REVISTA PRESEI 28.02.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 28 februarie 2012

ADEVARUL

Franţa, epicentrul unei noi crize?

Scăderea productivităţii, intrarea într-o nouă recesiune, datoriile în creştere şi lupta pentru preşedinţie transformă Franţa într-una dintre cele mai riscante economii europene. Dacă în urmă cu doar câteva luni cea mai mare problemă a economiei franceze era expunerea uriaşă a băncilor autohtone pe Grecia, deteriorarea contextului regional a scos la iveală o serie întreagă de factori de risc pentru Franţa. Pierderea ratingului "AAA" a dus la creşterea semnificativă a costurilor de împrumut ale statului şi, în contextul unei datorii de 92,5% din PIB (peste 1.700 de miliarde de euro), dobânzile mai mari pe care trebuie să le achite Franţa s-ar putea dovedi un obstacol dificil. Deja autorităţile au început să recunoască faptul că, în contextul încetinirii ritmului de creştere economică, nu vor putea să-şi reducă deficitul bugetar sub 3% din PIB, cum cer normele europene, înainte de 2013, aşa cum plănuiau.

Grecii sunt furioşi, dar în acelaşi timp, disperaţi să rămână în zona euro

Previziunile ieşirii iminente a Greciei din zona euro sunt uşor de contrazis, deoarece, în ciuda protestelor violente, în realitate, nimeni din Grecia nu doreşte să părăsească uniunea monetară. Acesta este concluzia unui raport intitulat "Notă din Atena" scris de Megan Greene, economist-şef la Roubini Global Economics, firma celebrului economist Nouriel Roubini. Da, cetăţenii sunt furioşi faţă de troika, faţă de condiţiile planului de salvare, faţă de ceea ce ei percep a fi nesimţirea Germaniei, dar foarte puţini sunt dispuşi să suţină ideea ca Grecia să iasă din zona euro. Argumentul adus de Greene, este acela că, în pofida sentimentului de mânie şi disperare din Grecia, politicienii şi cetăţenii continuă să considere alternativa - falimentul şi reîntoarcerea la drahmă - drept un deznodământ mult mai păgubos.

Statisticile ECB arată că hemoragia banilor din băncile greceşti continuă

Firmele şi populaţia au continuat şi în luna ianuarie să scoată bani din băncile greceşti. Datele publicate de Banca Centrală Europeană arată chiar că ieşirile sunt tot mai mari, ceea ce reflectă creşterea accelerată a temerilor privind situaţia sectorului bancar grec. Valoarea depozitelor sectorului privat în băncile greceşti a scăzut în ianuarie cu circa 3%, până la nivelul de 174,9 miliarde de euro, după o uşoară creştere în luna decembrie. Depozitele sectorului privat în băncile greceşti sunt acum cu 28% sub valoarea maximă înregistrată în decembrie 2009.

Parlamentarii chinezi miliardari îi fac pe cei americani să pară săraci lipiţi

Averea celor mai bogaţi 70 de parlamentari ai Chinei a crescut anul trecut cu o sumă totală mai mare decât averea combinată a tuturor celor 535 de parlamentari americani, a preşedintelui SUA şi a membrilor cabinetului său şi a celor nouă judecători membri ai Curţii Supreme americane. Averea totală netă a celor mai bogaţi 70 de delegaţi la Congresul Naţional al Poporului Chinez (CNPC), care-şi va deschide sesiunea anuală pe 5 martie, a crescut în 2011 cu 11,5 miliarde de dolari faţă de 2010, atingând suma de 565,8 miliarde de yuani (89,8 miliarde de dolari), conform informaţiilor publicate în raportul Hurun care urmăreşte evoluţia situaţiei financiare a miliardarilor chinezi, citat de agenţia de ştiri Bloomberg. Această cifră depăşeşte cu mult averea totală de 7,5 miliarde de dolari deţinută de toţi cei 660 de înalţi oficiali ai Statelor Unite.

Băsescu numeşte un alt liberal la SIE

Teodor Meleşcanu va fi al doilea şef al Serviciului de Informaţii Externe provenit din PNL, după Mihai Răzvan Ungureanu. Senatorul PNL Teodor Meleşcanu este alegerea lui Traian Băsescu pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), potrivit unui comunicat al Palatului Cotroceni. Teodor Meleşcanu a anunţat că a acceptat propunerea preşedintelui Băsescu de numire la şefia SIE şi a precizat că s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat însă că va propune excluderea lui Teodor Meleşcanu din partid. El şi-a justificat această propunere prin faptul că nominalizarea la şefia SIE este "o afacere între Traian Băsescu şi Teodor Meleşcanu".

Campania "Adevărul" a demis un secretar de stat

George Costin, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, a fost reţinut, ieri, de DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită şi organizarea unei reţele care a făcut trafic cu certificate de revoluţionar. Costin a fost ridicat de poliţişti şi dus la DNA Piteşti pentru audieri, de unde a ieşit sub escortă, fiind dus în arestul Poliţiei Judeţene Argeş. Costin urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Ieri după-amiază, el a fost demis din funcţia de secretar de stat.

Una dintre cele mai mari firme de taximetre din Bucureşti intră în insolvenţă

Una dintre cele mai mari firme de taximetre din Capitală a cerut insolvenţa într-un dosar depus vineri la Tribunalul Bucureşti, după ce în ultimii ani a înregistrat pierderi de câteva milioane de lei. Este vorba despre Taxi Mondial. Dosarul are ca termen de soluţionare data de 29 februarie. Potrivit datelor disponibile pe pagina Ministerului Finanţelor, firma Taxi Mondial SRL a avut în 2010 o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei şi pierderi nete de aproape 3,7 milioane de lei. Afacerile firmei au scăzut în ultimii ani, în timp ce pierderile au crescut.

Putin urma să fie asasinat de ceceni

Cu şase zile înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia, o ştire bombă a a făcut înconjurul Rusiei: serviciile secrete ruse şi ucrainene au anunţat ieri că au dejucat o tentativă de asasinat asupra premierului Vladimir Putin, ce urma să aibă loc după scrutinul din 4 martie, pe care toată lumea spune că fostul agent KGB îl va câştiga. Islamiştii ceceni arestaţi în Ucraina intenţionau să amplaseze mine pe bulevardul Kutuzovski din Moscova, pe care premierul îl foloseşte zilnic, scrie presa rusă. Serviciile secrete ucrainene au descoperit acest complot după explozia unei bombe, la 4 ianuarie, într-un apartament din Odessa (sudul Ucrainei), în care o persoană a fost ucisă. Alte două persoane au fost arestate şi au afirmat, la postul de televiziune Pervîi Kanal, că lucrează pentru liderul islamist Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului.

De ce a renunţat armata SUA la tableta Apple ?

Detaşamentul pentru operaţiuni speciale al Forţelor Aeriene americane a renunţat la achiziţionarea a aproape trei mii de tablete Apple iPad2 din cauza aplicaţiei GoodReader, care a fost creată de programatorul rus Iuri Seliukov. Aplicaţia i s-a părut Pentagonului suspectă, potrivit postului de radio Vocea Rusiei. Ea permite să se citească şi să se redacteze fişierele în formatele PDF, TXT, DOC, PPT şi XLS. Tocmai în aceste formate se întocmesc instrucţiile electronice şi cărţile de zbor, care trebuiau să înlocuiască documentele pe hârtie. Iar americanii au văzut în acest program un pericol la adresa securităţii lor.

CURENTUL

Şatra revoluţionarilor hămesiţi: şantaj, anchete penale, puşcărie

Aflat încă în faza de dezbateri la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, Proiectul de lege numit parcă cifrat "PL-x762" care se referă, concret, la "modificarea şi completarea Legii nr. 341/12 iulie 2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri care au contribuit la Victoria Revoluţiei Române Anticomuniste din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov, din noiembrie 1987, a aruncat în aer lumea hămesită a tuturor celor care, de 22 de ani încoace, au fost doar "revoluţionari de profesie". Şi nimic mai mult decât atât. Este vorba despre zeci de mii de oameni.

Băsescu a rezolvat problema cvorumului l-a Senat: l-a numit pe Meleşcanu şef la SIE

Deşi numele său a fost vehiculat în presă la succesor al lui Ungureanu la SIE, Teodor Meleşcanu a părut până ieri mai mult un zvon decât un nume concret pentru această poziţie. Totuşi, preşedintele Traian Băsescu a oferit o surpriză, ieri după-amiază, desemnându-l pe Teodor Meleşcanu la şefia spionajului românesc. În tradiţia ultimilor ani, tot PNL-ul a fost partid care a dat şeful la SIE respectându-se astfel jocul potrivit căruia Băsescu a făcut ultimele numiri la conducerea SRI şi SIE din rândul politicienilor adverşi PDL-ului, partid din rândul căruia provine actualul preşedinte.

CURIERUL NATIONAL

Ce se va întâmpla cu leul dacă pică Grecia?

Leul a înregistrat un episod de depreciere faţă de euro săptămâna trecută, depăşind atât în tranzacţiile interbancare, cât şi la cursul BNR pragul de 4,36 lei pentru 1 euro. "Pieţele au luat în considerare atât o perspectivă mai rezervată asupra economiei locale în acest an, cât şi posibilitatea ca economiile din Vest să aibă un an mai slab, afectând cererea de exporturi din partea ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Indicatorii de activitate în sectorul de producţie şi cel al serviciilor la nivelul zonei euro sugerează o recesiune, care sperăm să fie destul de blândă", a declarat analistul-şef al sucursalei din România a X-Trade Brokers, Claudiu Cazacu. Deficitul de cont curent al României a avut o creştere de 3% în 2011. Însă, leul pare a-şi păstra pe termen scurt echilibrul relativ, tranzacţionându-se între 4,33 şi 4,37 lei pentru un euro, interval ce echivalează cu o volatilitate de sub 1%.

O nouă recesiune ar putea duce la alte falimente în sistemul financiar global

Riscul producerii unei noi recesiuni globale şi a unei alte crize bancare este foarte ridicat, se arată într-un raport realizat de Centrul pentru Studiul Inovaţiei Financiare (CSFI) în asociere cu PwC, riscul macroeconomic ocupând primul loc între 30 de ameninţări posibile pentru sectorul bancar. Sondajul se bazează pe răspunsurile a mai mult de 700 de bancheri, membri ai autorităţilor de reglementare şi analişti din 58 de ţări, scrie Mediafax. Perspectivele sectorului bancar sunt îngrijorătoare. Potrivit anchetei, nivelul de îngrijorare cu privire la perspectivele sectorului financiar este la cel mai înalt nivel de la începerea acestor studii în urmă cu 13 ani, iar mulţi respondenţi se aşteaptă la un nou val de falimente bancare şi naţionalizări.

Pe Burse sunt încă multe speranţe. Tocmai de aceea este rău!

Albert Edwards, de la Société Générale, spune că optimismul relativ al investitorilor ne arată că încă suntem într-o piaţă "bear". Într-o criză ar trebui să parcurgem patru sau cinci picaje bursiere, iar până acum nu am avut decât două. Ciclul de creştere nu se va relua decât după sfărâmarea ultimelor speranţe. Lecţia din piaţa japoneză a acţiunilor, care de 20 de ani se află pe un parcurs negativ, ne arată că un trend de scădere nu se poate încheia atât timp cât investitorii sunt încă animaţi de speranţă, spune Albert Edwards, global strategist la Société Générale, într-un raport al băncii franceze preluat de publicaţia online Zero Hedge. Pentru ca o piaţă "bear" să se termine este necesară o schimbare a sentimentelor. Abia atunci când volumele scad până la niveluri de nimic, iar speranţa se pierde cu totul, există premisele ca un ciclu secular de creştere să se reia.

Colectori de taxe germani, trimişi în Grecia să combată evaziunea fiscală

Autorităţile germane au recrutat circa 160 de voluntari experţi în colectarea taxelor, care să meargă în Grecia pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale, iar presa elenă scrie deja despre "o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani", notează Financial Times. Măsura autorităţilor federale din Germania riscă să reaprindă tensiunile dintre Berlin şi Atena, potrivit publicaţiei britanice. Cei aproximativ 160 de experţi urmează să se deplaseze în Grecia în cadrul unei iniţiative a UE şi FMI pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare de taxe.

EVENIMENTUL ZILEI

Imperiul nevăzut al grupării Mazăre-Nicuşor Constantinescu

EVZ continuă astăzi seria dezvăluirilor despre afacerile grupării Radu Mazăre -Nicuşor Constantinescu, grupare care deţine active de lux şi afaceri importante la malul mării. Prezintă astăzi cealaltă faţă a grupului construit în jurul celor lideri importanţi ai judeţului şi municipiului Constanţa. Interesele lor sunt mascate de interpuşi locali, de mecanismul acţiunilor la purtător, dar şi de către două căsuţe poştale din Cipru. Cuplul Radu Mazăre-Nicuşor Constantinescu şi-a consolidat debutul în afaceri cu două mari afaceri cu Bancorex: Conpress Advertising şi Telegraf Advertising, firme la care au fost acţionari, au luat două credite de la Bancorex. Creditele neperformante au fost preluate apoi de stat, prin AVAB respectiv AVAS în 1999 şi în 2005 le-au preluat la bugetul de stat. Paguba statului: 3 milioane de lei şi 1,7 milioane de dolari.

Penthouse de milioane pentru liderul PNL. In ce apartament de lux s-a mutat Crin Antonescu

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi soţia sa, eurodeputatul Adina Vălean, locuiesc de curând într-un penthouse de lux situat într-un bloc de lângă lacul Herăstrău. Potrivit unor surse liberale, apartamentul cu pricina ar fi fost cumpărat de soţii Antonescu în urmă cu câteva luni cu mai multe sute de mii de euro. Nici în declaraţia de avere a liderului PNL, nici în cea a soţiei sale europarlamentare, noua achiziţie imobiliară nu poate fi găsită nicăieri. În declaraţia de avere a lui Vălean, europarlamentara figurează ca având 279.000 de euro în contur

Omul care i-a declarat război miliardarului Soros

Cunoscut ca fiind "cel mai mare apărător al Israelului", avocatul Alan M. Dershowitz, care este şi profesor de drept la Harvard, a afirmat că i-a declarat război miliardarului George Soros şi a site-ului Media Matters for America finanţat de el. "Declaraţia de război" vine după ce au apărut informaţii potrivit căruia oficiali de la Casa Albă ar fi avut întâlniri frecvente cu angajaţi ai Media Matters pe subiecte privind campania electorală. Site-ul utilizează expresia "Israel Firster", pentru a se referi la cei care personalităţile americane care pun interesele Israelului mai presus de interesele statului american. Cel mai vocal anti-israelian din cadrul grupului este M.J. Rosenberg.

Preşedintele Libanului, la Bucureşti

Michel Sleiman are programate, azi, convorbiri cu preşedintele Băsescu şi va participa, mâine, la lucrările Forumului de Afaceri România-Liban. Preşedintele Libanului, Michel Sleiman, efectuează o vizită oficială la Bucureşti, în perioada 27-29 februarie, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei României. Sleiman şi omologul său român, Traian Băsescu, vor aborda teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională, cu accent pe dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări în sectoare economice de interes comun. Michel Sleiman va mai avea întâlniri cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, precum şi cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga.

JURNALUL NATIONAL

Serviciile Secrete, părinţii băieţilor deştepţi din energie. Un serial despre o reţea internaţională, cu conexiuni în comerţul cu arme, care stoarce sistemul energetic românesc

Jurnalul Naţional a publicat sub titlul "Pinalti Transelectricu'. Baronul de Neamţ trece de la folcloriste la afaceri în energie şi mass-media" un articol în care se enumerau numai câteva dintre combinaţiile liderului PDL. Jurnalul Naţional vă prezintă, în serial, lanţul de afaceri în care apar personaje din servicii secrete din România şi Serbia, politicieni mioritici şi din Muntenegru, dar şi o pleiadă de firme off-shore de al căror nume se leagă inclusiv traficul de arme. Green Energy, firma lui Gabriel Ştefan, fiul lui Pinalti, cumpăra energie ieftină de la Complexul Turceni şi Hidroelectrica.

Taxa Robin Hood pe profitul petroliştilor. Guvernul spune că nu poate stabili preţurile la carburanţi

Suprataxarea profiturilor realizate de companiile petroliere revine în discuţie în România, în contextul în care Petrom a afişat un profit net de 887 milioane de euro, cel mai mare din toate timpurile, şi după ce benzina s-a scumpit în România cu 93% din 2009 până acum, iar motorina cu 68%, mult peste scumpirile din Uniunea Europeană. "Ar trebui să ne gândim la o suprataxare a profitului companiilor petroliere", a cerut ieri Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD. El a adăugat că profitul anunţat de Petrom arată că "în niciun caz" compania respectivă nu se află într-o situaţie dificilă. Duminică, preşedintele USL Victor Ponta a cerut Executivului "să se implice în gestionarea acestei probleme, având în vedere că peste 50% din preţurile la pompă sunt taxe şi accize".

Transelectrica reia exportul de energie electrică

Transelectrica a renunţat la măsura limitării livrărilor de energie electrică la export, începând de vineri, în condiţiile scăderii consumului intern concomitent cu creşterea rezervelor de combustibil în centralele termoelectrice şi a debitelor afluente pe Dunăre şi pe unele râuri interioare, pe fondul unei situaţii meteorologice favorabile. Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni Agerpres, Transelectrica intenţionează să nu mai limiteze exporturile nici în viitor, dacă situaţia se menţine.

NATIONAL

Daniel Morar isi incheie mandatul cu PRIMAVARA CONDAMNARILOR

Daniel Morar vrea sa-si termine in forta mandatul in fruntea DNA. El va vantura in ochii romanilor si strainatatii mai multe "trofee", printre care se numara si Adrian Nastase. Din pacate pentru fostul premier PSD, odiseea lui penala nu s-a terminat odata cu sentinta data in dosarul "Trofeul calitatii". Dimpotriva, conform ultimelor informatii pe tema, pe Nastase il asteapta o condamnare si dosarul "Zambaccian", proces reluat ieri de instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Iar vocile avizate adauga nu numai ca "Zambaccian" se va dovedi a fi "piesa de rezistenta" a DNA in confruntarea cu fostul premier, dar sustin si ca recursul declarat de procurori la sentinta data in dosarul "Matusa Tamara" s-ar putea finaliza tot cu o decizie nefavorabila lui Nastase.

Ponta baga mana in buzunarele parlamentarilor PSD

Dintr-un gest de onoare, donarea indemnizatiilor pe perioada protestului parlamentar s-a transformat intr-un soi de santaj. Banii sau functia! Aceasta este amenintarea cu care Victor Ponta a incercat sa-i convinga pe parlamentarii USL sa arunce in fundatii cu indemnizatile aferente lunii februarie. Fara prea multe ocolisuri, presedintele PSD le-a cerut alesilor partidului sa nu-l puna in situatii penibile in fata presei. "Toti parlamentarii opozitiei vor trebui sa isi doneze indemnizatiile pe care le vor incasa pe 5 martie.

Baronii PDL nu inghit planurile lui Basescu

Desi au acceptat fara sa comenteze numirea lui Razvan Ungureanu in fruntea Guvernului, greii PDL nu mai sunt dispusi sa gireze nastrusniciile politice ale lui Traian Basescu. Strategiile Cotroceniului nu se mai potrivesc cu cele din Modrogan, baronii democrat-liberali avand propria lor agenda. O demonstreaza din plin cea mai recenta aparitie publica a lui Vasile Blaga, presedintele Senatului respingand din capul locului scenariul potrivit caruia Traian Basescu ar renunta la un an de mandat pentru ca in martie 2013 sa avem alegeri parlamentare si prezidentiale comasate.

Israelul a distrus deja facilitatile nucleare iraniene?

Wikileaks, in parteneriat cu grupul de hackeri Anonymous, publica vreo cinci milioane de emailuri incendiare ale Stratfor. Cateva dintre aceste mesaje, intre oficiali ai companiei de informatii si analiza Stratfor si o sursa, se refera la un raport care arata ca fortele speciale israeliene, ajutate de luptatori kurzi, au distrus instalatiile nucleare iraniene. Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, va tine o conferinta de presa la Londra pe tema legaturilor "primejdioase" dintre Stratfor si oficiali ai Ministerului Apararii, ai Congresului si Administratiei, "surse platite" de Stratfor pentru a obtine informatii sensibile. De aceea le si ieseau analizele atat de exacte.

Coreea de Nord se pregateste de "razboiul sacru"

Coreea de Sud si Statele Unite au lansat ieri manevre militare comune de o asemenea amploare, incat Coreea de Nord a intrat in stare de alerta. Fortele celor doua state au inceput manevrele de mare anvergura Key Resolve, care mobilizeaza 200.000 de soldati sud-coreeni si 2.100 de soldati americani. Manevrele pe uscat vor fi urmate de vaste exercitii aeriene si pe mare, iar intregul program se va sfarsi la 9 martie. La sfarsitul saptamanii trecute, Coreea de Nord a avertizat ca va riposta acestor operatiuni de hartuire printr-un "razboi sacru".

PUTEREA

Tăriceanu, acţionar "modest" la Rompetrol

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, ieri, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol, declarând în instanţă că a cumpărat acţiuni de la această companie, dar a fost o tranzacţie "modestă", iar acuzaţiile de manipulare a pieţei de capital sunt greu de susţinut. "Nu am cumpărat acţiuni Rompetrol în prima zi de tranzacţionare. Am observat că acţiunile odată listate au început să crească şi am considerat, după patru-cinci zile de la listare, că pot fi un plasament profitabil", a spus Tăriceanu. El a afirmat că "orice acuzaţie trebuie dovedită". "E greu de susţinut teza unei manipulări a pieţei de capital, dar instanţa, pe baza probelor, se va pronunţa. În calitate de ministru nu am avut legătură cu privatizarea Rompetrol, inclusiv problema creanţei Libiei", le-a spus Tăriceanu ziariştilor.

Pistele banilor de campanie

Programul "Piste pentru biciclişti" este o adevărată mană cerească pentru primăriile care au reuşit să intre pe lista de finanţare. Acum, în an electoral, un astfel de proiect pune la dispoziţia primarilor bani cât jumătate din bugetul localităţii pe un an, în unele cazuri. Interesant este faptul că programul a avut "mare atractivitate" în special pentru primarii din partidele aflate la putere, iar dacă nu erau pe listele lor, au trebuit să se înregimenteze într-unul dintre ele. Programul "Piste pentru biciclişti" a pus la dispoziţia localităţilor 50 milioane de lei pentru anul 2011, echivalentul a aproximativ 12 milioane de euro.

Libanul vrea să se apropie de România

Michel Suleiman, preşedintele Republicii Libaneze, se află la Bucureşti într-o vizită de două zile. Aceasta este o vizită de răspuns a preşedintelui libanez la vizita făcută la Beirutîn aprilie 2009 de preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele Libanului urmează să participe în cursul zilei de azi la Forumul Economic Româno-Libanez care va reuni oameni de afaceri şi reprezentanţi oficiali din ambele ţări la Bucureşti. Forumul acesta îşi propune să creeze noi oportunităţi pentru investitorii din cele două ţări în vederea revigorării colaborării româno-libaneze. La nivelul anului 2010 existau în România 3.500 de firme cu capital libanez, iar exporturile româneşti în Liban au avut o valoare de peste 102 milioane dolari.

ROMANIA LIBERA

Efectul presiunilor asupra anticorupţiei: UE trimite două misiuni la Bucureşti

Comisia Europeană trimite, în premieră, două misiuni în România pentru raportul final de evaluare din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MVC), care va fi prezentat la vară. Până acum, în România a fost trimisă doar câte o singură misiune pentru evaluări. Anunţul a venit după ce doi parlamentari UDMR au propus dezincriminarea unor fapte de corupţie săvârşite de politicieni. Comisia Europeană va trimite două misiuni în România - una în martie şi alta în aprilie - pentru a evalua progresele (sau regresele) ţării noastre din 2007 până în prezent, în domeniul combaterii corupţiei, al ilegalităţilor în administrarea fondurilor publice europene şi autohtone, recuperării prejudiciilor prin confiscări extinse. Cele două misiuni sunt complementare, se spune în scrisoarea CE.

Meleşcanu, liberalul 007. Cine este în spatele "afacerii SIE"

Teodor Meleşcanu a acceptat propunerea preşedintelui Băsescu de a prelua funcţia de şef al SIE rămasă vacantă după numirea lui Răzvan Ungureanu ca premier. Decizia a luat prin surprindere opoziţia care şi-a mobilizat toţi liderii importanţi pentru a da asigurări că această numire nu reprezintă o apropiere a PNL sau PSD de coaliţia aflată la guvernare. Victor Ponta a ţinut să precizeze că greva colegilor săi din USL va continua, într-o încercare de a contracara declaraţiile Robertei Anastaste. Potrivit acesteia, numirea lui Meleşcanu poate fi interpretată ca un prim semnal pentru revenirea opoziţiei la lucrările Parlamentului.

"Creierul" Proiectului 111, ţinta Mossadului

Ultima misiune a AIEA la Teheran pentru elucidarea zonelor de umbră ale programului nuclear iranian s-a încheiat cu un eşec. Inspectorilor li s-a refuzat accesul la situl militar Parchin şi o întrevedere cu "şeful invizibil" care conduce programul militar - Mohsen Fakrizadeh, misteriosul fizician pe care doresc să îl întâlnească de ani de zile. În van. Fizicianul iranian Mohsen Fakrizadeh este vizat din 2007 de sancţiuni ONU, dar rămâne un mister cu toate eforturile serviciilor secrete de a-l localiza. Nimeni nu dispune de o fotografie cu autenticitate verificabilă, iar inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică nu l-au putut întâlni niciodată, deşi de zece ani este şeful invizibil al programului militar al Teheranului.

Dinel Staicu îşi urmăreşte judecătorii şi de după gratii

Magistraţii care au judecat şi pronunţat hotărâri de condamnare în dosarul penal în care procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru devalizarea fostei Bănci Internaţionale a Religiilor pe Dinel Staicu vor fi nevoiţi să dea explicaţii în faţa Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, a confirmat pentru RL că la Inspecţia Judiciară există înregistrată încă din 4 ianuarie "memoriul formulat de petiţionarul Dinel Staicu, care are ca obiect sesizarea unor aspecte ce privesc conduita profesională a judecătorilor care au soluţionat cauzele penale în care a avut calitatea de inculpat".

ZIARUL FINANCIAR

Topul salariilor din bănci - decembrie 2011

Bancherii din România de la grupul spaniol La Caixa continuă să fie cel mai bine plătiţi din sistem, încheind anul 2011 cu un câştig mediu salarial net pe decembrie de 10.844 lei (2.521 de euro). În general, câştigurile din bănci se menţin la nivelul mediei anului, exceptând anumite bănci care în luna decembrie au raportat salarii mai mari probabil prin încasarea unor bonusuri. RBS a urcat în decembrie pe locul 2, cu un câştig salarial mediu net de 10.828 lei, de pe locul 5 unde era în septembrie. Bank of Cyprus şi-a dublat "câştigul net" urcând la 10.235 lei faţă de 5.020 lei la 30 septembrie. Băncile care au puţini salariaţi sunt cele care au reuşit să plătească cel mai bine, iar cele care au reţele întinse, cu număr mare de angajaţi, au salariile medii mai mici. Managementul de top (preşedinte şi vicepreşedinţi) poate câştiga de 10 ori peste media băncii.

Microbul speculaţiilor pe aur l-a prins şi pe cântăreţul Tudor Chirilă: Doar dacă rişti poţi spera la câştig

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, susţine că a obţinut un randament de 30% investind în contracte derivate pe aur şi pe indicele american Dow Jones tranzacţionate la bursa din Sibiu, preferând să îşi asume riscuri ridicate în speranţa unor câştiguri mai mari decât cele aduse de un depozit bancar. Artistul şi-a lichidat investiţiile în acţiuni americane şi s-a dedicat în exclusivitate plasamentelor în contracte la termen pe bursa din Sibiu care urmăresc preţul aurului şi al indicelui american Dow Jones, al celor mai importante 30 de companii profitabile din Statele Unite.

Pavel Năstase este noul rector al ASE, cea mai mare "fabrică" locală de oameni de business

Pavel Năstase, 60 de ani, profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), este noul rector al celei mai mari universităţi economice de pe piaţa locală, care şcolarizează în prezent 26.000 de studenţi. "Domnul prof. univ. dr. Pavel Năstase a fost ales în funcţia de rector al ASE, obţinând un număr de 445 de voturi, în timp ce domnul prof. univ. dr. Dumitru Miron a obţinut 289 de voturi. În total, la votul de astăzi au participat 847 de alegători, ceea ce înseamnă că a existat o prezenţă la vot de 88,9%, mai mare decât în primul tur al alegerilor", a spus Florina Mohanu, purtătorul de cuvânt al ASE. Ea a mai precizat însă că rămâne ca ministerul Educaţiei să confirme această alegere a comunităţii universitare din cadrul ASE.

Statul s-a împrumutat ieri la cel mai mic cost din istorie

Ministerul Finanţelor a vândut ieri titluri de stat cu scadenţa la şase luni la un randament mediu de 5,22%, cel mai redus nivel din ultimii şapte ani şi sub dobânda-cheie a BNR. Trezoreria, care tocmai a fost preluată de două zile de Cristian Sporiş, 35 de ani, fostul trezorier al Raiffeisen Bank, a vândut certificate de 500 mil. lei. Băncile au subscris titluri de 2,6 mld. lei, dar nivelul atras de Finanţe coincide cu programul. Respectarea sumelor indicate prin prospectele de emisiune este unul dintre sfaturile bancherilor pentru noul şef al Trezoreriei, alături de un calendar clar al emisiunilor pe întreg anul şi scadenţe mai mari la titlurile de stat.

Banca Transilvania continuă răscumpărările: în două luni a strâns peste 3 milioane de acţiuni de la investitori

Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a continuat în luna februarie programul de răscumpărări cu achiziţii de 1,82 milioane de acţiuni de la investitori plătind 1,88 milioane de lei (430.000 euro). De la începutul anului banca a răscumpărat un total de 3,3 milioane de acţiuni pe care le va distribui către salariaţi şi manageri în cadrul unor programe de fidelizare. Banca a fost cel mai activ cumpărător de acţiuni TLV în primele două luni ale anului. Instituţia de credit a demarat la finalul anului trecut programul de răscumpărare a unui pachet de 14 milioane de acţiuni, reprezentând 0,79% din capitalul băncii. Acţiunile răscumpărate vor fi distribuite către salariaţii băncii în cadrul unor programe de fidelizare care vor fi derulate în următorii trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb