Romgaz se pregăteşte să dea în judecată asocierea Duro Felguera şi Romelectro

V.D.
Ziarul BURSA #Companii / 6 noiembrie 2019

Producătorul de gaze Romgaz vrea să achiziţioneze servicii juridice de consultanţă şi reprezentare juridică externă pentru "un posibil litigiu cu asocierea DuroFelguera şi Romelectro", iar subiectul urmează să fie dis­cutat în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) din data de 11 decembrie.

Compania a convocat ieri AGEA însă cvorumul nu a fost întrunit, iar şedinţa s-a amânat pentru astăzi.

Astfel, unul din subiectele aflate pe ordinea de zi este "aprobarea achiziţionării de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică externă a Romgaz, într-un posibil litigiu cu asocierea DuroFelguera şi Romelectro, având ca obiect dezvoltarea C.T.E. Iernut", arată un document transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Surse din presă informează că "lucrările la investiţia «Ciclu combinat cu turbine pe gaz» la Iernut se află în întârziere, acesta fiind motivul privind achiziţia serviciilor juridice, iar asocierea Duro Felguera şi Romelectro va fi dată în judecată în situaţia în care întârzierile depăşesc prima parte a anului viitor".

Romgaz, a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2019, potrivit graficului iniţial. Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Echipamentele principale şi ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcţii - montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioa­ne lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb