România, pe primul loc la a patra ediţie a concursului "O Europă pregătită pentru era digitală"

A.P.
Miscellanea / 16 octombrie 2020

România, pe primul loc la a patra ediţie a concursului "O Europă pregătită pentru era digitală"

Comisia Europeană a anunţat vineri câştigătorii celei de-a patra ediţii a concursului anual EU Datathon, care invită persoanele pasionate de date să dezvolte aplicaţii noi, inovatoare, care să utilizeze în mod corespunzător numeroasele seturi de date deschise ale UE, informează un comunicat de presă al executivul comunitar, citat de Agerpres.

O echipă din România a obţinut premiul întâi în cadrul celei de-a patra provocări, "O Europă pregătită pentru era digitală", şi a câştigat 12.000 de euro. Proiectul echipei din România, Digital Dryads, foloseşte imagini surprinse din satelit cu ajutorul programului european Copernicus pentru a monitoriza pădurile şi pentru a combate defrişările ilegale.

"Cu 121 de contribuţii din întreaga lume, participarea în acest an a fost cea mai mare din istoria concursului. Interesul ridicat faţă de datele deschise arată că putem utiliza mai bine volumul enorm al acestui tip de informaţii pe care îl avem la dispoziţie. Intenţionăm să facem acest lucru pentru a îmbunătăţi procesul de elaborare a politicilor şi, cel mai important, vieţile oamenilor", a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

"Felicit cele 12 echipe finaliste pentru că au prezentat idei excelente privind modele de afaceri concrete şi întreprinderi sociale. Toate acestea au declanşat abordări şi soluţii inovatoare adecvate pentru a ajuta Europa să facă faţă provocărilor cheie prin utilizarea datelor deschise ale UE", a declarat la rândul său comisarul pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.

EU Datathon este organizat în fiecare an de către Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.

Premiile puse în joc au avut valoarea totală de 100.000 de euro şi Premiul Publicului. Următoarele echipe au câştigat: pentru provocarea 1, "Un pact verde european", GeoFluxus (Belgia, Grecia, Lituania); provocarea 2: "O economie în serviciul cetăţenilor", Team FinLine (Regatul Unit); provocarea 3: "Un nou impuls pentru democraţia europeană", Next Generation Democracy (Danemarca); provocarea 4: "O Europă pregătită pentru era digitală", Digital Forest Dryads of Copernicus (România), respectiv Team FinLine pentru Premiul Publicului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb