• Adevărul
• Adele revine pe scenă la Grammy
Cântăreaţa britanică Adele va avea marea revenire pe scenă la gala Grammy 2012, pe 26 fenbruarie, după ce anul trecut, în noiembrie, s-a operat pe corzile vocale, potrivit bbc.co.uk.
Adele (23 de ani) a primit şase nominalizări la Premiile Grammy 2012, inclusiv pentru Înregistrarea anului, Piesa anului şi Albumul anului, fiind una dintre nominalizările-surpriză.
• Click
• Michelle Obama face dezvăluiri despre preşedintele Americii: < Îmi cântă tot timpul >
Invitată în emisiunea lui Jay Leno, prima doamnă a Americii a făcut dezvăluiri incredibile despre Barack Obama.
Deşi majoritatea americanilor îl ştiu pe preşedintele Americii drept un om sobru şi diplomat, acesta este în realitate un bărbat cu simţul umorului foarte dezvoltat.
Michelle Obama a povestit că soţul ei o binespune mereu atunci când are ocazia şi chiar îi cântă melodii celebre.
• Evenimentul Zilei
• Katherine Heigl: "A fost brutal să fiu copil fotomodel"
Katherine Heigl a explicat în emisiunea "Anderson" ieşirea pe care a avut-o împotriva show-ului "Dance Moms", în care mamele îşi încurajează fetele să se îmbrace şi să danseze provocator pe scenă, scrie contactmusic.ro.
Actriţa, mama unei fetiţe de trei ani, a scris pe blogul "iVillage" despre această emisiune spunând că trimite mesajul nepotrivit generaţiei tinere. "Una este să te duci într-un club şi să vezi femei de 20 şi ceva de ani care îşi îmbrăţişează sexualitatea şi se distrează, dar alta este să vezi fete de 7 ani care fac asta", a scris actriţa.
• Libertatea
• Nicolas Cage, nemulţumit de statuia lui din ceară? Uite ce faţă a făcut când şi-a văzut "fratele geamăn"!
Actorul Nicolas Cage a făcut cunoştinţă, zilele trecute, cu copia lui din ceară, care a fost expusă la Muzeul Grevin din Paris.
Întâlnirea nu a fost una plăcută pentru starul de la Hollywood. Cel puţin asta putem observa din imaginile realizate la eveniment, în care Nicolas Cage nu zâmbeşte şi îşi studiază cu atenţie, mirare şi nemulţumire copia din ceară.
• România Liberă
• Topul celor mai dorite femei din lume. Vezi cine se află pe primul loc
Actriţa columbiană Sofia Vergara a fost desemnată cea mai dorită femeie din lume, în urma unui sondaj realizat de site-ul AskMen.com, la care au participat peste un milion de cititori.
Sofia Vergara, starul serialului "Modern Family" - care va împlini 40 de ani în luna iulie - este cea mai în vârstă vedetă feminină care s-a impus în topul celor mai dorite 99 de femei din lume (Top 99 Most Desirable Women in the World), alcătuit în fiecare an de site-ul AskMen.com, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
În 2011, pe primul loc în acest sondaj s-a aflat actriţa Blake Lively.
Pe poziţia a doua a topului din acest an s-a clasat modelul şi actriţa americană Kate Upton, iar podiumul a fost completat de actriţa Rooney Mara.