Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a invitat joi Uniunea Europeană să furnizeze ajutorul promis Ucrainei şi să-şi "intensifice" şi mai mult sprijinul său împotriva invaziei ruse, în cadrul unei vizite la Kiev, informează Agerpres.
Preşedintele Volodimir Zelenski, cu care ea s-a întâlnit de Ziua Europei, a salutat eforturile europene, dar a subliniat că Rusia a "profitat" de întârzierile intervenite în livrarea ajutorului occidental.
"Ştim foarte bine că Ucraina are nevoie urgentă de mai multe echipamente şi sisteme de apărare antiaeriană", a afirmat Roberta Metsola.
"Noi, europenii, trebuie să ne ţinem promisiunile, trebuie să ne asumăm responsabilităţile, trebuie să ne intensificăm sprijinul", a pledat ea.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord de "principiu" miercuri privind utilizarea veniturilor provenind din activele Rusiei îngheţate în UE pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, lucru asupra căruia Kievul insistă.
Ucraina cere mai multe muniţii şi armament pentru a putea înfrunta armata rusă, mult mai numeroasă şi mai bine înzestrată.
Dar diviziunile politice, atât la Bruxelles, cât şi la Washington, au subminat ideea unui sprijin necondiţionat pentru Kiev în ultimele luni, dezacordurile şi întârzierile acumulându-se.
În timp ce a mulţumit europenilor, Volodimir Zelenski a subliniat joi că au existat livrări de ajutoare occidentale, dar "nu în cantităţile care au fost votate".
Uniunea Europeană s-a angajat anul trecut să furnizeze un milion de obuze până în martie 2024, o promisiune pe care nu a respectat-o.
Preţiosul ajutor militar american a fost, de asemenea, întârziat, un pachet de 61 de miliarde de dolari (56,6 miliarde de euro) fiind blocat în Congres timp de luni de zile, înainte de a fi aprobat în cele din urmă la sfârşitul lunii aprilie.
Rusia a "profitat" de ajutorul insuficient, a apreciat preşedintele ucrainean, adăugând că Moscova şi-a "consolidat trupele în nord şi estul" ţării.
Dar când va sosi asistenţa aşteptată, "vom opri iniţiativa lor în est", a promis el.
În ultimele luni, Rusia şi-a înmulţit câştigurile teritoriale în estul Ucrainei, în faţa unei armate ucrainene lipsite de muniţii şi de recruţi, chiar dacă nu a reuşit să facă o adevărată străpungere a frontului.
Pe de altă parte, Roberta Metsola şi-a exprimat joi, la Kiev, speranţa că actualul Consiliu European va aproba cadrul de negociere pentru aderarea Ucrainei la UE înainte de începerea preşedinţiei Ungariei la 1 iulie, potrivit EFE.
"Negocierile de aderare ar trebui să înceapă cât mai curând posibil şi sunt optimistă", a spus ea despre posibilitatea ca o decizie să fie luată în cursul lunii iunie, când se încheie actuala preşedinţie belgiană, relatează Ukrainska Pravda.
Ungaria va prelua la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE. Guvernul de la Budapesta a fost reticent în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE.
În acelaşi timp, Metsola s-a referit şi la o posibilă schimbare de majoritate în Parlamentul European după alegerile din iunie pentru PE, care ar da mai multă putere forţelor de dreapta care se opun ajutorării Ucrainei şi integrării europene a ţării.
Ea a subliniat că Parlamentul European va oferi întotdeauna Ucrainei toată asistenţa posibilă pentru a face paşii necesari pe drumul său european.
"În Ucraina am îndeplinit toate condiţiile necesare pentru adoptarea unui cadru de negociere în luna iunie a acestui an, aşa cum am convenit anterior, şi pentru începerea efectivă a discuţiilor între Ucraina şi UE", a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şefa PE la Kiev.