Producătorul de apă îmbuteliată Rio Bucovina a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de peste 107 milioane lei, în creştere cu 27% comparativ cu anul precedent, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei. De la lansarea sa pe piaţă şi până în prezent, compania a avut o evoluţie ascendentă an de an, de la o cifră de afaceri de 32 milioane lei, la finalul lui 2006, la peste 100 de milioane de lei anul acesta.
Camelia Hoinărescu, Director Marketing Rio Bucovina, a declarat: "Chiar dacă cifra de afaceri pe care am realizat-o este uşor sub estimările noastre de anul trecut, de 110 milioane de lei, am reuşit într-un context economic dificil şi în condiţiile unei pieţe extrem de competitive, să ne menţinem evoluţia ascendentă. Anul trecut a fost marcat de o comunicare foarte agresivă pe TV, dublată de promoţii puternice la raft, atât la nivel de trade marketing, cât şi către consumatorul final, dar şi de intrarea unor branduri noi pe piaţă. Pe fondul unei creşteri a costurilor pentru servicii, utilităţi şi materii prime, datorită numărului mare de promoţii, consumatorii au plătit în final acelaşi preţ la raft, ceea ce a condus la o scădere a profitului tuturor jucătorilor din piaţă".