REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 20.02.2012

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 20 februarie 2012

FINANCIAL TIMES

Iranul caută noi clienţi pentru petrolul său

Iranul încearcă să găsească noi cumpărători pentru aproape 25% din exporturile sale anuale de petrol, în condiţiile în care sancţiunile pe care le va impune Occidentul pe aceste livrări încep, deja, să afecteze ţara - al treilea exportator mondial de profil.

Teheranul încearcă să vândă o cantitate adiţională de 500.000 de barili de petrol pe zi, respectiv 23% din totalul exportat anul trecut, către rafinăriile din China şi India, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Zona euro vrea implicarea băncilor centrale în pachetul pentru Grecia

Guvernele din zona euro vor ca Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale să se implice în reducerea costului celui de-al doilea pachet de salvare destinat Greciei.

Pfizer analizează planurile pentru o ofertă publică iniţială parţială

Compania farmaceutică americană Pfizer cântăreşte planurile prin care ar putea obţine circa 3 miliarde dolari, anul acesta, printr-o flotare parţială a diviziei veterinare, în condiţiile în care societatea analizează cele mai bune căi de desprindere a operaţiunilor menţionate, evaluate la 18 miliarde dolari.

WALL STREET JOURNAL

Europa se confruntă cu o notă de plată mai mare pentru Grecia

Fondul Monetar Internaţional pare că va oferi o sumă minimă pentru cel de-al doilea pachet de salvare destinat Greciei, decât arătau aşteptările, ceea ce va obliga guvernele UE să asigure o cotă mai mare din acest sprijin, comparativ cu împrumutul acordat în 2010.

Caterpillar va construi o fabrică în Georgia, SUA

Producătorul american de excavatoare Caterpillar Inc. anunţă că a ales o locaţie lângă Athens, Georgia (SUA), unde va construi o fabrică de 200 de milioane de dolari, care va crea aproximativ 1.400 de locuri de muncă şi va produce echipamente de construcţie realizate, în prezent, în Sagami, Japonia.

Wal-Mart îşi creşte deţinerea la Yihaodian China

Wal-Mart Stores Inc. din SUA vrea să cumpere o cotă majoritară la compania chineză de e-commerce Yihaodian, urmărind astfel să-şi extindă prezenţa pe segmentul comerţului online. Wal-Mart va prelua 51% din Yihaodian, majorându-şi investiţia de la 18%.

NEW YORK TIMES

Franţa: Toate elementele sunt gata pentru pachetul destinat Greciei

Ministrul francez al Finanţelor, Francois Baroin, declară că toate elementele care privesc pachetul de salvare destinat Greciei sunt pregătite, astfel încât oficialii zonei euro să ajungă la un acord la reuniunea de astăzi.

S&P avertizează Japonia în privinţa datoriei

Agenţia de evaluare Standard & Poor's a avertizat, astăzi, că ar putea reduce ratingul suveran al Japoniei, dacă economia ţării va avea o creştere sub aşteptări, iar datoria publică va continua să crească. S&P a confirmat calificativul acordat acestei ţări: AA-, cu perspectivă negativă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb