REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 23.10.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 octombrie 2014

FINANCIAL TIMES

Acţiunile Alphabet cresc în baza ştirii privind un plan de răscumpărare de 5 miliarde dolari

Alphabet, noua companie holding a Google, a anunţat, ieri, primul său program de răscumpărare de titluri, acesta fiind cel mai recent pas în tranziţia către o nouă structură financiară şi de management. Deşi modestă, răscumpărarea de 5,1 miliarde de dolari a determinat creşterea preţului acţiunilor companiei, de tip C, cu peste 10% ieri, în sesiunea after-market.

Preşedintele Barclays atacă cultura bonusurilor

John McFarlane, preşedintele Barclays, a atacat sistemul de bonusuri acordat bancherilor de investiţii, susţinând că încurajează tăierea acestora.

Acţiunile Microsoft, la nivelul maxim al ultimilor 15 ani

Acţiunile Microsoft au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, în sesiunea "after-hours" de joi, după ce compania a anunţat vânzări şi profituri peste aşteptări pentru trimestrul încheiat în septembrie. Titlurile au urcat cu 8,3%, la 52 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2000.

WALL STREET JOURNAL

3M taie 1.500 de posturi

Conglomeratul industrual 3M Co. îşi reduce estimările de profit pentru anul curent şi anunţă că elimină circa 1.500 de posturi, respectiv 1,7% din total, pe fondul încetinirii vânzărilor sale.

Beach Energy preia Drillsearch Energy

În cea mai recentă acţiune de consolidare a sectorului energetic din Australia, după declinul preţului petrolului, Beach Energy Ltd. şi Drillsearch Energy Ltd. anunţă că vor fuziona, dând naştere unei companii cu o valoare de circa 1,17 miliarde dolari australieni (842,7 milioane dolari SUA), care va fi cel mai mare producător onshore de petrol din Australia.

Investitorii pariază pe noi măsuri de relaxare din partea BCE

Pieţele acţiunilor au crescut ieri, investitorii pariind că Banca Centrală Europeană (BCE) îşi va extinde politicile de stimulare monetară anul acesta, după ce oficialul său de top a sugerat că instituţia este pregătită să facă mai mult ca să susţină inflaţia şi creşterea economică.

REUTERS

Profitul Ericsson, sub aşteptări

Producătorul suedez de echipamente de telefonie mobilă Ericsson a raportat vânzări şi un profit operaţional sub aşteptări pentru trimestrul al treilea, din cauza evoluţiei diviziei de reţele. Câştigul operaţional a fost de 5,1 miliarde coroane suedeze (392 milioane de lire), comparativ cu 3,9 miliarde în trimestrul al treilea din 2014. Analiştii aşteptau 5,4 miliarde coroane.

Preţurile locuinţelor din China au crescut în septembrie

Preţurile locuinţelor din China au crescut pentru a cincea lună consecutiv, în septembrie, sugerând o redresare uşoară a pieţei imobiliare, care va relaxa uşor presiunile pe economia ţării.

Preţurile medii ale locuinţelor noi au urcat cu 0,3% luna trecută, faţă de august, potrivit Biroului Naţional de Statistică de la Beijing.

Banca Japoniei taie estimările de inflaţie pentru anul viitor

Banca Japoniei va reduce uşor, săptămâna viitoare, estimările de creştere economică şi inflaţie pentru anul fiscal următor, spun surse apropiate situaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb