REVISTA PRESEI 29.01.2018

Cristian Trincu
Revista Presei / 29 ianuarie 2018

REVISTA PRESEI 29.01.2018

ADEVARUL

Programul Guvernului Dăncilă a intrat la apă. Ce promisiuni au dispărut şi care au fost "reîncălzite"

Promisiunile electorale nerealizate ale PSD, mai ales pe partea economică, au început, una câte una, să dispară din noul program de guvernare, dar şi-au făcut facă loc obiective controversate pe zona de Justiţie. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Dragnea, despre gafa cu "Mircea Djuvara": Cine a făcut greşeala nu mai... Guvernul Dăncilă, format din 28 de persoane şi care va fi votat luni în Parlament, a venit cu numeroase noutăţi, atât în ceea ce priveşte echipa de la Palatul Victoria, dar şi pe partea de program de guvernare, unde autorii au omis sau nu au vrut să treacă mai multe promisiuni electorale care ar fi trebuit deja îndeplinite până în prezent. Noutăţile Cabinetului Dăncilă PSD a venit cu 14 nume noi, în timp ce ALDE a schimbat ministrul Energiei. Vicepremierii şi miniştrii noi sunt: Ana Birchall (vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice), Viorel Ştefan (vicepremier fără portofoliu), Dănuţ Andruşcă (Economie), Sorina Pintea (Sănătate), Eugen Teodorovici ( Finanţe), Valentin Popa (Educaţie), Anton Anton (Energie), George Ivaşcu ( Cultură), Rovana Plumb (Fonduri Europene), Bogdan Trif (Turism), Ioana Bran (Tineret şi Sport), Natalia Intotero (Românii de pretutindeni), Ioan Deneş (Ape şi Păduri), Radu Oprea - (MM-uri ), Bogdan Cojocaru (Comunicaţii) şi Nicolae Burnete (Cercetare). Bogdan Oprea, propus pentru IMM-uri, este singurul ministru care are probleme cu Justiţia, acesta fiind trimis în judecată pentru evaziune fiscală în 2016, dar Curtea Supremă a retrimis dosarul procurorilor.

BANCHERUL

Doar cinci bănci respectă nouă lege a contului de baza, în vigoare de ieri

Doar cinci bănci (BRD, ING Bank, Bancpost, Idea Bank şi Procredit Bank) din totalul celor 21 de instituţii de credit din România care oferă servicii pentru persoane fizice respectă nouă lege a contului de baza intrată de ieri în vigoare.

Numai cele cinci bănci aveau ieri publicate pe site-urile proprii lista comisioanelor actualizate conform prevederilor din Legea privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, prin care se transpune în legislaţia naţională Directiva 2014/92/UE, lege intrată în vigoare din 27 ianuarie 2018.

Legea prevede că cei care nu au un cont bancar pot să-şi facă unul, caz în care vor beneficia de comisioane mai puţine şi mai mici decât în cazul unui cont bancar standard.

COTIDIANUL

Ce vrea Guvernul Dăncilă?

Ar trebui să ne aşteptăm la îmbunătăţiri în cîteva domenii care scîrţîie rău. Întîi de toate, ne gîndim la Educaţie şi la Sănătate. Sunt cele mai oropsite. Doamna Dăncilă nu poate fenta îmbunătăţiri spectaculoase în aceste domenii. Biografia sa nu include nici o reformă serioasă şi nici o restructurare a unui domeniu. Dînsa este expert în microfon şi în vorbe sonore. Să presupunem că face protocolul de rigoare şi dă îmbunătăţirile pe mîna unor oameni care se pricep. Sănătatea şi Educaţia au intrat pe mîna a doi specialişti care au intrat cu stîngul în scenă. Propunerea de ministru la Sănătate are un antecedent în aventurile fiului, deşi un prof. univ. din Timişoara mi-a spus că Baia Mare are un spital cum nu putem vedea prin multe judeţe. Şi asta, mulţumită doamnei care l-a condus şi care este acum propunerea pentru postul de ministru? Pot să cred în isprăvile izbutite la Baia Mare, dar nu pot să cred în minunile pe care ar promite că le va face la Bucureşti! Cum să se descurce o doamnă din Baia Mare în şerpăria Capitalei, cu mafia medicamentelor, clanurile marilor profesori, cu spitalele repartizate pe politicieni, cu spitalele finanţate cu bani de la Primărie? Şi cu ce viziune de reformare a sistemului sanitar? Şi dacă viziunea se mai face, cine o sprijină în declanşarea unei operaţiuni în care şi-au rupt dinţii sau de care s-au resemnat mai toţi cei numiţi la Sănătate după 1990? Două doamne, una străină de domeniu şi alta necunoscută în Bucureşti. Ar putea, eventual, să spere să nu stîrnească nici un scandal şi să lase lucrurile să plutească în grija Celui de sus.

CURENTUL

Noul ministru al Educaţiei spune celălanţi, furton, ghiuvetă şi ceolofan dar e susţinut în scris de 45 de rectori: Babeş Bolyai, UMF-uri, Politehnici, Artă

PSD are o sursă inepuizabilă de agramaţi pentru a-i pune în funcţii de conducere. Noul ministru al Educaţiei care este şi rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare' din Suceava vorbeşte ca un fost CAP-ist, după cum reiese din postarea pe youtube a unui filmuleţ cu fragmente din cuvântările lui (vezi video la finalul articolului). Mai mult, surse din PSD susţin că noul ministru spune furton, ghiuvetă şi ceolofan, spre amuzamentul câtorva din PSD care au mai mers pe şcoală. Cu toate că omul nu are faţă de ministru şi nici de rector, 45 de rectori au semnat o scrisoare prin care susţin nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale.

JURNALUL NATIONAL

Tăriceanu: Ne dorim pentru 2018 o politică fiscală care să fie una nonintervenţionistă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că îşi doreşte o minimă intervenţie a statului în economie pentru anul 2018 şi a precizat că din programul de guvernare au fost eliminate unele taxe.

"Am discutat şi cu doamna Dăncilă şi cu viitorul ministru de Finanţe. Ne dorim pentru anul 2018 o politică fiscală care să fie una nonintervenţionistă, deci o minimă intervenţie a statului în economie. Economia merge bine. E o abordare foarte liberală cea pe care v-o enunţ. Economia trebuie lăsată să funcţioneze fără o prea mare intervenţie a statului. Nu sunt prevăzute taxe sau impozite (noi - n.r.) pentru anul 2018", a afirmat Tăriceanu duminică, la Palatul Parlamentului, după şedinţa grupurilor parlamentare PSD şi ALDE.

El a menţionat că taxa pe E-uri şi taxa de solidaritate au fost eliminate din programul de guvernare.

"Doamna Dăncilă a menţionat trei lucruri care sunt scoase din programul de guvernare. Primul vi l-am menţionat şi eu - este vorba de cunoscuta taxă de solidaritate. A doua este taxa pe E-uri. Vorbim despre aditivii din alimente. Punctul de vedere al domniei sale a fost că mai degrabă favorizează o legislaţie care să interzică E-uri care sunt nocive", a adăugat Tăriceanu.

NATIONAL

Firea, intre buclele premierului si zulufii partidului

Gabriela Firea, primar cu greutate si social-democrata cu alta greutate, imi este din ce in ce mai simpatica. Nu rateaza nicio ocazie de a sari la fileu. De cele mai multe ori, mingea trece de ea, dar ea nu e pe faza. Sare, domnule, sa vada spectatorii cat e de activa. Si?

Ultima ei saritura s-a produs inaintea sedintei Comitetului Executiv National de la sfarsitul saptamanii. Urma sa se definitiveze lista ministrilor din Cabinetul Dancila.

ROMANIA LIBERA

Băsescu în Republica Moldova: La toate întâlnirile, subiectul a fost unirea cu România

Senatorul Traian Băsescu, preşedinte PMP, a afirmat, duminică seara, în urma unei vizite în Republica Moldova, că principalul subiect discutat pe parcursul vizitei a fost unirea cu România. Fostul preşedinte al României a precizat, duminică seară, că, în cadrul vizitei efectuate sâmbătă şi duminică în Republica Moldova, a avut şi o întâlnire cu locuitorii din Nisporeni.

ZIARUL FINANCIAR

Bancherii nu uită şi nu iartă: Execuţia premierului Mihai Tudose şi a ministrului de finanţe Ionuţ Mişa. Retorica publică a acestora împotriva băncilor şi a BNR nu a fost trecută cu vederea

Apărut de nicăieri, premierul Mihai Tudose - fostul - şi-a început mandatul la finalul lunii iunie 2017, luând la ţintă băncile, adică băncile din România care aparţin grupurilor financiare internaţionale: Nu plătesc impozit pe profit, scot banii din ţară, vom avea o discuţie serioasă cu ele.

Alături de premier, în linia întâi, s-a pus şi proaspătul ministru de finanţe de atunci, Ionuţ Mişa, cu aceeaşi retorică. El chiar a lăsat să se înţeleagă că băncile fac evaziune fiscală şi chiar se lasă cu dosare penale.

Premierul Tudose a mers mai departe, întrebându-se public ce fac cei de la BNR, ce supraveghează şi ce controlează dacă băncile nu fac profit. Dacă nu faci profit, de ce mai funcţionezi, de ce mai stai în piaţă, întreba Tudose. Întrebări legitime, de altfel.

Răspunsul BNR a fost că ei nu urmăresc dacă băncile fac profit sau nu, ci dacă au capital suficient să-şi deruleze operaţiunile, dacă bilanţul lor este curat şi nu sunt ascunse credite proaste, care nu au fost provizionate. Care este fiscalitatea acestor provizioane consituite pentru creditele neperformante, cum sunt vândute ele în afară, cum sunt deduse fiscal este până la urmă treaba Ministerului de Finanţe.

În toamna anului trecut, când ROBOR a început să crească, Mihai Tudose a declarat ironic că guvernatorul BNR Mugur Isărescu este în vacanţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb