REVISTA PRESEI 31.12.2015

Willy Homner
Revista Presei / 31 decembrie 2015

ADEVARUL

Ce aduce bun şi rău majorarea salariului minim pe economie

Guvernul a stabilit în şedinţa de miercuri să majoreze salariul minim pe economie de la 1.050 de lei la 1.250 de lei începând cu 1 mai, după mai multe runde de negocieri cu sindicatele şi patronatele. În timp ce sindicaliştii au cerut majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, patronatele au susţinut varianta Executivului. Creşterea salariului minim pe economie va reduce fenomenul muncii "la negru". Este bine cunoscut faptul că o parte dintre angajatori îşi plătesc salariaţii "în acte" cu minimul pe economie şi diferenţa este acordată "în plic" - sumă pentru care nici angajatul şi nici angajatorul nu plătesc impozit şi contribuţii sociale - adică evaziune fiscală. Astfel, se reduce concurenţa neloială dintre angajatorii cei care acordă salariul integral în acte şi plătesc toate taxele aferente şi cei care plătesc angajaţii "la negru". Efectele asupra bugetului de stat vor fi pozitive, încasările la bugetul statului vor fi mai mari din impozitele pe venit.

Gheorghe Benea, fostul director general al CN Loteria Română, a fost trimis în judecată

Gheorghe Benea, fostul director general al CN Loteria Română, a fost trimis în judecată pentru corupţie, alături de omul de afaceri Maricel Păcuraru, alte trei persoane şi şapte firme. Motivul: fraudarea Loteriei Române cu 5,66 milioane de euro. Rechizitoriul procurorilor DNA în acest caz dezvăluie cine conducea instituţia de stat şi cum se făceau promovările şi achiziţiile publice. Fostul director general al CN Loteria Română SA Gheorghe Benea a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind acuzat de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ovidiu Rîpanu, şef al Serviciului de achiziţii din cadrul CN Loteria Română SA, la data faptelor, acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi spălarea banilor. Printre cei deferiţi justiţiei se numără şi Maricel Păcuraru - unul dintre patronii Realitatea TV.

Alina Mungiu-Pippidi: Războiul civilizaţiilor pe înţelesul tuturor

Într-un an care care a început cu Charlie Hebdo şi s-a încheiat cu perechea californiană convertită la fundamentalism mitraliindu-şi toţi colegii la petrecerea de Crăciun e momentul să ne întrebăm cum, când şi unde se va sfârşi conflictul civilizaţiilor, renăscut în mileniul trei, şi de care nimeni nu mai este la adăpost. La sfârşitul acestui an au fost dejucate atentate la Hanovra, Roma, Bruxelles şi Londra, dar cum există atâtea nuclee de fundamentalişti chiar în sânul minorităţilor islamice din Occident, iar conflictul din Siria, care îl întreţine, nu se poate rezolva din cauza intereselor contradictorii ale ruşilor, turcilor, puterilor arabe din zonă şi Occidentului, este limpede că generaţia noastră va trăi cu această ameninţare încă mulţi ani. Samuel Huntington a explicat conflictul civilizaţiilor prin fragmentare, datorată prăbuşirii ordinii globale bipolare a războiului rece.

Vladimir Putin se va confrunta cu cel mai dificil an din actualul mandat de preşedinte al Rusiei

Recesiunea economică se adânceşte, iar popularul presedinte al Rusiei ar putea să se confrunte cu primele manifestaţii de stradă de amploare. Oficialii de la Kremlin, inclusiv preşedintele Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev pun pe seama sancţiunilor, a preţurilor mici la materii prime şi a conflictului mocnit din Ucraina intrarea economiei Rusiei în cea mai gravă recesiune de după 2009. Anexarea Crimeii, care a atras sancţiuni din partea SUA şi UE a însemnat o pierdere de 1,5% din PIB (25 miliarde euro) în 2014, a declarat premierul Medvedev. De atunci, pierderile s-au multiplicat. FMI estima într-un raport publicat în august că pe termen mediu, costurile vor ajunge la 9% din PIB. Conjunctura este complet nefavorabilă Moscovei. 2016 va fi al treilea an când populaţia va fi nevoită să mai strângă cureaua.

Cum a ajuns Ponta să-l şicaneze săptămânal pe Dragnea. Lider PSD: "Sper ca Ponta să nu fie noul Geoană"

Fostul premier Victor Ponta transmite tot felul de mesaje pentru a-i şubrezi poziţia lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Mai întâi, i-a invitat la masă pe foştii miniştri din Cabinetul său, mai puţin pe Dragnea. Apoi a lansat zvonul că va deschide o fundaţie, de fapt, un posibil concurent pentru PSD. Ieri l-a înţepat pe Dragnea că-şi petrece vacanţă în Brazilia, în timp ce Guvernul nu majorează salariul minim. Purtat până acum pe tăcute, conflictul dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea iese tot mai mult la iveală. Fostul premier a postat un mesaj pe Facebook, în care, fără să-l numească, l-a criticat pe Liviu Dragnea pentru că nu i-a cerut public premierului Dacian Cioloş să mărească salariul minim de la 1 ianuarie.

BANCHERUL

Fondul american J.C. Flowers renunţă la Banca Carpatica, după eşecul preluării Piraeus Bank

Fondul american de investiţii JC Flowers, care urma sa preia controlul Băncii Carpatica, a eşuat in negocierile de a cumpăra Piraeus Bank, astfel ca a renunţat si la banca din Sibiu, care a anunţat ca in aceste condiţii a început negocierile cu un alt investitor potenţial. Banca Comerciala Carpatica a anunţat intr-un comunicat ca fondul american de investiţii JC Flowers (JCF) "a comunicat băncii faptul ca, având in vedere neîndeplinirea condiţiilor din cadrul ofertei transmise de către JCF, acesta va declina invitaţia de a participa la capitalizarea BCC, înaintată către JCF in cadrul ofertei de subscriere."

ROBOR, dobânda de referinţă pentru creditele in lei, a scăzut la 1%

Indicele de dobândă ROBOR la 3 luni, in funcţie de care se stabilesc dobânzile la creditele in lei, a ajuns la doar 1% la finalul lui 2015, cu o jumătate de punct sub nivelul din septembrie si cu aproape doua puncte fata de finalul anului trecut. Asta înseamnă ca in primele trei luni ale anului viitor romanii care au credite in lei cu dobândă variabila (ROBOR 3 luni plus marja fixa a băncii) vor plăti rate mai mici decât in acest an. Întrebarea este daca dobânzile la lei vor scădea in continuare si anul viitor sau acest nivel de 1% este pragul minim setat de BNR, care controlează nivelul dobânzilor interbancare, prin politica sa de management al lichidităţilor.

CURENTUL

30 Decembrie. Regele a abdicat, trăiască Radu Duda

Roxana Iordache a fost membru al Consiliului Regal alături de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Doina Cornea, Eleodor Focşăneanu şi alţii. Jurnalista a scris că Regele nu mai ia nici o hotărâre, iar toate actele şi mesajele sale sunt, de fapt, realizate de alţii. Chiar actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de Rege, a susţinut Roxana Iordache. Spusele sale sunt susţinute şi de jurnalistul Marius Ghilezan care a declarat astăzi că nimeni dintre monarhiştii vechi nu mai este lăsat să vorbească de un an cu Regele Mihai fără acordul familiei Duda. Scandalul a fost amplificat de avocatul Casei Regale, Ioan Luca Vlad, care i-a ameninţat pe cei doi jurnalişti cu procese. Andrei Bădin, editorul Flux24.ro, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public îşi are originea în anii 1992-1994 şi a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum vor fi impozitate proprietăţile românilor în 2016

Noul Cod Fiscal prevede, pentru anul următor, o serie de creşteri fiscal în ce priveşte regimul proprietăţilor. În acest sens, autorităţile locale vor avea mai multă libertate, astfel că pot creşte impozitele pentru clădirile rezidenţiale, mai ales pentru cele în care se desfăşoară activităţi economice. Din 2016, bugetul local va percepe un impozit diferenţiat, în funcţie de utilizarea construcţiei, respectiv pentru locuit, pentru activităţi economice sau mixt. Pentru clădirile utilizate exclusiv ca locuinţe, impozitarea se va face cu 0,08%-0,2% din baza impozabilă a apartamentului, primăriile având posibilitatea să stabilească cota de impozitare, în acest interval. În cazul în care în locuinţă îşi desfăşoară activitatea o societate sau este sediu de PFA, rata de de impozitare este cuprinsă între 0,2% şi 1,3% din valoarea acesteia. Astfel, utilizarea în activităţi economice a locuinţei aduce o creştere a impozitului de cel puţin două ori şi de cel mult 13 ori.

Măsuri antiteroriste. Gările şi intrările de la metrou, păzite de trupe speciale

Deşi nivelul de alertă teroristă nu a fost schimbat, autorităţile păzesc punctele aglomerate din ţară de teama atentatelor. În Turcia, au fost arestaţi doi terorişti care voiau să însângereze Anakara în noaptea dintre ani. Forţe înarmate în stradă, după dejucarea tentativei de atentat terorist din Ţinutul Secuiesc în care era planificată detonarea a 20 de bombe chiar de Ziua Naţională a României. Teroriştii aveau legătură cu Jobbik şi luptau pentru refacerea Ungariei Mari. Procurorii DIICOT împreună cu autorităţi cu competenţe în asigurarea securităţii antitero au reuşit să-l reţină şi pe cel care l-a instigat pe inculpatul Beke Istvan Attila să plănuiască un atentat terorist cu declanşarea simultană a 20 de bombe (numite codificat "pizza"), în Târgu Secuiesc, în timpul defilării prilejuite de Ziua Naţională a României. Szocs Zoltan, preşedinte al HVIM Transilvania, a fost reţinut miercuri pentru încălcarea ordinii constituţionale şi a Legii antitero.

Cum îşi construieşte Vladimir Putin mult visatul IMPERIU contra Occidentului

"Crimeea aparţine legal Rusiei! Transcarpatia (ce include Maramureşul de nord) aparţine legal Ungariei!" Preşedintele rus Vladimir Putin cunoaşte potenţialul extraordinar de destabilizare a vecinilor Ungariei prin extremismul şovin maghiar. Planurile secrete ale lui Putin pentru România şi Republica Moldova, prin care se încearcă cultivarea unor tensiuni etnice încep să fie tot mai evidente pe măsură ce apar noi informaţii legate de organizaţiile extremiste naţionalist-şovine care incită la ură în cele două ţări. Ca să fie sigur de reuşită, Kremlinul a finanţat la greu Jobbik, un fals partid naţionalist, care serveşte interesele Rusiei. Ţări precum Ungaria, România, Austria, Serbia şi Slovacia ar putea fi absorbite într-un "bloc eurasiatic" mai mare, declara recent, Aleksandr Dughin, ideolog al noului naţionalism rus, într-un interviu acordat site-ului ungar alfahir.hu, relatează ediţia austriacă a site-ului The Local.

JURNALUL NATIONAL

Jurnalistul Radu Călin Cristea: Există mesajul care anunţă moartea Regelui Mihai

Jurnalistul Radu Călin Cristea confirmă existenţa mesajului prin care principesa Margareta anunţă decesul Regelui Mihai. În emisiunea Esenţial, de la Antena 3, acesta a afirmat că înregistrarea mesajului este o cutumă, acesta fiind refăcut de două ori pe an. În jurul Casei Regale a izbucnit în ultimele zile un uriaş scandal public, mai mulţi jurnalişti apropiaţi regalităţii acuzând faptul că Regele Mihai a fost izolat, miza find moştenirea uriaşă pe care acesta o va lăsa.

Guvernul a adoptat normele metodologice privind Codul fiscal

Guvernul a adoptat, miercuri, normele de aplicare a noului Cod fiscal, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern. "Au fost adoptate normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal. Documentul are în jur de 600 de pagini şi îl puteţi găsi pe site (Ministerul Finanţelor Public n.r.)", a spus Suciu. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, normele metodologice sunt corelate cu structura noului Cod fiscal, cele zece titluri fiind structurate în secţiuni/subsecţiuni care fac trimitere la articolele din lege, fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta prin Legea 227/2015. De asemenea, normele metodologice conţin exemple concrete pentru a asigura aplicarea coerentă şi mai simplă a noului Cod fiscal, aplicabil începând cu anul 2016.

NATIONAL

Percheziţii: 70 de tone de articole pirotehnice, in valoare de 400.000 de euro, confiscate

Având in vedere ca au mai rămas doar câteva zeci de ore din acest an, dar si ca in perioada Revelionului se aprind numeroase articole pirotehnice -fie petarde, artificii, pocnitori sau alte dispozitive menite sa producă zgomot si efecte luminoase, oamenii legii au ieşit pe teren pentru a face controale. De altfel, acţiunile menite sa dea de urma comercianţilor care nu respecta legea in privinţa vânzării unor astfel de produse cu potenţial pericol la adresa utilizatorilor s-au intensificat in perioada Sărbătorilor, interval in care au fost găsite si confiscate tone de astfel de produse. De aceasta data, oamenii legii ilfoveni, mai precis specialiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase, au ieşit pe teren, miercuri, pentru a face trei percheziţii, in vederea identificării persoanelor care deţin si comercializează produse pirotehnice. Si au găsit, din cate se menţionează intr-un comunicat, nu mai puţin de 70 de tone de articole pirotehnice, toate la o singura adresa din Capitala.

Ministerele au dosit bugetele de cheltuieli

După investirea noului cabinet tehnocrat, premierul Dacian Ciolos le-a cerut miniştrilor transparenta totala in comunicarea publica, solicitându-le sa publice pe site-urile instituţiilor pe care le conduc o serie de date si informaţii, printre care si cele referitoare la bugetele de venituri si cheltuieli. Urmarea? Numeroase ministere au "uitat" sa publice datele menţionate si nu au nici măcar persoane de contact cu care sa se poată lua legătura. Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic a publicat pe site-ul Executivului rezultatele unei monitorizări referitoare la respectarea de către ministere a Legii 544/2001 privind accesul liber la informaţii cu caracter public. Din analiza reiese, negru pe alb, ca printre cele mai puţin transparente instituţii se numără Ministerul Energiei si Ministerul Tineretului si Sportului.

ROMANIA LIBERA

Cei 7 paşi prin care PSD a ieşit de la guvernare

Problemele cu justiţia ale liderilor şi jocurile de culise din interior au dus Partidul Social Democrat în opoziţie şi au provocat schimbări la vârful partidului. Coaliţia care conducea România la începutul anului, formată din PSD, UNPR, PC şi PLR, a încetat să mai funcţioneze, iar recentele dispute au arătat că nici măcar o colaborare parlamentară nu mai este posibilă, date fiind poziţiile radical diferite ale liderilor acestor formaţiuni. Anul 2015 a părut la început un an atipic pentru PSD. Victor Ponta era premier şi controla autoritar partidul, nefiind schimbat din funcţia de preşedinte aşa cum se întâmplase cu predecesorii săi care pierduseră alegerile prezidenţiale - Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Mai mult, a fost pe punctul de a scăpa de Liviu Dragnea, numărul doi în partid şi prieten la nivel oficial, dar adversar în lupta pentru putere în spatele uşilor închise. În luna mai, Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.

Regele Mihai: de la abdicare la captivitate

Pe 30 decembrie 1947, regele a fost nevoit să abdice şi să plece într-un exil lung, din care s-a întors doar pentru a fi ţinut "captiv", după cum argumentează ziariştii Roxana Iordache şi Marius Ghilezan, odinioară apropiaţi ai Regelui Mihai şi fini cunoscători ai anturajului acestuia. Forţat de împrejurări, dar nu fără acordul său, Regele a făcut numeroase compromisuri pentru a-şi recupera proprietăţile, pentru a-şi mulţumi familia, pentru a putea să-şi petreacă ultimii ani în ţară. În loc să rămână deasupra lucrurilor, să-şi păstreze aureola de erou, să fie vocea mediatorului intransigent, să traseze linia dreaptă şi să vorbească despre idealurile ţării, dincolo de interesele sale personale, Regele a intrat în noroiul mioritic, împins poate de Radu Duda, soţul primei sale născute, dar şi de propriile ambiţii, de a le lăsa moştenitorilor săi bunurile familiei regale, retrocedate în cele din urmă de statul român.

ZIARUL FINANCIAR

Top 10 evenimente din sectorul bancar în 2015

2015 a fost un an dinamic pentru sectorul bancar, marcat de reintrarea creditării totale în teritoriul pozitiv, revenirea sistemului bancar pe profit, consolidarea sectorului în urma unor opraţiuni de fuziuni şi achiziţii de portofolii, dar şi de legi controversate, tranzacţii cu NPL-uri şi creşterea tensiunii românilor cu credite în franci elveţieni şi dolari. 1. Fuziunea anului - Banca Transilvania a preluat Volksbank. 2. Reducerea dobânzii-cheie la un minim istoric de 1,75% şi reintrarea creditării totale în teritoriul pozitiv. Ponderea creditului în lei a depăşit 50% pentru prima dată în ultimii opt ani. 3. Cea mai mare tranzacţie cu NPL-uri (BCR).

O nouă lege anti fumat în 2016. Lista ţigărilor care vor fi interzise în România

Interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, avertismente mai mari pe pachetele produselor din tutun şi eliminarea posibilităţii de achiziţionare a ţigaretelor de pe internet. Acestea sunt punctele fierbinţi ale unui proiect de lege publicat marţi pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Actul normativ prevede limite mult mai stricte şi în ceea ce priveşte comercializarea ţigărilor electronice sau a produselor de fumat din plante şi, în ciuda reglementărilor destul de dure, nu uită să menţioneze că Ministerul Sănătăţii poate, ulterior, scoate de pe piaţă orice produs din tutun, atât timp cât interdicţia este "justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice". Legea vine să aplice în ţara noastră Directiva 2014/40/UE şi urmăreşte să facă ţigările mult mai puţin atrăgătoare în ochii tinerilor, principala populaţie fumătoare din Europa, reuşind, deopotrivă, să le dea fiori reci giganţilor din industria tutunului.

Două câştiguri de câte 16 milioane lei, la extragerea specială Loto 6/49 de Anul Nou

Două câştiguri de câte 16 milioane de lei s-au înregistrat, miercuri, la Loto 6/49, alături de un câştig de 2,5 milioane de lei la Noroc, cu ocazia extragerilor speciale de Anul Nou. Loteria Română a suplimentat fonduri de câştiguri pentru Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 şi a organizat trageri speciale de Anul Nou, miercuri, jucătorii putând participa, cu acelaşi bilet, atât la tragerea principală, cât şi la cea suplimentară. La tragerea Loto 6/49 suplimentară, la categoria I, s-au înregistrat doua câştiguri a câte 16.161.917 lei fiecare. Premiul a fost câştigat în urma extragerii numerelor 8, 35, 4, 28, 40 şi 22. Biletele norocose au fost jucate la agenţia 15-013 din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Biletele au fost jucate în 22 decembrie şi în Ajunul Crăciunului şi au fost completate cu câte trei variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc. La categoria a II-a a jocului au fost obţinute 25 de câştiguri a câte 20.516,10 de lei, iar la categoria a III-a au fost 1.434 de câştiguri, de câte 357 de lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb