"Revoluţia fiscală" a PSD este de factură ultra-liberală

GHEORGHE PIPEREA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 noiembrie 2017

"Revoluţia fiscală" a PSD este de factură ultra-liberală

Propunerea guvernului de trecere a contribuţiilor sociale în sarcina exclusivă a salariatului nu este deloc o măsură social-democrată şi nici măcar distributivistă, ci este una de factură ultra-liberală, care lasă angajatorul în postura unică în Europa de a nu mai contribui sub nicio formă la sistemele de asigurări sociale (pensie şi somaj) şi de asigurări sociale de sănătate. În condiţiile în care, în actualul şi în viitorul Cod Fiscal (care a fost adoptat ieri, prin ordonanţă de urgenţă, contrar oricăror reguli de predictibilitate), munca este, în continuare, foarte dur taxată (dintr-un salariu complet, salariatului îi revine un procent de 57,14%, statului revenindu-i 42,86%, adică aproape jumătate), iar capitalul beneficiază în continuare de o taxare foarte "moale" (10% impozit pe profit, 0%-5% impozit pe dividende şi 0% pe sumele restituite acţionarilor din aporturile de capital), caracterul ultra-liberal al acestui Cod devine evident.

Patronii, mici, mari sau transnaţionali nu fac bani din nimic în România şi nici din meritele lor exclusive sau din valoarea mare a goodwill-ului lor, ci din urcarea pe umerii societăţii noastre, o comunitate pe ale cărei infrastructură şi resurse se sprijină pentru a face profit şi pe care, deseori, îl exportă, în vederea evitării plăţii taxelor, în ţări off-shore.

Şi, cu toate acestea, un guvern care se pretinde a fi social-democrat, îi scuteşte pe toţi patronii de orice contribuţie de solidaritate cu comunitatea în care fac profit, şi îi taxează "competitiv" pentru câştigurile de capital, atât de competitiv încât mai toţi marii actori ai economiei practică optimizarea fiscală (tolerată până acum de toate guvernele), pentru a nu plăti nici măcar aceste taxe minimale pe capital aici, unde se creează plus-valoare, pe seama acestei comunităţi de workeri şi robotnici pe care îi denumim, parcă în mod cinic, cetăţeni.

Pe termen lung, această măsură se va putea dovedi dezastruoasă, inclusiv pentru marii actori ai economiei (care par a fi desprinşi din romanul Atlas Shrugged al americancei Ayn Rand, în care o sumă de mari industriaşi îşi închid fabricile doar pentru a arăta societăţii că are mai multă nevoie de ei decât ar avea nevoie ei de societate). Pentru că un sistem de taxe, impozite şi contribuţii sociale este făcut, printre altele, pentru a construi şi întreţine căi de comunicaţie şi alte elemente de infrastructură critică naţională, pentru a educa viitori muncitori şi salariaţi, pentru a plăti organe de ordine care să păzească proprietăţile şi să asigure siguranţa persoanelor, instanţe care să asigure respectarea contractelor, gardieni ai puşcăriilor în care să fie "cazaţi" corupţii şi evazionisţii, plus ceilalţi condamnaţi penal, şi pentru a plăti militari şi pompieri care să apere comunitatea, plus contribuţia la cheltuielile NATO de înarmare, plus contribuţia la bugetul UE, toate acestea fiind, în primul rând, utilizate de angajatori pentru a crea plus-valoare. În lipsa acestui sistem de finanţare solidară sau în caz de gravă slăbiciune a sa, profitul nu va mai fi posibil.

În altă ordine de idei, vreau să fac remarcată poziţia ciudată, oscilantă, a analiştilor economici main-stream, a consultanţilor din marile firme multinaţionale de audit şi consultanţă, a asociaţiilor oamenilor de afaceri şi, mai ales, a BNR şi a preşedinţiei, toţi de dreapta, care torpilează proiectul de modificare a Codului Fiscal. Actualul Cod Fiscal, cel în vigoare, este rezultatul unei alte masive (şi insuficient gândite) modificări, efectuată de guvernul Ponta, în anul 2015. BNR s-a opus atunci cu străşnicie acestui Cod, apelând, pentru a stârni mania populară şi criticile preşedintelui, chiar şi la coarda sensibilă a "riscului sistemic sever", utilizat, aşa cum făceau turcii când ridicau flamura verde, pentru că, la vremea aceea, "războiul" BNR cu guvernul părea a fi pierdut. Preşedintele a refuzat odată promulgarea acestui Cod Fiscal. Analiştii au criticat (pe bună dreptate, de altfel) acest Cod, la unison. Dar acum, toţi, fără excepţie, susţin că modificarea propusă de guvernul actual este atât de grav greşită, încât se cere ieşirea în stradă a #rezist-enţilor. Implicit, dar indubitabil, actualul Cod, cel cu riscul sistemic, cel refuzat la promulgare, cel mega-criticat, este bun. Exact la fel ca şi în cazul legilor justiţiei, moşmondite de guvernul actual şi, respectiv, de majoritatea parlamentară, care fac ca actualele legi, plus codurile penal şi de procedură penală, să fie considerate, by default, bune pentru independenţa justiţiei, deşi Curtea Constituţională le-a făcut şveitzer, iar guvernul anterior le-a modificat prin OUG. De ce anume se tem toţi aceşti influenceri şi, respectiv, decidenţi? De creşterea costului forţei de muncă pentru angajator? O să vedeţi mai jos, însă, că această temere este nejustificată.

De altfel, sindicatele, care la rândul lor au scos oamenii în stradă, se tem de scăderea salariului net al angajaţilor, temere care, aşa cum se va vedea mai jos, este şi ea nejustificată. În realitate, sindicatele ar trebui să se teamă de cele mai sus expuse. Pe termen lung, coeziunea salariat-angajator-sindicat-stat în efortul de susţinere a sistemelor publice de asigurări sociale poate fi iremediabil compromisă.

Utilizând un soft de pe internet (se numeşte calculator-salarii.ro), pe care îl poate utiliza oricine, foarte facil, am calculat, prin mai multe iteraţii, că oricât de mare ar fi salariul net, costul total al angajatorului nu va creşte (ci chiar va scădea) şi, deci, scăderea salariului net nu va avea nicio bază aritmetică. De altfel, scăderea salariului net nu ar avea nici baze legale, întrucât salariul este un element al unui contract, contractul de muncă, iar un contract nu poate fi modificat decât prin acordul părţilor sau pentru cauze prevăzute de lege. În contractul de muncă este trecut salariul brut, dar ceea ce, realmente, se negociază, este salariul net (notă: poate că toată discuţia asta are şi un element pozitiv, întrucât salariatul va fi învăţat, de-acum încolo, să negocieze şi salariul brut, întrucat de acesta depind existenţa şi cuantumul prestaţiilor sociale, prestaţii care, că vrem sau nu vrem, ne sunt tuturor necesare la un moment dat). Or, ar fi ilegal ca patronul să modifice salariul brut/net, fără acordul salariatului sau fără o dispoziţie legală care să îi permită acest lucru.

Cu riscul de a plictisi urmăritorii acestei pagini care nu sunt interesaţi de cifre şi economie (aşa cum nu eram nici eu interesat până mai acum cinci ani...), vă prezint o iteraţie, bazată pe softul de pe net de care vă ziceam, precum şi pe cifre ale salariilor nete care sunt exprimate, pentru uşurinţa înţelegerii, în sume fixe şi rotunde:

(i) un salariu net (SN) de 2000 de lei pe lună, în 2017, presupune un salariu brut (SB) de 2841 lei şi un cost total al angajatorului (CTA) de 3487 de lei; în 2018, cifrele sunt 3409 lei (salariu brut/complet, SB/C) şi 3486 lei CTA; aşadar, salariul net nu scade, CTA nu creşte, ci scade cu un leu;

(ii) un SN în 2017 de 5000 lei înseamnă un SB de 7128 lei şi un CTA de 8751 lei; în 2018, SB/C înseamnă 8548 lei, iar CTA 8740 lei (staţionare SN, scădere cu 14 lei CTA);

(iii) un SN în 2017 de 10000 de lei înseamnă un SB de 14257 lei şi un CTA de 17500 lei; în 2018, înseamnă un SB/C de 17093 lei şi un CTA de 17478 lei (staţionare SN, scădere CTA cu 22 de lei);

(iv) un SN de 30000 de lei în 2017 înseamnă un SB de 42771 lei şi un CTA de 52502 lei; în 2018, înseamnă un SB/C de 51281 lei şi un CTA de 52435 lei (staţionare SN, scădere CTA cu 67 de lei);

(v) un salariu net de 100000 de mii de lei pe lună în 2017 înseamnă un salariu brut de 142572 lei pe lună şi un cost total al angajatului de 175007 lei pe lună; în 2018, înseamnă un salariu brut/complet de 170940 de lei pe lună şi un cost total al angajatului de 174786 lei pe lună (staţionare SN, scădere CTA cu 231 de lei).

Poate vă întrebaţi cine naiba are în România 100 de mii de lei net pe lună. Păi cred că ştiţi. Isărescu, Gheţea, van Groningen sunt sau nu nume care vă sună cunoscute? Acestea sunt salarii care nu numai că nu vor scădea, dar se vor consolida, întrucât sunt protejate de Codul Fiscal şi de toleranţa religioasă a străzii faţă de astfel de salarii "meritate" de cei mai admiraţi manageri (salarii pe care, de acum încolo, le voi numi "salarii IGG").

Aşadar, numai dacă ne rezumăm la aceste iteraţii (care nu sunt inventate de mine, ci sunt rezultatul utilizării softului de care vă ziceam), ne rezultă clar că nu are cum să apară o reducere a salariului net cu 20-23%, aşa cum se lamentează unele patronate şi sindicate.

În plus, aş zice că softul are şi o premisă greşită, întrucât, odată ce contribuţiile sociale (minus bizara taxă de solidaritate de 2,25%) trec în sarcina salariatului, ele nu se mai aplică la costul total al angajatorului, ci la salariul brut. Aşadar, când aplicăm procentul de circa 35% din modificarea Codului Fiscal, mai intâi extragem 22,5% din costul total al angajatorului, suma care incumba în prezent angajatorului, după care înmulţim restul cu 35% şi ne rezultă suma în plus care se adaugă, în totalul salariului brut, la salariul net. Suma rezultată va fi mai mică decât cele arătate în iteraţiile de mai sus.

E bine de precizat că, cel puţin la cunoştinţa mea, scutirile care acum se aplică programatorilor IT şi medicilor rămân în vigoare, salariile acestora nefiind afectate.

În final, trebuie să vă reamintesc că eu NU sunt votant sau simpatizant PSD. Şi, cu siguranţă, NU voi fi nici în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. La bâlbele, incoerenţa şi impredictibilitatea omorâtoare pentru orice business, mic sau mare, în bonis sau în insolvenţă, precum şi la indecizia incredibilă în privinţa legilor justiţiei şi a modificărilor codurilor penal şi de procedură penală, la teama de a lua decizia solicitării revocării pentru incompetenţă managerială şi abuzuri (constând chiar în încălcarea Constituţiei) a şefilor parchetelor, nici nu aş avea cum să devin votant sau simpatizant al PSD. Nu merită încrederea.

Opinia Cititorului ( 63 )

  1. Politicienii nu dau doi bani pe legi, cod fiscal, salariati.

    Ei vor la putere ca sa-si umple buzunarele,iar mai nou de cand justitia functioneaza, sa-si rezolve dosarele penale. 

    Modificarea codului fiscal nu rezolva nici o problema. Orice problema care pretinde ca o rezolva se putea face altfel, mai simplu. 

    Are in schimb o consecinta indirecta cu implicatii foarte mari, exact acolo unde vor initiatorii. 

    Prin reducerea impozitului de la 16% la 10% vor lasa primariile cu 37,5% mai putini bani din impozite, adica o mare parte din veniturile lor. Cele mai afectate vor fi marile municipii, adica exact acolo unde se voteaza anti psd. 

    Guvernul a spus ca va acoperi aceste pierderi, dar nu are sursele. Si daca cumva o va face, cui va da bani celor ce voteaza psd sau opozitiei? In ce scop? In 2019 vin alegeri.

    1. Codul rezolvă problema evaziunii generalizate.

      Arestările preventive operate de către DNA nu reprezintă justiție. Îți urez să ajungi în tribunal cu o problemă banală să constați pe pielea ta funcționarea justiției.

      Cum ai dormit în noaptea asta știind că-ți scade bugetul de la primărie? Și tu ești un mic antreprenor cu griji în privința bugetului municipal? :) 

      Povestea asta cu stanga si drepata este doar vorba goala pentru ca sunt la fel. Paradoxul semnalat de dl Piperea cum ca masura trecerii contributiilor salariale in contul angajatului are un sambure de adevar dar daca se face retinere la sursa efectul este anulat. In fine roamnia este o tara bugetara indiferent de cine guverneaza PSD, PNL sau USR, toti cand ajung la putere constata ca singurii care merita bani de la buget sunt bugetarii. Amploaiatii si institutiile de forta MERITA mai mult, medicii si profesorii MERITA ceva mai putin iar cei care muncesc si produc ceva cu adevarat nu merita nimic decat niste nesimtiti care sa le praduiasca munca, sa le dea in cap si sa ii considere hoti. Buboiul asta bugetofag se va sparge ca si in Grecia dupa un timp iar atunci cand se va sparge, cei ce muncesc acum vor fi pauperizati si dependenti de cei care acum le fura banii. Dobitocii care ies in piata pentru legile justitiei nu ajuta cu nimic, decat creeaza perdeaua de fum sub care sa se poata fura mai bine. Nimeni nu iese in strada pentru cai ferate decente, nimeni nu iese in strada pentru energie ieftina, nimeni nu iese in strada pentru conditii favorabile intreprinderilor care produc. Se iese in strada pentru ca IT-ul si multinationalelel sa nu plateasca impozite, pentru salarii aberante si pentru ca in justitie sa nu se schimbe nimic. Blaga si Orban mari nevinovati, PSD-istii toti cu dosare = justitia actuala . Au de ce sa isi doreasca sa ramana asa !

      excelent spus!

      Buna opinie!

      Cam taioasa opinia,dar dreapta pe fond!

      Am ajuns sa citesc comentarii in ziarul 'Bursa' cum ca e rau cu impozit pe venit de 10% din investitii(ghici unde se fac alea...aaaa,pe la Bursa).La asta mai adaugam 5% la dividende.Pe aici sunt numai insi care mor de grija primariilor,bugetarilor,sindic atelor,opozitiei...numai de Bursa nu par interesati.Unde mai pui ca pot investi pe firma cu rulaj pana la 1 mil de E cu 1% impozit,adica ceva mai mult decat comisionul mediu al brokerilor!

      Foarte bine ca au trecut contributiile la angajat.De acum raspunderea e personala daca s-au platit,nu stai la mila si onestitatea unui angajator care poate alege sa se finanteze pe termen scurt din contributiile tale.Se finanteaza marii antreprenori de la noi din plati intarziate cu 50-60 de zile,din intarziere/neplata contributiilor,TVA ..si dau lectii la simpozioane(vedem si noi pe astia care mai au com panii listate). 

      Cred eu ca asta e marele castig pentru angajat,nu 2 lei in plus sau in minus.ca sa nu revin la faptul ca impozitul redus pe venit il avantajeaza la o dobanda,o chirie(daca o plateste poate-i scade usor prin negociere cu proprietarul,daca o primeste negociaza la randul lui si poate ramane cu un 2-3% mai mult decat in prezent...e mai mult decat scade leul la care se uita toti ca la icoana,zici ca-s toti FX-isti).

      Sindicatele,bugetarii care se vedeau cu salarii 25% mai mari la net poate au ce comenta,pe mine ma mira astia care se presupune ca-s targetul ziarului Bursa!Deranjati ca scade fiscalitatea pe veniturile lor! 

      Bravo! In sfarsit exista comentatori la articolele Bursa care gandesc....o raritate. Bravo!

      Comentatori care gandesc, sau articole care gandesc?

      Topica si lipsa virgulei creeaza confuzii, intentionate sau nu. 

    Daca pana acum ii dezaprobam pe atacatorii lui Piperea, de data asta, sunt de parere ca se intinde mai mult decat ii este plapuma!

    Peste noapte a devenit un eminent economist, explicandu-ne, ca la prosti, ca Guvernul are dreptate.  

    De data asta cred ca minte si isi face rolul de consiler al lui Tudose, incercand sa ii manipuleze pe cei care i-au acordat credit pana acum.

    Vrajeala de la sfarsit ca nu este membru PSD i s-a parut chiar si lui necesara ca sa fie mai credibil. 

    1. Ciudat este ca ziarul Bursa ii acorda credit maxim, punandu-l in articolul de deschidere!

      ciudat? mai ginditi-va...

      Dupa ce am citit comentariul am mai parcurs o data articolul, sa vad daca autorul ne minte. Desi autorul nu este economist (sau poate tocmai de aceea) pe mine m-a convins, chiar mi-a dat suficiente detalii. Se pare ca, fata de multi comentatori (chiar si eu sunt unul din aceea), Autorul a citit tot textul OUG si a incercat sa desluseasca care vor fi efectele pe termen scurt (mici avantaje la salariati) si respectiv pe termen lung (posibile probleme pentru asigurarea echilibrului macro-economic).

      Modificarea Codului fiscal este o actiune cu bataie lunga si nu imi eset clar daca initiatorii intrevad ce probleme vom avea peste cativa ani (sau nu mai conteaza?).  

      Astfel de comentarii de reacredinta ma determina sa aplic cu strictete Regulamentul.

      Articolul lui Piperea este important, iar optiunea redactorului sef sa il pozitioneze in deschidere este corecta.  

      Chiar si comentariile decente intelectual confirma asta.

      Ceea ce dovedeste ca, in pofida faptului ca atit in presa, cit si printre cititori se gaseste un numar mare de idioti, totusi, BURSA are un redactor sef normal la cap. 

      persoanele care au o alta opinie decat a mea sau a dvs. nu insemna ca sunt "idioate", ci pur si simplu au o alta opinie, atat si nimic mai mult. Deocamdata dreptul la libera exprimare este agrantat.

      Eu am spus altceva?

      Haha

      Daca agrantat inseamna negarantat, ai nimerit-o; oamenii care au alta opinie decat a lu' Make sunt "topiti" , li se taie craca si nu mai pot posta.

      Asa garanteaza Make (BURSA) opinile contrare lui Make. Ia vezi disparitiile simandicosilor care si-au permis-o. 

    Juristul cu urechi de elefant bulgaresc numit consigliere noaptea, de iluminatul premier, a ajuns sa se priceapa si la economie?

    Sau doar minte la lumina zilei si asteapta caderea noptii? 

    1. Poate sa fie descrisa ca cel din roman.

    Dle Piperea,ce v- au facut bietii oameni de ii perpeliti la foc mocnit si apoi ii fierbeti in suc propriu?Pentru popularitate? Nu castigati suficient de bine ca avocat?Vorbiti de nenorocitii de patroni,care,pe langa faptul ca sug sangele poporului,profitul si- l duc in offshoruri....Mai ramanea sa declarati ca sunteti apolitic ,dar faceti politica ,ca sunteti singurul capabil.Nu strica ,uneori, da dam dovada si de un gram de onestitate....

    1. Multinaționalele s-au agitat un pic mai tare pentru că se strică mașinăria de exportat profit.

      Unii se aleg cu jigniri, postacii propagandei securiste transpiră, Groningen rămâne fără comision și bonus din an fiscal cu pierderi. 

      Bravo,m- ai lamurit! Piperea se lupta cu multinationalele hoate,iar cea mai buna solutie era sa ii puna pe angajati sa isi platrasca singuri contributiile.Acum,nenorocitel e de multinationale vor avea,printre altele,ca scop,iubirea aproapelui....Bravo! ....de trei ori Bravo!E trist ca la 28 de ani de la revolutie,politicienii considera poporul idiot complet.

      Angajatorii uitau adesea sa mai vireze contributiile.

      Bravo! Ai deja 1 neuron. Cum faci sa mai capeti unul? 

      Am doar jumatate de neuron,dar nu ti ai dat seama.Te a dus mintea sa jignesti,ca intelectual nu poti dovedi nimic.

      Si in trecut, ca si in viitor, plata contributiilor s-a facut, respectiv se va face de catre angajator. El face op-urile, nu angajatul.

      Asadar din acest punct de vedere nu e nicio schimbare.

      Iar daca 'uitatul' are sau nu caracter penal, asta n-are legatura cu trecerea pe fluturasul angajatului a contributiei. 

      Din 2015 devenise aproape facultativă plata contribuțiilor de către angajator.

      De acum e din nou obligatorie și se va îmbunătăți colectarea, semnificativ.

      Eo schimbare profundă. 

      ...Si probabil si o manipulare. Cum sa devina "aproape facultativa"? Ce a facut-o asa atunci, in 2015, ce o ca face altfel in 2018? Si de ce nu se putea face decat mutand-o pe fluturasul angajatului. Da-mi, te rog, niste raspunsuri logice, sau abtine-te!

      Mișa: La 30 septembrie, 157.798 angajatori nu au plătit contribuții sociale pentru 2.076.097 angajați

      Ministrul Finanţelor a subliniat că măsura este completată de introducerea sancţiunii pentru evaziune fiscală şi realizarea unui dosar penal dacă angajatorul va face stopaj la sursă şi nu va vira la bugetul de stat contribuţiile reţinute angajatului. 

      Si de ce trebuia sa faca asta mutand contributiile la angajat?

      Cei mai mari restantieri la bugetul asigurarilor sociale sunt firmele de stat!

      Asadar despre ce vorbim? Statul nu-si gestioneaza propriile firme. Dar vede antreprenorii romani evazionisti. 

    Esenta.

    Restul sunt vorbe goale.

    Daca e masura liberala ce nu ii convine Pnl-ului? 

    1. Ca e in opoziție !

      1900 salariu minim nu e o masura liberala.pe niciun standard!

      Majorarea salariului minim este o formă de fiscalizare a unei economii evazioniste.

      Pai sa faca salariul minim 15 mii de euro si s-a rezolvat fiscalizarea salariilor dupa reteta ta.

      Corect.

      Asa este.

    Daca legea aceasta a salariilor este ultra liberala,atunci cum au fost cu atata inversunare impotriva ei PNL,unele sindicate etc?De a vorbi vorbire,sa fie bagati in seama,incompetenta,lipsa de informatii etc?

     

    1. Cresterea salariului minim pe economie nu e o masura liberala, ci e una socialista, hai, social-democrata, ca sa fiu mai cuprinzator. Ca principiu general, liberalii (in sens doctrinar) doresc un cat mai liber echilibru intre cerere si oferta, ceea ce vine in contradictie cu ideea de salariu minim impus.

      Impozitul de 1% e un impozit pe cifra de afaceri, 'dedicat' firmelor din jumatatea superioara a intervalului de cifra de afaceri, care nu declarau profit. Antreprenorii romani in cele mai dese randuri, buni sau rai. Asta pentru ca, spre rusinea lor, guvernantii nu au gasit o metoda legala de a impozita mai eficare multinationalele, dar asta e o problema mondiala deja, care nu se rezolva corect prin impozit pe cifra de afaceri.

      Iar impotrivirea la aceste masuri e o cu totul alta tema. 

    Toata aprecierea pt prof Piperea dar e ciudat cum consultantii fiscali , inclusiv ceidin companiile de renume mondial , au demonstrat ca daca angajatorul nu mareste brutul cu cca 16% atunci netul va scadea .Sa se fi inselat toti specialistii ? Oricum ministrul Stefan din guv Grindeanu spusese de prin iunie ca va creste brutul dar netul putin spre deloc :) Dar acum unii spun ca va scadea .Ciudat si incurcat pt salariati.

    P.d.v. exprimate de dl Gh. PIPEREA sunt binevenite doarece clarifică unele din nedumeririle mele și ale unor amici.

    Îi adresez sincere felicitări pentru că a reușit să dovdească că nu este doar un foarte competent jurist, ci și un eminent cunoscător al dedesubturilor sistemului nostru fiscal. 

    M-a surprins însă îngăduința cu care a abordat poblema „salariilor IGG”. In calitatea de consilier al dlui prim-ministru Mihai TUDOSE nu ar fi cazul ca dl Gh. PIPEREA să acționeze pentru a impune modificarea Codului fiscal care prevede posibilitatea/absurditatea ca dl ISĂRESCU, dl GHEȚEA ș.a. să obțină salarii uriașe ?!

    Dând glas părerilor multor prieteni/colegi, cred că se impune necesitatea organizarii unor mari demenstrații de stradă pentru a determina Guvernul României să lichideze absurditatea „salariilor IGG” ! 

    Un articol echilibrat. Din pacate nu am auzit niciun argument care sa stea in picioare din partea celor care contesta competenta si/sau sinceritatea autorului.

    1. Altfel formulat, daca citeai, auzeai!

      Pe de alta parte argumente pot fi si din partea celor care nu-l contesta pe Piperea. Eu de exemplu nu-l cunosc suficient incat sa-mi permit sa-i contest competenta. Insa asta nu inseamna ca are dreptate cu privire la articol. 

    .....Vom trai si vom vedea...trebuie sa apara Normele de Aplicare .si eventualele schimbari in Contractele de Munca

    Cat privesc afirmatiile si exemplele date de av.Pipera... probabil ca datorita pozitiei pe care o are (cons.primului ministru)..a avut acces Imediat" la NOUA varianta a softului privind calculul salarial deoarece inaintea acestei ultime variante au fost gandite "variante"" care au confirmat cele ce se discutau in spatiul public.

    In ceea ce priveste cazurile IT si medici deocamdata d-l Pipera sa exprimat ....."dupa cunostinta mea"...deci si aici inca o sa vedem cand d-l Pipera o sa aiba ultima varianta. 

    domnule piperea sunteti intr-o eroare totala, cu tot soft-ul dvs, la care ii faceti si reclama gratuita. dupa cum bine ati scris brutul din 2017 nu mai este acelasi cu cel din 2018. asta inseamna renegocierea contractelor individuale de munca cu marirea brutului! un contract are 2 semnaturi si sunt rezultatul unei negocieri.

    are perfecta dreptate pipera,iar cei din IT ar trebui sa plateasca si ei impozit cum platim si noi care muncim mai greu,au fost ajutati suficient

    1. Rusnacilor, vad ca v-ati extins si pe pagina asta cu atacurile voastre propagandiste komandate de Moscow. Pasol la turbinca Vidma!

      Ion Creanga spune "Paşol na turbinca!", nu "Paşol la turbinca".

      Este deranjant sa asisti la o acuzatie nedovedita, formulata incult. 

      IT-ul românesc s-a dovedit că era mare bulă securistă de extras bani de la stat.

      D-le Make, dincolo de tipicaria cu gramatica, haideti sa revenim un pic la "miezul problemei" , recte la "ce va mana in lupta" : haideti sa incercati sa "n-o mai intoarceti pe dupa cires",prin ce va diferentiati dvs. de scriitorasii de pe vremuri,ce -in inteligenta lor de netagaduit- ca sa treaca volumasul de filtrul cenzurii mai turnau o oda conducatorului iubit si partidului ? Orientarea ziarului dvs. e clara, ca sa nu fiti luati "la purecat" gazduiti mai mereu opiniile "revolutionarilor" cu "patalamale" dovedite pe "baricadele anti-capitaliste si anti-imperialiste,cum este tovarasul de fata , cum este tovarasul Isar,cum este tovarasul Blanculescu si alti tovarasi si "pretini"... Asa ca "stati linistiti tovarasi", cat timp "periati" onor guvernu' patriot, gheseftul merge triumfator ! Oleee, ca sa vorbim pe limba tovarasei Dolores Ibarruri si a tovarasului Santiago Carillo !

      Adica noi, cei care muncim in IT, nu muncim din greu? Cred ca glumesti!

      Afla intai cum te simti dupa ce ai scris 1000 de linii de cod si mai vorbim. Pana atunci, refera-te exclusiv la munca ta!

      Iar impozitul ma lasa rece, ma intereseaza netul, pensia si asigurarea medicala. Daca patronul nu-mi mai satisface nevoile aici, plec si platesc impozit in Olanda. Sau UK, sau Germania. Sau altele. Cine castiga? Asta-i lumea libera, traiesc, castig si platesc unde mi-e mai bine. Prefer Romania, cat timp lumea imi apreciaza munca. 

      guvernele securiste conduse de Băsescu implementaseră cota unică de 16% în timp ce în IT era 0%.

      De curând Florin Cîțu a transpirat la ceafă de teamă că se modifică această cotă unică de 0 și 16%. 

      Ce?!

      Esti penibil si dezagreabil, rusnacule coclit.

      Vorbeam despre cota unică.

      Pentru propagandă securistă poți scrie pe site-uri din Tiraspol. 

      Bravo! Si mai ales cand ai de scris cele 1000 de coduri si in termen scurt ! Nu mai ai Sambata ,Duminica si noapte

      În principiu poate să scrie câte mii de coduri vrea el. Alții își rup spatele, alții freacă menta, dar sunt impozitați cu 16%.

      4 milioane de romani adulti, in putere, nu au job, nu intentioneaza sa isi caute.

      Unii lucreaza la negru si isi completeaza din ajutoarele sociale. 

      Altii stau la crasma de toti banii de la stat.  

      Ei trebuie vazuti drept evazionisti, nu IT-istii. IT-istii au creat, pana una-alta, cel mai dinamic sector dupa contributia la PIB. Daca programatorii vor plati impozit pe venit, ceea ce se va intampla curand, se face brusc echilibru social?

      Sa vedem atunci impozitarea progresiva care e in creuzet la domnu' Valcov acum!  

      O mica corectie la ce spune dl. Piperea, referitor la salariile in IT. Pe legea actuala, taxele insumate angajat si angajator (in afara de impozitul de 16%) sunt de 39.25% din salariul brut (x). Pe noua lege, aceastea sunt de 35%+2.25%=37.25% din noul salariu brut, care e mai mare (Y). Y e mai mare ca X pentru ca, presupunem ca angajatorul e de acord sa pastreze costurile actuale cu angajatii, si in consecinta transfera banii pe care ii platea inainte ca contributii la stat, in noul salariu brut al angajatului (presupunerea poate fi falsa si salariul net va scadea in acele cazuri). Plecand de la un calcul concret, 37.25% din Y e mai mare cu 6% din brutul din 2017 fata de 39.25% din X, de aceea legea noua permite scaderea impozitului de la 16% la 10%. Scopul acelei scaderi de impozit este compensarea cresterilor de taxe, astfel incat, daca angajatorul mareste brutul acual, angajatul sa primeasca acelasi net. In IT, insa, e o situatie speciala, cand nu se plateste impozit, si deci scaderea de 6% nu are pe ce sa opereze. Rezulta deci ca netul lor va fi mai mic cu 6%.

      Ca e corect sau nu ca cei din IT sa nu plateasca impozit, asta e o alta discutie, eu spun doar ca dl. Piperea greseste in acest caz particular. 

    Da, si noi, salariatii romani sa plecam in strainatate ? Doar ca sa facem loc capitalului STRAIN ca sa ne cumpere ieftin resursele, terenurile . VOI, psd-ul sunteti exceptia ACUM DATI ROMANIA STAINILOR si pe noi, muncitorii romani in afara ei. Pe timpuri era respect fata de muncitorul roman. Acum exista . TAXARE.

     

    1. E o taxare mai mică, dar e normal să te revolți.

      Tu, de fapt, ai fi vrut un salariu mai mic pentru indicatori macroeconomici stabili. Sunt mulți ca tine. Foarte mulți. 

    În ședința CSM de astăzi, Bogdan Mateescu recunoaște faptul că i-a transmis SMS Ministrului Justiției, Tudorel Toader, în care l-a rugat să amâne aplicarea legii falimentului persoanelor fizice.

    Cam așa arată justiția reformată și putem bănui interesele cui le reprezintă Bogdan Mateescu. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb