acuzatie spulberata, ieri, de ICCJ. Nu definitiv, ce-i drept, sentinta fiind data in prima instanta. Dincolo de acest nivel juridic exista insa si unul politic din moment ce indepartarea lui Scutaru l-a lasat pe proaspatul presedinte Iohannis fara un colaborator loial. Oare la cheremul cui trebuia sa ramana presedintele dupa extragerea fortata a lui Scutaru - iata intrebarea care ar trebui sa il macine pe Iohannis chiar si acum, dupa trei ani. Iar data fiind derularea lucrurilor de atunci incoace, un raspuns extrem de plauzibil este "statul paralel".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb