REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 02.04.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 2 aprilie 2015

FINANCIAL TIMES

McDonald's creşte salariile în SUA

McDonald's va majora cu peste 10% salariile angajaţilor săi din restaurantele din SUA, în condiţiile în care această companie, dar şi alte societăţi sunt supuse presiunilor privind veniturile lucrătorilor.

Marks & Spencer opreşte declinul vânzărilor sale

Vânzările de bază ale Marks & Spencer au crescut pentru prima oară în ultimii patru ani, ajutate de popularitatea unei fuste din piele întoarsă, model al anilor 1970. Vânzările de îmbrăcăminte şi articole pentru locuinţă ale magazinelor Marks & Spencer deschise cu cel puţin un an în urmă au sporit cu 0,7% în cele trei luni încheiate în 28 martie.

Kraft şi Mondelez, acuzate de manipularea pieţei grâului

Cele două companii desprinse din fostul grup Kraft Foods au fost acuzate, ieri, că au manipulat pieţele de grâu din SUA, printr-o poziţie futures "enormă", acesta fiind un caz care ridică semne de întrebare cu privire la măsura în care societăţile comerciale speculează în domeniul materiilor prime.

WALL STREET JOURNAL

Rusia interzice intrarea în ţară a unui investitor străin proeminent

Seppo Remes, întreprinzător finlandez care este unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Rusia, nu mai este primit pe teritoriul acestei ţări timp de cinci ani, după ce autorităţile l-au avertizat că este suspect de spionaj.

Sears vrea să obţină 2,5 miliarde dolari din vânzarea de proprietăţi imobiliare

Sears Holdings Corp. din SUA vrea să obţină lichidităţi din vânzarea unor proprietăţi importante către un trust afiliat, după care să le ia în chirie, pas financiar ce le va permite acţionarilor, inclusiv directorului executiv Edward S. Lampert, să cumpere o companie valoroasă.

Interes scăzut pentru investiţii în Europa

Uneori, cele mai bune explicaţii sunt cele simple. O teorie populară privind mediul de afaceri anemic din Europa este că acest continent trebuie să dezvolte pieţe de credit mai sofisticate, la care firmele mici să poată apela pentru finanţarea investiţiilor. Dar, probabil că adevăratul motiv pentru care companiile nu investesc este acela că ele nu prea au în ce să investească. Aceasta este concluzia unui studiu publicat luna trecută de Banca Reglementărilor Internaţionale.

REUTERS

Sapin, Franţa: Grecia trebuie să adopte mai multe reforme

Noul guvern grec a făcute progrese în definirea propunerilor sale de reformă, însă mai sunt multe de făcut, spune ministrul francez al finanţelor, Michel Sapin.

Playtech cumpără TradeFX pe 224 milioane de dolari

Playtech Plc, companie care produce tehnologie pentru jocuri online, preia pachetul majoritar de la TradeFX Ltd., furnizor de servicii de tranzacţionare şi servicii de plăţi, pentru care plăteşte o sumă iniţială de 208 milioane de euro (224,4 milioane de dolari).

Macron: Orange trebuie să ia în calcul toate opţiunile pentru Dailymotion

Compania franceză Orange trebuie să ia în considerare toate ofertele pentru site-ul de partajare video Dailymotion, afirmă ministrul economiei de la Paris, Emmanuel Macron, adăugând că ţara sa vrea să promoveze un sector digital european puternic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb