REVISTA PRESEI 28.07.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 28 iulie 2014

ADEVARUL

Românii din Cernăuţi refuză mobilizarea. "Nu vrem să fim carne de tun în conflictul cu mercenarii ruşi"

Etnicii români din satele aflate în regiunea Cernăuţi sunt revoltaţi faţă de decizia autorităţilor de la Kiev de a cere băieţilor peste 18 ani să se înroleze în armată pentru a fi trimişi în provinciile estice, Doneţk şi Lugansk, unde separatiştii pro-ruşi luptă împotriva forţelor guvernamentale. Potrivit martorilor de la faţa locului, sătenii din mai multe localităţi au construit baricade din lemn pentru a bloca drumurile principale, inclusiv cel spre Kiev, de teamă că bărbaţii vor fi recrutaţi cu forţa. Mamele tinerilor sunt cele mai vehemente, afirmând că nu vor elibera drumurile până când nu vor fi retrase ordinele de mobilizare. Primăriile din Ostriţa, Voloca, Ciagor şi Corovia au primit 516 ordine de chemare la mobilizare, printre care şi pentru fete cu studii medicale. "Nu dorim să devenim carne de tun într-un conflict politic, al sferelor de influenţă. Oamenii nu vor ca băieţii lor să lupte împotriva unor mercenari bine antrenaţi din Rusia sau Cecenia. Armata ucraineană nu are nici măcar suficiente echipamente de protecţie, iar băieţilor le lipseşte instrucţia militară", a comentat scriitorul Vasile Tărâţeanu, din Cernăuţi.

Alianţa Creştin Liberală, viitorul "nou" PNL

PNL şi PDL au fuzionat sâmbătă doar pe hârtie. Din punct de veder juridic, cele două partide urmează să se contopească într-o singură formaţiune de centru-dreapta, numită PNL, abia în 2017. Deocamdată, liberalii şi democrat-liberalii s-au înfrăţit sub umbrela Alianţei Creştin Liberale (ACL), cu scopul de a câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă. Sociologul Remus Ştefureac e rezervat când vine vorba despre naşterea noului PNL. "Deocamdată, trebuie să vorbim despre o alianţă electorală, nu despre un mare partid de dreapta. Pentru România, este foarte importantă o coagulare a forţelor de dreapta, în condiţiile în care stânga este deja coagulată. Este foarte bine să avem două mari partide care să guverneze alternativ. Ideal ar fi să reziste mai mult la guvernare, să fie cicluri mai mari, pentru a avea mai multă stabilitate politică", spune Remus Ştefureac, director INSCOP.

De ce a fost scos Traian din Imnul Naţional

Strofa a doua din Imnul de stat al României, ce face referire la Împăratul Traian, nu s-a auzit în difuzoarele de la congresele de fuziune PNL-PDL, din weekend. Atât la congresul PNL, în care a fost votat proiectul de fuziune cu democrat-liberalii, cât şi la congresul de fuziune PNL-PDL au fost intonate numai prima şi a patra strofă, deşi, în mod oficial, la evenimentele de acest gen se intonează strofele 1,2, 4 şi 11 sau, în funcţie de timpul alocat evenimentului, numai primele două strofe. Liberalii şi democrat-liberalii susţin la unison că intonarea Imnului Naţional fără strofa a doua, în care e menţionat Împăratul Traian, a fost doar o greşeală a firmei care a organizat, sâmbătă, congresul comun PNL - PDL. Analiştii politici sunt însă de altă părere. "E o chestiune puerilă, tembelă chiar. Nu poţi schimba imnul pentru că nu-ţi place de Băsescu. E o acţiune penibilă care loveşte în simbolurile naţionale. E inadmisibil. Cred că situaţia a fost gândită, în măsura în care gândesc liderii politici. Sper că nu vă aşteptaţi că zace în ei prea multă inteligenţă", a spus sociologul Alfred Bulai.

A început campionatul în Ucraina: un stadion a fost bombardat cu tiruri de mortier, un preşedinte de club - asasinat

În weekend s-a reluat campionatul din Ucraina. În doar trei zile, stadionul "Avanguard" din Lugansk a fost bombardat, iar Oleg Babaiev, patronul grupării Vorskla Poltava, asasinat în stil mafiot. În doar câteva luni, fotbalul a devenit un sport periculos în Ucraina. În martie, când criza din Crimeea era în floare, două echipe din zonă, Tavria Simferopol şi Sevastopol, au fost nevoite să-şi părăsească oraşele. În mai, finalul sezonului a găsit-o şi pe Şahtior jucându-şi meciurile de pe teren propriu la Cerkasi, în centrul Ucrainei. Lucescu spera atunci ca până la startul noului sezon, să fie pace în zona Donbas. Între timp, aici s-a instalat un război adevărat, cu sute de civili nevinovaţi drept victime. Sezonul 2014-2015 din prima ligă ucraineană a pornit în acest weekend, în circumstanţe tragice însă.

"Electrocăpuşele" au devorat 132 de milioane de lei din bugetul Transelectrica, arată Curtea de Conturi

Curtea de Conturi va sesiza Parchetul după ce a descoperit prejudicierea cu suma de 132,2 milioane de lei a patrimoniului Transelectrica, în vreme ce pentru abateri constatate în anul 2011 nu au fost recuperate prejudicii de 5,3 milioane de lei, se arată într-un raport al instituţiei, obţinut de "Adevărul". Cea mai mare parte din bani, respectiv 80,1 milioane de lei reprezintă debite nerecuperate din derularea unor contracte de tranzacţii cu energie, pentru care nu au fost constituite garanţii financiare. Astfel, o sumă este 24,7 milioane de lei o reprezintă datoria companiei ECO Energy, care, între timp a şi intrat în insolvenţă. O altă datorie, dar de 22,8 milioane de lei trebuie recuperată de la furnizorul de electricitate Petprod, dar nu există decât o garanţie de 100.000 de lei.

Libia, la un pas de război civil. Occidentalii îşi închid ambasadele şi le cer compatrioţilor părăsirea imediată a ţării

Libia traversează cea mai gravă criză de la răsturnarea dictatorului Gaddafi, după ce violenţele au cuprins întreaga ţară şi ameninţă să degenereze într-un sângeros război civil. Mai multe cancelarii străine şi-au închis ambasadele, retrăgându-şi personalul din Libia şi au cerut cetăţenilor să părăsească de urgenţă statul nord-african. O întâlnire discretă a diplomaţilor din Liga Arabă, UE şi SUA s-au reunite sâmbătă la Bruxelles, pentru a evalua riscurile crizei din Libia, care ameninţă să inflameze întreaga regiune, cu repercusiuni asupra lumii arabe. Oficialii au cerut încetarea focului şi revenirea la masa discuţiilor, între guvern şi restul facţiunilor de sorginte islamistă. Potrivit Agerpres, diplomaţii au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că "situaţia din Libia a ajuns într-un stadiu critic. Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţele care au loc în această ţară şi de consecinţele pe plan umanitar".

CAPITAL

Investiţiile publice au scăzut la jumătate faţă de 2012

Sute de proiecte de infrastructură, fie că e vorba de şosele, căi ferate, poduri, şcoli ori spitale, sunt trase pe linie moartă din cauza lipsei banilor. Impactul în economie poate fi devastator. Începută în 2007, autostrada Bucureşti-Ploieşti se termină brusc în centura Capitalei. Restul de 6,5 kilometri care ar asigura legătura cu oraşul nu sunt gata nici azi, la şapte ani de la startul lucrărilor. Motivul principal al întârzierii a fost lipsa finanţării. Între timp, s-a adăugat şi o dispută între constructor şi CNADNR. Cert este că şoseaua rapidă planificată a prelua din traficul de pe cea mai aglomerată rută din România mai are de aşteptat mult şi bine până la finalizare. Timp în care cei mai mulţi şoferi preferă, în continuare, aglomeratul şi mult mai periculosul DN1. În aceeaşi situaţie sunt şi alte şantiere de infrastructură din Bucureşti sau împrejurimi. Lucrările la nodul rutier de la Ciurel, primul pas spre construcţia unui drum expres între Splaiul Independenţei şi autostrada Bucureşti-Piteşti, reluate în primăvară, s-au oprit din nou, după doar câteva luni, din acelaşi motiv - lipsa banilor.

O industrie cu mare potenţial dă semne de panică

Cât de sigur este transportul cu avionul? "Foarte sigur", răspund jucătorii din piaţă. Şi totuşi, evenimentele din ultimele săptămâni aduc multe semne de întrebare. Trei catastrofe, în ultimele două săptămâni. Să fie acesta "anul negru" din industria aeriană? O privire atentă pe rapoartele celor mai mari jucători arată că, anual, aceştia investesc zeci de milioane de euro pentru siguranţa curselor şi, raportat la numărul de accidente, este cel mai sigur mijloc de transport. "O companie aeriană trebuie să se asigure că îndeplineşte toate condiţiile pentru a zbura, ceea ce înseamnă, în primul rând, ca aeronava să fie atent verificată înainte de a decola de către un personal instruit. De asemenea, piloţii au pregătirea necesară pentru a reacţiona prompt şi corect în situaţiile de criză", spun reprezentanţii Air France România. - 77 de mari catastrofe aviatice au avut loc în ultimii 40 de ani, dintre care 30 au fost semnalate din 2004 şi până astăzi, toate soldate cu pierderi de vieţi. Mai mult, un studiu realizat de Airline Ratings, arată că anul 2013 a fost cel mai sigur în privinţa zborurilor, din 1945 încoace.

Investiţiile imobiliare în România au crescut de peste trei ori în primul semestru, la 402,4 milioane euro

Investiţiile pe piaţa imobiliară în România s-au cifrat la 402,4 milioane euro în primul semestru din 2014 şi au însumat o suprafaţă tranzacţionată de peste 692.000 mp, fiind în creştere cu 222% (de 3,22 ori) faţă de prima jumătate a anului trecut şi cu 17% faţă de întregul an 2013, potrivit celui mai recent studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE. În total s-au înregistrat 15 tranzacţii, cel mai mare număr după 2008, cu un volum mediu de 26,8 milioane euro, similar anului trecut. Conform studiului, a fost consemnată o mai mare diversitate cu privire la tipul şi utilizarea proprietăţilor vândute, precum şi în ceea ce priveşte profilul cumpărătorilor. Profilul tranzacţiilor a fost destul de divers în termeni de utilizare a proprietăţii, segmentul de birouri deţinând 58% din totalul volumului, tipul proprietăţilor (proprietăţile prime au generat 55% din volumul total), tipologia cumpărătorului (dezvoltatorii şi fondurile instituţionale au fost cele mai active, dintre care Globalworth a generat 54% din volum).

CURENTUL

Romania nu mai are nevoie de gaze din Rusia

România are o producţie locală suficientă pentru a asigura şi consumul curent, şi umplerea depozitelor pentru iarnă, astfel că nu mai este nevoie de importuri de gaze ruseşti pentru iarnă. Gazele din Rusia ar putea însă să fie aduse din Austria de către companiile româneşti, pentru că încep să concureze la preţ gazele produse de Romgaz şi Petrom. În această iarnă, indiferent cât de grea ar fi, România nu mai depinde de gazele ruseşti, aşa cum se întâmpla până acum câţiva ani. Prin urmare, orice tentativă a Kremlinului de sistare a fluxului gazelor către Ucraina, deci şi către România, ar avea efecte extrem de limitate pentru populaţia şi industria locală.

Efuziuni - de Tia Şerbanescu

Sâmbătă au avut loc congresele fuziunii dintre PNL şi PDL(care fuzionase anterior cu FC absorbindu-l pe MRU). Reţeta e aceeaşi: ca şi la congresele de constituire a USL, părţile au spus da separat apoi s-au reunit şi au continuat împreună ceremonia care n-a fost prea veselă. Aşa, ca o nuntă la bătrâneţe când cuvântul hotărâtor îl au spaima de singurătate şi teama de sărăcie. Ambele partide mai trecuseră prin câteva alianţe iar mirele PNL are faimă de crai: a părăsit CDR, a rupt alianţa DA, a divorţat şi de USL după trei ani de mariaj scandalos. E greu să ai încredere în asemenea parteneri. Nici biserica nu le mai binecuvântează abuzul de împerecheri aşa că dl. Tăriceanu şi-a făcut propria sectă liberală iar dl. Boc care s-a fript cu alianţa a suflat şi-n fuziune şi n-a venit la eveniment transmiţând însă condoleanţe: "această fuziune bagă PDL în mormânt". Acolo ajungem cu toţii. De la ceremonie au lipsit şi alte rude apropiate: Crin a plecat în străinătate iar preşedintele Băsescu n-a fost invitat. Ba chiar din imnul naţional a fost scoasă strofa cu "un nume de Traian" ca să sublinieze absenţa. S-a preferat un nume de Iohannis. Sturm und drang.

CURIERUL NATIONAL

Statul scoate paturi din spitalele private

Unităţile spitaliceşti au primit aprobare pentru un număr mai mic de paturi în 2014, tăierile fiind mai mari în unităţile private. Unele spitale private au pierdut doar câteva paturi, în timp ce altele sunt atât de afectate încât sunt pe cale să se închidă, chiar dacă deservesc mai multe judeţe. După ce autorităţile au încercat de mai multe ori să reducă finanţările publice către spitalele private şi nu au reuşit, acum se pare că au găsit soluţia pentru a finanţa mai puţin aceste servicii: alocarea unui număr mai mic de paturi. În aceste condiţii, singurul spital privat de recuperare neuromotorie din Caraş-Severin este pe cale să se închidă.

Roboţii industriali ameninţă locurile de muncă a două treimi din români

Un studiu recent al think-tankului European Bruegel scoate la iveală că România ar putea fi printre cele mai expuse ţări, în proporţie de 62%, la introducerea, pe scară largă, a roboţilor industriali, care ar conduce la înlocuirea forţei de muncă umană. Mai exact, peste jumătate din locurile de muncă actuale, din statele membre UE, ar urma să fie gestionate de roboţi în următorii 20 de ani, se precizează într-un studiu al think tank-ului european Bruegel şi citat de publicaţia The Local. Astfel, România se înscrie în rândul celor mai expuse ţări, în proporţie de 62%, la introducerea pe scară largă a roboţilor industriali, care ar înlocui forţa de muncă umană, fiind urmată de Portugalia cu 58,94% şi Croaţia cu 57,91%. De asemenea, în aceeaşi categorie intră şi Italia, Polonia, Bulgaria şi Grecia, care, în proporţie de 56% s-ar putea confrunta cu o introducere a roboţilor în economie.

Situaţii suspecte descoperite şi trimise la DNA, după cazul de la APIA Suceava

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că după cazul de la APIA Suceava, privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, Corpul de Control a dispus verificarea a 25 de judeţe, în urma procedurii găsind "situaţii suspecte" în cinci sau şase dintre acestea, care au fost trimise spre analiză la DNA. "Ca urmare a acţiunii pe care DNA a avut-o la Suceava, în urmă cu peste o lună, Corpul de control a început o analiză în fiecare judeţ. Până în momentul de faţă cred că 25 de judeţe au fost analizate şi cred că sunt cinci sau şase judeţe, sper să nu greşesc, care au fost transmise, în care au fost găsite situaţii suspecte. Au fost transmise spre analiză la DNA. Şi vom vedea. Unul din judeţele în care a fost suspiciune este Alba", a mai spus Constantin. Totodată, Daniel Constantin a precizat că suspiciunile vizează plăţile care s-au făcut pe cap de animal.

Păgubiţii de la Harinvest s-au adunat la masa credală, dar au plecat tot flămânzi

La prima întâlnire a masei credale de la Harinvest cu noul administrator judiciar, cele mai multe puncte de pe ordinea de zi au fost respinse, inclusiv confirmarea lichidatorului. "Nu s-a făcut nimic. Niciun pas înainte!", ne-a declarat Aurel Marinescu, investitorul căruia i s-au furat un milion de acţiuni FP. Următoarea întâlnire s-a stabilit pentru data de 12 septembrie a.c., când administratorul AMT Servicii Insolvenţă SPRL din Craiova ar urma să vină cu "un plan de bătaie". Demersurile de recuperare a pagubelor cauzate de Afacerea Harinvest - cel mai mare scandal al pieţei de capital româneşti, cu prejudicii de aproximativ 20 milioane lei - nu au avansat aproape deloc nici la opt luni de la dezvăluirea furturilor.

Deficitul bugetar, dublu în iunie, în condiţiile unor venituri mai mici

Deficitul bugetar al României s-a dublat în luna iunie, în condiţiile în care ritmul de creştere a veniturilor bugetare a încetinit cu 0,8 procente, coborând de la 3,7%, la finele lunii mai, la 2,9% la sfârşitul lunii trecute. Deficitul bugetar s-a dublat în luna iunie şi a ajuns la 0,5% din PIB la finele primului semestru, în condiţiile în care veniturile au crescut cu 2,9% în termeni nominali faţă de primele şase luni din 2013, iar cheltuielile s-au redus cu 0,3%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. După cinci luni, veniturile bugetare au crescut cu 3,7%, în timp ce cheltuielile au fost mai mici cu 2,4%. La sfârşitul lunii iunie, veniturile totalizau 100,4 miliarde de lei (15,2% din PIB), iar cheltuielile de la buget au ajuns la 103,9 miliarde de lei (15,7% din PIB), rezultând un deficit de 3,5 miliarde de lei. România s-a angajat prin acordurile cu instituţiile financiare internaţionale ca deficitul bugetar din acest an să nu treacă de 2,2% din PIB.

Candu Energy şi CNPEC au semnat un acord pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4

Compania Candu Energy, parte a grupului canadian SNC-Lavalin, a încheiat un acord cu China Nuclear Power Engineering Company (CNPEC) privind construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4, la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, operată de Nuclearelectrica (SNN). Acordul a fost semnat, joi, la Vancouver, potrivit unui comunicat al Candu Energy. Reprezentanţii Nuclearelectrica au precizat, la solicitarea Mediafax, că implicarea "efectivă" a unui investitor în proiect va fi dată de rezultatul procedurii de selecţie.

EVENIMENTUL ZILEI

Nuntă cu Parastas. Partidul "Dumnezeu să-l ierte!"

N-au venit nici cu flori, nici cu lumânări. Ba, s-au îmbrăcat chiar de nuntă. Femeile cu rochii în culori vii, bărbaţii la costum. E o zi călduroasă. În clădirea Palatului Parlamentului, cunoscută de obicei pentru răcoarea ei, simţi că nu poţi respira. Sute de oameni au venit să-şi ia "Adio!" de la PDL. În loc de "Bună ziua!" se întâmpină unul pe celălalt cu "Dumnezeu să-l ierte!". Deocamdată, cu un etaj mai sus, liberalii sunt şi ei într-o şedinţă. Una care a durat mai puţin decât ieşirea din sală. Nerăbdător să plece acasă, Cristian Adomniţei a venit cu bagajul după el. "Ai venit cu plin!", l-au luat câţiva colegi peste picior.

Flutur: Noul partid va intra de urgenţă în campanie electorală. Vom avea organizare pe minute şi ore

Secretarul general al PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a declarat că noul partid de centru-dreapta constituit sâmbătă va avea o foaie de parcurs "precisă" în perioada următoare, iar până la alegerile prezidenţiale va fi o organizare "pe minute şi pe ore". Flutur a declarat că "Sala Unirii din Palatul Parlamentului şi-a meritat, sâmbătă, numele după ce s-a înfiinţat marele partid de centru-dreapta", subliniind că votul unanim pentru fuziunea PNL-PDL dă forţă şi susţinere acestui nou partid. "Acest nou partid va avea o foaie de parcurs foarte precisă în perioada următoare. Suntem conştienţi că au mai rămas 104 zile până la alegerile prezidenţiale şi vom avea, în următoarele 15 săptămâni, o organizare pe minute şi pe ore", a spus Flutur. El a subliniat că se impune intrarea de urgenţă în campanie a tuturor structurilor din teritoriu, menţionând că noul partid adună peste 1.500 de primari, aproape jumătate din preşedinţii de consilii judeţene şi de aleşi locali.

Ni se pregăteşte CEVA? Voxxi News: Papa Francisc va susţine un discurs important cu privire la primul contact cu viaţa EXTRATERESTRĂ

Jurnalista Rosana Ubanell de la Voxxi News susţine că Vaticanul se pregăteşte pentru a da o declaraţie despre viaţa extraterestră şi implicaţiile teologice pe care le are existenţa unor fiinţe în afara Pământului. Ea a declarat că, în urma progreselor în metodele de detectare ştiintifice pentru descoperirea vieţii extraterestre, Papa Francisc este gata să ofere o declaraţie cu privire la "First contact". Ubanell spune că detaliile nu au fost încă anunţate oficial, dar interesul Vaticanului asupra vieţii extraterestre este bine documentat de conferinţe recente pe astrobiologie organizate de Observatorul Vaticanului şi Universitatea din Arizona.

JURNALUL NATIONAL

EXPLOZIV. Banii de la Nana au ajuns în Monaco

După ce au lichidat afacerea Nana, italienii de la Berfige SRL sunt de negăsit. Sediul social are lacătul pus, notarii care le ordonau actele sunt acoperiţi de secret. Doar contabila firmei a avut legături, şi acelea doar telefonice, cu misterioşii investitori. Fiscul are ochii închişi pentru o firmă aflată în inactivitate. Parlamentul care i-a convocat la audieri la Comisia Nana nu a avut succes, nu a ştiut la ce uşă să-şi înfigă invitaţia. Aşadar, investitorii păreau scufundaţi în neant dar cu buzunarele pline de banii luaţi de la familia Băsescu. Parchetul investighează şi el neregulile de la Nana, dar urmăreşte firul de anchetă trimis de Corpul de Control al Guvernului privind doar retrocedarea terenurilor. Cheia afacerii este însă la italienii dispăruţi. Ei ştiu cine le-a dat banii, cât au încasat real, cine i-a ajutat să comaseze în timp record 291 de hectare de teren agricol. Fără ei filmul oricărei anchete se rupe. Şi hoţul neprins devine negustor cinstit. În acte, Berfige are ca unic asociat pe Mara Bertola, cetăţean italian, rezident în Monaco.

Va ajunge nava Mistral în Marea Neagră? România se apără doar cu vorbe şi nave vechi

În 2011, Franţa şi Rusia au semnat un contract pentru livrarea de către şantierele navale din Saint Nazaire a două nave militare tip Mistral. Valoarea tranzacţiei se ridica la 1,2 miliarde euro la care se adaugă 220 de milioane de euro pentru transfer de tehnologie şi formarea echipajelor. Navele Mistral sunt apreciate drept cele mai performante unităţi ale marinei militare franceze având utilizări multiple - portelicoptere, desant, comandament, spital. Încă de la semnare, în timpul preşedinţiei lui Sarkozy, au fost exprimate critici din partea aliaţilor din NATO faţă de contract, experţii militari fiind îngrijoraţi mai ales pentru transferul de tehnologie, care ar permite Rusiei un salt semnificativ în domeniul construcţiei de nave şi al comunicaţiilor. Aceste critici s-au intensificat după ocuparea Crimeei şi au dat în clocot după tragedia aeriană din Ucraina.

Impozitul pe mai multe clădiri, eliminat

Persoanele care deţin mai multe clădiri în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar din 2015. De anul viitor, persoanele care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar, conform sistemului aplicat în ultimii ani, această impunere urmând să fie eliminată prin noul Cod Fiscal. În prezent, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri plătesc un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Conform hotnews.ro, ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor, această impozitare suplimentară va fi eliminată.

NATIONAL

Enclave fiscale pentru politicienii miliardari

Metoda ocolirii Fiscului, prin mutare "cu cortul" dintr-un judet in altul, este una veche, dar in ultima vreme ea a cunoscut multiple imbunatatiri. Iar unul dintre primii politicieni miliardari, care au recurs la fuga din fata inspectorilor fiscali, in zone considerate mult mai "prietenoase" din acest punct de vedere, a fost Robert Negoita. Cand a simtit ca se apropie latul executarii silite, pentru neplata taxelor aferente pentru imperiul imobiliar construit in Capitala, acesta s-a refugiat, cel putin cu contul de mare datornic la stat, in judetul Ilfov. Un adevarat paradis fiscal, in care doar "fraierii" au fost deranjati cu plata datoriilor si unde s-au adapostit nenumarati politicieni afaceristi, atat amar de vreme. Un alt politician care este suspectat ca ar folosi metoda mutarii afacerilor in asemenea "enclave" fiscale, este Dan Sova. Acesta este banuit de catre inspectorii ANI ca s-a refugiat in judetul Olt.

Quintus, avertisment pentru Tariceanu: Ai sa platesti!

Dezamagit de atitudinea lui Calin Popescu Tariceanu, presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a tinut sa-i transmita fostului sau coleg ca orice pas gresit poate sa insemne sfarsitul unei cariere politice. Seniorul liberal nu numai ca nu crede in proiectul lui Calin Popescu Tariceanu, ba chiar ii prevede si un sfarsit rapid. "Un grup de nemultumiti din partidul nostru, cativa, sunt in jurul prietenului meu, de care vreau sa va spun ca nu pot sa spun nimic rau, decat o povata pe care am primit-o de la batranii, mult mai batranii mei inaintasi: orice greseala facuta in politica se plateste scump! Ori greseala pe care a facut-o Calin Popescu Tariceanu o va plati extrem de scump, pentru ca el ramane o personalitate liberala, prin toate comportamentele lui, prin tot trecutul lui, dar, din pacate, se degradeaza in fiecare zi", a afirmat Quintus.

Sova: Basescu, premier din decembrie!

Pesedistilor le sta in gat fuziunea PNL-PDL, motiv pentru care incearca sa decredibilizeze noua formatiune legandu-i de coada "tinicheaua" Basescu. Pesedistii sustin ca noul PNL are ca scop pastrarea lui Traian Basescu in politica activa prin desemnarea lui in fruntea Guvernului, in cazul unei victorii a dreptei la prezidentialele din toamna. Teoria social-democratilor este adoptata si de ex-liberalul Calin Popescu Tariceanu. "Decizia de fuziune cu PDL reprezinta incununarea cu succes a eforturilor depuse de Traian Basescu inca din 2005 de a subordona PNL (...) Liberalii si-au tradat votantii acceptand fuziunea cu < partidul lui Basescu si Boc >, partid care a adus atatea necazuri si saracie poporului roman", s-a grabit Tariceanu sa devina ecoul pesedistilor.

PUTEREA

Adeverinţele de Bac eliberate de Ministerul Educaţiei nu sunt recunoscute de universităţile străine

Preocuparea exagerată a Ministerului Educaţiei şi a Guvernului pentru loazele care nu au trecut de examenul de bacalaureat îi afectează pe elevii deştepţi şi conştiincioşi, care înţeleg că viitorul se clădeşte prin muncă, nu prin chiul sau plagiat. Absolvenţii cu mediile peste nota 9 îşi văd visurile ruinate din cauza mişmaşurilor şi a hoţiilor din interiorul Ministerului Educaţiei. Faptul că DNA anchetează de peste 5 luni modul în care firma Romdidact a obţinut un contract exclusiv pentru tipărirea diplomelor a paralizat activitatea din minister. A doua zi după afişarea rezultatelor, ministrul Remus Pricopie a dat un ordin prin care vreme de un an nu vor fi eliberate diplomele. Absolvenţii nu pot să se înscrie la facultăţile europene fără aceste documente.

Dispariţia unui combinat: ArcelorMittal Hunedoara

Consiliul de Administraţie al Combinatului ArcelorMittal Hunedoara propune acţionarilor dizolvarea companiei, întrucât pierderile acumulate în ultimii ani au condus la scăderea activului net raportat la capitalul social sub limita prevăzută de lege. Ca urmare a pierderilor înregistrate în situaţiile financiare la sfârşitul anului trecut, valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, astfel că, în conformitate cu prevederile Legii privind societăţile comerciale, se propune aprobării adunării acţionarilor dizolvarea societăţii, se arată în convocatorul pentru AGA, care ar urma să aibă loc la 28 august. În Convocator se menţionează 15 septembrie ca fiind data de înregistrare pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele hotărârii AGA. Combinatul Siderurgic Hunedoara a apărut în timpul Imperiului Austro-Ungar, construcţia acestuia fiind începută în anul 1882.

Petrom a vândut pentru prima dată gaze pe bursă

OMV Petrom a vândut în şedinţa de tranzacţionare organizată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) primele cantităţi de gaze naturale din producţia internă proprie pentru care are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din România, conform Ordinului ANRE 62/2014. S-a tranzacţionat peste jumătate din cantitatea propusă de OMV Petrom a fi vândută pe bursă în luna iulie. "Asistăm la deblocarea pieţei după o perioadă de câteva luni în care s-au înregistrat doar tranzacţii între consumatorii finali şi furnizori", spun oficialii BRM. Pentru cantitatea totală de 318.000 MWh gaze naturale au fost depuse ordine de sens contrar de cumpărare din partea societăţilor: Axpo Energy România SA, Conef Gaz, E.ON Energie România SA, GDF SUEZ Energy România SA, InterAgro şi WIEE. S-a tranzacţionat o cantitate totală de 180.200 MWh, la un preţ mediu de 85,33 lei/MWh. Gazele vor fi livrate în perioada 1 august - 1 septembrie 2014.

ROMANIA LIBERA

Guvernul impune impozit pe clădire calculat la valoarea pieţei

Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă, suma de plată urmând să crească. În prezent, pentru persoanele juridice, impozitul pe clădiri este calculat prin raportare la valoarea de inventar a imobilului respectiv, reprezentând valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului. Ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului, relevă însă intenţia Guvernului de a schimba criteriul de raportare şi de a lua în calcul doar la valoarea de piaţă a clădirii, pentru majorarea veniturilor astfel atrase din această sursă.

Ce ştie toată lumea despre Transalpina, dar autorităţile nu vor să recunoască

După ce au cheltuit 350 de milioane de euro pentru DN 67C, drumul care traversează Munţii Parâng de la nord la sud, la peste 2000 de metri altitudine, autorităţile s-au trezit în situaţia nefericită de a nu se putea lăuda cu această realizare. Ba chiar sunt nevoite să o ţină ascunsă de ochii şi urechile românilor, curioşi să-şi pună cauciucurile Loganului pe noile piese de infrastructură rutieră ale patriei. Motivul ar putea părea aberant într-o altă ţară, dar este cât se poate de obişnuit în România: Transalpina a rămas neterminată, cel puţin bucata dintre Obârşia Lotrului şi staţiunea Rânca. Nu numai că şoseaua este neterminată, dar are şi o situaţie juridică incertă în condiţiile în care CNADNR nu a preluat-o încă de la constructor. Care constructor (firma Romstrade a lui Nelu Iordache) a intrat în faliment.

ZIARUL FINANCIAR

Bursa i-a recompensat cu profituri de până la 35% pe investitorii care şi-au amânat vacanţa de vară

Acţiunile lichide listate la bursă au adus câştiguri de până la 35% în primele două luni de vară, în frunte cu titlurile Impact, Teraplast şi Retrasib, recompensând astfel investitorii care au preferat să rămână conectaţi la piaţă în loc să plece în vacanţă. La polul opus se află acţiunile care au marcat pierderi de până la 46%, cum este cazul titlurilor SIF Transilvania. Lunile de vară sunt în mod normal perioade în care investitorii îşi trec portofoliile pe pilot automat şi reduc până la minime activitatea de tranzacţionare. Brokerii spun însă că merită efortul de a fi conectat la piaţă în această perioadă pentru că pot apărea oportunităţi care nu se mai găsesc în septembrie sau octombrie când revin toţi investitorii în piaţă. "Merită să stai în piaţă în timpul lunilor de vară. Pot apărea preţuri bune cu care nu te mai întâlneşti în toamnă. Este adevărat că lichditatea din piaţă este mai scăzută în lunile de vară şi că acest lucru poate avea un impact asupra cotaţiilor acţiunilor", a spus Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la societatea de brokeraj Estinvest.

Cu banii din reducerea CAS am majora salariile şi am face investiţii. Aşteptăm cu nerăbdare această măsură!

Antreprenorii români ar folosi banii economisiţi din reducerea CAS pentru creşteri salariale, pentru investiţii în extinderea activităţilor şi, implicit, pentru noi angajări, dar şi pentru a acoperi alte eventuale creşteri de preţuri sau taxe - acestea sunt direcţiile de cheltuieli către care s-ar duce veniturile economisite de patru antreprenori chestionaţi de ZF, care au împreună circa 5.000 de salariaţi. Guvernul estimează că prin reducerea contribuţiilor la pensii (CAS) la angajator cu cinci puncte procentuale firmele private vor rămâne cu suma de 4,8 miliarde de lei anual la dispoziţie, bani economisiţi din bugetul de cheltuieli pe care îl aveau până acum cu forţa de muncă. În prezent, contribuţia angajatorului pentru pensiile salariaţilor este de 20,8% din salariul lunar brut al fiecărui salariat, iar nivelul acesteia s-ar reduce la 15,8% din salariul brut după aplicarea legii. Astfel, o companie cu 1.000 de angajaţi plătiţi la nivelul salariului mediu face economii de circa 1,4 milioane de lei anual dacă s-ar aplica reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, potrivit unui calcul al ZF.

FMI avertizează că economia mondială este prea fragilă pentru a rezista creşterii dobânzilor

FMI urmăreşte pieţele financiare "cu ochi de vultur" pentru că economia mondială este încă prea fragilă pentru a putea suporta creşteri de dobânzi, a afirmat economistul-şef al instituţiei Olivier Blanchard, citat de The Telegraph. Ratele de dobândă extrem de scăzute la nivel internaţional alimentează bulele financiare şi îi împing pe investitori înspre active supraevaluate, a avertizat FMI prin ceea ce reprezintă o schimbare vizibilă de abordare a problemei bulelor speculative. "Pieţele financiare au fost foarte optimiste în ultimele luni. Sincer vorbind, vedem preţuri care sunt mult mai ridicate faţă de ce se întâmplă în economia reală", a afirmat Gian Maria Milesi-Ferretti, directorul adjunct al FMI. "Nu credem că este o bulă generalizată, dar este ceva ce trebuie să observăm atent. Într-o lume cu dobânzi foarte scăzute există tentaţia de a-ţi asuma un risc şi de a vâna randamente, iar acest lucru poate duce la excese", a precizat el. Olivier Blanchard, economistul-şef al FMI, spune că economia este încă prea fragilă pentru a putea suporta introducerea unor politici monetare mai aspre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb