REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 30.01.2013

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 ianuarie 2013

FINANCIAL TIMES

Furie în China, din cauza cerinţelor UE privind sectorul telecomunicaţiilor

Oficialii de top din sectorul comerţului din Europa au solicitat o cotă mai mare pe piaţa echipamentelor de telefonie din China, generând o dispută care s-ar putea transforma într-un război comercial.

Conform unor surse, diplomaţii chinezi s-au plâns, în privat, în privinţa cerinţelor exprimate de UE săptămâna aceasta, considerând că acestea sunt nerezonabile şi, posibil, ilegale.

Violenţe la protestele angajaţilor ArcelorMittal

Şase poliţişti belgieni au fost răniţi ieri, într-o încăierare cu aproape 2.000 de lucrători siderurgişti care au protestat faţă de planul de disponibilizare a 1.300 de angajaţi de la fabricile din Liège ale companiei ArcelorMittal.

Luxottica are vânzări record

Luxottica a obţinut, în 2012, cele mai mari venituri din istoria sa, în condiţiile în care cel mai mare producător mondial de ochelari a beneficiat de o cerere importantă pentru rame de lux pe pieţele mature şi cele emergente.

În ultimele trei luni din 2012, vânzările nete ale companiei au atins 1,63 miliarde euro, fiind mai mari cu 8,2% faţă de cele din perioada similară a lui 2011.

WALL STREET JOURNAL

Fondatorul Ikea respinge zvonurile privind neînţelegerile cu board-ul

Fondatorul companiei suedeze Ikea, Ingvar Kamprad, a respins, ieri, ideea existenţei unui conflict între el şi board-ul distribuitorului de mobilă, afirmând că susţine direcţia în care merge acesta şi doar crede că numărul de magazine noi pe care şi l-a planificat societatea pentru inaugurare, ar trebui să fie mai mic.

Scăderea activelor BCE riscă să ducă la creşterea euro

Scăderea bilanţului contabil al Băncii Centrale Europene (BCE) până la cel mai redus nivel din ultimul an semnalează o politică monetară mai restrictivă, care ar putea duce la aprecierea cursului euro, ceea ce ar ameninţa economia regiunii.

Spania vrea să-i despăgubească pe investitorii în acţiuni bancare

Cele două partide politice majore din Spania au căzut de acord asupra unui plan care ar putea permite despăgubirea a zeci de mii de mici investitori care au pierdut bani din plasamentele în acţiunile preferenţiale ale băncilor care şi-au pierdut aproape în totalitate valoarea de piaţă.

NEW YORK TIMES

Profiturile LG Electronics nu ating aşteptările

Rezultatele financiare obţinute de LG Electronics Inc. în ultimul trimestru din 2012 nu au atins aşteptările, din cauza operaţiunilor de pe segmentul televizoarelor.

Profitul operaţional al companiei sud-coreene a fost de 107 miliarde woni (98,84 milioane de dolari) în perioada octombrie - decembrie 2012, cu 25% mai mari decât în acelaşi interval din 2011. Analiştii estimau 151 miliarde woni.

H&M are câştiguri sub estimări

Hennes & Mauritz, al doilea mare retailer mondial de îmbrăcăminte, a raportat un profit înainte de taxe sub aşteptări pentru ultimul trimestru fiscal din 2012.

În perioada septembrie-noiembrie, compania suedeză a avut un câştig de 6,6 miliarde coroane (1,03 miliarde dolari), faţă de 6,8 miliarde dolari în intervalul similar din 2011. Analiştii anticipau un profit neschimbat faţă de anul precedent.

Toyota recheamă la service 752.000 de modele Corolla, în SUA

Toyota Motor Corp. din Japonia recheamă la service 752.000 de autoturisme Corolla şi Corolla Matrix, în Statele Unite, din cauza unor probmele ce pot apărea la airbag.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb