Robotul care îmi fură locul de muncă

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Macroeconomie #IT / 30 martie 2023

Portretul autorului articolului, Dan Nicolaie, în chip de cyborg / Ilustraţie de MAKE

Portretul autorului articolului, Dan Nicolaie, în chip de cyborg / Ilustraţie de MAKE

Începutul de an a stat sub semnul inteligenţei artificiale, care face, drege, alege şi la final culege. Tot mai multă lume vorbeşte acum despre faptul că multe meserii nu vor mai fi accesibile oamenilor din cauza roboţilor. Pe lista lungă, care va afecta sute de milioane de job-uri, conform unor rapoarte, se află şi - da, aţi ghicit - jurnalismul.

Ca orice om responsabil, am început să-mi pun întrebări legate de viitor, deşi sunt la vârsta la care mai mult fac "recensământul" trecutului. Cu cine să vorbesc pe această temă? Cu şefii nu îndrăznesc, dacă le dau idei? Să nu prăvălim inevitabilul peste noi. Chestiunea e serioasă şi trebuie să o abordez bărbăteşte. Pun mâna pe tastatură şi abordez direct concurenţa. Îl salut civilizat pe ChatGPT, răspunde politicos, după care scurt-circuitez direct dialogul şi îl întreb dacă eu, jurnalist scăpat de grija tinereţii, voi rămâne şomer din cauza lui.

Îl simt uşor jenat de întrebarea fără ocolişuri, se gândeşte niţel, şi îmi răspunde omeneşte, adică o dă întâi puţin pe după cireş, după care recunoaşte parţial şi la final îmi trânteşte un bucheţel de sfaturi cu ce să fac eu după ce mă "face" el: "Îmi pare rău să aud că sunteţi îngrijorat cu privire la cariera dvs. Ca un model de limbaj, sunt doar un program de calculator şi nu am capacitatea de a afecta în mod direct situaţia de angajare a cuiva. Înţeleg însă că jurnalismul este o industrie care a fost afectată în mod semnificativ de schimbările tehnologice şi de alţi factori, ceea ce poate duce la o concurenţă acerbă pentru locurile de muncă. În calitate de jurnalist, ar trebui să fiţi pregătit să vă adaptaţi la schimbările din industrie şi să vă perfecţionaţi abilităţile în mod constant. Încercaţi să exploraţi diverse opţiuni de angajare în domeniul jurnalismului, cum ar fi publicaţiile online, platformele sociale, posturile de radio sau de televiziune sau chiar de a vă dezvolta propria afacere în domeniul media. De asemenea, ar putea fi util să căutaţi oportunităţi de formare şi specializare pentru a vă îmbunătăţi setul de abilităţi şi a vă face mai atractiv pentru angajatorii potenţiali. În cele din urmă, fiţi perseverenţi şi încrezători în propriile dvs. abilităţi şi experienţă, şi să continuaţi să vă urmăriţi pasiunea în journalism".

Nu zice rău perversa dihanie pe care o alimentez cu propriul curent electric. Sfătos foc, deşi recunosc, încă sunt impulsiv, am avut tendinţa să-l trimit la origini. Dar cum nu ştiu cine l-a adus pe lume, m-am abţinut, să nu fim rude. Îi zic doar "Multumesc!" iar el mai presară puţină sare pe rană: "Cu plăcere! Dacă aveţi alte întrebări sau aveţi nevoie de sfaturi, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă doresc mult succes în cariera dvs. de jurnalist!". Ce drăguţ, cu inteligenţa aia a lui artificială cu care mă "sapă" îmi oferă şi sfaturi. Îmi vine să zic: "Ce om!".

Nu zic.

O întrebare însă mă roade. Comentariile la articole, în care autorul e făcut praf şi pulbere, vor fi scrise tot de roboţi? Dacă da, mă bucur, să vadă şi ei cum e!

Elon Musk şi unii experţi îndeamnă la o pauză în antrenarea inteligenţei artificiale dezvoltate, invocând potenţiale riscuri pentru societate

Elon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi de directori din industrie cer, într-o scrisoare deschisă, o pauză de şase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4, recent lansat de OpenAI, invocând potenţiale riscuri pentru societate şi umanitate, relatează Reuters, conform news.ro.

Scrisoarea, transmisă de organizaţia non-profit Future of Life Institute (Institutul pentru Viitorul Vieţii), este semnată de peste 1.000 de persoane, între care Elon Musk, directorul general al Stability AI, Emad Mostaque, cercetători de la DeepMind, deţinut de Alphabet, precum şi experţi recunoscuţi din domeniul inteligenţei artificiale precum Yoshua Bengio şi Stuart Russell.

Toţi solicită o pauză în dezvoltarea inteligenţei artificiale avansate până când protocoale de siguranţă comune pentru astfel de modele vor fi dezvoltate, implementate şi auditate de experţi independenţi.

"Sistemele puternice de inteligenţă artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive şi că riscurile lor vor fi gestionabile", se arată în scrisoare.

Scrisoarea detaliază riscurile potenţiale pentru societate şi civilizaţie pe care le pun sistemele de inteligenţă artificială competitive - în special perturbări economice şi politice - şi solicită dezvoltatorilor să colaboreze cu factorii de decizie politică în ceea ce priveşte guvernanţa şi autorităţile de reglementare.

Demersul acestor personalităţi vine în contextul în care şi Europol, forţa de poliţie a UE, s-a alăturat luni vocilor - tot mai multe - care exprimă în ultimul timp preocupările de natură etică şi juridică în legătură cu inteligenţa artificială avansată, cum ar fi ChatGPT. Europol a avertizat cu privire la potenţiala utilizare abuzivă a sistemului în încercările de phishing, dezinformare şi criminalitate informatică.

Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, nu a semnat scrisoarea, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Future of Life Institute.

În schimb, Elon Musk, a cărui companie de automobile Tesla foloseşte AI pentru un sistem de pilot automat, şi-a exprimat deschis îngrijorarea cu privire la AI.

De la lansarea sa, anul trecut, ChatGPT al OpenAI, susţinut de Microsoft, a determinat rivalii să accelereze dezvoltarea unor modele similare de limbaj, de mari dimensiuni, iar companiile să integreze modele generative de inteligenţă artificială în produsele lor.

"Scrisoarea nu este perfectă, dar spiritul este corect: trebuie să încetinim până când vom înţelege mai bine ramificaţiile", a declarat Gary Marcus, profesor emerit la Universitatea din New York. "Pot provoca daune serioase. Marii jucători devin tot mai secretoşi în legătură cu ceea ce fac, ceea ce face ca societăţii să-i fie greu să se apere împotriva unor eventuale daune care s-ar putea materializa", arată profesorul.

Guvernul de la Londra a anunţat că AI a contribuit în anul 2022 cu 3,7 miliarde de lire sterline (5,6 miliarde de dolari) la economia Regatului Unit anul trecut, conform BBC. Criticii se tem că evoluţia rapidă a inteligenţei artificiale ar putea ameninţa locurile de muncă sau ar putea fi folosită în scopuri rău intenţionate.

Există îngrijorarea că inteligenţa artificială poate afişa părtiniri împotriva anumitor grupuri dacă este instruită pe seturi de date mari extrase de pe internet, care pot include materiale rasiste, sexiste şi alte materiale nedorite. Inteligenţa artificială ar putea fi, de asemenea, utilizată pentru a crea şi pentru a răspândi informaţii greşite. Drept urmare, mulţi experţi spun că AI are nevoie de reglementare.

Cu toate acestea, susţinătorii inteligenţei artificiale spun că tehnologia oferă deja beneficii sociale şi economice reale pentru oameni.

Bill Gates se teme că AI poate deveni cel mai mare şi mai catastrofal risc pentru întreaga umanitate

Bill Gates se teme de posibila evoluţie a inteligenţei artificiale într-o "superinteligenţă", o IA puternică, capabilă să-şi stabilească "propriile obiective" de la sine, poate cel mai mare şi cel mai catastrofal risc pentru întreaga umanitate.

Bill Gates a publicat pe blogul său un amplu document în care îşi prezintă ideile, aşteptările şi temerile asupra viitorului umanităţii în era inteligenţei artificiale, spun sursele de presă.

Documentul a sosit la o zi după ce Google a lansat BARD, adversarul principal şi cel mai de temut al ChatGpt, acum deţinut de Microsoft şi integrat în motorul de căutare Bing.

În opinia lui Bill Gates, AI va îmbunătăţi lumea şi viaţa umană, la locul de muncă, în educaţie, în sănătate etc..- însă în acelaşi timp recunoaşte că inteligenţa artificială are potenţial distructiv, dar dacă este bine gestionat totul ar trebui să meargă bine.

ION, asaltat cu sute de mii de mesaje

Ministerul Cercetării anunţă că, la o lună de la lansare, consilierul guvernamental bazat pe inteligenţă artificială ION a primit 750.000 mesaje şi peste 2,5 milioane de vizite pe site. În plus, subiectul a captat atenţia presei internaţionale şi a unor importante personalităţi din domeniul inteligenţei artificiale, care au apreciat folosirea acestei tehnologii, în premieră mondială, pentru întărirea legăturilor dintre cetăţeni şi decidenţi, arată instituţia. Potrivit Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării: "Este un proiect care se dezvoltă permanent prin contribuţia echipei, fiecare dintre cei implicaţi contribuind cu experienţă şi cunoştinţe în domeniul prelucrării limbajului natural, vederii computaţionale şi a altor tehnologii de AI, pentru a construi un sistem inteligent şi inovator care să capteze rapid şi automat opiniile românilor. Cifrele ION în prima lună de la lansare arată că acest proiect a răspuns nevoii românilor de a fi ascultaţi şi reprezentaţi: 750.000 de mesaje şi tag-uri pe social media şi peste 2,5 milioane de vizite pe website. În plus, subiectul a captat atenţia presei internaţionale şi a unor importante personalităţi din domeniul inteligenţei artificiale, care au apreciat folosirea acestei tehnologii, în premieră mondială, pentru întărirea legăturilor dintre cetăţeni şi decidenţi. Sperăm ca ION să fie un exemplu şi un punct de plecare pentru susţinerea la nivel public a cât mai multe proiecte de cercetare, inovare şi tehnologie. În această primă lună, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a primit numeroase mesaje, sesizări, sfaturi de îmbunătăţire şi criticei constructive legate de proiectul ION".

În cadrul Proiectului ION nu sunt solicitate sau colectate date cu caracter personal ale persoanelor care transmit informaţii cu privire la problemele sesizate de cetăţeni, atat prin intermediul website-ului dedicat, cât şi prin intermediul reţelelor de socializare. Singurele informaţii preluate sunt cele pe care utilizatorul Proiectului ION vrea sa le transmită, în cuprinsul mesajului postat pe website-ul Proiectului ION. Singurul segment al proiectului unde sunt solicitate date cu caracter personal unui utilizator este cel dedicat persoanelor care vor să se alăture iniţiativei ION, unde datele cu caracter personal sunt colectate în baza consimtamantului utilizatorului şi conform politicii de confidentialitate publicate în secţiunea relevantă a website-ului.

Goldman Sachs: Până la 300 milioane de locuri de muncă, posibil să fie afectate de inteligenţa artificială

De la ce m-am luat? Mai jos e ştirea de pe agenţii. "O perturbare semnificativă" ar putea fi la orizont pentru piaţa muncii, se arată într-un nou raport realizat de Goldman Sachs. Analiza băncii referitoare la locurile de muncă din SUA şi Europa arată că două treimi dintre locurile de muncă ar putea fi automatizate cel puţin într-o anumită măsură. În SUA, "dintre acele ocupaţii care sunt expuse, cele mai multe au o cotă semnificativă, dar parţială, din volumul lor de muncă (25-50%) care poate fi înlocuită", au spus analiştii Goldman Sachs în lucrarea de cercetare. În întreaga lume, până la 300 de milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate, se arată în raport.

Prin urmare, sunt probabile schimbări ale pieţelor muncii, deşi, din punct de vedere istoric, progresul tehnologic nu numai că face locuri de muncă redundante, ci creează şi altele noi. Utilizarea tehnologiei AI ar putea, de asemenea, să stimuleze creşterea productivităţii muncii şi să crească PIB-ul global cu până la 7%, în timp, a menţionat raportul Goldman Sachs.

Anumite locuri de muncă vor fi mai afectate decât altele, explică raportul. Activităţile care necesită multă muncă fizică sunt, de exemplu, mai puţin probabil să fie afectate semnificativ. În SUA, locurile de muncă de birou şi de asistenţă administrativă au cea mai mare proporţie de sarcini care ar putea fi automatizate, cu 46%, urmate de 44% pentru munca juridică şi 37% pentru sarcinile din arhitectură şi inginerie. Sectorul ştiinţelor vieţii, fizice şi sociale urmează îndeaproape, cu 36%, iar operaţiunile de afaceri şi financiare completează primele cinci poziţii, cu 35%. La celălalt capăt al scalei, doar 1% din sarcinile din sectorul de curăţare şi întreţinere a clădirilor şi a solului sunt vulnerabile la automatizare. Lucrările de instalare, întreţinere şi reparaţii sunt a doua industrie cel mai puţin afectată, cu 4% din lucrări potenţial afectate, iar construcţiile şi extracţia ocupă locul trei de jos, cu 6%. Datele pentru Europa sunt puţin mai ample, dar prezintă o imagine similară, rolurile de sprijin de birou fiind cele mai afectate, deoarece 45% din munca lor ar putea fi automatizată, şi doar 4% din munca din sectorul meşteşugurilor şi meseriilor conexe fiind vulnerabilă. În general, 24% din munca în Europa ar putea fi automatizată - chiar sub media de 25% din SUA. "Estimările noastre sugerează intuitiv că mai puţine locuri de muncă în EM [pieţele emergente] sunt expuse automatizării decât în DM [pieţele dezvoltate], dar că 18% din munca la nivel global ar putea fi automatizată de AI, pe o bază ponderată în funcţie de angajare", arată raportul. Potrivit analizei băncii, este probabil ca Hong Kong, Israel, Japonia, Suedia şi SUA să fie primele cinci ţări cele mai afectate. Între timp, angajaţii din China continentală, Nigeria, Vietnam, Kenya şi, pe ultimul loc, India, sunt cel mai puţin probabil să-şi vadă munca preluată de tehnologia AI.

Opinia Cititorului ( 50 )

  1. ... "Îl simt uşor jenat de întrebarea fără ocolişuri" - este cea mai stupida afirmatie ... pot vorbi ore in sir despre o masina ... fara sa spun nimic despre mine ... in momentul in care am spus: imi plae/imi displace, am spus ceva despre mine... nu despre obiectul observat ... vei fi inlocuit - daca te identifici!!! ...

    1. Nu esti in stare sa intelegi umorul articolului. Citesti ca un robot slab pregatit. Sper sa fii inlocuit, poate chiar cu un om.

      bine spus

      ... opinia mea a trezit in voi resentimente ... ai-ul va spune ce vreti sa auziti ... incapacitatea omului de a-si desprinde gandurile de incarcatura emotionala ... este slabiciunea umana ce va fi exploatata ...

      Ha ha cea mai tare parte e ca daca fura locurile de munca vor disparea si pensiile speciale, coreeeeeect?!

      Vad ca tot mai multa lume ia in caterinca povestea asta cu AI desi nu e deloc una de caterinca.

      Robotul (ala de care facem caterinca) poate fi setat sa retina tot si sa nu uite nimic. Si sa dea note. Iar in functie de note, stiti ce urmeaza 

      Nu, nu stiu. Ai omis sa spui exact chestia pentru care ai scris. Nota doi.

      ... primul pas in antrenarea unui om superior este eliberarea gandirii ... de influentele subliminale ale emotiilor si instinctelor ... ai-ul va cauta a va mentine intr-un infantilism neajutorat ... dublat de un consumerism frendetic (doar e preprogramat de corpoaratii) ... adevaratii dusmani ai omului sunt neincrederea, superstitia si iluzia sinei personale ... nu va faceti iluzii, de credeti ca traiti intr-o societate tehnologizata si rationala ... va inselati amarnic - sunteti dominati de un misticism orb (teocratie informatica, cultism) ... este suficient numai sa observati cum a transformat pandemia societatea peste noapte ... se construieste noul babilon - ai-ul va vorbi (sau se va arata) fiecaruia pe limba lui ... "limbaj"pe care il donati voluntar prin socializarea virtuala ...

    Inevitabil multi oameni o sa rămână fără loc de munca și majoritatea nu o sa-si găsească locul in societate. Câteodată daca omul nu are o preocupare se gândește la prostii, deci nu este bine să aibă prea mult timp liber la dispoziție.

    1. Gloatele neocupate pot fi periculoase pentru ordinea actuala a stapanilor.

      Stapanii se preocupa ca gloatele neocupate pot prezenta riscuri pentru sistemul lor ordonat de putere.

      In general, gloatele sunt docile si se multumesc cu putin. Ramane de vazut cum vor gestiona stapanii acest tranzit catre mai putin. Daca tranzitia va esua, gloatele vor fi nevoite sa se organizeze in stil "bottom-up" demonstrand ca poate exista ceva mai radical chiar decat Revolutia Franceza din 1789 si cea Ruseasca din 1917. 

    Multe filme realizate in trecut explica in mod clar si detaliat "viitorul". Daca vezi "I robot" vei realiza incotro se indreapta sfarsitul lumii. Tot de a lungul anilor cei ce conduc lumea au lansat "politici publice" ptr "binele omului". Si iata unde s a ajuns: razboaie, inundatii, incendii, seceta, boli, crime, furturi, inselatorii, manipulari, etc.

    Sub acest imbold al "binelui" i se impune omului departarea de moralitate, de Dumnezeu si de tot ce reprezinta Adevarul. 

    Si sub presiunea stress ului continuu majoritatea cedeaza: ptr un ban in plus, ptr o pozitie sociala mai buna, ptr a se simti "mai bine". 

    Armele prezentului dar mai ales ale viitorului sunt schitate pas in pas in subconstient, in ochiul si in prezenta omului. 

    Tehnologia care se dezvolta atat de rapid incepand cu gioarsele "smartphone" aduc si vor aduce inimaginabile distrugeri omului. Si cu asta el-omul-aduce mai repede sfarsitul. 

    Dumnezeu creator al cerului si al pamantului nu are cum sa ramana indiferent la distrugerea omului de catre om. Cu siguranta va interveni in acest proces. Multi cred ca Scriptura e o imaginatie plasmuita ptr indoctrinare. Țeapă...nu e !!! E puterea Sf Duh care a glasuit de la Facere si pana la final prin oamenii care si au dus viata in curatie totala si care au crezut, cred si vor crede in El. Si care se indeplineste pas cu pas. Sfintii au avut harul divin de a traduce ptr om Cuvantul lui Dumnezeu. 

    Omule cel ce esti dar nu esti, cel ce traiesti dupa voile Lui, viata nu se opreste la mormant ! Viata este cu mult mai mult decat ce ai aici pe pamant.  

    Trezeste te !!! !!! !!!

    Hristos este Legamantul vesnic !!! 

    1. Chat GPT nu va fi capabil niciodată de fantasme religioase.

      SI oricum esti pierdut in spatiu

      da mai du-te frate .... toti nebunii au iesit la iveala cu pandemia asta

      Dumnezeu e indiferent la ce se intampla in lumea asta - nu deagab Becali e miliardar psd + pnl fura ca in codru iar tu esti prost 

      Vroiam si eu sa-l pun la punct, dar, dupa tine, nu mai am nimic de zis.

      Arunci margaritare prostilor, dar poate mai trezresti pe vreunul. Respect!

    Păcat că robotul nu a fost trimis la origini cu o înjurătură neaoșa.

    Ar fi fost interesant să auzim răspunsul. Probabil un bip bip bip :)

    Dacă era robotul Ion, ăsta pâra lui mă-sa, adică lui Ciuca. 

    Vor fi alte lucruri de facut pentru oameni. Multe meserii din trecut au disparut pentru ca au aparut anumite tehnologii(exemplu erau unii chiar vestiti ce faceau sabii:) sau carute:), dar oamenii s-au adaptat, in plus sunt munci pe care nu le vrea nimeni. De exemplu, am o mica livada si uneori as avea nevoie de un-doua ajutoare sezoniere. Nu mai gasesc, acum cativa ani gaseai.Un robotel sa-l programez sa ne ajute pe acolo nu mi-ar prinde rau, in special ca va mai dura si nici noi nu intinerim.

    1. Din pacate nu pricepi inca evolutia lucrurilor. Niciodata o locomotiva, un motor cu abur, o drujba nu a fost superioara omului la aproape toate capitolele. Aceste lucruri au fost UTILAJE, nu fiinte cu rationament. Daca nu poti sa pricepi diferenta dintre un utilaj si un ROBOT, atunci ai scris comentariul degeaba.

      Robotii sunt superiori oamenilor in asa de multe categorii (poate nu in toate) incat gresesti amarnic ca "vor fi alte lucruri de facut pentru oameni". NU. Vor fi foarte putine alte lucruri de facut pentru oameni. Extrem de putine. Donarea de organe este un exemplu. 

      Hai ca voi continua cu a-ti spune ce fac AZI, ACUM robotii AI.

      - canale de youtube cu continut generat de AI 

      - viitorul netflix se construieste acum, cu filme si scenarii propuse "on demand" de abonati, iar AI face scenariul, actorii si genereaza filmul cu final neasteptat 

      - AI genereaza texte de lege, compuneri literare, poezii, analize financiare, politice, economice, legislative, contabile, TOT CE VREI care tine de analiza conceptuala a textului 

      - AI va revolutiona consultatia medicala 

      - AI a revolutionat si va elimina oamenii din toate fabricile 

      - AI incepe sa elimine locurile de munca din IT (cele de web design), din arhitectura, din inginerie 

      Hai, numeste tu un domeniu unde "oamenii vor avea lucruri de facut" 

      Sa mearga cu albinele la pascut. :)) Sa citeasca ce au scris robotii. Sa se uite la filmulete youtube facut e de roboti. Nu cred ca scopul vietii este munca. Cati oameni vezi tu fericiti la servici? Nu multi. Robotii s-ar putea sa rezolve aceasta rpobelma. Munca fara sens de la 9 la 5. Oamenii vor avea ceva de facut si se vor adapta. Sau pur si simplu vor trai si se vor bucura de viata.

      Eu nu mai muncesc de 13 de ani. Adica muncesc ce-mi place pt mine pe niste banuti mai putin decat altii care au nu stiu ce job fancy, dar suficienti, doua hobby-uri pe niste banuti. Si crede-ma e muuuult mai bine, am neamuri prieteni ii vad, toti sunt stresati de viata de zi cu zi. De ce sa nu lucreze roboteii pt noi? Oricum si ei tot ceea ce " creeaza" se bazeaza pe ceea ce au invatat de la noi , de la ce e disponibil pe net. O convietuire mutual reciproca e posibila. Si inevitabila. Robotii sunt in fabrici de mult , cum crezi ca se fac masinile? Manual? Nu, fabrica e numai roboti.Fabrica KIA din Ungaria e sigilata nici un om inauntru, pe o parte intra materialele, dincolo ies masinile. Mobila? Am vizitat cea mai mare fabrica de mobiLA din Europa, Colombini, deja de acum 15 ani munceau numai roboti acolo, cu niste ingineri intr-o camera that's it. Oameni la incarcat in tir, si oameni la vanzari. Dar productia complet automatizata. Produsul final:perfect. O colaborare cu robotii ar trebui sa fie benefica. Nu va speriati de asa ceva. Ok dar cum a zis si Elon Musk, sa fie niste limite sa nu-i apuce distrugerea.  

      Eu sunt fan Asimov si el a scris mult despre o astfel de societate cam asa cum traiesti tu. Insa, cazul tau este unul foarte rar, de om care nu este ghidat de o rutina a muncii intr-o colectivitate, cu program, cu cerinte, cu planuri si etape. Probabil ca mai putin de 1 din 1000 de oameni are un astfel de stil de viata si se poate obisnui cu unul.

       

      Pentru multi altii, poate chiar jumatate din actuala populatie, este nevoia unei comunitati, unei activitati sincronizate cu alti oameni, o munca de tip clasic. Acestia cand ies la pensie au cativa ani de depresie si o cadere brusca a sanatatii. Oamenii cand ajung in somaj, multi dau in patimi: alcool, droguri, etc, care le distrug si mai mult sanatatea. 

      Societatea descrisa de Asimov in care roboteii lucrau pentru umanitate era una extrem de rarefiata. Putini oameni, probabil doar cei care reusisera sa se adapteze la acest stil. 

      Aia cu consultatia medicala e cea mai tare :))))

      Esti programator, petreci prea multe ore in fatza compului de ti-a picat imaginatia? ha ha

      Ce spui tu este utopic pentru ca faci o "presupunere implicita", si anume ca capitalistii, proprietarii robotilor vor distribui/imparti plusvaloarea castigata pe seama robotilor cu gloatele neocupate.

      In plus, pari sa nu intelegi diferenta intre un robot AI capabil "sa invete", si un robot non-AI care este pur mecanic desi are si el un "soft", dar acel "soft" este inchis, nu se "autodezvolta", "autogenereaza", "nu invata", este "automatizat" deci programat si limitat sa execute doar un anumit tip de activitate/actiune. 

      Daaa capitalistii vor imparti plus valoarea, in plus si eu sunt "capitalist", mereu am fost, la un an dupa scoala, poate oricine fi, dureaza jumate de ora sa-ti deschizi o firma. Se va crea venitul universal global prin taxarea acelor firme care angajeaza roboti. Uita-te deja la noi, Carrefour care are case automate se pune problema sa dea taxe pt ele si vor da, ce sa faca. Eu inteleg prea bine ca AI are capacitatea sa invete, si va depasi orice activitate umana. Dar nu simt nevoia de a fi cel mai destept de pe planeta. In plus sunt multe erori in unele domenii extrem de importante care ar putea disparea(erorile):avocatura, medicina , hei guvernare, uita-te ce avem in guvern acum, unAI de 1.000.000 de ori mai inteligent nu ar fi rau. In plus m-am saturat de aceleasi remak-uri la cinema. Sa vina roboteii cu cv nou, surprinzator. I-am dat la CHAT GPT tema fa-mi o poveste funny despre trei prieteni, un motan si doi caini boxer, a scos niste povesti f faine si funny, abia astept un film cu scenariu gpt.

      remake-uri, tastatura..

      Nu vor crea Venitul Universal Global pentru ca sunt prea lacomi.

      Inainte de a crea Venitul Universal Global ar trebui sa reduca norma de 8 ore de munca, sau sa reduca varsta de pensionare, dar ei fac opusul, in schimbul muncii iti dau niste hartie devalorizata, iar varsta de pensionare o maresc. 

      Tu nu esti capitalist, tu esti taran dezlegat de glie care munceste pe glia altora. 

      Capitalistii sunt cei care stabilesc cati bani sa se emita, la ce dobanda si ce domenii sa fie finantate si ce domenii sa fie distruse prin nefinantare. 

      Cu siguranta sunt si beneficii/avantaje ale AI, dar amenintarile care se prefigureaza par sa le exceada. 

      Daca te'ai plictisit de remake-urile americanoide inseamna ca trebuie sa te apuci de citit carti.

      Faptul ca AI poate fi amuzant asta nu il face mai putin disruptiv intr'un sens negativ. 

      huooo ce glia altora de unde le scoti. am pamantul meu cumparat de mine.

      Nu e nici o amenintare AI. Doar oameni paranoici care cred ca AI va distruge lumea pt suprematie. De fapt cam ce facem noi oamenii de cand e lumea si si in prezent. Ne luptam intre noi pt suprematie pana o sa distrugem lumea din prostie. Oamenii judeca AI prin bias ul ca AI va fi la fel de rau ca noi dar mai puternic. Nu stiu dc va fi asa. AI nu are lacomie invidie, rautate, agresivitate, are doar inteligenta. Multa.  

      Probabil AI nu e "bun/rau" "per se", dar poate deveni bun/rau in functie de cum va fi limitat.

      AI poate fi mult mai distructiv decat creatorul sau, poate fi un monstru care doar va amplifica monstruozitatea omului.

      AI poate fi plodul "prost-crescut" al omului, lipsit de constiinta dar educat cu toata "mizeria umana". 

    E frumos ca articolul a scos la iveala tot felul de oameni ciudati, de la aia care ii dau cu religia (comentariul 3) pana la aia care stiu ei mai bine ca robotii/AI ne vor inlocui si ii fac albie de porci pe cei care nu sunt atat de inteligenti sa priceapa asta (cel care comenteaza la 5.1-5.2).

    Trebuie sa fim pregatiti pentru modul in care robotii/AI vor interveni in viata noastra si poate vor lua unele din job-uri.

    Dar, pana atunci, sa ne uitam la situatia actuala, in care pare ca din ce in ce mai putini vor sa faca munci fizice (mai de jos, cum ar zice unii), altii, sub mirajul social media, sunt creatori de continut/influenceri si nu concep sa munceasca la un job normal, iar altii vor sa munceasca de acasa mare parte a timpului. Iar nivelul de prostie creste, nu doar in Ro (unde se manifesta sub forma de analfabetism functional), dar si in Occident (unde prea mult confort, plus ideologii gen woke, nasc generatii slabe intelectual dar usor de ofensat). Practic, mi se pare ca noi invitam robotii/AI-ul sa ne inlocuiasca. 

    1. Judecand dupa stil - agreabil si aerisit - OD si ON au un trup comun ! Multumiri pentru momentele irizante !

      OD si DN .

      Gluma de la Elon Musk,

      Old joke about agnostic technologists building artificial super intelligence to find out if there’s a God. 

      They finally finish & ask the question. 

      AI replies: “There is now, mfs!!”

      Judecand dupa continut, faci niste aprecieri tampe la inceput cu privire la comentatorii 5.1.... si apoi sfarsesti prin a fi de acord ca AI vor inlocui mare parte a omenirii.

      Vai de intelectul tau. Poti merge in albia ta. 

      Vezi ca n-ai inteles nimic? Esti exact (ca) ala de la 5.1 si 5.2, care ataca oamenii crezandu-se mai destept decat ei.

      Era o vorba care ti se potriveste foarte bine ”Noroc ca prostia nu doare, ca multi ar muri in chinuri pe strazi”. Ma rog, tu ai muri in fata tastaturii care te face sa te crezi asa destept 

      spor la balaceala din albie, am inteles tot ce poate limitarea ta intelectuala... bati campii.

    Cu sefii nu vei mai indrazni niciodata sa vorbesti despre o marire de salariu pt.ca stii ca'ti vor spune ca robotii sunt mai buni si mai ieftini decat tine.

    Plus avantajul, cum spunea o "experta HR" de pe la TV, ca robotii "nu fac mofturi".

    Deci, "moftangiilor", cei care munciti pentru moftul de a va umple burtile, sunteti "subroboti"... 

    In următorii 15 ani cei mai afectați de robotizare vor fi gulerele albe din corporații inclusiv majoritatea programatorilor,dar sunt și vești bune, în primul rand trebuie oprită această politică criminală de aducere de imigranți ieftini din lumea a treia,apoi se pot face reconversii profesionale masive in meserii care nu pot fi robotizate in următorii zeci de ani,ex.electrician, instalator, infirmiera sau infirmier, faianțar,mecanic auto, electrician auto, specialiști lucrător in energie verde, solară, vânt,etc,sunt enorm de multe meserii care nu o sa fie robotizate in următorii zeci de ani,sa zicem 25 de ani,dar fluxul de imigranți ieftini din lumea a treia trebuie oprită fiindca in 15-20 de ani ăștia vor lăsa șomeri pe muncitorii români ,vorbesc de generația tânără de azi care va ajunge atunci la vârsta a doua si va rămâne șomer din cauza acestori imigranți ieftini

    1. Exact, dar nimeni nu vrea sa fie zugrav, instalator, etc. Toti vor sa fie creatori de continut

      Daca nu va fi introdus venitul universal garantat și pensia minimă Intr o sumă decentă va veni o lume de coșmar cu infracționalitate foarte ridicată și mișcări sociale mult mai brutale decât vezi acum in Franța,unele țări civilizate fac deja experimente in acest sens dar asta nu va fi pus pe tapet mai devreme de 2035-2040 fiindca acum șomajul e foarte redus mai peste tot, și va fi aplicată numai dupa ce mișcările sociale vor exploda politicienii de azi sunt câinii bine plătiți al corporațiilor și băncilor deci nu vor acționa ușor oricum dacă nu introduc acele venituri de mai sus capitalismul actual se va prăbuși,ceea ce nu ar fi un lucru rău dar ar putea veni extremiștii la putere și Hitler a venit la putere in urma unei crize economice brutale,criza din anii 30,dar eu cred ca aceste corporații ca sa salveze capitalismul vor introduce protecție socială masiva asta va fi in Occident în România nu aș fi sigur de asta

      Extremistii sunt deja la putere, birocratii bruxellieni sunt doar niste marionete corporatisto-fasciste disimulate dupa un discurs fals socialist (bizarerii sexuale).

      Hitler a venit la putere fiind sustinut de burghezi, industriasi si capitalisti, el a implementat fascismul, adica parteneriatul stat-corporatii disimulat dupa un discurs fals stiintific (bizareriile rasiale).

      Ce va urma e dificil de estimat cu precizie, cu siguranta va fi totalitarism, ramane de vazut doar sub ce forma. 

      Iar bati campii cu gratie. Cati zugravi, instalatori crezi ca sunt necesari intr-o societate? 1%, 0,1%? Si restul? Hai, mai gandeste inainte sa scrii... ajuta.

      Uite un baiat destept. Sunt sigur ca pe tine nu te vor inlocui AI/robotii, isi vor scoate palaria in fata ta si vor spune "nu ne putem pune cu asta, ai vazut ce comentarii taioase baga, la adapostul anonimatului".

      Restul va trai prima fază la limita sărăciei din acel venit minim garantat, depinde și de țara in care trăiești mulți vor face evaziune și vor fura chiar, evident ca sistemul capitalist nu va rezista mult așa deci probabil va deveni un sistem ca și cel comunist dar condus de corporații și care probabil va controla prostimea la sânge in schimbul acestui ajutor care va deveni mai substanțial inclusiv dreptul la locuința ceea ce teoretic nu ar fi rau dar copii de azi vor trai Intr o societate de tip Orwell,asta nu va fi mai repede de 30 de ani deci pe mine ma doare in cot, generația asta z ar trebui sa facă probleme

      Protarule, Hitler a implementat nazismul, nu fascismul. Fascismul a fost implementat in Italia si nu a fost o alianta intre corporatii si stat, ci intre sindicate si stat.

      Nazismul este un caz particular de fascuism. Una dintre diferentele esentiale intre fascism si nazism este aceea ca fascismul italian a fost caracterizat prin sindicalism corporatist, în timp ce nazismul a urmat un model mai centralizat si autoritar de guvernare în care statul a controlat direct economia și a subordonat toate organizatiile profesionale și sindicale intereselor sale. In plus, fascismul italian a fost in general mai putin antisemit decat nazismul. Pune mana pe carte, Protarule, ca arunci cu vorbe din fuga calului!

      Se vede ca nu ai citit decat un manual de istorie. Pentru inceput e bun si un manual.

    Daca vrem informatie ,cei de la google ,wikipedia etc ...dau informatii suficiente pentru publicul larg . De ce sa fie necesar acesti roboti AI atunci ? Ca sa derobeze de responsabilitate decidentii politici ,care nu vor mai trebui sa dea raspunsuri reporterilor sau conferinte de presa etc (unde deja nu dau raspunsuri adanci sau explicative : de obicei se leaga de ceva periferic si gata ,alta intrebare ). Dar si mai periculos mi se pare ca publicul larg le acorda increderea ,si ma tem de acel inevitabil spin ( adica indrumare) de la factorii umani ascunsi in spatele initiativei ,dupa ce se constata ca publicul larg are incredere in robotii CHat . Ca dupa ce a castigat increderea ,un astfel de robot e o parghie excelenta sa orienteze publicul larg care apeleaza la el . Adica celebrul belciug in nas ,la nivel de masa !Este foarte apetisant pentru politicieni si foarte periculos pentru societatea umana .

    1. raspunsul e simplu : MERGETI LA SAT , CUMPARATI O PALMA DE PAMANT CONSTRUITI SERE PENTRU LEGUME , POMI FRUCTIFERI SI POATE CRESTETI CEVA ANIMALE PE LANGA CASA..... SI MAI LASATI ROBOTII SI AI SI GPT-UL ASTA PENTRU ALTII SA SI BATA CAPUL.... AVEM UN PAMANT RODITOR CEL MAI RODITOR DIN EUROPA ..... SI TINE TI MINTE..... DIN TARANA NE AM NASCUT LA TARANA NE INTOARCEM

      Inainte sa dai sfaturi, invata scrisul si cititul!

      nu ai inteles nimic ...pacat... mare pacat... sau poate asta e cumva raspunsul AI la opinia mea? :))))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb