REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 30.09.2014

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 septembrie 2014

FINANCIAL TIMES

SUA vor deveni cel mai mare producător mondial de petrol

SUA vor depăşi Arabia Saudită, urmând să devină cel mai mare producător mondial de petrol lichid, ceea ce arată că producţia americană de profil, în plină expansiune, a reconfigurat sectorul energetic. Producţia de petrol şi alte lichide din ţiţei din SUA a fost de circa 11,5 milioane de barili pe zi în luna august, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Toyota, afectată de o rechemare la service şi o anchetă

Compania niponă Toyota Motor, care, la începutul acestui an, a ajuns la un acord amiabil de 1,2 miliarde de dolari cu procurorii americani pentru modul defectuos în care a gestionat problemele de securitate ale unor autoturisme, a anunţat, luni, că recheamă la service 690.000 de camionete Tacoma pentru probleme cu suspensia.

În aceeaşi zi, autorităţile de reglementare din SUA au declarat că lansează o petiţie pentru investigarea unui caz ce priveşte 1,7 milioane de maşini Toyota Corolla pentru unele presupuse probleme la viteză.

Apple lansează iPhone 6 în China

Apple a încheiat un acord cu guvernul chinez pentru lansarea noului său telefon iPhone 6, în ajunul sărbătoririi Zilei Naţionale, perioadă de vârf pentru cumpărături şi turism în cea de-a doua mare economie a lumii.

WALL STREET JOURNAL

Ford taie estimările pentru profitul anual

La numai trei luni după ce a preluat funcţia de conducere la Ford Motor Co., Mark Fields a redus estimările de profit ale companiei auto americane, din cauza problemelor de pe pieţele emergente şi a costurilor generate de problemele de calitate şi rechemările la service.

Fields a informat investitorii că societatea aşteaptă un profit înainte de taxe de 6-7 miliarde de dolari anul acesta, cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari mai puţin decât preconiza în iulie.

Hyundai, la un acord de principiu cu sindicatele în privinţa salariilor

Compania auto sud-coreeană Hyundai Motor Co. a ajuns la un acord de principiu cu sindicaliştii pe marginea salariilor pe anul curent, ceea ce creşte speranţele potrivit cărora societatea nu se va mai confrunta cu greve.

Cresc vânzările retail în Germania

Vânzările retail din Germania s-au redresat în august, după declinul din luna precedentă, înregistrând cea mai importantă creştere din ultimii trei ani, anunţă Biroul Federal de Statistică. Vânzările retail din ţară au sporit cu 2,5% luna trecută, conform termenilor ajustaţi la inflaţie.

NEW YORK TIMES

Samsung Electro-Mechanic va obţine 1,1 miliarde dolari din vânzarea SDS

Samsung Electro-Mechanics Co. Ltd. va obţine 1.160 miliarde woni (1,1 miliarde dolari) din vânzarea, prin bursă, în noiembrie, a întregii sale deţineri la filiala Samsung SDS, divizia de servicii IT a Samsung Group.

RBS eliberează provizioane de 1,3 miliarde dolari

Royal Bank of Scotland (RBS), bancă britanică deţinută de stat, va elibera 800 de milioane de lire sterline (1,3 miliarde de dolari) din provizioanele pe care şi le-a constituit ca să acopere pierderile din creditele fără acoperire, în condiţiile în care situaţia economică s-a îmbunătăţit.

Preţurile de producţie din Franţa, în declin

Preţurile de producţie din Franţa au scăzut cu 0,3% în august, faţă de luna anterioară, confrom datelor publicate astăzi de INSEE. În ritm anual, preţurile s-au redus cu 1,4%, aceasta fiind cea mai importantă scădere din martie până în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb