Cele mai mari provocări pentru încheierea unui Power Purchase Agreement (PPA) sunt lipsa legislaţiei specifice, blocajul transferului de garanţii de origine şi lipsa de informare cu privire la utilizarea acestui instrument de contractare, se arată într-un comunicat al Romanian Green PPA, remis redacţiei. Acestea sunt concluziile celor 16 speakeri prezenţi pe 9 octombrie la conferinţa Romanian Green PPA, conform sursei citate. Evenimentul a reunit dezvoltatori, investitori, producători de energie din surse regenerabile de energie, consumatori finali, furnizori, traderi de energie, companii de avocatură, consultanţi în fiscalitate, energie şi ESG, se mai arată în comunicat.
La eveniment au participat 300 de reprezentaţi ai companiilor din România şi din Europa care au aflat informaţii despre cum pot securiza preţul la energie pe termen lung, informează sursa menţionată. Potrivit statisticilor prezentate în eveniment, în ultimii patru ani, numărul tranzacţiilor de tip PPA s-a triplat la nivel european, atingând pragul de 180 de tranzacţii semnate doar in 2022, pe când în România au fost semnate trei astfel de contractearată datele comunicatului.
"Interzicerea PPA-urilor pentru 8 ani a creat un anumit comportament pe piaţa de energie. Consumatorii trebuie educaţi pentru a-i ajuta să navigheze prin acest schimb de paradigmă şi pentru a se crea noi structuri ale pieţei. Companiile sunt încă foarte precaute când decid să achiziţioneze energia pe o perioadă lungă de timp (10-20 de ani) deci este o chestiune de încredere şi menagementul riscului. Nu în ultimul râd, fluctuaţiile mari la preţul energiei au cauzat temeri în ceea ce priveşte evoluţia pieţei de energie" a spus Delia Pachiu, senior expert energy în cadrul firmei de avocatură Pachiu&Associates, conform comunicatului.
Soluţiile propuse de speakeri aşa cum arată datele comunicatului au fost următoarele:
Îmbunătăţirea cadrului legal şi de reglementare pentru a oferi mai multă stabilitate şi predictibilitate acestui tip de tranzacţii.
Consumatorii finali industriali ar trebui informaţi şi încurajaţi pentru a înţelege mai bine beneficiile PPA-urilor.
România trebuie să devină membru cu drepturi depline al Asociaţiei Organisme emitente (AIB) pentru a permite transferul Garanţiile de origine (GO) pe teritoriul UE.
"Principalul obstacol în acest moment este că puţine companii din România au parcurs procesul până la capăt şi au semnat un PPA - şi nu ar trebui să subestimăm bariera psihologică atunci când le cereţi companiilor care au cumpărat întotdeauna energie electrică anual să semneze un contract pe o perioadă de 10 sau 20 de ani direct cu un producător de energie. Este un pas mare şi, de înţeles, îi face pe oameni nervoşi, în special într-o perioadă de fluctuaţie a preţurilor la energie. Acest lucru se va schimba pe măsură ce se semnează mai multe PPA-uri, dar toţi trebuie să acceptăm că firmele vor fi precaute şi că luarea deciziilor va dura" a declarat Matej Kruspan, Chef Commercial Officer în cadrul Rezolv Energy, transmite sursa menţionată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 01:33)
cine mai are incredere in furnizorii care denunta contractele atunci cand le sunt defavorabile?