REVISTA PRESEI

• ADEVARUL

• Castelul Peleş, reparat cu meşteri aduşi din puşcărie şi cu tul pentru sutiene în loc de piele de Cordoba. "Da, domn'e, am folosit sticlă de fund de sifon la vitralii"

Vasile Tănase, inginerul român care a coordonat lucrările de restaurare ale Castelului Peleş din perioada 1978 -1987, vorbeşte în premieră despre improvizaţiile uluitoare pe care le-a făcut la presiunile regimului comunist pentru a salva monumentul arhitectonic.

Fosta reşedinţă de vară a familiei regale, afectată de ciuperca merulius lacrymans, a fost închisă publicului începând cu anul 1975 şi până în 1989. În tot acest timp, la Sinaia a fost o adevărată desfăşurare de forţe, fiind implicaţi meşteri populari aduşi din Maramureş, Timişoara şi Comarnic, măicuţe de la mănăstirea Dărmăneşti, puşcăriaşi din Piteşti, muncitori de la Fabrica de Mobilă din Bucureşti, dar şi ingineri specialişti din cadrul Trustului de Construcţii Montaj Carpaţi Bucureşti. Deşi la început considerată doar o legendă, menită să înlăture familia Ceauşescu care avusese intenţia să se instaleze pe timpul verii pe domeniul regal de la Sinaia, apariţia ciupercii merulius lacrymans în componentele de lemn ale castelului avea să se dovedească reală. Considerată cancerul lemnului, ciuperca a apărut mai întâi în Salonul Francez şi de aici s-a extins în absolut toate colţurile clădirii, atacând inclusiv mobila, parchetul şi decoraţiunile exterioare. Situaţia era extrem de gravă, iar Ceauşescu s-a temut de un scandal extern, în condiţiile în care clădirea era celebră peste hotare, aşa că a aprobat demararea proiectului de restaurare. N-a venit niciodată pe şantier şi nu s-a implicat deloc în luarea deciziilor. Era cunoscut ca un om ipohondru, iar cei din anturajul său avuseseră grijă să-l sperie. Ciuperca era periculoasă chiar şi pentru om şi ataca mai ales plămânii.

• BANCHERUL

• BNR semnaleaza "o realitate crunta": intermedierea financiara, mai ales creditarea firmelor, a scazut foarte mult, in ciuda dobanzilor mici si excesului de lichiditati; acum, cu dobanzi mai mari, e nevoie de solutii, "nu vrem sa sugrumam cresterea economica"

Banca Nationala a Romaniei (BNR) trage un semnal de alarma privind intermedierea financiara, adica ponderea creditelor din Produsul Intern Brut (PIB), care a scazut alarmant pe parcursul ultimilor sase ani, chiar si anul trecut, in ciuda faptului ca dobanzile la imprumuturi au atins minime istorice, coborand pana la 4% sau chiar 3% pe an, in cazul firmelor, pe fondul excesului de lichiditati intretinut de BNR, in vederea stimularii creditarii.

Care este cauza acestui fenomen, care plaseaza Romania, si la acest capitol, la coada Europei?

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, spune ca sunt doua mari explicatii.

Guvernatorul spune ca, pe de o parte, bancile au fost nevoite, in ultimii ani, sa-si curete bilanturile de creditele neperformante acordate in perioada de euforie economica dinaintea izbucnirii Marii Recesiuni din 2008. Iar volumul creditelor neperformante din sistemul bancar, dupa cum se stie, a fost printre cele mai ridicate din regiune.

Pe de alta parte, bancile nu au reusit sa acorde suficient de multe credite noi, care sa le inlocuiasca pe cele vechi, neperformante, majoritatea acordate de banci firmelor.

In aceste conditii, stocul total de imprumuturi a scazut, in timp ce PIB-ul a fost in crestere in ultimii ani, rezultatul fiind o scadere a raportului credite/PIB, adica intermedierea financiara.

De ce nu au acordat bancile suficiente credite, mai ales firmelor, in ciuda conditiilor favorabile, cu surplus de lichiditati, care au micsorat dobanzile?

Mugur Isarescu spune ca vina o poarta atat bancile, cat si firmele. Pe de o parte, s-a dovedit ca bancile nu au fost pregatite sa acorde atatea credite cate ar fi avut nevoie firmele, iar pe de alta parte nici firmele nu au fost suficient de sigure, mai exact bine capitalizate, pentru ca bancile sa aiba mai mare incredere sa le imprumute, mai ales ca acum sufla si-n iaurt dupa patania cu criza izbucnita in 2008.

• COTIDUANUL

• Timişoara, şifonată de intelectuali

Fac parte dintre admiratorii oraşului Timişoara. Şi ai oraşului din anii comunismului, care te complexa cu spiritul său european, şi ai celui din zilele Proclamaţiei de la Timişoara, despre care am scris şi am transmis pentru BBC, chiar şi ai celui de azi. Timişoara zilelor noastre a devenit puţin mai orientală, mai românească din punctul de vedere al slăbiciunilor. Şi în ciuda unui electorat dominant de dreapta, deşi uneori PSD-ul face ravagii şi aici, Timişoara are destule semne de gospodărire modestă. Ca să nu zic neîngrijită. Zona centrală este de mare şi clasic oraş din Vestul Europei, partea de mijloc şi periferia fiind pe alocurea marcate de un aer de Slobozia. Timişoara a avut ghinionul a doi primari cu ifose de dreapta, ingineri şi anticomunişti, dar cu puţine performanţe edilitare.

După gloria începutului de revoltă din 1989, Timişoara s-a aliniat la mediocritatea românească. A făcut un salt enorm abia mai recent, cînd oraşul a cîştigat un tempo în materie de dezvoltare, trecînd de la dominaţia ţiganilor de mătase la cea a investitorilor din străinătate. Timişoara traversează acum o acută criză de forţă de muncă şi de solidaritate bănăţeană. Desemnarea Timişoarei ca oraş care să joace rolul de Capitală Culturală Europeană, în loc să provoace, să mobilizeze, a stîrnit invidii, ambiţii, mîndriile unor mediocri ignoraţi sau rămaşi de căruţă, dar şi nemulţumirea unor importanţi oameni de cultură ai oraşului. Un grup de vanitoşi a socotit că trebuie (ca şi Monica Macovei) să alarmeze toată Europa şi să avertizeze România că proiectul devenit cîştigător se află într-un enorm pericol pentru simplul fapt că nu-i include şi pe dînşii nici măcar la cheltuirea banilor, dacă nu şi la împopoţonarea lor pe cele mai de cinste locuri. Demonstraţiile din memoriu sunt bune de analizat la seminarii despre comunicarea iritată din nimicuri. Contestarea asociaţiei care a reuşit să cîştige proiectul de Capitală Culturală a Europei pentru Timişoara şi tot tărăboiul cu iz de demers patriotic nu reprezintă decît o răbufnire românească de doi lei. Generaţia de intelectuali mai în vîrstă se simte scoasă din calcul, ignorată, marginalizată, neinclusă în proiectul cîştigător pentru Capitala Culturală Europeană şi vrea să se insereze. Pare o răbufnire de tip Monica Macovei, Cristina Guseth şi Brînduşa Armanca, la care au fost cooptaţi creatori adevăraţi şi băgători de seamă ai culturii locale. Să pună şi ei umărul sau să îşi prezinte operele ori chiar să participe la deciziile de cheltuire a banilor.

• CURENTUL

• Udrea l-a turnat la Securitate pe socrul lui George Maior: la beţie "cam îşi dă drumul"

"Udrea a precizat că în momente de beţie acesta cam îşi dă drumul, vorbind voit la adresa politicii şi atitudinii organelor de partid faţă de artă-cultură şi în special poziţia ce se adoptă faţă de scriitori. Întrebat "Udrea" ce influenţă ar putea avea asupra lui Augustin Buzura (viitorul socru al lui George Maior-n.n.), a precizat că se află în relaţii bune cu acesta, fiind chiar prieteni". Aşa îşi turna în 1982, cu nesimţire, Eugen Uricaru (scriitor, foto), sub numele de cod Udrea, prietenii la Securitate. După Revoluţie, Uricaru a belferit pe banii noştri: a fost ataşat cultural la Ambasada României din Grecia (1992) şi director adjunct la "Accademia di Romania" din Roma (1992-1995). Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (2000-2005), după ce a fost secretar (din 1995) şi vicepreşedinte (din 1997) al acestei instituţii. În 2003 a fost şi directorul postului de Radio România Cultural din Cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Relaţii Culturale şi cu Românii din afara Graniţelor, în Ministerul Afacerilor Externe (27 nov. 2003-dec. 2004).

În timp ce turna la Securitate a fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1980, 1985) şi cu Premiul Academiei Române (1985).

• JURNALUL NATIONAL

• Una din firmele implicate în fraudarea fondurilor CNAS aparţine lui Gyorgy Frunda

Firma lui Gyorgy Frunda, vizată de ancheta DIICTO care cercetează o fraudă ce 10 miliane de lei a fondurilor CNAS, spun surse apropiate anchetei.

Este vorba despre compania mureşeană Ortoprofil Prod SRL, în care Frunda deţine 64% din acţiuni, conform datelor de la Registrul Comerţului. Restul de 36% din pachetul de acţiuni este deţinut de Boga Ferenc Vilmos, care este şi administrator.

Firma a apărut constant în declaraţiile de avere ale liderului UDMR. Ea are ca obiect principal de activitate productia de dispozitive, aparate si instrumente medicale si de laborator. În 2016, a avut o cifră de afaceri de 11,68 milioane de euro şi un profit de 2.38 milioane de euro.

• NATIONAL

• Hellvig, facut de Ciocirlan si Epure!

Se incing spiritele in Serviciul Roman de Informatii, mai ales ca pozitia oricum subreda a directorului Eduard Hellvig este acum dinamitata si de incertitudinile care plutesc peste Ocean, odata cu rechemarea de urgenta, pentru un "instructaj" de ultima ora de care poate depinde soarta intregului sistem de la noi, a sefului "centralei" americane in Romania, a celui pe Europa de Est si chiar pe intreaga Europa! Iar simtind "mirosul sangelui", una dintre cele mai inversunate grupari prinse in razboiul fratricid aproape generalizat care se poarta pentru preluarea controlului principalului serviciu secret al tarii si-a schimbat strategia din mers, incercand sa se replieze si sa dea lovitura vietii.

Este vorba despre tabara formata din nasul Adrian Ciocarlan si finul Sorin Epure, cum sunt cunoscuti de initiatii sistemului, cei doi "cumetri" aflandu-se oricum prinsi in menghina razboiului paralel pe care il poarta atat cu micul grup care "se jura pe rosu" ca este loial lui Eduard Hellvig, in frunte cu prim-adjunctul Razvan Ionescu, dar si cu "coldistii" ramasi in SRI, condusi de adjunctul George Viorel Voinescu. Insa "puterea" adjunctului Adrian Ciocirlan nu este data atat de propriile conexiuni politice, cat mai ales de pozitia cheie in serviciu a celui numit cu mandrie "finul", colonelul Sorin Epure. Care, dupa ce a fost comandantul DIMB, luandu-si drept urmare "partea leului" din urmarirea informativa a tuturor "greucenilor" politici sau din mediul de afaceri care se invart mai mult prin Capitala este acum seful la "tehnic".

Adica omul care, printre altele, pune in executare si misiunile operative de monitorizare. Si, de altfel, recenta dusmanie pe viata si pe moarte dintre Eduard Hellvig si Adrian Ciocirlan este data tocmai de suspiciunea directorului SRI ca informatiile aflate de "tehnicienii" colonelului Epure ar fi cenzurate de acesta si de nasul Ciocirlan, la el ajungand doar ce vor acestia sa ajunga... Desigur, nici generalul Florian Coldea nu poate uita ca acelasi Ciocirlan, care, totusi, a condus controversata Directia Generala pentru Apararea Constitutiei in vremurile de aur ale statului paralel a sarit in cealalta luntre, avansand chiar cu aceasta ocazie, dupa ruperea "binomului"... Astfel ca situatia pe "frontul nevazut" al SRI este mai complicata decat oricand. Totusi, fabula de azi cu Ciocirlan si Epure are aceeasi morala, din orice parte ai privi si pe care protagonistii ar fi bine sa nu o uite... Si anume ca, totusi, faptele raman si chiar daca unii isi fac iluzii ca daca o tulesc "in civilie", daca "lovitura de palat" nu le iese, scapa astfel de orice eventuale complicatii penale...

• ZIARUL FINANCIAR

• Horia Ciorcilă, Banca Transilvania: Nu avem ca ţintă poziţia de număr 1, dar dacă vom ajunge acolo suntem pregătiţi. "Mă bucur să văd că avem peste 28.000 de ac­ţio­nari români persoane fizice, iar aproape 55% din capitalul Băncii Transilvania este românesc."

Horia Ciorcilă, preşedintele Băn­cii Transilvania, spune că în acest moment prioritatea este inte­grarea Bancpost în banca din Cluj paralel cu gestionarea businessului Grupului Financiar BT, care este foarte dinamic.

Banca nu are în acest moment alte prio­ri­tăţi de achiziţie, dar suntem atenţi la evoluţiile pie­ţei şi la alte oportunităţi care ar putea apărea.

Ciorcilă, reales preşedinte al băncii pentru a cincea oară, spune că poziţia numărul 1 în pia­ţă nu este un obiectiv direct, dar dacă "rea­liză­rile noastre şi tendinţele din piaţă ne vor duce pe primul loc, sunt sigur că vom livra rezul­tate foarte bune în continuare".

Cota de piaţă a fost pentru noi un obiectiv pentru că strategia şi ambiţia a fost să devenim un jucător important naţional, să atingem masa critică şi volume care să ne asigure suc­cesul ca bancă universală, a menţionat el.

În 2002, când Ciorcilă a preluat poziţia de pre­şedinte al Consiliului de Administraţie, cota de piaţă a băncii din Cluj era de 1,8%, iar va­loa­rea bursieră era de 55 milioane euro.

În acest mo­ment, cota de piaţă este de aproape 14%, iar va­loarea bursieră a băncii este 2,48 miliarde euro.

Ciorcilă spune că era greu de imaginat acest succes atunci când banca s-a fondat într-un apartament din Cluj, dar spune că acest succes i se pare irepetabil în condiţiile de astăzi, când România şi economia sunt total diferite faţă de acum două decenii.

Într-o discuţie cu ZF, Ciorcilă vorbeşte des­pre punctele tari şi punctele slabe ale băn­cii, despre cele mai bune decizii pe care le-a luat în calitate de preşedinte, despre criza din 2009 când banca a trebuit să se reinventeze şi să se adapteze la condiţiile pieţei, dar şi despre cele două achiziţii de bănci care au adus-o în pos­tura de a fi numărul 2 în România şi chiar de a ajunge numărul 1.