REVISTA PRESEI 30.05.2013

Willy Homner
Revista Presei / 30 mai 2013

ADEVARUL

Contractul păgubos semnat cu Bechtel a fost reziliat. Statul român trebuie să achite companiei americane despăgubiri de 37,2 milioane de euro

Contractul semnat în 2003 cu Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania a fost reziliat, iar statul român va plăti companiei americane despăgubiri de 37,2 milioane de euro, a anunţat aseară Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, la Realitatea TV. "Este o reziliere importantă", a declarat ministrul Şova, în cursul unei intervenţii telefonice la Antena 3, explicând că, în caz contrar, "România nu ar fi făcut altceva decat să continue să plătească sume foarte mari pentru un obiectiv care nu s-ar fi realizat. Întrebat de unde vor veni cele 37,2 milioane de euro necesare pentru despăgubirile datorate Bechtel, el a arătat că suma va fi prevăzută în buget. "Nu va afecta bugetul ţării, va fi din suma de investiţii alocată pentru Transporturi", a conchis Şova. Ministrul Dan Şova a mai spus că singura posibilitate pentru continuarea proiectului este parteneriatul public-privat sau concesiunea, adăugând că probabil va fi utilizată a doua variantă.

Cum comentează Victor Ponta pe marginea documentului cu salariile din companiile de stat

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că în documentul dat publicităţii de Guvern nu se regăsesc salariile managerilor din companiile de stat, ci proiectele de bugete pentru anul 2013. "Mininstrul bugetului, dl. Voinea, ne-a propus bugetele pe 2013. Am cerut o situaţie pentru că fusesem informat că la Nuclearelectrica se propusese un salariu de 14.000 de euro şi mi s-a părut absolut incorect", a explicat Victor Ponta, la RTV. Întrebat care sunt şansele de concretizare, premierul a răspuns că, prin ordonanţa adoptată ieri în şedinţa de Guvern, copiată din legea similară aplicată în Polonia, se introduc două criterii: un venit fix, care înseamnă maximum de şase ori salariu mediu pe ramura respectivă. Al doilea criteriu relevă faptul că, în baza contractelor de management, se pot acorda, în plus, bonusuri pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă.

Board-ul FMI va analiza la 26 iunie dacă "elevul" România şi-a făcut lecţiile

Consiliul Director al FMI va analiza pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia financiară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto, afirmă surse guvernamentale. Principalele precondiţii sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă. Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este un angajament asumate constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată. Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul săptămânii trecute, că problema arieratelor nu este rezolvată, arătând însă că aceasta poate fi soluţionată până când se reuneşte boardul FMI. Board-ul FMI a aprobat în martie extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară. Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

Coreea de Nord vrea înlocuirea armistiţiului cu vecinii din Sud cu un tratat oficial de pace

Coreea de Nord a cerut miercuri înlocuirea armistiţiului care a pus capăt Războiului Coreii, desfăşurat între 1950 şi 1953, cu un tratat oficial de pace, care să aducă stabilitate în Peninsula Coreeană, scrie agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. În ediţia de miercuri a "Rodong Sinmun", o publicaţie oficială a Partidului Muncitorilor din Coreea, regimul de la Phenian a susţinut că eforturile de a păstra armistiţiul poate fi văzut ca o încercare de a începe un nou război. De aceea, ziarul , care reflectă poziţiile regimului comunist aflat la putere la Phenian notează că există "o nevoie presantă de a se înlocui armistiţiul, relicvă a războiului, cu un regim permanent de pace". Un armistiţiu nu garantează "pacea completă", iar dorinţa Washingtonului de a păstra armistiţiul reflectă dorinţa sa de a înfrânge Coreea de Nord, se mai arată în materialul din cotidianul nord-coreean.

SONDAJ BNR Bancherii cred că în vară cererea de credite va scădea şi mai mult şi că firmele sunt tot mai riscante

Băncile anticipează pentru trimestrul al doilea din acest an o cerere de finanţare în scădere uşoară din partea companiilor şi pentru creditele de consum destinate populaţiei, respectiv stabilizarea cererii de credite ipotecare, se arată în sinteza unui sondaj trimestrial realizat de Banca Naţională a României (BNR). Standardele de creditare au devenit mai restrictive în trimestrul I pentru creditele acordate companiilor şi pentru cele destinate achiziţiei de terenuri şi locuinţe pentru populaţie, în timp ce în cazul creditelor de consum, standardele au fost înăsprite marginal. Cererea de credite din partea companiilor şi cea pentru credite ipotecare din partea populaţiei s-au menţinut constante, o diminuare a cererii de credite noi înregistrându-se pe segmentul creditului de consum.

CURENTUL

Crin Antonescu bate drumul Bruxelles-ului ca să bage PNL în PPE

Dorinţa preşedintelui PNL Crin Antonescu de a schimba familia politică europeană nu este nouă, liderul liberal afirmând public în câteva rânduri faptul că se uită cu interes la PPE şi că există chiar în PNL o componentă conservatoare care-l apropie de popularii europeni. Dincolo de dorinţe, liderii PNL au trecut deja la acţiune, întrucât există intenţia de a schimba tabăra politică la Bruxelles înainte de alegerile europarlamentare din mai 2014. Conform surselor ziarului Curentul, însuşi preşedintele PNL , Crin Antonescu, a făcut recent o vizită la Bruxelles pentru a discuta cu popularii europeni. Potrivit surselor noastre, Antonescu a fost însoţit în vizita sa de către Sorin Frunzăverde, cel mai aprig susţinător al trecerii PNL în tabăra populară. Frunzăverde are conexiuni foarte bune la nivelul popularilor europeni şi mizează pe acestea să obţină acceptul pentru primirea PNL în familia populară europeană.

Ponta rămâne fan gazelor de şist

După o schimbare la 180 de grade, remarcată inclusiv de presa străină, premierul Victor Ponta a devenit unul dintre lobbyiştii principali ai exploatării gazelor de şist în România. În acest context, el i-a cerut ministrului Mediului, Rovana Plumb, să nu se lase influenţată de campanii împotriva intereselor ţării de a explora noi surse de energie, arătând că România trebuie să fie o ţară care îşi înţelege interesele strategice, cu respectarea normelor de mediu. Guvernul Ponta a adoptat anul trecut un memorandum, prin care activitatea Chevron a fost suspendată, însă după expirarea lui, în decembrie 2012, prim-ministrul s-a declarat în favoarea gazelor de şist.

Revizuirea Constituţiei l-a răpus pe Crin după numai două ore

"Începând de mâine (miercuri - n.r.), o dezbatere foarte serioasă (pentru revizuirea Constituţiei -n.r.), dar pe mai multe zile din săptămână, examinăm şi vom decide poate degrevarea membrilor comisiei cel puţin la Senat de alte obligaţii de program şi poate un program al comisiei full-time, pe toată săptămâna. Dacă am termina undeva în 15 - 20 iunie ar fi ideal. Nimeni nu va revizui Constituţia cu buldozerul, dar un calendar ne-am propus", declara marţi Crin Antonescu. Aceste declaraţii au stârnit zâmbete mai ales pe exprimarea de "full-time". Dar a doua zi, liderul PNL avea să facă ce ştia el mai bine, aşa încât după numai două ore de lucru, Crin a aruncat prosopul ca un pugilist înfrânt şi a propus colegilor săi la fel de extenuaţi să pună capăt "calvarului sisific". Astfel, deşi era programată să înceapă la ora 13.30, şedinţa a debutat la ora 14.00 şi s-a încheiat la ora 16.15, după ce închiderea lucrărilor a fost supusă la vot de către preşedintele comisiei, Crin Antonescu. Î

CURIERUL NATIONAL

Haosul medicamentelor compensate

Valoarea şi numărul reţetelor compensate decontate de CNAS fluctuează semnificativ de la o lună la altă. Producătorii spun că plătesc o taxă clawback calculată după nişte date greşite referitoare la consumul de produse farmaceutice. IPP: Este datoria Casei să răspundă public, prin prezentarea cifrelor oficiale şi a metodologiei de calcul, acuzaţiilor privind folosirea de date eronate.

Deutsche Bahn cumpără drone pentru a prinde vandalii

Numai anul trecut, vandalii care desenează pe vagoanele trenurilor companiei ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 7,6 milioane de euro. Compania germană doreşte să descurajeze atacatorii printr-o acoperire mobilă mai vastă decât cu o reţea de camere fixe şi, la nevoie, posibilitatea folosirii imaginilor filmate în eventuale acţiuni judiciare. Deutsche Bahn, compania germană de căi ferate, va testa drone miniaturizate pentru a prinde vandalii care distrug frecvent vagoanele sale. Grupul german a declarat că dronele vor fi echipate cu camere video de supraveghere şi vor survola depourile unde s-au înregistrat cele mai multe acte de vandalism, ca de exemplu zonele unde trenurile au fost desenate cu spray-uri cu vopsea.

Smithfield va fi preluat de un producător de carne din China

Producătorul chinez de carne Shuanghui Group va prelua compania americană Smithfield Foods, cel mai mare producător şi procesator de carne de porc din lume, printr-o tranzacţie care include datoria netă a Smithfield şi evaluează compania, cu afaceri şi în România, la 7,1 miliarde de dolari. Shuanghui va plăti 4,7 miliarde de dolari şi va prelua datorii ale Smithfield, care are afaceri şi în România, în valoare de 2,4 miliarde de dolari. Shuanghui va prelua toate acţiunile Smithfield la un preţ cu circa 31% mai mare decât închiderea din şedinţa de marţi, se arată într-un comunicat al Smithfield.

Ghici cine vine la Bursă?

Doar companiile bune pot fi finanţate prin piaţa de capital, spune Lucian Anghel, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti. El a mai afirmat că în următoarele douăsprezece luni, după şase-şapte ani de secetă, vom avea prima companie privată românească ce va accesa Bursa. "Va fi un eveniment care va sparge gheaţa", a mai spus Anghel, anticipând că vor mai fi şi alte firme care vor fi atrase pe platforma sistemului alternativ de tranzacţionare. BVB se va implica în campania de marketing a respectivului emitent. Marcel Bărbuţ, CEO al companiei producătoare de materiale de construcţii Adeplast, a declarat că intenţionează să aducă societatea pe care o conduce la cota Bursei. Gradul de îndatorare al companiei este deja ridicat, aşa că pentru proiectele viitoare Bărbuţ se gândeşte la o finanţare prin equity.

Băncile trebuie să taie la sânge creditele neperformante

Creditele neperformante nu pot sta suspendate la nesfârşit în lipsa puterii reale a companiilor debitoare de a genera creştere, a declarat ieri Ioana Filipescu, partener la Raiffeisen Investment România. "Ori te dezvolţi, ori involuezi", a continuat aceasta, atrăgând atenţia că activele bancare în contul unor societăţi care stagnează în termeni reali involuează. Băncile ar fi trebuit să aibă o altă atitudine încă de la început, în sensul lichidării creditelor neperformante, apreciază Filipescu. Exemplul cel mai la îndemână este cel al firmelor care au cumpărat terenuri pentru a dezvolta ceva pe respectivele amplasamente. Acum, nu numai că nu este cerere pentru a mai fi nevoie să construiască ceva, dar, domeniul fiind în implozie, au rămas pe bilanţuri cu acele terenuri care acum atârnă negativ.

EVENIMENTUL ZILEI

CEL mai bogat român a primit INTERDICTIE pe mai multe pieţe din lume. AFACERILE DUBIOASE ale lui Frank Timiş

În ultimul an, averea omului de afaceri de origine română, cel mai bogat român potrivit revistei Top 300 Capital, a scăzut cu circa un miliard de dolari, din cauza unei afaceri controversate. Un articol răvăşitor despre modul mai puţin ortodox în care cel mai bogat român ar fi făcut afaceri cu petrol în Liberia a apărut de curând în presa africană. FrontPageAfrica, preluat de AllAfrica, tocmai a publicat un material în care prezintă îndoielile privind descoperirile de petrol anunţate de miliardar. Anunţul descoperirii zăcământului uriaş le-a stârnit interesul chinezilor de la PetroChina, care au venit cu o ofertă de cumpărare de 1,35 de dolari pe acţiune pentru toate activele petroliere din Africa ale companiei lui Timiş, scrie AllAfrica. Firma lui Timiş, African Petroleum a emis un comunicat potrivit căruia anunţul făcut anterior nu înseamnă rezerve dovedite ci că dacă African Petroleum va continua să exploreze, AR PUTEA să găsească 840 de milioane de barili.

Vasile Blaga: PDL va cere alegătorilor să boicoteze referendumul pentru modificarea Constituţiei

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat la România TV că democrat-liberalii vor cere alegătorilor să boicoteze referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în cazul în care pragul minim de prezenţă va fi de numai 30%, aşa cum s-a votat astăzi la Camera DeputaţilVasile Blaga a arătat că revizuirea legii fundamentale ar trebuie să se facă în condiţii similare modificării din 2003, când revizuirea a fost aprobată cu 50% plus unu dintre românii cu drept de vot. "Este clar că USL-ului îi este frică de prima înfrângere în faţa electoratului, referendumul pentru Constituţie. Constituţia din 1991 a fost revizuită cu jumătate plus unu din voturile cetăţenilor cu drept de vot, iar azi USL îşi propune să poată revizui Constituţia cu 1.750.000 de voturi, pentru că 25%, pragul pe care îl propun din numărul de voturi valabil exprimate, împărţit la 2, dă 1.750.000 de voturi, deci o minoritate absolută doreşte să poată modifica Constituţia României", a declarat Blaga.

JURNALUL NATIONAL

Cu ce fenomen ciudat se va confrunta România în următoarele două zile

România se va confruntă în următoarele două zile cu un fenomen ciudat: ploaia roşie sau ploaia murdară. Din cer vor cădea picături încărcate cu nisip, adus de curenţii de aer din nordul Africii, din deşertul saharian. Practic, în urma ploilor, va rămâne un strat subţire de praf, fenomenul fiind de aşteptat să se producă predilect în sudul ţării. Şi totuşi, fenomenul nu va fi o premieră pentru ţara noastră, lovită de ploaia roşie şi în vara anului trecut. Informarea meteo care anunţă ploi în aproape toată ţara, însoţite de căderi de grindină şi vijelii, pe alocuri, intră în vigoare joi dimineaţă, la ora 10 şi este valabilă până vineri, la ora 18.

Deputaţi PNL vor interzicerea folosirii termenului "român" în titulatura minorităţilor

Deputaţii PNL Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au depus la Comisia de revizuire a Constituţiei un amendament prin care propun ca nicio minoritate, cu excepţia celor cu rădăcini comune şi atestate ştiinţific cu românii, să nu poată folosi în titulatura ei oficială termenul "român" sau derivate. Cei doi deputaţi liberali au precizat, într-o conferinţă de presă, că propunerea lor îi vizează cu precădere pe romi. "Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista şi alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ţine de românism. Pot apărea şi alte minorităţi care să se intituleze nu ştiu cum. Nu e normal să se denumeasă şi alţii cu derivate din acest cuvânt", a spus deputatul PNL Mircea Dolha, citat de Mediafax.

NATIONAL

Procesul de divort al lui Dinu Patriciu se invarte in jurul expertizei psihiatrice: Certificat de nebun!

Dana Patriciu mai are o sansa de a inchide dosarul de divort, demonstrand ca sotul ei nu este in deplinatatea facultatilor mintale, dupa ce, miercuri, judecatorii au respins cererea de suspendare. Ea poate ataca decizia si sa il oblige pe Dinu Patriciu sa fie supus expertizei psihiatrice pe care fostul miliardar o tot evita. Magistratii Judecatoriei Sectorului 1 au respins, ieri, cererea de suspendare a procesului de divort depusa de Dana Patriciu, ca urmare a deschiderii unui nou dosar, prin care aceasta solicita sa devina tutorele omului de afaceri, intrucat fostul miliardar nu mai are discernamant. Decizia nu este insa definitiva, iar urmatorul termen al procesului de divort a fost stabilit la data de 4 septembrie.

Discutii incredibile intre capi ai lumii interlope si sefi din Politie: "Nu putem produce noi cata spaga cereti voi"!

Revolta printre liderii lumii interlope autohtone si cei ai gruparilor de criminalitate economica internationala care actioneaza pe teritoriul tarii noastre! Cei care conduc temute imperii bazate deopotriva pe zecile de milioane facute ilegal si pe forta bruta a veritabilelor armate personale au fost adusi la exasperare de oamenii legii. Dar nu de cei care vin in control, ci de cei pe care ii considerau pana nu demult "oamenii" lor. Numai ca politistii "manjiti" au ajuns intre timp pe importante posturi de conducere si au liberalizat peste noapte piata spagii, saltand pretul protectiei oferite la sume care le dau dureri de cap pana si unor nababi ca liderii mafiei arabesti, turcesti sau kurde.

Petrolistii joaca finala Cupei pe 1 milion de euro

Calificarea in finala Cupei Romaniei a creat un entuziasm nemaiintalnit din 1995 in Ploiesti. Petrolul joaca sambata, la Bucuresti, cu CFR Cluj, iar patronul Florian Walter a promis echipei o prima totala de un milion de euro pentru victorie. "Ar trebui ca jucatorii sa se gandeasca la ei, la dorinta de a castiga un trofeu. Multi nu au niciun trofeu in palmares. Pentru aceasta partida, tot lotul are o prima de un milion de euro. Un milion pentru fotbalisti si pentru staff-ul tehnic", a anuntat finantatorul Florian Walter. La randul lui, antrenorul Cosmin Contra a declarat: "Sa calific Petrolul intr-o cupa europeana... pentru mine ar fi ceva extraordinar".

Nu-l vrea nimeni pe Ungureanu

Si-a atribuit rolul de unificator al dreptei si a bombardat presa cu tot soiul de informatii privind un maret proiect politic. Pana in acest moment, declaratiile lui Razvan Ungurenu s-au lasat doar cu un sir intreg de dezmintiri. Dupa experienta trista din 2012, democrat-liberalii au fost primii care i-au dat cu filt lui Ungureanu, mentionand public ca nu doresc sa poarte nicio negociere cu acesta. Refuzul pedelistilor nu l-a descurajat insa pe liderul Fortei Civice, ci l-a determinat sa-si indrepte atentia catre alte miscari de dreapta, proaspat aparute in peisaj. Asa se face ca, fara o baza reala, Razvan Ungureanu a anuntat ca duce tratative cu Fundatia "Miscarea Populara" si Initiativa Romania Liberala. "Eu nu l-am intalnit pe Mihai-Razvan Ungureanu de cand am intrat in Miscarea Populara, a transmis Marian Preda. La randul lor, reprezentantii Initiativei Romania Liberala au negat ca ar fi pe punctul sa incheie vreun acord cu Forta Civica.

Rusia, hotarata sa termine cu suprematia SUA si Israelului in Orientul Mijlociu

Rusia s-a opus la orice actiune impotriva regimului opresiv al lui Bashar al-Assad, urmandu-si "visul", acela de a deveni principalul jucator in Orientul Mijlociu. Este pentru prima data cand Rusia a reusit sa paralizeze marile puteri si toate organismele internationale, care, deocamdata, asista neputincioase in fata dezlantuirii "ursului". Rusii s-au opus inarmarii revolutionarilor sirieni. Iar daca s-a decis totusi inarmarea lor, la o data incerta, dupa 1 august, rusii au anuntat ca trimit "buzduganul", sistemele antiracheta S-300, lui Bashar. Ieri, reprezentantul rus la ONU a atentionat Consiliul pentru Drepturile Omului sa nu voteze rezolutia care condamna participarea luptatorilor straini de partea regimului opresiv al lui Bashar al-Assad la asediul orasului Qusair, de langa granita cu Liban. Era vorba de Hezbollah, a carei aripa armata este trecuta pe lista organizatiilor teroriste.

PUTEREA

PORCUL CHINEZESC. Liderul mondial Smithfield s-a lăsat "înghiţit" pentru 7,1 miliarde de dolari

Producătorul chinez de carne Shuanghui Group va prelua compania americană Smithfield Foods, cel mai mare producător şi procesator de carne de porc din lume, printr-o tranzacţie care include datoria netă a Smithfield şi evaluează compania, cu afaceri şi în România, la 7,1 miliarde de dolari. Shuanghui International este acţionarul majoritar al Henan Shuanghui Investment & Development Co, cel mai mare procesator de carne din China. Conform acordului încheiat de cele două companii şi aprobat în unanimitate de consiliile directoare ale companiilor, Shuanghui va prelua toate acţiunile Smithfield la un preţ cu circa 31% mai mare decât închiderea din şedinţa de marţi, se arată într-un comunicat al Smithfield.

Şova, şef peste Roşia Montană

Guvernarea USL netezeşte drumul pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Ca să nu mai fie discuţii, proiectul a fost trecut în portofoliul lui Dan Şova, iar Camera Deputaţilor vrea să modifice Legea minelor astfel încât să nu mai fie probleme cu exproprierile dorite de companiile private, perfect pentru mina din Apuseni. Dar nici opozanţii proiectului nu se lasă şi ameninţă cu tribunalul dacă Guvernul se gândeşte să dea drumul exploatării miniere. Executivul a înfiinţat Minvest Roşia Montană SA, compania care se va ocupa exclusiv de exploatarea aurului de la Roşia Montană. Compania, desprinsă din Minvest Deva, a trecut de la Ministerul Economiei, deţinut de penelistul Varujan Vosganian, în subordinea ministrului delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, de la PSD. Practic, compania preia participaţia statului român la compania mixtă Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC), formată din firma canadiană Gabriel Resources (80% din acţiuni) şi statul român, cu 19,3%.

CAZUL ROTTERDAM: Hoţii au ars unele dintre tablourile furate

Cel puţin unul dintre cele şapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei lui Radu Dogaru, în urma expertizei cenuşii ridicate la percheziţii din locuinţa acesteia fiind găsite urme de la pictură, potrivit unor surse judiciare. Pe de altă parte, oficialii DIICOT infirmă informaţia şi susţin că cenuşa şi alte probe ridicate la percheziţii au fost trimise recent la experţi, iar instituţia nu a primit rezultatele. Surse judiciare au declarat, ieri, că în urma expertizei făcute la laboratorul de specialitate al Muzeului Naţional de Artă s-au găsite urme de vopsea de la o pictură care ar avea o vechime de aproximativ un secol şi jumătate, precum şi ţinte metalice. Potrivit aceloraşi surse, nu se poate spune cu certitudine dacă urmele de vopsea găsite în cenuşă provin de la un tablou sau de la o ramă.

ŞEDINŢĂ CGMB. Consilierii dezbat vineri proiectul pasajului subteran pietonal de la Piaţa Romană

Consilierii generali ai Capitalei vor discuta, în şedinţa de vineri, proiectul referitor la modernizarea Pieţei Romane şi realizarea pasajului pietonal. Dezbaterea publică asupra proiectului a stârnit numeroase reacţii negative, reprezentanţii societăţii civile nefiind de acord cu introducerea pietonilor în subteran, aşa cum prevede proiectul primăriei Capitalei. Potrivit Planului Urbanistic Zonal pus în dezbatere publică, pasajul va avea 5 intrări - două la ASE, una în faţă la coloane, una în faţă la BCR şi o alta între Bdul Lascăr Catargiu şi Dacia. Pasajul va fi conectat cu staţia de metrou Romană, iar la suprafaţă vor fi plantaţi 40 de copaci şi amenajată o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi de spaţiu verde. Costurile necesare construirii ar putea fi suportate din împrumutul de 800 milioane euro pe care municipalitatea ar urma să-l ia de la bănci.

ROMANIA LIBERA

Ce se află în spatele bătăliei pentru dreapta românească

Seria aproape nesfârşită de atacuri, contraatacuri, excluderi şi ameninţări din partidele care se revendică de centru-dreapta, precum şi apariţia unor iniţiative civico-politice în acelaşi spectru ascund o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru rolul de forţă politică dominantă a viitoarei opoziţii la mamutul politic de stânga care este PSD. Acum două săptămâni, Crin Antonescu afirma în cadru restrâns că "dacă noi o dăm în 14-16% (la europarlamentare - n.n.), atunci şi eu m-aş pune în pielea celor de la PSD şi să mă întreb dacă nu se întâmplă altceva pe partea dreaptă". Această afirmaţie scoate la lumină îngrijorarea lui Antonescu şi a PNL că un scor slab la europarlamentare va ruina şansele PNL de a-şi revendica poziţia de principal partid din spectrul de centru-dreapta, care, în perspectiva ruperii USL, să devină principala forţă de opoziţie.

Devalizarea Pentagonului

Potrivit dezvăluirilor Washington Post, confirmate de responsabili ai Pentagonului, hackerii chinezi au reuşit să "viziteze" sistemele informatice în care erau stocate planurile celor mai sofisticate arme americane, printre care avioane şi rachete. Pentagonul susţine că intruziunile nu au antrenat "eroziunea" capacităţilor militare americane. Un raport intern al Defense Science Board, un organism de consiliere ce grupează militari şi experţi ai societăţii civile şi administraţiei, a confirmat că sistemele care au fost piratate conţin planurile a zeci de sisteme cruciale de armament. Hackerii chinezi au furat în ultimii ani planurile armelor cele mai secrete ale SUA. Printre dosarele care au fost devalizate se află programul F-35, un avion de vânătoare de nouă generaţie, cel mai scump din istoria Pentagonului - reevaluat la 1.400 miliarde dolari.

Radiografie proastă a României la Comisia Europeană

Comisia Europeană a publicat proiectul recomandărilor sale pentru fiecare stat membru UE. Cum era de aşteptat, România împarte cu Bulgaria ultimele locuri la majoritatea capitolelor supuse analizei, economie, finanţe, societate etc. Poziţia fiscală a României s-a îmbunătăţit în condiţiile unui deficit bugetar situat sub 3% din PIB în 2012, parametru care se va îmbunătăţi în continuare, arată raportul. Acesta manifestă îngrijorări în privinţa conformării fiscale românilor şi a nivelului redus de taxe de mediu colectate. În perspectivă medie de timp, sistemul de pensii va pune presiune pe finanţele publice. România e una dintre cele două ţări care nu a egalizat vârstele de pensionare între bărbaţi şi femei şi în care ponderea angajaţilor vârstnici e mult sub media UE. Sănătatea este dominată de inechitate, risipă şi management prost, arată raportul CE.

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai mari 100 de exportatori în 2012. Valorile sunt ţinute la secret

Cei mai mari 100 de exportatori trimit pe pieţele externe produse în valoare de 22- 23 de miliarde de euro pe an. Dacia, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom şi ArcelorMittal Galaţi sunt cei mai mari exportatori români în 2012, potrivit datelor provizorii de la INS. Cât exportă însă fiecare dintre aceste companii este un mister, fără ca Guvernul să explice motivele pentru care nu se fac publice valorile de export ale celor mai mari jucători. "Companiile din topul celor mai mari 100 de exportatori acoperă, cu certitudine, între 50 şi 53% din exporturile totale ale României în 2012, care au ajuns la valoarea de 45 de miliarde de euro în 2012. Când am întrebat de ce sunt secretizate informaţiile privind valoarea exporturilor, mi s-a răspuns că este conform dispoziţiilor de la Finanţe", a spus prof. dr. Cezar Mereuţă, cercetător în economie.

România şi Ungaria intră în clubul exclusivist al ţărilor europene cu un deficit bugetar şi o datorie publică sub limitele UE. Vor da guvernele drumul la cheltuieli?

Comisia Europeană recomandă scoaterea României, Ungariei, Italiei şi a altor două ţări din UE de sub procedura de deficit excesiv, prin care executivul european forţează statele să-şi ţină deficitele în limitele stabilite prin tratatele comunitare. Pentru România, aflată sub acest mecanism restrictiv din 2009, recomandarea CE înseamnă că nu mai are de făcut ajustări semnificative şi că guvernul poate chiar cheltui mai mult, spun analiştii. În Ungaria, combativul premier Viktor Orban va revendica probabil victoria într-o lungă dispută cu UE în privinţa politicilor neortodoxe de reducere a deficitului şi stimulare economică. "Este o veste bună pentru România deoarece sunt puţine ţări cu deficit bugetar mai mic de 3% din PIB. Astfel România nu mai are de făcut ajustări semnificative", a explicat pentru Ziarul Financiar Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal. Potrivit CE, în afară de Bulgaria, Germania, Estonia, Luxemburg, Malta, Finlanda şi Suedia, toate ţările UE sunt sub procedură de deficit excesiv.

Spălare de bani de şase miliarde de dolari prin monede virtuale. Procurorii americani spun că este unul dintre cele mai mari cazuri de acest gen

Procurorii americani au pus sub acuzare un operator costarican de schimb de monedă digitală pentru că a ajutat infractori din întreaga lume să spele fonduri de peste şase miliarde de dolari care au legătură cu fapte variind de la furt prin carduri de credit false la pornografie infantilă. Procurorii au descris cazul ca fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de spălare de bani descoperită vreodată. Rechizitoriul descrie un sistem online complex stabilit în Costa Rica de compania Liberty Reserve astfel încât să le permită infractorilor să mute fondurile obţinute din fraude cu carduri de credit, scheme piramidale online, pornografie infantilă şi alte fapte ilegale fără a fi detectaţi de autorităţi, scrie The Wall Street Journal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb